Mica lectie de viata

Alaltaieri veneam cu David de la gradinita si am observat ca era cam obosit, miorlait, prost dispus, cauta motive sa planga ca sa se descarce nervos; se intampla cel putin o data pe saptamana si deja stiu acum tot ritualul ;-) El gaseste un ventil, eu il consolez, il iau in brate, ne leganam cateva minute si apoi, incarcat de energie pozitiva, isi revine imediat.

Ajungem la o straduta mai inclinata, David ma cearta ca il impingeam cu tricicleta (e din aia cu bara in spate) si-mi zice ca vrea sa alunece singur. Eu ma duc 3 metri mai in fata si ii zic "Pai hai, acum aluneca". El, frustrat, incepe sa se vaicareasca: "Nu merge, nu e destul de inclinat" :-( si cand l-am indemnat sa dea din pedale ca sa mergem mai departe, a inceput sa planga de-a binelea si sa ma cheme sa-l imping din nou. Eu am ramas putin in expectativa, incercand sa-l motivez sa pedaleze singur (ca poate ;-)), la care el incepe sa planga si mai abitir: "Mami, vino, mami, vino!". In aceeasi clipa cand ma indreptam eu spre el trece pe langa noi un barbat care a inceput sa rada vazandu-l pe David. Era un ras usor jenat, pe care eu l-am interpretat ca dorindu-se un semn de simpatie, de incurajare, insa David s-a intors catre el si a rostit raspicat: "Hei, nu e frumos sa razi cand eu sunt trist!".

Domnul Guliuta ;-))

Sa vina vara, David e pregatit :-))

De fapt, am vrut sa-l tund la 1,5 cm, dar am uitat sa pun lamele corecte pe masina de tuns si am observat abia dupa ce dadusem deja vreo 3 ture cu masina prin parul lui David ;-)

Nu-i asa ca e dulce si adorabil si-asa? Frumosul lui mama :-)

Children know the truth

Children know the truth
Love is not an emotion
Love is behaviour

- Andrew Vachss -

Copilul bolnav si doctorul modern ca scriitor de retete

Cam de 4 zile David avea intermitent febra (cam 38,3 in medie) si dureri de urechi tot intermitent. 

Eu avusesem simptome asemanatoare, plus dureri de gat insuportabile, care ma scosesera din lupta urat de tot 2 saptamani in ianuarie, am facut prostia sa iau antibiotice (ca deh, nu mai suportam durerile dupa 6 zile de inghitit cutite si lame de ras! - UPDATE 2016: a fost ultima oara cand am facut o asemenea tampenie), am fost ceva mai bine o saptamana, dupa care m-a luat o raceala la fel de cumplita care m-a terminat alte 2 saptamani... iar acum cateva zile am avut si eu din nou febra si vajaieli in urechi, plus o nevralgie sinistra in omoplatul stang pe care am mai avut-o in decembrie si acum s-a reactivat (deh, am dat atunci intr-o veselie cu Schmerzgel, tot ca sa dispara simptomele si sa pot functiona!), de ma trezesc anchilozata ca o scandura de lemn si nu ma pot misca o ora fara sa-mi pun buiota fierbinte pe spinare...

Lui David i-am tot dat de la bun inceput Ferrum Phosphoricum si Sambucus Nigra, apoi am incercat sa-i dau tratamentul cu ulei de cimbru (amestecat cu miere) pe care l-am gasit pe blogul f.f.f. interesant al Cristelei Georgescu (e la mine in lista de bloguri preferate), l-a scuipat cat colo, apoi am incercat sa-i pun ceapa in tifon pe urechea stanga, care-l durea mai tare, n-a vrut cu nici un chip (a tinut doar 30' in timp ce dormea, apoi s-a trezit si-a aruncat-o cat colo). Vineri dimineata a fost relativ fit si vesel, la pranz plangea dupa tati si cazuse in prostratie... Toata dupa-amiaza de vineri si toata ziua de sambata a fost apatic, pleostit, febril, a stat doar la noi in brate (ne schimbam cand ne amortisera toate alea) si a dormit sau a motait. De mancat a mancat extrem de putin si a slabit, saracutul de el, are manutele aproape transparente si oasele de la omoplati ii ies prin piele, zici ca e de la Auschwitz... si eu si Bogdan ne inghitim lacrimile cand il ridicam acum in brate sau cand ii schimbam body-ul... deh, asa e la boala...

Sambata noaptea s-au acutizat simptomele (nota bene, la toti trei!!) si parerea mea este ca asta s-a intamplat fiindca am lasat toata noaptea o ceapa taiata in patru pe o farfurie in dormitor. Convingerea mea este ca efectele benefice ale cepei au accelerat putin progresul bolii spre inchiderea cercului (eu si Bogdan am simtit efectiv cum se dezlipea puroiul din sinusuri si incepea sa iasa de acolo cand ne trageam nasul! Scuze pt. descrierea poate putin prea plastica ;-)). Cert este ca eu mi-am revenit.

Ieri dimineata Bogdan si-a iesit din pepeni (ca sunt "habotnica" si omor copilul pe altarul urii mele fata de big pharma!) dupa o noapte extrem de nelinistita in care David fie se vaita de urechi la 10 minute, fie dormea mai mult asezat in fund si sprijinit de noi, iar dimineata pe comoda de infasat se vaita de-ti sfasia sufletul: "Ich kann nicht mehr, ich kann nicht mehr!" (Nu mai pot, nu mai pot!), asa incat la ora 10 eram la Urgenta la Clinica Universitara din Frankfurt (clinica reputata, vorba aia!).

ORL-istul care l-a vazut pe David era un tip tinerel si blandut, dar relativ depasit de situatie fiindca David a fost 300% recalcitrant la toate incercarile lui de a-l convinge sa deschida gura ca sa se uite cu nu stiu ce lumina, in final abia a reusit sa arunce o privire scurta mai mult printre dinti ca sa ne spuna ca amigdalele nu sunt inflamate. Ne-a intrebat de alergii, de boli trecute, de starea generala a sanatatii, daca este racit (totul mecanic, doar ca pregatire a terenului pentru ceea ce avea sa vina), apoi a actionat atat de standard de parca ii dadusem dinainte un scenariu; nu s-a uitat nici 30 de secunde in urechile lui David si a rostit exact cuvintele "magice" pe care le asteptam: "Are o inflamare usoara, care poate sa treaca si de la sine, DAAAAAR ca sa fim siguri... va prescriu antibiotic, picaturi de nas si niste supozitoare de Paracetamol"... Cum adica, ar fi trebuit sa-l intreb, pai doar atat??? Nu ne dati juma' de farmacie?

Deci, sa ne intelegem. David NU avea otita, ci doar o "inflamare usoara". La otita apar multe alte simptome pe care David nu le are: raceala, nas infundat (cu puroi), urechea fierbinte si/sau inrosita, febra de pana la 40°, dureri foarte puternice (David ar fi urlat non stop daca ar fi avut asa ceva), dureri de gat, varsaturi, secretii din ureche. Deci doctorul realizeaza ca nu se pot bifa toate casutele din schema lui si TOTUSI prescrie imediat antibiotic, "ca sa fim siguri"! Ca sa fim siguri DE CE ANUME? Ca ii distrugem flora intestinala, ca-l expunem la riscul unor efecte secundare destul de serioase?

Ah, antibioticul se cheama Cefaclor si pe prospect scrie ca se ia in caz de infectii cu "bacterii sensibile la Cefaclor" (??!!??), asta in conditiile in care Cefaclor este un antibiotic cu muuulte efecte secundare si prescris de-a valma pentru infectii ale cailor respiratorii de tot felul, infectii urinare si gonoree (carevasazica sa fim asigurati pe toate planurile, ca nu se stie niciodata :-(). Misto constelatie, don't you love big pharma? BTW, "prietenii" de la Bayer au avut un castig net de peste 2,5 MILIARDE in 2011 (un plus de 90% fata de 2010). Saracutii, ce se mai zbat si ei in criza asta...

Ce sa-l fi intrebat: daca tot esti convins ca bacteriile cauzeaza acele simptome, de ce nu testezi, mai baietel, daca sunt cu adevarat bacterii acolo unde tu nu ai vazut decat ca e putin rosu in ureche? Am apucat doar sa-i spun ca eu am oroare de antibiotice si i-am si vazut sprancenele ridicandu-se ca baioneta la salut si am auzit rapid un "Dar de ce?" aruncat plin de reprosuri, la care i-am explicat ce am patit eu chiar de f. curand si ca am experiente f. proaste cu antibioticele si cu toate "tratamentele" care vor doar sa faca simptomele sa dispara.

