joi, 30 august 2012

Goodbye, scutece :-)

Acum un an si jumatate scriam despre iesirea din pampersi.

Si mai scrisesem AICI de ce nu e bine sa se inceapa prea devreme cu educatia sfincteriana. 

Ei bine, vara asta, inainte de a implini Daviducul 4 ani, ne-a venit si noua randul sa iesim din scutece :-)

Nu a avut loc (si nu a fost nevoie de) nici un fel de "educatie", de fapt, asta e vestea cea mai buna. 

In luna mai eu am fost o saptamana in Spania (detalii intr-un episod viitor) si Bogdan si-a luat o saptamana de concediu. Am profitat de faptul ca urma sa petreaca si el mai mult timp cu David si l-am indemnat sa incerce el marea cu degetul (ca baietii intre ei, deh!) si sa lase cupilu' fara scutece. David deja stia ce se intampla "down there", deci ne asteptam la foarte putine malheur-uri ;-)

Ei bine, fix de doua ori s-a scapat pe el, fix de doua ori a repetat experienta si la gradinita, dar in rest totul a mers minunat. Dupa doua saptamani aveam deja cupil care spunea cand vrea la toaleta, care acum merge si singur la toaleta si care se descurca de minune cu noul capitol din viata lui. Fara stress, fara nervi, fara chiloti murdari, fara bataie de cap.

Acum nu mai poarta scutec decat noaptea.

Mesajul meu pentru parinti este: nu va grabiti sa-i lasati fara scutece de la 2-3 ani decat daca va face prea mare placere sa curatati covoarele si laminatul de diverse "lichide si solide" cu miros pronuntat ;-)  Aveti rabdare pana cand copilul da semne ca intelege total care este "procesul de productie" si pana cand are si maturitatea fiziologica pentru a implementa proiectul "pamperless" fara prea multe accidente.

Bafta!


marți, 21 august 2012

Pentru Sir. Cu intelegere

Dear Sir,
Fiindca stiu ca inca ma citesti din umbra, vreau sa-ti transcriu un pasaj dintr-una din scrisorile tale mai vechi (din 1991!). M-a ajutat sa vad si sa inteleg atat de multe despre tine si vreau sa-mi cer iertare ca la momentul respectiv nu am avut capacitatea de a o face si poate, fara sa-mi dau seama si cu siguranta fara sa vreau, te-am ranit destul de mult.

"Felyum-yum,
Dupa calculul meu, cand am primit scrisoarea ta, tu o primeai pe cea scrisa de mine; cu o corectie de 1-2 zile, ceea ce in conditiile actuale inseamna foarte mult. Cand eram amandoi in Romania puteam aproxima la nivel de ore" [cate revelatii ascunde aceasta ultima fraza, Doamne!!].

"Fac ce fac si tot la Luminita ajung. Vorba ta, ce sa fie, ce sa fie?! Pai, ce sa fie?! Ceva care scartaie. Niciodata nu mi-au inspirat incredere mecanismele care functioneaza perfect. Acestea se defecteaza brusc si ireversibil. Ceva care scartaie iti lasa speranta ca se mai poate repara" [cat poate fi de trist sa-ti traiesti viata dupa astfel de convingeri!].

"Citeste-l pe Cioran, draga mea. Citeste si ia aminte. Apoi, cand vei incepe sa fumezi, totul va fi perfect. Prin fumul tigarilor totul se vede mai >altfel<, dispare claritatea care ne innebuneste sufletul" [Cu ce luciditate incredibila puteai descrie disperarea care te ineca pe dinauntru si totusi nu o constientizai ca pe o durere, ci doar ca pe o anomalie care trebuia eliminata!].

