Vaccinurile pneumococice - calea spre imbolnaviri mai multe si mai grave

Ca introducere, pentru iubitorii de studii si date oficiale, o intrebare: va place sa jucati loto cu sanatatea copiilor vostri? Va intereseaza baza "stiintifica" pe care se pun in vanzare vaccinurile care vatameaza, pardon "protejeaza" pe termen lung viata copiilor vostri?

Lecturati, va rog, acest "studiu": Validation of Serological Correlate of Protection for Meningococcal C Conjugate Vaccine by Using Efficacy Estimates from Postlicensure Surveillance in England

Pentru cei care nu stiu engleza, sa va traduc pasajul cel mai important: "Vaccinurile conjugate meningococice MCC au fost aprobate pe baza unor corelatii serologice de protectie fara date despre eficacitate. Corelatia de protectie initiala a fost stabilita folosind o proba de anticorpi pe baza de ser bactericid (SBA) cu complement uman (hSBA), cu prezicerea unei protectii cu titru ≥4."

Cu alte cuvinte, mama Omida va saluta si va prezice o protectie din corelatiile corelarii, de numa-numa! 

* * * * *

Acum, din nou despre vaccinurile pneumococice, va voi traduce in continuare un alt articol interesant scris de Bert Ehgartner, jurnalist stiintific, autor si regizor de filme documentare. 

Tot mai frecvent, concernele farmaceutice isi executa costisitoarele studii pentru aprobarea vaccinurilor in tari cu standard social scazut. Acolo se poate castiga bunavointa autoritatilor medicale prin sume modice, participantii la studii pot fi cooptati cu cateva acadele si nimeni nu se amesteca in ciorba concernului cand acesta isi organizeaza si frizeaza datele. Cu toate acestea, pana si in aceste tari se pare ca exista o limita.   

Amicii de la GlaxoSmithKline (GSK), unul dintre cei mai mari producatori de vaccinuri, vor plati amenda din pusculita de cafea, in schimb buba la imagine se va vindeca mai greu: un tribunal argentinian a condamnat concernul GSK precum si doi conducatori ai studiului de admitere pe piata pentru vaccinul pneumococic Synflorix la plata unor daune in valoare de 180.000 de euro, pentru ca in acest studiu au fost vaccinati si multi copii fara permisiunea parintilor. Pentru unii copii se obtinusera semnaturile unor analfabeti care habar nu aveau ce contineau cele 28 (!!) de pagini ale declaratiei. Mame minore au fost manipulate si santajate sa semneze. Unele semnaturi proveneau de la persoane cu grad de rudenie fata de copii f. indepartat sau de-a dreptul inexistent.     

14 decesuri inexplicabile

Despre vaccinurile pneumococice

In 2010 au aparut pe piata noile vaccinuri pneumococice Synflorix si Prevenar 13. Potentialul enorm de blockbuster al Prevenarului a fost dealtfel factorul principal al uneia din cele mai mari afaceri din industria farmaceutica: Pfizer, cel mai mare concern mondial, a achizitionat firma producatoare de Prevenar, Wyeth, la pretul "modest" de 68 de miliarde de dolari.

Prevenarul a fost admis pe piata initial in 2000 pentru "prevenirea imbolnavirilor cu pneumococi". Firma Wyeth a lucrat aici cu o tactica extrem de riscanta, oferind Prevenarul la un pret enorm, nemaiauzit pana atunci, de peste 100 de euro doza. Astfel, vaccinul pneumococic costa in acel moment dublu fata de toate celelalte vaccinuri recomandate luate impreuna!

O actiune de marketing extrem de rafinata, conceputa astfel incat politicienii sa fie pusi sub o enorma presiune morala, a adus rezultatele sperate: multe tari (inclusiv Germania) au inceput sa preia vaccinul pneomococic si sa-l ofere gratuit populatiei, cumparand de la concernul Wyeth milioane si milioane de doze de vaccin, ceea ce i-a adus firmei respective castiguri de miliarde. 

Ceea ce inca nu este clar este daca vaccinurile pneumococice au avut vreo influenta pozitiva asupra frecventei bolii sau mortalitatii in urma infectiilor cu pneumococi. Pe de o parte mass-media publica stiri optimiste si optimizate a caror seriozitate nu poate fi verificata, pe de alta parte vaccinarile in masa au avut efecte neasteptate asupra bacteriilor. Astfel, serotipurile continute in vaccin au fost date la o parte de alte tipuri de pneumococi care ridica riscuri mult mai problematice. Aici este numit in special pneumococul de tip 19A.   

