M-a preocupat chestia asta, evident, fiindca am tot primit feedback critic pe tema "de ce nu-l invatati si romana pe David?". Ultima conversatie am avut-o cu o familie de sarbi, el nu vorbeste germana, dar ea e nascuta in Germania si vorbeste si germana f. bine, iar copiii lor vorbesc sarba, germana si engleza, am inteles. Tipa mi-a zis ca "germana oricum o va sti perfect, dar romana e un dar pe care i-l poti face"... M-a pus pe ganduri, evident.
Mi-am amintit ca, pana sa inceapa David sa vorbeasca, eu vorbeam numai in romana cu el si Bogdan la fel. Dupa aceea, David a inceput sa vorbeasca direct in germana, iar noi ne-am pliat dupa el, desi initial avusesem intentia ca doar eu sa vorbesc germana cu el, iar Bogdan sa vorbeasca romana in continuare.
Si am stat si m-am gandit... si m-am tot intrebat de ce vorbim germana cu David, mai bine zis de ce ne simtim amandoi in mod evident mult mai confortabil vorbind germana cu el.
Acum stiu de ce. Sunt mai multe motive. Constient am trecut pe germana in ideea ca David sa nu fie discriminat in societate, la gradinita etc., daca nu vorbeste perfect germana.
Inconstient, o facem si pentru noi insine si pentru sufletul nostru. Pentru ca avem ocazia extraordinara de a trai (indirect, evident) o copilarie fericita care sa nu ne aminteasca deloc de a noastra: vorbim germana, invatam si noi cuvinte copilaresti in germana, invatam cantecele in germana, e ceva strain si nou si proaspat si frumos in asta si cred ca atat eu cat si Bogdan pur si simplu simtim ca ne este si noua bine, ca si cum am face tabula rasa cu trecutul nostru si ne-am permite bucuria de a o lua de la capat intr-o lume cu totul noua, de a acumula amintiri din copilarie frumoase :-)
Un alt motiv inconstient este ca in acest fel ne permitem sa-l privim pe David si mai mult ca pe o persoana separata de noi, o fiinta individualizata, cu propria personalitate, asupra careia nu trebuie sa ne straduim sa ne punem amprenta prea mult, asa cum sunt tentati majoritatea parintilor.
Acum stiu de ce. Sunt mai multe motive. Constient am trecut pe germana in ideea ca David sa nu fie discriminat in societate, la gradinita etc., daca nu vorbeste perfect germana.
Inconstient, o facem si pentru noi insine si pentru sufletul nostru. Pentru ca avem ocazia extraordinara de a trai (indirect, evident) o copilarie fericita care sa nu ne aminteasca deloc de a noastra: vorbim germana, invatam si noi cuvinte copilaresti in germana, invatam cantecele in germana, e ceva strain si nou si proaspat si frumos in asta si cred ca atat eu cat si Bogdan pur si simplu simtim ca ne este si noua bine, ca si cum am face tabula rasa cu trecutul nostru si ne-am permite bucuria de a o lua de la capat intr-o lume cu totul noua, de a acumula amintiri din copilarie frumoase :-)
Un alt motiv inconstient este ca in acest fel ne permitem sa-l privim pe David si mai mult ca pe o persoana separata de noi, o fiinta individualizata, cu propria personalitate, asupra careia nu trebuie sa ne straduim sa ne punem amprenta prea mult, asa cum sunt tentati majoritatea parintilor.
Sigur ca imi pare rau pe undeva ca David nu va vorbi probabil niciodata romana (decat daca va dori singur s-o invete cand va fi mai mare, eu continui sa scriu si in romana pe homepage-ul lui), dar pe de alta parte imi pare bine ca am reusit sa inteleg de ce eu si Bogdan simtim nevoia sa vorbim germana cu el si astfel am facut pace cu mine insami si sper sa nu ma mai autoflagelez cu remuscari.
Eu cred ca voi doi sunteti niste parinti minunat de normali, atat in germana, cat si in romana :) Si ca tot ceea ce faceti e minunat pt baietelul vostru. Nu va opriti! Sa fiti sanatosi si fericiti, limba chiar conteaza prea putin!
RăspundețiȘtergere