Bacteria E. Coli ca ţap ispăşitor şi cauza reală a sindromului hemolitic uremic

Organismul uman este un holobiont

In lucrarea sa din 2014 „Microbiomul – Arma secretă a medicinei moderne”, profesorul de biologie Gheorghe Mustaţă de la Universitatea Iaşi explică: „Toate microorganismele care folosesc organismul nostru ca mediu de viaţă, atât la exterior cât şi la interior, formează aşa-numitul microbiom. […] Astfel, putem considera că organismul nostru este edificat nu numai de celulele proprii, ci şi de cele ale microbiomului şi că funcţionează ca un tot unitar, asemenea unui superorganism, pe care îl numim holobiont. Specialiştii consideră că celulele microbiomului depăşesc de 10 ori celulele proprii organismului, iar genomul microbiomului este de circa 100 de ori mai mare decât cel al omului.” Profesorul Mustaţă subliniază că microbiomul colono-rectal (al intestinului gros) este absolut esenţial pentru sănătatea organismului: „prin folosirea de antibiotice microbiomul gastrointestinal este grav afectat, ceea ce se reflectă în sens negativ în starea de sănătate a organismului. […] Antibioticele […] au efectul pesticidelor folosite în agricultură: determină mari dezechilibre în ecosistemele somatice”.[1]

Importanţa microbiomului gastrointestinal a început să fie recunoscută tot mai mult şi în medicina alopată, care de ceva vreme încoace recurge până şi la „bacterioterapie” (în limbaj mai puţin eufemistic, transplant de materie fecală) în încercarea disperată de a readuce la echilibru flora intestinala distrusă prin antibiotice, după cum spun studiile publicate în New England Journal of Medicine.[2]

Biologul german Dr. Stefan Lanka explică de asemenea de peste 20 de ani: Suntem înconjuraţi de bacterii şi suntem alcătuiţi din bacterii, ele există în toate fluidele, organele şi celulele organismului uman, unde sunt transportate de exemplu din intestin în sânul matern şi de acolo în laptele matern; toate celulele corpului nostru sunt create din bacterii. Ca atare, se pune întrebarea dacă bacteriile pot fi cu adevărat patogene, dacă acest lucru a fost vreodată demonstrat în afara laboratorului şi cum anume apar bolile şi simptomele despre care se susţine că ar fi cauzate de bacterii.

Experimentele pe animale publicate de Robert Koch în 1876 au dovedit doar că nu bacteriile cauzau „bolile”, ci cel mult  atacurile biologice masive la care erau supuse animalele de laborator. În 1883, Robert Koch a plecat în Egipt cu „Comisia Ştiinţifică Germană”, luând cu el şi animalele de laborator (iepuri, cobai, porci, câini, pisici, maimuţe, şobolani) pentru a demonstra contagiozitatea holerei. Experimentele au eşuat.[3] Contemporanul lui Robert Koch, profesorul Max von Pettenkofer a demonstrat prin aşa-numitul experimentum crucium faptul că teoria infecţiei era doar atât: o teorie. Astfel, el a băut în faţa studenţilor săi un pahar cu o cultură de bacili de holeră şi nu s-a îmbolnăvit.[4]

De asemenea, fraudele lui Louis Pasteur au fost dezvăluite de către prof. Geison de la Universitatea Princeton, care în 1996 a publicat analiza caietelor private ale chimistului francez, din care reiese că Pasteur a comis fraudă ştiinţifică în toate experimentele sale, inclusiv cele despre vaccinarea împotriva bolii cărbunoase, din 1881.[5]

Bacteriile nu luptă

În biologie şi în natură se poate observa simplu că bacteriile nu luptă. Ele produc spori atunci când mor încet, iar când sunt distruse brusc produc vezicule de transport pentru acidul nucleic, menit să ajungă la alte bacterii, cu scopul supravieţuirii. Dealtfel, pentru analiza acestor vezicule de transport intercelular a fost acordat Premiul Nobel pentru Medicină în anul 2013.[6] Aceste vezicule de transport (numite şi microzomi) sunt denumite greşit „virusuri bacteriene” (virus = otravă, lat.).

