Epidemiile printre vaccinati si cum apar vaccinurile pe piata

- Extras dintr-un interviu cu Dr. Russell Blaylock, neurochirurg si expert in excitotoxine -

Mike: Hai sa fiu avocatul diavolului, fiindca - dupa cum stim - exista atatea contraargumente ale industriei farmaceutice la acest aspect. Industria va spune ok, sa zicem ca unii copii vor muri sau vor ramane handicapati sau vor deveni autisti din cauza vaccinurilor, dar e totusi important sa avem o industrie a vaccinarii fiindca intr-o buna zi vom avea o mare pandemie si daca industria vaccinarii nu are aceasta masinarie si aceasta investitie in infrastructura ei nu va fi capabila sa produca tratamentul care ne salveaza pe toti de la moarte si distrugere. Ce raspunzi la asemenea argumente?

Dr. Blaylock: Pai in primul rand se pleaca de la premiza ca nu ar avea posibilitatea de a produce un vaccin decat daca li se permite sa faca sute de milioane de dolari profit, ceea ce cu siguranta nu este adevarat. Daca ne uitam la insasi doctrina procesului vaccinarii, devine evident ca modul cum se practica imunizarea, prin injectarea vaccinului in muschii bratului sau ai piciorului in realitate franeaza mult din sistemul imunitar, mai ales la copiii mici. Noi am descoperit ca de fapt vaccinarea provoaca sistemul imunitar sa treaca la ceea ce noi numim productia de citokine de tip TH2, care inhiba immunitatea. Iar protectia majora impotriva virusilor, in special a celor foarte virulenti si a bacteriilor, este imunitatea celulara. Ei, vaccinurile nu stimuleaza imunitatea celulara deloc; in realitate, chiar o suprima.

Health Ranger: Apar in mod frecvent reportaje in care se vorbeste de epidemii de pojar sau de pertussis, dar am observat ca niciodata nu se spune adevarul, si anume ca majoritatea celor implicati in epidemie fusesera vaccinati exact impotriva bolii de care s-au imbolnavit. Copiii vaccinati impotriva pojarului sunt cei care se imbolnavesc. Asta nu ti se mai spune oficial.

Dr. Blaylock: Sunt mai multe lucruri pe care nu ti le va spune nimeni. Unu, cand apar aceste asa-numite epidemii, se moare extrem de rar din asa ceva. Cei mai multi copii se imbolnavesc de pojar si se insanatosesc, la fel ca milioane de alti copii pe vremea cand eram noi tineri. Cand am crescut eu nu exista vaccinare impotriva pojarului, aproape toata lumea din clasa mea s-a imbolnavit si toti ne-am insanatosit, nu-mi amintesc ca cineva sa fi avut vreodata complicatii. Dar daca-i asculti in ziua de azi pe partizanii vaccinarii ai jura ca strazile sunt pline de cadavre ale copiilor morti de pojar. Este pur si simplu o aberatie. Doi, aproape toti am avut pojar si diferenta este ca noi am capatat prin asta imunitate pe viata. Te uiti pe site-ul CDC acum si ei sustin ca daca ai avut pojar inainte de 1960 nu ai nevoie de vaccinare. Dar daca te vaccinezi impotriva pojarului, oh, atunci trebuie sa te revaccinezi la fiecare 5 ani sau chiar la fiecare 2 ani, sa-ti tii sistemul imunitar activ. Dar protectie tot nu ai, de aceea orice epidemie va fi printre copiii care au fost vaccinati.

Cititi mai mult aici: http://www.naturalnews.com/035624_Russell_Blaylock_interview_vaccines.html#ixzz1zXtYXu96

* * * * *

Inca o bombonica pentru iubitorii de infipt seringa cu otravuri in propriii copii.

Institutul Paul Ehrlich a informat ca analiza risc-beneficiu face parte din procesul de admitere a vaccinurilor pe piata si ca atare constituie un secret industrial al firmelor farmaceutice. Asta inseamna in mod clar ca analiza risc-beneficiu este facuta chiar de firmele care produc vaccinurile (altfel nu ar fi secret industrial!). 

Ei, dar autoritatea care recomanda admiterea vaccinurilor pe piata se bazeaza pe ideea ca analiza risc-beneficiu este condusa de Institutul Paul Ehrlich (conform unei scrisori deschise a Dr. Rasch): "...pentru STIKO [Comisia permanenta de vaccinare] nu exista necesitatea de a conduce inca o data o astfel de analiza, pentru ca se porneste de la premiza ca autoritatile care permit admiterea vaccinurilor - in Germania Institutul Paul Ehrlich - au condus deja o astfel de analiza inainte de admiterea pe piata a vaccinurilor respective".

Iata ce frumos se invarte caruselul inselatoriei :-))

Falfaie un pojarel spre voi ;-)

Un grup de virologi ai Universitatii din Bonn au reusit sa identifice liliecii ca rezervoare naturale patogene pentru virusi nenumarati, printre altele virusii care ar declansa pojarul si oreionul. Iata cum teoria sustinuta cu ardoare de OMS si UE cum ca "eradicarea" pojarului poate fi obtinuta prin vaccinarea intregii populatii incaseaza un bobarnac stiintific elegant :-)

Autorii studiului (Drexler 2012) indica ei insisi relevanta puternica a acestor descoperiri pentru orice strategie de eradicare a virusilor, chiar daca in cazul pojarului au fost gasite minime deosebiri intre virusii gasiti la lilieci si cei gasiti la oameni. In cazul oreionului, dupa acest studiu se poate trage chiar concluzia ca aceasta boala a fost initial transmisa de la lilieci la oameni.

Astfel, ideea ca virusii declansatori de pojar/oreion ar putea fi vreodata eradicati prin vaccinare este trimisa inapoi in domeniul fantasticului, de unde a venit ;-)

Si acum... sa vedeti cum toti medicii vaccinalisti se vor repezi prin pesteri si paduri intunecate, sa vaccineze liliecii ca sa eradicheze naibii odata virusul ala - pe dracu', liliecii sunt niste norocosi, ei nu au asigurare medicala care sa preia costurile vaccinarii ;-)

Literatura:

Drexler F. Nature Communications 3, Article number:796; doi:10.1038/ncomms1796; www.nature.com

Aldous Huxley: The real psychopaths

"The real hopeless victims of mental illness are to be found among those who appear to be most normal. Many of them are normal because they are so well adjusted to our mode of existence, because their human voice has been silenced so early in their lives, that they do not even struggle or suffer or develop symptoms as the neurotic does. They are normal not in what may be called the absolute sense of the word; they are normal only in relation to a profoundly abnormal society. Their perfect adjustment to that abnormal society is a measure of their mental sickness. These millions of abnormally normal people, living without fuss in a society to which, if they were fully human beings, they ought not to be adjusted."

- Aldous Huxley, Brave New World -

La controlul de 4 ani :-)

Ieri am fost cu David la pediatra noua din Offenbach pentru controlul obligatoriu de la 4 ani :-))

Spre marea mea bucurie, nu am mai fost intrebata de ce nu l-am vaccinat pe David, ba chiar dimpotriva ;-)) Dar sa nu anticipez.

Mai intai l-a luat in primire asistenta. L-a masurat si cantarit: are 15,6kg (categoria musca), 100,5cm inaltime, iar circumferinta capului este de 51,5cm. I-a luat tensiunea (nu ma intrebati de ce!), totul perfect. I-a dat sa deseneze un cerc, un patrat, un triunghi si o cruce. Bietul baiat si-a dat silinta, dar voia sa le faca pe toate fara sa ridice creionul de pe hartie, deci va puteti imagina rezultatul ;-)) Apoi a venit cu o foaie pe care erau trei coloane lungi de poze cu obiecte, iar el trebuia sa le identifice si sa le numeasca pe toate. Aici a terminat-o pe asistenta: le-a turuit pe toate cam la fel de repede cum le-as fi turuit eu!! Singurul obiect din 40 pe care nu l-a putut identifica (sa fim seriosi!!) a fost acul cu ata - n-a vazut bietul copil asa ceva in viata lui ;-)))

Dupa aceea a venit si doamna doctor (pronuntati cu totii dupa mine: Wévline Légèr-Söhlbrand - pe bune ca asa o cheama ;-))). L-a ascultat la inima si plamani, a discutat putin cu el ca sa ii vada vocabularul si pronuntia, apoi a apucat sa se uite intr-una din urechi si la a doua pe David l-au apucat nabadaile, deci n-a mai apucat sa se uite si la bijuteriile din chilotei ;-)))

