Difteria - tratamentul cunoscut demult si suprimat intentionat

~~ articol tradus de pe site-ul Initiative Citoyenne ~~

Informatia a detonat de curand in presa spaniola, iar presa obisnuita a preluat-o fara cea mai mica obiectivitate, dupa cum ne asteptam.

Conform presei spaniole, un copil de 6 ani, din localitatea Olot, in apropiere de orasul catalan Girona, contractase difterie si era in "stare grava", in spitalul din Val d'Hebron din Barcelona [intre timp copilul a decedat – n.t.]. Conform aceleiasi prese spaniole, copilul nu ar fi fost vaccinat, iar presa trambiteaza ca ar fi primul caz de difterie de aproape 30 de ani, ceea ce este deja o minciuna imensa, avand in vedere ca [dupa teoria oficiala – n.t.] vaccinarea nu a avut niciodata vreun efect asupra bacteriilor (adica sa impiedice circulatia acestora), ci doar asupra toxinei pe care o produce bacteria, ceea ce este cu totul altceva.

"Bacilul difteric"

Prin urmare, acest caz apare la un moment foarte oportun pentru autoritatile din diferite tari care se confrunta cu critici din toate partile din cauza nebuniei vaccinarilor, critici reactualizate prin petitia despre vaccinul DTP a profesorului Joyeux, care a starnit de asemenea o serie de dezbateri in mass media, vezi AICI.

Discursul simplist al lui Diafoirus [medicul din piesa „Bolnavul imaginar” a lui Moliére – n.t.] consta inevitabil in a spune "vedeti, copilul n-a fost vaccinat, iata dovada ca vaccinul este indispensabil, totul se intampla din cauza antivaccinistilor". Chiar si parintii au sfarsit prin a fi instrumentalizati, crezand ca au fost "pacaliti" de o informatie mai obiectiva si critica despre vaccinuri, acolo unde discursul oficial nu abordeaza decat „mica durere sau roseata la locul injectiei”, incalcand astfel drepturile parintilor de a-si da un consimtamant cu adevarat liber si informat. Deci, daca acel copil murea sau ramanea handicapat de la vaccin, fiti siguri ca aceeasi presa nu s-ar fi grabit sa scrie un articol cum ca parintii se simt inselati de catre autoritatile publice, pe care le considerasera corecte si bine intentionate. Acesti parinti inselati sunt in numar foarte mare si nu sunt deloc greu de gasit!

DAR esentialul pe care trebuie sa-l stiti, pentru a nu cadea in capcana acestui discurs care doar ne invrajbeste unii impotriva altora, este dupa cum urmeaza:

1. Ineficienta vaccinarii antidifterice - dovedita in mod repetat

Dr. Jean Meric subliniaza in cartea sa "Vaccinarile, nu voi mai fi complice" urmatoarele date concrete:

In Rusia, 85% din cazurile de difterie apar la persoanele vaccinate. 

In Franta, din ultimele patru cazuri, doua au fost inregistrate la persoane complet vaccinate, adica vaccinate in ultimii zece ani. Prin urmare, este incorect sa spunem ca difteria apare doar la cei nevaccinati. " (Sursa: Maurice J., "Difteria: epidemia rasare in est", J. Int. Med T343 1995 pag. 1213).

Boala a regresat dramatic in toate tarile din Europa dupa anul 1950, in mod constant, indiferent daca se vaccina sau nu (Sursa: Rendu, R., "Rezultate comparate ale vaccinarii si non-vaccinarii in lupta impotriva difteriei," Journal de la Médecine de Lyon, nr 819, 1954).

Franta, campioana la vaccinare, dupa 18 ani de vaccinari ineficiente, trece de la 45.000 de cazuri in 1945 la doar cateva cazuri in 1960.

In Franta, in 1941 copiii erau vaccinati impotriva difteriei, ceea ce nu a impiedicat
TRIPLAREA cazurilor in 1943. 

Evolutia difteriei in Franta din 1912 (50 de ani)
Vaccinistii nu iau in considerare decat partea incadrata, adica dupa 1945, la finalul pandemiei!
René Bickel, Vaccination, la grande illusion

In Scotia, fara vaccinare, difteria a scazut in acelasi ritm (de la 10.000 de cazuri in 1945 la 100 de cazuri in 1960). (Sursa: Delarue, F., Intoxicarea vaccinala. Raport al Departamentului de Sanatate, Scotia, Seuil, pag. 16).