Inca o dovada ca vaccinurile sunt o frauda!

Dupa cum documenteaza un studiu oficial publicat in 1999 in JAMA (Journal of the American Medical Association) nu exista nici o legatura intre decesele in urma bolilor infectioase si vaccinare. Da, ati citit bine. Nici o legatura!

Studiul poarta titlul: Trends in Infectious Disease Mortality in the United States During the 20th Century,

Gregory L. Armstrong, MD; Laura A. Conn, MPH; Robert W. Pinner, MD; JAMA. 1999;281(1):61-66. doi:10.1001/jama.281.1.61.

Haideti sa ne uitam la datele introducerii vaccinurilor in SUA, conform CDC. 

• Pojarul (rubella, unul din R-uri din vaccinul ROR): 1963
• Oreionul (O-ul din vaccinul ROR): 1967
• Difteria (D-ul din vaccinul DPT): patentat in 1921,dar neutilizat la scara larga decat in anii '30
• Pertussis (tusea convulsiva, P-ul din vaccinul DPT): dezvoltat in anii '30, folosit la scara larga prin anii '40
• Tetanus (T-ul din vaccinul DPT): folosit pt. prima oara in schema de vaccinare a copiilor prin anii '40
• Rujeola (pojarul german, al doilea R din vaccinul ROR): 1969

Mai sunt si altele, evident, dar fie sunt atat de recente incat nu pot fi luate in considerare, fie nu sunt asociate cu adevarat cu bolile copilariei, cum ar fi variola sau polio, care sunt considerate de medicina alopata "boli epidemice".  

Studiul JAMA

S-au studiat cazurile de deces cauzate de noua boli infectioase diferite sau, in anumite cazuri, grupuri de boli infectioase. Acestea sunt dupa cum urmeaza:

• Pneumonia si gripa (influenza)
• Tuberculoza
• Difteria
• Pertussis (tusea convulsiva)
• Pojarul
• Febra tifoida
• Dizenteria
• Sifilis
• SIDA

Toate, cu exceptia SIDA, au fost alese deoarece erau cauza cea mai comuna a deceselor de pe urma bolilor infectioase in prima jumatate a secolului 20, cu exceptia poliomielitei pentru care nu au existat suficiente date pentru anii acoperiti de acest studiu.

Graficele arata numarul de decese categorizate dupa varsta, decesurile totale in urma bolilor infectioase, decesele in urma unei boli infectioase specifice si apoi decesurile din cauza tuturor bolilor, din 1900 pana in 1996.

No more margaritas ante porcos

Inainte de toate, un anunt: de acum incolo nu voi mai bate la usi inchise. In ultima vreme am avut cateva experiente neplacute, dialogand cu persoane complet incremenite in proiect, experiente care mi-au transmis o energie negativa apasatoare si pe care cu greu am putut s-o elimin, cateva experiente care pot fi descrise cel mai bine cu un citat din biblie pe care l-am descoperit pe blogul Cristelei: "Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi."  

Nu v-am povestit niciodata cum am luat eu de fapt decizia de a nu-l vaccina pe David, dar am sa va povestesc acum, fiindca mi s-au relatat intamplari asemanatoare si deja recunosc un pattern :-)

Cand am vazut eu adevarul? S-a intamplat prin 2007, cand inca nu eram insarcinata. M-am intalnit cu o prietena, Elena, cu care nu mai avusesem contact de vreo cativa ani. Aducandu-mi aminte, nu ma pot impiedica sa gandesc ca destinul (sau ingerul meu pazitor) lucreaza in moduri minunate. Desi relatiile cu Elena se racisera prin 2004 abrupt si intr-un mod nu tocmai placut, cand ne-am vazut in statia de S-Bahn din Frankfurt ne-am imbratisat firesc, de parca niciodata nu se petrecuse nimic negativ intre noi. Nu mi s-a mai intamplat cu nimeni chestia asta.