Si finalul apoteotic:
"M-am gandit mult si am ajuns la concluzia ca, in felul meu... Ba nu, nu e bine! Am ajuns la concluzia ca in felul tau... Nici asa nu e bine! Am ajuns la concluzia ca in felul nostru eu te-am iubit si te iubesc. Daca ar fi sa o luam cantitativ (ceea ce nu se cade), cel mai mult te-am iubit pe tine pentru ca ti-am dat totul cu picatura. Cand se va umple paharul, lumea asta va fi prea mica pentru a mai putea sa te feresti de mine. Remember this! Si eu te imbratisez strans, ceea ce nu doresc nici dusmanilor." 

Dear Sir, uitasem complet de declaratia asta (si de implicatiile grave ale iubirii tale neimpartasite), pana cand mi-ai scris, acum cativa ani, acel email plin de otrava si de rautate dupa ce reluasem corespondenta pentru scurta vreme si eu te facusem partas la trairile si transformarile mele; citind acel email, am simtit instinctiv ca dincolo de cuvinte se ascunde o mare suferinta, o mare rana nevindecata - si am avut dreptate. Imi pare bine ca nu ti-am raspuns la fel. 

Ce noroc sa fac ordine printre scrisorile vechi (pe care vreau sa le scanez ca sa pot arunca originalele, caci ocupa prea mult loc la subsol ;-)) si sa dau tocmai peste aceasta scrisoare a ta din 1991. Citind-o, mi s-a umplut sufletul de o intelegere totala a situatiei tale de atunci (si poate chiar si de acum cativa ani!), am simtit o caldura ciudata, materna chiar, as zice, impreuna cu o dorinta de a te strange in brate si de a te consola. Imi pare tare rau ca nu ti-am putut impartasi iubirea. Imi pare tare rau ca ai avut o viata atat de trista si nefericita. Dar cel mai rau imi pare pentru faptul ca probabil nici acum nu constientizezi ce s-a intamplat si ce se intampla cu tine, si acum fugi de "claritatea care ne innebuneste sufletul", incercand s-o acoperi cu rationalizari si intelectualizari care sunt cu atat mai acerbe cu cat NU iti ofera in realitate absolut nici o multumire, iar tu esti mult prea inteligent pentru a te lasa pacalit. Astfel, traiesti intr-un conflict permanent intre ceea ce STII de fapt si ceea ce ti-ai dori sa-ti fie realitate.

Iti doresc din suflet sa te poti reconecta la tine insuti inainte de a fi prea tarziu!

vineri, 17 august 2012

Dr. Friedrich Graf - nocivitatea si inutilitatea vaccinurilor. Partea I - vaccinarea antitetanos

Dr. Friedrich P. Graf este medic primar, ginecolog si mamos cu cabinet propriu din 1983, de asemenea homeopat si autor al mai multor carti despre sanatate si mai ales despre vaccinare.
In 2011 el a tinut o prelegere la Forumul Elvetian despre Vaccinare, care poate fi urmarita de vorbitorii de germana pe youtube.

Intrucat prelegerea este in germana si dureaza o ora, imi permit sa preiau si sa traduc aici un rezumat al ideilor esentiale.

Friedrich Graf incepe povestind despre el ca provine dintr-o familie de 5 generatii de medici si "ca atare, am avut nevoie de mult timp ca sa-mi dau seama de ce este necesar sa renuntam la vaccinare, caci in multe familii de medici vaccinarea este un non plus ultra" ;-)