In timp ce nota ea harnica rezultatele in computer, i-am mai povestit despre David, l-am laudat ca practic intr-o saptamana am reusit sa rezolvam si cu educatia sfincteriana si sa ne luam ramas bun de la scutec pe timpul zilei, dupa care am incheiat cu propriul meu raport: pana la varsta de 4 ani David nu a avut absolut nici o problema serioasa de sanatate, chiar si de cand merge la gradi a fost doar de cateva ori racit usor, iar in februarie (cand 75% din copiii si personalul gradinitei erau bolnavi) a avut gripa aia care pe mine m-a terminat saptamani in sir si el a "rezolvat-o" in 6-7 zile, pana la 4 ani David nu a avut vreo otita, nu a avut puroi in gat sau in nas, scurta conjunctivita pe care a avut-o s-a vindecat de la sine, pana la 4 ani nu a fost niciodata constipat si nu a avut "virusi" stomacali sau alte probleme cu stari de voma etc., pana la 4 ani nu a luat niciodata antibiotice sau sirop anti-febra sau orice alt medicament in afara de cateva homeopate (Sambucus Nigra si Ferrum Phosphoricum), pe scurt i-am spus ca David este cel mai sanatos copil pe care il cunosc! Comentariul ei: "Da, are un sistem imunitar foarte puternic fiindca nu l-ati vaccinat..." - am crezut ca in clipa aia ma loveste traznetul :-)))))

Va dati seama in ce stare de beatitudine am plecat de acolo :-))

Little big girl Katy

Sambata trecuta am fost cu David la Frankfurt, la sala de joaca indoors numita Halli Galli. Mergem acolo pe vreme proasta de cativa ani, insa abia de vreo cateva luni David a fost pregatit sa intre sa se joace singur, iar eu ii arat la ce masa ma asez si stie unde sa ma gaseasca. In felul asta am si eu ceva timp sa beau un latte macchiato si sa rasfoiesc o revista. Uneori am noroc si David isi gaseste un "prieten" si se joaca amandoi frumos impreuna :-)

Sambata trecuta prietenul s-a dovedit a fi o prietena - o fetita de 2 ani pe nume Katy. S-au asezat la o masa langa noi (m-am uitat la mama ei si am constatat ca era mai in varsta ca mine :-))), iar eu am ramas blocata cand am vazut cum fetita de 2 ani s-a dezbracat si s-a descaltat singura si vorbea la fel de bine ca David la 3 ani si ceva!! 

Piticeii au plecat sa se joace si eu am intrat in vorba cu femeia care venise cu Katy si care mi-a povestit ca micuta nu are probleme sa se joace singura pe acolo, se simte "ca acasa", fiindca ele vin in timpul saptamanii in fiecare zi acolo (!)... Asta m-a socat putin, fiindca intrarea costa €13,50 (plus jetoane, bauturi, dulciuri etc., ce se mai cheltuie pe acolo, ajungi lejer la €25, pe care eu, sincer, nu mi i-as permite mai des de o data pe saptamana). In fine... Vorbim de una, de alta, de gradinita, eu ii spun ca pe mine personal nu ma lasa inima sa-l duc pe David acolo mai mult de 5 ore, ca si-asa mi se pare prea mult la varsta asta si ezit cu reluarea serviciului ziua fiindca nu as vrea in nici un caz ca David sa stea printre straini mai mult decat cu noi... iar tipa imi spune in sfarsit ca ea nu e mama fetitei, ea este "the nanny", mama fetitei lucreaza ca manager la o banca, iar Katy merge la cresa de la un an (!), nanny o ia la ora 14 (!) si o duce la Halli Galli - unde ii da fast food, ca aia nu au altceva acolo :-(, iar fetita intra si se joaca singura in timp ce nanny sta la rebus si la cafea - eu m-am mirat ca o vedeam numai cu nasul in revista in timp ce eu bagam de zor jetoane la caruselul mic unde David se dadea cu Katy... Apoi nanny merge cu ea acasa si, in zilele bune, pe la ora 19 vine si mama fetitei de la servici (in zilele mai putin bune vine dupa ora 21, cand fetita doarme deja!!!!). 

In clipa aia toate bucatile de puzzle si-au gasit locul. Am inteles de ce fetita aia se comporta deja ca o mica adulta la 2 ani, se descurca singura cu imbracatul si dezbracatul, vorbeste aproape la fel de bine ca David, dar nu ii mai creste parul, are doar un pufulet fin pe cap, in plus avea o privire trista si apasata... si timp de o ora nu s-a dezlipit de David - l-a simtit ca e bun si atent cu ea, o lua de manuta si o ajuta de ex. sa coboare treptele, de aceea s-a agatat de el imediat si nu se mai dezlipea! Si nu, toate astea nu mi s-au parut, am avut imediat senzatia asta, de aia am si simtit nevoia sa discut cu cea pe care o credeam mama ei si instinctiv am adus vorba despre lasatul prea mult la gradinita... 

La un moment dat i-am spus tipei ca in mod sigur Katy o considera pe ea mai mult o mama decat pe mama ei adevarata, la care nanny zice: "Ah, nu, are o relatie deosebita cu mama ei. Cand mama ei vine acasa la ora 19, Katy este in culmea fericirii si alearga si tipa de bucurie, uita si sa manance si vrea numai in brate la mama si nu-i mai da drumul sa mearga nici la toaleta singura"... Intr-adevar, o relatie "deosebita"... Fiecare poate sa traga propriile concluzii. 

Don Quijote in genunchi

Mama unei bune prietene a fost diagnosticata cu leucemie anul trecut. Mai bine zis i s-a spus mai intai ca e "suspecta" de leucemie. Nu stiau, pur si simplu nu stiau ce are, era slabita, obosita etc., dar i s-a spus ca e suspecta de leucemie. Daca imi cititi blogul de mai mult timp, nu cred ca e cazul sa va spun ce efect cred eu ca a avut comunicarea "suspiciunii" asupra psihicului si moralului ei :-(( 

In ziua de azi nimeni nu mai are un "guguloi" sau o crestere sau o tumoare, toata lumea are ceva malign, are leucemie, are cancer. Sau e suspect de cancer. Direct si la obiect. Ce sa repetam analizele, sa ne mai consultam cu alti medici sau sa punem sub semnul intrebarii un prim diagnostic si sa-l interpretam ca pe un semn ca persoana respectiva se afla intr-o criza existentiala, ca pe un semnal de alarma al corpului ca omul respectiv trebuie sa-si schimbe drastic viata, modul de alimentare si mai ales igiena sufleteasca? Nu, noul diagnostic la moda este ca cineva e suspect de cancer si gata. E ca si cum ai conjura instalarea unei self-fulfilling prophecy :-(( Simpla mentionare a cuvantului produce un soc puternic oricarei persoane care se vede confruntata cu o asemenea situatie si nu s-a informat suficient inainte. Cum oare e posibil ca doctorii sa nu stie ca acest cuvant da o lovitura cumplita moralului si psihicului persoanei respective? Sigur ca exista si oameni pe care un asemenea diagnostic nu-i darama, oameni cu un zid interior de aparare extraordinar, dar nu despre aceia e vorba aici.

Pe vremuri se mai discuta despre chisturi, acum ti se spune in fata ca ai cancer - eventual te imping din spate si te scot in camera de asteptare ca sa nu faci cadere nervoasa in cabinet (asa a patit o prietena!). Acum cuvantul cancer este biletul de intrare cu care medicul da buzna tropaind cu cizmele pline de noroi in viata ta intima, in cele mai adanci cotloane ale existentei tale, cu vesnica atitudine de "eu sunt Dumnezeu si tu esti o marioneta care nu are voie sa-mi iasa din cuvant", cuvantul cancer este bomba atomica ce se prabuseste in viata ta, in mintea ta, in sufletul tau, otravindu-ti toate celulele si declasandu-ti toate fricile, innegurandu-ti capacitatea de a gandi clar si de a lua decizii mature si informate, transformandu-te intr-o fantoma, un ghemotoc de frica, o umbra a propriei tale persoane care din acea secunda umbla numai cu sabia lui Damocles deasupra capului si cu o panica inimaginabila impregnandu-i fiecare senzatie, gand sau actiune.

Mama prietenei mele a mai facut un rand de analize anul trecut, care i-au iesit negative pentru ceea ce considera medicina clasica in ziua de azi ca este relevant pentru a pune stampila "leucemie". Aha! Starea ei se imbunatatise usor. Cineva (un mare profesor, cica) a insistat insa sa se repete analizele de inca vreo 2 ori, pana cand au iesit de asa natura incat sa i se spuna ca da, e vorba de leucemie - daca nu se confirma dupa alte 2 randuri de analize ar mai fi facut inca 6-7 randuri de analize ca sa ajunga la diagnosticul pe care si-l pusesera ei in cap :-(  Ca doar ei nu sunt oameni, ei sunt Dumnezei care nu se inseala, apai daca spune unul ca esti suspect de leucemie e clar ca toate celulele din corpul tau tre' sa stea drepti si sa ia pozitia de bolnav de leucemie. Altfel nu te pot arunca in roata sistemului, dupa ce iti flutura pe la nas amenintarea mortii, ca sa te "trateze".

