Christmas ;-)

Dragilor, sper ca ati avut cel mai frumos si mai relaxant Craciun cu familiile voastre si cei dragi!

Merry Christmas!

With all my heart I wish you and your families
the most wonderful time of the year,
the most magical and peaceful Christmas,
happy and precious moments spent with your loved ones,
may the spirit of Christmas fill your hearts with love, joy and hope!

May you have a very happy and fulfilled new year 2012
and may all of your dreams come true!

The most wonderful time by NewlifeDreams Designs

Quote of the day

For each pain, there is a reason
in the depths of consciousness.

Dr. Reinhold Voll

Nu mai vrem la gradinita :-(

Saptamana trecuta s-a intamplat un accident. Cum am intrat pe poarta gradinitei la pranz, m-a intampinat micuta Alexia (din grupa lui David) cu bomba zilei: "Lui David i-a curs sange din gura!!". Am incremenit. Dupa care am luat-o la fuga spre cladire. Cand am intrat in camera, David parea sa se miste cu incetinitorul. Cand m-a vazut, i-a si cazut barbia in piept si a inceput sa planga. Jumatate din buza de jos era sfartecata in vreo 3-4 locuri, buza toata umflata in ultimul hal, pete de sange cat oul de mari pe bluza si pe pantaloni, m-am ingrozit!!

Educatoarele imi spun ca "a cazut de pe scaun" (!!!). Cum adica, a cazut de pe un scaunel inalt de 25 cm si s-a ranit in halul ala??? NO WAY, tovaraselelor!! Cert este ca nici una din ele nu a vazut ce s-a intamplat! Cum dracu' de sunt 3 muieri in camera aia cat o sufragerie si nimeni nu a vazut nimic? Ele au spus ca David a cazut de pe scaun, David mi-a spus ca a cazut in scaun, ceea ce e mai plauzibil; probabil ca a cazut cu gura exact in muchia scaunului!

Ah, au facut protocol, cum ca a cazut de pe scaun, ca l-au sters de sange (cum, s-au incumetat, in ciuda faptului ca nu e vaccinat? Na, ca-mi arde si de glume ;-((), ca i-au pus un coolpack ca sa nu se umfle buza si mai tare... a trebuit sa semnez ca am luat la cunostinta, dar le-am dat in mod clar de inteles ca nu-mi suna credibil explicatia lor!

Bietul Daviduc a plans si a jelit aproape tot drumul pana acasa si apoi toata ziua a vrut numai in brate la mami. O zi intreaga nu a vrut sa manance mai nimic, 4 zile a refuzat spalatul pe dinti pe motiv ca-l durea dintele de sus (m-am uitat, gingia era invinetita, dar dintele parea sa fie ok).

Saptamana asta, luni si marti (zile in care a lipsit si cel mai bun prieten al lui - Domenic), David a fost f. apatic la gradinita si nu a vrut sa manance de pranz nimic. L-am intrebat de ce nu i-a placut mancarea si de ce nu s-a simtit bine, mi-a spus "Pentru ca am vrut s-o astept pe mami, dar mami a venit tarziu"... Asaaa... Ieri, miercuri, n-a mai vrut deloc sa mearga la gradinita, a zis ca sa dau telefon si sa spun ca e bolnav si ca nu mergem. Azi, la fel... Maine am eu o programare la doctor si trebuie sa-l iau cu mine, deci oricum nu mergea la gradi.

Ieri am incercat o abordare emotionala... In timp ce il tineam in brate ca pe un bebe (se ghemuieste la pieptul meu si ii place sa se joace cu mana mea in timp ce isi suge degetul), ii vorbeam in soapta in romaneste: "Of, puiutul lu' mama, e greu si pentru tine perioada asta, saracutul de tine... Of, of, of, e tare greu sa fii copil, sa fii mereu la mana altora, sa fii nevoit sa stai departe de mama atatea ore pe zi... E grea perioada asta de despartire, e frustranta, mami te intelege prea bine... Of, of, of..." - iar el statea cuminte si ma asculta... O sa incerc si varianta germana, nu stiu daca a inteles prea bine ce i-am spus in romaneste...

Ei, si ce facem luni? Si in restul zilelor dupa luni? Care e problema si cum pot s-o rezolv? Ca de cliseele educatoarelor ("Ah, e normal, toti copiii au o faza din asta") sunt satula pana peste urechi si nu ma ajuta! Ma intereseaza concret, specific, ce e cu copilul meu. Cum ii explic ca trebuie sa mearga la gradinita? Fiindca are mami treaba si are nevoie de 3 ore de liniste? Nu merge, il doare fix in varful pantofului de asta. Fiindca la gradinita e foarte frumos si se joaca dupa placul inimii? Nu e convins de asta, altfel nu ar refuza sa mearga si nu mi-ar spune ca el merge la gradinita ca s-o astepte pe mami sa vina sa-l ia :-( Fiindca toti copiii trebuie sa mearga la gradinita la varsta lui? Nu tine, fiindca nu-i adevarat, nu trebuie, este doar o decizie a parintilor. Deci cum o scot la capat?

Bucata lipsa din mine

Pe 19 noiembrie am implinit 44 de ani. Ce cifra urata, daca ma gandesc ca la asiatici cifra 4 este simbolul mortii (cei care cred in feng-shui evita sa locuiasca la numarul 4, cele mai multe case sunt numerotate 4a si 4b). In fine, sa nu ne impiedicam de superstitii...

Pe 19 noiembrie am fost 3 ore la terapie. Nu am avut, ce-i drept, nici o revelatie zguduitoare precum cea de anul trecut, dar cred ca am reusit sa mai dau la o parte ceva bolovani din drum.

Am inceput prin a povesti ca a sosit momentul reconcilierii personale cu tata! Mda, surprise surprise! Poate ca totul a fost accelerat si de faptul ca matusa mea cea mai draga (Motisoara, sora lui tata) a avut un accident vascular in vara, iar tata a luat-o la el s-o ingrijeasca si se ocupa de ea in aceste clipe grele, cand la ea se apropie sfarsitul... Mi se strange inima numai cand mi-i imaginez impreuna, ea la 89 de ani si inca relativ vitala (sunt convinsa: curatenia si puritatea ei sufleteasca au adus-o pana la aceasta varsta!), el la 75 de ani pe care-i implineste luna viitoare, sanatos si in forma (mersul pe jos si activitatea intelectuala il tin fit) si parca in acelasi timp ii vad undeva, proiectati in timp, la finele razboiului, pe cand Motisoara avea 22-23 de ani si se prostitua ca sa aduca bani acasa si sa-si hraneasca fratii mai mici (bunicul meu - fost legionar - era in inchisoare, iar bunica se imbata si isi ignora complet copiii, in afara momentelor cand ii batea cu cate 2 curele sau ii dadea cu capul de pereti sau le smulgea parul din cap!), iar tata avea vreo 8 ani, plangea de foame si il gasea Motisoara mancand molozul din zidul casei...

Incepusem deja din iarna trecuta sa-i mai trimit lui tata niste poze cu David, am si corespondat putin in primavara, mai bine zis am schimbat cateva scrisori, dar eu am lasat-o mai moale cand am vazut ca sarise de la "abia acum incep sa realizez cat rau ti-am facut" (in prima scrisoare) la sfaturi de genul "terapia nu-ti aduce nimic bun, ca nu a fost totul asa cum spui tu acum ca a fost" (parafrazez, evident) sau "cred ca nu am cunoscut-o niciodata pe Felicia care zici tu acum ca ai fost" sau eternul "hai, concentreaza-te pe ceea ce ai pozitiv in viata", bla-bla-bla... Asta e, atata poate el sa cuprinda cu mintea si cu inima lui...

In cea mai infocata scrisoare, la inceput, ii scrisesem mult despre mama. Se pare ca Feliuta aia mica tot mai avea nevoie de confirmari, de intelegere, de compasiune. Nu m-a contrazis el la multe, dar aspectul cu bataile e prea periculos pentru constientul lui si atunci il neaga: "Hai, mai, cum poti totusi sa spui ca te batea bestial? Pai eram si eu acolo, crezi ca as fi permis asa ceva?" - pai tocmai asta e, taticule, ca tu nu erai niciodata acolo cand ma batea ea bestial! Cum si-ar fi permis ea sa se arate asa in fata lui tata si sa-si piarda atuurile morale si sa-i cada masca de "doamna perfecta" pe care o afisa fata de toata lumea? El a tinut sa-i trimita scrisoarea si mamei, spunand ca pe el l-a pus pe ganduri ceea ce i-am scris, cum ca in copilarie mi-era mereu frica de mama, dar de el nu. Ei, de parca nu stia dinainte, dar cred ca a avut si el un impuls de orgoliu care l-a determinat sa-i trimita mamei scrisoarea din motivele lui proprii; asta fiindca eu oricum ii scrisesem din prima sa nu incerce sa intermedieze sau sa medieze cumva, ca nu e loc de nici un fel de manevre de genul asta in ce-o priveste pe mama. Dealtfel mama insasi stie prea bine ca odata ce am vazut dincolo de masca nu mai are cum sa ma manipuleze si sa ma pacaleasca, de aceea nici nu incearca.

Ei, nu stiu ce reactie i-o fi provocat scrisoarea mea, dar pe urmatoarea l-a rugat pe tata sa nu i-o mai trimita. M-am amuzat copios de cuvintele ei: "Daca are ceva sa-mi spuna, de ce n-o face direct?" - hahaha, mommy dear, well fuck you, you selfish narcissistic piece of shit! Uite ca nu am nimic sa-ti mai spun! De atunci nici ca am mai simtit impulsul de a-i scrie lui tata, de a ma re-re-re-justifica si re-re-re-explica, de a-l zgaltai din nou ca sa-l atrag de partea mea, de a-l face sa vada adevarul trait de mine cu nenorocita aia... pur si simplu am realizat, calma, ca nu il mai pot schimba acum, ca am evoluat la nivelul unde il pot accepta asa cum e fara sa mai simt nevoia (nevoia Feliutei din mine) de a bate cu pumnii si picioarele la un zid de piatra inaccesibil... si am renuntat... ceea ce pentru mine este un mare progres.

Revenind la sedinta de terapie, i-am povestit Elfriedei despre ce-mi scrisese tata in ultima scrisoare, cea referitoare la Motisoara. De cand stau impreuna, mama nu a dat nici macar un singur telefon ca sa se intereseze cum se simte Motisoara sau sa vorbeasca macar 3 minute cu ea. Motivul e binecunoscut: "Imi face rau sa vorbesc cu ea in starea ei" - exact aceleasi cuvinte le-a spus si in 1990 dupa ce am plecat eu in Germania, cand imi trimitea 2 scrisori pe an: "Imi face rau sa ma gandesc la ea!" - once more, the selfish narcissistic piece of shit isi arata adevarata fata! Imi pare bine ca de data asta tata a simtit pe propria lui piele cum se simte cineva in aceasta situatie. Dealtfel mi-a scris ca tot de atunci nu a mai dat nici el vreun semn de viata la mama - ei, se pare ca el a invatat mai repede ca mine sa aplice consecintele...

OK, asa stand lucrurile, am hotarat ca la sfarsitul lui decembrie plec in Romania cu David. Am rezervat deja avionul si hotelul :-))

Elfriede m-a intrebat ce sentimente am vizavi de mama in toata constelatia asta si daca cred ca mai exista in furia mea sau dincolo de furia mea si o anumita doza de disperare, din cauza ca nu stiu cum sa fac ca sa obtin totusi iubirea materna pe care si-o doreste Feliuta. Am stat si m-am analizat, am privit inauntru, am pipait pe dinauntru prin toate partile, dar nu prea am gasit asa ceva. Dincolo de furie se ascunde clar durerea, suferinta de a nu fi fost iubita, insa disperare nu am simtit, nu am gasit. Altfel as avea inca impulsul de a face ceva. Sau as avea speranta. Cred pur si simplu ca am reusit in ultimii ani sa integrez complet adevarul despre imposibilitatea totala si atotcuprinzatoare de a mai obtine vreo forma cat de mica de iubire materna in viata asta... In schimb furia ma fereste de durere si de fiecare data cand se manifesta furia, intrezaresc si muntele de durere care abia asteapta sa se prabuseasca asupra mea daca slabesc controlul fie si un singur minut.

