Adam Lanza sau anatomia unor tragedii mereu anuntate

Cine este Adam Lanza? Mai bine zis, cine a fost Adam Lanza? Adam Lanza a fost un tanar de 20 de ani care si-a ucis mai intai mama, apoi a plecat cu 3 arme la o scoala elementara din Newtown, Connecticut, unde se sustine ca ar fi ucis 26 de oameni, dintre care 20 de copii.

Se pare ca Adam Lanza a fost un tanar deosebit de inteligent, cu rezultate foarte bune la scoala, un elev eminent. Adam Lanza a fost un tanar retras, nelinistit, timid, "ciudat", un tocilar care nu excela in contacte sociale si nu avea prieteni. Adam Lanza a fost un tanar ai carui parinti divortasera cand el era adolescent. Adam Lanza a fost un tanar a carui mama avea o preocupare obsesiva pentru arme si careia nu-i placea sa primeasca vizite (isi tinea musafirii la usa!). Adam Lanza a fost un tanar a carui mama era "supraprotectoare" in asemenea masura incat un fost babysitter al lui Adam povestea ca mama acestuia insista ca Adam (care pe atunci avea vreo 11 ani) sa nu fie lasat singur nici macar o secunda, nici macar cand se ducea la toaleta. Adam Lanza a fost un tanar care mergea la scoala cu servieta cand alti copii aveau rucsace. Adam Lanza a fost un tanar care nu s-a lasat fotografiat pentru albumul de absolvire al liceului. Adam Lanza a fost un tanar care inca de mic copil se pare ca nu isi imbratisa niciodata mama si i se adresa mereu doar cu "Excuse me". Adam Lanza a fost un tanar care traia la subsolul casei mamei sale intr-o camera fara ferestre, dupa ce fratele lui mai mare plecase de acasa rupand contactul cu familia. Adam Lanza a fost un tanar care pana la actul final al tragediei traise o viata in umbra. Adam Lanza a fost un tanar a carui relatie "apropiata" cu mama lui era definita prin activitati de tragere cu pusca la tinta impreuna.

Toata lumea este socata si oripilata. Once more. Toti ducem mana la gura cu privirea ingrozita, toti plangem si suferim cand ne gandim la acei copii nevinovati a caror viata a fost curmata mult prea devreme in acest mod bestial. Scenariul asta se repeta la fiecare asemenea tragedie si este intr-adevar o tragedie insuportabila, dar pana nu invatam lectia ea se va repeta la nesfarsit, cu mici variatiuni.

Eu ma intreb de fiecare data acelasi lucru: vom invata oare, de data asta, lectia? Din ce citesc pe internet si in ziare ma tem ca nu. Ma tem ca, once more, alunecam in cliseul de a trage linie si a pune etichete gen "monstru", "killer", "psihopat", fara a incerca sa privim sincer si curajos dincolo de aparente, pentru a recunoaste intreaga dimensiune a tragediei din care, ca de obicei, vedem acum doar ultimul act.

De obicei ramanem prizonierii afectarii superficiale si ai cliseelor vehiculate de fiecare data cand se intampla asa ceva. Oare cati oameni sunt dispusi sa caute raspunsul la intrebarea "CUM ajunge un copil nevinovat sa devina un tanar care ucide alti oameni??"