Eu stiam de la o prietena comuna ca Elena trecuse cu ceva timp in urma printr-o mare cumpana existentiala cand fusese diagnosticata cu cancer la san, stiam ca trecuse si printr-o chimioterapie si prin radiatii in tot timpul cat nu avusesem contact cu ea. Dupa ce ne-am imbratisat, am intrebat-o cum se simte si am vorbit putin despre medicina, despre sanatate, nu-mi mai aduc aminte exact decat ca mi-a spus ca si-a schimbat toata viata dupa ce a avut niste revelatii. Toata conversatia a durat maximum 15 minute. Cert este ca i-am dat numarul meu nou de mobil si la 5 minute dupa ce ne despartisem am primit un SMS de la ea, in care imi dadea un link catre klein-klein-verlag.

Ei bine, ACEST SINGUR LINK MI-A SCHIMBAT VIATA! Acolo am descoperit informatiile despre vaccinare care m-au dus la marea revelatie! Ceea ce este insa remarcabil este ca am avut nevoie doar de cateva zile si cateva materiale pentru a vedea intreg adevarul despre fraudele medicinei alopate. Nu a fost nevoie sa citesc mult, caci mi-au mers direct la suflet si la instinct informatiile citite; a fost ca si cum as fi stiut dinainte ca este ceva acolo, dar nu constientizasem (la fel mi se intamplase si cand am descoperit-o pe Alice Miller!). Trairile pe care le-am avut atunci mi-au aratat drumul. Decizia a venit atat de simplu, de la sine, ca si cum s-ar fi ridicat ceata si totul a fost dintr-o data iluminat. 

Toate informatiile pe care le-am adunat si compilat ulterior au servit unui singur scop: acela de a-i convinge si pe alti parinti de inutilitatea si riscurile vaccinarii. De la postari pe blog pana la conflicte deschise pe forumul despre copii, toate eforturile mele de a aduna si oferi informatii au servit scopului de a le arata si altora adevarul pe care eu deja il constientizasem.  

Ei bine, dupa experientele recente am mai invatat o lectie importanta: cine vrea si este capabil sa vada adevarul, il va vedea aproape imediat, mai bine zis il va SIMTI aproape imediat si cu mare usurinta, fiind ceva ce face imediat click in armonie cu propriul discernamant, e un mecanism care se suprapune perfect pe propria judecata, este ceva ce imediat capata sens si se incadreaza perfect in logica interioara a unei persoane, fara absolut nici un efort. Cum spunea chiar azi o mamica pe Facebook, "Cand ti se deschid ochii si VEZI, nimic nu ti se mai pare la fel" :-) Cred ca multi/multe dintre voi stiu exact despre ce vorbesc si chiar mi-ar place sa-mi lasati un comentariu descriindu-mi cand si cum ati avut voi marea revelatie :-)

In schimb, cine nu doreste si nu este capabil sa vada adevarul, nu-l va vedea nici daca propriul copil ar face autism sau cancer imediat dupa vaccinare sau daca ar veni toti producatorii din big pharma si ar da declaratii oficiale cum ca vaccinurile sunt potential cancerigene si vatameaza grav sanatatea.

Se pare ca efectiv am avut nevoie de aceasta experienta, astfel am capatat un criteriu extraordinar de important pentru a selecta persoanele cu care sa mai intru in discutie pe viitor pe aceasta tema controversata. Am intalnit multe persoane cu care am fost din prima clipa pe aceeasi lungime de unda, fara efort, fara munca de convingere. Acestia sunt oamenii cu care voi alege sa comunic in continuare. Pe restul - daca solicita ei informatii - am sa-i indrum spre blogul meu, unde consider ca deja am strans si am publicat suficiente informatii cu ajutorul carora orice om inteligent isi poate forma propria parere.

In rest, finito cu misionarismul pagubos, finito cu polemicile inflacarate care imi consuma energie, am sa aplic cu sfintenie citatul de la inceput (margaritas ante porcos), iar voua - celor care inca aveti nevoie de "dovezi irefutabile" ca sa credeti ceea ce este atat de evident - va spun de acum incolo doar atat: mergeti in pace acolo unde va duce propria voastra gandire, dar nu uitati niciodata ca nu numai voi, ci mai ales copiii vostri vor plati pretul deciziei gresite!

Chiar au copiii nevoie de limite?