In Germania, studiul este deosebit de interesant si instructiv. Inainte de sfarsitul razboiului '40-'45, aceasta tara a vaccinat masiv. In perioada cu vaccinare obligatorie, numarul de bolnavi a crescut de la 30.000 de cazuri in 1926 la 153.000 de cazuri in 1945! Dupa razboi, observand lipsa de rezultate, din motive economice Germania nu a mai vaccinat. Oh! Ce miracol, de la 153.000 de cazuri in anul 1945 s-a ajuns fara vaccinare la 20.952 de cazuri si doar cateva cazuri in 1960! (Sursa:. Delarue, Intoxicarea vaccinala, le Seuil, pag. 20-21).

In Elvetia, constatam aceeasi scadere a bolii in toate cantoanele. Unele cantoane vaccinau mult, cum ar fi cantonul Geneva, altele vaccinau optional, iar 24 cantoane nu vaccinau deloc.

In Franta, cum am putea atribui vaccinarii reducerea cazurilor de difterie? Mortalitatea atribuita difteriei regresase identic la copii intre 1-14 ani care fusesera vaccinati si la nou-nascutii inca nevaccinati. (Sursa: Delarue, F., "Experiente comparative efectuate in timpul celui de-al doilea razboi mondial si dupa razboi", in Intoxicarea vaccinala, Le Seuil, pag. 19).

Vaccinarea se facea abia incepand de la varsta de 1 an. Nu putem lega cauzal declinul mortalitatii in randul nou-nascutilor de absenta contaminarii prin contact cu cei vaccinati, deoarece vaccinatii „contaminati” conform teoriei cu bacilul difteric ii vor contamina si pe cei din jur. Vaccinarea nu poate preveni difteria, o poate face doar asimptomatica. [Conform teoriei alopate – n.t.] vaccinarea nu poate neutraliza decat toxina, nu insa si bacteria. Ca atare, vaccinul nu are nici un efect asupra „contagiozitatii”. Numarul nou-nascutilor bolnavi ar fi trebuit sa fie la fel de mare ca si inainte de vaccinare.

Statistic vorbind, este imposibil sa se atribuie vaccinarii declinul difteriei. Dimpotriva, acolo unde s-a vaccinat, s-a constatat mai intai o crestere semnificativa a cazurilor de boala.

Este interesant sa intelegem bazele epidemiologice care au permis medicinei sa impuna tuturor acest vaccin. In 1925, difteria facea ravagii in armata Rinului; iata sansa, pentru Institutul Pasteur, de a testa in plina epidemie noul vaccin al lui Ramon. (Sursa: Rendu, R., "Frecventa comparata a difteriei la vaccinati si nevaccinati", Acta Medica Scandinavia. T126, pag. 528-540, 1947).

Studiul a fost incredintat medicului militar Zoeller, care studiase inainte vaccinul tetanic . Recrutii au fost cobai buni, docili si fara drept de apel. Vaccinurile au fost testate pe ei. In prezent testam noi vaccinuri in Africa, din aceleasi motive. S-au vaccinat deci 305 soldati cu anatoxina difterica (doua doze in interval de trei saptamani). Restul regimentului, 700 recruti servind ca si „grup de control”, au scapat de vaccinuri. Dupa prima injectie, 11 cazuri de difterie se declanseaza la vaccinati si numai unul la nevaccinati, deci de 22 de ori mai multe cazuri la vaccinati. Dl Zoeller a declarat ca nu se iau in considerare cazurile de difterie la vaccinati deoarece aceia chipurile nu avusesera timp sa se imunizeze. Iata cum s-au trecut in total 12 cazuri la cei nevaccinati (!!) si, printr-un miracol al medicinei, s-au trecut 0 cazuri pentru vaccinati. Astfel, vaccinul si-a demonstrat miraculoasa eficienta. 

Cand ne dam stiintifici si constatam un lucru care nu pledeaza in favoarea ipotezei formulate, cel mai la indemana lucru ar fi fost sa se reia studiul si sa se verifice reproductibilitatea. Dar nu, se declara imediat eficienta vaccinarii. Cu toate acestea, numerosi medici au constatat ulterior efectele negative ale acestui vaccin. Cazuri grave de difterie apareau la 24-48 de ore dupa vaccinare, dar evident fara vreun semn de intrebare din partea autoritatilor, nimeni voia sa dauneze principiului vaccinarii.