Ideea ei, pentru care tatona, era sa-mi transmita ca exista o cale de reintregire, o cale de mijloc intre doua extreme, pentru a evita atat "disperarea" (daca o exista) cat si ideea de iertare, care in situatia data oricum nu este aplicabila (adica N/A). Mi-a relatat o intamplare din copilaria ei, pe care abia in urma cu 6 luni a reusit s-o recompuna si s-o reintegreze emotional. A avut un impact atat de puternic incat pur si simplu a simtit cum isi regaseste o bucata lipsa din ea insasi (povestea tinandu-si mainile pe stomac, ca si cum bucata lipsa s-ar fi lipit la loc de unde lipsise ;-)). Acolo voia sa ma conduca si pe mine, sa imi deschid antenele ca sa incerc sa regasesc bucata lipsa din mine, bucata de legatura dintre Feliuta care am fost si Felicia care sunt.

Paralel cu aceste aspecte am discutat si despre relatia mea cu David, despre faptul ca imi este in continuare foarte greu sa raman ancorata in prezent in mod activ. Cand ne uitam impreuna la un film si se cuibareste la mine in brate, imi pot lasa mintea sa zboare si sa ridice scutul protector si mi-e bine. Cand mergem la gradinita si ne intoarcem acasa si vorbim pe drum, nu am nici un fel de probleme. Cand citim carticele nu am probleme. Cand stau langa el in pat seara si astept sa adoarma si ne dragalim, nu am nici un fel de probleme. Cand ma solicita mai serios si il simt ca se agata, deja blochez si opun rezistenta. Am facut legatura cu mine cea de 3 ani si jumatate, cand mama imi solicita toata fiinta mea, ma absorbea cu totul in gaura aia neagra care era sufletul ei si ma teroriza ca nu-i adusesem fericirea multvisata. Aceeasi rezistenta o opun si cand Bogdan ma solicita in acelasi mod - e singurul fel in care ma pot apara cand simt ca se vrea prea insistent ceva de la mine. Nu pot altfel, simt constrangerea de a ma apara, de a ma inchide in mine, de a-mi proteja granitele prea des incalcate.

Elfriede mi-a spus ca in clipa cand voi descoperi bucata lipsa se va schimba si relatia cu David, el va simti schimbarea si totul va fi mult mai bine. Nu ca acum ar fi rau, dar se poate si mult mai bine. La un moment dat mi-a venit sa plang (impulsul a venit de la mustrarile de constiinta vizavi de David si apoi, cand s-a rupt zagazul, am plans si pentru durerea mea veche). Am plans si am tot repetat printre sughituri "Unde e bucata aia lipsa? Unde e bucata aia lipsa?"

Cam asta a fost... S-ar putea sa mai fi omis cate ceva din ceea ce am discutat timp de 3 ore, apoi sunt constienta ca relatarea mea e fragmentata si cam prea cerebrala, dar tocmai ma recuperez dupa o raceala tare grea (am tusit zile in sir de ma dureau si plamanii) si sunt obosita, nu ma pot concentra...

Am sa incerc sa raman vigilenta si cu antenele deschise, sa vad ce mai bucati de puzzle se aranjeaza. Si apoi, indiferent ce-o fi scris tata in scrisori, cand voi fi in fata lui si nu-si va mai putea controla sentimentele o sa stam altfel de vorba. Poate am noroc si reusesc sa-mi mai recuperez cate ceva din trecut. Motisoara e si ea acolo si e un martor important, fiindca am inteles ca nu prea mai stie bine cine e tata si unde se afla (el vine de la piata si ea il intreaba "Cand vine Nelu de la piata?"), insa in acelasi timp isi aminteste cu o precizie uimitoare totul din tineretea ei. Mi-as dori ca vizita mea in Romania sa aduca multa pace si numai bine in sufletul meu, al lui tata si al Motisoarei mele dragi.

Noiembrie neobisnuit

Am avut parte de o toamna de aur, un noiembrie atat de cald si insorit, incat obisnuita mea depresie de toamna (aia accentuata, nu aia normala, de-o car cu mine de 3 ani incoace!) nu a avut inca sansa de a se manifesta. Poate scap mai usor anul asta.

De ziua mea ma voi rasfata astfel: pe 18 ma duc la coafor sa-mi aranjez suvitele, iar pe 19 ma duc la o sedinta prelungita de terapie. Nu exista alt cadou mai bun pe care mi l-as putea face.

De cand fac 4 drumuri pe zi pana la gradinita lui David (cam o ora in ritm vioi), am slabit aproape 2 kilograme fara a face altceva special. Ma simt mai usoara, mai in forma, am constatat chiar ca am mai putina pofta de dulciuri... Doamne-ajuta sa o pot tine tot asa si poate la primavara imi revin si eu la un numar de kilograme mai prezentabil...

Duminica trecuta am chemat babysittera sa iasa la parculet cu David ca sa avem si noi 2 ore de intimitate. Dupa pregatiri intense cu geluri de dus si spume de ras parfumate (:-)), ne-am regasit la orizontala si la prima imbratisare pe mine m-a umflat plansul, asa ca am plans in bratele lui Bogdan pana mi s-au umflat ochii si m-a luat ameteala si am celebrat o altfel de intimitate decat cea planificata... o intimitate mult mai valoroasa...

Incerc sa ma regasesc si sa ma recompun.

My new favorite song

http://www.youtube.com/watch?v=eICsQLPgI2k

Questions from my childhood

Ganduri despre socializare, crese si gradinite

Atentie - postare incomoda (pentru unii)!

De cand a inceput David gradinita si am trecut prin atatea emotii, realizez cu groaza ca de fapt un copil nici macar la 3 ani NU E PREGATIT pentru asa ceva si mersul la gradinita nu este nici pe departe ceva care sa-i poata fi vandut copilului ca fiind benefic pentru el.

Pai s-o luam babeste. Cliseele cu "socializarea" mi-au iesit deja pe urechi si nu reprezinta un argument solid, copilul se poate juca si in alte grupe de joaca, unde sa fie si unul din parinti de fata, deci nu trebuie neaparat sa fie despartit de parinti ca sa profite de "avantajele" "socializarii".

Cliseul cu "integrarea in societate" imi ridica si mai tare parul in cap si-mi aprinde toate beculetele rosii posibile si imposibile cu privire la ceea ce este cu adevarat bine pentru copil.

Apoi, ma tot gandesc ca David are 3 ani si 4 luni si are posibilitatea de a se articula si de a-mi spune ca si-a facut griji in absenta mea, ca mi-a dus dorul cat a fost la gradinita, ca a fost cam trist (asta a fost chiar azi), ca a plans fiindca l-am lasat singur (in a doua saptamana), ca nu am nevoie sa plec la cumparaturi si sa-l las acolo singur, iar asta se intampla dupa ce am vorbit cu el de nenumarate ori si i-am explicat cum stau lucrurile si el a inteles!! Deci daca el, cu tot arsenalul de instrumente disponibile acum, la varsta asta, are asemenea sentimente (panica, teama, tristete, ingrijorare), oare ce-o fi in sufletul copiilor care sunt dati de la un an sau doi ani la cresa si lasati acolo cu orele?? Ei nu au capacitatea de a intelege ceea ce intelege David, de exemplu, pentru ei plecarea parintilor si ramanerea lor la cresa, printre straini, echivaleaza cu abandonul. Nici mai mult, nici mai putin. Ma doare sufletul cand imi imaginez suferinta aia... iar durerea asta cred ca vine din adanc, de la propriul meu sentiment de abandon cand m-au dat ai mei la cresa (am o singura poza de acolo, dar stiu cu siguranta ca aveam cel mult 2 ani).

Am auzit atatea variante de justificare a acestui pas din partea parintilor si, sincer, m-am saturat de minciunile pe care acesti parinti si le spun lor insile (da, sunt inca tare la gramatica ;-)). Mi se pare mult mai onest sa recunosti "Da, dom'le, trebuie/vreau sa ma intorc la programul de robot al societatii, sa-mi reiau munca, sa fac bani, sa platesc iar impozite la stat, iar pentru asta trebuie sa-mi las copilul pe mana unor persoane straine care sa aiba grija de el in absenta mea". Ei, dar e greu sa admiti asta chiar si fata de tine insuti, daramite s-o sustii cu voce tare fara sa ai niste remuscari criminale! Si totusi, asta e adevarul si poate daca mai multi parinti l-ar realiza la timp, ar exista mai multi copii fericiti, care ar intra mult mai tarziu in masinaria asta de "socializare" cu forta numita cresa sau gradinita!

P.S. Sa completez ca si eu tot din aceleasi motive straine de David l-am dus la gradinita: Bogdan s-a saturat sa nu ne vedem 3 zile pe saptamana (cand eu lucrez seara pana tarziu si ajung acasa dupa miezul noptii), avem nevoie de mai multi bani, apoi e si f.f. obositor sa muncesc 3 seri pe saptamana si apoi sa ma trezesc dimineata f. devreme cu piticelul sa mergem la gradinita... iar nu in ultimul rand, din pacate, eu trebuie sa reiau cat de curand serviciul ca secretara de zi fiindca mi-e teama ca altfel imi pierd jobul daca mai raman mult in secretariatul de seara; si-asa va fi extrem de greu sa mi se gaseasca ceva cu program redus (sefii mei de dinainte, ambii parteneri, s-au carat in alta parte, deci nu am practic la ce post sa ma "intorc"), deja mi s-a pus in vedere ca tb. ca minimum 2 zile pe saptamana sa fiu pana la ora 17-18 acolo, iar in rest pana la ora 15, iar daca ma duc si le spun ca fac acest efort (in zilele lungi ar veni Denise, "babysittera" noastra, sa-l ia pe David de la gradi si sa-l duca acasa), s-ar putea sa descopar ca nici asa nu merge, ca era doar o conditie pusa ca sa ma sperie, in ideea ca oricum nu voi avea posibilitatea sa fac asta... Mda, asa sunt avocatii, vor secretare care sa stea ideal cate 10 ore la birou la dispozitia lor... Deci astea sunt motivele pentru care l-am dat pe David la gradinita, altfel putea la fel de bine sa mai stea acasa inca un an...

P.P.S. Sa adaug o mica intamplare de ieri: David se juca linistit cu papusica lui (i-am luat o papusa-baietel imbracata in bleu, cu caciulita ;-)) si ii spunea "Mami nu este aici, trebuie s-o astepti pe mami, tu stai aici la gradinita si mami vine imediat sa te ia" - deci el deja incearca sa prelucreze cumva toata aceasta schimbare...

Prima zi fara lacrimi

Dupa o absenta de 3 zile (vineri, luni si marti), din cauza de usoara gripa a subsemnatei (cu febra, frisoane etc., dar invinsa in 4 zile, fara medicamente!), azi am reluat gradinita si a fost prima zi in care ne-am luat ramas bun fara lacrimi :-)

Am stat afara o ora si jumatate, apoi m-am dus si l-am luat si am plecat la cumparaturi. Doamne-ajuta sa fie numai asa de-acum incolo!

Pasi mici

Luni, 3 octombrie, a fost sarbatoare mare (ziua nationala a Germanikai si ziua cand, acum 4 ani, l-am conceput pe Daviduce ;-)). Ca urmare, gradinita inchisa.