Deci da, iata ca David s-a confruntat cu prima "boala" mai serioasa din viata lui. La aproape patru ani. Intr-o perioada cand eu ca adulta am fost lovita mai rau si mai indelungat iar el nu a avut atunci decat vreo 4 zile probleme, intr-o perioada cand la ei la gradinita 75% din personal si din copii sunt la fel de bolnavi - pai daca am trecut de la -12° la +8° e normal, nu? Da, s-a simtit foarte rau, da, a fost foarte slabit, da, a mancat doar cat o vrabiuta, da, a slabit cel putin un kilogram (si era slabut si inainte), da, a stat doar lipit de noi 24 din 24 si era apatic si moale ca o carpa, da, este ca o condamnare la moarte si o executie in acelasi timp pentru noi ca parinti sa-l vedem in aceasta stare ingrozitoare si sa nu-l putem ajuta concret... DAR stati asa... in realitate l-am ajutat cu adevarat nu numai cu bilutele homeopatice si cu vata cu ulei de cimbru pe care in final a acceptat sa i-o punem in ureche, l-am ajutat mai ales fiindu-i alaturi si tinandu-l permanent in brate, cantandu-i amandoi ore in sir la cerere (Lullaby - Pan's Labyrinth) si oferindu-i incurajare si o zona de siguranta si de caldura si de iubire nemarginita unde el sa se odihneasca si sa-si reincarce bateriile si sa lupte cu boala!! Pentru mine e mare lucru asta! De ce oare subestimam puterea de vindecare a iubirii parintesti tocmai intr-un moment de rascruce din viata unui copil?

Vizita la urgenta a fost din punctul meu de vedere benefica pentru un singur motiv: l-a linistit pe Bogdan. Am fost la farmacie, am luat medicamentele (ca erau gratuite) si acasa le-am aruncat in dulap. Neatinse. Pardon, am citit cap-coada prospectul de la Cefaclor - fir'ar mama lor! Ma bucur si ma felicit ca inca o data instinctul meu precum si calmul rational cu care am tratat situatia au fost justificate.

Pe un plan putin mai profund, cred ca daca nu as fi fost si eu bolnava si suferinda (mai ales cu spatele) in tot timpul asta, David si-ar fi revenit mult mai rapid. Vineri dimineata mi-a fost atat de rau incat nu mai puteam sa ma misc, am cazut pe jos in baie si am plans amar vreo 2 minute cu nasul in covor ("Ich kann nicht mehr, ich kann nicht mehr" al lui David vine de la mine, pe mine ma auzise!). Cred ca asta l-a speriat si i-a accentuat lui boala, el cumva inconstient poate a simtit nevoia sa "pluseze" (psihosomatic explicabil: el "voia" sa nu fiu eu cumva mai bolnava decat el, caci atunci chiar s-ar fi simtit pierdut, drept pentru care s-a adancit si mai mult in propria lui boala si si-a indus inconstient o stare de si mai rau, iar durerea de ureche a lui era poate refuzul lui sa mai auda cum ma vaitam eu de durerile mele!).

Astazi David este ok, nu mai are febra, durerile de urechi l-au lasat, s-a jucat frumos, a si mancat ceva mai binisor (mi-a cerut si un Kinder country si i-am dat, ca e cu orez), vorbeste iar ca un cintezoi si totul este aproape asa cum era inainte. Acum trebuie doar sa-si revina cu greutatea, dar o rezolvam noi si pe asta incet-incet. 

UPDATE 2016: Din perspectiva NMG, stiu acum exact ce a avut David. Urechea stanga este pentru o "bucata" de informatie nedorita, el ma auzea pe mine cu durerile mele si NU VOIA sa mai auda, voia sa ma vada sanatoasa, voia sa scape de acea informatie nedorita, de aceea simptomele lui au fost la urechea stanga.

* * * * *

Ca sa revenim la aspectul medical si general al problemei, acu' va intreb si ma intreb si io ca proasta: in afara de a scrie retete si de a INCERCA sa trateze simptomele (clar spre confortul acelor multor parinti care nu-si suporta copiii cu febra fiindca le strica lor noptile!), CE ANUME este in stare un doctor in ziua de azi sa faca pentru a ajuta CU ADEVARAT un copil bolnav? Va spun eu: nimic. Rahaturile lor de antibiotice, picaturi si supozitoare nu au vindecat, nu vindeca si nu vor vindeca niciodata nimic, fiindca sanatatea nu vine din chimicale, fie ele sub forma solida sau lichida, inghitite sau injectate! Rahaturile astea nu fac decat sa inhibe simptomele bolii si sa dea iluzia ca au facut un bine. E un cerc vicios unde se intalneste disperarea parintilor cu dorinta medicului de a scapa cat mai repede de pacient, asa se naste reteta de antibiotic oferita practic imediat dupa ce ai dat mana cu doctorul.

Oameni buni si dragi parinti! Uitati care e treaba! O boala este o boala, printre altele este si o treapta de dezvoltare si de maturizare a unui organism, este un proces absolut normal si necesar prin care trebuie sa treaca orice organism de mai multe ori in viata, simptomele sunt deja semnul ca organismul se ocupa de restabilirea sanatatii. Trebuie sa lasam boala sa-si urmeze pana la sfarsit cursul. Daca sunt gasite bacterii la analize, asta nu inseamna ca ele ar fi cauza bolii! Daca bagam la greu (si doar pe banuieli) antibiotice, picaturi sau supozitoare, nu facem decat sa reprimam simptomele superficiale, dar nu vindecam absolut nimic, ci agravam de fapt starea sanatatii copilului nostru. Si dupa aceea tot voi primiti factura sub forma de alte si alte boli (mai intai otite si raceli tot mai dese, rinite, faringite, diaree, gripe stomacale, chestii mai "banalute" asa, de incalzire), dupa care - daca va incapatanati sa continuati cu chimicalele - va vine si factura finala: boli autoimune, hepatite, diabet, cancer etc.

Da, e al naibii de greu de suportat si de ingrijit copii bolnavi, ne sfasie inima sa-i vedem suferind, dar pentru mine nu este o optiune sa ascult de un medic care il "consulta" 30 de secunde, dupa care sa-mi pompez copilul cu medicamente numai ca sa nu ma mai deranjeze pe mine simptomele unei gripe sau raceli (sau pojar, for that matter, care dureaza fix 2 saptamani si trebuie neaparat lasata boala sa parcurga intreg ciclul!), nu pot sa permit sa i se faca rau copilului meu pe termen lung din inconstienta, pentru confortul meu sau din frica mea (aia care se naste din ignoranta). No way!

* * * * *

Ei, acum dintr-un anumit punct de vedere tot trebuie sa-mi fac un pic de mea culpa. Marturisesc ca am in general o parere foarte proasta (din pacate intemeiata) despre tot ceea ce este legat de big pharma. Nu am cunoscut nici un medic care sa nu fie "scriitor de retete" (mai putin homeopatul la care am fost cu David o singura data in 2009), nu am cunoscut nici un medic care sa incerce sa trateze o boala altfel decat cu inghitit de medicamente.

Ei, dar tot cautand zilele astea informatii pe net ca sa-l conving si pe Bogdan sa se linisteasca si sa vada si el ca nu orice durere de ureche este otita sau ca nu orice otita trebuie tratata cu antibiotice, am dat peste multe site-uri cu informatii absolut decente si rationale si, mai ales, exact pe linia a ceea ce gandesc si eu.

Sa va dau doar doua exemple, gasite asa, la repezeala. Si nu, nu sunt luate de pe site-uri ezoterice sau conspirationiste ;-)
 De ce sunt periculoase antibioticele de sinteză?
Antibioticele luate fără sfatul medicului şi înainte să li se testeze rezistenţa la bacterii, pot face bacteriile şi mai puternice. În plus, un antibiotic nepotrivit riscă să distrugă flora bacteriană care ajută la digestie şi poate duce la apariţia stafilococului auriu, foarte rezistent la tratamente.Printre efectele adverse ale antibioticelor de sinteză se numără:

• Distrugerea florei bacteriene benefice în intestin. Antibioticele distrug agenţii patogeni, dar şi bacteriile bune, cele care echilibrează flora intestinală.

• Alergii în rândul copiilor şi nu numai. Copiii până la 1 an sunt sensibili şi pot dezvolta uşor alergii la medicamente sau alimente. Unele studii susţin că administrarea antibioticelor la vârste foarte mici poate produce apariţia astmului infantil.

• Fluoroza. Antibioticele pot determina fluoroza - pătarea danturii la nivelul incisivilor.

• Scăderea imunităţii prin distrugerea bacteriilor probiotice care nu se mai pot înmulţi.

