Azi am avut primul mic regres. De cum am intrat in camera, David s-a agatat de mine, s-a ascuns dupa mine, nu am putut sa plec. Am incercat sa dispar dupa ce s-a asezat la masa sa manance cu ceilalti copii, dupa care l-am auzit plangand cu sughituri si cand m-am uitat prin gemuletul usii (e lipita o pisica-abtibild acolo si atarna si o haina, deci m-am uitat printr-o bucatica mica, unde el nu ma putea vedea), l-am vazut cum suspina si tremura tot, in timp ce educatoarea statea in fata lui si ii explica unde e mama ("doar plecata putin, vine imediat") si ca el trebuie sa ramana acolo, cu ceilalti copii... Vazandu-l cu buzele tremurande si cu lacrimi mari in ochi, am intrat si i-am spus individei ca "asa nu merge, nu se poate", apoi l-am luat in brate (tremura tot si suspina de mi-a crapat inima)...
M-am asezat langa masa lor, pe jos, ca sa-si manance cornuletul langa Genita (care saraca tot incerca sa-i arate niste fluturasi dintr-o carte pe care o citisera ieri impreuna)... David molfaia acelasi colt de la cornulet de 20 de ori, n-a prea muscat, a insistat sa raman permanent langa el, isi sugea degetul si statea lipit de mine... Bine, e si racit, are nasul infundat, dar la fel a fost si ieri (ba mai rau cu nasul), dar totusi ieri am stat o ora si jumatate afara fara ca el sa ma caute! Singura schimbare fata de ieri este ca a lipsit Renate (regina turcoazului ;-))), care - asa ciudata cum e ea - se pare ca a gasit cea mai buna metoda de comunicare cu el... Dealtfel, ieri cat am stat afara m-am tot uitat de vreo 5-6 ori prin bucatica mica din geam si l-am vazut pe David numai cu Genita, prietena lui mai mare, citeau din carticele, sareau pe canapea, desenau la masa, nici o secunda nu am vazut-o pe vreuna din educatoare langa el, sa se ocupe de el... si nici un alt copil nu s-a apropiat de el... La fel azi, cand el plangea si suspina de mama focului, Maritta statea in fata lui si ii explica rational ce si cum... Pai in mazarea ma-sii, cand un copil este in restriste sufleteasca tu ii vii cu explicatii rationale?? Nu ai impulsul de a-l lua mai intai in brate, de a-l mangaia, de a-l alina, de a-l linisti??? E prea mult de asteptat de la aceste femei sa fie mai iubitoare cu el? What the fuck is wrong with these people??? Imi vine si acum sa plang...
Dupa inca 15' am plecat, fiindca evident tipa mi-a zis ca ar fi mai bine sa plec: cica "Dar sa stiti ca in 3 saptamani tot asa o sa faca, daca nu sunteti pregatita sa-i dati drumul", la care i-am raspuns "Sunt mai mult decat dispusa sa-i dau drumul, dar nu-l pot lasa plangand si simtindu-se abandonat, fiindca isi pierde increderea in mine si atunci chiar nu mai vine cu nici un fel de placere la gradinita si nu cred ca asta urmarim, nu?" - am fost zambitoare, diplomata, m-am facut mica-mititica... dar am si eu limitele mele! Nu vreau sa ramana acolo plangand. Ah, sigur ca se va adapta in final (copiii se "adapteaza" si la abuz!), sigur ca dupa un timp nu va mai plange, dar in sufletul lui va avea loc definitiv o ruptura, ori eu vreau s-o evit cu orice pret!
In clipa cand am iesit pe usa, David spune: "Acum mergem la Mumu. MUMU MA IUBESTE SI RADE MULT CU MINE!!" Deci copilul a explicat intr-o secunda totul.