Marti ne-am intalnit pe peronul S-Bahnului ca sa mergem cu toata grupa de pisicei (Katzengruppe) la piata saptamanala din Offenbach. Atmosfera frumoasa, veselie, noi eram singurii cu tricicleta... so what? Ajunsi in piata, se face mic popas pe niste banci pentru ca toti copiii sa-si serveasca micul dejun adus de acasa. Noi nu aveam nimic, am mers sa cumparam de la o brutarie de acolo. Ne intoarcem cu cornuletele in mana, ne ducem la una din cele trei bancute unde se imprastiasera copiii si incepem sa mancam. Mai bine zis eu incep sa mananc, iar David se intoarce timid catre mine si spune ceva in soapta care, cand m-am aplecat mai mult, a sunat asa: "Mami, mi-e frica, putem sa mergem in alta parte?" :-(

Acu', poa' sa spune oricine orice, eu nici nu eram atenta la ce se discuta in grupa aia, nu i-am "transmis" copilului absolut nimic (mai nou am primit eticheta asta, ca i-as transmite copilului propria mea nesiguranta - voi reveni), fiindca eram pierduta in contemplarea pietii in lumina soarelui de dimineata si cautam perspective de facut fotografii pentru homepage. OK, am plecat la alta grupa, unde nu a mai avut copilul nici o problema cu "nesiguranta" mea (!). Acum, in grupa de care fugise David era o fetita (Mia-Mischa, 5 ani si jumatate) impreuna cu taticul ei, tatic ras in cap (nu-i bai, si Bogdan se rade in cap) si imbracat asa: camasa sport, tenisi de carpa si blugi care-i atarnau la fund de parca avea 3 pampersi pusi unii peste altii... Noi am stat vizavi de ei in S-Bahn. Acest tatic era responsabil pentru Mia-Mischa si un baietel pe nume Paul (un scumpisor blondut de vreo 4 ani si jumatate), pe care tot drumul in S-Bahn l-a tachinat (bland spus!!!) incepand cu "glume rimate" de genul "Paul ist faul" (Paul e lenes) si incheind cu "Esti un diavol, ia uite, ai doua coarne in cap" (saracul baietel avea doua vartejuri in crestetul capului). Zambea, o facea pe un ton prietenos, dar mie mi s-a strans stomacul uitandu-ma in ochii lui Paul, care numai incantat nu parea... Of...

Excursia la piata a fost frumoasa, afara erau cam 27° si un soare splendid, copiii au primit prune de la o taranca amabila, au alergat si au chiuit pe acolo... La final am facut poze, i-am asezat noi pe toti dupa marime, i-am pus sa zica "pastaa" si "spaghetiii" - ca in ultima secunda sa realizam ca facusem cu totii pozele pe fundalul unui camion de macelarie :((( Evident, la loc comanda, ia-i pe copii si aseaza-i din nou cu navetele de ardei grasi si vinete si dovlecei si ceapa in spate, sa avem dovada ca am fost la piata ;-)) Rasul de pe lume...

Ne-am despartit acolo, eu am ramas cu David in Offenbach sa-i cumpar niste "cipici" de gimnastica (mor cand aud cuvantul asta si nu l-am mai auzit de cateva secole, asa ca il folosesc cu mare drag), dar nu am gasit decat masuri prea mari sau roz-bombon...

Asta a fost marti. Miercuri (adica ieri), am ajuns la gradinita la 9 fara ceva, i-am pus lui David papuceii si nu dadea semne ca ar vrea sa ma lase sa plec, incepuse sa se agate masiv de mine si sa suspine sa nu plec... Am intrat scurt in camera cu el si cand am vrut sa-i explic ca plec si ma intorc repede, Marita il ia in brate si practic ma da afara, spunandu-mi sa vin dupa o ora (!). Inutil sa spun ca l-am auzit si l-am si vazut (fara insa ca el sa ma vada pe mine) cum s-a zbatut si a urlat "Lass' mich runter!! Ich will raus!! Ich will zu meiner Mami!!!" ("Da-mi drumul!! Vreau sa ies!! Vreau la mami!!"), de mi-a crapat inima in mii si mii de bucati. S-a potolit dupa vreo 10 minute, a iesit o alta mama care mi-a povestit ca deja radea cu alti copii si sareau prin pat.

Am iesit in curte si m-am asezat pe o bancuta. Iese directoarea (clampanitoarea, scuze, dar I just tell it like it is!) si incepe sa-mi serveasca binecunoscutele clisee: ca eu trebuie sa ma desprind, ca el simte nesiguranta mea. Am privit-o intens 10 secunde, i-am zambit cat am putut eu de cald si i-am spus (multumesc, Elfriede!!!) ca sentimentul meu de nesiguranta este un sentiment-barometru, care nu vine din neant, deci nu-l pot ignora... i-am spus, elegant si zambitor si facandu-ma mica-mica si cu o privire nevinovata, ca sunt dispusa sa ma desprind si 10 ore pe zi, DAR sa stiu ca este in siguranta, protejat, ocrotit si tratat cu afectiune. Am explicat ca e un copil sensibil, afectuos, care are nevoie de mangaieri si imbratisari pentru ca el asta cunoaste de acasa :-) Pe scurt, si ea si eu ne-am exprimat foarte cordial mesajele, iar in final ea ma linisteste "Stati linistita, e in siguranta, e la gradinita si nu la inchisoare" (!? that remains to be seen, my dear!). Inainte de a iesi sa discute cu mine, fusese in camera si statuse putin de vorba cu David ("Vai, dar vorbeste extraordinar de bine" - pai cu asemenea parinti cum s-ar putea altfel? nu-i mai tace gurita aia de dimineata pana noaptea, mai stim noi pe cineva care era exact la fel in copilarie, nu? ;-))). Imi povesteste ca l-a intrebat ce mai face, iar David i-a raspuns "O astept pe mami" - deci pana una-alta el asta a inteles in ziua aia ca trebuie sa faca el la gradinita, s-o astepte pe mami, care "are ceva de rezolvat", cum ii spusese Maritta. Ceva-ceva tot mi s-a strans inima, mai ales ca pe drum spre casa mi-a soptit si altceva: "Mami, heute ich habe mir Sorgen auf dich gemacht, als ich im Kindergarten war" ;-) (Mami, azi mi-am facut griji la tine cat am stat la gradinita! ;-)).

Boon... Cand am intrat in camera, el se juca in Bauecke (coltul-santier) si cand m-a vazut s-a luminat tot la fata si a chiuit "Mami, mami" si mi-a alergat in brate de parca nu ma mai vazuse de doi ani!! Am plecat veseli, Maritta si-a luat ramas bun de la el, ne-am spus "Tschüüs, bis morgen!", apoi afara mi-a povestit cum a plans si cum l-a consolat Maritta si cum s-a jucat apoi cu ceilalti copii. Tot in ziua aceea mai venise un incepator, un baietel pe nume Domenic, cu un tata neamt mai in varsta (la vreo 50 de ani) si o mamica asiatica (ea avea in brate un bebe de 5-6 luni), m-am gandit ca e bine sa se joace impreuna baietii, fiind amandoi si incepatori si cei mai mici... Deocamdata vad ca a fost bine... Ar fi chiar ideal sa se imprieteneasca unul cu celalalt...

Ei, deci ieri am tot vorbit pe tema gradinitei, a jucariilor de acolo, a copiilor etc. Azi dimineata ma trezesc ca-mi spune pe cel mai serios ton "Mami, dar azi nu te mai duci la cumparaturi si ma lasi singur acolo"... In clipa aia mi-a fost clar ca nu am voie sa-l mai mint si ca e prea destept ca sa merite sa fie dus cu presul in felul asta. L-am luat in brate si i-am explicat adevarul: "David, uite, un KINDERgarten este un loc doar pentru Kinder (copii), mamicile sau taticii vin si ii aduc pe copii la joaca, apoi copiii raman acolo sa se joace si mamicile sau taticii vin dupa aceea sa-i ia. Parintii nu mai au voie sa ramana acolo, fiindca un KINDERgarten este facut doar pentru copii. Mami insa vine sa te ia si dupa aceea mergem si cumparam un Kinder-Überraschungsei (ou-surpriza Kinder) cu McQueen" ;-)) M-am gandit ca adevarul este cea mai buna strategie; va suporta evident frustrarea necesara, dar nu va fi in plus dezamagit ca mami il minte sau il lasa acolo ca sa-si rezolve ea cine stie ce treburi (imaginare sau nu).

Boon... Ajungem pe holul gradinitei, ii pun papuceii (cu etichetuta cu numele lui pe interior, of ;-)), iese si Maritta sa-i zica buna dimineata, el incepe sa se agate iar de mine, Maritta ii spune sa-si ia ramas bun de la mama, eu l-am pupat si i-am spus ca vin sa-l iau imediat, Maritta il ia in brate si intra cu el in camera. El plangea din nou. Azi s-a linistit insa dupa 2 minute (yay!!!), drept pentru care am stat afara aproape 2 ore si am scris in jurnal (am cam racit, ca s-a facut dintr-o data frig si eu tot in tricou eram!!). Cand m-am dus inauntru, Maritta tocmai iesea din camera si-mi spune "Credeam ca nu mai veniti! Deja a intrebat de 3 ori de dvs.!" (?!?!?). Eu ii spun, siderata: "Pai am inteles ca veniti sa ma chemati, ca si ieri mi-ati facut semn!"; ea "Ah, nu, ieri am iesit intamplator si v-am vazut" (si eu trebuia sa ghicesc in stele asta???). Noroc ca am avut prezenta de spirit si i-am raspund glumind "Pai vedeti ce bine ma pot desprinde? Mai ca mai aveam putin si uitam de el ;-)))"... Apoi am luat-o la sentiment, i-am spus ca David mi-a relatat ieri cum l-a consolat Maritta si ca am impresia ca a gasit o legatura emotionala la ea, ca o simte calda si "mamoasa" (e cea care imi seamana mie cel mai mult dintre toate 3 educatoarele si care pare cea mai blanda). Am periat-o putin, dar am fost sincera. A parut placut jenata ;-))

Am intrat sa-l iau pe David, care se juca de zor, n-avea treaba ;-))) Mi-a povestit imediat "Mami, m-am jucat aici cu copiii o runda", dupa care am plecat spre casa.

Salutam mica luminita din capatul tunelului :-)

Here we go again :-(

Days full of sadness, disappointment, pain, tears, hopelessness...

Primul pas inapoi ;-(

Azi am avut primul mic regres. De cum am intrat in camera, David s-a agatat de mine, s-a ascuns dupa mine, nu am putut sa plec. Am incercat sa dispar dupa ce s-a asezat la masa sa manance cu ceilalti copii, dupa care l-am auzit plangand cu sughituri si cand m-am uitat prin gemuletul usii (e lipita o pisica-abtibild acolo si atarna si o haina, deci m-am uitat printr-o bucatica mica, unde el nu ma putea vedea), l-am vazut cum suspina si tremura tot, in timp ce educatoarea statea in fata lui si ii explica unde e mama ("doar plecata putin, vine imediat") si ca el trebuie sa ramana acolo, cu ceilalti copii... Vazandu-l cu buzele tremurande si cu lacrimi mari in ochi, am intrat si i-am spus individei ca "asa nu merge, nu se poate", apoi l-am luat in brate (tremura tot si suspina de mi-a crapat inima)...