A durat decenii întregi până când s-a reuşit în condiţii artificiale, de laborator, cultivarea unor bacterii foarte labile, care sunt într-adevăr atât de labile încât la simplul contact cu aceste vezicule de transport inofensive, bacteriile din eprubetă îşi transformă biomasa în exact aceleaşi vezicule de transport, aşa cum fac toate bacteriile când sunt distruse brusc şi rapid. Pe baza acestor observaţii, se susţine că virusurile ar dormita, „latente”, în bacterii, după care ar fi „activate” prin alţi factori. Aceasta este o interpretare greşită a rezultatelor unor teste de laborator. Toate publicaţiile referitoare la aceste teste arată rezultate apărute doar în condiţii artificiale, de laborator, care nu au nimic de-a face cu procesele biologice din natură.

Dupa cum explică biologul german dr. Lanka, bacteriile nu pot trăi decât în simbioză cu sute şi mii de alte bacterii şi ciuperci, întrucât bacteriile fac în permanenţă schimb de acizi nucleici între ele şi astfel se (auto)repară permanent. Bacteriile izolate mor în scurt timp după izolare. Conceptul de „bacterie” inventat de oamenii de ştiinţă este un artefact de laborator care nu există sub această formă în natură. Reînnoirea acizilor nucleici bacterieni printr-un schimb constant cu acizii nucleici ai altor bacterii este premiza relativei imortalităţi a bacteriilor, întrucât bacteriile nu-şi pot repara singure acizii nucleici. Acest schimb de acizi nucleici reprezintă de exemplu şi baza biochimică a sexualităţii.

Din analiza acestor fenomene naturale reiese că bacteriile şi celulele noastre (care sunt alcătuite din bacterii) trăiesc în simbioză şi nu luptă niciodată, ci doar fac schimb de substanţe şi componente, în funcţie de nevoile biologice ale organismului. Ipoteza că procesele de regenerare şi transformare şi reciclare ale celulelor din organismul nostru ar reprezenta de fapt o „luptă” nu are niciun fundament şi nicio acoperire ştiinţifică şi porneşte doar din mentalitatea colectivă greşită de tip occidental; în nicio altă cultură nu există dogma contagiozităţii materiale şi a unei biologii bazate pe principiul de luptă.

Moartea bebeluşilor diagnosticaţi cu SHU

În luna februarie 2016, trei bebeluşi români au decedat în condiţii neelucidate, cu diagnostic de SHU (Sindrom Hemolitic Uremic), concomitent cu internarea în spital a altor zeci de copii mici în stare foarte gravă, care au ajuns la dializă. Copiii proveneau din mai multe localităţi (Argeş, Bacău, Sibiu, Braşov, Ialomiţa, Feteşti, Dolj, Bucureşti). Autorităţile au susţinut că singura cauza a deceselor şi a îmbolnăvirilor grave ale micuţilor ar fi fost bacteria E. Coli, deşi conform datelor făcute publice de Ministerul Sănătăţii unul din copiii decedaţi fusese „confirmat cu E. Coli nepatogen”, iar la ceilalţi doi copilaşi decedaţi nu se găsise deloc bacteria E. Coli (AGERPRES). Bunica unuia din copilaşii decedaţi a declarat într-o emisiune TV că pe certificatul de deces al micuţei fusese trecută ca şi cauză pneumonia.

În luna martie 2016, Eurosurveillance a publicat un raport redactat printre altele de specialişti români de la Spitalul „Marie Curie”, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Institutul Cantacuzino, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” şi Ministerul Sănătăţii.[7] În acest raport se precizează în mod surprinzător că doar 6 din 15 probe reacţionaseră pozitiv la analizele serologice pentru bacteria E. Coli (!), iar din cele 6 doar un singur caz se confirmase prin aglutinare!

În plus, analizele serologice se bazează doar pe evidenţierea prezenţei anticorpilor, nicidecum pe izolarea şi identificarea directă a „tulpinilor” de E. Coli incriminate! Experţii admit ei înşişi (pag. 5 a raportului) „caracterizarea incompletă a tulpinilor”, lipsind analiza moleculară a aşa-ziselor „tulpini” patogene. Cum se potriveşte atunci teoria cu practica şi de ce s-au pus decesele în cârca bacteriei?

