Anto a gasit din nou o perla de site (www.aimee.ro) si un articol extraordinar (sunt multe articole extraordinare acolo). Vreau sa-l impartasesc cu toti cei care ma citesc.
Cea mai importanta diferenta intre o relatie functionala si una nefunctionala este urmatoarea: prima incurajeaza cresterea personala, pe cand cea de-a doua are doar urmari distructive, fara nici o legatura cu cresterea personala. O relatie functionala incurajeaza si hraneste pe cei implicati sa infloreasca si sa creasca. Cu toate acestea, o relatie sanatoasa nu este o poveste de genul “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. De multe ori, devine si ea subiectul micilor frictiuni si provocari inerente in orice parteneriat.
Iata mai jos cateva semne ale unei relatii functionale. Sunt lucruri simple, pe care vom fi tentati sa spunem ca le stim si le aplicam de mult timp. Insa va dau un sfat: acordati-va cateva minute si incercati sa bifati care sunt punctele de mai jos pe care le aplicati in relatia dumneavoastra in fiecare zi. Veti avea surprize! Daca incepeti sa aveti remuscari, puneti mana pe telefon, sunati-va partenerul si promiteti-i ca de azi veti face mai mult pentru relatia voastra.
Intr-o relatie aflata pe drumul cel bun, cei doi parteneri:
1. Se incurajeaza reciproc pentru a-si dezvolta noi abilitati si interese:
Partenerii care au o relatie sanatoasa sunt incantati sa vada fericirea celuilalt. Cresterea personala a celuilalt ii face sa se simta impliniti. Se bucura de experientele fascinante ale celuilalt si il incurajeaza pe calea dezvoltarii personale. Intr-o relatie sanatoasa, fiecare din cei doi parteneri se bucura si sprijina cat poate de mult dezvoltarea potentialului celuilalt.
2. Se sprijina emotional in atingerea scopurilor propuse de fiecare in parte:
Daca sotia decide sa reia cursurile la facultate dupa ce copiii au crescut si sotul o sprijina in decizia luata, o incurajeaza in momentele de frustrare si de stres, atunci putem considera faptul ca cei doi au o relatie functionala.
3. Nu se simt amenintati de interesele particulare ale celorlalti
Cand sotul iti spune ca vrea sa-si cumpere o motocicleta, cum te simti? Esti surprinsa si confuza? Sau discutati situatia si cadeti de acord: ca sotul va face cursuri de condus motocicleta, iar sotia nu va fi fortata sa mearga pe asa ceva ci va face alte activitati singura, in acel timp.
4. Au incredere unul in celalalt
Aici exista o diferenta intre increderea oarba si increderea construita. Copiii au incredere oarba in parintii lor, insa ca adultii invatam sa avem incredere prin cunoastere de sine. Cei din jur ne castiga increderea, demonstrandu-ne ca sunt demni de ea. Actiunile lor, nu numai vorbele, ne garanteaza faptul ca ei au un comportament demn de incredere. Increderea in cuplu este esentiala pentru frumusetea unei relatii.
Intr-o astfel de relatie, cei doi parteneri stiu ca: vor ramane loiali si monogami, nu vor face abuzuri emotionale sau fizice asupra partenerului, isi vor tine promisiunile si se va putea conta pe ei, isi vor aduce contributia la indeplinirea scopurilor comune, vor fi cinstiti si nu vor minti, nu-l vor rani pe celalalt in mod intentionat, se vor deschide si isi vor impartasi sentimentele si opiniile cu celalalt.
Cand ai incredere in celalalt, vei fi in siguranta. Stii ca nu vei fi ranit, tradat sau ridiculizat. Pornind de la aceasta incredere, iti poti lasa garda jos si iti poti permite sa fii tu insuti in prezenta partenerului tau, permitand acestui flux de incredere sa curga in viata ta. Nu e nevoie sa te autocenzurezi, sa ai grija ce spui sau sa te prefaci, atat timp cat cuvintele tale sunt calde si nu aduc nici un prejudiciu celui iubit. Iti poti deschide inima. Aceasta incredere profunda si vulnerabilitate de ambele parti sunt esenta unei relatii adevarate, esenta intimitatii: "Am o incredere profunda in mine, astfel incat ma pot simti in siguranta cu tine."