M-am asezat langa masa lor, pe jos, ca sa-si manance cornuletul langa Genita (care saraca tot incerca sa-i arate niste fluturasi dintr-o carte pe care o citisera ieri impreuna)... David molfaia acelasi colt de la cornulet de 20 de ori, n-a prea muscat, a insistat sa raman permanent langa el, isi sugea degetul si statea lipit de mine... Bine, e si racit, are nasul infundat, dar la fel a fost si ieri (ba mai rau cu nasul), dar totusi ieri am stat o ora si jumatate afara fara ca el sa ma caute! Singura schimbare fata de ieri este ca a lipsit Renate (regina turcoazului ;-))), care - asa ciudata cum e ea - se pare ca a gasit cea mai buna metoda de comunicare cu el... Dealtfel, ieri cat am stat afara m-am tot uitat de vreo 5-6 ori prin bucatica mica din geam si l-am vazut pe David numai cu Genita, prietena lui mai mare, citeau din carticele, sareau pe canapea, desenau la masa, nici o secunda nu am vazut-o pe vreuna din educatoare langa el, sa se ocupe de el... si nici un alt copil nu s-a apropiat de el... La fel azi, cand el plangea si suspina de mama focului, Maritta statea in fata lui si ii explica rational ce si cum... Pai in mazarea ma-sii, cand un copil este in restriste sufleteasca tu ii vii cu explicatii rationale?? Nu ai impulsul de a-l lua mai intai in brate, de a-l mangaia, de a-l alina, de a-l linisti??? E prea mult de asteptat de la aceste femei sa fie mai iubitoare cu el? What the fuck is wrong with these people??? Imi vine si acum sa plang...

Dupa inca 15' am plecat, fiindca evident tipa mi-a zis ca ar fi mai bine sa plec: cica "Dar sa stiti ca in 3 saptamani tot asa o sa faca, daca nu sunteti pregatita sa-i dati drumul", la care i-am raspuns "Sunt mai mult decat dispusa sa-i dau drumul, dar nu-l pot lasa plangand si simtindu-se abandonat, fiindca isi pierde increderea in mine si atunci chiar nu mai vine cu nici un fel de placere la gradinita si nu cred ca asta urmarim, nu?" - am fost zambitoare, diplomata, m-am facut mica-mititica... dar am si eu limitele mele! Nu vreau sa ramana acolo plangand. Ah, sigur ca se va adapta in final (copiii se "adapteaza" si la abuz!), sigur ca dupa un timp nu va mai plange, dar in sufletul lui va avea loc definitiv o ruptura, ori eu vreau s-o evit cu orice pret!

In clipa cand am iesit pe usa, David spune: "Acum mergem la Mumu. MUMU MA IUBESTE SI RADE MULT CU MINE!!" Deci copilul a explicat intr-o secunda totul.

P.S. In seara asta am avut si o discutie cu alta mamica (nemtoaica) pe FB. Cica "da, e normal sa planga la inceput" - dar de cand am inceput sa acceptam chestia asta ca pe ceva normal? Ei, uite ca pentru mine nu este deloc normal sa-mi abandonez copilul plangand!! Apoi mi-a sugerat sa schimbam eventual grupa/gradinita. Nu avem cum, pana si aici a fost cu lista de asteptare, in alta parte nu avem nici o sansa... iar ca sa fac "scandal" este totusi prea devreme, nu am inca motive suficiente dupa criteriile lor... Mai astept, mai adun impresii, iar daca se agraveaza lucrurile ma duc la directoare, sa-mi clampaneasca in urechi cu proteza aia sinistra dupa ce ii prezint plangerea mea...

Mergem la gradinita

Asaaaa... Deci am inceput si gradinita. Daviducul e incantat de noua lui gentuta cu Shrek, in care ii pune mami sandvisul si sticla de apa ;-))

Primele impresii nu sunt extraordinare (din punctul meu de vedere), dar David se descurca relativ binisor pana acum. Azi a fost a sasea zi. Am stat in fiecare zi cu el cam o ora si ceva per total, am mai iesit cate 10-20 minute, pana ma cauta el si ieseau educatoarele cu el pe hol... Dupa aceea iesim in parculetul de joaca al gradinitei, unde se joaca uneori cu alti copii, alteori se plimba cu tricicleta sau cu Go-Kart-ul... Azi a fost prima zi in care am lipsit din camera 45 de minute si a fost liniste ;-))

Suntem in "Katzengruppe" ;-)) impreuna cu alti 18 copii, dar pana acum nu au fost niciodata prezenti toti... Sunt 13 fete si 6 baieti, deci e clar ca aveau nevoie de intariri ;-)

Educatoarele sunt momentan 3 (prin rotire): 2 cam la vreo 55 de ani (Maritta si Renate), una tinerica, de 22 de ani (Sandra). Cele in varsta mi se par cam prea in varsta pentru postul asta si cam prea pline de prejudecati si fixate in metodele lor rigide, totul cu reguli, cu program fix, ele stau pe scaun si dau indicatii, iar copiii trebuie sa execute - si asta e doar ce-am observat cat am fost eu acolo, deci presupun ca in prezenta mea s-au mai controlat ;-(( Plus ca una din ele mi se pare tare ciudata: par lung, vopsit negru, fardata mereu excesiv si imbracata permanent cu negru si turcoaz in toate variatiunile posibile (inclusiv tenisi turcoaz!); ceva e in neregula cu ea, dar nu pot inca sa-mi dau seama ce anume.

Cea tanara mi se pare - paradoxal - cam prea autoritara, usor repezita si infipta, pare draguta si amabila la prima vedere, dar azi am vazut-o cum a vorbit cu unul dintre copii si nu mi-a placut deloc. E vorba de Christopher, un baietel de 6 ani (cel mai mare din grupa, asa-numitii "ABC-Kinder" ;-)), care evident ca este cel mai dezvoltat de acolo si pune cele mai mari "probleme"; de cand am inceput sa fiu mai atenta la el am constatat ca educatoarele il ignora sau il cearta mai mereu, el nu are voie sa mearga la sport, nu are voie sa intre in coltul de Lego, practic este legat de maini si de picioare fiindca prezenta lui le deranjeaza pe educatoare ("e deja prea mare"!). Azi la micul dejun incepuse sa-l sicaneze putin pe David, in sensul ca spunea "Te cheama Tommy, nu?", la care David raspunde hotarat "Nu, ma cheama David!" - Christopher il striga "Tommy! Tommy!", iar David se intoarce catre mine si imi spune "Mami, eu ma lupt cu el, eu ii spun NU, ma cheama David" si apoi se aseaza din nou frumos la masa... "Jocul" a continuat inca vreun minut, cand o vad pe Sandra ca vine si il trage pe Christopher cu scaunul de langa masa, ca sa fie cu fata la ea, apoi ii spune "Christopher, daca nu incetezi cu asta sa stii ca vei fi pedepsit si NICI la masa de micul dejun nu mai ai voie sa te asezi!" (dupa atatea interdictii ma intreb unde vor sa-l parcheze, la WC???). Mi-a stat pe limba sa intervin, dar (fucking social engineering rules) m-am stapanit. Si-asa sunt cu clopotei in coada pe motiv de nevaccinare si nu vreau sa ma fac chiar antipatica de la bun inceput, fiindca David va ramane pe mainile lor dupa aceea si n-am chef sa se razbune pe el... In schimb, cand tipa s-a mai indepartat putin, l-am mangaiat pe brat pe Christopher si am spus cu voce tare "Christopher face doar glume, David, el glumeste cu tine, nu-i asa, Christopher?", iar baiatul mi-a zambit si a zis "Da, a fost doar o gluma"... Acum doua zile Christopher, David si inca un baietel (Jonas, care are diabet!!!) s-au jucat foarte frumos in pat, au sarit pe acolo, s-au jucat si s-au batut cu pernele, mi-a facut placere sa-i vad... Azi, dupa ce iesisem eu pe hol, iese si Christopher sa-si ia ceva din gentuta si imi spune "David vrea sa sarim in pat si sa ne batem cu pernele", la care eu l-am incurajat s-o faca, sa se joace frumos impreuna...

David se integreaza excelent cu ceilalti copii cand e vorba de joaca. Are deja si dintre fetite o preferata: Genita (cred ca e de origine turcoaica, se pronunta Ghenita), o fetita de 5 ani, care poarta ochelari si care se pare ca l-a simpatizat de la bun inceput pe David. Cand am iesit marti afara cu toata grupa si i-am spus uneia din educatoare ca David e topit dupa fetite mai mari si ca imi pare bine ca Genita l-a luat "sub aripa ei", ce raspuns primesc? "Na ja, Genita ist auch nicht ganz ohne"... (in traducere libera un fel de "Mda, Genita are si ea cusururile ei"). Eu m-am facut ca nu observ eticheta urata pusa pe biata fetita si am raspuns "Mie imi plac copiii plini de viata si nu-mi fac probleme pentru David, cand ceva nu-i convine el se retrage sau se apara, deci ma bucur daca se simte bine cu Genita si s-a creat asa repede o simpatie reciproca acolo" - cu asta i-am inchis gura, dar evident ca gustul amar mi-a ramas... Acum, dupa inca 3 zile, am observat ca Genita este oarecum exclusa din grupa celorlalte fetite mai mari, deci probabil ca si-a cautat si ea in David un copil care sa-i fie mai apropiat, lucru care pe mine ma bucura.

Pentru lunea care vine avem acelasi program, cu deosebirea ca trebuie sa incerc sa dispar si in timpul micului dejun. Am impresia ca David in clipa de fata inca nu realizeaza ca e vorba ca el sa ramana singur acolo niste ore, iar daca eu plec cand el nu e atent si apoi educatoarele ii distrag atentia ca sa nu observe lipsa mea, pe termen lung nu e o politica buna, el trebuie incet-incet sa constientizeze ca va ramane acolo 3 ore zilnic singurel, trebuie sa ajungem la punctul in care sa-mi pot lua ramas bun de la el si el sa ramana acolo fara sa se simta abandonat...

Of, mi se rupe sufletul!! Cat stateam pe fotoliul de pe hol incepusem sa ma pun in pielea lui cand i s-ar explica "Uite, tu trebuie sa ramai aici si mami pleaca si vine si te ia mai tarziu", imi si imaginam cum se uita in ochii mei si ma intreaba "Dar de ce trebuie sa plece mami? De ce trebuie sa ma lase aici?"... Of... Sa vedem cum progresam si saptamana viitoare...

Referitor la pampersi, se pare ca momentan David va fi singurul care inca mai poarta. Ei, asta e, o sa aiba si ele un mic stres suplimentar ca sa-l schimbe si JAR VOR MANCA daca vor indrazni sa mi-l predea la pranz cu pampersul plin sau cu pantalonii uzi!!! La fel si cu bautul din cana/pahar, noi inca nu ne-am ocupat intensiv de acest proiect, asa ca el inca are sticluta lui cu pai din care bea. Acum doua zile, in timpul micului dejun, Renate mi-a intins o capcana si a strecurat mieros un "David, avem si noi apa si canute aici, poti sa bei daca vrei" - iar eu, proasta, in loc sa tac (in fond, ea se adresase lui David!!!!), am raspuns ca David inca nu bea din cana, ci doar din sticlele cu pai :-( So fucking what?