• Apariţia candidei, o ciupercă aflată în aparatul digestiv, care se înmulţeşte atunci când se dezechilibrează pH-ul, lucru pe care îl face tratamentul cu antibiotice.

• Perturbarea florei bacteriene a copilului, în cazul administrării pe perioada alaptării, deoarece antibioticele trec în laptele matern.

• Crearea bacterilor rezistente prin tratament îndelungat şi repetat care vor fi mult mai greu de tratat după aceea.

Otita - inflamatie sau infectie a urechii

„Tratamentul prompt previne complicatiile si consta in antibiotice, antinflamatoare si picaturi nazale decongestionante. De remarcat ca in 80% din cazuri, infectia este virala iar antibioticele nu amelioreaza simptomele, si numai 20% din aceste cazuri se complica microbian ceea ce justifica alegerea antibioticului dupa examenul secretiei auriculare.” explica dr. Andaluzia Oancea, medic ORL.


Deci in final - vorba lui Carrie Bradshaw din Sex and the City - I can't help but wonder: DE UNDE vine aceasta prapastie imensa dintre informatiile partial de bun simt pe care tot niste doctori le pun pe net si reactia robotico-imbecila a majoritatii doctorilor pe care ii cunoastem personal si care la primul stranut au si sarit cu carnetelul de retete? Sunt atat de abrutizati? Intuiesc angoasa parintilor si vor sa iasa cat mai repede din ecuatie? Se tem ca parintii le sar la jugulara daca nu primesc reteta cu antibiotice? Nu pricep si pace.

Voi ce experiente relevante ati avut in situatii asemanatoare?

Tigrisorul lu' mama :-)

Ne-am costumat si noi de carnaval, pai se putea? Va place tigrisorul meu?

Vizita in Romania - varianta dureroasa

Am mai scris ca matusa mea cea mai draga, Motisoara, a avut un accident vascular vara trecuta si de atunci locuieste la tata, care are grija de ea (mancare, medicamente, imbracat, ridicarea moralului etc.). Din pacate, dupa ce am plecat eu si David a mai avut si un atac cerebral care a facut-o si incontinenta... E ingrozitor, pentru un om care a fost o viata intreaga activ si a ajutat el pe altii, sa ajunga dependent de altcineva si intr-o situatie atat de umilitoare... Eu ma bucur ca macar nu are dureri si nu e "leguma", dar ea saracuta se plange ca vrea sa moara, iar tata nu mai stie cum sa faca s-o binedispuna sau macar sa-i mai ia gandurile negre...

Mama nu a dat in continuare nici un semn de viata ca sa se intereseze de Motisoara sau macar de tata, sa-l intrebe cum se descurca etc. In sfarsit i-a vazut si tata adevaratul chip: un monstru de egoism! Inainte corespondau frecvent pe mess, tata mai mergea la Ploiesti si se ducea cu ness-uri si diverse atentii, la aia era bun, dar cand tata ar fi trebuit sa mearga asta toamna la niste analize si sa se interneze 2 zile si a rugat-o pe mama sa vina sa aiba ea grija de Motisoara (doar sa-i dea la timp medicamentele si sa-i faca de mancare, pe vremea aia nu avea nevoie de mai mult ajutor), mama l-a refuzat pe baza eternului ei motiv, ca nu-i face bine sa stea cu Motisoara in situatia respectiva. Asta da omenie, nu? Dar, vorba lui tata, la necaz cunosti omul cu adevarat...

Dupa ce am ajuns eu in Bucuresti in decembrie, mama a avut o scurta conversatie cu tata pe mess, din care m-am lamurit inca o data ca aceasta femeie este bolnava psihic in mod irecuperabil!

Mama: A venit Felicia?
Tata: Da.
Mama: [atentie!!] Trece si pe la mine?
Tata: Bineinteles ca nu.
Mama: Aha, deci inca imi poarta pica asa cum imi porti si tu pe chestia cu Motisoara.
Tata: Dina, eu nu iti port pica, eu iti port indiferenta.
Mama: Bine, atunci adios.
Tata: Addddddios.

Si de atunci tacere...

M-a terminat de-a dreptul imbecilitatea candida a acestei femei! Auzi, "trece si pe la mine?"... Da, hai ca vine la o cafea si la o barfa mica, baga fata de masa la spalat si pune-ti parul pe moate! Pe ce planeta traieste individa asta? CA CE CHESTIE sa trec si pe la ea? Din ce motiv? Cu ce intentie? Pentru ca sa facem CE?? Ah, poate fiindca - din spusele ei - imi era datoare cu inca un calcat in picioare?? Helllooo, am mai vazut oameni delusional, dar aceasta individa ii intrece pe toti!

* * * * *

Daca trec de nivelul protector al furiei si ma uit mai in profunzime la problema asta, mi se strange stomacul si imi vine sa urlu: "Ce mama e aia care se agata mai degraba de prejudecatile ei si de iluziile ei bolnave cum ca tot ce a facut ea a fost bine, IN LOC sa incerce tot posibilul ca sa repare relatia cu copilul ei????? Ce mama e aia care nu face nici cel mai mic efort pentru a repara raul pe care l-a facut copilului ei, pentru a-si cere iertare si a incerca sa mai salveze ceva din relatia cu copilul ei??? Ce mama e aia????? Cat de putin insemn pentru ea daca nici macar acum, dupa 8 ani, nu e dispusa sa faca nici cel mai mic efort pentru a se reapropia de mine???"

Vizita in Romania - varianta medicala ;-)

Va mai amintiti postarea mea despre BCG-ul si istoria mea medicala?

Ei, in timpul vizitei mele in Romania am discutat cu tata problema vaccinurilor. M-a ascultat cu atentie si mi-a dat dreptate la toate argumentele. Si el este convins ca industria farmaceutica nu vrea sa vindece pe nimeni, ci vrea doar pacienti cronici care sa aiba nevoie de tratamente pe viata.

Cand a venit vorba de "preventoriul" de la Bradet unde fusesem eu internata, eu am spus ca sunt convinsa ca de fapt la mine problemele au fost declansate de vaccinul BCG. Raspunsul lui tata a fost confirmarea (daca mai aveam nevoie de ea): "Pai chiar ca exact dupa vaccin a aparut totul, dar noua ni s-a spus ca datorita vaccinului au putut sa descopere!" - sa descopere CE? Ceva ce nu era acolo inainte de vaccin? Ceva ce a fost activat de vaccin? Ca bacilul tuberculozei cica este prezent (latent) intr-un individ din trei, conform OMS, din care doar max. 10% pot dezvolta boala activa. Adica pana la urma ii manipulezi pe bietii parinti sa mai fie si recunoscatori vaccinului care i-a provocat o boala copilului???

Deci e clar: am avut o forma de tuberculoza indusa de vaccin!! Nazdrovie!

Autoportret de iarna

Ma simt obosita... ametita... trista... bolnava... inerta... deprimata... cazuta... amortita... intunecata... singura... daramata... terminata... pierduta...

Nu mai gasesc un capat de franghie de care sa ma agat ca sa ies din mlastina asta...

O saptamana la Romanika - varianta prozaica

Dupa cum va spuneam, am fost cu David o saptamana in Bucuresti in perioada Revelionului.

Nu ma simt in stare acum de o relatare prea profunda, de 5 zile sunt la pamant din cauza unei gripe cumplite, nu-mi amintesc cand am fost ultima oara atat de grav lovita (febra, frisoane, febra musculara, ameteli, dureri de cap, ganglioni umflati cat oul de rata, cutite in gat si senzatie de arsura la fiecare inghititura, nas infundat - tot tacamul)...

Revederea cu tata a fost pe cat de nespectaculoasa pe atat de impresionanta - cel putin pentru mine. La inceput ne-am tatonat ca doi straini (mda, 8 ani instraineaza cumplit), apoi ne-am imbratisat si am incercat sa ne simtim unul pe celalalt... Eu am plans, el - ca intotdeauna - nu mai stia cum sa fuga de intensitatea momentului... dar dincolo de platitudinile primelor conversatii, dincolo de primele impresii, dincolo de stresul cu dusul bagajelor la hotel si mersul inapoi la Colentina, unde urma s-o vedem si pe Motisoara... in ciuda retinerilor initiale, am simtit ca ne-am regasit, dar in acelasi timp am simtit acut si schimbarile petrecute cu noi si in noi in toti acesti ani in care nu ne mai vazusem. Asa cum eu m-am schimbat mult in rau (din punctul meu de vedere), tata s-a schimbat in bine. Se pare ca o jumatate de an in care ai grija de un om mai batran si mai neajutorat decat tine te schimba mult in bine! L-am simtit mai cald, mai "moale" ca sa zic asa, mai putin rigid, pe scurt mai uman decat inainte!