Autoare: Christiane Rupp (Psiholog)
Articol tradus si adaptat de AICI

Aceasta este o intrebare discutata si rasdiscutata, care ii imbogateste pe multi autori de carti de puericultura. Concluzia in acele carti este intotdeauna aceeasi: "Da, copiii au nevoie de limite".

Dar oare chiar se poate spune asta? Eu privesc lucrurile un pic diferentiat.

Intrebarea centrala este: ce sunt de fapt limitele in acest context? Cel mai bine ma identific cu definitia data de Jesper Juul: limitele sunt ceea ce regleaza relatiile interumane. Cu alte cuvinte, ele ajuta la structurarea relatiilor dintre oameni. Copiii trebuie sa invete inainte de toate ca aceste limite exista. Pe ale lor proprii le simt ei foarte devreme, deja un bebelus intoarce capul in alta parte cand ceva nu-i convine.

Primele limite cu care se confrunta copiii sunt absolut subiective si nu au de-a face cu ceva general valabil. Pe unii nu-i deranjeaza ore intregi de urlete ca indienii, pe altii ii innebuneste asa ceva. Mesajele la persoana I sau "limbajul personal", cum il numeste Juul, contribuie la o gestionare diferita a conflictelor intr-o relatie. Se creeaza o legatura sigura intre oamenii implicati. Atat parintii cat si ceea ce vor/nu vor ei raman ceva vizibil pentru copil. Pentru dezvoltarea omului ca fiinta subiectiva si sociala este esential modul cum invata sa gestioneze limitele. Ideal este sa invete ca relatia nu este amenintata atunci cand el atinge limitele unui alt om. Cu cat adultii din viata lui sunt mai capabili sa-si asume raspunderea pentru propriile lor limite, cu atat mai usor va invata acest lucru si copilul si - poate cel mai hotarator lucru - va invata ca este absolut normal si chiar de dorit ca el insusi sa-si descopere si sa-si afirme limitele.

Ceea ce se transmite insa in mod obisnuit prin propozitia "Copiii au nevoie de limite" este dupa parerea mea cu totul altceva. La baza acestei afirmatii se afla ideea ca toti copiii trebuie musai civilizati/socializati. Se argumenteaza ca toti copiii trebuie neaparat sa invete ca nu li se pot indeplini toate dorintele si ca trebuie sa mai auda si "nu". Sau "Doar nu pot sa-l las pe asta micu' sa-mi joace tontoroiul in cap!". Dupa parerea mea nu este vorba despre faptul ca "astia mici" trebuie sa invete asta. Nu trebuie sa invete asa ceva, la fel cum nu trebuie sa invete sa mearga sau sa vorbeasca. Cand un copil are norocul de a trai cu adulti care il iau in serios, atunci se va lovi de limite, va invata prin observare de la parinti o gestionare adecvata a limitelor si evident ca va auzi si "nu". 

Un alt argument este acela ca limitele le dau copiilor siguranta. In realitate, este exact invers: copiii obtin siguranta si stabilitate atunci cand sunt 100% siguri de relatia iubitoare cu parintii, cand stiu ca aceasta relatie nu poate fi amenintata sau distrusa de nimic. Pe aceasta baza, copiii nu numai ca sunt capabili, dar sunt chiar dornici de a se integra in comunitatea familiei si, mai tarziu, a gradinitei, a scolii etc.

Ce inseamna asta in practica? Este vorba prea putin de asa-zisa nevoie de limite a copiilor, cat de faptul ca parintii ar trebui sa indrazneasca sa relationeze autentic cu copiii lor, iar intr-o relatie autentica este necesar ca adultii sa-si defineasca bine propriile limite - la fel cum o fac si fata de alti adulti. Parintii trebuie sa treaca printr-un proces important de invatare aici, de a-si constientiza propriile limite. Multi dintre ei nu o fac, in fond cati dintre noi am invatat in copilarie ca si limitele noastre trebuiau respectate?

Intrebarea este: de ce le este atat de greu parintilor sa se delimiteze de copii si sa-si respecte propriile limite? Se pare ca are de-a face cu masura in care copilul este luat in serios. De asemenea, eu ca parinte trebuie sa fiu dispus sa-mi accept propriile limite, ori asta pare sa fie foarte greu in relatia cu copiii. Ceea ce este in mod special foarte dificil este diferentierea: nu e vorba ca eu ca adult sa pot trai cum am eu chef, e vorba de crearea unui echilibru intre propria delimitare si luarea in serios a nevoilor copilului. Copiii simt siguranta si stabilitate cand oamenii mari de langa ei sunt transparenti in manifestare si autentici. 