Cea mai amuzanta discutie a fost despre ... (vedeti ca stiti?) ... vaccinare. I-am dat lui Renate bucatica de hartie cu semnatura mea si a pediatrei, cum ca am fost "informata" despre vaccinare (vorba sa fie, ca pediatrii nu fac decat sa-ti arunce in mana o brosura de la Aventis despre vaccinuri!) si ca nu doresc sub nici un chip ca al meu copil sa fie vaccinat. Renate (clar o ignoranta de zile mari la acest capitol) m-a ascultat 5 minute (deja se bataia pe scaun de nerabdare) si apoi m-a intrebat ce a zis pediatra despre decizia mea; ce p... mea sa zica pediatra, cand am 43 de ani, un creier functional si capacitatea de a citi si de a intelege ce citesc si mai ales de a RATIONA cu propriul meu cap? In fine, i-am spus si ce a zis pediatra. Spre finalul discutiei (deja ii inmugurise ei ceva-ceva in creieras) mai vrea o clarificare: "Asaa, deci sa ma asigur ca am inteles bine: deci David nu are protectie impotriva tetanosului?" (la asta mi-a venit sa-i urlu in ochi "CARE protectie, tanti, ca nu e dovedit despre nici un vaccin ca ofera vreo protectie!!!") si adauga "Fiindca ma gandesc ca daca ar cadea si s-ar rani, daca ar sangera...". I-am spus litania: "1) Nu exista nici un fel de imunitate impotriva tetanosului, nu a fost prevazuta de mama natura si nici un cocktail de otravuri chimice nu pot asigura vreo imunitate; 2) daca o rana sangereaza, nu exista nici 0,0000001% sanse ca bacteriile Clostridium tetani sa provoace tetanos", apoi am adaugat "Daca se raneste, ii dati simplu cu putin dezinfectant si gata..." - HAAAAA, aici a strambat ea autoritar din buze si mi-a trantit regula magica "Ah, NU, nu avem voie sa dam cu dezinfectant, nu avem voie sa dam medicamente copiilor, fiindca unii copii pot fi alergici!!" - la care am fost si eu spontana (thank God!) si i-am raspuns: "Ei, vedeti, iar pentru mine aici incepe paradoxul: nu e voie sa dam cu un simplu dezinfectant, ca e risc de reactie alergica, DAR le injectam copiilor in sange mercur, aldehida formica, antigel, proteine straine crescute pe rinichi de maimuta???? De alea nu ne mai temem ca vor cauza catastrofe in organismul unui bebelus!!! Ei, atunci lasati-l asa cu rana sangeranda si imi dati mie telefon, restul e grija mea"... Mai bine ii spuneam "Da' cu apa aveti voie sa le dati sau si acolo sunt potentiale alergii??"...

Ieri a fost adunarea parintilor, la care a participat si directoarea gradinitei. Directoarea are la vreo 40-45 de ani si se vede clar ca a fost (sau poate inca mai este!) anorexica, are o dantura falsa care clantane usor si o face sa vorbeasca si peltic si de parca are un cleste in gura (e ingrozitor de greu sa trebuiasca sa te concentrezi la continutul cuvintelor ei cand zgomotele alea sunt atat de sinistre!). Majoritatea parintilor sunt trecuti de 30 de ani ;-) Cica grupa noastra (a pisicutelor ;-)) este singura din toata gradinita fara copii care sa necesite "masuri de integrare" (aici intra toti copiii cu handicapuri diverse, cu dificultati de dezvoltare orice natura etc.). Se vor face excursii, serbari etc., in teorie totul suna bine. Sa vedem practica...

Cam astea ar fi primele impresii... To be continued...

Controlul la noua pediatra

Citez din blogul lui David :-)

"Ieri am fost cu mami la controlul de 3 ani la noua noastra pediatra din Offenbach, d-na Wévline Léger-Söhlbrand, o femeie de culoare care provine dintr-o colonie franceza si vorbeste excelent germana. Cand a intrat in camera nu stia cine suntem si ca am venit doar la controlul obligatoriu de 3 ani, asa ca a intrebat "Si, ce are baiatul?", la care eu i-am explicat clar ca "Baiatul nu are absolut nimic, e sanatos tun" :-))

A spus ca sunt perfect dezvoltat, datele mele tehnice (greutate 13kg, inaltime 96,5cm, diametrul capului 51cm) sunt perfect in ordine, a fost impresionata sa auda cat de bine si de fluent vorbesc pentru varsta mea, iar dupa aceea a avut o conversatie foarte interesanta cu mami cand a vazut ca in carnetul meu de vaccinari nu se afla trecut nimic :-)

Mai intai a incercat sa plaseze cateva clisee binecunoscute (mami stie deja pe de rost tehnica asta, toti pediatrii cunosc ei "un caz" in care nu stiu ce copil a murit de nu stiu ce - nici ei nu au habar, dar o pun imediat in legatura cu lipsa vaccinurilor, ca sa le creeze parintilor frica!).

Mami i-a explicat cu calm si rabdare ca si in urma vaccinurilor mor copii (daca aveti rabdare si nervi de otel, aveti cateva exemple pe linkul de la Think Twice, dar puteti gasi si singuri multe site-uri pertinente pe tema asta, daca va intereseaza cu adevarat sa va informati!!). La fel, foarte multi copii sufera si devin pacienti pe viata din cauza efectelor secundare grave cand li se injecteaza acel cocktail de chimicale si otravuri (mai multe puteti citi pe site-ul meu, la capitolul Fara vaccinuri!).

Pediatra a ascultat-o pe mama cu rabdare si respect 10 minute, timp in care mami i-a oferit o versiune f.f. compacta a motivelor pentru care refuza sa ma vaccineze, iar pediatra a dat un raspuns foarte edificator: "Oh, eu sunt fericita ca nu mai trebuie sa iau decizia asta pentru fetita mea acum, la vremea aia am vaccinat-o si asta e... " (deci nu a spus ca ea ar vaccina oricand din nou, ci doar ca e fericita ca nu mai trebuie sa ia decizia asta ACUM, fiindca altfel - asta se intelege - nu ar mai putea lua asa usor decizia sa-si vaccineze copilul!). Pediatra a mai precizat ca se vede ca mami e foarte bine informata si a intrebat-o pe mami ce profesie are ea si ce profesie are tati ;-) Asta fiindca statisticile precizeaza ca majoritatea parintilor care nu-si vaccineaza copiii au o pregatire superioara...

In final, mami a spus ca ea ar fi fericita daca pediatra poate sa accepte si sa tolereze decizia ei de a nu ma vaccina, pediatra a spus ca nu are absolut nici o problema cu chestia asta, asa ca am plecat de acolo foarte multumiti si de acum inainte mergem la ea pentru toate controalele obligatorii."

Wise thought by Winston Churchill

The farther backward you can look,

the farther forward you will see.

- Winston Churchill -

Solitary pain

WE FEAR VIOLENCE LESS THAN OUR OWN FEELINGS.

PERSONAL, PRIVATE, SOLITARY PAIN IS MORE TERRIFYING

THAN WHAT ANYONE ELSE CAN INFLICT.

Jim Morrison, 8 decembrie 1943 - 3 iulie 1971

NEIN zu Impfungen!

Acest text il va primi noua noastra pediatra din Offenbach, la care avem programare pe 2 august :-)

Ein Text für unsere (neue) Kinderärztin aus Offenbach, bei der wir am 2. August die U7A haben :-)

* * * * *

Nachdem ich mich seit fast 4 Jahren mit dem Thema Impfen auseinandergesetzt und mich eingehend darüber informiert habe, erkläre ich hiermit ausdrücklich, dass ich aus folgenden Gründen mein Kind auf keinen Fall impfen lassen will:

• Die allgemeine Einstellung der Schulmedizin, dass jede Krankheit ein Angriff von außen sei, eine Invasion von äußeren "feindlichen" Erregern, die es unbedingt mit chemischen Mitteln zu beseitigen/bekämpfen gilt, überzeugt mich nicht; vielmehr glaube ich an eine ganzheitliche Heransgehensweise, die die Ursache sucht und keine reine (nebenwirkungsvolle) Symptombekämpfung durch z.B. Antibiotika oder Kortison betreibt. Mikroben sind nicht die Feinde der Menschen, sonst wäre die Spezie Mensch längst ausgestorben.
• Einer der Mitbegründer der Pharma- und Impfindustrie, Louis Pasteur, war ein mittelmäßiger Chemiker, der erwiesenermaßen einen Großteil seiner Experimente gefälscht und nur die Ergebnisse veröffentlicht hat, die seinen vorgefertigten Erwartungen entsprochen haben, während die anderen Ergebnisse nur in seinen privaten Notizbüchern vermerkt geblieben sind; ein Historiker der Universität Princeton, Prof. Gerald L. Geison, hat in seinem Buch "Die private Wissenschaft von Louis Pasteur" sämtliche Notizbücher von Pasteur unter die Lupe genommen und so den Betrug aufgedeckt. Dazu die Süddeutsche Zeitung, München, am 19.02.93: "Besonders negative Versuchsergebnisse hatte Pasteur nur darin eingetragen, die veröffentlichten Daten dagegen geschönt und manchmal - gerade bei seinen spektakulären Impf-Experimenten - bewusst gelogen." Wie kann man also einer "Wissenschaft" vertrauen, die von Anfang an nur auf Betrug, Profitgier und Panikmacherei basierte?? ... Pasteur behauptete unter anderem (nur eine der vielen Lügen), er hätte das Tollwutvirus verwendet, um seine Impfung gegen Tollwut zu entwickeln - d.h. 100 Jahre vor der Erfindung des Elektronenmikroskops, mit dem man zum erstenmal ein Virus (und dann auch nur zum Teil!!) identifizieren und isolieren konnte!! Kurz vor seinem Tod hatte Pasteur selbst endlich zugegeben: "die Mikrobe ist nichts, das Milieu ist alles". Leider war die Profitmachinerie aber zu dem Zeitpunkt so erfolgreich, dass niemand mehr ein Interesse hatte, sie zu stoppen. Auch nachdem Prof. Geison den Betrug Pasteurs entlarvt hatte, hat die Welt der "Wissenschaft" nichts unternommen, um diesen schwerwiegenden medizinischen Irrtum namens Impfen zu korrigieren, es ist alles beim business as usual geblieben.
• Es gibt keine unabhängigen langfristigen und zuverlässigen Studien über die Wirksamkeit der Impfungen. Alle sogenannten Studien (kurzfristig und nur zulassungsorientiert) werden organisiert und finanziert durch die Impfstoffhersteller. Allerdings auch unter diesen Bedingungen gibt es keine einzige Studie, die die Wirksamkeit der Impfungen belegen könnte!!
• In der Regel veröffentlichen die Impfhersteller allenfalls (immer noch geschönt) solche Nebenwirkungen oder Schäden, die nicht zu übersehen sind. Negative Ergebnisse aus Impfstudien werden in der Regel unter Verschluss gehalten, als Betriebsgeheimnis behandelt oder geleugnet. Einzige Ausname davon scheint eine Langzeitstudie in Guinea-Bissau (Afrika) von Aaby und seinen Kollegen zu sein(Kristensen I, Aaby P, Jensen H.: “Routine vaccinations and child survival: follow up study in Guinea-Bissau, West Africa”, BMJ 2000; 321: 1435–41). Diese erstreckte sich über sechs Jahre. Die Ergebnisse wurden 2000 und 2001 veröffentlicht. In dieser Studie wurde eine von der WHO empfohlene Vierfachimpfung kritisch untersucht. Als nach sechs Jahren die Sterberaten verglichen wurden, erwies sich, dass in der geimpften Gruppe die Kinder doppelt so häufig starben als in der nichtgeimpften Gruppe!! Die WHO hat allerdings eine andere ähnliche Studie in Auftrag gegeben, die dann in Burkina Faso vorgenommen wurde und die zum Zweck hatte, die Studie von Aaby zu diskreditieren. Das ist Aabys Stellungnahme zu der Studie in Burkina Faso und das sagt schon alles:"First, the Burkina Faso study registered vaccination status from the vaccination card, but did not document who were unvaccinated. In Guinea-Bissau, 35% of the children were not included in the analysis because it was not possible to get information on their vaccination status (card not seen, travelling, lost card). In Burkina Faso, no child was excluded from the analyses, and when the card was not seen it was assumed that the child had not been vaccinated. Hence, the “unvaccinated” group in Burkina Faso was a mixture of unvaccinated with no card and children for whom information was not available because the card was not inspected. Children whose family was not home to present a vaccination card may be a special group with higher mortality for a variety of reasons (e.g. sick, seeking treatment, travelling, living far away from the health centre). Many children classified as “unvaccinated” may have been high-risk vaccinated children seeking treatment elsewhere. For instance, in rural Malawi (unpublished data), mortality was 3-fold higher for absent children than for children examined anthropometrically at home.""The effect of such misclassification is survival bias: children who die between two visits will remain in the unvaccinated group because their vaccination card was not examined, … For example, a child seen at 3 months of age as unvaccinated and subsequently visited at 11 months of age but having died at 9 months would be classified as unvaccinated even if it had been vaccinated between 3 and 9 months of age.""To document that there is no problem with DTP outside Guinea-Bissau, Vaugelade and colleagues mention that DTP was not associated with mortality in Senegal with reference to one of our previous studies (4). This is a surprising use of our data. In this study from a high-titre measles vaccination trial, children who had been called for vaccination at 5 months of age and received DTP-IPV tended to have higher mortality than children who had not turned up for vaccination between 5 and 10 months of age (MR=1.60 (0.76-3.37)). If anything, this estimate suggests a negative effect of DTP-IPV which is compatible with our previous estimate from Guinea-Bissau of 1.84 (1.10-3.10) (2) but clearly incompatible with the effect of DTP reported by Vaugelade (1)."
• Die sogenannten Impfstudien vergleichen immer nur Wirkstoffe aus einer Impfung mit den Wirkstoffen aus anderen Impfungen, nie mit einem Placebo!! Wie könnte daher eine solche Studie zuverlässig sein?

