Medicii
alopaţi se lasă induşi în eroare (oare?) de rezultatele eronate ale
statisticilor şi astfel supraevaluează beneficiile depistării timpurii a
cancerului.
(Articolul original apărut in ziarul
Süddeutsche Zeitung Nr. 65 din17/18 Martie 2012)
Preiau de pe site-ul
Qui bono traducerea (adaptata de mine) a articolului de mai sus, cu introducerea personala a lui Qui bono:
Cel puţin o dată la doi ani atât eu cât şi soţia mea suntem efectiv „bombardaţi” cu tot felul de scrisori-invitaţii
la campaniile naţionale (de aici din Germania) de depistare timpurie a
cancerului. Îndeosebi a celui mamar sau a celui de prostata. Daca nu dăm
curs primului „val” de invitaţii, suntem terorizaţi cu un al doilea
val. Desigur, prezenţa nu este obligatorie la un astfel de control,
costurile sunt preluate de asigurările de sănătate iar scrisorile conţin
convingătoare fraze pline de argumente benefice ale „screening”-ului
preventiv contra cancerului. Argumentul principal este acela că
datorită acestor campanii de descoperire timpurie a cancerului, „rata
supravieţuirii” a crescut simţitor, ceea ce sună cumva a succes,
vindecare, noroc.... Ei bine, NU; nu participăm la astfel de
campanii de „hai să ne aflăm în treabă”, nici eu şi nici soţia mea. De
ce? Că doar nu costă nimic! Şi nu este oare bine să afli din timp dacă
ai cumva o problemă de sănătate? Ba da, în principiu este bine. Doar
că.....
Doar că se ştie deja că testele cum ar fi de
exemplu Papanicolau, pentru cancerul de col uterin sau cel pentru
cancerul de prostată au o marjă de eroare care depăşeşte în ambele
sus-numite cazuri procentul de 50%. Cu alte cuvinte, un test din două
este eronat. Iar eu nu am de gand să joc „alba-neagra” cu
sănătatea şi nervii mei. Iar mai apoi, medicina alopată bazată pe
evidenţe, aşa cum îi place să se răsfeţe şi cum încearcă să ne facă să
credem, se bazează şi in acest domeniu (ca de altfel în foarte multe
altele), al descoperirii timpurii a cancerului, pe o serie de statistici
care, aşa cum vom vedea în articolul de mai jos, sunt complet (şi nu
mă îndoiesc că şi voit) eronate.
Dar înainte
de a vă prezenta articolul apărut într-unul dintre cele mai mari şi
serioase ziare din Germania, vreau să vi-l prezint şi pe autorul lui.
Este vorba de Patrick Illinger, născut în 1965, şeful
resortului de ştiinţă de la sus-numitul ziar. Domnia sa a studiat
fizica, în care şi-a obţinut şi doctoratul. După mai mulţi ani de
activitate în domeniul cercetării, a devenit şi jurnalist corespondent
la diferite ziare, reviste şi posturi de radio germane, printre care
„Bayerischer Rundfunk”, redactor la bine-cunoscuta revistă „Focus”, iar
în anii din urmă, redactor pe probleme ştiinţifice la „Süddeutsche
Zeitung”.
Şi acum, iată traducerea articolului respectiv:
O rată de supravieţuire crescută – asta sună bine, sună a succes, a vindecare, a noroc curat…
Şi totuşi, modul cum foarte mulţi medici lucrează cu aceste statistici este orice altceva în afara unui succes, ci doar un joc matematic al
cărui rezultat este… zero, nul, nimic.
Fie în mod eronat, fie
intenţionat, atunci când este vorba despre avantajele „depistării timpurii a
cancerului“ medicii şi grupurile lobby-iste jonglează cu procente care
sunt complet irelevante, ba chiar care induc intenţionat în eroare
(vezi graficele de mai jos).
Sursa: Analele medicinei interne (
© SZ Grafik:Braun)
Deformări statistice cauzate de supradiagnostic (exemplu fictiv pe un grup de 3.000 de persoane).
Traducerea textului, începând cu coloana din stânga, sus:
Ohne screening = Fără
screening:
2.000 de persoane dintr-o populaţie sau grup capătă cancer,
care însă nu este descoperit în timpul vieţii şi care nici nu duce la
deces (
Nota Qui bono: se ştie deja că practic în organismul fiecărui om apare de-a
lungul întregii sale vieţi de circa 6-8 ori o tumoare cancerigenă;
acestea însă de regulă sunt rezolvate de către sistemul imunitar al
persoanei respective, astfel că respectivele tumori nu se dezvoltă şi
nici nu duc la decesul persoanei).