Ma temusem de reactia lui David. Singura persoana in varsta cu care are de-a face constant este Mutti, iar Mutti la cei 68 de ani ai ei arata extrem de bine, este foarte vitala. Ori tata are 75, iar Motisoara 89! Ei, dar uite ca David - ca orice copil - nu s-a lasat influentat de aparente, ci a simtit ceea ce simteau oamenii fata de el, deci a reactionat ca atare. Din prima zi tata s-a jucat cu el pe saturate cu mingea de fotbal pe care i-o daruise, astfel incat a doua zi, cand ne-am intalnit in parcul Cismigiu, David i-a alergat in brate si l-a imbratisat de parca il cunostea dintotdeauna! A fost un moment tare impresionant.



Vremea a tinut cu noi si ne-am tot intalnit cu toata lumea prin parcurile Bucurestiului, cele care aveau neaparat si locuri de joaca - unde David era in paradis!! Plecam de la hotel la 10 dimineata, stateam mai intai cateva ore prin parcuri, apoi mergeam la masa de pranz (fie la tata, fie la Lumi, unde David se juca frumos cu Viky), apoi iar ieseam prin parcuri si ne intorceam la hotel la 8:30 seara, adormea baiatul meu in 5 minute si nu mai cracnea toata noaptea, era rupt de oboseala!!

A doua zi dupa sosire ne-am dat intalnire cu tanti Coca si Rodica (rudele lui Bogdan), care ne-au dus direct in Cismigiu. Eu am stat de vorba mai mult cu Rodica, in vreme ce tanti Coca a alergat dupa David prin tot parcul si l-a dat in toate caruselele si draciile posibile, indeplinindu-i fiecare dorinta. Rasplata? La despartire, tanti Coca a fost singura persoana careia David a vrut din proprie initiativa sa-i dea un pupic ;-)





In general Daviducul a cooperat nespus de bine, tinand cont de faptul ca era intr-o tara straina, unde mami tot vorbea cu ceilalti in acea limba care lui deja ii este straina, insa cand a cunoscut-o pe Viky, fetita prietenei mele Luminita, nu i-a mai trebuit nici un translator, descoperisera limbajul universal al jocului.













Lumi locuieste in acelasi bloc cu tata si este prietena mea din cea mai frageda copilarie, asa ca David deja se obisnuise zilnic cu destinatia "mergem la Opa si la Viky" ;-)) Ne-am mai intalnit si cu alti prieteni la Bucur Obor, unde de asemenea era un loc de joaca frumos si un parc de distractii cu carusel, trenulet etc., iar David a fost din nou in elementul lui, mai ales ca i se alaturase si Alex (prietenul Alexandrei - care este nepoata prietenei mele Mihaela), iar Alex s-a jucat si s-a copilarit cot la cot cu David, de ziceai ca sunt amandoi doi copii de gradinita...

Mihaela si cei doi Alex ne-au vizitat si la Viky, unde copiii l-au acaparat pe Alex-ul baiat, a fost o harmalaie si-o zapaceala in casa aia, de nu se mai intelegea om cu Felicie ;-)









Viky avea niste pungi pline cu jucarii si jucarioare pe care le tinea pe balcon, iar cand venea David se rasturna pe covorul din sufragerie cate o asemenea punga si aveai liniste vreo juma' de ora - cat explora David tot continutul pungii magice ;-)



Revelionul l-am facut tot la Lumi. Ea si sotul ei, Gigi, au facut niste pregatiri si au pus pe masa atatea bunatati de ziceai ca suntem la Intercontinental ;-)) Aperitivele au fost icre, vinete, caltabosi, carnati de casa, peste, piftie, apoi salata de boeuf, friptura la cuptor, sarmale, ciorbita de pui cum n-am mancat in viata mea mai buna, iar ca desert adusesem eu tort de Joffre si tort-mascota (al doilea a fost nemaipomenit, primul iesise prea uscat). Ne-am imbuibat si in zilele urmatoare din bunatatile respective ;-)

Am fost de doua ori si in Mall-ul din Baneasa. Faina inventie mall-ul asta, in Germanika nu exista asa ceva: un loc unde sa-ti depui copilul (cu bratarica la mana si numarul de mobil notat de doamnele de acolo), el sa se joace in Magic City cel putin o jumatate de ora fara probleme, iar tu in timpul asta sa iti permiti luxul sa mananci linistit, priindu-ti inghititurile stiind ca al tau copil este in siguranta. Prima oara am fost cu familia varului meu, iar David a avut ocazia sa-l cunoasca pe verisorul Tudor, cu care s-a inteles de minune la joaca si la pescuit bomboane sau la tras cu mitralierele, in ciuda obstacolului lingvistic ;-)














La iesirea din Mall am vazut niste tarabe unde se vindea printre altele sorici. Am cumparat o bucata mare pentru tata, iar vanzatoarea i-a oferit si lui David o bucatica. Eu eram f. sceptica fata de probabilitatea sa manance David asa ceva - cand colo, a rontait baiatul meu la soriciul ala (pe care il vedeti in mana lui stanga) tot drumul in taxi de la Baneasa pana in Colentina :-)




Lui David ii mai placea sa se uite la documentare cu Opa si cu Motisoara.





Si o poza de la aeroport :-)



A fost o excursie frumoasa, din care ne-am intors acasa cu multe amintiri dragi.

Rapunzel (Tangled) or the history of an abuse

A few days ago I watched Rapunzel (Tangled) on DVD.

STORYLINE (according to imdb):

After receiving the healing powers from a magical flower, the baby Princess Rapunzel is kidnapped from the palace in the middle of the night by Mother Gothel. Mother Gothel knows that the flower's magical powers are now growing within the golden hair of Rapunzel, and to stay young, she must lock Rapunzel in her hidden tower. Rapunzel is now a teenager and her hair has grown to a length of 70-feet. The beautiful Rapunzel has been in the tower her entire life, and she is curious of the outside world. One day, the bandit Flynn Ryder scales the tower and is taken captive by Rapunzel. Rapunzel strikes a deal with the charming thief to act as her guide to travel to the place where the floating lights come from that she has seen every year on her birthday. Rapunzel is about to have the most exciting and magnificent journey of her life.

Actually, the film is a metaphor for the life of an abused child. The bad Mother Gothel (of course it was not her real mother, but the witch who kidnapped Rapunzel) is the universal symbol of the narcissistic and abusive mother who wants to thrive on the "healing powers" of the little princess's hair = she wants to suck the life out of her child by controlling her every breath and manipulating her with fear of the real world outside the tower (=prison!), and of course she wants nothing else but to feed her own narcissistic and selfish needs by forbidding her daughter to live her own life. Doesn't it sound familiar? ;-(((

Well, the princess becomes a teenager and upon turning 18 she wants to go out into the world "to see all those lights", which were actually lanterns that her parents and all the kingdom's people released to the sky once a year on Rapunzel's birthday to remind them of their once lost princess. The lights are of course the symbol of freedom, of new things to discover, of a new life that was waiting...

It is then that we start seeing behind the "loving" mask of Mother Gothel. Just read the lyrics of her song and you'll see too ;-((

Mother Gothel:
You want to go outside?
Why, Rapunzel...!
Look at you, as fragile as a flower
Still a little sapling, just a sprout
You know why we stay up in this tower

Rapunzel:
I know but...

Mother Gothel:
That's right, to keep you safe and sound, dear
Guess I always knew this day was coming
Knew that soon you'd want to leave the nest
Soon, but not yet

Rapunzel:But --

Mother Gothel:
Shh! Trust me, pet
Mother knows best
Mother knows best
Listen to your mother
It's a scary world out there
Mother knows best
One way or another
Something will go wrong, I swear
Ruffians, thugs
Poison ivy, quicksand
Cannibals and snakes
The plague

Rapunzel:
No!

Mother Gothel:
Yes!

Rapunzel:
But --

Mother Gothel:
Also large bugs
Men with pointy teeth, and...
Stop, no more, you'll just upset me
Mother's right here
Mother will protect you
Darling, here's what I suggest
Skip the drama
Stay with mama
Mother knows best

Go ahead, get trampled by a rhino
Go ahead, get mugged and left for dead
Me, I'm just your mother, what do I know?
I only bathed and changed and nursed you
Go ahead and leave me, I deserve it
Let me die alone here, be my guest
When it's too late
You'll see, just wait
Mother knows best

Mother knows best
Take it from your mumsy
On your own, you won't survive
Sloppy, underdressed
Immature, clumsy
Please, they'll eat you up alive
Gullible, naïve
Positively grubby
Ditzy and a bit, well, hmm vague
Plus, I believe
Gettin' kinda chubby
I'm just saying 'cause I wuv you
Mother understands
Mother's here to help you
All I have is one request
Rapunzel?