• Dass Impfungen wenig oder gar nichts Positives bewirken, beweist zum Beispiel auch die BCG-Impfung, die seit 1998 nicht mehr empfohlen wird. Nach 18 Jahren ist die ständige Impfkommission auch aufgewacht! Denn seit 1979 war bekannt, dass die Tuberkulose-Impfung nicht wirkt. Dies wurde durch eine große Feldstudie in Indien bewiesen, wo man über 364.000 Menschen geimpft hat (damals war sich die WHO seiner (Impf-)Sache sicher!), nur um festzustellen, dass gerade in diesem Areal mehr Erkrankungen und Todesfälle gemeldet wurden als woanders!! Durchgeführt wurde die Studie zwischen 1968 und 1971, die Ergebnisse 1979 publiziert, in Deutschland erst 1983 veröffentlicht und erst 5 Jahre später hat man die Empfehlung gestrichen!!!

• Für die Pharmaindustrie bedeuten die Impfungen einen hohen Gewinn (wir sprechen hier z.B. von einer 400%-igen Umsatzsteigerung bei SmithKline Beecham nur aufgrund von Impfprodukten!!), und nicht nur das. Durch das Impfen werden langfristige Schäden gesetzt, die der Pharmahersteller auch zukünftig Patienten in großem Ausmaß bescheren. Das gibt man sogar offen zu, wie in der Herald Tribune vom 1.3. 2003 nachzulesen ist. Dort sagte Alex Hittle, ein führender Biotech Analyst von A.G. Edwards, St. Louis: "Manchmal sagen wir scherzhaft, es gibt zwei mögliche Katastrophenszenarien im Rahmen einer klinischen Studie. Eine Katastrophe ist, wenn die Menschen daran sterben. Die zweite Katastrophe ist, wenn sie geheilt werden. Die wirklich guten Medikamente sind solche, welche chronisch Kranke sehr, sehr lange benötigen." QED.

• Die Impfung gegen Poliomielitis war eine der ersten antiviralen Impfungen, die von dem Biologen Salk entwickelt wurde. Obwohl Salks Impfung als "safe, effective and potent" angepriesen wurde (wie eigentlich alle Impfungen!!), haben 1960 die Wissenschaftler Sweet und Hilleman das SV40-Virus in den Affennieren entdeckt, die bei der Entwicklung der Polioimpfung verwendet wurden... dieses Virus ist nachgewiesenermaßen krebserregend (Shah K, Nathanson N.: Human exposure to SV40: review and comment. Am J Epidemiol. 1976 Jan; 103(1):1-12) und das Ganze wurde entdeckt, nachdem Millionen von Kindern geimpft wurden!! Wer kann uns garantieren, dass nicht auch andere Impfstoffe ähnlich verunreinigt sind und dass es wieder 20 Jahre dauern könnte, bis die Wahrheit ans Licht kommt?
Ein anderer Aspekt der Poliogeschichte: Als die Impfungen gegen Polio eingeführt wurden, waren die Fallzahlen schon rückläufig. Hinzu kommt, dass die Krankheit "Polio" umdefiniert wurde: Bis dahin zählten alle Fälle, die auch nur kurzfristig Lähmungserscheinungen zeigten, als Polio. Nun wurde per Definitionem abgestimmt, dass nur die Fälle als Polio gewertet werden sollten, die länger als 60 (sechzig!) Tage Lähmungen hatten. Dies führte zum sofortigen Rückgang der Fallzahlen. Wie praktisch! Und noch ein Faktor darf nicht außer Acht gelassen werden: das Insektizid DDT, das in den 50er Jahren mit großer Begeisterung und sorglos verwendet wurde. Eine DDT-Vergiftung kann haargenau die gleichen Symptome hervorrufen wie Polio. Auch diese Fälle flossen in die Statistiken hinein. Als dann bald auch DDT verboten wurde, gingen natürlich die Lähmungsfälle und damit die "Polio-Fälle" zurück. Auch werden Diagnosen bekanntlicherweise von Ärzten gestellt und man kann eine Krankheit sehr gut umtaufen: z.B. anstatt Poliomyelitis wurde die Diagnose "aseptische Meningitis" gestellt. Es gibt Statistiken aus den USA, dass "aseptische Meningitis" im gleichem Maße anstieg, wie Polio zurückging. So kann man die Daten manipulieren, schließlich hatte der "große" Pasteur genau diesen Weg geebnet!

• Ein anderes Beispiel: Tetanus. Wenn die Natur nach einer überstandener Tetanus-Erkrankung keine Immunität vorgesehen hat, wie könnte ein Chemikalien-Cocktail diese Immunität sichern? Die für die Erkrankung verantwortlichen Bakterien (Clostridium Tetani) können erwiesenermaßen nur in einem anaeroben (d.h. sauerstofflosen!) Umfeld überleben und ihr Toxin ausscheiden; solange eine Wunde blutet, ist die Gefahr jeglicher Tetanuserkrankung absolut ausgeschlossen. Trotzdem wird in jedem Krankenhaus und jeder kinderärztliche Praxis sofort die Tetanusimpfung angeboten, sobald es sich um eine (blutende) Verletzung handelt (?).
• Die Impfungen (auch in Einzeldosen) können generell sehr schwerwiegende Nebenwirkungen haben, von denen manche kurzfristig, aber die meisten eben langfristig die Gesundheit schädigen können. Die langfristigen Nebenwirkungen der Impfungen waren und werden nie das Objekt einer Studie sein.
• Die Zulassungsstudien sind "Betriebsgeheimnisse" des Herstellers, da sie innerhalb sehr kurzer Zeit abgeschlossen werden, um die Impfstoffe sehr schnell auf den Markt zu bringen! Zur Beziehung von STIKO-Mitgliedern zur Pharmaindustrie schreibt Martin Hirte: "Die STIKO besteht derzeit aus siebzehn Fachleuten: Kliniker und Wissenschaftler aus Mikrobiologie und Immunologie - meist Professoren medizinischer Fakultäten - und Vertreter des öffentlichen Gesundheitsdienstes und der niedergelassenen Ärzte.... Impfkritiker wird man in der STIKO vergeblich suchen. Mitglieder der STIKO haben im Gegenteil ein eher enges Verhältnis zur Pharmaindustrie. Dies belegen gemeinsame Auftritte mit Pharmavertretern in sogenannten "Pressegesprächen" (zum Bespiel Pressegespräch 1999) oder Sponsering von Dienstreisen durch Pharmaunternehmen. Auch gemeinsame Projekte wie die "Arbeitsgemeinschaft Masern" zwischen dem Robert-Koch Institut, dem Grünen Kreuz und drei großen Impfstoffherstellern drücken die Intensität der Beziehungen aus.... Auf internationaler Ebene ist die WHO ein überzeugter Vertreter des Impfgedankens. Auch sie steht in sehr engem Kontakt mit der pharmazeutischen Industrie und lässt hochrangige Stellen sponsern oder sogar von Pharmamitarbeitern besetzten (BUKO 1999)". (Martin Hirte: Impfen Pro und Contra, S. 26-27)

• Ein weiterer (strikt medizinischer) Grund, nicht zu impfen: Die Impfung stimuliert primär das humorale Abwehrsystem (Bildung von Antikörpern) und nicht das zelluläre Abwehrsystem. Gerade das zelluläre Abwehrsystem ist es jedoch, das im ersten Lebensjahr natürlicherweise als vorrangiges Abwehrsystem eingeschaltet wird und bei einer Impfung aber praktisch "umgangen" wird, da diese das humorale Abwehrsystem stimuliert. Dies ist auch der Grund, warum manche Impfstoffe zwar bei einigen Erwachsenen funktionieren, bei Säuglingen aber leider nutzlos wenn nicht gar gefährlich sind. (Martin Hirte: Impfung Pro & Contra, S. 49-52)
• Die Schulmediziner halten ferner die Produktion von Antikörpern für den Beweis der Wirksamkeit der Impfungen. Dabei sind Antikörper nur eine banale Reaktion des Körpers auf ein Antigen in einem Erreger (da sie nicht die gesamte Struktur dieses Erregers erkennen können!); ein Antikörper ist laut dem Robert-Koch-Institut und der ständigen Impfkommission nur ein Surrogatparameter, also nur ein Behelf! Ein vorhandener Antikörpertiter-Titer bedeutet kein sicherer Schutz. Es wird immer wieder beobachtet, dass Personen trotz "ausreichender" Antikörper erkranken. In der Immunologie wird dem zellulären Ast des Immunsystems (TH-1-Th-2 Zellen) noch zu wenig Rechnung getragen, obwohl die zelluläre Immunität bei der Entwicklung von Autoimmunkrankheiten eine mindestens genauso große Rolle spielt wie die Antikörper.

• Der natürliche Weg der Erkrankung ist über die Schleimhäute des Verdauungs- bzw. des Atemtraktes. Dieser natürliche Weg wird bei einer Impfung umgangen, indem in den Körper eines Babys direkt folgende Substanzen injiziert werden: lebende oder "schlafende" Viren, gemischt mit Formaldehyd (einer Substanz, die vom amerikanischen Gesundheitsinstitut dieses Jahr endlich auf die Liste der krebserregenden Substanzen aufgenommen wurde!!!), Aluminiumhydroxid, Aluminiumphosphat, Aluminiumsulphat, Quecksilber, Ammoniumsulphat, Phenoxyethanol (= Frostmittel!!), Chloroform, Potassiumdiphosphat und -monophosphat, Gelatine, Polysorbat, Sorbitol, Tributylphosphat, Glycerol, Neomycin, Neomycinsulphat, Monosodiumglutamat, Kaseinhydrolysat aus der Bauchspeicheldrüse des Schweins, Rückstände von MR5-Eiweißzellen, Antibiotika, Latex, Kulturen embryonaler Hühnerzellen, bakterielle Endotoxine, Reste aus den Nähr- und Kulturmedien tierischen und menschlichen Ursprungs (= Fötalzellen!), fremde Eiweiße, die auf Affennieren gezüchtet werden etc. etc... Das heißt im Klartext, dass Substanzen, die Eltern wie die Pest vermeiden würden, wenn sie auf dem Etikett irgendeines Lebensmittels zu finden wären, direkt und bedenkenlos in den Körper eines Babys gespritzt werden!!!