5. Abordeaza problemele cu intentia de a gasi solutii
Cand doi oameni petrec timp impreuna, apar inevitabil diferente de opinie. Modul in care sunt rezolvate aceste diferente face deosebirea intre o relatie functionala si una nefunctionala. Daca simti, de exemplu, ca sotul tau petrece prea mult timp absorbit de slujba lui in comparatie cu timpul acordat familiei, atunci e timpul sa negociezi o solutie. E momentul sa gasiti cai prin care sotul poate sa-si indeplineasca cu succes si sarcinile de lucru si responsabilitatile familiale. Puteti astfel sa va dati seama ca el poate fi ajutat pentru a-si indeplini extrasarcinile pe care le are de facut acasa si astfel va avea timp si pentru familie.
6. Isi asuma fiecare responsabilitatea pentru rolul sau in problemele din relatie
Cand unul dintre parteneri spune : „As vrea sa vorbim despre asta”, celalalt partener trebuie sa fie deschis si disponibil pentru a asculta. Intr-o relatie care nu merge, daca unul din ei spune „Trebuie sa vorbim” celalalt spune defensiv: „Dar n-am facut nimic rau!” sau distant: „ Stii cat de mult urasc sa vorbim despre problemele noastre.”
7. Isi indeplinesc propriile nevoi si dorinte
Daca un sot sau o sotie vrea ca sa devina voluntar intr-o organizatie pentru ajutorarea celor saraci, atunci trebuie sa stie ca e liber sa o faca, daca prin asta isi indeplineste anumite nevoi profunde. E bine sa aiba si sprijinul partenerului, chiar daca acesta nu prefera sa si faca aceasta activitate. Un simplu: „Daca asta iti doresti, atunci fa-o” este cel mai bun lucru pe care il poti spune.
8. Nu dau vina pe partener pentru propria nefericire
"Ceva lipseste din viata mea" – este un gand pe care il are oricine din cand in cand. Este un gand care ne poate conduce spre crestere si implinire, sau spre a ne invinui partenerul. Intr-o relatie functionala, partenerii actioneaza pentru a anihila acest sentiment de neimplinire si isi spun: „Ce fac gresit sau nu fac deloc de am ajuns in starea asta?”
In relatia nefunctionala, exista tendinta de a-l condamna pe partener pentru propria nefericire. Motto-ul relatiei devine: „Ce bine ar fi daca partenerul meu s-ar schimba !” O veste trista insa: daca nu incepem munca de evolutie cu noi insine, nimic nu se va schimba.
9. Isi impartasesc sentimentele deschis, intr-o maniera responsabila si non-abuziva
Sa spunem, de exemplu, ca intr-un cuplu exista divergente referitoare la cresterea copilului. Sotul vrea sa il creasca intr-un stil bazat pe disciplina iar sotia isi doreste pentru copil o copilarie bazata pe acceptare, iubire si incurajare. Cum rezolvam aceasta problema? Cu tipete, amenintari, invinuiri sau manipulare? Sau incercam sa vedem ce a stat la baza acestor preferinte?
Daca il ascultam pe sot, vom vedea ca, cel mai probabil, si el a a avut parinti care s-au bazat pe disciplina in cresterea lui. Foarte probabil nu mai cunoaste o alta metoda si i se pare ca, din moment ce el este un barbat normal, cu bun-simt si principii cat de cat bune de viata, atunci disciplina o sa mearga si pentru copilul lui. La randul ei, sotia a avut parte de acelasi tip de educatie, insa a decis din adolescenta ca isi va creste copiii altfel si le va darui iubirea si acceptarea pe care ea nu le-a primit. Privind astfel situatia, daca am fi in pielea celor doi soti, l-am mai putea condamna pe celalalt? Intotdeauna exista solutii atunci cand il ascultam cu adevarat pe celalalt si incercam sa intelegem si bagajul cu care fiecare intra intr-o relatie.