"Tratamentul" alopat este unul singur pentru mai toate cancerele: radiatii si/sau chimioterapie, adica citostatice = otravuri injectate in sange. Altceva nu ti se ofera in medicina clasica. Ti se bombardeaza deci intregul organism, ti se distruge intreg organismul, e ca si cum ai bombarda toata Italia ca sa distrugi mafia, dar hei, iuhuu, tumoarea a scazut 1 milimetru, li se spune naivilor care accepta citostaticele si simt cum li se plimba moartea prin vene!

Efectele pe termen lung ale citostaticelor - daca ai ghinion si nu erai sanatos tun inainte - culmineaza cu moartea. Moartea care nu vine in urma cancerului (sau a complicatiilor secundare), cum intri tu dupa aia in statistici, ci vine dupa "tratamentul" criminal pe care ti-l aplica acesti macelari incompetenti care isi fac concediile in Belize cu banii castigati de pe urma ta! Tratamentul cancerului este demult o afacere, nu mai e un tratament. Cu cancerul sau leucemia ta se fac sute de mii de dolari, euro etc. SUTA DE MII pentru un singur pacient!! E o afacere foarte banoasa si cel putin o treime din pacienti mor. Am vrut sa dau aici niste linkuri informative, dar stiti ceva? Toata lumea care citeste acest blog are posibilitatea de a se informa, de a trage concluzii cu propriul creier si propriul discernamant.

Mama prietenei mele a facut chimioterapie. Tot programul. A stat saptamani intregi in spital, a inghitit sau i s-au injectat toate otravurile clasice. Ii trimisesem prietenei mele niste linkuri informative despre partea cealalta a medaliei, ea mi-a scris ca are alte pareri despre medicina decat mine si asta a fost. M-am retras. Cu inima grea, dar m-am retras. Discutand ulterior mai la rece despre chimio, i-am dat sfaturi pentru mama ei referitoare la alimentatie (macar sa treaca pe cruditati, sa manance hrana vie etc.), sfaturi mai inofensive care sa nu-i zguduie prea tare convingerile prietenei mele ;-(( Printre altele, ii spuneam ca am citit ca o chimioterapie iti distruge sanatatea in asa hal incat ajungi sa mori in spital de pneumonie si nimeni nu mai stie ca de fapt chimioterapia te-a omorat cu zile :-((

Ei bine, in februarie mama prietenei mele a trecut printr-un transplant, i s-a spus ca totul a decurs dupa plan (!). A mai facut o runda de chimio, i s-au dat si imunosupresive ca nu cumva organismul sa respinga celulele transplantate. Din nou tot tacamul, tot programul. In principiu, totul era acum ok. Imi place mult expresia asta "in principiu" - acopera atat de elegant adevarul :-(((  Deci in principiu totul era ok, dupa ce spuneau doctorii. "Sistemul imunitar" incepea sa-si revina in principiu, dupa cum spuneau doctorii. Ei, si acum doua saptamani prietena mea primeste un telefon, sa alerge la spital, caci mama ei facuse pneumonie, apa la plamani, nu reusisera sa i-o scoata, intrase in coma si urma sa moara neintarziat. Ceea ce dealtfel s-a si intamplat. Prietena mea a ajuns la spital exact la timp ca sa mai auda ultimele rasuflari ale mamei ei. Dar in principiu totul era ok :-((

Am aflat vestea de la sotul ei a doua zi, eu o sunasem din cu totul alt motiv. Evident ca nu m-am putut stapani si - inca sub influenta starii de soc - am spus ce gandeam "Au omorat-o cu zile, nicio leucemie din lume n-o ucidea atat de repede si efectiv!!". Evident ca sotul i-a relatat prietenei mele convorbirea si evident ca dupa niste zile am primit un mesaj in care eram trasa de urechi si rugata sa fiu mai retinuta cu asemenea afirmatii... Mi-e jena sa recunosc, dar am ajuns pana intr-acolo incat am simtit chiar o vaga recunostinta fata de ea ca nu m-a eliminat din viata ei dupa crima asta de lezmajestate :-((((

Mailul de la ea continua astfel: "Transplantul in sine decursese bine, in principiu. Sistemul imunitar era si el in urcare. Ceea ce a ucis-o a fost die gute alte Lungenentzündung (vechea si draguta pneumonie)". Oare asa detasat se exprima cineva care e in doliu si tocmai si-a ingropat mama? Oare asta nu este atitudinea unui om care refuza sa priveasca adevarul in ochi si care se afla intr-o totala negare? Cum oare poti sa accepti un asemenea verdict de la medici: "in principiu totul era ok, dar pregatiti-va de inmormantare!"!!! Cum e posibil sa nu vezi paradoxul criminal? Nu pricep si pace. 

Si ajung la explicatia titlului postarii mele de azi. Se pare ca inca nu am obosit sa ma lupt cu morile de vant, sa incerc sa fac bine, sa incerc sa deschid ochii oamenilor, dar simt ca ma doare tot mai tare sa-i vad cum se indeparteaza de mine. Nu am obosit sa incerc sa arat prietenelor adevarul, dar ma doare tot mai tare cand simt ca mi se intoarce spatele. Ma doare. Dar oare sunt dispusa sa fiu altfel? Se pare ca nu. Nu inca. Si poate e bine asa. Fiindca la urma urmei eu sunt cea care trebuie sa simta ca poate trai cu ea insasi.

P.S. Analiza psihologica: modul cum reactionez e strict legat de impactul emotional al situatiei. De multe ori, cand ma simt plina de bune intentii si incep sa identific zidul mental al interlocutorului, ma pot opri si ma pot distanta; e atitudinea calma a adultului care realizeaza ca fiecare din noi poarta raspunderea pentru propria viata. Rareori (rare, dar dureroase) ma implic prea mult in ciuda faptului ca simt si vad zidul, simt si vad rezistenta. Acelea sunt ocaziile cu o incarcatura emotionala deosebita, ocaziile cand Feliuta cea mica si iubitoare de adevar isi reia vechea lupta pentru a se face auzita, pentru a fi luata in serios, pentru a putea rosti adevarul fara a fi amenintata ca i se retrage dragostea... Of... iar rezultatul este intotdeauna o mare durere, o noua pierdere a cuiva apropiat (sau pe care l-am crezut apropiat).

UPDATE 2014: Prietena mea a reusit intre timp sa accepte ca am avut dreptate. Din pacate, prea tarziu pentru mama ei.

De ce vorbim germana cu David

M-a preocupat chestia asta, evident, fiindca am tot primit feedback critic pe tema "de ce nu-l invatati si romana pe David?". Ultima conversatie am avut-o cu o familie de sarbi, el nu vorbeste germana, dar ea e nascuta in Germania si vorbeste si germana f. bine, iar copiii lor vorbesc sarba, germana si engleza, am inteles. Tipa mi-a zis ca "germana oricum o va sti perfect, dar romana e un dar pe care i-l poti face"...  M-a pus pe ganduri, evident.

Mi-am amintit ca, pana sa inceapa David sa vorbeasca, eu vorbeam numai in romana cu el si Bogdan la fel. Dupa aceea, David a inceput sa vorbeasca direct in germana, iar noi ne-am pliat dupa el, desi initial avusesem intentia ca doar eu sa vorbesc germana cu el, iar Bogdan sa vorbeasca romana in continuare. 

Si am stat si m-am gandit... si m-am tot intrebat de ce vorbim germana cu David, mai bine zis de ce ne simtim amandoi in mod evident mult mai confortabil vorbind germana cu el.

Acum stiu de ce. Sunt mai multe motive. Constient am trecut pe germana in ideea ca David sa nu fie discriminat in societate, la gradinita etc., daca nu vorbeste perfect germana.

Inconstient, o facem si pentru noi insine si pentru sufletul nostru. Pentru ca avem ocazia extraordinara de a trai (indirect, evident) o copilarie fericita care sa nu ne aminteasca deloc de a noastra: vorbim germana, invatam si noi cuvinte copilaresti in germana, invatam cantecele in germana, e ceva strain si nou si proaspat si frumos in asta si cred ca atat eu cat si Bogdan pur si simplu simtim ca ne este si noua bine, ca si cum am face tabula rasa cu trecutul nostru si ne-am permite bucuria de a o lua de la capat intr-o lume cu totul noua, de a acumula amintiri din copilarie frumoase :-)

Un alt motiv inconstient este ca in acest fel ne permitem sa-l privim pe David si mai mult ca pe o persoana separata de noi, o fiinta individualizata, cu propria personalitate, asupra careia nu trebuie sa ne straduim sa ne punem amprenta prea mult, asa cum sunt tentati majoritatea parintilor.