Rapunzel:Yes?

Mother Gothel:
Don't ever ask to leave this tower again.

Rapunzel:
Yes, Mother.

Mother Gothel:
I love you very much, dear.

Rapunzel:
I love you more.

Mother Gothel:
I love you most.
Don't forget it
You'll regret it
Mother knows best

It doesn't get any clearer than this.

And I am not telling you more. You have to see the movie yourself, trust me, it's worth it!

Christmas ;-)

Dragilor, sper ca ati avut cel mai frumos si mai relaxant Craciun cu familiile voastre si cei dragi!

Merry Christmas!

With all my heart I wish you and your families
the most wonderful time of the year,
the most magical and peaceful Christmas,
happy and precious moments spent with your loved ones,
may the spirit of Christmas fill your hearts with love, joy and hope!

May you have a very happy and fulfilled new year 2012
and may all of your dreams come true!

The most wonderful time by NewlifeDreams Designs

Quote of the day

For each pain, there is a reason
in the depths of consciousness.

Dr. Reinhold Voll

Nu mai vrem la gradinita :-(

Saptamana trecuta s-a intamplat un accident. Cum am intrat pe poarta gradinitei la pranz, m-a intampinat micuta Alexia (din grupa lui David) cu bomba zilei: "Lui David i-a curs sange din gura!!". Am incremenit. Dupa care am luat-o la fuga spre cladire. Cand am intrat in camera, David parea sa se miste cu incetinitorul. Cand m-a vazut, i-a si cazut barbia in piept si a inceput sa planga. Jumatate din buza de jos era sfartecata in vreo 3-4 locuri, buza toata umflata in ultimul hal, pete de sange cat oul de mari pe bluza si pe pantaloni, m-am ingrozit!!

Educatoarele imi spun ca "a cazut de pe scaun" (!!!). Cum adica, a cazut de pe un scaunel inalt de 25 cm si s-a ranit in halul ala??? NO WAY, tovaraselelor!! Cert este ca nici una din ele nu a vazut ce s-a intamplat! Cum dracu' de sunt 3 muieri in camera aia cat o sufragerie si nimeni nu a vazut nimic? Ele au spus ca David a cazut de pe scaun, David mi-a spus ca a cazut in scaun, ceea ce e mai plauzibil; probabil ca a cazut cu gura exact in muchia scaunului!

Ah, au facut protocol, cum ca a cazut de pe scaun, ca l-au sters de sange (cum, s-au incumetat, in ciuda faptului ca nu e vaccinat? Na, ca-mi arde si de glume ;-((), ca i-au pus un coolpack ca sa nu se umfle buza si mai tare... a trebuit sa semnez ca am luat la cunostinta, dar le-am dat in mod clar de inteles ca nu-mi suna credibil explicatia lor!

Bietul Daviduc a plans si a jelit aproape tot drumul pana acasa si apoi toata ziua a vrut numai in brate la mami. O zi intreaga nu a vrut sa manance mai nimic, 4 zile a refuzat spalatul pe dinti pe motiv ca-l durea dintele de sus (m-am uitat, gingia era invinetita, dar dintele parea sa fie ok).

Saptamana asta, luni si marti (zile in care a lipsit si cel mai bun prieten al lui - Domenic), David a fost f. apatic la gradinita si nu a vrut sa manance de pranz nimic. L-am intrebat de ce nu i-a placut mancarea si de ce nu s-a simtit bine, mi-a spus "Pentru ca am vrut s-o astept pe mami, dar mami a venit tarziu"... Asaaa... Ieri, miercuri, n-a mai vrut deloc sa mearga la gradinita, a zis ca sa dau telefon si sa spun ca e bolnav si ca nu mergem. Azi, la fel... Maine am eu o programare la doctor si trebuie sa-l iau cu mine, deci oricum nu mergea la gradi.

Ieri am incercat o abordare emotionala... In timp ce il tineam in brate ca pe un bebe (se ghemuieste la pieptul meu si ii place sa se joace cu mana mea in timp ce isi suge degetul), ii vorbeam in soapta in romaneste: "Of, puiutul lu' mama, e greu si pentru tine perioada asta, saracutul de tine... Of, of, of, e tare greu sa fii copil, sa fii mereu la mana altora, sa fii nevoit sa stai departe de mama atatea ore pe zi... E grea perioada asta de despartire, e frustranta, mami te intelege prea bine... Of, of, of..." - iar el statea cuminte si ma asculta... O sa incerc si varianta germana, nu stiu daca a inteles prea bine ce i-am spus in romaneste...

Ei, si ce facem luni? Si in restul zilelor dupa luni? Care e problema si cum pot s-o rezolv? Ca de cliseele educatoarelor ("Ah, e normal, toti copiii au o faza din asta") sunt satula pana peste urechi si nu ma ajuta! Ma intereseaza concret, specific, ce e cu copilul meu. Cum ii explic ca trebuie sa mearga la gradinita? Fiindca are mami treaba si are nevoie de 3 ore de liniste? Nu merge, il doare fix in varful pantofului de asta. Fiindca la gradinita e foarte frumos si se joaca dupa placul inimii? Nu e convins de asta, altfel nu ar refuza sa mearga si nu mi-ar spune ca el merge la gradinita ca s-o astepte pe mami sa vina sa-l ia :-( Fiindca toti copiii trebuie sa mearga la gradinita la varsta lui? Nu tine, fiindca nu-i adevarat, nu trebuie, este doar o decizie a parintilor. Deci cum o scot la capat?

Bucata lipsa din mine

Pe 19 noiembrie am implinit 44 de ani. Ce cifra urata, daca ma gandesc ca la asiatici cifra 4 este simbolul mortii (cei care cred in feng-shui evita sa locuiasca la numarul 4, cele mai multe case sunt numerotate 4a si 4b). In fine, sa nu ne impiedicam de superstitii...

Pe 19 noiembrie am fost 3 ore la terapie. Nu am avut, ce-i drept, nici o revelatie zguduitoare precum cea de anul trecut, dar cred ca am reusit sa mai dau la o parte ceva bolovani din drum.

Am inceput prin a povesti ca a sosit momentul reconcilierii personale cu tata! Mda, surprise surprise! Poate ca totul a fost accelerat si de faptul ca matusa mea cea mai draga (Motisoara, sora lui tata) a avut un accident vascular in vara, iar tata a luat-o la el s-o ingrijeasca si se ocupa de ea in aceste clipe grele, cand la ea se apropie sfarsitul... Mi se strange inima numai cand mi-i imaginez impreuna, ea la 89 de ani si inca relativ vitala (sunt convinsa: curatenia si puritatea ei sufleteasca au adus-o pana la aceasta varsta!), el la 75 de ani pe care-i implineste luna viitoare, sanatos si in forma (mersul pe jos si activitatea intelectuala il tin fit) si parca in acelasi timp ii vad undeva, proiectati in timp, la finele razboiului, pe cand Motisoara avea 22-23 de ani si se prostitua ca sa aduca bani acasa si sa-si hraneasca fratii mai mici (bunicul meu - fost legionar - era in inchisoare, iar bunica se imbata si isi ignora complet copiii, in afara momentelor cand ii batea cu cate 2 curele sau ii dadea cu capul de pereti sau le smulgea parul din cap!), iar tata avea vreo 8 ani, plangea de foame si il gasea Motisoara mancand molozul din zidul casei...

Incepusem deja din iarna trecuta sa-i mai trimit lui tata niste poze cu David, am si corespondat putin in primavara, mai bine zis am schimbat cateva scrisori, dar eu am lasat-o mai moale cand am vazut ca sarise de la "abia acum incep sa realizez cat rau ti-am facut" (in prima scrisoare) la sfaturi de genul "terapia nu-ti aduce nimic bun, ca nu a fost totul asa cum spui tu acum ca a fost" (parafrazez, evident) sau "cred ca nu am cunoscut-o niciodata pe Felicia care zici tu acum ca ai fost" sau eternul "hai, concentreaza-te pe ceea ce ai pozitiv in viata", bla-bla-bla... Asta e, atata poate el sa cuprinda cu mintea si cu inima lui...