Dr. Graf: "Homeopatia are doar o functie de sustinere pentru organism, adica ea reprezinta un ajutor pentru ceea ce putem noi insine, respectiv pentru cazurile cand functiile reparatorii ale organismului nu mai functioneaza cum trebuie, din cauza unor interventii cum este de exemplu si vaccinarea. Ceea ce este deosebit la homeopatie este anamneza, cunoasterea bolnavului sub cat mai multe aspecte. Aceasta dureaza 1-2 ore, ia in considerare descrierea bolii, a simptomelor si a istoriei personale a bolnavului. Se face apoi corelarea datelor cu cele provenind de la operatii, accidente, traume emotionale/psihice si vaccinuri. De 25 de ani eu operez aceste corelari intre vaccinuri si diversele manifestari ale diverselor boli ale pacientilor. La prima vedere acestea par niste "coincidente" ciudate, dar prin cele peste 10.000 de anamneze facute pana acum se poate spune ca am facut practic un studiu direct, individual, nu un studiu in masa, cum face uneori medicina clasica, iar acest studiu individual mi-a dovedit clar ca exista in mod regulat o legatura intre vaccinuri si diversele boli. Concluzia clara a studiului meu personal este: vaccinurile cauzeaza boli. Dealtfel, insasi definitia lor implica acest adevar: vaccinurile provoaca o imbolnavire. Toate discutiile in contradictoriu incep de la intrebarea: cat de grave sunt bolile cauzate de vaccinuri?"

sâmbătă, 4 august 2012

E-Card = pacienti digitalizati si medicii ca administratori de boli

In Germania e-card-ul medical bate la portile cetatii :-((

Am primit pana acum doua scrisori de la DAK (asigurarea mea medicala) care imi anunta introducerea asa-numitului eGK. Care va sa zica nu se mai cheama card de asigurare (Versichertenkarte), ci card electronic de sanatate (eGK = elektronische Gesundheitskarte)! Taci, tzatzo, ca-mi vine rau de atata progres si inovatie!! Si totul, evident, doar in avantajul pacientului... nu-i asa?  Ei, nu prea e asa.

In cele doua scrisori mi se solicita neaparat trimiterea unei fotografii biometrice pentru noul card. Hopa! Stati asa, pana v-oi trimite eu o poza biometrica pentru un card de sanatate. Sanchi, cica scopul este de a se evita abuzul. Adica nu cumva eu sa dau cardul meu normal vreunei nigerience care sta la negru in Germania si aia sa mearga la doctor pe asigurarea mea... Asta da logica beton, nu? Pe un forum scria un neamt asa: "La pozele trimise prin mail nu prea se fac controale, eu mi-am primit cardul cu o poza din concediul de schi 2009, cu ochelarii si caciula de schi - daca stiam, le trimiteam o poza cu mine ca bebelus, ca tot eu eram, deci nu incalcam nici o lege ;-)"

Apoi, se pare ca toata procedura nu este tehnic atat de pusa la punct incat protectia datelor personale sa poata fi respectata 100%. Pana si medicii sunt impotriva acestei masuri absurde, care a costat zeci de milioane si care nu va aduce absolut nici o imbunatatire sistemului medical... cel putin pentru pacienti, ca macar in aparenta ei sunt cei mai importanti, nu?

Impreuna cu scrisorelele a venit si o mica brosurica, pe care mi-am luat timp s-o citesc cu atentie. Si am descoperit, mai catre final asa, partea cea mai interesanta. Mai intai se bat campii despre avantajele nemaipomenite ale noului card, care in curand va oferi posibilitatea de modificare online a adresei sau datelor personale, bla-bla-bla. Apoi ceva despre dezvoltarea unui network de sanatate, imbunatatirea calitatii, a transparentei si a autonomiei pacientului. Ah, ce bine suna din coada aceste vorbe! Apoi, daca dorim, pe cip-ul electronic al cardului se pot salva datele personale de urgenta, gen alergii, vaccinuri (deja aici m-au cucerit total ;-)), medicatie speciala sau operatii, plus persoanele care trebuie anuntate in caz de accidente etc.

Si ajungem si la pasajul care m-a trezit din amortire: 

Calitatea si siguranta tratamentului vor fi marite
Daca doriti, medicii de casa, medicii specialisti si spitalele pot avea acces mai simplu si mai rapid la diagnosticurile si planurile de tratament salvate pe cip-ul cardului dvs. Astfel se pot elimina controalele multiple.