Difteria, inca un vaccin al trisorilor

Ce ne facem? In cea mai mare parte vaccinatii sunt cei care au facut difterie!
Sa folosim strategia lui Pasteur: toti cei care au facut boala si nu aveam decat una sau doua doze de vaccin
nu vor fi bagati la categoria vaccinatilor!
Genial!!!
Comertul cu vaccinuri e salvat! (1)
(1) Ce mai conteaza ca mii si mii de copii vor fi victimele vaccinurilor.
René Bickel, Vaccination, la grande illusion

OMS admitea de exemplu in 1962: "Este adevarat insa ca frecventa cazurilor noi de difterie poate creste si scadea in mod independent de programele de vaccinare." (Sursa: "Rolul imunizarii in lupta impotriva bolilor transmisibile," OMS, Lucrari despre Sanatate Publica, nr 8, pag. 64, 1962).

Intr-un alt document al OMS (din 1975) intitulat "Unele probleme nerezolvate in difterie", citim ca "gradul de protectie conferit prin vaccinare cu antitoxina este adesea nesatisfacator. 7-10% din cazurile de difterie raportate in Statele Unite au loc in randul unor subiecti complet imunizati cf. fiselor medicale, in conformitate cu raportul anual de monitorizare a difteriei redactat de CDC." In al doilea rand, acest raport sustine ca, asa cum a fost demonstrat in mod clar de catre Frost in 1928, imunitatea la difterie este frecventa in primii ani ai copilariei ca urmare a infectiilor cutanate ce implica C. Diphtheria (difterie cutanata) si ale caror semne clinice sunt foarte slabe, daca nu chiar absente. Prin urmare, este imposibil de stiut cata imunitate este dobandita prin vaccinare sau altfel."

2. Nu exista studii controlate (deci riguroase) cu privire la eficacitatea acestui vaccin:

In aceeasi sursa de la OMS din 1962 mentionata mai sus, putem gasi si alte marturii despre absenta evaluarii riguroase si stiintifice a „binefacerii” vaccinarii antidifterice:

Michel Georget,
Aportul vaccinurilor la sanatatea publica, realitatea dincolo de mit (Dangles)

3. Vaccinul prezinta, de asemenea, riscuri care nu pot fi trecute cu vederea.

Sa nu uitam ca, atunci cand copiii mor sau raman grav handicapati dupa vaccinare, acestea sunt in mod sistematic clasificate ca si "coincidente" si niciodata mass media nu va da o amploare alarmanta acestor cazuri grave, cazurile respective –sub diverse forme- sunt redate de mass media doar episodic, ca un fel de exceptii care continua sa vonfirme regula nemiloasa a tabu-ului. 

Revenirea la acest subiect a fost cu atat mai importanta cu cat a fost nevoie de un singur deces al unui bebelus german diagnosticat cu rujeola (fara sa existe suficiente informatii despre starea de sanatate generala a copilului), si deja s-a repus pe tapet dezbaterea despre libertatea vaccinarii in Germania, acolo unde exista mii de persoane care sufera de handicapuri grave postvaccinare, dar inca nu in numar suficient pentru a se bucura macar de o sutime din acel efect mediatic.

Dr. Meric scrie in cartea sa mentionata mai sus: "Generalizarea vaccinarilor la o populatie subnutrita si la alcoolici, in acea perioada, a fost criticata sever ca urmare a reactiilor si efectelor secundare (accese de urticarie, leziuni renale, reumatism si in special diabet). Am fost nevoiti sa cream un nou medicament contra diabetului, cocarboxilaza. " (Vaccinarea, nu voi mai fi complice, pag. 64).

Alte complicatii identificate in literatura medicala: tulburari nervoase, encefalite, tulburari psihice si retard mintal. Reactiile Arthus sunt, de asemenea, un risc. Fenomenul Arthus este o reactie de hipersensibilitate severa si poate fi foarte dureroasa, ceea ce corespunde unei vasculite experimentale puternice, legate de o reactie cu „complexe imune” (anticorpi precedenti se leaga la antigenele injectate prin vaccin si patrund in vasele de sange, in membranele sinoviale).

Evident, mai este si riscul de deces din cauza vaccinului. 