Analize şi diagnostice arbitrare

La peste 95% din oameni exista în intestin în mod natural bacteria E. Coli, care are un rol benefic. În scandalul cu copiii decedaţi în condiţii neelucidate, fiind incriminată public o bacterie E. Coli găsită în „brânzica de Brădet”, directorul firmei Brădet şi-a trimis angajaţii la analize, cu rezultatul uimitor că ŞAPTE angajaţi au fost testaţi pozitiv pentru exact aceeaşi „tulpină” aşa-zis „patogenă” şi aşa-zis cauzatoare de Sindrom Hemolitic Uremic. Cum se face atunci că cei şapte angajaţi şi familiile lor nu au dezvoltat niciun fel de simptome, dacă acea „tulpină” ar fi patogenă? Oare nu ar fi cazul să luăm în considerare explicaţia că DE FAPT bacteria E. Coli este incriminată pe nedrept?[8]

Nici rezultatele care indică prezenţa aşa-zisei „verotoxine” nu echivalează automat cu confirmarea vreunei „infecţii”. Astfel, în prospectul testului MutaFAST® VTEC stx1/2 real time PCR putem citi:

„Limite ale testului: Diagnosticul unei boli infecţioase nu are voie să fie pus doar pe baza rezultatelor acestui test. Datele de anamneză precum şi simptomatologia pacientului trebuie luate în considerare alături de rezultatele analizei moleculare.”

Concluzie: un rezultat pozitiv la analize este considerat relevant DOAR în cazul prezenţei unor simptome adecvate. De ce oare? Altă concluzie: şi oamenii sănătoşi reacţionează pozitiv la testele de „verotoxine” (de exemplu cei ŞAPTE angajaţi ai firmei Brădet). Ca atare, testele pozitive nu dovedesc că bacteria ar cauza vreo boală, iar legătura dintre aşa-zisele „toxine” de E. Coli şi simptomatica bolii este o ipoteză bazată pe speculaţii, nu pe o înţelegere profundă şi ştiinţifică a proceselor biochimice din organism.

Testele pentru E. Coli nu sunt etalonate/standardizate

Testele de depistare a aşa-ziselor E. Coli patogene NU sunt etalonate conform unui standard internaţional pe baza moleculelor specifice şi caracterizate biochimic, ci pe bază de probe obţinute de la o serie de pacienţi cu un diagnostic comun, iar acele probe conţin o cantitate uriaşă de particule care nu sunt specifice şi nici purificate. Dacă în acest ghiveci de particule nespecifice testul identifică regulat (dar nu întotdeauna!) anumite molecule care nu apar întotdeauna la cei fără diagnosticul respectiv, atunci microbiologii interpretează rezultatul testului ca dovadă a unui agent infecţios specific. Interesant ar fi ca pacientul respectiv să fie testat pentru TOATE bacteriile aşa-zis „patogene”, pentru a vedea dacă nu cumva toate testele ies pozitive, pe lângă faptul că prezenţa unei bacterii este departe de a demonstra că aceasta ar fi cauza bolii. Aşa cum prezenţa pompierilor la fiecare incendiu nu poate fi vreo dovadă că pompierii sunt cauza incendiilor, prezenţa unor molecule proteice sau a unor infime particule celulare dintr-o masă întreagă de celule şi particule nespecifice NU are cum să reprezinte cauza simptomelor!

Notabil este şi faptul că la nivel naţional autorităţile române au raportat că în anii trecuţi NU se înregistraseră cazuri de Sindrom Hemolitic Uremic, în timp ce în raportul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (CEPCB) se menţionează că numai în anul 2015 fuseseră înregistrate 25 de cazuri de SHU în Romania. Ce motiv au autorităţile române să falsifice statistica?

Oare CE aveau în comun toţi copiii şi bebeluşii diagnosticaţi cu Sindrom Hemolitic Uremic şi CE anume au evitat autorităţile să investigheze?

Bacteria E. Coli în vaccinurile produse prin inginerie genetică

În cartea „Vaccinarea, eroarea medicala a secolului”, medicul francez Louis de Brouwer descrie procesul de producţie pentru vaccinul împotriva hepatitei B. Astfel, vaccinurile împotriva hepatitei B sunt produse pornind de la proteine din serul unui pacient bolnav cronic de hepatită, dar fără ca în prealabil să fi fost izolat, purificat şi caracterizat biochimic vreun virus al hepatitei B. Biologul german Dr. Stefan Lanka: „În fotografia care ar reprezenta aşa-zisul „virus al hepatitei B” nu sunt prezentate structuri izolate, ci este vorba de un aglutinat (acumulare de proteine din sânge, tipice de exemplu în procesele de coagulare).”.