Evident ca se poate inversa si aici logica si astfel se pot justifica "programele de adormit" à la Ferber sau pedeapsa pe "scaunul tacerii" si multe altele. Dar in esenta totul se reduce la faptul ca toti cei implicati intr-o relatie trebuie sa fie luati in serios. Cu alte cuvinte, cel mai puternic trebuie sa mai puna un NU si in fata propriilor lui nevoi. Aceasta se decaleaza tot mai mult pe masura ce copilul creste. A se delimita adecvat inseamna ca adultul sa fie capabil sa suporte supararea copilului si mai ales faptul de a fi cauza acelei suparari. Majoritatea parintilor par sa incerce a evita cu orice pret acest lucru.

Mie mi se pare ca prea des parintii se ascund in spatele unor fraze de genul "nu se face asta" sau "asta nu se poate". Ca si cum ar apela la o instanta exterioara care sa traseze limitele. Cand insa devine clar ca EU nu doresc ceva (de ex. sa vad cum copilul se urca pe masa cu pantofii), atunci EU ma aflu cu nevoile si cu limitele mele in centrul conflictului. Si acolo colizionez cu nevoile si limitele copilului meu. In acel moment trebuie sa ma las criticat si pus sub semnul intrebarii, trebuie sa-mi afirm limitele daca ele imi sunt importante si mai ales trebuie sa suport faptul ca copilul meu este nefericit cu situatia creata. Dar - si se pare ca multi nu realizeaza acest lucru - nu se intampla nici o tragedie daca copilul este nefericit cu situatia, atunci cand el ramane in continuare in aceeasi legatura sufleteasca puternica pe care o are cu mine.

Exista multe motive pentru care parintilor le este greu sa actioneze astfel, poate fi din nesiguranta, din sentimentul de neputinta, mai ales la primul copil parintii invata cot la cot cu copilul. La fel de bine se poate insa ca parintele sa practice modele de comportament preluate sau invatate din propria copilarie, pe care nu a invatat inca sa le puna sub semnul intrebarii. De aici se poate naste falsa autoritate (abuzul de putere) la fel ca si comportamentul lipsit de respect fata de copil. Cand parintii au probleme persistente in a gestiona adecvat limitele (cele proprii precum si cele ale copilului), ei pot cauta ajutor profesional sub forma unei consilieri personale sau a unui training in parenting.

Cu alte cuvinte, nu se pune problema nici de a le arata copiilor permanent cine este stapanul in casa, si nici nu este sarcina noastra sa-i ferim pe copii de orice dezamagire. Preocuparea noastra trebuie sa fie de a le arata si a le inlesni un mod prin care sa se raporteze constructiv la limitele altora si prin care sa-si constientizeze si sa-si cunoasca tot mai bine propriile limite. Pentru aceasta trebuie sa fie clar pentru toata lumea ca in familie parintii sunt cei care poarta raspunderea (Juul foloseste cuvantul "conducere"). Pentru propriile limite, dar nu numai. Parintii poarta raspunderea de a prelua si decizii ale caror consecinte copilul inca nu le poate prevedea sau care il depasesc, dar si de a respecta limitele copilului atunci cand acesta inca nu o poate face. 

Mai mereu observ parinti care sunt socati cand vad cum copilul nu le respecta limitele. Ca si cum ei cred ca un copil s-ar naste cu un plan, o harta pe care sunt desenate limitele parintilor (care oricum sunt total subiective). Acelasi lucru este valabil si pentru celelalte limite, culturale sau sociale. Exact opusul este adevarat! Un copil poate invata sa se raporteze constructiv la limite numai daca se avanta cu curaj si fara prejudecati in viata si in lume - si se loveste de ea, atat in exterior cat si in familie. Cu cat parintii se comporta mai sigur si mai relaxat, cu atat devine de la sine inteles pentru un copil faptul ca exista granite si ele trebuie gestionate.

Despartirea de parinti

Despartirea de parinti
~~ Thomas Gruner ~~

(articolul in original AICI)

“Dar venindu-si in sine a zis: 'Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame! Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune : Tata, am gresit la cer si inaintea ta. Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai.' Si, sculandu-se, a venit la tatal sau.”