Poate cineva sa-mi spuna ce nu e in regula cu aceasta chestie?? Ca doar e ceva bun ca un doctor sa vada ce a descoperit cel de dinaintea lui... sau ce crede ca a descoperit cel de dinaintea lui... sau nu?? Si de ce e bine sa evitam controalele multiple???

Sa va spun eu ce nu e in regula aici, cu un exemplu concret relatat de un neamt pe un forum:

Dureri de cap bruste, puternice, permanente.
Mers la doctor la control.
Diagnostic: migrena "sau asa ceva".
Solutie: pastile impotriva durerii de cap.
In decursul a 6 luni de chin tot mai insuportabil, mers la:
1. Neurolog
2. Ortoped
3. Dentist
4. Neurolog, care a dat trimitere la psiholog.
Nu a interesat pe nimeni ca pacientul nu mai avusese niciodata dureri de cap si ca in mod categoric acestea nu erau inchipuite.
Dupa aproape doi ani si dureri permanente din ce in ce mai insuportabile, examinat si descifrat rapoartele medicale, pe care se dadea de inteles ca pacientul simuleaza sau isi halucineaza durerile de cap!!
Un coleg de servici ii da sfatul decisiv: du-te - fara rapoartele medicale anterioare si fara sa relatezi ce s-a intamplat pana acum - la un medic pe care-l cunosc eu.
Acel medic a rezolvat problema in 10 minute: sursa durerilor era o vertebra dislocata de la baza capului!

Concluzia? Simplu: daca ai ghinionul ca la primul control sa dai peste un incompetent care pune un diagnostic gresit, ai pierdut pe toata linia, fiindca urmatorii medici vor citi ce a scris primul in dosarul tau si nu se vor mai uita nici cu kuru' la tine ca sa stabileasca alt diagnostic! Asta este marele dezavantaj al unui card pe care se va afla toata istoria medicala a unui pacient. Ori, in cazuri serioase, intotdeauna trebuie sa mergi la mai multi doctori pana simti ca esti multumit de diagnostic.

Ei, de aceea eu nu voi fi niciodata de acord cu acest card. Deja m-am interesat pe diverse site-uri subversive (haha!) si le voi scrie baietilor de la asigurare o scrisoare prin care ii anunt ca nu doresc noul card cu poza, ca actualul meu card este valabil pana in 2015 si am de gand sa continui sa-l folosesc pana cand nu se va mai putea, iar daca vreodata legea ma va obliga sa imi fac totusi noul card (dar inainte de asta voi epuiza toate posibilitatile legale de refuz!) voi avea grija sa nu trimit nici o fotografie biometrica si mai ales sa le interzic oficial (cu recomandata si semnatura) sa-mi salveze toate datele medicale intr-o singura sursa pe cipul cardului.

vineri, 3 august 2012

Medicii nu înţeleg statisticile despre cancer

Medicii alopaţi se lasă induşi în eroare (oare?) de rezultatele eronate ale statisticilor şi astfel supraevaluează beneficiile depistării timpurii a cancerului.
(Articolul original apărut in ziarul Süddeutsche Zeitung Nr. 65 din17/18 Martie 2012)