10. Au consideratie pentru sentimentele celuilalt.
Chiar si in mijlocul unei discutii aprinse, este bine intotdeauna sa atacam problema nu persoana. Sa nu spunem: „ Esti un nesimtit” ci „Cand ai facut asta, nu ai tinut cont de sentimentele mele.” Chiar si cand nervii sunt intinsi la maxim, evita jignirile. Cuvintele negative pot distruge echilibrul increderii intr-o relatie si pot provoca rani adanci.
Este trist, insa uneori dam dovada de mai multa blandete fata de straini decat fata de partenerul nostru! Ne straduim sa vorbim frumos cu seful nostru, iar cand venim acasa varsam toate negativismele in mijlocul casei si jignim persoana care inseamna cel mai mult pentru noi! Daca vi s-a intamplat macar o data, meditati putin asupra acestui lucru. Merita sa ne batem joc de viata noastra atat de mult?
Fara respect nu exista relatie pe termen lung. Iar respectul nu apare din intamplare; el este rezultatul unei decizii si al unei alegeri constiente.
12. Isi pastreaza granitele personale
Intr-o relatie sanatoasa, partenerii stiu ca fiecare este responsabil pentru propria lui stare de bine si ca fiecare trebuie sa fie, individual, cea mai buna persoana care poate fi. In acelasi timp, fiecare trebuie sa-si pastreze un oarecare spatiu personal in care sa i sa permita sa evolueze individual. Fiecare trebuie sa stie:
- sunt o individualitate separata de a ta;
- detin controlul asupra vietii mele;
- am dreptul sa am propriile mele secrete, atat timp cat nu sunt necinstit cu tine si nu te ranesc prin asta;
- sunt responsabil pentru exprimarea, negocierea si indeplinirea nevoilor mele.
13. Isi pastreaza integritatea si respectul de sine
A avea grija de tine insuti este o investitie care iti va oferi dividende intr-o relatie. Respectul de sine se castiga actionand in acord cu credintele si valorile tale. Ati fost vreodata implicati intr-o relatie in care celalalt avea un respect de sine scazut? Daca ati fost, ati observat desigur ca o astfel de relatie este sortita esecului de la bun inceput.
O relatie sanatoasa nu se poate desfasura decat intre doi oameni cu respect de sine ridicat. Fiecare partener are obligatia sa faca tot ce este necesar pentru a-si mentine integritatea.
14. Sunt dispusi sa investeasca timp si energie in relatie
O persoana cu probleme va fugi atunci cand apare primul pas catre un conflict intr-o relatie. O relatie sanatoasa presupune efort si angajament din partea ambilor parteneri. O relatie sanatoasa, pe termen lung, este mult mai putin stresanta decat mai multe relatii disfunctionale pe termen scurt la un loc. Prima produce crestere personala, pe cand relatia disfunctionala are efect nociv asupra vietilor oamenilor.
Fiecare trebuie sa-si ia propria decizie in legatura cu aceasta problema. Care este alegerea ta, cand vine vorba de conflicte si probleme intr-o relatie? Daca partenerul tau este compatibil cu tine si este o persoana de incredere, vei ramane alaturi si atunci cand sunt momente grele? Este relatia ta indeajuns de buna astfel incat sa fii in stare sa platesti pretul unor probleme ocazionale? Si aici nu ma refer la rolul de martir si victima. Am vazut deja faptul ca aceste roluri trebuie excluse dintr-o relatie sanatoasa. Vorbesc despre a face fata problemelor, a negocia solutii si a face munca necesara pentru a merge mai departe.
15. Raman onesti si credibili
Sa presupunem ca un cuplu care sa intalneste de doi ani discuta posibilitatea de a sta impreuna. Ea are dubii, deoarece crede ca a sta impreuna inainte de casatorie este imoral. „ Parintii mei sunt impotriva acestui lucru”, spune ea. Dar prietenul meu spune ca nu va fi gata sa ne casatorim pana nu incercam sa vedem daca suntem compatibili. Mi-e frica sa nu ne despartim daca nu fac pasul asta.”