În cazul a 1.000 de
persoane cancerul se manifestă concret şi duce la decesul pacientului.
Rezultă deci, (în coloana mică din dreapta, cu procente de culoare
mov-închis) că după 5 ani, din grupul respectiv de 1.000 de persoane,
60% sunt decedate, 40% sunt încă în viaţă.
Traducerea textului pentru coloana din dreapta:
Mit Screening = Cu
screening:
La 3.000 de persoane este depistat cancer, în baza
screening-ului pentru depistare timpurie. În cadrul acestor 3.000 de
persoane se află şi cele 2.000 care nu au o evoluţie fatală (deces).
Astfel, procentul „supravieţuitorilor“ după o perioadă de 5 ani creşte
radical, deşi numeric, ca şi număr de decese, el rămâne neschimbat
(compară cele două coloane de culoare mov-închis)!
Două ERORI ale depistării timpurii a cancerului
Controalele în masă în direcţia afecţiunilor cancerigene sunt doar atunci utile, când sunt salvate vieţi omeneşti! Pentru
a justifica foloasele unui control de depistare timpurie se argumentează
cu rata ridicată de supravieţuire pe 5 ani. Doar că această unitate de
măsură este lipsită de valoare. Două efecte pur matematice pot crea
procente impresionante, chiar dacă nu a fost vindecat nici
măcar un singur pacient mai mult decît ar fi fost fără screening. Primul efect îl clarifică graficul de mai sus, al doilea efect îl demonstrează graficul de mai jos.
Deformări statistice cauzate de diagnoza timpurie (exemplu fictiv):
Şirul
de sus (ohne screening – fără screening): la vârsta de 59 de ani
pacientul se îmbolnăveşte de cancer, fără însă să observe (nu se
manifestă încă simptomatic). La vârsta de 67 de ani cancerul devine
manifest. La vârsta de 70 de ani pacientul decedează. Rata de
supravieţuire de 5 ani nu este depăşită, deci avem aici un procent nul
(0%), căci între diagnostic (67 de ani) şi deces (70 de ani) nu sunt
decît 3 ani!
Şirul de jos (mit screening – cu screening):
la vîrsta de 59 de ani pacientul se îmbolnăveşte de cancer, fără însă să
observe; la vârsta de 62 de ani, ca urmare a unui screening, pacientul
primeşte un diagnostic de cancer; la vîrsta de 70 de ani pacientul
decedează. Deoarece însă între diagnosticul dat la 62 de ani şi vârsta
din momentul decesului (70 de ani) au trecut mai mult de cinci ani, rata
de supravieţuire de 5 ani atinge un procent de 100%
(Că pacientul tot atunci decedează, cu sau fără screening, cu sau fără terapie, asta e treaba lui. Nouă însă ne-a ieşit fain statistica asta, nu-i aşa?)
Deci, cum rămâne cu pacientul, atunci când acesta cere sfatul unui
medic generalist legat de depistarea timpurie? Centrul Harding
pentru competenţa riscului de la Institutul Max-Planck din Berlin (care
se ocupă cu instruirea şi formarea cercetătorilor) a chestionat în
această privinţă peste 400 de medici generalişti din SUA, iar rezultatul a fost
dezolant: în marea lor majoritate, medicii NU ÎNŢELEG NIMIC DIN STATISTICILE
PENTRU CANCER!!!
O unitate de măsură centrală în toate
aceste studii este aşa-numita „rată de supravieţuire pe 5 ani“. Aceasta
desemnează procentul de pacienţi care se mai află încă în viaţă la 5 ani
după ce au fost diagnosticaţi cu cancer. Dacă într-un studiu
farmaceutic se compară două
medicamente, atunci desigur că această rată de 5 ani ne
spune multe despre eficacitatea variantelor
terapeutice. Însă dacă ne întrebăm cu cât contribuie controalele
(screeningurile) de depistare timpurie la salvarea vieţii unui
pacient, răspunsul este nimicitor: cu NIMIC. Din acest punct de vedere
controalele sunt complet lipsite de valoare! Două efecte pur statistice
conduc automat la un ridicat procent al ratei de supravieţuire, deşi in
ultimă instanţă nu a fost salvată viaţa niciunuia dintre pacienţi!
