Am mai scris ca matusa mea cea mai draga, Motisoara, a avut un accident vascular vara trecuta si de atunci locuieste la tata, care are grija de ea (mancare, medicamente, imbracat, ridicarea moralului etc.). Din pacate, dupa ce am plecat eu si David a mai avut si un atac cerebral care a facut-o si incontinenta... E ingrozitor, pentru un om care a fost o viata intreaga activ si a ajutat el pe altii, sa ajunga dependent de altcineva si intr-o situatie atat de umilitoare... Eu ma bucur ca macar nu are dureri si nu e "leguma", dar ea saracuta se plange ca vrea sa moara, iar tata nu mai stie cum sa faca s-o binedispuna sau macar sa-i mai ia gandurile negre...
Mama nu a dat in continuare nici un semn de viata ca sa se intereseze de Motisoara sau macar de tata, sa-l intrebe cum se descurca etc. In sfarsit i-a vazut si tata adevaratul chip: un monstru de egoism! Inainte corespondau frecvent pe mess, tata mai mergea la Ploiesti si se ducea cu ness-uri si diverse atentii, la aia era bun, dar cand tata ar fi trebuit sa mearga asta toamna la niste analize si sa se interneze 2 zile si a rugat-o pe mama sa vina sa aiba ea grija de Motisoara (doar sa-i dea la timp medicamentele si sa-i faca de mancare, pe vremea aia nu avea nevoie de mai mult ajutor), mama l-a refuzat pe baza eternului ei motiv, ca nu-i face bine sa stea cu Motisoara in situatia respectiva. Asta da omenie, nu? Dar, vorba lui tata, la necaz cunosti omul cu adevarat...
Dupa ce am ajuns eu in Bucuresti in decembrie, mama a avut o scurta conversatie cu tata pe mess, din care m-am lamurit inca o data ca aceasta femeie este bolnava psihic in mod irecuperabil!
Mama: A venit Felicia?
Tata: Da.
Mama: [atentie!!] Trece si pe la mine?
Tata: Bineinteles ca nu.
Mama: Aha, deci inca imi poarta pica asa cum imi porti si tu pe chestia cu Motisoara.
Tata: Dina, eu nu iti port pica, eu iti port indiferenta.
Mama: Bine, atunci adios.
Tata: Addddddios.
Si de atunci tacere...
M-a terminat de-a dreptul imbecilitatea candida a acestei femei! Auzi, "trece si pe la mine?"... Da, hai ca vine la o cafea si la o barfa mica, baga fata de masa la spalat si pune-ti parul pe moate! Pe ce planeta traieste individa asta? CA CE CHESTIE sa trec si pe la ea? Din ce motiv? Cu ce intentie? Pentru ca sa facem CE?? Ah, poate fiindca - din spusele ei - imi era datoare cu inca un calcat in picioare?? Helllooo, am mai vazut oameni delusional, dar aceasta individa ii intrece pe toti!
* * * * *
Daca trec de nivelul protector al furiei si ma uit mai in profunzime la problema asta, mi se strange stomacul si imi vine sa urlu: "Ce mama e aia care se agata mai degraba de prejudecatile ei si de iluziile ei bolnave cum ca tot ce a facut ea a fost bine, IN LOC sa incerce tot posibilul ca sa repare relatia cu copilul ei????? Ce mama e aia care nu face nici cel mai mic efort pentru a repara raul pe care l-a facut copilului ei, pentru a-si cere iertare si a incerca sa mai salveze ceva din relatia cu copilul ei??? Ce mama e aia????? Cat de putin insemn pentru ea daca nici macar acum, dupa 8 ani, nu e dispusa sa faca nici cel mai mic efort pentru a se reapropia de mine???"
atata furie si tristete...pacat ca nu exista un burete cu care sa stergem ce nu mai vrem sa vedem, efectiv sa dispara din viata noastra. Imi pare rau ca viata ta, toata!, este marcata de mama in felul asta, mama care trebuia sa-ti fie stalp si far calauzitor, ti-e bolovan de gat.
RăspundețiȘtergereChiar imi pare rau:(
Of, Feli! Ma gandeam eu ca starile tale au legatura cu vizita pe care ai facut-o in Romania. Aminteste-ti ca durerea si furia sunt, pana la urma, dovada ca esti conectata la acea parte iubitoare a fiintei tale care ocroteste mica fetita ranita din tine, si sunt doar un semn ca s-a ivit inca o sansa pe drumul catre vindecare.
RăspundețiȘtergereDespre mama ta, ce sa spun? Eu cred ca nu va ajunge sa recunoasca niciodata ceea ce ti-a facut, propriile ei sisteme de aparare o vor impiedica sa faca asta. In plus, cred ca mama ta e o persoana care sufera de narcisism malign si asta exclude din start recunoasterea greselilor, scuzele si repararea relatiei cu tine. Pentru ca, daca va ajunge sa-si repare relatia cu tine in aceste conditii, va fi din start „oaia neagra” care a pornit cu stangul in relatia voastra si ea nu va accepta sa fie pusa in inferioritate fata de tine.