Sigur ca imi pare rau pe undeva ca David nu va vorbi probabil niciodata romana (decat daca va dori singur s-o invete cand va fi mai mare, eu continui sa scriu si in romana pe homepage-ul lui), dar pe de alta parte imi pare bine ca am reusit sa inteleg de ce eu si Bogdan simtim nevoia sa vorbim germana cu el si astfel am facut pace cu mine insami si sper sa nu ma mai autoflagelez cu remuscari.

Scurta lectie de introspectie

Imi cer scuze in avans pentru exemplul pe care-l voi folosi, dar este ideal tocmai pentru ca vine de la o mamica inimoasa si dedicata, care imi este foarte draga.

Citat: "Ai vostri copii de 4 ani d-acum asculta de voi? Adica, daca le ziceti ceva "vino, fa aia, ridica-te etc etc stai pe loc, nu pune mana acolo, da drumul Anei (de ex)" asculta din prima? Din a doua? Eu, noi, avem momente de-astea, ii zic o data, ii explic, ii zic iar, iar explic, rog.... la un moment dat ma enervez, amenint cu coltzul, pun la coltz. Sunt momente cand trebuie sa asculte de parinte. Punct, eu nu cred in egalitatea copil-parinte, nu o pot intelege, uneori trebuie sa asculte, sa execute ceva."

Sunt convinsa ca draga de ea, daca va citi din nou propriile cuvinte, va realiza ca au fost scrise sub imperiul furiei si nerabdarii... si va fi de acord cu mine ca de fapt un copil nu trebuie sa "execute" nimic :-)

Iata un mic dar efectiv criteriu de orientare pentru introspectie: cand ai dreptate si copilul trebuie intr-adevar sa faca ceea ce-i spui tu, vei constata ca nu ai nevoie sa te enervezi, sa ridici vocea ca sa te impui etc. La aspectele cu adevarat importante, unde tu insuti esti convins de ceea ce spui, vei ramane calm si copilul va simti asta, cooperand imediat. Doar in cazurile cand tu insuti regresezi si copilul tau interior incepe o lupta ca sa-si impuna "autoritatea" (aia rapita de propriii parinti de timpuriu), atunci apare enervarea, pierderea rabdarii, impulsul de a urla la copil sau chiar de a-l lovi. Atunci nu mai esti in starea de constienta a adultului, ci esti orbit de emotii vechi si reactionezi din starea de constienta a propriului copil interior ranit. Ce ajuta este un pas inapoi si constientizarea furiei, insotita de intrebarile "De unde vine furia asta si cui ii este adresata cu adevarat?". De acolo restul ar trebui sa fie usor :-)

Mica lectie de viata

Alaltaieri veneam cu David de la gradinita si am observat ca era cam obosit, miorlait, prost dispus, cauta motive sa planga ca sa se descarce nervos; se intampla cel putin o data pe saptamana si deja stiu acum tot ritualul ;-) El gaseste un ventil, eu il consolez, il iau in brate, ne leganam cateva minute si apoi, incarcat de energie pozitiva, isi revine imediat.

Ajungem la o straduta mai inclinata, David ma cearta ca il impingeam cu tricicleta (e din aia cu bara in spate) si-mi zice ca vrea sa alunece singur. Eu ma duc 3 metri mai in fata si ii zic "Pai hai, acum aluneca". El, frustrat, incepe sa se vaicareasca: "Nu merge, nu e destul de inclinat" :-( si cand l-am indemnat sa dea din pedale ca sa mergem mai departe, a inceput sa planga de-a binelea si sa ma cheme sa-l imping din nou. Eu am ramas putin in expectativa, incercand sa-l motivez sa pedaleze singur (ca poate ;-)), la care el incepe sa planga si mai abitir: "Mami, vino, mami, vino!". In aceeasi clipa cand ma indreptam eu spre el trece pe langa noi un barbat care a inceput sa rada vazandu-l pe David. Era un ras usor jenat, pe care eu l-am interpretat ca dorindu-se un semn de simpatie, de incurajare, insa David s-a intors catre el si a rostit raspicat: "Hei, nu e frumos sa razi cand eu sunt trist!".

Domnul Guliuta ;-))

Sa vina vara, David e pregatit :-))

De fapt, am vrut sa-l tund la 1,5 cm, dar am uitat sa pun lamele corecte pe masina de tuns si am observat abia dupa ce dadusem deja vreo 3 ture cu masina prin parul lui David ;-)

Nu-i asa ca e dulce si adorabil si-asa? Frumosul lui mama :-)

Children know the truth

Children know the truth
Love is not an emotion
Love is behaviour

- Andrew Vachss -

Copilul bolnav si doctorul modern ca scriitor de retete

Cam de 4 zile David avea intermitent febra (cam 38,3 in medie) si dureri de urechi tot intermitent. 

Eu avusesem simptome asemanatoare, plus dureri de gat insuportabile, care ma scosesera din lupta urat de tot 2 saptamani in ianuarie, am facut prostia sa iau antibiotice (ca deh, nu mai suportam durerile dupa 6 zile de inghitit cutite si lame de ras! - UPDATE 2016: a fost ultima oara cand am facut o asemenea tampenie), am fost ceva mai bine o saptamana, dupa care m-a luat o raceala la fel de cumplita care m-a terminat alte 2 saptamani... iar acum cateva zile am avut si eu din nou febra si vajaieli in urechi, plus o nevralgie sinistra in omoplatul stang pe care am mai avut-o in decembrie si acum s-a reactivat (deh, am dat atunci intr-o veselie cu Schmerzgel, tot ca sa dispara simptomele si sa pot functiona!), de ma trezesc anchilozata ca o scandura de lemn si nu ma pot misca o ora fara sa-mi pun buiota fierbinte pe spinare...

Lui David i-am tot dat de la bun inceput Ferrum Phosphoricum si Sambucus Nigra, apoi am incercat sa-i dau tratamentul cu ulei de cimbru (amestecat cu miere) pe care l-am gasit pe blogul f.f.f. interesant al Cristelei Georgescu (e la mine in lista de bloguri preferate), l-a scuipat cat colo, apoi am incercat sa-i pun ceapa in tifon pe urechea stanga, care-l durea mai tare, n-a vrut cu nici un chip (a tinut doar 30' in timp ce dormea, apoi s-a trezit si-a aruncat-o cat colo). Vineri dimineata a fost relativ fit si vesel, la pranz plangea dupa tati si cazuse in prostratie... Toata dupa-amiaza de vineri si toata ziua de sambata a fost apatic, pleostit, febril, a stat doar la noi in brate (ne schimbam cand ne amortisera toate alea) si a dormit sau a motait. De mancat a mancat extrem de putin si a slabit, saracutul de el, are manutele aproape transparente si oasele de la omoplati ii ies prin piele, zici ca e de la Auschwitz... si eu si Bogdan ne inghitim lacrimile cand il ridicam acum in brate sau cand ii schimbam body-ul... deh, asa e la boala...

Sambata noaptea s-au acutizat simptomele (nota bene, la toti trei!!) si parerea mea este ca asta s-a intamplat fiindca am lasat toata noaptea o ceapa taiata in patru pe o farfurie in dormitor. Convingerea mea este ca efectele benefice ale cepei au accelerat putin progresul bolii spre inchiderea cercului (eu si Bogdan am simtit efectiv cum se dezlipea puroiul din sinusuri si incepea sa iasa de acolo cand ne trageam nasul! Scuze pt. descrierea poate putin prea plastica ;-)). Cert este ca eu mi-am revenit.

Ieri dimineata Bogdan si-a iesit din pepeni (ca sunt "habotnica" si omor copilul pe altarul urii mele fata de big pharma!) dupa o noapte extrem de nelinistita in care David fie se vaita de urechi la 10 minute, fie dormea mai mult asezat in fund si sprijinit de noi, iar dimineata pe comoda de infasat se vaita de-ti sfasia sufletul: "Ich kann nicht mehr, ich kann nicht mehr!" (Nu mai pot, nu mai pot!), asa incat la ora 10 eram la Urgenta la Clinica Universitara din Frankfurt (clinica reputata, vorba aia!).

