De cand se traduce "Apara-te" prin "Loveste si tu"???

La grupa noastra de joaca, am mai povestit, il avem pe dulcelul de Kilian care nu reuseste sa se impace cu faptul ca mamica lui se ocupa mai mult de bebe Colin si ca atare se manifesta usor agresiv fata de ceilalti copii, dupa care se tavaleste pe jos ca sa apara tot el ca victima, chestii din astea menite sa atraga atentia mamei, care intr-un sfarsit il cheama in brate (moment cand el se linisteste ca prin minune, evident).

Am obiectat (cu mult tact) la strategiile mamicilor, care dupa ce tipa la bietul Kilian de-l zapacesc de cap, isi tot sfatuiesc copiii sa se "apere", indemnandu-i asa: "Da-i si tu una!" si "Dar loveste-l si tu!". Am incercat sa explic ca metoda asta "stralucita" nu duce decat la escaladarea conflictelor, la o spirala de violenta tot mai grava, intrucat nu numai ca ceilalti copii vor incepe sa-l loveasca si ei pe Kilian (lucru pe care altfel nu l-ar fi facut), DAR si Kilian va crede ca este OK ce face el, din moment ce ceilalti sunt indemnati sa faca acelasi lucru. Mie mi se pare atat de logic si usor de inteles. De ce celelalte mamici sunt oarbe?

Azi a venit in vizita amica Tini (for the 2nd time graviduta) impreuna cu baietelul ei, Felix. In cealalta grupa a noastra (a colegelor de servici), Felix este cam ca si Kilian: bruscheaza copiii care ii stau in drum (!), se infige sa le smulga toate jucariile, este agresiv etc. O mica paranteza haioasa (pentru mine): l-am pus pe David sa zica Felix si a iesit "ekelic" (in germana Ekel inseamna scarba ;-)))).
 

Ce sa va spun... Felix lua permanent cate 5-6 masinute ale lui David si le buncarea pe canapea, iar cand venea si David sa se joace cu ele sau sa-si ia una din ele primea frumos un cot in stomac, la un moment dat Felix chiar l-a impins si David a cazut (dar nu i-a trecut prin cap sa impinga si el, sunt mandra de el pentru asta), dar eu am reusit sa-i distrag atentia spunandu-i sa-i lase masinutele lui Felix si sa se joace cu bobbycar-ul...

Nu mai spun ca special l-am indemnat pe David de vreo 3-4 ori sa-i dea si lui Felix motocicleta sau tractorul sau diferite masinute, iar David de fiecare data s-a dus frumos si i le-a intins prietenos... Tini l-a indemnat si ea pe Felix o data sa-i dea ceva lui David, iar David a spus "danke" (nu mai e nevoie sa traduc, da?).

Ei, povestindu-i lui Tini despre cum vad eu situatia de la grupa cu Kilian si agresivitatea asta perpetuata, ma trezesc cu un raspuns: "Ei, ba eu zic la fel, ca daca vine unul si-l loveste, trebuie sa riposteze!". "Ce-i aia sa riposteze? Sa loveasca la randul lui?? Pai bine, Tini, dar nu obtinem decat si mai multa violenta!". "Nu, ca la varsta asta copiii nu inteleg cand le spui sa se apere verbal, sa zica NU celui care-i loveste etc.". "Pai bine, nu inteleg o data, nu inteleg de 3 ori, dar a 100-a oara vor intelege - asa cum au inteles pana acum orice li s-a explicat de mai multe ori!! - si atunci se va aplana un conflict in loc de a se pune gaz peste foc".

I-am dat-o de exemplu pe Noemi, o fetita din grupa noastra, care - invatata de mamica ei sa se "apere" lovind si ea - a facut-o lata acum o saptamana si l-a muscat pe alt baietel (deci nu pe Kilian) de umar pana cand aceluia i-a dat sangele si i se facuse o vanataie cat nuca si a urlat de durere 10 minute!! Dar deh, fetita s-a "aparat" - si asta chiar cand nu era cazul, eram toti la acel baietel acasa si el a vrut doar sa-si reia in posesie masinuta... I-am spus si eu mamei baietelului (mai in soapta, ce-i drept): "Uite, Ulla, asta e una din consecintele de care vorbeam daca-i indemnam sa se ''apere''...

Apoi Tini a sarit la afirmatii tot mai cretinoide (sorry!) de genul "Dar mie nu mi se pare normal sa vina tot timpul cineva sa-i ia jucariile si el sa cedeze mereu!!" (v-am spus ca Felix este cel care le ia MEREU si TUTUROR jucariile si e cel mai agresiv si cel mai egoist dintre toti???) sau "Pai el trebuie sa invete sa se afirme" (smulgand altora jucariile din mana si impingandu-i pana cad jos!!??) sau "Las' ca e bine pentru mai tarziu, sa nu fie un papa-lapte, ca in viata trebuie sa te afirmi"...

Mi se urcase sangele la cap auzind astfel de ineptii. N-am putut decat s-o intrerup din cand in cand din tirada si i-am atras atentia ca aici vorbim despre OBIECTE, fratioare, si ca a construi increderea in sine a unui copil inseamna exact contrariul, adica a nu-l face dependent de obiecte, i-am spus ca a tine la obiectele proprii ca la sfintele moaste sau a smulge jucariile altor copii din mana nu inseamna in nici un caz a se afirma si a-si intari increderea in sine (ba chiar dimpotriva!).

Si acum stau ca proasta si ma intreb: de unde, frate, obsesia asta sa nu cumva sa ramana plodul zece minute fara jucarii? Sa nu imparta nimic, sa nu rateze nimic, sa nu fie cumva pe locul doi cu o jucarie mai putin dorita, sa nu suporte un miligram de frustrare ca vai, uite cum mai tarziu plodul-minune va rata postul de managerul sulii (ma scuzati, sunt furioasa!)... Cum poate contribui treaba asta la dezvoltarea unui adult care sa traiasca in armonie cu el insusi si care sa nu fie sclavul societatii materialiste din ziua de azi?

Tini imi tot povestea ca Felix are ursuletul de plus preferat fara de care nu doarme si nu pleaca nicaieri, are masinutele preferate fara de care nu iese din casa etc. Ei bine, David nu are nici un "obiect preferat", se vede treaba ca nu simte nevoia sa se lege afectiv de obiecte. Poate de aceea eu nu inteleg mentalitatea asta posesiva... mai ales ca si eu in copilarie eram darnica si nu ma deranja sa impart cu altii ce aveam eu (in scoala generala furam bani de la tata si imi invitam colegele la cofetarie, nu cumparam nimic pentru mine!!). Ia te uita, un copil singur la parinti care era generos si darnic, asa mai spargem niste clisee ;-)

In final, dupa ce Tini imi povestise cum Felix o incaseaza si el de la altii si vezi Doamne de-aia loveste si el (de parca eu nu-l cunosc de cand venea mereu cu el si nu stiu ca EL era singurul agresiv din toata grupa noastra de 5 copii, el era singurul care lovea si imbrancea!!), i-am spus si eu: "Pai atunci in locul tau m-as mai gandi daca atitudinea mea e corecta, pentru ca uite, de cand tot merg in tot felul de grupe si cunoastem tot felul de copii, David nu a lovit si nu a fost lovit NICIODATA de nimeni!".

Raspunsul ei este incheierea perfecta pentru aceasta postare: "Ei, unii copii sunt asa si altii sunt altfel". Deci e o chestie genetica, ptiu, bat-o vina!