Astfel, vaccinurile împotriva hepatitei B sunt produse pe baza unor proteine nepurificate, prelevate de la oameni cu ficatul grav bolnav, la care (atenţie!) se adaugă o aşa-zisă plasmidă, o componentă a cromozomului bacteriei E. Coli![9]

În manualul „Infecţiologie practică” (Hofmann, Tiller, ed. a 3-a, pag. 160) este de asemenea descris procesul de producţie al vaccinului de hepatită B: proteinele din serul bolnavilor de hepatită sunt cultivate în culturi de E. Coli! După recombinarea genetică împreună cu alte informaţii genetice, „plasmida recombinantă” este cultivată mai departe pe celule de drojdie din care apoi se recoltează serul pentru producţia de vaccinuri care sunt injectate bebeluşilor în primele 24 de ore de viaţă, cu rapeluri la 4 luni, la 6 luni şi la 11 luni (mai nou, rapelul de la 6 luni a fost eliminat, fără nicio explicaţie ştiinţifică).

Autorităţile române au declarat că toţi copiii afectaţi de Sindromul Hemolitic Uremic erau cu vaccinurile la zi, iar schema recomandată în România include vaccinul de hepatită B. Ca atare, unul din factorii comuni tuturor cazurilor de SHU erau VACCINURILE!

În aceste condiţii, şi ştiind că genomul bacterian nu este o structură fixă şi imuabilă, ci bacteriile îşi modifică permanent forma şi structura în organism, se pune întrebarea: Nu cumva aşa-zisele „tulpini” de E. Coli depistate la testele rapide ar putea fi în realitate molecule modificate de E. Coli dintre cele injectate în organismul copiilor prin vaccinul de hepatită B?

Antibioticele, antidiareicele şi consecinţele fatale

În 2011, în perioada aşa-zisei „epidemii” de E. Coli din Germania, Societatea Germană pentru Medicină Generală şi Medicina Familiei (DEGAM) a publicat un „Ghid Medical EHEC/SHU” pentru medici.[10]

În acest document se specifica foarte clar

La cazuri de diaree fără sânge => diagnostic/terapie simptomatică obişnuită

La cazuri izolate de diaree cu sânge: analize de laborator şi supraveghere intensă în condiţii de ambulatoriu

(Edeme? Producţie scăzută de urină? Peteşii? Dezorientare?)

↓

NU se administrează antibiotice => antibioticele duc la producţie crescută de toxine!
Fără Loperamid!

De aceea, al doilea factor comun esenţial care ar fi trebuit investigat este tratamentul chimic administrat bebeluşilor internaţi doar cu diaree şi care ulterior au dezvoltat simptome grave şi au murit!

Într-un ghid publicat de Institutul german Robert Koch[11] în perioada „epidemiei” de E. coli din 2011 din Germania se precizează de asemenea:

„Tratamentul simptomelor poate fi doar simptomatic. O terapie antibacteriană nu este indicată. Antibioticele pot prelungi eliminarea bacteriilor şi prin aceasta pot stimula producţia de toxine” (!!).

Brusc şi paradoxal, iată cum medicina alopată admite că antibioticele, care sunt administrate mereu în „lupta” împotriva bacteriilor „patogene”, duc în realitate la intoxicarea gravă a organismului!

Într-un studiu american din 2012 se afirmă de asemenea că „rolul antibioticelor în tratamentul împotriva aşa-ziselor infecţii cu EHEC (E. Coli enteropatogenă) este controvers, existând riscul că acest tratament declanşează sindromul hemolitic uremic (SHU) crescând producţia de toxine Shiga (Stx).” [12]

Medicina alopată se contrazice în permanenţă. De asemenea, este ştiut deja că în cazul suspiciunilor de „infecţii cu E. Coli” nu sunt recomandate nici măcar în protocolul alopat medicamentele pentru ameliorarea simptomelor precum antidiareicele (se consideră important ca toxinele să fie eliminate prin fecale) sau produşii pe bază de salicilaţi sau antiinflamatoare nesteroidiene (care favorizează sângerările tractului gastrointestinal). S-a investigat oare dacă nu cumva copilaşii cu simptome grave primiseră astfel de medicamente? Evident că nu.

