Au iesit nemtii la defilare ;-)

Dupa fulminantul 4-1 impotriva bietilor mei favoriti de englezi (care de cand ii stiu pierd aiurea, cu ghinion, cu goluri anulate, cu henturi à la Maradona etc.), au iesit nemtii la defilare cu steagurile pe aici, cu masini, cu biciclete, cu carucioare, cu tractoare, e nebunia nebuniilor!!

Prietenii noi si vechi

De cateva zile am o stare mult mai buna. Marti la grupa de joaca am cunoscut 4 mamici cu copii de varsta lui David, ieri am fost invitate la a 5-a (de ziua baietelului ei), unde l-am serbat si pe David in acelasi timp, am pus tortulete cu cate 2 lumanarele pe masa, le-am cantat la baieti, s-au jucat pe rupte... Am fost in total 6 mamici cu 8 copii, dintre care cel mai "proaspat" era micutul Colin, de 6 saptamani!! L-am tinut in bratica si mi-a adormit pe umar, era asa de dulce si pufos, mi-a incalzit inima!!

Fetele astea m-au primit atat de calduros marti la grupa, cand am intrat acolo ele erau la micul dejun - dar ce mic dejun! Isi aduc singure (este un frigider acolo) paine, chifle, cornulete, unt, branza, cascaval, sunca, ridichi, castravete, un bol plin cu fructe taiate mici (mere, pepene, ananas, piersici, cirese etc.). Mamicile stau la masa, copiii pe langa ele, se mananca, se vorbeste, se rade, apoi copiii se joaca frumos intre ei in camera si mamicile raman in continuare intre ele - asa cum imi place mie, nu sa fiu dresata sa cant si sa dansez in cerc cu copilul in brate ca la una din celelalte grupe de activitati unde mai mergeam martea... Afara in curte avem leagan, tobogan, groapa de nisip, masinute, macarale, caluti, numai bine ca piticutii sa se joace si acolo in timp ce noi stam la palavre aproape 3 ore...

Si dintr-o data nu m-am mai simtit singura! Ne-am intretinut atat de bine incat dupa aceea am mai mers si in parc impreuna, apoi s-a hotarat ca voi merge si eu la ziua lui Emil (serbata ieri), desi pe mamica lui inca n-o cunoscusem (dar am participat la cadou!).

A fost tare frumos si ieri, ne-am simtit bine cu totii. Singura mica problema este cu unul din baieti (sunt in grupa 3 fete si 5 baieti), Kilian, fratele bebelusului de 6 saptamani (!), care manifesta o agresiune deosebita fata de toti ceilalti copii, pe care fie ii bruscheaza, ii loveste, fie ii "iubeste" cu forta, urcandu-se pe spatele lor si sugrumandu-i de gat etc. Mi-e clar ca pune in act o gelozie pe care nu stie sa si-o exprime altfel, iar mamica lui nu intelege nimic, a afirmat foarte raspicat ca "ah, asa era si inainte" (!). OK, am tacut si eu, nu are rost sa educi oamenii cu forta, nu? In fond o pot ignora si ma pot concentra pe celelalte mamici care sunt mai deschise la discutii. In plus, invat si eu sa fiu mai toleranta si sa las pe fiecare sa faca ce vrea - in fond ei suporta consecintele. Ah, ba nu, ieri a suportat si bietul David o parte din consecinte: Kilian l-a lovit cumva (nu stiu exact, ca n-am vazut faza), David a inceput sa planga, plangand alearga spre mine si se impiedica exact langa masa, cazand cu capul de coltul peretelui, asa ca acum are o vanataie pe frunte cat juma' de nuca :-(( Asa ca am sa-l urmaresc putin mai mult pe acest Kilian data viitoare, sa vad exact cum se manifesta si poate il ajutam sa se opreasca... In fond are abia 2 ani si el (cu exceptia uneia din fetite care are 3 ani, toti ceilalti sunt exact de varsta lui David - grupa perfecta!), se vede dintr-o data detronat din rolul principal pentru mama lui, fiindca ea este mult prea concentrata pe bebelus acum, el ce sa faca? Isi descarca furia si gelozia pe ceilalti copii... iar maica-sa il cearta! Eu am sa incerc tactica mea magica: deturnarea atentiei cu multa blandete.