Motivele sunt:
-
în primul rând, atunci când la un pacient cancerul este diagnosticat timpuriu, pacientul trăieşte mai mult de 5 ani chiar fără terapie!
- în al doilea rând, dacă sunt
controlaţi mai mulţi oameni care nu au nici un fel de simptome, tot pot fi găsite tumori, care de la sine nu s-ar fi făcut remarcate de-a lungul întregii
vieţi. Astfel se descoperă mai multe cazuri de cancer, multe dintre
ele nepericuloase, iar numărul cazurilor de cancer urmat de deces scade
procentual. Şi în acest caz, în mod real şi obiectiv, nu a fost
salvată viaţa vreunui pacient, în ciuda procentului ridicat de supravieţuire!
Pe scurt spus, totul este doar un artificiu matematic!
O rată ridicată de supravieţuire poate însemna chiar un fapt negativ
Deci,
o rată ridicată de supravieţuire, luată în sine, singură, nu este în
nici un fel o dovadă a utilităţii campaniilor de recunoaştere timpurie a
cancerului. Aici este decisivă o altă unitate de
măsură: numărul total de decese din populaţie.
Doar această cifră poate spune ceva semnificativ legat de teoria că screening-urile ar salva vieţi. Un screening care nu duce la o creştere a ratei de
vindecare, eventual prin faptul că tumorile descoperite timpuriu pot fi tratate mai bine, poate constitui chiar un factor
dăunător: pacientul respectiv trebuie să poarte mai mulţi ani povara
inutilă a unui diagnostic de cancer. Şi pe deasupra trebuie să se supună
unei grămezi de intervenţii, de la recoltarea de ţesuturi pînă la
operaţii de îndepărtare a tumorilor, chiar şi în cazurile în care, fără a
fi depistat timpuriu, cancerul s-ar fi rezolvat de la sine.
Jumătate din medicii generalişti chestionaţi de către cercetătorii de la
Institutul Max-Planck erau absolut convinşi că descoperirea timpurie a
cât mai multor cazuri de cancer este o dovadă a faptului că aceste screening-uri salvează vieţi. Trei din patru
medici văd în procentele mari din statistici referitoare la rata de
supravieţuire o dovadă a faptului că aceasta salvează mai multe vieţi.
Cercetătorii de la Max-Planck au pus la dispoziţia medicilor respectivi
două statistici, ambele referitoare la cancerul de prostată, fără însă a
dezvălui faptul că este vorba de această formă anume de cancer.
Într-una dintre statistici, rata de supravieţuire ca urmare a
screeningului a crescut de la 69 la 99%. În cealaltă statistică numărul
de decese din întreaga populaţie scădea de la 2 în 1000 de cazuri la
1,6 în 1000 de cazuri. Întrebarea pusă medicilor participanţi la
chestionar era: care dintre cele două „screening“-uri îşi certifică
utilitatea, respectiv care dintre cele două ar trebui recomandată
pacienţilor?
(Poate o să vă întrebaţi: de ce nu li s-a
spus medicilor că în statisticile respective era vorba de un cancer de
prostată? Păi simplu, cancerul de prostată are una dintre evoluţiile
cele mai lente, astfel că şmecheria cu „5 ani de supravieţuire“ nu
funcţionează aici, aceşti 5 ani fiind depăşiţi ca urmare a evoluţiei
lente a cancerului de prostată).
Prima statistică suna
atât de convingător, încât 80% dintre medici au optat pentru aceasta,
considerând-o ca fiind „salvatoare de vieţi“. 69% dintre medici au
declarat că vor recomanda "absolut" pacienţilor un control de
depistare timpurie în baza acestei statistici (care în sine este
complet irelevantă). În cazul scăderii
numărului de decesse, doar 60% dintre medici au considerat-o ca având un
efect pozitiv. Şi doar 23% dintre aceştia voiau să
recomande un screening în baza rezultatelor acestei statistici.
Scăderea mortalităţii de la 2 la mie la 1,6 la mie li s-a părut
multor medici un element marginal.
În momentul în care respectivilor medici li s-a arătat cum numărul de
cazuri de cancer creşte ca urmare a unui screening, majoritatea acestora
a considerat şi acest element ca fiind o dovadă a beneficiilor aduse de
depistarea timpurie. Doar că şi această statistică este complet
irelevantă fără numărul real de
vieţi salvate ca urmare a screeningului.