In cea mai infocata scrisoare, la inceput, ii scrisesem mult despre mama. Se pare ca Feliuta aia mica tot mai avea nevoie de confirmari, de intelegere, de compasiune. Nu m-a contrazis el la multe, dar aspectul cu bataile e prea periculos pentru constientul lui si atunci il neaga: "Hai, mai, cum poti totusi sa spui ca te batea bestial? Pai eram si eu acolo, crezi ca as fi permis asa ceva?" - pai tocmai asta e, taticule, ca tu nu erai niciodata acolo cand ma batea ea bestial! Cum si-ar fi permis ea sa se arate asa in fata lui tata si sa-si piarda atuurile morale si sa-i cada masca de "doamna perfecta" pe care o afisa fata de toata lumea? El a tinut sa-i trimita scrisoarea si mamei, spunand ca pe el l-a pus pe ganduri ceea ce i-am scris, cum ca in copilarie mi-era mereu frica de mama, dar de el nu. Ei, de parca nu stia dinainte, dar cred ca a avut si el un impuls de orgoliu care l-a determinat sa-i trimita mamei scrisoarea din motivele lui proprii; asta fiindca eu oricum ii scrisesem din prima sa nu incerce sa intermedieze sau sa medieze cumva, ca nu e loc de nici un fel de manevre de genul asta in ce-o priveste pe mama. Dealtfel mama insasi stie prea bine ca odata ce am vazut dincolo de masca nu mai are cum sa ma manipuleze si sa ma pacaleasca, de aceea nici nu incearca.

Ei, nu stiu ce reactie i-o fi provocat scrisoarea mea, dar pe urmatoarea l-a rugat pe tata sa nu i-o mai trimita. M-am amuzat copios de cuvintele ei: "Daca are ceva sa-mi spuna, de ce n-o face direct?" - hahaha, mommy dear, well fuck you, you selfish narcissistic piece of shit! Uite ca nu am nimic sa-ti mai spun! De atunci nici ca am mai simtit impulsul de a-i scrie lui tata, de a ma re-re-re-justifica si re-re-re-explica, de a-l zgaltai din nou ca sa-l atrag de partea mea, de a-l face sa vada adevarul trait de mine cu nenorocita aia... pur si simplu am realizat, calma, ca nu il mai pot schimba acum, ca am evoluat la nivelul unde il pot accepta asa cum e fara sa mai simt nevoia (nevoia Feliutei din mine) de a bate cu pumnii si picioarele la un zid de piatra inaccesibil... si am renuntat... ceea ce pentru mine este un mare progres.

Revenind la sedinta de terapie, i-am povestit Elfriedei despre ce-mi scrisese tata in ultima scrisoare, cea referitoare la Motisoara. De cand stau impreuna, mama nu a dat nici macar un singur telefon ca sa se intereseze cum se simte Motisoara sau sa vorbeasca macar 3 minute cu ea. Motivul e binecunoscut: "Imi face rau sa vorbesc cu ea in starea ei" - exact aceleasi cuvinte le-a spus si in 1990 dupa ce am plecat eu in Germania, cand imi trimitea 2 scrisori pe an: "Imi face rau sa ma gandesc la ea!" - once more, the selfish narcissistic piece of shit isi arata adevarata fata! Imi pare bine ca de data asta tata a simtit pe propria lui piele cum se simte cineva in aceasta situatie. Dealtfel mi-a scris ca tot de atunci nu a mai dat nici el vreun semn de viata la mama - ei, se pare ca el a invatat mai repede ca mine sa aplice consecintele...

OK, asa stand lucrurile, am hotarat ca la sfarsitul lui decembrie plec in Romania cu David. Am rezervat deja avionul si hotelul :-))

Elfriede m-a intrebat ce sentimente am vizavi de mama in toata constelatia asta si daca cred ca mai exista in furia mea sau dincolo de furia mea si o anumita doza de disperare, din cauza ca nu stiu cum sa fac ca sa obtin totusi iubirea materna pe care si-o doreste Feliuta. Am stat si m-am analizat, am privit inauntru, am pipait pe dinauntru prin toate partile, dar nu prea am gasit asa ceva. Dincolo de furie se ascunde clar durerea, suferinta de a nu fi fost iubita, insa disperare nu am simtit, nu am gasit. Altfel as avea inca impulsul de a face ceva. Sau as avea speranta. Cred pur si simplu ca am reusit in ultimii ani sa integrez complet adevarul despre imposibilitatea totala si atotcuprinzatoare de a mai obtine vreo forma cat de mica de iubire materna in viata asta... In schimb furia ma fereste de durere si de fiecare data cand se manifesta furia, intrezaresc si muntele de durere care abia asteapta sa se prabuseasca asupra mea daca slabesc controlul fie si un singur minut.

Ideea ei, pentru care tatona, era sa-mi transmita ca exista o cale de reintregire, o cale de mijloc intre doua extreme, pentru a evita atat "disperarea" (daca o exista) cat si ideea de iertare, care in situatia data oricum nu este aplicabila (adica N/A). Mi-a relatat o intamplare din copilaria ei, pe care abia in urma cu 6 luni a reusit s-o recompuna si s-o reintegreze emotional. A avut un impact atat de puternic incat pur si simplu a simtit cum isi regaseste o bucata lipsa din ea insasi (povestea tinandu-si mainile pe stomac, ca si cum bucata lipsa s-ar fi lipit la loc de unde lipsise ;-)). Acolo voia sa ma conduca si pe mine, sa imi deschid antenele ca sa incerc sa regasesc bucata lipsa din mine, bucata de legatura dintre Feliuta care am fost si Felicia care sunt.

Paralel cu aceste aspecte am discutat si despre relatia mea cu David, despre faptul ca imi este in continuare foarte greu sa raman ancorata in prezent in mod activ. Cand ne uitam impreuna la un film si se cuibareste la mine in brate, imi pot lasa mintea sa zboare si sa ridice scutul protector si mi-e bine. Cand mergem la gradinita si ne intoarcem acasa si vorbim pe drum, nu am nici un fel de probleme. Cand citim carticele nu am probleme. Cand stau langa el in pat seara si astept sa adoarma si ne dragalim, nu am nici un fel de probleme. Cand ma solicita mai serios si il simt ca se agata, deja blochez si opun rezistenta. Am facut legatura cu mine cea de 3 ani si jumatate, cand mama imi solicita toata fiinta mea, ma absorbea cu totul in gaura aia neagra care era sufletul ei si ma teroriza ca nu-i adusesem fericirea multvisata. Aceeasi rezistenta o opun si cand Bogdan ma solicita in acelasi mod - e singurul fel in care ma pot apara cand simt ca se vrea prea insistent ceva de la mine. Nu pot altfel, simt constrangerea de a ma apara, de a ma inchide in mine, de a-mi proteja granitele prea des incalcate.

Elfriede mi-a spus ca in clipa cand voi descoperi bucata lipsa se va schimba si relatia cu David, el va simti schimbarea si totul va fi mult mai bine. Nu ca acum ar fi rau, dar se poate si mult mai bine. La un moment dat mi-a venit sa plang (impulsul a venit de la mustrarile de constiinta vizavi de David si apoi, cand s-a rupt zagazul, am plans si pentru durerea mea veche). Am plans si am tot repetat printre sughituri "Unde e bucata aia lipsa? Unde e bucata aia lipsa?"

Cam asta a fost... S-ar putea sa mai fi omis cate ceva din ceea ce am discutat timp de 3 ore, apoi sunt constienta ca relatarea mea e fragmentata si cam prea cerebrala, dar tocmai ma recuperez dupa o raceala tare grea (am tusit zile in sir de ma dureau si plamanii) si sunt obosita, nu ma pot concentra...

Am sa incerc sa raman vigilenta si cu antenele deschise, sa vad ce mai bucati de puzzle se aranjeaza. Si apoi, indiferent ce-o fi scris tata in scrisori, cand voi fi in fata lui si nu-si va mai putea controla sentimentele o sa stam altfel de vorba. Poate am noroc si reusesc sa-mi mai recuperez cate ceva din trecut. Motisoara e si ea acolo si e un martor important, fiindca am inteles ca nu prea mai stie bine cine e tata si unde se afla (el vine de la piata si ea il intreaba "Cand vine Nelu de la piata?"), insa in acelasi timp isi aminteste cu o precizie uimitoare totul din tineretea ei. Mi-as dori ca vizita mea in Romania sa aduca multa pace si numai bine in sufletul meu, al lui tata si al Motisoarei mele dragi.

Noiembrie neobisnuit

Am avut parte de o toamna de aur, un noiembrie atat de cald si insorit, incat obisnuita mea depresie de toamna (aia accentuata, nu aia normala, de-o car cu mine de 3 ani incoace!) nu a avut inca sansa de a se manifesta. Poate scap mai usor anul asta.

De ziua mea ma voi rasfata astfel: pe 18 ma duc la coafor sa-mi aranjez suvitele, iar pe 19 ma duc la o sedinta prelungita de terapie. Nu exista alt cadou mai bun pe care mi l-as putea face.