De cand le-am cunoscut pe fetele astea (5 nemtoaice si o poloneza), parca mi-a revenit energia si pofta de viata! Si citesc in "Eltern & family" ("Parinti si familie") urmatorul citat care mi se potriveste ca o manusa pentru ultimul meu an negru:

"Cine se pierde pe el insusi din vedere risca sa-si piarda treptat si capacitatea de a identifica dorintele si nevoile celor pe care-i iubeste - spune consiliera de familie Harriet Lerner. Ba chiar mai mult, isi poate pierde baza de la care sa fie generos si empatic si fata de altii. In plus, nevoile proprii oricum nu se lasa asa usor ignorate. Mai devreme sau mai tarziu ele se manifesta tot mai puternic, adesea ca forme de dependenta sau constrangeri. Uneori ne apucam sa bem sau ne indopam cu dulciuri ca sa ne anesteziem sentimentele de singuratate, de dezamagire, alteori incepem sa facem orgii de curatenie si smotru ca sa ne canalizam furia in alta directie etc."

Imi dau seama ca si din cauza asta toate prietenele si amicele mele s-au indepartat si s-au racit de mine: pentru ca eu m-am indepartat de mine, eu devenisem total absenta in obsesia mea inconstienta, dar cu atat mai puternica, de a evada din propria mea existenta, de a evita suferinta sufleteasca pe care o intrezaream in diferite intensitati in multele faze si valuri ale depresiei...

Si totusi, nu ma pot opri sa ma intreb: asa trebuie sa fie o prietenie adevarata? Luam distanta cand celalalt se afla in bezna cea mai crunta a depresiei, cand abia isi mai gestioneaza propria viata si deci nu mai corespunde (o perioada!) asteptarilor noastre, cand celalalt nu mai poate oferi nimic fiindca se simte el insusi golit de viata? Eu, in naivitatea mea, as fi zis ca abia atunci este solicitata esenta prieteniei, abia atunci e mai multa nevoie decat oricand ca celalalt sa fie aproape, sprijinind, pana cand ne revenim. Caci nici o depresie nu dureaza o viata, nu? Chiar daca o perioada totul va fi o strada cu sens unic, candva se re-echilibreaza si reciprocitatea prieteniei... Probabil ca si aici e ca in dragoste, in cea mai mare parte a relatiilor: iubim pe cei care ne indeplinesc dorintele si nevoile. Nu exista nimic neconditionat.

Lectii de viata...

Totusi, binecuvantez ziua cand l-am cunoscut pe Bogdan, fiindca acest om este singurul care mi-a fost si imi este alaturi 100% si din toata inima lui si ma face sa ma simt iubita atat la bine cat mai ales la greu. Si numai eu stiu ce greu...

Cu capul sus si privirea limpede, iau din nou dealul in piept. Ne vedem in varf!

Pasi de dans

Nu stiu ce-mi veni cu titlul asta, dar uite-asa imi veni...

E soare, vara, ieri s-au implinit 9 ani de cand l-am cunoscut pe Bogdan intr-o parcare banala din Hanau si cand amandoi ne-am spus in gandul nostru "Hm... nu e genul meu" - si totusi iata-ne impreuna (alive and kicking) dupa 9 ani...

Campionatul mondial ma lasa momentan rece, TV-ul nu e inca instalat, PC-ul cand porneste cand nu porneste, acum scriu tot de pe netbook...

Am o stare ciudata, de parca as fi in concediu, intr-o casa straina. Vad ca mobila e a noastra, recunosc lucrurile, incet-incet ma adaptez la toate schimbarile, observ ca aici sunt mai activa si nu ma mai atrage statul in casa permanent si cazutul in butoiul cu inertie, dar cu toate astea ma simt ciudat. Sper sa-mi treaca repede.

Pe 4 iulie plecam in concediu: vechiul si batranul Sautens, what else? In ultima secunda, in plin sezon, unde sa gasim ceva mai convenabil si mai lipsit de stres decat un loc cunoscut si drag? Apartamentul ala de vacanta e excelent, se doarme extraordinar de bine acolo, e liniste, putem alege ce excursii mai vrem sa facem si cu David fiindca noi oricum cunoastem aproape toata zona, anul asta putem in sfarsit sa mergem si la termele din Längenfeld pe care le-am tot ratat pana acum, putem sa-l ducem si pe domnul buburuza la 3000m la Gaislachkogel sau la Umhausen (cea mai mare cascada din Tirol) sau putem sa dam o fuga pana la Innsbruck si sa facem un tur cu caleasca (i-ar place mult piticelului), sa mergem si la strand (au si bazin de copii), sunt destule de facut si de vazut si pe acolo... Dar in primul rand sa ne odihnim.