ORL-istul care l-a vazut pe David era un tip tinerel si blandut, dar relativ depasit de situatie fiindca David a fost 300% recalcitrant la toate incercarile lui de a-l convinge sa deschida gura ca sa se uite cu nu stiu ce lumina, in final abia a reusit sa arunce o privire scurta mai mult printre dinti ca sa ne spuna ca amigdalele nu sunt inflamate. Ne-a intrebat de alergii, de boli trecute, de starea generala a sanatatii, daca este racit (totul mecanic, doar ca pregatire a terenului pentru ceea ce avea sa vina), apoi a actionat atat de standard de parca ii dadusem dinainte un scenariu; nu s-a uitat nici 30 de secunde in urechile lui David si a rostit exact cuvintele "magice" pe care le asteptam: "Are o inflamare usoara, care poate sa treaca si de la sine, DAAAAAR ca sa fim siguri... va prescriu antibiotic, picaturi de nas si niste supozitoare de Paracetamol"... Cum adica, ar fi trebuit sa-l intreb, pai doar atat??? Nu ne dati juma' de farmacie?

Deci, sa ne intelegem. David NU avea otita, ci doar o "inflamare usoara". La otita apar multe alte simptome pe care David nu le are: raceala, nas infundat (cu puroi), urechea fierbinte si/sau inrosita, febra de pana la 40°, dureri foarte puternice (David ar fi urlat non stop daca ar fi avut asa ceva), dureri de gat, varsaturi, secretii din ureche. Deci doctorul realizeaza ca nu se pot bifa toate casutele din schema lui si TOTUSI prescrie imediat antibiotic, "ca sa fim siguri"! Ca sa fim siguri DE CE ANUME? Ca ii distrugem flora intestinala, ca-l expunem la riscul unor efecte secundare destul de serioase?

Ah, antibioticul se cheama Cefaclor si pe prospect scrie ca se ia in caz de infectii cu "bacterii sensibile la Cefaclor" (??!!??), asta in conditiile in care Cefaclor este un antibiotic cu muuulte efecte secundare si prescris de-a valma pentru infectii ale cailor respiratorii de tot felul, infectii urinare si gonoree (carevasazica sa fim asigurati pe toate planurile, ca nu se stie niciodata :-(). Misto constelatie, don't you love big pharma? BTW, "prietenii" de la Bayer au avut un castig net de peste 2,5 MILIARDE in 2011 (un plus de 90% fata de 2010). Saracutii, ce se mai zbat si ei in criza asta...

Ce sa-l fi intrebat: daca tot esti convins ca bacteriile cauzeaza acele simptome, de ce nu testezi, mai baietel, daca sunt cu adevarat bacterii acolo unde tu nu ai vazut decat ca e putin rosu in ureche? Am apucat doar sa-i spun ca eu am oroare de antibiotice si i-am si vazut sprancenele ridicandu-se ca baioneta la salut si am auzit rapid un "Dar de ce?" aruncat plin de reprosuri, la care i-am explicat ce am patit eu chiar de f. curand si ca am experiente f. proaste cu antibioticele si cu toate "tratamentele" care vor doar sa faca simptomele sa dispara.

Deci da, iata ca David s-a confruntat cu prima "boala" mai serioasa din viata lui. La aproape patru ani. Intr-o perioada cand eu ca adulta am fost lovita mai rau si mai indelungat iar el nu a avut atunci decat vreo 4 zile probleme, intr-o perioada cand la ei la gradinita 75% din personal si din copii sunt la fel de bolnavi - pai daca am trecut de la -12° la +8° e normal, nu? Da, s-a simtit foarte rau, da, a fost foarte slabit, da, a mancat doar cat o vrabiuta, da, a slabit cel putin un kilogram (si era slabut si inainte), da, a stat doar lipit de noi 24 din 24 si era apatic si moale ca o carpa, da, este ca o condamnare la moarte si o executie in acelasi timp pentru noi ca parinti sa-l vedem in aceasta stare ingrozitoare si sa nu-l putem ajuta concret... DAR stati asa... in realitate l-am ajutat cu adevarat nu numai cu bilutele homeopatice si cu vata cu ulei de cimbru pe care in final a acceptat sa i-o punem in ureche, l-am ajutat mai ales fiindu-i alaturi si tinandu-l permanent in brate, cantandu-i amandoi ore in sir la cerere (Lullaby - Pan's Labyrinth) si oferindu-i incurajare si o zona de siguranta si de caldura si de iubire nemarginita unde el sa se odihneasca si sa-si reincarce bateriile si sa lupte cu boala!! Pentru mine e mare lucru asta! De ce oare subestimam puterea de vindecare a iubirii parintesti tocmai intr-un moment de rascruce din viata unui copil?

Vizita la urgenta a fost din punctul meu de vedere benefica pentru un singur motiv: l-a linistit pe Bogdan. Am fost la farmacie, am luat medicamentele (ca erau gratuite) si acasa le-am aruncat in dulap. Neatinse. Pardon, am citit cap-coada prospectul de la Cefaclor - fir'ar mama lor! Ma bucur si ma felicit ca inca o data instinctul meu precum si calmul rational cu care am tratat situatia au fost justificate.

Pe un plan putin mai profund, cred ca daca nu as fi fost si eu bolnava si suferinda (mai ales cu spatele) in tot timpul asta, David si-ar fi revenit mult mai rapid. Vineri dimineata mi-a fost atat de rau incat nu mai puteam sa ma misc, am cazut pe jos in baie si am plans amar vreo 2 minute cu nasul in covor ("Ich kann nicht mehr, ich kann nicht mehr" al lui David vine de la mine, pe mine ma auzise!). Cred ca asta l-a speriat si i-a accentuat lui boala, el cumva inconstient poate a simtit nevoia sa "pluseze" (psihosomatic explicabil: el "voia" sa nu fiu eu cumva mai bolnava decat el, caci atunci chiar s-ar fi simtit pierdut, drept pentru care s-a adancit si mai mult in propria lui boala si si-a indus inconstient o stare de si mai rau, iar durerea de ureche a lui era poate refuzul lui sa mai auda cum ma vaitam eu de durerile mele!).

Astazi David este ok, nu mai are febra, durerile de urechi l-au lasat, s-a jucat frumos, a si mancat ceva mai binisor (mi-a cerut si un Kinder country si i-am dat, ca e cu orez), vorbeste iar ca un cintezoi si totul este aproape asa cum era inainte. Acum trebuie doar sa-si revina cu greutatea, dar o rezolvam noi si pe asta incet-incet. 

UPDATE 2016: Din perspectiva NMG, stiu acum exact ce a avut David. Urechea stanga este pentru o "bucata" de informatie nedorita, el ma auzea pe mine cu durerile mele si NU VOIA sa mai auda, voia sa ma vada sanatoasa, voia sa scape de acea informatie nedorita, de aceea simptomele lui au fost la urechea stanga.

* * * * *

Ca sa revenim la aspectul medical si general al problemei, acu' va intreb si ma intreb si io ca proasta: in afara de a scrie retete si de a INCERCA sa trateze simptomele (clar spre confortul acelor multor parinti care nu-si suporta copiii cu febra fiindca le strica lor noptile!), CE ANUME este in stare un doctor in ziua de azi sa faca pentru a ajuta CU ADEVARAT un copil bolnav? Va spun eu: nimic. Rahaturile lor de antibiotice, picaturi si supozitoare nu au vindecat, nu vindeca si nu vor vindeca niciodata nimic, fiindca sanatatea nu vine din chimicale, fie ele sub forma solida sau lichida, inghitite sau injectate! Rahaturile astea nu fac decat sa inhibe simptomele bolii si sa dea iluzia ca au facut un bine. E un cerc vicios unde se intalneste disperarea parintilor cu dorinta medicului de a scapa cat mai repede de pacient, asa se naste reteta de antibiotic oferita practic imediat dupa ce ai dat mana cu doctorul.

Oameni buni si dragi parinti! Uitati care e treaba! O boala este o boala, printre altele este si o treapta de dezvoltare si de maturizare a unui organism, este un proces absolut normal si necesar prin care trebuie sa treaca orice organism de mai multe ori in viata, simptomele sunt deja semnul ca organismul se ocupa de restabilirea sanatatii. Trebuie sa lasam boala sa-si urmeze pana la sfarsit cursul. Daca sunt gasite bacterii la analize, asta nu inseamna ca ele ar fi cauza bolii! Daca bagam la greu (si doar pe banuieli) antibiotice, picaturi sau supozitoare, nu facem decat sa reprimam simptomele superficiale, dar nu vindecam absolut nimic, ci agravam de fapt starea sanatatii copilului nostru. Si dupa aceea tot voi primiti factura sub forma de alte si alte boli (mai intai otite si raceli tot mai dese, rinite, faringite, diaree, gripe stomacale, chestii mai "banalute" asa, de incalzire), dupa care - daca va incapatanati sa continuati cu chimicalele - va vine si factura finala: boli autoimune, hepatite, diabet, cancer etc.