Fiul risipitor, Evanghelia dupa Luca 15:17-20

“Despartirea de parinti” este titlul unui roman de Peter Weiss, publicat in 1961. Autorul descrie, avand ca punct de plecare moartea ambilor parinti, dificila cautare de sine a unui tanar, drumul lui din casa parintilor, care se opusesera autonomiei fiului, pana la cariera de artist care prin arta sa se opune acelei paturi a societatii din care faceau parte parintii sai. Astfel, cu ajutorul artei autorul se prezinta ca el insusi si opereaza desprinderea de origini. La o noua lectura a acestui roman modern de cultura m-am intrebat daca nu cumva despartirea de parinti are si o semnificatie mai profunda. Fiindca in fiecare adult ale carui nevoi elementare nu au fost satisfacute in copilarie, in fiecare adult care nu a primit acceptare si dragoste pentru fiinta sa exista si la maturitate copilul care adesea continua sa-si doreasca si sa spere o viata intreaga iubirea autentica a parintilor lui. Exista si in adult o parte care nu poate renunta la speranta ca un efort deosebit sau un gest de iertare ii va aduce totusi iubirea parintilor. Caci in copilarie aceasta speranta era vitala. Adesea ea ramane insa doar o iluzie.

Nu mai fugiti de raspundere!

Motto - Culmea absurdului:

Intrebare catre un bolnav de cancer: "Cum te simti?"

Raspuns: "Doctorita a spus ca acum e ok."

Oh, Doamne, unde si cu ce sa incep, cand sunt atatea de spus?

Inca de cand eram adolescenta si aflasem ca ai mei urmeaza sa divorteze, incepuse sa ma dispere autovictimizarea mamei mele, care tot incerca sa-mi inoculeze ideea ca oricine altcineva era responsabil de nefericirea ei (mama ei, sotul ei, copilul ei, adica eu), numai ea - victimutza - nu purta nici o raspundere. Imi aduc aminte de discutiile inflacarate in care o rugam inca de atunci sa nu mai puna in carca altora deciziile ei de viata, sau mai bine zis faptul ca nu fusese in stare sa ia decizii bune pentru viata ei. Aveam 18 ani, dar am recunoscut instinctiv adevarul. Sustinea mai tarziu ca a stat cu tata pana mi-am croit eu un drum in viata (pe dracu', in realitate au divortat exact in perioada cand eu aveam examenele de admitere la facultate!!), asa ca ii reaminteam ca pe mine ma avusese la 7 ani de la casatorie, deci practic avusese deja destul timp ca sa se lamureasca daca era sau nu fericita. Apoi sustinea ca o obligase ma-sa sa ramana la tata, sa nu-i faca de rusine in Ploiesti, asa ca ii reaminteam ca si pe vremea aia, prin anii '60, se divorta fara probleme, dar ei i-a convenit mai mult sa se complaca decat sa-si asume riscul unei stigmatizari fictive; ca dovada ca realitatea in care traia ii convenea. Toti oamenii care se complac o fac pentru ca le convine!

Apoi, era mandra ca pe mine ma crescuse "dupa carte" - evident, cartea trebuia sa-i spuna cate lingurite de lapte sa-mi dea (da, nici macar biberon nu am primit, descreierata ma hranea cu lingurita, ca asa citise ea undeva ca trebuie hraniti bebelusii!!!), cartea trebuia sa-i spuna sa ma lase sa dorm singura in patutul meu si in camera mea, singura in bezna, sa nu cumva sa devin prea dependenta si s-o stresez pe ea prea tare, cartea trebuia s-o invete de toate, caci ea era un zombie fara creier si fara suflet, fara intuitie si simtire, o carcasa goala!  In fine, sustinea ea multe alte idiotenii menite s-o exonereze, dar adevarul a fost si a ramas ca ea niciodata nu si-a asumat raspunderea pentru propria viata si propriile greseli.