Si sa dansam... sa ne luam avant si sa saltam usor, de pe un picior pe altul, sa ne desprindem de gravitatie, sa ne reluam usurinta si lejeritatea cu care priveam inainte viata, sa ne acordam din nou pasii unul dupa celalalt, sa ascultam cu inima muzica iubirii din noi, sa ne lasam invaluiti de perfectiunea naturii, sa ne deschidem sufletul din nou spre lucrurile frumoase, sa ne adunam puterile pentru a merge mai departe, cu fericire si multumire in inima, pe drumul pe care ni l-am ales. Fiindca este singurul drum pe care putem merge fericiti.

Patriotismul si campionatul mondial de fotbal

Ieri, in plimbarea noastra prin noul cartier, am imortalizat cateva imagini ale patriotismului microbistilor.

De-aia il iubesc

Barbatul asta al meu (sau DH = dearest husband, cum e denumirea pe forumurile de scrapping ;-)) este o comoara de om cum nu am mai intalnit in viata mea.

Ieri am fost la Möbel Höffner si ne-am comandat garderoba pentru hol (dulap pentru haine si un dulap pentru pantofi, ambele din lemn partial masiv, cu oglinzi mari pe usi, ne-o livreaza in 11 saptamani!! Presupun ca in timpul asta va fi si produsa special pentru noi, ca e comanda mai speciala - nu am gasit ceva mai de calitate la alt pret, iar oferta a coborat de la 2100 la 1300 de euro, ceea ce este ok pentru o garderoba pe care vrem s-o avem macar 20 de ani ;-)). Tipa care ne-a consiliat la raionul respectiv si apoi ne-a redactat oferta etc. avea cam 35 de ani, frumusica, brunetica, ochi albastri, si incepuse sa cam flirteze cu Bogdan; asta fiindca Bogdan o intrebase daca isi mai aminteste de noi, ca mai fusesem si cu David acolo dar trebuise sa plecam, iar cand ea a zis ca s-a tuns si nu se astepta s-o recunoastem noi, Bogdan a zis ca el retine intotdeauna la oameni ochii si de aceea a recunoscut-o... Ei, ea o fi zis ca gata, ia uite ce compliment imi face asta... Am discutat de una, de alta, ne-a povestit ca are un baiat de 19 ani si eu am intrebat-o in gluma daca a inceput la 15 ani, iar ea a confirmat!! Dupa aceea ne-a povestit asa, in treacat (!?), ca ea este single de mai multi ani, bla-bla-bla... ca e greu sa gasesti un barbat de calitate (i-am confirmat!), ce mai, se vedea ca-l place pe Bogdan si probabil se intreba ce cauta el cu o vitica stearsa si banala ca mine (zau ca nu exagerez, exact asa ma simt si ma vad acum, decrepita si urata si cazuta ca una de 70 de ani!)... Ei bine, la un moment dat i-am zis si lui Bogdan chestia asta, in timp ce tipa cauta niste cataloage, iar el pune mana pe piciorul meu si imi face exact acele complimente cu care stie el sa-mi incalzeasca inima (si sunt sincere cand vin de la el, caci si cand e sa ma critice ma critica si imi spune sincer in fata cand nu-i place ceva). Apoi m-a pupat si m-a imbratisat cu caldura, mi-a incalzit inimioara!!

In alta ordine de idei, am inceput sa ne adaptam aici. Eu in primele zile m-am simtit cam ca in concediu, ca intr-un apartament de vacanta strain, a durat pana gaseam imediat tot ce cautam... Acum ne-am revenit cu moralul amandoi, am decis ca rezolvam problema cu zgomotul si ne adaptam si la ideea ca aici e ceva mai mult praf ca in Steinheim (asta inseamna pentru mine dat cu aspiratorul si sters praful in saptamana in care nu vine femeia la curatenie, deci nu e mare tragedie), ca doar e mult mai putin ca in Bucuresti, asa ca daca am supravietuit noi acolo, n-om muri aici la Germanica.