P.S. In seara asta am avut si o discutie cu alta mamica (nemtoaica) pe FB. Cica "da, e normal sa planga la inceput" - dar de cand am inceput sa acceptam chestia asta ca pe ceva normal? Ei, uite ca pentru mine nu este deloc normal sa-mi abandonez copilul plangand!! Apoi mi-a sugerat sa schimbam eventual grupa/gradinita. Nu avem cum, pana si aici a fost cu lista de asteptare, in alta parte nu avem nici o sansa... iar ca sa fac "scandal" este totusi prea devreme, nu am inca motive suficiente dupa criteriile lor... Mai astept, mai adun impresii, iar daca se agraveaza lucrurile ma duc la directoare, sa-mi clampaneasca in urechi cu proteza aia sinistra dupa ce ii prezint plangerea mea...
M-am asezat langa masa lor, pe jos, ca sa-si manance cornuletul langa Genita (care saraca tot incerca sa-i arate niste fluturasi dintr-o carte pe care o citisera ieri impreuna)... David molfaia acelasi colt de la cornulet de 20 de ori, n-a prea muscat, a insistat sa raman permanent langa el, isi sugea degetul si statea lipit de mine... Bine, e si racit, are nasul infundat, dar la fel a fost si ieri (ba mai rau cu nasul), dar totusi ieri am stat o ora si jumatate afara fara ca el sa ma caute! Singura schimbare fata de ieri este ca a lipsit Renate (regina turcoazului ;-))), care - asa ciudata cum e ea - se pare ca a gasit cea mai buna metoda de comunicare cu el... Dealtfel, ieri cat am stat afara m-am tot uitat de vreo 5-6 ori prin bucatica mica din geam si l-am vazut pe David numai cu Genita, prietena lui mai mare, citeau din carticele, sareau pe canapea, desenau la masa, nici o secunda nu am vazut-o pe vreuna din educatoare langa el, sa se ocupe de el... si nici un alt copil nu s-a apropiat de el... La fel azi, cand el plangea si suspina de mama focului, Maritta statea in fata lui si ii explica rational ce si cum... Pai in mazarea ma-sii, cand un copil este in restriste sufleteasca tu ii vii cu explicatii rationale?? Nu ai impulsul de a-l lua mai intai in brate, de a-l mangaia, de a-l alina, de a-l linisti??? E prea mult de asteptat de la aceste femei sa fie mai iubitoare cu el? What the fuck is wrong with these people??? Imi vine si acum sa plang...
Dupa inca 15' am plecat, fiindca evident tipa mi-a zis ca ar fi mai bine sa plec: cica "Dar sa stiti ca in 3 saptamani tot asa o sa faca, daca nu sunteti pregatita sa-i dati drumul", la care i-am raspuns "Sunt mai mult decat dispusa sa-i dau drumul, dar nu-l pot lasa plangand si simtindu-se abandonat, fiindca isi pierde increderea in mine si atunci chiar nu mai vine cu nici un fel de placere la gradinita si nu cred ca asta urmarim, nu?" - am fost zambitoare, diplomata, m-am facut mica-mititica... dar am si eu limitele mele! Nu vreau sa ramana acolo plangand. Ah, sigur ca se va adapta in final (copiii se "adapteaza" si la abuz!), sigur ca dupa un timp nu va mai plange, dar in sufletul lui va avea loc definitiv o ruptura, ori eu vreau s-o evit cu orice pret!
In clipa cand am iesit pe usa, David spune: "Acum mergem la Mumu. MUMU MA IUBESTE SI RADE MULT CU MINE!!" Deci copilul a explicat intr-o secunda totul.
P.S. In seara asta am avut si o discutie cu alta mamica (nemtoaica) pe FB. Cica "da, e normal sa planga la inceput" - dar de cand am inceput sa acceptam chestia asta ca pe ceva normal? Ei, uite ca pentru mine nu este deloc normal sa-mi abandonez copilul plangand!! Apoi mi-a sugerat sa schimbam eventual grupa/gradinita. Nu avem cum, pana si aici a fost cu lista de asteptare, in alta parte nu avem nici o sansa... iar ca sa fac "scandal" este totusi prea devreme, nu am inca motive suficiente dupa criteriile lor... Mai astept, mai adun impresii, iar daca se agraveaza lucrurile ma duc la directoare, sa-mi clampaneasca in urechi cu proteza aia sinistra dupa ce ii prezint plangerea mea...