Eu in schimb dintotdeauna am fost un control freak si o rebela, am urat tot ceea era legat de ideea de supunere fara a cracni, de mers cu turma, de ascultat fara a intelege si fara a critica - ehei, cate batai am incasat pe chestia asta de la mama, dar tot nu m-am schimbat! Si acum urasc tot ce inseamna idei impuse autoritar si fara sens, urasc dogmele, urasc tot ce este infipt cu forta pe gatul oamenilor, urasc manipularea si minciuna, dar pe de alta parte urasc si scuzele si pretextele ieftine ale oamenilor pentru a nu face nimic care le cere cel mai mic efort, urasc gandirea limitata, capul plecat, frica de autoritati si "autoritati", urasc minciunile pe care oamenii si le spun lor insile, urasc inertia aia paguboasa, urasc tot ceea ce inseamna fuga de raspundere!

De cand ma preocupa problema vaccinarii si, mai nou, problematica bolilor grave cum ar fi cancerul, am constatat si am descifrat in comportamentul tot mai multor oameni aceasta fuga de raspundere, aceasta panica totala urmata de resemnare in fata conflictului luarii unei adevarate decizii! Spun intentionat "adevarata decizie" fiindca, sa fie clar, a merge frumos ca oita la vaccinarea "obligatorie" sau la citostatice NU inseamna o adevarata decizie, dragilor, inseamna a pasa raspunderea altuia, respectiv celui care infige seringa. A-ti asuma raspunderea inseamna a-ti conduce sau schimba viata in favoarea sanatatii obtinute natural, a echilibrului interior, inseamna a-ti curata ranile emotionale din trecut si a elimina conflictele vechi care constrang la repetarea greselilor parintilor, inseamna a-ti schimba modul de alimentare, inseamna a ajunge la o greutate corporala sanatoasa, inseamna a avea grija sa asiguri copilului tau o alimentatie sanatoasa, cat mai naturala (nu carnaraie peste carnaraie si fast food peste fast food!), sa-i asiguri un mediu sanatos si echilibrat din toate punctele de vedere in care sa se dezvolte armonios si nu sa-i destabilizezi sistemul imunitar prin vaccinuri in asa hal incat dupa aceea sa devina client constant al medicilor si al farmaciilor! And don't get me started on those motherfucking pharmacies!

Despre vaccinare, iata ca a aparut o carte intitulata "Vaccine Illusion" (deocamdata doar pt. Kindle). De ce este tocmai asta mai interesanta decat altele? Simplu. Pentru ca autoarea este Dr. Tetyana Obukhanych, medic specialist imunolog, absolventa a Universitatii Rockefeller, New York, cu cercetari postdoctorale la Harvard Medical School, Boston, si Stanford University School of Medicine, Stanford.  De asemenea, este co-autoarea mai multor publicatii stiintifice "peer-reviewed" in domeniul imunologiei si al disciplinelor de cercetare legate de imunologie. Am sa-mi cumpar cartea nu atat fiindca as mai avea nevoie sa citesc si alte argumente despre cat de periculoasa si inutila este vaccinarea, ci pentru a-i rasplati acestei femei CURAJUL de a-si periclita cariera pentru a spune adevarul! Fiindca e un mare curaj si o mare raspundere, in lumea medicala corupta din prezent, sa ridici o voce de expert impotriva sistemului si impotriva "matricei".     

Ca sa revin la durerea mea (fiindca este o durere pentru mine, misionara idioata ce sunt, ca nu ma invat minte!), de ce, mai oameni buni, puneti vietile voastre si vietile copiilor vostri in mainile unora care nu platesc nici un pret cand o dau in bara si care isi umplu buzunarele omorandu-va cu zile prin "tratamentele" lor? Numai fiindca au invatat pe de rost niste manuale invechite si fiindca urmeaza la litera "schema recomandata", fara a chestiona sistemul asta corupt si imputit? Iar cand intalniti pareri diferite la alti medici, pe aia ii considerati brainwashed sau conspirationisti? De ce nu vreti sa va puneti la contributie propriul discernamant si propria gandire cand va confruntati cu un aspect controversat? De ce tot cautati cu disperare "surse"? De ce nu aveti incredere in propriul instinct si in propria intuitie, care va fac pentru copilul vostru un medic mai bun decat orice pediatru care-l vede 10 minute, il examineaza 5 minute si apoi ii prescrie antibiotice sau vine cu seringa la maneca deja ridicata?