Da, e al naibii de greu de suportat si de ingrijit copii bolnavi, ne sfasie inima sa-i vedem suferind, dar pentru mine nu este o optiune sa ascult de un medic care il "consulta" 30 de secunde, dupa care sa-mi pompez copilul cu medicamente numai ca sa nu ma mai deranjeze pe mine simptomele unei gripe sau raceli (sau pojar, for that matter, care dureaza fix 2 saptamani si trebuie neaparat lasata boala sa parcurga intreg ciclul!), nu pot sa permit sa i se faca rau copilului meu pe termen lung din inconstienta, pentru confortul meu sau din frica mea (aia care se naste din ignoranta). No way!

* * * * *

Ei, acum dintr-un anumit punct de vedere tot trebuie sa-mi fac un pic de mea culpa. Marturisesc ca am in general o parere foarte proasta (din pacate intemeiata) despre tot ceea ce este legat de big pharma. Nu am cunoscut nici un medic care sa nu fie "scriitor de retete" (mai putin homeopatul la care am fost cu David o singura data in 2009), nu am cunoscut nici un medic care sa incerce sa trateze o boala altfel decat cu inghitit de medicamente.

Ei, dar tot cautand zilele astea informatii pe net ca sa-l conving si pe Bogdan sa se linisteasca si sa vada si el ca nu orice durere de ureche este otita sau ca nu orice otita trebuie tratata cu antibiotice, am dat peste multe site-uri cu informatii absolut decente si rationale si, mai ales, exact pe linia a ceea ce gandesc si eu.

Sa va dau doar doua exemple, gasite asa, la repezeala. Si nu, nu sunt luate de pe site-uri ezoterice sau conspirationiste ;-)
 De ce sunt periculoase antibioticele de sinteză?
Antibioticele luate fără sfatul medicului şi înainte să li se testeze rezistenţa la bacterii, pot face bacteriile şi mai puternice. În plus, un antibiotic nepotrivit riscă să distrugă flora bacteriană care ajută la digestie şi poate duce la apariţia stafilococului auriu, foarte rezistent la tratamente.Printre efectele adverse ale antibioticelor de sinteză se numără:

• Distrugerea florei bacteriene benefice în intestin. Antibioticele distrug agenţii patogeni, dar şi bacteriile bune, cele care echilibrează flora intestinală.

• Alergii în rândul copiilor şi nu numai. Copiii până la 1 an sunt sensibili şi pot dezvolta uşor alergii la medicamente sau alimente. Unele studii susţin că administrarea antibioticelor la vârste foarte mici poate produce apariţia astmului infantil.

• Fluoroza. Antibioticele pot determina fluoroza - pătarea danturii la nivelul incisivilor.

• Scăderea imunităţii prin distrugerea bacteriilor probiotice care nu se mai pot înmulţi.

• Apariţia candidei, o ciupercă aflată în aparatul digestiv, care se înmulţeşte atunci când se dezechilibrează pH-ul, lucru pe care îl face tratamentul cu antibiotice.

• Perturbarea florei bacteriene a copilului, în cazul administrării pe perioada alaptării, deoarece antibioticele trec în laptele matern.

• Crearea bacterilor rezistente prin tratament îndelungat şi repetat care vor fi mult mai greu de tratat după aceea.

Otita - inflamatie sau infectie a urechii

„Tratamentul prompt previne complicatiile si consta in antibiotice, antinflamatoare si picaturi nazale decongestionante. De remarcat ca in 80% din cazuri, infectia este virala iar antibioticele nu amelioreaza simptomele, si numai 20% din aceste cazuri se complica microbian ceea ce justifica alegerea antibioticului dupa examenul secretiei auriculare.” explica dr. Andaluzia Oancea, medic ORL.


Deci in final - vorba lui Carrie Bradshaw din Sex and the City - I can't help but wonder: DE UNDE vine aceasta prapastie imensa dintre informatiile partial de bun simt pe care tot niste doctori le pun pe net si reactia robotico-imbecila a majoritatii doctorilor pe care ii cunoastem personal si care la primul stranut au si sarit cu carnetelul de retete? Sunt atat de abrutizati? Intuiesc angoasa parintilor si vor sa iasa cat mai repede din ecuatie? Se tem ca parintii le sar la jugulara daca nu primesc reteta cu antibiotice? Nu pricep si pace.

Voi ce experiente relevante ati avut in situatii asemanatoare?

Tigrisorul lu' mama :-)

Ne-am costumat si noi de carnaval, pai se putea? Va place tigrisorul meu?

Vizita in Romania - varianta dureroasa

Am mai scris ca matusa mea cea mai draga, Motisoara, a avut un accident vascular vara trecuta si de atunci locuieste la tata, care are grija de ea (mancare, medicamente, imbracat, ridicarea moralului etc.). Din pacate, dupa ce am plecat eu si David a mai avut si un atac cerebral care a facut-o si incontinenta... E ingrozitor, pentru un om care a fost o viata intreaga activ si a ajutat el pe altii, sa ajunga dependent de altcineva si intr-o situatie atat de umilitoare... Eu ma bucur ca macar nu are dureri si nu e "leguma", dar ea saracuta se plange ca vrea sa moara, iar tata nu mai stie cum sa faca s-o binedispuna sau macar sa-i mai ia gandurile negre...

Mama nu a dat in continuare nici un semn de viata ca sa se intereseze de Motisoara sau macar de tata, sa-l intrebe cum se descurca etc. In sfarsit i-a vazut si tata adevaratul chip: un monstru de egoism! Inainte corespondau frecvent pe mess, tata mai mergea la Ploiesti si se ducea cu ness-uri si diverse atentii, la aia era bun, dar cand tata ar fi trebuit sa mearga asta toamna la niste analize si sa se interneze 2 zile si a rugat-o pe mama sa vina sa aiba ea grija de Motisoara (doar sa-i dea la timp medicamentele si sa-i faca de mancare, pe vremea aia nu avea nevoie de mai mult ajutor), mama l-a refuzat pe baza eternului ei motiv, ca nu-i face bine sa stea cu Motisoara in situatia respectiva. Asta da omenie, nu? Dar, vorba lui tata, la necaz cunosti omul cu adevarat...

Dupa ce am ajuns eu in Bucuresti in decembrie, mama a avut o scurta conversatie cu tata pe mess, din care m-am lamurit inca o data ca aceasta femeie este bolnava psihic in mod irecuperabil!

Mama: A venit Felicia?
Tata: Da.
Mama: [atentie!!] Trece si pe la mine?
Tata: Bineinteles ca nu.
Mama: Aha, deci inca imi poarta pica asa cum imi porti si tu pe chestia cu Motisoara.
Tata: Dina, eu nu iti port pica, eu iti port indiferenta.
Mama: Bine, atunci adios.
Tata: Addddddios.

Si de atunci tacere...

M-a terminat de-a dreptul imbecilitatea candida a acestei femei! Auzi, "trece si pe la mine?"... Da, hai ca vine la o cafea si la o barfa mica, baga fata de masa la spalat si pune-ti parul pe moate! Pe ce planeta traieste individa asta? CA CE CHESTIE sa trec si pe la ea? Din ce motiv? Cu ce intentie? Pentru ca sa facem CE?? Ah, poate fiindca - din spusele ei - imi era datoare cu inca un calcat in picioare?? Helllooo, am mai vazut oameni delusional, dar aceasta individa ii intrece pe toti!

* * * * *

Daca trec de nivelul protector al furiei si ma uit mai in profunzime la problema asta, mi se strange stomacul si imi vine sa urlu: "Ce mama e aia care se agata mai degraba de prejudecatile ei si de iluziile ei bolnave cum ca tot ce a facut ea a fost bine, IN LOC sa incerce tot posibilul ca sa repare relatia cu copilul ei????? Ce mama e aia care nu face nici cel mai mic efort pentru a repara raul pe care l-a facut copilului ei, pentru a-si cere iertare si a incerca sa mai salveze ceva din relatia cu copilul ei??? Ce mama e aia????? Cat de putin insemn pentru ea daca nici macar acum, dupa 8 ani, nu e dispusa sa faca nici cel mai mic efort pentru a se reapropia de mine???"

Vizita in Romania - varianta medicala ;-)

Va mai amintiti postarea mea despre BCG-ul si istoria mea medicala?