• Geimpfte Kinder sind auf keinen Fall gesünder als nichtgeimpfte! Mein Sohn David ist im Vergleich zu den anderen 16-17 Kindern, die ich seit Davids Geburt näher kennengelernt und beobachtet habe, viel gesünder, er ist der einzige, der bisher lediglich eine einzige ernsthafte Erkältung und einmal das 3-Tage-Fieber, aber nie eine Mittelohrentzündung oder Magen-Darm-Viren oder schleimproduzierende Infekte hatte! Ja, ich führe sozusagen meine eigene kleine "Privatstudie", die mich bis jetzt in jeder meiner Überzeugungen bestätigt hat.

• Die Einschüchterungspolitik der Impfbefürwörter mit dem Begriff der Herdimmunität beeindruckt mich ebenfalls nicht, da dieser Begriff auf keinen Fall auf Impfungen angewendet werden kann!! Die Theorie der Herdimmunität wurde 1933 von Hedrich entwickelt, der zuvor die Masernepidemien in den USA zwischen 1900-1931 beobachtet hatte (also viele Jahre vor der ersten Masernimpfung!). Hedrich hatte festgestellt, dass die Masernepidemien nur dort ausbrachen, wo weniger als 68% der Kinder eine natürliche Immunität durch die Erkrankung entwickelt hatten. Wo mehr als 68% der Kinder die Krankheit durchgemacht hatten, waren keine Epidemien mehr zu verzeichnen! Die Theorie gilt dem entsprechend nur für den natürlichen Prozess der Erkrankung und hat mit den Impfungen absolut nichts zu tun! Später hat die Impfpropaganda diesen Begriff ohne jegliche wissenschaftliche Grundlage einfach übernommen und behauptet heute noch, dass die Herdimmunität dort entstehen würde, wo 95% (?!?!) der Bevölkerung geimpft wurde!!

• Ungeimpfte Kinder gefährden niemanden!! Geimpfte können genausogut Träger von diversen Erregern sein. Außerdem müssten die Eltern von geimpften Kindern beruhigt sein, dass ihre Kinder aufgrund von Impfungen "geschützt" sind... aber gerade diese Eltern sind es, die immer hysterisch werden, wenn mal wieder irgendeine "Epidemie" in den Medien zum Panikspektakel hochgeschaukelt wird, während man bei den Eltern ungeimpfter Kinder interessanterweise nie eine solche Hysterie beobachten kann!

• Es gibt nur eine Immunität: Die natürliche Immunität, die Kinder erwerben, wenn sie durch infektiöse Kinderkrankheiten gehen. Diese sind da, um das Immunsytem von Kindern zur Reife zu bringen, und sie stellen Meilensteine in ihrer Entwicklung dar. Einige Probleme mit infektiösen Kinderkrankheiten sind auch das Ergebnis von Falschbehandlung: Wenn man einem Kind mit schweren Masern Antibiotika gibt, statt Vitamin A und C, und wenn man sein Fieber senkt, dann kann der kindliche Körper nicht mehr die Infektion bekämpfen und es ist so, als würde man um Komplikationen richtig betteln!

• Last but not least, können Impfungen langfristige Schäden verursachen, die noch nicht ausreichend erforscht wurden, und stehen vermehrt unter Verdacht, durch die Einführung fremder Proteine in den genetischen menschlichen Code sowie durch ihre immunosuppressive Wirkung langfristig Verhaltensänderungen und Entwicklungsstörungen sowie chronische und schwerwiegende Krankheiten hervorzurufen wie: Allergien, Neurodermitis, Diabetes, Autoimmunkrankheiten (wie z.B. Lupus), Arthritis, Asthma, Enzephalopathie, Leukämie, Epilepsie, Multiple Sklerosis, Guillain-Barré-Syndrom, Autismus, Krebs und viele andere.

... and you learn ...

After a while you learn
the subtle difference between
holding a hand and chaining a soul,
and you learn that love doesn't mean possession
and company doesn't mean security.
And you begin to learn that kisses aren't contracts
and presents aren't promises,
And you begin to accept
your defeats with your head up and your eyes open
with the grace of an adult not the grief of a child.
And you learn to build your roads today
because tomorrow's ground is too uncertain for plans
and futures have ways of falling down in mid-flight.
After awhile you learn that even sunshine
burns if you get too much.
So plant your own garden and decorate your own soul
instead of waiting for someone to bring you flowers.
And you learn that you really can endure
that you really are strong
and you really do have worth
and you learn
and you learn...

(Veronica A. Shoffstall 1971)

I think it's the same when you lose a dear friendship and your heart aches. When you realize that nothing lasts forever, that people change (not always for the better), that some words can mean the world today and become empty of all meaning tomorrow, that life's decisions are tough, that the price for your personal progress may be a huge loneliness, that the best you can do is just...

O noua sedinta de terapie

Vreau sa le multumesc in primul rand celor care isi faceau griji pentru mine si care chiar mi-au sugerat ca poate asta nu e terapia care-mi trebuie (!? ;-)), dar ii pot linisti: inrautatirea depresiei mele din ultimul an nu se datoreaza in nici un caz terapiei, ci doar lipsei terapiei!! Cred ca de fapt nu am precizat niciodata, insa in ultimii 3 ani nu am mai avut nici banii, nici timpul necesar sa continui terapia asa cum trebuie, de aceea ramasesem efectiv atarnata in aer... 3-4 sedinte pe an nu inseamna terapie... Anul trecut de exemplu am avut o singura mare revelatie, cea de ziua mea, care m-a ajutat enorm o perioada, dar dupa aceea am batut pasul pe loc cu introspectia tocmai fiindca nu am mai ajuns la terapie...

Asadar azi am fost in oras si m-am intalnit cu Elfriede, dupa care am mers in parcul de la Opera si am facut o sedinta de 2 ore. Am discutat mai intai despre mine si Bogdan, despre faptul ca nu mai avem certuri din alea "urate": el a procesat ceea ce i-am povestit la ultima noastra discutie serioasa si deschisa si nu mai reactioneaza atat de agresiv, eu concomitent mi-am schimbat "strategia" si - cand el se mai infurie - pur si simplu ma retrag complet in mine si nu mai scot nici un cuvant; chiar si atunci cand are dreptate sau cand cuvintele lui ma ranesc, pur si simplu tac, nu raspund nimic. Astfel incerc (si pana acum vad ca-mi reuseste) sa dezamorsez situatia incarcata. In situatii in care baiatul din el este la control, sunt oricum absolut constienta ca orice discutie in contradictoriu nu face decat sa aprinda spiritele si mai mult, de aceea nici nu mai intru in "joc". Stau pe margine si tac.

Al doilea subiect de discutie: tata. Am schimbat inainte de concediu cateva scrisori ceva mai "deschise" cu el. In primul lui raspuns am citit ceva de genul "Abia acum incep sa realizez cat rau ti-am facut... chiar daca inconstient si neintentionat", ceea ce ma facuse (partial!) sa sper ca-l voi castiga de aliat in lupta Feliutei (nota bene, a Feliutei!!) de a se face auzita si luata in serios cu traumele cauzate de mama. Ei, din pacate deja la a treia scrisoare, dupa ce eu imi varsasem amarul despre durerea mea si ii trimisesem si corespondenta mea cu mama din anul de gratie 2004, tata se afla deja la polul opus: "chiar ca exagerezi scriind ca te batea cu bestialitate sau ca te batea de te stingea; ce naiba, eram si eu pe acolo, crezi ca i-as fi permis asa ceva??" - e clar ca el NU VREA (si constientul nu-i permite!) sa vada adevarul, ba chiar acum si-a luat avant si a inceput sa-mi scrie ca el e convins ca eu nu mai am nevoie de terapie, ca el nu crede nici in ruptul capului ca eu am fost dintotdeauna o complexata (hehe, ce bine am purtat masca perfectiunii!!) sau ca el e convins ca de fapt terapia m-a facut sa-mi pierd siguranta de sine (hehe, si cliseul asta il cunosc, terapia e de vina cand ceilalti - care au ramas in mocirla lor comoda - constata ca "nu te mai recunosc, draga!").

Ei, unul din succesele terapiei poate fi vazut in modul cum am gestionat aceasta situatie: imprimasem scrisoarea lui, o citeam in S-Bahn si incepusem deja sa fac notite pe marginea foii, sa elaborez raspunsul, ma aprinsesem deja, pentru ca la un moment dat sa inchid ochii si sa-mi spun mental "Stop, Feliuta! Nu mergem pe drumul asta!". Scurt, calm, eliberator... Altadata nu as fi fost capabila sa trag frana intr-un moment atat de incarcat emotional, in care Feliuta deja era in pozitie de lupta, sa argumenteze, sa explice, sa se justifice... M-am oprit si pana in ziua de azi nu am redactat absolut nici un fel de raspuns... si nici nu ma ard degetele s-o fac. Am s-o fac cand voi fi eu pregatita, o voi face in mod compact, telegrafic, calm, fara a mai intra in jocul contrazicerilor (pe care tata l-a dus la perfectiune fiindca este pur si simplu bolnav sa contrazica pe toti si pe oricine si despre orice! A ajuns la un asemenea nivel incat e in stare ca in aceeasi fraza sa-ti dea dreptate si 10 cuvinte mai tarziu sa te contrazica!). Unul din progresele pe care le-am facut la terapie, si de care sunt tare mandra, este acela ca nu mai simt nevoia sa ma dau de ceasul mortii ca sa obtin aprobarea altora, acum sunt atat de sigura pe ceea ce simt si pe adevarul meu personal incat nu ma mai simt constransa, ca inainte, sa duc munca de convingere cu toata lumea ca sa le deschid ochii celor care prefera sa ramana orbi. Good for me;-)

Interesanta a fost si reactia pe care am avut-o citind urmatoarele randuri "Dina nu a vrut sa citeasca si a doua scrisoare de la tine. Cuvintele ei au fost sub forma de intrebare: De ce trebuie sa foloseasca un intermediar pentru a-mi spune ceea ce imi poate spune mie direct?"... Ce vorbesti, tzatzico? Deci nu ti-a priit ce ai citit in prima mea scrisoare pentru tata (pe care EL a ales sa ti-o dea sa citesti fara a-mi cere voie). Hehe, Moromete, cu gura inca plina de cel mai imputit cacat, cu mirosul pestilential inca aburindu-ti din toti porii, chiar crezi ca preiei comanda situatiei si ma manipulezi sa reiau contactul in felul asta? Se vede treaba ca inconstient tot ca pe fetita naiva de 10 ani ma vede, aia care se lupta cu disperare sa castige iubirea mamicutei... numai ca fetita aia nu mai este la volanul situatiei, aici este adulta care VEDE dincolo de ceata manipularii. Asa ca dumneai poate sa astepte pana or zbura porcii deasupra mormantului ei ca sa mai dau eu un semn de viata in conditiile actuale. Once again, good for me ;-)

In fine, observand ca pe tata il pot "prelucra" extrem de rapid si nu ies la suprafata nici un fel de alte chestii, am decis apoi cu Elfriede sa ne concentram pe mama. Am incercat s-o vizualizez din nou - ultima oara cand o facusem, acum vreo 4 ani, ea arata cam cum arata in perioada acuta a abuzului (cand eu aveam vreo 12-13 ani) si nu am putut s-o vizualizez in aceeasi camera cu mine, era jos la statia de tramvai si tipa de acolo la mine... Ei, acum am vazut-o intr-o bucata de lemn murdara care pe jos langa banca noastra - pamantie, cenusie la fata, purtand deja semnul mortii, cu chipul ca o masca de cauciuc umflata, cu acelasi zambet fals de paiata cu care am vazut-o ultima oara intr-o poza de la nunta varului meu... M-am "napustit" peste ea cu niste palme, pumni, scuipaturi si niste reprosuri ca niste "bulgari de ura", care insa pareau sa se loveasca de ea ca de un cauciuc si veneau inapoi in mine, spre inima mea, unde se dezintegrau, dar fara sa ma doara acut... Totul avea culoarea pamantului, fara consistenta, si se farama in bucati... Nu am putut nici sa plang, dovada ca azi nu am ajuns la durere. Ramane acum sa se sedimenteze totul si sa incerc sa deslusesc semnificatiile ascunse ale imaginilor...