Medicii care în 2011 au avut de-a face cu cazuri de Sindrom Hemolitic Uremic în Germania au declarat pentru revista „WELT am Sonntag”: 

„Eram foarte îngrijoraţi când tratamentele obişnuite pentru SHU nu au dat rezultate. Când au mai apărut şi manifestări neurologice la pacienţi şi aceştia au devenit apatici, iar unii au început chiar să halucineze, ni s-a făcut şi nouă frică.”

De aici se pot trage 4 concluzii:

1. Pacienţii cu sânge în scaun şi insuficienţă renală nu sunt trataţi holistic şi naturopat în spitale, ci exclusiv cu bombe chimice, respectiv cu medicamente care au multiple efecte nedorite.

2. Medicii se miră că abia în spital starea pacienţilor se înrăutăţeşte, fiind afectat şi sistemul nervos central.

3. Medicii ar trebui să consulte prospectele medicamentelor pe care le administrează pacienţilor, acolo se află de regulă în lista de efecte adverse toate complicaţiile pe care ei le consideră a fi cauzate de „E. Coli enteropatogen”.

4. Aceiaşi medici încep să se teamă, căci ei nu ştiu cum să ajute altfel decat administrând protocolul de „medicamente obişnuite”.

Spre deosebire de medicii alopaţi, un medic naturopat care consultă un pacient cu diaree cu sânge va face mai întâi o anamneză completă, în cadrul căreia întrebările cheie vor fi „Ce antibiotice şi ce seruri vaccinale au fost administrate pacientului înainte de apariţia simptomelor?”. Naturopatul va prescrie apoi remedii blânde, naturiste, cum ar fi argila de Luvos, eventual bentonit şi cărbune medicinal, iar în plus electroliţi care să compenseze pierderea de lichide din organism. Apoi, va recomanda refacerea florei intestinale cu preparate naturale, eventual apelând la vitamine pure, injectabile. Evident, aceste terapii nu au loc în clinicile unde sunt aplicate orbeşte protocoalele alopate care constau 99% în administrarea de medicamente cu efecte chimice.

În concluzie, deşi efectele devastatoare ale antibioticelor în cazurile suspecte de „infecţie cu E. Coli” sunt cunoscute demult, doctorul Ovidiu Limoncu, de la Secţia de Nefrologie Pediatrică a Spitalului Fundeni, a declarat pe contul său de Facebook pe 6 martie 2016 că TOŢI copiii cu SHU din Argeş primiseră antibiotic inclusiv la internarea din Marie Curie (implicând că este foarte posibil ca aceşti copii să mai fi primit o tură de antibiotice şi la spitalul din Argeş, unde fuseseră admişi iniţial, înainte de transferul la Bucureşti)!

Cu toate acestea, nu s-a investigat absolut nimic cu privire la aceste tratamente medicamentoase administrate micuţilor care apoi au decedat, deşi al doilea factor principal care ar fi trebuit luat în considerare era INTOXICAŢIA MEDICAMENTOASĂ!

Bacteria E. Coli nu este patogenă

Biologul german dr. Lanka explică: „Nu a fost demonstrată niciodată şi nici nu are cum să existe în biologie o bacterie care ar colecta nişte enzime cu rol în descompunerea de celule cu structură complexă, care ar transmite aceste enzime către eritrocite, pentru ca eritrocitele să elibereze apoi acele enzime pe post de „toxine” în rinichi şi să blocheze funcţia de eliminare a rinichilor. În biologie nu se dezvoltă şi nu se păstrează decât ceea ce este folositor şi util organismului, mai ales în cazul bacteriilor. Teoria infecţiei şi a vătămării din cauza bacteriilor nu este decât un «hocus pocus fidibus, de trei ori brânză de Bradet».”