Ei, in timpul vizitei mele in Romania am discutat cu tata problema vaccinurilor. M-a ascultat cu atentie si mi-a dat dreptate la toate argumentele. Si el este convins ca industria farmaceutica nu vrea sa vindece pe nimeni, ci vrea doar pacienti cronici care sa aiba nevoie de tratamente pe viata.

Cand a venit vorba de "preventoriul" de la Bradet unde fusesem eu internata, eu am spus ca sunt convinsa ca de fapt la mine problemele au fost declansate de vaccinul BCG. Raspunsul lui tata a fost confirmarea (daca mai aveam nevoie de ea): "Pai chiar ca exact dupa vaccin a aparut totul, dar noua ni s-a spus ca datorita vaccinului au putut sa descopere!" - sa descopere CE? Ceva ce nu era acolo inainte de vaccin? Ceva ce a fost activat de vaccin? Ca bacilul tuberculozei cica este prezent (latent) intr-un individ din trei, conform OMS, din care doar max. 10% pot dezvolta boala activa. Adica pana la urma ii manipulezi pe bietii parinti sa mai fie si recunoscatori vaccinului care i-a provocat o boala copilului???

Deci e clar: am avut o forma de tuberculoza indusa de vaccin!! Nazdrovie!

Autoportret de iarna

Ma simt obosita... ametita... trista... bolnava... inerta... deprimata... cazuta... amortita... intunecata... singura... daramata... terminata... pierduta...

Nu mai gasesc un capat de franghie de care sa ma agat ca sa ies din mlastina asta...

O saptamana la Romanika - varianta prozaica

Dupa cum va spuneam, am fost cu David o saptamana in Bucuresti in perioada Revelionului.

Nu ma simt in stare acum de o relatare prea profunda, de 5 zile sunt la pamant din cauza unei gripe cumplite, nu-mi amintesc cand am fost ultima oara atat de grav lovita (febra, frisoane, febra musculara, ameteli, dureri de cap, ganglioni umflati cat oul de rata, cutite in gat si senzatie de arsura la fiecare inghititura, nas infundat - tot tacamul)...

Revederea cu tata a fost pe cat de nespectaculoasa pe atat de impresionanta - cel putin pentru mine. La inceput ne-am tatonat ca doi straini (mda, 8 ani instraineaza cumplit), apoi ne-am imbratisat si am incercat sa ne simtim unul pe celalalt... Eu am plans, el - ca intotdeauna - nu mai stia cum sa fuga de intensitatea momentului... dar dincolo de platitudinile primelor conversatii, dincolo de primele impresii, dincolo de stresul cu dusul bagajelor la hotel si mersul inapoi la Colentina, unde urma s-o vedem si pe Motisoara... in ciuda retinerilor initiale, am simtit ca ne-am regasit, dar in acelasi timp am simtit acut si schimbarile petrecute cu noi si in noi in toti acesti ani in care nu ne mai vazusem. Asa cum eu m-am schimbat mult in rau (din punctul meu de vedere), tata s-a schimbat in bine. Se pare ca o jumatate de an in care ai grija de un om mai batran si mai neajutorat decat tine te schimba mult in bine! L-am simtit mai cald, mai "moale" ca sa zic asa, mai putin rigid, pe scurt mai uman decat inainte!

Ma temusem de reactia lui David. Singura persoana in varsta cu care are de-a face constant este Mutti, iar Mutti la cei 68 de ani ai ei arata extrem de bine, este foarte vitala. Ori tata are 75, iar Motisoara 89! Ei, dar uite ca David - ca orice copil - nu s-a lasat influentat de aparente, ci a simtit ceea ce simteau oamenii fata de el, deci a reactionat ca atare. Din prima zi tata s-a jucat cu el pe saturate cu mingea de fotbal pe care i-o daruise, astfel incat a doua zi, cand ne-am intalnit in parcul Cismigiu, David i-a alergat in brate si l-a imbratisat de parca il cunostea dintotdeauna! A fost un moment tare impresionant.



Vremea a tinut cu noi si ne-am tot intalnit cu toata lumea prin parcurile Bucurestiului, cele care aveau neaparat si locuri de joaca - unde David era in paradis!! Plecam de la hotel la 10 dimineata, stateam mai intai cateva ore prin parcuri, apoi mergeam la masa de pranz (fie la tata, fie la Lumi, unde David se juca frumos cu Viky), apoi iar ieseam prin parcuri si ne intorceam la hotel la 8:30 seara, adormea baiatul meu in 5 minute si nu mai cracnea toata noaptea, era rupt de oboseala!!

A doua zi dupa sosire ne-am dat intalnire cu tanti Coca si Rodica (rudele lui Bogdan), care ne-au dus direct in Cismigiu. Eu am stat de vorba mai mult cu Rodica, in vreme ce tanti Coca a alergat dupa David prin tot parcul si l-a dat in toate caruselele si draciile posibile, indeplinindu-i fiecare dorinta. Rasplata? La despartire, tanti Coca a fost singura persoana careia David a vrut din proprie initiativa sa-i dea un pupic ;-)





In general Daviducul a cooperat nespus de bine, tinand cont de faptul ca era intr-o tara straina, unde mami tot vorbea cu ceilalti in acea limba care lui deja ii este straina, insa cand a cunoscut-o pe Viky, fetita prietenei mele Luminita, nu i-a mai trebuit nici un translator, descoperisera limbajul universal al jocului.













Lumi locuieste in acelasi bloc cu tata si este prietena mea din cea mai frageda copilarie, asa ca David deja se obisnuise zilnic cu destinatia "mergem la Opa si la Viky" ;-)) Ne-am mai intalnit si cu alti prieteni la Bucur Obor, unde de asemenea era un loc de joaca frumos si un parc de distractii cu carusel, trenulet etc., iar David a fost din nou in elementul lui, mai ales ca i se alaturase si Alex (prietenul Alexandrei - care este nepoata prietenei mele Mihaela), iar Alex s-a jucat si s-a copilarit cot la cot cu David, de ziceai ca sunt amandoi doi copii de gradinita...

Mihaela si cei doi Alex ne-au vizitat si la Viky, unde copiii l-au acaparat pe Alex-ul baiat, a fost o harmalaie si-o zapaceala in casa aia, de nu se mai intelegea om cu Felicie ;-)









Viky avea niste pungi pline cu jucarii si jucarioare pe care le tinea pe balcon, iar cand venea David se rasturna pe covorul din sufragerie cate o asemenea punga si aveai liniste vreo juma' de ora - cat explora David tot continutul pungii magice ;-)



Revelionul l-am facut tot la Lumi. Ea si sotul ei, Gigi, au facut niste pregatiri si au pus pe masa atatea bunatati de ziceai ca suntem la Intercontinental ;-)) Aperitivele au fost icre, vinete, caltabosi, carnati de casa, peste, piftie, apoi salata de boeuf, friptura la cuptor, sarmale, ciorbita de pui cum n-am mancat in viata mea mai buna, iar ca desert adusesem eu tort de Joffre si tort-mascota (al doilea a fost nemaipomenit, primul iesise prea uscat). Ne-am imbuibat si in zilele urmatoare din bunatatile respective ;-)

Am fost de doua ori si in Mall-ul din Baneasa. Faina inventie mall-ul asta, in Germanika nu exista asa ceva: un loc unde sa-ti depui copilul (cu bratarica la mana si numarul de mobil notat de doamnele de acolo), el sa se joace in Magic City cel putin o jumatate de ora fara probleme, iar tu in timpul asta sa iti permiti luxul sa mananci linistit, priindu-ti inghititurile stiind ca al tau copil este in siguranta. Prima oara am fost cu familia varului meu, iar David a avut ocazia sa-l cunoasca pe verisorul Tudor, cu care s-a inteles de minune la joaca si la pescuit bomboane sau la tras cu mitralierele, in ciuda obstacolului lingvistic ;-)














La iesirea din Mall am vazut niste tarabe unde se vindea printre altele sorici. Am cumparat o bucata mare pentru tata, iar vanzatoarea i-a oferit si lui David o bucatica. Eu eram f. sceptica fata de probabilitatea sa manance David asa ceva - cand colo, a rontait baiatul meu la soriciul ala (pe care il vedeti in mana lui stanga) tot drumul in taxi de la Baneasa pana in Colentina :-)




Lui David ii mai placea sa se uite la documentare cu Opa si cu Motisoara.





Si o poza de la aeroport :-)



A fost o excursie frumoasa, din care ne-am intors acasa cu multe amintiri dragi.

Rapunzel (Tangled) or the history of an abuse

A few days ago I watched Rapunzel (Tangled) on DVD.