Imi pare tare rau ca treci prin asta... M-am uitat la niste fotografii mai vechi ale voastre, de la aniversarea de un an a lui David... Stateati cu el la o masuta si el alegea tot felul de lucruri iar voi radeati cu el si aratati ca o familie fericita! Si ma gandeam ca cel mai bun lucru pe care l-ai facut pentru David a fost tocmai vindecarea ta de trecut... Nimic nu se compara cu asta! Sper din tot sufletul sa depasesti cat mai repede depresia de acum si sa te poti bucura de familia ta asa, ca de ziua lui David!
Saruni
Multumesc, fete dragi, cuvintele voastre sunt balsam pentru sufletul meu!
RăspundețiȘtergereRanile sunt atat de multe si de adanci si de ... dintotdeauna si atotacoperitoare, incat e greu sa le rezolv la terapie... daca abuzul ar fi fost sporadic, sa zicem, era mai usor, episoadele ar fi iesit la suprafata cum a iesit in 2006 unul din abuzurile sexuale pe care l-am putut prelucra si disipa cumva, dar cand lipsa de iubire din partea mamei este o rana originara si se intinde peste toata viata, de unde o apuci si cum o rezolvi? E greu, am vorbit si la terapie despre asta dealtfel...
Nu se poate vindeca nimic, ce pot sa fac este doar sa invat sa traiesc cu ranile si eventual sa nu le las sa-mi afecteze prezentul.
Eu cred ca, intr-un fel, exista vindecare. Chiar si prin faptul ca ai ajuns sa poti privi adevarul in fata, in loc sa construiesti mai departe sisteme care sa te protejeze. Macar acum iti construiesti viata in mod autentic, in loc sa te lasi condusa de trecutul traumatizant... Si asta e o mare realizare!
RăspundețiȘtergereIn ceea ce o priveste pe mama ta, eu zic ca n-ai s-o poti prelucra bucatica cu bucatica. Si atunci ma gandesc daca nu ar fi mai bine sa o tratezi ca pe un intreg. Pana la urma sunt anumite trasaturi definitorii ale ei care au dus la abuz – egoismul, nevoia de control asupra celor apropiati, narcisismul – prin nevoia de a prezenta o anumita imagine in fata celorlalti, care e mai importanta decat sentimentele autentice, chiar daca e neadevarata... Nu stiu, zic si eu, ca nu stiu care anume sunt in cazul mamei tale. De fapt adevarata, uriasa rana e lipsa de iubire, pe care n-o s-o mai poti primi niciodata in felul in care ea ar fi putut sa ti-o dea, de la nimeni altcineva. Dar sa ne gandim altfel:
Un copil nu poate trai fara dragostea parintilor! Daca realizeaza ca parintii nu-l iubesc, e ceva devastator, pentru ca asta poate insemna o amenintare cu disparitia fizica, in primul rand. Un copil nu se poate intretine singur, nu stie sa traiasca in lumea asta, nu se poate descurca de unul singur: e complet dependent de ceea ce fac pentru el parintii lui. Ei il hranesc, ei ii asigura o casa unde sa fie in siguranta, ei il duc la medic, ei il ingrijesc cand e bolnav, au grija sa-i asigure o educatie, care sa-i permita, mai tarziu, sa se descurce in viata! Pentru un copil, lucrurile sunt foarte clare: daca parintii nu ma iubesc, de ce mi-ar asigura toate lucrurile astea? Si aici intervine minciuna, marea minciuna, prima minciuna pe care copiii abuzati isi construiesc edificiul vietii lor emotionale bolnave si nenorocite: isi spun ca iubirea exista sau, daca nu exista, se poate castiga. Si incep sa-si construiasca o lume a lor, bazata pe aceasta enorma minciuna, de care au nevoie pentru a supravietui: sunt cuminte, fac ce vrei tu, te ascult, am note mari, iti implinesc nevoile emotionale, FA CE VREI CU MINE DAR IUBESTE-MA!!! Pentru ca nu vreau sa mor!!! Si, cu prima revelatie ca iubirea nu e ceva care ar trebui sa ti se acorde gratuit, cu primul compromis facut pentru a o castiga, incepe o lunga agonie…
In ziua de azi, ca adult, tu nu mai ai de ce sa cauti aceasta iubire in felul asta. Ceea ce simti acum, golul interior, e doar nevoia emotionala care a ramas neimplinita. Astazi tu stii foarte bine ca dragostea pe care o astepti de la ea nu va mai veni niciodata, daca n-a venit pana acum. Cel putin nu in felul in care o astepti, in felul in care nazuiesti la ea. Insa copilul din tine continua sa se uite de afara pe geam la bradul de Craciun, cu ochii plini de speranta... Eu cred ca adevarata vindecare vine atunci cand copilul din tine si adultul se contopesc intr-o singura fiinta si incep sa vada lucrurile in acelasi fel... Si atunci poti sa-ti spui: acum eu ma iubesc pe mine, eu am grija de mine, ma respect, imi dau tot ceea ce am nevoie, tot ceea ce merit... Si nu mai am nevoie de altcineva pentru asta! Pentru ca le pot face eu pentru mine! Nu mai am nevoie sa fac compromisuri ca sa ma iubeasca altcineva! Eu cred ca asta inseamna adevarata vindecare. Sa ajungi sa te iubesti pe tine insati atat de mult incat trecutul sa nu mai aiba putere asupra ta. Sa ajungi sa-ti dai seama ca copilul acela care se uita din strada la bradul de Craciun esti TU! Tu, care astazi poti sa-ti dai singura toate lucrurile astea...