Cu ajutorul tehnicilor biochimice de laborator, matricele aproximative ale acestor enzime sunt multiplicate în formă de acid nucleic prin tehnica PCR (reacţie de polimerizare în lanţ) şi, fără dovezi ştiinţifice, se pretinde că aceşti acizi nucleici ar fi componentele bacteriilor intestinale. Din acest moment, neputând găsi o explicaţie coerentă pentru cauza simptomelor, bacteriile intestinale inofensive sunt declarate brusc patogene. Acest truc efectuat prin PCR duce şi la declararea aşa-ziselor „tulpini” de E. Coli (EHEC, ETEC, EAEC, STEC) cu o multitudine de variante (026, 0103, 0104, 0111, 0157 etc. etc. etc.), numai că pentru aceste aşa-zise „tulpini” nu este niciodată efectuată analiza moleculară DUPĂ aplicarea metodei de polimerizare în lanţ, pentru a putea verifica dacă a fost izolată cu adevărat o tulpină bacteriană! Adresele trimise autorităţilor competente, în care am solicitat să ni se pună la dispoziţie asemenea analize moleculare pentru toate aşa-zisele „tulpini”, împreună cu dovezile de etalonare a testelor respective, au rămas fără răspuns.

Cum s-a încercat demonstraţia ştiinţifică a patogenităţii bacteriei E. Coli?

Una din primele publicaţii în care s-a încercat să se demonstreze patogenitatea acestei bacterii este din anul 1947.[13] În această lucrare este descris cazul unui băieţel de 7 luni şi jumătate, internat în spitalul din Cincinnati cu diagnostic de tuse, probleme respiratorii şi febră care dura deja de o săptămână. Remarcabil este faptul că diareea şi voma au apărut abia la OPT zile după admiterea în spital! Despre tratamentul şi medicamentele administrate în aceste opt zile nu aflăm nimic din această lucrare. Scaunele erau numeroase, lichide şi conţineau mult mucus, dar fără sânge. Problemele respiratorii, febra şi diareea masivă au continuat, iar băieţelul a fost timp de trei săptămâni hrănit aproape exclusiv intravenos. Din probele nazofaringiene nu a putut fi cultivat nici un microorganism cunoscut pe atunci ca şi agent infecţios (!). Valorile sângelui şi urinei erau normale, testul de tuberculină era negativ. Nici în fecale nu au fost găsite microorganisme suspecte. Tot ce au putut identifica au fost bacteriile din categoria E. Coli.

Au urmat cinci experimente în care diverse probe de fecale de la pacientul bolnav au fost injectate în ochii unor iepuri (!), cu rezultatul că iepurii au dezvoltat keratoconjunctivită (inflamaţie simultană a conjunctivei şi a corneei)!! Din ochii infectaţi ai iepurilor s-au extras din nou probe, care au fost cultivate mai departe şi serul rezultat a fost injectat în ochii altor cinci iepuri, rezultând de data aceasta în panoftalmită (inflamaţie cu puroi a membranelor oculare). Nu e nevoie să continuăm analiza pentru a realiza monstruozitatea absurdă a acestor experimente. Deşi medicina alopată susţine că transmiterea „bolii” se face doar pe cale fecal-orală, cercetătorii nu au încercat nici măcar o singură dată să demonstreze patogenitatea pe cale fecal-orală, imitând „infecţia” naturală!

În anul 1969, Smith şi Gyles[14] au experimentat pe porci nou-născuţi, care abia fuseseră înţărcaţi. I-au lăsat 24 de ore fără mâncare, apoi i-au anesteziat şi i-au operat: le-au cusut intestinul din loc în loc, iar în fiecare bucată „delimitată” astfel au injectat ser cu bacterii E. Coli din fecalele altor porci bolnavi (!). În alte experimente au injectat resturi de culturi celulare în care se bănuia că existau toxinele bacteriilor. După aceea au cusut la loc burţile porcişorilor, iar după ce aceştia s-au trezit din narcoză au fost ucişi şi s-a pornit la inspecţia porţiunilor de intestin în care fusese injectat materialul bacterian. De aici autorii au formulat diverse concluzii despre „patogenitatea” bacteriilor sau a presupuselor toxine bacteriene.

La fel ca şi la experimentele cu iepurii, nici aici nu au fost efectuate experimente de control, iar analiza biochimică a culturilor celulare utilizate nu apare nicăieri.