DIFTERIE: prefata cartii "Ei iti pot ucide copilul" Dr. PAUL CHAVANON

"Cum mi-am ucis propriul copil"  Prefata de Dr Pierre COIGNET  Fiica mea, Anne-Marie COIGNET, in varsta de trei ani, nu suferise decat de o singura boala, o otita simple, vindecata in cateva zile, la varsta de doi ani. Era puternica, viguroasa, plina de energie si cu o pofta de mancare excelenta. In urma unei epidemii de difterie printre clientii mei, am decis sa o vaccinez pentru ca in urma cu patru ani o vaccinasem si pe sora ei mai mare, fara accident. Duminica, 7 noiembrie, la ora 10 dimineata, i-am administrat o injectie cu anatoxina Ramon (pe eticheta scria: lot 1160-1162, data de expirare: decembrie 1940"). In aceea seara, la 17, copilul este fara chef, ursuz si refuza orice distractie. A doua zi, dimineata febra 39,5° si seara 39°; acelasi lucru timp de opt zile; cu greu e convinsa sa manance (supe de legume si ceaiuri). Temperatura a disparut de luni pana joi, dar au aparut greturile repetate, martea si vinerea. Joi a vomita dupa fiecare mancare. Examenul urologic arata o diminuare a urinei. Am incercat apoi toate tratamentele uzuale impotriva varsaturilor, impreuna cu un doctor de renume, care a atribuit aceste fenomene unui "atac asupra ficatului" prin injectia cu anatoxina. Extracte perihepatice, citrosodine, bicitrol etc., nimic nu functioneaza. Varsaturile dureaza opt zile, pana la aparitia brusca a unei semi-coma sambata. Marti totul se complica, apar si convulsiile.Se administreaza injectie intravenoasa cu ser de bicarbonat. Miercuri test de sange dimineata (in franceza in original: chlore glob. 1,13 -Chlore plasmatique 2,48 - Rapport chlore global /  chlore plasmatique =0,45 ; CO2 de plasma = 66%). Apoi alternativ injectii cu ser de bicarbonat si cu ser fiziologic, apoi ser cu glucoza. Joi nou test de sange (in franceza in original: chlore global = 1,77; chlore plasmatique  = 5,19 ; leur rapport = 0,55 ; CO2 = 53 %) si convulsii repetate puternice, urina extrem de rar, albuminurie si zahar in cantitate imensa.  Sambata seara, coma totala si deces (doar opt zile de la starea de semi-coma). Deci, evolutia in trei saptamani. Eu semnalez ca, dupa o temperatura de baza de 36,6° timp de o saptamana, cu cinci zile inainte de deces incepuse o temperatura de 39.2° marti seara, a doua zi dimineata 38,4°, apoi 39,7° noaptea; apoi doua zile mai tarziu, 38,9° si 39,1°; dupa aceea 37,7° si moartea. Cu o zi inainte de deces testul de urina aratase 13.50 g zahar. Este dureros pentru un tata medic sa constate ca aceasta analiza a decesului copilului meu se muleaza literalmente pe observatiile colegului meu Dr. Paul CHAVANON, de care am aflat din pacate prea tarziu. Daca as fi aflat de aceste accidente publicate de el ca aparand dupa injectarea anatoxinei difterice (in care se gasesc aproape aceleasi accidente toxi-infectioase! cu aceeasi evolutie a temperaturii, vomismente etc.), niciodata nu as fi administrat copilului meu injectia criminala si ea ar fi fost inca in viata. In paginile urmatoare, dr. CHAVANON va va reproduce printre alte exemple (din care cunoaste multe) o analiza facuta unui copil din ora in ora, analiza care se suprapune aproape perfect pe ce am trait eu cu fetita mea. El ezita s-o reproduca, fiind foarte lunga; l-am rugat s-o faca, pentru ca tin ca toti confratii mei medici care vor citi aceasta carte sa nu uite niciodata asemenea exemple si sa refuze ideea unei vaccinari obligatorii cu un asemenea vaccin care poate ucide multi copii sanatosi, asa cum a ucis-o pe fiica mea. Docteur P. COIGNET, de Cagnes-sur-Mer ( A.M.)

4. Intrebarile pe care presa nu le va pune niciodata

Copilul spaniol era cu adevarat nevaccinat? Unde sunt dovezile formale?

Apoi, ce stim despre sanatatea generala a acestui copil si mai ales detalii despre nutritia acelui copil? Asta pentru ca formele grave de difterie sunt strans legate de nivelul de fier din sange (iar in ziua de azi un numar tot mai mare de copii sunt anemici). 

Iata ce trebuie sa stim despre mecanismul bolii.