Apoi am vorbit si despre parodontoza mea, de unde ar putea sa se fi acutizat asa mult in ultimul an, de unde pot veni senzatiile alea ciudate ca dintii nu mai sunt dintii mei, ca nu-mi mai simt gura ca fiind a mea... Oare sa aiba tot legatura cu faptul ca am pierdut-o pe mama din clipa cand am inceput sa vorbesc si e o reactie intarziata a subconstientului, care pune in act in mod psihosomatic acele sentimente reprimate atunci? Nu stiu, ramane si aici sa se sedimenteze discutia cu Elfriede si poate imi vine si raspunsul cumva, candva... I-am povestit ca de catva vreme am hotarat sa opun rezistenta: ma spal pe dinti mult mai des si mai temeinic, am reinceput sa mestec guma (si aia curata!), imi masez gingiile si in plus din cand in cand clampanesc din dinti si imi spun mental "Astia sunt dintii mei si nu renunt la ei! Parodontoza, cara-te dracului din viata mea, ca nu vei reusi sa ma invingi!" - mic joc de autosugestie ;-) Evident ca trebuie cat mai curand sa ajung si la dentist, sa imi curete toata dantura cum trebuie...

Apropo de mestecat guma, de curand a inceput si David s-o faca (a gasit la mine in geanta o lama si mi-a adus-o mestecata, sa-i dau una noua ;-)). I-am explicat la inceput ca nu e pentru copii, ci doar pentru adulti, dar nu am rezistat cand s-a uitat fix in ochii mei si mi-a zis: ""Doch, doch, Mami, bitte, bitte vertrau' mir! ("Ba da, te rog, mami, te rog ai incredere in mine!!"). Cum sa rezisti la asa ceva? ;-) Asa ca acum mesteca uneori, iar dupa 10 minute mi-o aduce frumos inapoi ca s-o arunc si primeste alta. Creste baiatul meu :-)

Vacanta noastra

Iata cea mai frumoasa poza cu noi din concediu - facuta la Villa Ephrussi (Rothschild) din St. Jean Cap Ferrat. De fapt, daca ma gandesc bine, e cea mai frumoasa poza cu noi trei de cand s-a nascut David ;-)

Iubire de Varsator

Dupa ce am postat despre criza mare cu Bogdan, a citit si el postul respectiv, a rumegat ce a rumegat, apoi am avut intr-o seara o discutie linistita si profunda si empatica despre terapie, despre efectele ei, despre furia lui, despre dezamagirea lui ca nu mai descoperea nimic nou si se temea de stagnare (asta era motivatia rationala a faptului ca nu se mai dusese la terapie), iar in acel cadru i-am putut in sfarsit prezenta ipoteza mea (intuita, evident, nu am dovezi stiintifice) ca blocajul lui si refuzul de a continua se datoreaza controlului crescut al constientului, care vrea sa-l protejeze de o descoperire MARE de tot care va urma sau mai bine zis ar fi urmat daca ar fi continuat atunci terapia (asa fusese si la mine, dupa o prima etapa am intrerupt, cu convingerea sincera ca nu am nevoie totusi de terapie, ca ma descurc si singura, iar cand m-am dus din nou am constatat ca se mai rupsesera niste zagazuri si mai iesisera la suprafata niste raze de lumina si niste revelatii din subconstient)... Sunt convinsa ca si la el va urma o revelatie mare de tot si dureroasa de tot, din moment ce constientul incearca atat de disperat de vreo 2 ani de zile sa-l protejeze si el nu a reusit pana acum sa vada prin negura negarii... Se intreba si el daca nu cumva urmatoarea revelatie, de orice natura ar fi ea, il priveste pe tatal lui, care este pentru el practic simbolul ultimului bastion de speranta, statuia de neclintit care l-a insotit o viata intreaga?? Asta ar explica oarecum rezistenta interioara incredibila pe care a aratat-o pana acum!!! Desi, pe de alta parte, el a avut deja o "confruntare" mentala la terapie cu tatal lui, l-a vizualizat extrem de palpabil (Bogdan are de multe ori capacitatea asta, de a inchide ochii si a se conecta la propriile sentimente si emotii sau amintiri), dupa care l-a apucat o furie nebuna pe tatal lui pentru toate bataile pe care acesta i le daduse in copilarie, in acea confruntare Bogdan l-a impins pe tatal lui si l-a "batut" de l-a rupt, si-a descarcat mental toata furia acumulata si reprimata atatia ani; reprimata fiindca tatal lui a fost totusi capabil, in ciuda multelor greseli facute - sa-i ofere si iubire si acceptare autentica...

Dupa cateva zile de la discutia asta mi-a spus ca incet-incet se simte pregatit sa mearga din nou la terapie...

La inca o zi dupa aceea mi-a trimis un SMS in timp ce eram la piscina cu Daviducul: "Te iubesc, sa nu te indoiesti niciodata de asta!" - i-am spus ca o sa pastrez SMS-ul asta pana ma ingrop cu el ;-))

Si uite de-aia il iubesc si il admir eu pe omul asta si imi doresc sa imbatranesc alaturi de el!! Sunt o mare norocoasa, ce mai!

Argumentele mele impotriva vaccinarii si legislatia in Romania

Acest articol a fost redactat in forma originala in 2011,
insa de atunci l-am modificat, completat, actualizat de multe ori,
am adaugat multe linkuri si informatii noi, in speranta de a crea
o baza de informare cat mai cuprinzatoare pentru toti parintii
care cauta raspunsuri in marea controversa a vaccinarii.
Pana in ianuarie 2015 acest articol a fost citit de 12.286 de ori!

Sanatatea nu vine din exterior

• Organismul nostru nu este teren de lupta. Eu nu ma identific cu evaluarea si abordarea bolilor ca in medicina alopata, si anume ca pe o manifestare a unui "atac" din afara, ca pe o "invazie" de "agenti patogeni externi" care trebuie eliminati, eu cred in abordarea holistica a oricarei manifestari de simptome si mai ales in rezolvarea cauzei, nu in tratarea/eliminarea simptomelor. Imaginati-va ca mergeti cu masina si la bord vi se aprinde un beculet rosu. Ce faceti? Mergeti la un mecanic care sa va desurubeze beculetul ca sa nu va mai deranjeze lumina rosie SAU cautati cauza, stiind ca altfel riscati ca motorul sa va lase in pana definitiv?

• Nu exista dpdv stiintific absolut nicio dovada a "patogenitatii" vreunui microb, ba dimpotriva, dintotdeauna au fost si sunt tot mai multi medici care sustin ca acesti microbi sunt in realitate ajutoarele corpului (microb = mic rob) in programele biologice pe care natura le ruleaza in organismele vii pentru a le vindeca si a le readapta la viata. Medicina alopata este o dogma, NU este o stiinta, ea este alcatuita doar din ipoteze si statistici, majoritatea celor din urma fiind falsificate pt. a aduce "semnificatie" ipotezelor stabilite ca si "consens medical". Medicina alopata este o medicina a suprimarii simptomelor prin administrarea de substante chimice. Medicina alopata nu vindeca nimic, ci doar "trateaza" (adica suprima simptomele, astfel ajutand la cronicizarea bolilor, care necesita alte si alte "tratamente", transformandu-ne in clienti pe viata ai farmaciilor si cabinetelor medicale). Teoria infectiei, care este combatuta masiv de secole intregi, nu are nicio baza stiintifica; microbii, bacteriile, virusurile nu au cum sa fie dusmanii oamenilor, altfel specia umana ar fi disparut demult.

• Este pueril si periculos (dar profitabil pt. industria farma) ca un medic sa abordeze bolile si imbolnavirile pacientilor la modul simplist "a pill for every ill, a drug for every bug", sau cum spune prietenul quibono "mergi la doctor si ti se spune: ai problema aia, inghiti pastila asta" - sanatatea nu poate veni niciodata din afara (din pilule, injectii, chimicale), sanatatea vine intotdeauna dinauntru (din echilibru interior, alimentatie sanatoasa, mediu sanatos etc.), organismul nostru este perfect capabil sa se vindece daca este lasat in pace. Programele biologice naturale care declanseaza simptomele numite "boala" au intotdeauna sens, iar organismul nostru este perfect capabil de autovindecare (respectiv de adaptare la realitate), daca nu intervenim intoxicandu-l cu chimicale.

Istoria vaccinarii darama orice credibilitate a vaccinurilor

•  Eu am citit foarte multe despre istoria vaccinarii, ceea ce va sfatuiesc si pe voi sa faceti. Versiunea oficiala este ca prin 1790 si ceva, medicul englez Edward Jenner a contribuit la pornirea caruselului industrial al vaccinarii de la un "studiu" de fix 23 de persoane (!!), care nu a urmarit in timp nici efectele secundare, nici perioada de "protectie" a vaccinului antivariolic, nimic, in primul lui raport nici nu se mentioneaza ca un baietel de 5 ani murise la cateva zile dupa administrarea vaccinului... abia in al doilea, un an mai tarziu, se face referinta :-(( Dupa aceea, cum au inceput sa se faca bani la capitolul asta, nu a mai fost nevoie de nici un fel de dovezi stiintifice... Dealtfel, iata si bazele asa-zis "stiintifice" ale vaccinarii: in secolul 19 se colecta lichid din basicile bolnavilor de variola, se turna intr-un uter de vaca spintecat, iar puroiul produs acolo se introducea direct in ranile facute prin taieturi in pielea celor "imunizati". Va dati seama ca mureau oamenii si mai ales copiii pe capete, cei care nu mureau se imbolnaveau pe capete de sifilis si chiar de lepra! Exista carti scrise de medici pe aceasta tema inca dinainte de 1900! Pe vremea aceea mai multi medici aveau coloana vertebrala si se opuneau vaccinarii fortate, scriau carti, faceau petitii oficiale, ca sa-si salveze pacientii!

Mitul eradicarii variolei prin vaccinare este o dogma foarte periculoasa!!

Update 2013: Medicul austriac dr. Johann Loibner studiaza de zeci de ani frauda vaccinarii si tine prelegeri in care incearca sa deschida ochii cat mai multor oameni despre adevaratele implicatii ale vaccinarii. Puteti citi mai multe informatii extraordinar de interesante despre istoria si originea vaccinurilor AICI.

•  Unul dintre "parintii" industriei vaccinarii, Louis Pasteur ("tricky Louis"), un chimist mediocru care a murit milionar, a fost demascat ca si-a falsificat experimentele, publicand doar rezultatele care-i conveneau lui (vezi cartea "The private science of Louis Pasteur" scrisa de prof. univ. Gerald L. Geison - o carte pe care am cumparat-o si am frunzarit-o in pasajele esentiale, vorba aia, daca facem research, pai research sa fie, ca nu luam eu asemenea decizii bazandu-ma pe ce zice nenea Schmidt macelarul din colt :-))))  Pasteur isi nota rezultatele corecte ale experimentelor lui doar in carnetele lui private, despre care a lasat cu limba de moarte sa nu fie publicate niciodata (!!), dar unul din stranepotii lui a avut un dram de constiinta si a pus aceste carnete la dispozitia Universitatii Princeton, unde prof. Geison le-a analizat si a publicat apoi lucrarea lui despre fraudele stiintifice comise de Pasteur.

Prof. Geison este cel mai reputat autor care l-a demascat pe Pasteur, dar nu este singurul.
In 1923, Ethel Douglas Hume a scris "Pasteur Exposed".
In 1942, R.B. Pearson a publicat "The Dream and Lie of Louis Pasteur".