"Razbunarea" alergatorului de cursa lunga

A fost odata un tanar absolvent de liceu, care era indragostit de atletism. Nu se stie de ce, dar ii placea la nebunie sa alerge, poate incerca sa lase ceva in urma, poate iubea acea senzatie de libertate pe care o ai cand te mangaie vantul pe fata alergand, poate il incanta toata acea adrenalina de care i se umplea tot trupul atunci cand alerga... Cert este ca participa deja la tot felul de concursuri si visa sa studieze la Institutul de Educatie Fizica si Sport.

Tatal lui era geolog si directorul Institutului de Geologie, drept pentru care isi dorea pentru fiul lui o meserie "serioasa". Cu un an inainte de admiterea la facultate, in timp ce tanarul se pregatea pentru un concurs important, tatal i-a oferit o sansa: "Daca ai sa castigi acest concurs, ai voie sa dai la IEFS. Daca nu, dai la Constructii, la Geodezie sau unde vrei tu pe acolo, important e sa devii inginer"...

Si tanarul a iesit pe locul doi la acel concurs...

A studiat Geodezia, nu stim daca i-a placut cu adevarat sau ce profesie are acum, daca lucreaza in domeniul lui sau nu.

Ceea ce stim este ca s-a casatorit, are 2 copii, un baiat de vreo 14-15 ani si o fetita de vreo 12 ani (ah, constelatia clasica ;-)) ... si mai stim ca ... TOATA FAMILIA LUI participa la maratoane, la triatloane si la toate concursurile de atletism posibile ;-)

Asta este genul de "razbunare" care ar face incantarea oricarui psihoterapeut ;-(((

Intr-una din fotografiile de familie, baiatul pozeaza deja in invingator, in timp ce fetita isi arata timida si oarecum jenata medalia castigata la unul din concursuri. Concluzia: orice copil plateste un pret enorm pentru a incerca sa castige iubirea parintilor, atunci cand aceasta nu este oferita neconditionat.