Preiau de pe site-ul Qui bono traducerea (adaptata de mine) a articolului de mai sus, cu introducerea personala a lui Qui bono:
   Cel puţin o dată la doi ani atât eu cât şi soţia mea suntem efectiv „bombardaţi” cu tot felul de scrisori-invitaţii la campaniile naţionale (de aici din Germania) de depistare timpurie a cancerului. Îndeosebi a celui mamar sau a celui de prostata. Daca nu dăm curs primului „val” de invitaţii, suntem terorizaţi cu un al doilea val. Desigur, prezenţa nu este obligatorie la un astfel de control, costurile sunt preluate de asigurările de sănătate iar scrisorile conţin convingătoare fraze pline de argumente benefice ale „screening”-ului preventiv contra cancerului. Argumentul principal este acela că datorită acestor campanii de descoperire timpurie a cancerului, „rata supravieţuirii” a crescut simţitor, ceea ce sună cumva a succes, vindecare, noroc....   Ei bine, NU; nu participăm la astfel de campanii de „hai să ne aflăm în treabă”, nici eu şi nici soţia mea. De ce? Că doar nu costă nimic! Şi nu este oare bine să afli din timp dacă ai cumva o problemă de sănătate? Ba da, în principiu este bine. Doar că.....
    Doar că se ştie deja că testele cum ar fi de exemplu Papanicolau, pentru cancerul de col uterin sau cel pentru cancerul de prostată au o marjă de eroare care depăşeşte în ambele sus-numite cazuri procentul de 50%. Cu alte cuvinte, un test din două este eronat. Iar eu nu am de gand să joc „alba-neagra” cu sănătatea şi nervii mei. Iar mai apoi, medicina alopată bazată pe evidenţe, aşa cum îi place să se răsfeţe şi cum încearcă să ne facă să credem, se bazează şi in acest domeniu (ca de altfel în foarte multe altele), al descoperirii timpurii a cancerului, pe o serie de statistici care, aşa cum vom vedea în articolul de mai jos, sunt complet (şi nu mă îndoiesc că şi voit) eronate.
    Dar înainte de a vă prezenta articolul apărut într-unul dintre cele mai mari şi serioase ziare din Germania, vreau să vi-l prezint şi pe autorul lui. Este vorba de Patrick Illinger, născut în 1965, şeful resortului de ştiinţă de la sus-numitul ziar. Domnia sa a studiat fizica, în care şi-a obţinut şi doctoratul. După mai mulţi ani de activitate în domeniul cercetării, a devenit şi jurnalist corespondent la diferite ziare, reviste şi posturi de radio germane, printre care „Bayerischer Rundfunk”, redactor la bine-cunoscuta revistă „Focus”, iar în anii din urmă, redactor pe probleme ştiinţifice la „Süddeutsche Zeitung”.  
    Şi acum, iată traducerea articolului respectiv:



  O rată de supravieţuire crescută – asta sună bine, sună a succes, a vindecare, a noroc curat…
   Şi totuşi, modul cum foarte mulţi medici lucrează cu aceste statistici este orice altceva în afara unui succes, ci doar un joc matematic al cărui rezultat este… zero, nul, nimic.
   Fie în mod eronat, fie intenţionat, atunci când este vorba despre avantajele „depistării timpurii a cancerului“ medicii şi grupurile lobby-iste jonglează cu procente care sunt complet irelevante, ba chiar care induc intenţionat în eroare (vezi graficele de mai jos).


 Sursa: Analele medicinei interne (© SZ Grafik:Braun)

Deformări statistice cauzate de supradiagnostic (exemplu fictiv pe un grup de 3.000 de persoane).


            Traducerea textului, începând cu coloana din stânga, sus:

Ohne screening = Fără screening:
2.000 de persoane dintr-o populaţie sau grup capătă cancer, care însă nu este descoperit în timpul vieţii şi care nici nu duce la deces (Nota Qui bono: se ştie deja că practic în organismul fiecărui om apare de-a lungul întregii sale vieţi de circa 6-8 ori o tumoare cancerigenă; acestea însă de regulă sunt rezolvate de către sistemul imunitar al persoanei respective, astfel că respectivele tumori nu se dezvoltă şi nici nu duc la decesul persoanei).
În cazul a 1.000 de persoane cancerul se manifestă concret şi duce la decesul pacientului. Rezultă deci, (în coloana mică din dreapta, cu procente de culoare mov-închis) că după 5 ani, din grupul respectiv de 1.000 de persoane, 60% sunt decedate, 40% sunt încă în viaţă.

           Traducerea textului pentru coloana din dreapta:

Mit Screening = Cu screening:
La 3.000 de persoane este depistat cancer, în baza screening-ului pentru depistare timpurie. În cadrul acestor 3.000 de persoane se află şi cele 2.000 care nu au o evoluţie fatală (deces). Astfel, procentul „supravieţuitorilor“ după o perioadă de 5 ani creşte radical, deşi numeric, ca şi număr de decese, el rămâne neschimbat (compară cele două coloane de culoare mov-închis)!