Asteptati ca autoritatile medicale sa va spuna adevarul despre statisticile lor masluite, despre mita si coruptia care isi intind bratele de caracatite peste tot in sistemul medical? Asteptati sa va spuna producatorii de vaccinuri "Da, dom'le, falsificam testele, testam vaccin contra alt vaccin si astfel studiile nu au nici o relevanta stiintifica, publicam doar ce ne convine, schimbam prospectele la vaccinuri dupa cum ni se nazare, avem 'colaboratori onorifici' in toate comisiile de vaccinare din lume si vaccinurile nu sunt sigure fiindca nu suntem dispusi sa facem studii cu copii nevaccinati de frica rezultatelor"?? Asta asteptati? Sau asteptati ca un sistem medical care traieste din radioterapie si citostatice sa va spuna "Ah, sigur, stim ca citostaticele va distrug sistemul imunitar si echilibrul celular si va omoara mai repede decat orice forma de cancer, dar nu avem altceva la dispozitie si asta e painea noastra, deci de ce vreti sa ne-o luati de la gura?" Asta asteptati? Sau asteptati de la un oncolog care traieste din prescrierea de "tratamente" chimioterapeutice sa va spuna "Ah, daca va schimbati complet modul de viata, daca va rezolvati conflictele emotionale interioare si treceti pe hrana vie imediat si daca faceti un efort imens poate ca organismul are o sansa sa se vindece!"?? Asta asteptati? Pai sa asteptati mult si bine!

La aceasta fuga de raspundere generalizata se adauga si panica exagerata in fata bolii, a oricarei boli. Parintii din ziua de azi doresc ca o raceala sa treaca in 5 ore, o gripa in 2 zile, copiii lor sa nu aiba niciodata febra (de-aia ii indoapa cu siropuri si siropele ca sa astupe simptomele), copiii sa nu tuseasca (din nou siropuri si medicamente, tot pentru inhibarea simptomelor), copiii sa nu aiba muci (din nou enspe mii de medicamente!), lumea nu mai are rabdare nici macar sa astepte ca o boala banala cum e raceala sa-si incheie ciclul normal. Fugim imediat la farmacie sa ne indopam cu chimicale, in speranta iluzorie a restabilirii sanatatii. Iar cand boala nu mai e banala, ci devine cancer, fugim de frica la dom' doctor cu radiatiile, cu chimioterapia si imediat ridicam manecuta sa ni se infiga in vena otravurile care sa ne "vindece" fara cel mai mic efort din partea noastra!

Oameni buni, asumati-va raspunderea pentru propria viata si pentru viata copiilor vostri! Treziti-va la realitate, pana nu e prea tarziu! Sanatatea nu vine din exterior, din pastile, siropuri, injectii, chimicale etc. Sanatatea nu poate veni decat din interior. Iar pentru asta e nevoie de un efort! Nu mai fugiti de raspundere si mai bine faceti acest efort pana nu e prea tarziu!

Thoughts on the meaning of life

"For each of us eventually, whether we are ready or not, it will come to an end.

There will be no more sunrises. No minutes, hours or days. All the things you collected, whether treasured or forgotten, will pass to someone else. Your wealth, fame and temporal power will shrivel to irrelevance. It will not matter what you owned or owed, your grudges, resentments, frustrations and jealousies will finally disappear. So, too, your hopes, ambitions, plans and to-do lists will expire.

The wins and losses that once seemed so important will fade away. It won't matter where you came from or on what side of the tracks you lived at the end. It won't matter if you're beautiful or brilliant. Even your gender and skin colour will be irrelevant.

So what will matter? How will the value of your days be measured?

What will matter is not what you bought, but what you built, not what you got, but what you gave. What will matter is not your success, but your significance. What will matter is not what you learned, but what you taught. What will matter is every act of integrity, compassion, courage or sacrifice that enriched, empowered or encouraged others to emulate your example. What will matter is not your competence, but your character.

What will matter is not how many people you knew, but how many will feel a lasting loss when you're gone. What will matter is not your memories, but the memories that live in those who loved you. What will matter is how long you will be remembered, by whom and for what. A life lived that matters is not of circumstance, but of choice."

- Steve Kroschel (Dying to have known) -



Happy New Year!

Tuturor celor care ma cititi cu ganduri bune va doresc din suflet
un an bun si frumos, sanatate maxima, preaplin de dragoste si fericire,
multe bucurii, zile senine si liniste sufleteasca!