De cand fac 4 drumuri pe zi pana la gradinita lui David (cam o ora in ritm vioi), am slabit aproape 2 kilograme fara a face altceva special. Ma simt mai usoara, mai in forma, am constatat chiar ca am mai putina pofta de dulciuri... Doamne-ajuta sa o pot tine tot asa si poate la primavara imi revin si eu la un numar de kilograme mai prezentabil...

Duminica trecuta am chemat babysittera sa iasa la parculet cu David ca sa avem si noi 2 ore de intimitate. Dupa pregatiri intense cu geluri de dus si spume de ras parfumate (:-)), ne-am regasit la orizontala si la prima imbratisare pe mine m-a umflat plansul, asa ca am plans in bratele lui Bogdan pana mi s-au umflat ochii si m-a luat ameteala si am celebrat o altfel de intimitate decat cea planificata... o intimitate mult mai valoroasa...

Incerc sa ma regasesc si sa ma recompun.

My new favorite song

http://www.youtube.com/watch?v=eICsQLPgI2k

Questions from my childhood

Ganduri despre socializare, crese si gradinite

Atentie - postare incomoda (pentru unii)!

De cand a inceput David gradinita si am trecut prin atatea emotii, realizez cu groaza ca de fapt un copil nici macar la 3 ani NU E PREGATIT pentru asa ceva si mersul la gradinita nu este nici pe departe ceva care sa-i poata fi vandut copilului ca fiind benefic pentru el.

Pai s-o luam babeste. Cliseele cu "socializarea" mi-au iesit deja pe urechi si nu reprezinta un argument solid, copilul se poate juca si in alte grupe de joaca, unde sa fie si unul din parinti de fata, deci nu trebuie neaparat sa fie despartit de parinti ca sa profite de "avantajele" "socializarii".

Cliseul cu "integrarea in societate" imi ridica si mai tare parul in cap si-mi aprinde toate beculetele rosii posibile si imposibile cu privire la ceea ce este cu adevarat bine pentru copil.

Apoi, ma tot gandesc ca David are 3 ani si 4 luni si are posibilitatea de a se articula si de a-mi spune ca si-a facut griji in absenta mea, ca mi-a dus dorul cat a fost la gradinita, ca a fost cam trist (asta a fost chiar azi), ca a plans fiindca l-am lasat singur (in a doua saptamana), ca nu am nevoie sa plec la cumparaturi si sa-l las acolo singur, iar asta se intampla dupa ce am vorbit cu el de nenumarate ori si i-am explicat cum stau lucrurile si el a inteles!! Deci daca el, cu tot arsenalul de instrumente disponibile acum, la varsta asta, are asemenea sentimente (panica, teama, tristete, ingrijorare), oare ce-o fi in sufletul copiilor care sunt dati de la un an sau doi ani la cresa si lasati acolo cu orele?? Ei nu au capacitatea de a intelege ceea ce intelege David, de exemplu, pentru ei plecarea parintilor si ramanerea lor la cresa, printre straini, echivaleaza cu abandonul. Nici mai mult, nici mai putin. Ma doare sufletul cand imi imaginez suferinta aia... iar durerea asta cred ca vine din adanc, de la propriul meu sentiment de abandon cand m-au dat ai mei la cresa (am o singura poza de acolo, dar stiu cu siguranta ca aveam cel mult 2 ani).

Am auzit atatea variante de justificare a acestui pas din partea parintilor si, sincer, m-am saturat de minciunile pe care acesti parinti si le spun lor insile (da, sunt inca tare la gramatica ;-)). Mi se pare mult mai onest sa recunosti "Da, dom'le, trebuie/vreau sa ma intorc la programul de robot al societatii, sa-mi reiau munca, sa fac bani, sa platesc iar impozite la stat, iar pentru asta trebuie sa-mi las copilul pe mana unor persoane straine care sa aiba grija de el in absenta mea". Ei, dar e greu sa admiti asta chiar si fata de tine insuti, daramite s-o sustii cu voce tare fara sa ai niste remuscari criminale! Si totusi, asta e adevarul si poate daca mai multi parinti l-ar realiza la timp, ar exista mai multi copii fericiti, care ar intra mult mai tarziu in masinaria asta de "socializare" cu forta numita cresa sau gradinita!

P.S. Sa completez ca si eu tot din aceleasi motive straine de David l-am dus la gradinita: Bogdan s-a saturat sa nu ne vedem 3 zile pe saptamana (cand eu lucrez seara pana tarziu si ajung acasa dupa miezul noptii), avem nevoie de mai multi bani, apoi e si f.f. obositor sa muncesc 3 seri pe saptamana si apoi sa ma trezesc dimineata f. devreme cu piticelul sa mergem la gradinita... iar nu in ultimul rand, din pacate, eu trebuie sa reiau cat de curand serviciul ca secretara de zi fiindca mi-e teama ca altfel imi pierd jobul daca mai raman mult in secretariatul de seara; si-asa va fi extrem de greu sa mi se gaseasca ceva cu program redus (sefii mei de dinainte, ambii parteneri, s-au carat in alta parte, deci nu am practic la ce post sa ma "intorc"), deja mi s-a pus in vedere ca tb. ca minimum 2 zile pe saptamana sa fiu pana la ora 17-18 acolo, iar in rest pana la ora 15, iar daca ma duc si le spun ca fac acest efort (in zilele lungi ar veni Denise, "babysittera" noastra, sa-l ia pe David de la gradi si sa-l duca acasa), s-ar putea sa descopar ca nici asa nu merge, ca era doar o conditie pusa ca sa ma sperie, in ideea ca oricum nu voi avea posibilitatea sa fac asta... Mda, asa sunt avocatii, vor secretare care sa stea ideal cate 10 ore la birou la dispozitia lor... Deci astea sunt motivele pentru care l-am dat pe David la gradinita, altfel putea la fel de bine sa mai stea acasa inca un an...

P.P.S. Sa adaug o mica intamplare de ieri: David se juca linistit cu papusica lui (i-am luat o papusa-baietel imbracata in bleu, cu caciulita ;-)) si ii spunea "Mami nu este aici, trebuie s-o astepti pe mami, tu stai aici la gradinita si mami vine imediat sa te ia" - deci el deja incearca sa prelucreze cumva toata aceasta schimbare...

Prima zi fara lacrimi

Dupa o absenta de 3 zile (vineri, luni si marti), din cauza de usoara gripa a subsemnatei (cu febra, frisoane etc., dar invinsa in 4 zile, fara medicamente!), azi am reluat gradinita si a fost prima zi in care ne-am luat ramas bun fara lacrimi :-)

Am stat afara o ora si jumatate, apoi m-am dus si l-am luat si am plecat la cumparaturi. Doamne-ajuta sa fie numai asa de-acum incolo!

Pasi mici

Luni, 3 octombrie, a fost sarbatoare mare (ziua nationala a Germanikai si ziua cand, acum 4 ani, l-am conceput pe Daviduce ;-)). Ca urmare, gradinita inchisa.

Marti ne-am intalnit pe peronul S-Bahnului ca sa mergem cu toata grupa de pisicei (Katzengruppe) la piata saptamanala din Offenbach. Atmosfera frumoasa, veselie, noi eram singurii cu tricicleta... so what? Ajunsi in piata, se face mic popas pe niste banci pentru ca toti copiii sa-si serveasca micul dejun adus de acasa. Noi nu aveam nimic, am mers sa cumparam de la o brutarie de acolo. Ne intoarcem cu cornuletele in mana, ne ducem la una din cele trei bancute unde se imprastiasera copiii si incepem sa mancam. Mai bine zis eu incep sa mananc, iar David se intoarce timid catre mine si spune ceva in soapta care, cand m-am aplecat mai mult, a sunat asa: "Mami, mi-e frica, putem sa mergem in alta parte?" :-(

Acu', poa' sa spune oricine orice, eu nici nu eram atenta la ce se discuta in grupa aia, nu i-am "transmis" copilului absolut nimic (mai nou am primit eticheta asta, ca i-as transmite copilului propria mea nesiguranta - voi reveni), fiindca eram pierduta in contemplarea pietii in lumina soarelui de dimineata si cautam perspective de facut fotografii pentru homepage. OK, am plecat la alta grupa, unde nu a mai avut copilul nici o problema cu "nesiguranta" mea (!). Acum, in grupa de care fugise David era o fetita (Mia-Mischa, 5 ani si jumatate) impreuna cu taticul ei, tatic ras in cap (nu-i bai, si Bogdan se rade in cap) si imbracat asa: camasa sport, tenisi de carpa si blugi care-i atarnau la fund de parca avea 3 pampersi pusi unii peste altii... Noi am stat vizavi de ei in S-Bahn. Acest tatic era responsabil pentru Mia-Mischa si un baietel pe nume Paul (un scumpisor blondut de vreo 4 ani si jumatate), pe care tot drumul in S-Bahn l-a tachinat (bland spus!!!) incepand cu "glume rimate" de genul "Paul ist faul" (Paul e lenes) si incheind cu "Esti un diavol, ia uite, ai doua coarne in cap" (saracul baietel avea doua vartejuri in crestetul capului). Zambea, o facea pe un ton prietenos, dar mie mi s-a strans stomacul uitandu-ma in ochii lui Paul, care numai incantat nu parea... Of...