Poanta dura a zilei a venit azi de la Bogdan, care ma intreaba: "Feli, dar daca vom castiga vreodata bani multi la loto ne mutam intr-o casa undeva la liniste completa, da?" - am ras cu lacrimi amandoi, baiatul asta are un umor extraordinar si o atitudine pentru care il iubesc mult de tot, imi umple inima de fericire cand vad cum suntem amandoi pe aceeasi lungime de unda si stim sa facem haz de necaz... si hai ca necazul e mic, e suportabil, daca ma gandesc ca am scapat de dl. Sticla!! Hahaha, acum nu mai are pe cine sa sicaneze, cainele i-a murit, a ramas singur-singurel cu mizeria din el insusi... si cu biata de Mutti - insa ea in curand pleaca pentru o luna in Austria si atunci sa-l vad, ca va ramane 100% singur! Las' sa faca chat cu prietenul lui din Romania ;-(((

Noi acum ne pregatim de concediu, Bogdan a instalat azi si PC-ul si trebuie sa ma apuc sa caut oferte cat de cat convenabile pentru iulie, desi n-am nici o idee si nici un plan concret, iar in Sautens (la oamenii unde am fost anul trecut si acum doi ani) nu prea vreau sa merg, din motivul ca (nu radeti de mine!) nu vreau sa ma vada in halul de grasime in care am ajuns acum!! E drept ca de cand ne-am mutat am mers pe jos in fiecare zi destul de mult si deja am slabit un kilogram, ma simt puutin mai usoara, dar mai am vreo 13 de slabit ca sa pot spune ca nu imi mai este rusine cu mine... Of... Am facut primii pasi pe drumul bun, dar e drum lung, of...

Schimbi locul, schimbi norocul

Asa sa fie, doamnelor si domnilor!

Primul semn de viata (de pe netbook, PC-ul e inca in cutie) de la noul domiciliu. Ne-am aranjat frumos, mai avem de despachetat numai vreo 5-6 cutii (si am avut vreo 40, cred!). A venit rusoaica mea draga care ma ajuta si cu curatenia si am muncit ca sclavele 9 ore la jug, dar am si reusit sa terminam dormitorul, camera lui David, bucataria si jumate de sufragerie intr-o zi. Jiiisas!

Acu', sa va zic drept, avem si o lingura de dezamagire in farfuria cu ciorba noua: e zgomotos, nenica, mult mai zgomotos decat ne gandeam noi - care vizitasem de 4 ori apartamentul pe la orele 18-19... Dimineata la ora 6 incepe nebunia spre S-Bahn si trec masinile in tact de secunda pe sub fereastra :-( OK, e zona de 30, e strada cu sens unic, insa tot e zgomot, mai ales fata de linistea de paradis din Steinheim... si mai ales fiindca fereastra de la dormitor nu este perfect etans, trebuie sa-l contactam pe administratorul cladirii ca sa o regleze putin (poate dupa aceea va fi o idee mai putin zgomot).

A doua zi dupa ce ne-am mutat l-a apucat disperarea pe Bogdan: "Aici e ca in Romania, am venit din paradis in iad!!" - eu l-am incurajat, i-am ridicat moralul, am discutat despre ferestre din alea duble cu izolare fonica mare, ca aici exista solutii la toate problemele mai putin impozitele si moartea, nu? Daca inchidem ferestrele si usile de la camere si de la baie/bucatarie si stam in sufragerie cu geamurile deschise auzim numai ciripit de pasarele, deci partea din spate e minunata, cu vedere la gradina si la copaci. Iar pentru cea de la strada (care oricum nu ne deranjeaza decat dimineata devreme - in rest vom fi ori la TV, ori la PC, vom avea radio-ul mergand) o sa rezolvam cu ferestrele duble; o sa ne coste niste mii de euro probabil, dar va merita, sa dormim si noi linistiti... Culmea e ca David doarme beton, se trezeste doar de 2-3 ori pe noapte scurt ca sa ceara apa, dupa care trage aghioase de numa-numa... Macar asta e bine, copilul asta e asa de adaptabil... Imi amintesc ca atunci cand am fost in 2002 la Lisabona am innoptat la hotelul National din Rossio, la 100m de locul unde intorceau toate autobuzele si unde treceau foarte multe masini. Ei bine, in hotel toate camerele aveau aceste ferestre duble si efectiv nu se auzea nimic din afara, era o liniste nemaipomenita! Deci solutii exista!

Azi a fost randul meu sa trag niste minute bune de plans, dar nu neaparat din cauza zgomotului de afara (sau a prafului, care si el e puuutin mai multicel decat in paradisul verde din Steinheim - noroc ca am femeie la curatenie, nu? Apropos de asta, un coleg al lui Bogdan a facut ochii cat cepele: "Ceee, aveti femeie la curatenie???", la care Bogdan i-a raspuns elegant "Pai daca te gandesti bine si tu de fapt ai femeie la curatenie, o numesti sotie, nu-i asa??").