Două ERORI ale depistării timpurii a cancerului
   Controalele în masă în direcţia afecţiunilor cancerigene sunt doar atunci utile, când sunt salvate vieţi omeneşti! Pentru a justifica foloasele unui control de depistare timpurie se argumentează cu rata ridicată de supravieţuire pe 5 ani. Doar că această unitate de măsură este lipsită de valoare. Două efecte pur matematice pot crea procente impresionante, chiar dacă nu a fost vindecat nici măcar un singur pacient mai mult decît ar fi fost fără screening. Primul efect îl clarifică graficul de mai sus, al doilea efect îl demonstrează graficul de mai jos.




Deformări statistice cauzate de diagnoza timpurie (exemplu fictiv):


Şirul de sus (ohne screening – fără screening): la vârsta de 59 de ani pacientul se îmbolnăveşte de cancer, fără însă să observe (nu se manifestă încă simptomatic). La vârsta de 67 de ani cancerul devine manifest. La vârsta de 70 de ani pacientul decedează. Rata de supravieţuire de 5 ani nu este depăşită, deci avem aici un procent nul (0%), căci între diagnostic (67 de ani) şi deces (70 de ani) nu sunt decît 3 ani!

Şirul de jos (mit screening – cu screening): la vîrsta de 59 de ani pacientul se îmbolnăveşte de cancer, fără însă să observe; la vârsta de 62 de ani, ca urmare a unui screening, pacientul primeşte un diagnostic de cancer; la vîrsta de 70 de ani pacientul decedează. Deoarece însă între diagnosticul dat la 62 de ani şi vârsta din momentul decesului (70 de ani) au trecut mai mult de cinci ani, rata de supravieţuire de 5 ani atinge un procent de 100%
 (Că pacientul tot atunci decedează, cu sau fără screening, cu sau fără terapie, asta e treaba lui. Nouă însă ne-a ieşit fain statistica asta, nu-i aşa?)

 
      Deci, cum rămâne cu pacientul, atunci când acesta cere sfatul unui medic generalist legat de depistarea timpurie? Centrul Harding pentru competenţa riscului de la Institutul Max-Planck din Berlin (care se ocupă cu instruirea şi formarea cercetătorilor) a chestionat în această privinţă peste 400 de medici generalişti din SUA, iar rezultatul a fost dezolant: în marea lor majoritate, medicii NU ÎNŢELEG NIMIC DIN STATISTICILE PENTRU CANCER!!!

      O unitate de măsură centrală în toate aceste studii este aşa-numita „rată de supravieţuire pe 5 ani“. Aceasta desemnează procentul de pacienţi care se mai află încă în viaţă la 5 ani după ce au fost diagnosticaţi cu cancer. Dacă într-un studiu farmaceutic se compară două medicamente, atunci desigur că această rată de 5 ani ne spune multe despre eficacitatea variantelor terapeutice. Însă dacă ne întrebăm cu cât contribuie controalele (screeningurile) de depistare timpurie la salvarea vieţii unui pacient, răspunsul este nimicitor: cu NIMIC. Din acest punct de vedere controalele sunt complet lipsite de valoare! Două efecte pur statistice conduc automat la un ridicat procent al ratei de supravieţuire, deşi in ultimă instanţă nu a fost salvată viaţa niciunuia dintre pacienţi!

     Motivele sunt:
- în primul rând, atunci când la un pacient cancerul este diagnosticat timpuriu, pacientul trăieşte mai mult de 5 ani chiar fără terapie!
- în al doilea rând, dacă sunt controlaţi mai mulţi oameni care nu au nici un fel de simptome, tot pot fi găsite tumori, care de la sine nu s-ar fi făcut remarcate de-a lungul întregii vieţi. Astfel se descoperă mai multe cazuri de cancer, multe dintre ele nepericuloase, iar numărul cazurilor de cancer urmat de deces scade procentual. Şi în acest caz, în mod real şi obiectiv, nu a fost salvată viaţa vreunui pacient, în ciuda procentului ridicat de supravieţuire!