Saruni
"De fapt adevarata, uriasa rana e lipsa de iubire, pe care n-o s-o mai poti primi niciodata in felul in care ea ar fi putut sa ti-o dea, de la nimeni altcineva." - Saruni draga, aici e esenta!
RăspundețiȘtergereElfriede imi spunea la ultima sedinta ca eu, fugind de durere, fug de fapt si de Feliuta cea mica, Feliuta care ma asteapta plina de speranta, cum spui tu, sa-i ofer eu iubirea pe care n-a primit-o in copilarie. Numai ca sunt atat de bombardata din toate partile momentan, atat de cazuta, incat nu mai stiu cum si de unde sa ma adun ca sa-mi refac puterile si sa invat sa ma iubesc pe mine insami...
Te imbratisez pentru cuvintele tale si pentru gandurile bune, esti o adevarata prietena!
Mama ta a ramas doar un ghem de orgoliu ranit, sufletul i s-a stins de mult.
RăspundețiȘtergereFeli, o sa vina si acceptarea, ce va inlocui furia din tine de acum. Putintica rabdare.
Feli...eu cred ca ei ii este frica de apropiere...frica de ar putea simti, frica de ce ar putea urma...ea e obisnuita cu stfel de furie...daca se apropie de tine ce sa faca cu trairile pe care le are si fac parte din ea ? ...zic si io asa cat ma duce mintea
RăspundețiȘtergere"Ce mama e aia care se agata mai degraba de prejudecatile ei si de iluziile ei bolnave cum ca tot ce a facut ea a fost bine, IN LOC sa incerce tot posibilul ca sa repare relatia cu copilul ei????? Ce mama e aia care nu face nici cel mai mic efort pentru a repara raul pe care l-a facut copilului ei, pentru a-si cere iertare si a incerca sa mai salveze ceva din relatia cu copilul ei??? Ce mama e aia????? Cat de putin insemn pentru ea daca nici macar acum, dupa 8 ani, nu e dispusa sa faca nici cel mai mic efort pentru a se reapropia de mine???" -- presupunand ca as fi gasit raspuns pentru toate intrebarile de pana acum, acestea de mai sus ma pironesc in incertitudine din momentul in care mi-au aparut in minte ...
RăspundețiȘtergereLa mine nu mai e demult incertitudine, este o furie amestecata cu (inca) imposibilitatea de a intelege cum asa ceva se poate numi mama. Dincolo de astea e oceanul de durere...
RăspundețiȘtergereSe poate sa fii victima cand esti copil fara sa trebuiasaca sa te comporti ca o victima in viata de adult.Altfel le dai altora ocazia de a te trata ca pe o victima.
RăspundețiȘtergereAdriana, ce vrei sa spui?
RăspundețiȘtergereFeli exact ceea ce am spus.
RăspundețiȘtergereOK, sa intreb mai direct: a fost asa un comentariu filozofic sau bati apropo la postarea mea?
RăspundețiȘtergereFeli eu am spus ce gandesc ce faci tu cu el e decizia ta.Te inteleg deplin prin ce treci povestea mea nu e diferita de a ta.Iti trimi multa energie pozitiva.
RăspundețiȘtergereSaru'mana pt. energie si pt. intelegere, dar tot am nevoie de un feedback mai clar: las cumva eu impresia prin postarea de mai sus ca m-as comporta ca o victima? Altfel nu vad rostul comentariului... si sincer, vreau sa inteleg ce si cum daca asta e cazul...
RăspundețiȘtergereFeli, tu nu esti in nici un caz o victima, esti una din cele mai puternice fiinte pe care le cunosc. Mama ta este pustiita sufleteste, secata, nu a avut niciodata iubire de dat catre tine (poate doar catre parintii si fratii ei, de unde tu povesteai ca incerca disperata sa obtina si ea o iubire inexistenta). Ca si mama mea, din ceea ce stiu de la tine despre mama ta am ajuns la concluzia ca ne-au dorit ca sa-si umple ele golul din suflet, sa aiba niste "papusi" doar ale lor, plus eternele motive de pe vremea aia, sa faci copii ca sa intri in randul lumii, iar cand nu le-a iesit socotaala atunci au inceput cu abuzul :-(
RăspundețiȘtergereIti doresc multa putere, sa suporti si sa te obisnuiesti cat mai repede cu gandul ca nu este nimic acolo la ea care sa merite vreun efort din partea ta. Si nu, asta nu te face victima, ci invingatoare, daca te uiti la viata ta din prezent!
Cu drag, Adina