Starea mea proasta a venit din mai multe motive: 1) am recitit o carte despre abuzuri la care am mai plans cand dormea David, 2) concomitent au trecut 5 zile fara internet si fara televizor, 3) a fost si o arsita cumplita, apoi 4) a trebuit sa stau mai mult lipita de David ca sa nu se urce pe masa, sa nu desfaca din cutii, sa nu umble la dulapurile din bucatarie, sa nu dea drumul la masina de spalat vase, sa nu sparga televizorul cu masina de pompieri, mi-au iesit peri albi!! In plus, 5) am realizat acum - cand sunt departe si de Mutti - cat de singura ma simt si ma simt cu adevarat. Bun, in afara de Antoanela si Claudia cu baietelul ei Christoph oricum nu venea nimeni regulat la mine, daca as fi avut chef sa stau de vorba cu cineva din vecini oricum n-o aveam decat pe Mutti, dar acum chiar ca am sentimentul ca nu am pe nimeni, ca nu avem pe nimeni, ca suntem complet si total singuri!

In primele zile am fost foarte activa, am iesit cu David cate 5-6 ore pe zi, am facut turul cartierului si am gasit vreo 2-3 locuri de joaca pentru el (se da singur pe tobogan, m-a terminat!!), dar azi a plouat si am ramas in casa, poate de aia m-a apucat iar depresia si tristetea. De fapt nu, depresia e pe duca, de cand am venit aici ma simt mai energizata, mai motivata sa ma misc, sa ies din casa, deci nu e depresie, ci tristete... Poate ca e normal cand iti schimbi total locul in care traiesti, nu? In orice caz, am gasit o grupa de joaca pentru David martea dimineata de la 9:30 la 11:45 si sper sa ma mai imprietenesc cu vreo mamica pe acolo, am inteles ca si copiii sunt cam de varsta lui David si asta e bine, caci la grupa noastra de joi din Hanau au plecat cam de multisor copiii de 2 ani si acum sunt numai de un an, ba chiar si de 8 luni, ori cu aia ce sa faca bietul David? El ramasese singurul de 2 ani... Apoi mai vreau sa vorbesc cu vecina de la 3 (mama micutei Moleen, care are 2 ani jumate si e o scumpica) sa ne vedem macar o data, de doua ori pe saptamana ca sa se joace astia mici impreuna.

In rest, abia astept sa reiau munca, sa ma mai duc si eu la Frankfurt, sa am abonamentul gratuit cu care sa pot merge cu David si la padurea mare din Offenbach (unde e restaurantul romanesc Parkterrasse) si sa ma pot plimba prin tot oraselul asta de la cap la coada, sa gasesc locurile de joaca cele mai frumoase si sa ajung si la padurea din apropiere cu autobuzul (cred ca pe jos mi-ar lua mai mult de 20 de minute si nu ma simt motivata sa merg atata pe jos pe arsita)... In plus, un coleg de servici al lui Bogdan s-a mutat si el cu sotia si fetita lor tot in oraselul asta, iar Bogdan deja a vorbit cu el ca sa ne vizitam, sa ne cunoastem etc. Poate reusim sa ne imprietenim cu totii (daca nu-i "psihologizez" eu si pe astia de s-or speria - asta e traducerea lui Bogdan pentru ceva ce in ochii mei inseamna a fi autentic).

In rest, per total lucrurile sunt totusi ok, apartamentul asta a fost compromisul cel mai mic dintre toate pe care le puteam face: este spatios, bine "desenat" (arhitectul a fost baiat destept), este ingrijit, plasat la distanta mica de S-Bahn, de supermarket, la 10 minute de strandul cu piscina, de scoli si gradinite... si in plus a fost si cel mai convenabil financiar (fara sa fie ieftin - ca alea ieftine sunt de rahat). Nu se putea sa gasim unul care sa indeplineasca toate aceste conditii si sa fie in acelasi timp si la marginea padurii... Asta e... Asa ca acum ferestre duble scrie pe noi, dupa ce ne intoarcem din concediu incepem sa ne ocupam si de asta...

Un nou inceput

M-am logonat de pe netbook si scriu un ultim mesaj din casa asta unde am locuit peste 10 ani. Casa e aproape goala, Bogdan a plecat deja cu baietii cu camionul incarcat, Mutti l-a luat pe David la plimbare pe afara in speranta ca va adormi in buggy (caci patul nostru se afla desfacut in bucatele deocamdata, urmeaza sa fie montat in urmatoarele 2-3 ore), iar eu am ramas sa mai fac curat, sa mai impachetez diverse chestiute ramase pe ici-colo si sa fac un mic bilant de final.