Dr. Meric Jean explica: 

"Boala difterica este o toxiinfectie grava datorata actiunii toxinei produse de Corynebacterium diphtheriae. Acest bacil, numit si bacilul Klebs-Löffler, este usor patogen pentru om. In cele mai multe cazuri, boala este inaparenta, seamana cel mai adesea cu o boala usoara (angina faringiana). In timpul unei epidemii, cercetarile au aratat ca 90% dintre francezi faceau o boala inaparenta si, prin urmare, ei aveau deja anticorpi la antitoxina in sange. Abia 1 din 2000 de francezi facea o adevarata difterie.
Boala se manifesta numai daca bacilul (Corynebacterium) este invadat de un microfag Beta. Acest microfag este oarecum un virus bacterian. Microfagul beta este cel care aduce gena responsabila cu productia toxinei. Fara aceasta gena, bacteria nu este patogena pentru om. Pentru ca sa te imbolnavesti de difterie, este necesar ca pacientul sa fie infectat de bacilul infectat cu microfagul Beta. In toate cartile de bacteriologie citim astfel de fraze: "Uneori, rar, acest bacil este infectat la randul sau de un microfag beta care penetreaza bacteria si aduce cu el gena responsabila pentru producerea de toxina difterica." Cum se poate spune "uneori, rar"? Acest „uneori” sau „rareori”, subliniat de catre expertii nostri, nu a fost la fel de rar, cum altfel se face ca 90% dintre francezi erau testati ca avand anticorpi la antitoxina? Pentru a avea anticorpi la antitoxina in sange, era necesar sa fi fost in contact si cu bacteria si cu microfagul beta. Cum oare 90% dintre francezi imunizati in perioade endemice aveau anticorpi la antitoxina, daca nu in urma infectiei cu microfagul beta?

In timpul bolii, toxina este la baza tulburarilor cardiace, neurologice, hepatice si renale, ea este responsabila pentru tulburari si severitatea bolii. Pentru a intelege boala, este necesar sa reamimtim punctul crucial: gena toxina, adusa de bacil, este in mod normal inhibata de o proteina-represor cromozomiala. Acesta este, de asemenea, motivul pentru 90% dintre francezi, in ciuda prezentei genei beta, nu au raportat vreo boala pana acum. Acest represor cromozomial nu se poate exprima, nu poate preveni boala decat in cazul in care este asociat cu un metal, anume fierul. Este absolut necesar ca fierul sa existe in forma libera in sangele pacientului. Simpla prezenta a fierului liber suficienta pentru a preveni gena beta de a produce toxina. Prezenta acestui fier liber atrage expresia de gena cromozomiala care impiedica boala. Gena toxina este apoi suprimata. Cu prezenta fierului liber in sangele pacientului, avem o difterie asimptomatica. In absenta unui nivel adecvat de fier liber (100 µg), avem o boala difterica." 

Deci, stim exact ce cantitate de fier liber avea in organism copilul spaniol? Si ce stia presa despre asta? Este oare just sa fie atacati cei care critica vaccinurile sau ar trebui mai degraba sa aratam cu degetul spre ignoranta dezastruoasa a medicilor din prezent in materie de terapie nutritionala si biochimie. Daca acest copil ar fi primit un supliment de fier natural, atunci poate ca nu s-ar fi ajuns aici! Dar sa nu va bazati pe ajutorul presei pentru a indrazni sa evocam acest tip de ipoteza foarte plauzibila, nu le putem pretinde atat de mult! Caci presa in ziua de azi, mai mult decat oricand, inseamna ZERO investigatii, inseamna copy-paste de la agentiile de presa, recurgand la experti oficiali si transcriind parolele docte ale acestora fara pic de spirit critic!

De asemenea, nu ne putem baza pe presa nici pentru a mentiona tratamentele alternative care, daca ar fi fost cunoscute de public si de personalul medical, ar fi putut sa ajute acest copil inca de la primele semne ale bolii, evitand astfel sa se ajunga la terapie intensiva… Dupa cum vom vedea mai jos, tacerea si lasitatea incredibila a mass mediei condamna inutil la moarte si la boala copii si adulti, inlantuind pe toata lumea in dogma alienanta a vaccinurilor si ascunzand toate solutiile preventive si terapeutice pe care le-ar putea lua la cunostinta. Ignorarea informatiilor care urmeaza mai jos constituie din partea jurnalistilor o violare flagranta a deontologiei jurnalistice si a datoriei elementare de obiectivitate.

Urmeaza mai jos un extras foarte revelator din cartea biologului  Michel Georget, "Vaccinurile, adevarurile indezirabile", editia 1, Dangles, 2000, pag. 202-203:

Cum se trateaza difteria?