Iata un cuplu care deja are probleme. Nu sunt pregatiti mici sa stea impreuna, nici sa se casatoreasca. Faptul ca ea nu este cinstita cu el in privinta convingerilor ei fundamentale sta la baza acestei probleme. Intr-o relatie sanatoasa, cei doi ar vorbi deschis si ar gasi solutii precum:
- ar participa la consiliere premaritala, pentru a-si explora nevoile, valorile, scopurile si compatibilitatea;
- ar putea stabili data nuntii si ar stabili sa se mute impreuna dupa nunta;
- ar putea hotari ca nu sunt compatibili si s-ar desparti.
16. Daruiesc, fara sa-si puna in pericol respectul de sine sau propriile nevoi:
Dupa ce tanjesc barbatii si femeile cel mai mult? Nu dupa cadouri scumpe si calatorii, desi ar fi apreciate si acestea. Ce isi doresc barbatii si femeiile este un partener grijuliu, iubitor, capabil sa negocieze intr-o relatie echitabila.
Cum daruim in cuplu, pastrand limitele normale ale respectului de sine si ale respectului fata de partener:
- fiecare respecta valorile si stilul celuilalt;
- fiecare incearca sa inteleaga punctul de vedere al partenerului si sa sustina dreptul celuilalt de a avea opinii diferite;
- fiecare cauta egalitatea; nu isi asuma un rol superior de parinte in raport cu copilul;
- fiecare isi aduce aminte de nevoile celuilalt si de lucrurile care ii fac placere.
Alte semne ale unei relatii sanatoase:
17. Partenerii sunt loiali
O relatie nu poate supravietui atunci cand partenerii isi investesc energia in aventuri, chiar daca uneori mai poate fi salvata si dupa un asemenea eveniment.
18. Partenerii sunt dispusi sa faca fata comportamentelor disfunctionale si inacceptabile.
Intr-o relatie sanatoasa, e bine sa pui problemele pe masa pentru a fi discutate si negociate. Ca intr-o discutie de afaceri, unde partenerii vorbesc despre cum sa mareasca profitul, intr-o relatie functionala se va vorbi despre moduri de a creste nivelul de implinire sufleteasca.
19. Intimitatea
Un parteneriat sanatos se naste atunci cand cei doi sunt liberi sa fie ei insisi, fara sa se cenzureze sau sa se ingrijoreze. Fiecare este grijuliu si bun cu celalalt, si nu are nici un motiv sa pretinda ca este altcineva decat este in realitate. Aceasta se numeste cu adevarat intimitate si incredere.
20. Negocierea responsabilitatilor
Ambii parteneri trebuie sa aiba responsabilitati in curatenia casei, asigurarea unui venit suficient, pastrarea masinii curate, gatit, etc.
22. Ascultare activa
E nevoie sa-l facem pe celalalt sa stie ca suntem interesati de ceea ce spune.
24. Angajament pentru o relatie pe termen lung
Un cuplu sanatos isi ia angajamentul sa lucreze asupra relatiei. Realizeaza ca uneori nu vor avea opinii comune, insa sunt deschisi sa negocieze aceste diferente.
25. Lucreaza impreuna pentru scopuri comune
Intr-o relatie sanatoasa, scopurile comune se pot inscrie in multe categorii: a creste copii, a construi o companie, a lua o casa, a economisi, etc.
In concluzie, relatia sanatoasa presupune: bunatate, suport emotional, vulnerabilitate, intelegere, respect, incredere, curtoazie, onestitate, monogamie, consideratie, continuitate, egalitate, credibilitate.
Relatia disfunctionala presupune: atacuri, ura, isterie, control, neincredere, dependenta, necinste, inselatorie, despartiri repetate, dorinta de a invinge sau de a condamna.
www.aimee.ro