Se incheie un nou capitol al vietii mele care a avut si rele si bune. Aici ma mutasem cu Manfred fiindca planificasem sa avem un bebe, si uite ca aici am avut un bebe ;-)) numai ca destinul a vrut ca taticul acestui copil sa fie altul!! Si ce bine ca a fost asa!!

Ma bucur pentru noul inceput in casa noua, cu karma noua (pentru cunoscatorii de feng-shui, nu spun decat ca pana acum am stat in casa cu numarul 4 - echivalentul mortii la asiatici, care se feresc ca dracul de tamaie de acest numar la case!!). O sa mai fie cateva saptamani de stres pana cand terminam de despachetat si de aranjat si pana cand scapam de vechiul apartament: Bogdan mai trebuie sa demonteze vechea bucatarie si s-o duca la Sperrmüll - nu stiu cum se traduce in romana, apoi trebuie sa mai facem o runda de curatenie ca sa putem aranja cu domnul proprietar protocolul de predare a apartamentului - si pentru asta ne va trebui cel putin un martor extern, Bogdan vrea sa vorbeasca el cu cineva de la Asociatia Chiriasilor, ca sa nu avem vreo surpriza placuta din partea lui dl. Sticla.

In ultimele 3-4 zile si David a simtit acut tot stresul si toata nelinistea (cand era aici, ca l-am trimis mult timp pe afara cu Mutti sau cu Zina, fata de 17 ani care vine de 2 ori pe saptamana sa mai iasa cu el pe afara). Cand ne vedea in stres mare de tot (mai ales pe Bogdan), incepea sa cante sau sa tipe in gura mare "Dodi, Dodi!!" (habar n-am ce inseamna) si facea tot felul de nebunii ca sa ne atraga atentia asupra lui: ori mazgalea iar peretii, ori varsa apa in pat si pe el de se facea leoarca, ori arunca diverse obiecte de pereti... in fine, cred ca avea si el nevoie sa se "abreagieren" - cum zice neamtul (avea nevoie de o supapa de eliberare a unui stres pe care el spre deosebire de noi nu-l pricepea deloc!).

Maine imi vine ajutorul (femeia la curatenie) pentru a incepe sa despachetam si sa facem curatenie dupa ce despachetam chestiile esentiale. Ha, avem bucatarie noua (prima mea bucatarie comandata!!) si e tare frumusica. E de la IKEA si nu a fost extraordinar de scumpa, dar e alba si e noua si frumoasa si e a noastra! Ah, Doamne, abia astept sa nu mai trebuiasca sa dau ochii cu nemernicul asta de dl. Sticla, sa-l aud zilnic fluierand pe scari (fluiera-l moartea odata la apel)! De Mutti mi se rupe inima, ca va ramane absolut singura in iadul asta... A promis ca vine in vizita la noi cel putin o data pe saptamana, SPER mai ales pentru David ca o va face, fiindca el e tare atasat de ea. Cum se scoala dimineata si il imbrac, il si auzi "Mumu, tai-tai??", ca vrea la plimbare cu "Mumu"... Am gasit in noua localitate (care este ceva mai "orasel" decat cartierul asta din Hanau unde am stat pana acum si are mai putina verdeata in zona noastra, din pacate) o grupa de joaca, la 15 minute de mers pe jos si m-am inscris cu David, sper sa ne primeasca. Mai am de gasit un parc sau un loc de joaca sau o zona de verdeata prin apropiere, unde sa merg zilnic cu el...

Iar de la 1 august gata - secretara de seara scrie pe mine: martea, joia si vinerea intre orele 17 si 22:30 ma duc iar la datorie ;-((

Pe 11 iunie vom avea internet si in noul apartament (sper sa nu ne faca Telekom-ul vreo figura), asa ca voi reveni cu alte noutati. Dupa ce ne aranjam putin si ne mai tragem sufletul, prima prioritate va fi concediul. Vrem sa plecam de pe 3 sau de pe 10 iulie, dar inca nu ne-am hotarat unde. Sa vedem ce mai gasim, la spartul targului!!

V-am lasat, pupici multi de tot la toti cei dragi mie (se stiu ei/ele) si ... jos cu psihopatii din intreaga lume!