Excursia la piata a fost frumoasa, afara erau cam 27° si un soare splendid, copiii au primit prune de la o taranca amabila, au alergat si au chiuit pe acolo... La final am facut poze, i-am asezat noi pe toti dupa marime, i-am pus sa zica "pastaa" si "spaghetiii" - ca in ultima secunda sa realizam ca facusem cu totii pozele pe fundalul unui camion de macelarie :((( Evident, la loc comanda, ia-i pe copii si aseaza-i din nou cu navetele de ardei grasi si vinete si dovlecei si ceapa in spate, sa avem dovada ca am fost la piata ;-)) Rasul de pe lume...

Ne-am despartit acolo, eu am ramas cu David in Offenbach sa-i cumpar niste "cipici" de gimnastica (mor cand aud cuvantul asta si nu l-am mai auzit de cateva secole, asa ca il folosesc cu mare drag), dar nu am gasit decat masuri prea mari sau roz-bombon...

Asta a fost marti. Miercuri (adica ieri), am ajuns la gradinita la 9 fara ceva, i-am pus lui David papuceii si nu dadea semne ca ar vrea sa ma lase sa plec, incepuse sa se agate masiv de mine si sa suspine sa nu plec... Am intrat scurt in camera cu el si cand am vrut sa-i explic ca plec si ma intorc repede, Marita il ia in brate si practic ma da afara, spunandu-mi sa vin dupa o ora (!). Inutil sa spun ca l-am auzit si l-am si vazut (fara insa ca el sa ma vada pe mine) cum s-a zbatut si a urlat "Lass' mich runter!! Ich will raus!! Ich will zu meiner Mami!!!" ("Da-mi drumul!! Vreau sa ies!! Vreau la mami!!"), de mi-a crapat inima in mii si mii de bucati. S-a potolit dupa vreo 10 minute, a iesit o alta mama care mi-a povestit ca deja radea cu alti copii si sareau prin pat.

Am iesit in curte si m-am asezat pe o bancuta. Iese directoarea (clampanitoarea, scuze, dar I just tell it like it is!) si incepe sa-mi serveasca binecunoscutele clisee: ca eu trebuie sa ma desprind, ca el simte nesiguranta mea. Am privit-o intens 10 secunde, i-am zambit cat am putut eu de cald si i-am spus (multumesc, Elfriede!!!) ca sentimentul meu de nesiguranta este un sentiment-barometru, care nu vine din neant, deci nu-l pot ignora... i-am spus, elegant si zambitor si facandu-ma mica-mica si cu o privire nevinovata, ca sunt dispusa sa ma desprind si 10 ore pe zi, DAR sa stiu ca este in siguranta, protejat, ocrotit si tratat cu afectiune. Am explicat ca e un copil sensibil, afectuos, care are nevoie de mangaieri si imbratisari pentru ca el asta cunoaste de acasa :-) Pe scurt, si ea si eu ne-am exprimat foarte cordial mesajele, iar in final ea ma linisteste "Stati linistita, e in siguranta, e la gradinita si nu la inchisoare" (!? that remains to be seen, my dear!). Inainte de a iesi sa discute cu mine, fusese in camera si statuse putin de vorba cu David ("Vai, dar vorbeste extraordinar de bine" - pai cu asemenea parinti cum s-ar putea altfel? nu-i mai tace gurita aia de dimineata pana noaptea, mai stim noi pe cineva care era exact la fel in copilarie, nu? ;-))). Imi povesteste ca l-a intrebat ce mai face, iar David i-a raspuns "O astept pe mami" - deci pana una-alta el asta a inteles in ziua aia ca trebuie sa faca el la gradinita, s-o astepte pe mami, care "are ceva de rezolvat", cum ii spusese Maritta. Ceva-ceva tot mi s-a strans inima, mai ales ca pe drum spre casa mi-a soptit si altceva: "Mami, heute ich habe mir Sorgen auf dich gemacht, als ich im Kindergarten war" ;-) (Mami, azi mi-am facut griji la tine cat am stat la gradinita! ;-)).

Boon... Cand am intrat in camera, el se juca in Bauecke (coltul-santier) si cand m-a vazut s-a luminat tot la fata si a chiuit "Mami, mami" si mi-a alergat in brate de parca nu ma mai vazuse de doi ani!! Am plecat veseli, Maritta si-a luat ramas bun de la el, ne-am spus "Tschüüs, bis morgen!", apoi afara mi-a povestit cum a plans si cum l-a consolat Maritta si cum s-a jucat apoi cu ceilalti copii. Tot in ziua aceea mai venise un incepator, un baietel pe nume Domenic, cu un tata neamt mai in varsta (la vreo 50 de ani) si o mamica asiatica (ea avea in brate un bebe de 5-6 luni), m-am gandit ca e bine sa se joace impreuna baietii, fiind amandoi si incepatori si cei mai mici... Deocamdata vad ca a fost bine... Ar fi chiar ideal sa se imprieteneasca unul cu celalalt...

Ei, deci ieri am tot vorbit pe tema gradinitei, a jucariilor de acolo, a copiilor etc. Azi dimineata ma trezesc ca-mi spune pe cel mai serios ton "Mami, dar azi nu te mai duci la cumparaturi si ma lasi singur acolo"... In clipa aia mi-a fost clar ca nu am voie sa-l mai mint si ca e prea destept ca sa merite sa fie dus cu presul in felul asta. L-am luat in brate si i-am explicat adevarul: "David, uite, un KINDERgarten este un loc doar pentru Kinder (copii), mamicile sau taticii vin si ii aduc pe copii la joaca, apoi copiii raman acolo sa se joace si mamicile sau taticii vin dupa aceea sa-i ia. Parintii nu mai au voie sa ramana acolo, fiindca un KINDERgarten este facut doar pentru copii. Mami insa vine sa te ia si dupa aceea mergem si cumparam un Kinder-Überraschungsei (ou-surpriza Kinder) cu McQueen" ;-)) M-am gandit ca adevarul este cea mai buna strategie; va suporta evident frustrarea necesara, dar nu va fi in plus dezamagit ca mami il minte sau il lasa acolo ca sa-si rezolve ea cine stie ce treburi (imaginare sau nu).

Boon... Ajungem pe holul gradinitei, ii pun papuceii (cu etichetuta cu numele lui pe interior, of ;-)), iese si Maritta sa-i zica buna dimineata, el incepe sa se agate iar de mine, Maritta ii spune sa-si ia ramas bun de la mama, eu l-am pupat si i-am spus ca vin sa-l iau imediat, Maritta il ia in brate si intra cu el in camera. El plangea din nou. Azi s-a linistit insa dupa 2 minute (yay!!!), drept pentru care am stat afara aproape 2 ore si am scris in jurnal (am cam racit, ca s-a facut dintr-o data frig si eu tot in tricou eram!!). Cand m-am dus inauntru, Maritta tocmai iesea din camera si-mi spune "Credeam ca nu mai veniti! Deja a intrebat de 3 ori de dvs.!" (?!?!?). Eu ii spun, siderata: "Pai am inteles ca veniti sa ma chemati, ca si ieri mi-ati facut semn!"; ea "Ah, nu, ieri am iesit intamplator si v-am vazut" (si eu trebuia sa ghicesc in stele asta???). Noroc ca am avut prezenta de spirit si i-am raspund glumind "Pai vedeti ce bine ma pot desprinde? Mai ca mai aveam putin si uitam de el ;-)))"... Apoi am luat-o la sentiment, i-am spus ca David mi-a relatat ieri cum l-a consolat Maritta si ca am impresia ca a gasit o legatura emotionala la ea, ca o simte calda si "mamoasa" (e cea care imi seamana mie cel mai mult dintre toate 3 educatoarele si care pare cea mai blanda). Am periat-o putin, dar am fost sincera. A parut placut jenata ;-))

Am intrat sa-l iau pe David, care se juca de zor, n-avea treaba ;-))) Mi-a povestit imediat "Mami, m-am jucat aici cu copiii o runda", dupa care am plecat spre casa.

Salutam mica luminita din capatul tunelului :-)

Here we go again :-(

Days full of sadness, disappointment, pain, tears, hopelessness...