Multa vreme, difteria a fost tratata prin seroterapie, adica prin injectarea de ser colectat de la cai imunizati in prealabil prin injectarea toxinei difterice. Acest procedeu descoperit de Roux, colaborator al lui Pasteur, nu a fost asa eficace cum se sperase [27] si mai ales a fost sursa a numeroase accidente anafilactice. (Sursa/Referinta: Madsen, T. si Madsen S., "Difteria in Danemarca", Danish Medical Bulletin, T.3 [4], pag. 112-121, 1956).

In 1932, un modest medic de tara, dr. Neveu, care practica in Charente-Maritime, langa Rochefort, a constatat ca administrarea unei solutii de clorura de magneziu vindeca repede difteria. Neveu fusese elevul profesorului Delbet, care in timpul razboiului 1914-1918 observase ca ranile tamponate cu aceasta solutie se vindecau mai repede. El numise aceasta metoda "tratament citofilactic".

Amintindu-si de aceasta descoperire a profesorului sau, Neveu a avut ideea de a aplica tratamentul unei tinere care suferea de o angina suspecta, in asteptarea rezultatelor exsudatului. Mare i-a fost mirarea cand a vazut a doua zi copilul vindecat, in timp ce testul iesise pozitiv la bacilul difteric. Obtinand aceleasi rezultate pe alti pacienti, Neveu le-a prezentat tratamentul sau colegilor sau si l-a informat si pe profesorul Delbet despre succesele lui. In 1943, cand cazurile de difterie ajunsesera la peste 45.000, iar serul se epuizase, Neveu publica in Le Concours Médical cateva randuri: "Serul difteric fiind insuficient, am datoria de a va prezenta tratamentul (solutie de clorura de magneziu, 20gr. la un litru), medicament cu care am avut cele mai bune rezultate fara seroterapie." (Sursa: Neveu, A., «Tratamentul difteriei cu clorura de magneziu», Concours Médical, 1 ian. 1944, pag.13)

Concomitent, prof. Delbet voia sa prezinte rezultatele la Academia de Medicina, al carei membru era. Dupa multe dificultati, in cele din urma a obtinut, la 20 iunie 1944, dreptul de a-si tine prelegerea cu privire la tratamentul difteriei prin metoda citofilactica, dar biroul Academiei a refuzat sa publice continutul prelegerii in Buletinul Academiei Nationale de Medicina.

Academia Nationala de Medicina:
1) Prevenirea si tratarea difteriei atat de usor
cu un produs atat de ieftin ca si clorura de magneziu, este formidabil!
2) Deci nu mai este nevoie sa vaccinam!
3) Nu ne atingem de vaccinuri, uitati de prof. Delbet!

Aceasta poveste trista a fost relatata in detaliu in cartea "Noii proscrisi" (Delarue, F., stoc epuizat), o carte in care este redat intreaga corespondenta dintre Neveu si Delbet, cu reproducerea in facsimile a scrisorilor originale. Cand am citit aceasta carte, povestea mi s-a parut atat de putin probabila, incat am vrut sa verific personal. Intr-adevar, nimic nu este mentionat pentru sedinta din 20 iunie 1944 (Sursa: Buletinul Academiei Nationale de Medicina (t.128 [23 et 24], p.29 ; 1944), dar in numarul urmator al revistei (27 iunie), citim in rezumat, la Comunicari: "Prof. Delbet - Tratamentul difteriei prin metoda citofilactica (lucrare prezentata la sedinta din 20 iunie)". Nu exista alte comentarii si nici vreun citat din prelegere. Astfel, prin aceasta tacere complice, Academia a condamnat literalmente la moarte mii de copii care ar fi putut fi salvati prin acest tratament. De ce? Raspunsul il gasim intr-una din scrisorile profesorului Delbet:

"Consiliul Academiei a gasit dupa 6 luni de reflectie urmatorul argument: Facand cunoscut acest tratament al difteriei, am impiedica vaccinarile, iar interesul general este de a generaliza aceste vaccinuri."

Evident, nu era de dorit ca descoperirea modestului doctor de tara sa ruineze prestigiul celor doua mari descoperiri franceze: seroterapia si vaccinarea antidifterica.

Si aceasta situatie o avem pana astazi.

* * * * *

Cititi si articolul meu precedent despre difterie: Difteria, mit si realitate.

Mai gasiti si AICI multe informatii utile despre difterie.

Dragilor, va doresc sanatate si intelepciune!

P.S. Multumesc, Timea Diaconu, pt. ajutorul cu traducerea!