Discutiile despre arme sunt inutile. Armele in mainile oamenilor inclinati spre violenta sunt un factor care contribuie la inmultirea crimelor, dar armele in sine nu explica nici o crima. Discutiile despre Asperger, despre "tulburarile de personalitate" sunt inutile. Nu acolo sunt cauzele unor asemenea fapte criminale. Discutiile despre posibila medicatie la care era supus Adam Lanza sunt inutile atata vreme cat nu sunt confirmate (de ex., daca ar fi luat ani de zile Ritalin, cum se zvoneste, asta ar fi putut sa contribuie de asemenea la distrugerea psihica a acestui tanar). Discutiile despre jocurile pe care le juca pe computer sunt inutile. Nu acolo e raspunsul, fiindca planeta e plina de tineri care joaca astfel de jocuri si care nu ucid pe nimeni. Dealtfel dupa parerea mea jocurile cu violenta sunt, dimpotriva, un ventil de descarcare pentru un psihic prea incarcat. Tocmai cei care isi incapsuleaza la maximum trairile, pornirile si impulsurile agresive sunt cei care la un moment dat explodeaza. Sigur, la Adam Lanza se pare ca acest ventil al jocurilor pe computer nu a fost suficient pentru a descarca toata furia si ura pe care le acumulase intr-o viata intreaga de abuz, dar tocmai asta ne lasa sa ghicim intreaga dimensiune a abuzului psihic si sufletesc de care a suferit cu siguranta acest tanar. Jocurile pe computer sunt, de asemenea, cel mult un simbol al gradului de izolare, al urletelor soptite ale unui copil neglijat, care isi cauta refugiu intr-o lume-surogat si al carui urlet suprem se transforma intr-un act de finalitate real; pentru a fi in sfarsit auzit si vazut. Adam Lanza s-a facut auzit si vazut. 

Pentru mine e suficient sa ma uit la ceea ce devenise copilul de mai sus: o stafie (am inteles ca asa i se spunea si la scoala, "the ghost"), un zombie, o carcasa goala. Uitati-va bine la imaginea de mai jos si va rog spuneti-mi daca asa arata un copil fericit, un copil iubit!

Ma apuca greata cand citesc comentariile matusii lui despre cat de "iubitori" fusesera parintii lui Adam si imi vine sa raspund: "Da, ma-sa al fost al dracu' de iubitoare, de-aia fi-su i-a decorat muianu' cu 4 gloante". Cum e posibil ca nimeni din familie, de la scoala, dintre prieteni, NIMENI sa nu fi vazut, sa nu fi simtit tragedia cumplita a acestui tanar? Cum e posibil ca pe nimeni sa nu fi interesat ce se intampla cu adevarat cu el?? Stim sigur ca nimeni nu a dat doi bani pe el fiindca orice victima care are parte fie si de un singur martor salvator, de un singur om care sa aiba o vorba buna pentru el, un gest afectuos, nu ajunge sa comita crimele pe care le-a comis Adam Lanza.

CUM devine un om o carcasa goala, va intrebati? CUM se distruge cel mai temeinic un suflet de copil, va intrebati? CUM se anihileaza cel mai eficient substanta interioara a unui copil si CINE sunt faptasii centrali in distrugerea unui copil? De fapt, in sinea voastra stiti raspunsul. 

Ei, dar cu siguranta va intrebati de ce au trebuit sa moara si acei copii nevinovati? E simplu. Pentru ca in subconstientul unui om sa se acumuleze atata presiune incat sa ajunga sa ia viata altui om, e nevoie de o trauma (reprimata) de niste dimensiuni colosale. COLOSALE. Cu cat reprimarea e mai reusita, cu atat omul respectiv este mai departe de adevaratele motive ale faptelor sale. Un om atat de complet distrus cum a fost Adam Lanza s-a confruntat, dupa uciderea principalului faptas din viata lui, cu o dilema insuportabila: daca se opreste aici, inseamna ca accepta realitatea cum ca mama lui fusese adevaratul "dusman". Ca atare, pentru a mentine intact zidul negarii, i-a fost imposibil sa se opreasca doar la o singura victima. Scoala (oricare scoala, inca nu s-a confirmat ca mama lui ar fi lucrat tocmai la scoala Sandy Hook, unde a avut loc masacrul) a devenit aici simbolul autoritatii, al "dusmanului" universal, iar copiii care i-au iesit in cale au devenit imaginea lui, au devenit ceva care trebuia distrus exact asa cum fusese distrus si el, cu nebunie si cu ura... este tipicul cerc vicios al abuzului.

Fara faptasi nu exista victime. Adam Lanza se integreaza in lantul de victime, este o victima care a devenit faptas, facand la randul lui alte victime. Cu siguranta e mai usor sa-l uram si sa-l etichetam ca monstru si killer si psihopat decat sa acceptam ca fapta lui reprezinta polita pentru ceea ce i s-a facut lui. Si cu cat fapta lui este mai sangeroasa, cu atat avem imaginea mai clara a crimei colosale comise candva asupra sufletului lui.