STORYLINE (according to imdb):

After receiving the healing powers from a magical flower, the baby Princess Rapunzel is kidnapped from the palace in the middle of the night by Mother Gothel. Mother Gothel knows that the flower's magical powers are now growing within the golden hair of Rapunzel, and to stay young, she must lock Rapunzel in her hidden tower. Rapunzel is now a teenager and her hair has grown to a length of 70-feet. The beautiful Rapunzel has been in the tower her entire life, and she is curious of the outside world. One day, the bandit Flynn Ryder scales the tower and is taken captive by Rapunzel. Rapunzel strikes a deal with the charming thief to act as her guide to travel to the place where the floating lights come from that she has seen every year on her birthday. Rapunzel is about to have the most exciting and magnificent journey of her life.

Actually, the film is a metaphor for the life of an abused child. The bad Mother Gothel (of course it was not her real mother, but the witch who kidnapped Rapunzel) is the universal symbol of the narcissistic and abusive mother who wants to thrive on the "healing powers" of the little princess's hair = she wants to suck the life out of her child by controlling her every breath and manipulating her with fear of the real world outside the tower (=prison!), and of course she wants nothing else but to feed her own narcissistic and selfish needs by forbidding her daughter to live her own life. Doesn't it sound familiar? ;-(((

Well, the princess becomes a teenager and upon turning 18 she wants to go out into the world "to see all those lights", which were actually lanterns that her parents and all the kingdom's people released to the sky once a year on Rapunzel's birthday to remind them of their once lost princess. The lights are of course the symbol of freedom, of new things to discover, of a new life that was waiting...

It is then that we start seeing behind the "loving" mask of Mother Gothel. Just read the lyrics of her song and you'll see too ;-((

Mother Gothel:
You want to go outside?
Why, Rapunzel...!
Look at you, as fragile as a flower
Still a little sapling, just a sprout
You know why we stay up in this tower

Rapunzel:
I know but...

Mother Gothel:
That's right, to keep you safe and sound, dear
Guess I always knew this day was coming
Knew that soon you'd want to leave the nest
Soon, but not yet

Rapunzel:But --

Mother Gothel:
Shh! Trust me, pet
Mother knows best
Mother knows best
Listen to your mother
It's a scary world out there
Mother knows best
One way or another
Something will go wrong, I swear
Ruffians, thugs
Poison ivy, quicksand
Cannibals and snakes
The plague

Rapunzel:
No!

Mother Gothel:
Yes!

Rapunzel:
But --

Mother Gothel:
Also large bugs
Men with pointy teeth, and...
Stop, no more, you'll just upset me
Mother's right here
Mother will protect you
Darling, here's what I suggest
Skip the drama
Stay with mama
Mother knows best

Go ahead, get trampled by a rhino
Go ahead, get mugged and left for dead
Me, I'm just your mother, what do I know?
I only bathed and changed and nursed you
Go ahead and leave me, I deserve it
Let me die alone here, be my guest
When it's too late
You'll see, just wait
Mother knows best

Mother knows best
Take it from your mumsy
On your own, you won't survive
Sloppy, underdressed
Immature, clumsy
Please, they'll eat you up alive
Gullible, naïve
Positively grubby
Ditzy and a bit, well, hmm vague
Plus, I believe
Gettin' kinda chubby
I'm just saying 'cause I wuv you
Mother understands
Mother's here to help you
All I have is one request
Rapunzel?

Rapunzel:Yes?

Mother Gothel:
Don't ever ask to leave this tower again.

Rapunzel:
Yes, Mother.

Mother Gothel:
I love you very much, dear.

Rapunzel:
I love you more.

Mother Gothel:
I love you most.
Don't forget it
You'll regret it
Mother knows best

It doesn't get any clearer than this.

And I am not telling you more. You have to see the movie yourself, trust me, it's worth it!

Christmas ;-)

Dragilor, sper ca ati avut cel mai frumos si mai relaxant Craciun cu familiile voastre si cei dragi!

Merry Christmas!

With all my heart I wish you and your families
the most wonderful time of the year,
the most magical and peaceful Christmas,
happy and precious moments spent with your loved ones,
may the spirit of Christmas fill your hearts with love, joy and hope!

May you have a very happy and fulfilled new year 2012
and may all of your dreams come true!

The most wonderful time by NewlifeDreams Designs

Quote of the day

For each pain, there is a reason
in the depths of consciousness.

Dr. Reinhold Voll

Nu mai vrem la gradinita :-(

Saptamana trecuta s-a intamplat un accident. Cum am intrat pe poarta gradinitei la pranz, m-a intampinat micuta Alexia (din grupa lui David) cu bomba zilei: "Lui David i-a curs sange din gura!!". Am incremenit. Dupa care am luat-o la fuga spre cladire. Cand am intrat in camera, David parea sa se miste cu incetinitorul. Cand m-a vazut, i-a si cazut barbia in piept si a inceput sa planga. Jumatate din buza de jos era sfartecata in vreo 3-4 locuri, buza toata umflata in ultimul hal, pete de sange cat oul de mari pe bluza si pe pantaloni, m-am ingrozit!!

Educatoarele imi spun ca "a cazut de pe scaun" (!!!). Cum adica, a cazut de pe un scaunel inalt de 25 cm si s-a ranit in halul ala??? NO WAY, tovaraselelor!! Cert este ca nici una din ele nu a vazut ce s-a intamplat! Cum dracu' de sunt 3 muieri in camera aia cat o sufragerie si nimeni nu a vazut nimic? Ele au spus ca David a cazut de pe scaun, David mi-a spus ca a cazut in scaun, ceea ce e mai plauzibil; probabil ca a cazut cu gura exact in muchia scaunului!

Ah, au facut protocol, cum ca a cazut de pe scaun, ca l-au sters de sange (cum, s-au incumetat, in ciuda faptului ca nu e vaccinat? Na, ca-mi arde si de glume ;-((), ca i-au pus un coolpack ca sa nu se umfle buza si mai tare... a trebuit sa semnez ca am luat la cunostinta, dar le-am dat in mod clar de inteles ca nu-mi suna credibil explicatia lor!

Bietul Daviduc a plans si a jelit aproape tot drumul pana acasa si apoi toata ziua a vrut numai in brate la mami. O zi intreaga nu a vrut sa manance mai nimic, 4 zile a refuzat spalatul pe dinti pe motiv ca-l durea dintele de sus (m-am uitat, gingia era invinetita, dar dintele parea sa fie ok).

Saptamana asta, luni si marti (zile in care a lipsit si cel mai bun prieten al lui - Domenic), David a fost f. apatic la gradinita si nu a vrut sa manance de pranz nimic. L-am intrebat de ce nu i-a placut mancarea si de ce nu s-a simtit bine, mi-a spus "Pentru ca am vrut s-o astept pe mami, dar mami a venit tarziu"... Asaaa... Ieri, miercuri, n-a mai vrut deloc sa mearga la gradinita, a zis ca sa dau telefon si sa spun ca e bolnav si ca nu mergem. Azi, la fel... Maine am eu o programare la doctor si trebuie sa-l iau cu mine, deci oricum nu mergea la gradi.

Ieri am incercat o abordare emotionala... In timp ce il tineam in brate ca pe un bebe (se ghemuieste la pieptul meu si ii place sa se joace cu mana mea in timp ce isi suge degetul), ii vorbeam in soapta in romaneste: "Of, puiutul lu' mama, e greu si pentru tine perioada asta, saracutul de tine... Of, of, of, e tare greu sa fii copil, sa fii mereu la mana altora, sa fii nevoit sa stai departe de mama atatea ore pe zi... E grea perioada asta de despartire, e frustranta, mami te intelege prea bine... Of, of, of..." - iar el statea cuminte si ma asculta... O sa incerc si varianta germana, nu stiu daca a inteles prea bine ce i-am spus in romaneste...

Ei, si ce facem luni? Si in restul zilelor dupa luni? Care e problema si cum pot s-o rezolv? Ca de cliseele educatoarelor ("Ah, e normal, toti copiii au o faza din asta") sunt satula pana peste urechi si nu ma ajuta! Ma intereseaza concret, specific, ce e cu copilul meu. Cum ii explic ca trebuie sa mearga la gradinita? Fiindca are mami treaba si are nevoie de 3 ore de liniste? Nu merge, il doare fix in varful pantofului de asta. Fiindca la gradinita e foarte frumos si se joaca dupa placul inimii? Nu e convins de asta, altfel nu ar refuza sa mearga si nu mi-ar spune ca el merge la gradinita ca s-o astepte pe mami sa vina sa-l ia :-( Fiindca toti copiii trebuie sa mearga la gradinita la varsta lui? Nu tine, fiindca nu-i adevarat, nu trebuie, este doar o decizie a parintilor. Deci cum o scot la capat?