           Pe scurt spus, totul este doar un artificiu matematic!


O rată ridicată de supravieţuire poate însemna chiar un fapt negativ
   Deci, o rată ridicată de supravieţuire, luată în sine, singură, nu este în nici un fel o dovadă a utilităţii campaniilor de recunoaştere timpurie a cancerului. Aici este decisivă o altă unitate de măsură: numărul total de decese din populaţie. Doar această cifră poate spune ceva semnificativ legat de teoria că screening-urile ar salva vieţi. Un screening care nu duce la o creştere a ratei de vindecare, eventual prin faptul că tumorile descoperite timpuriu pot fi tratate mai bine, poate constitui chiar un factor dăunător: pacientul respectiv trebuie să poarte mai mulţi ani povara inutilă a unui diagnostic de cancer. Şi pe deasupra trebuie să se supună unei grămezi de intervenţii, de la recoltarea de ţesuturi pînă la operaţii de îndepărtare a tumorilor, chiar şi în cazurile în care, fără a fi depistat timpuriu, cancerul s-ar fi rezolvat de la sine.

    Jumătate din medicii generalişti chestionaţi de către cercetătorii de la Institutul Max-Planck erau absolut convinşi că descoperirea timpurie a cât mai multor cazuri de cancer este o dovadă a faptului că aceste screening-uri salvează vieţi. Trei din patru medici văd în procentele mari din statistici referitoare la rata de supravieţuire o dovadă a faptului că aceasta salvează mai multe vieţi.

   Cercetătorii de la Max-Planck au pus la dispoziţia medicilor respectivi două statistici, ambele referitoare la cancerul de prostată, fără însă a dezvălui faptul că este vorba de această formă anume de cancer. Într-una dintre statistici, rata de supravieţuire ca urmare a screeningului a crescut de la 69 la 99%. În cealaltă statistică numărul de decese din întreaga populaţie scădea de la 2 în 1000 de cazuri la 1,6 în 1000 de cazuri. Întrebarea pusă medicilor participanţi la chestionar era: care dintre cele două „screening“-uri îşi certifică utilitatea, respectiv care dintre cele două ar trebui recomandată pacienţilor?
    (Poate o să vă întrebaţi: de ce nu li s-a spus medicilor că în statisticile respective era vorba de un cancer de prostată? Păi simplu, cancerul de prostată are una dintre evoluţiile cele mai lente, astfel că şmecheria cu „5 ani de supravieţuire“ nu funcţionează aici, aceşti 5 ani fiind depăşiţi ca urmare a evoluţiei lente a cancerului de prostată).

    Prima statistică suna atât de convingător, încât 80% dintre medici au optat pentru aceasta, considerând-o ca fiind „salvatoare de vieţi“. 69% dintre medici au declarat că vor recomanda "absolut" pacienţilor un control de depistare timpurie în baza acestei statistici (care în sine este complet irelevantă). În cazul scăderii numărului de decesse, doar 60% dintre medici au considerat-o ca având un efect pozitiv. Şi doar 23% dintre aceştia voiau să recomande un screening în baza rezultatelor acestei statistici. Scăderea mortalităţii de la 2 la mie la 1,6 la mie li s-a părut multor medici un element marginal.
    
     În momentul în care respectivilor medici li s-a arătat cum numărul de cazuri de cancer creşte ca urmare a unui screening, majoritatea acestora a considerat şi acest element ca fiind o dovadă a beneficiilor aduse de depistarea timpurie. Doar că şi această statistică este complet irelevantă fără numărul real de vieţi salvate ca urmare a screeningului.