Interesant este că în nicio publicaţie despre E. Coli nu a fost vreodată demonstrată contagiozitatea pe cale fecal-orală (aşa cum susţine teoria). Astfel, ipoteza despre bacteriile E. Coli patogene stă pe picioare de lut, având în vedere că în viaţa de zi cu zi nu prea avem şanse să ne infectam cu E. Coli răzuindu-ne corneea cu un scalpel înmuiat în cultură de E. Coli sau injectându-ne culturi de E. Coli în porţiuni de intestin cusute cu aţă.

Realitatea biologică explicată prin embriologie, noua medicină germanică şi toxicologie

Biologul german Dr. Stefan Lanka recomandă studiul embriologiei, al celor cinci legi biologice ale naturii (Noua Medicină Germanică) şi al toxicologiei, astfel putem înţelege exact CE tipuri de celule/ţesuturi CUM şi CÂND se dezvoltă, se regenerează, se modifică sau –în caz de distrugere masivă- sunt abandonate şi descompuse.

Embriologia descrie originea celor trei tipuri de ţesuturi (foiţe embrionare) din care se dezvoltă toate organele şi întreg organismul: endoderm, mezoderm şi ectoderm. În anul 1858 s-a impus în medicină dogma patologiei celulare de către Rudolf Virchow, conform căreia bolile ar porni din celule,  celule care ar degenera haotic, s-ar înmulţi necontrolat şi astfel ar deveni sursa distrugerii întregului organism. Din dogma aceasta s-a născut cercetarea în laborator, cu toate că celulele din eprubete nu sunt niciodată cele din organismul viu, în eprubetă celulele îşi modifică structura, forma şi funcţiile, fiind menţinute în viaţă doar cu ser fetal bovin extras pe viu din inimile fetuşilor de viţel.

Problematic este însă faptul că Virchow a plagiat masiv de la doi cercetători evrei (Friedrich Günzburg şi Robert Remak)[15] şi a preluat în mod incomplet descoperirile acestora. Remak descoperise şi dezvoltase ştiinţa embriologiei, conform căreia orice modificare la nivel celular porneşte întotdeauna de la un tip specific de ţesut şi nu de la celulă, iar în procesele patologice sunt întotdeauna implicate şi creierul, nervii şi alte organe. Aceste descoperiri au fost trecute sub tăcere de Virchow, care s-a folosit de influenţa sa politică pentru a le distruge cariera celor doi rivali.

Cele 5 legi biologice ale naturii formulate de medicul german dr. Ryke Geerd Hamer sub denumirea Noua Medicină Germanică descriu în detaliu toate modificările (fie proliferare, fie pierdere de masă tisulară) ale celor trei tipuri de ţesuturi, ca şi consecinţă a şocurilor biologice conflictuale care întotdeauna afectează organismul pe trei planuri concomitent: psihic, la nivelul creierului şi la nivelul organelor, în funcţie de apartenenţa lor la un strat embrionar specific.[16]

Toxicologia la rândul ei descrie influenţa celulelor şi ţesuturilor în organism în cazurile de deficienţă (lipsuri nutritive etc.) şi intoxicare.

Aceste trei ramuri ale ştiinţei oferă răspunsuri la întrebările esenţiale despre sănătate şi boală, astfel încât nu mai rămâne loc pentru speculaţiile conform cărora bacteriile ar fi cauza vreunei boli.

Nivelul total de energie al organismului este factorul principal de care depinde înmulţirea bacteriilor sau a altor microbi (de ex. ciuperci sau protozoare). Aparitia şi prezenţa bacteriilor şi ciupercilor este întotdeauna un indicator clar al proceselor de (re)construcţie, de modificare sau de reducere celulară şi tisulară în organism, procese care frecvent sunt diagnosticate greşit ca „boli” şi în care microorganismele au o contribuţie metabolică esenţială. Bacteriile nu sunt în nici un caz cauza „bolii”, cu toate că medicina academică acuză microorganismele deoarece nu are altă explicaţie. În realitate, bacteriile ajută în procesele biologice de dezvoltare şi vindecare.

Biologul german Dr. Stefan Lanka explică: „Apariţia în organism a unor protozoare cu structura mai complexă (care au nucleu celular, deci nu bacterii) indică întotdeauna un nivel de energie foarte scăzut în organism, care este denumit potenţial Redox şi poate fi măsurat în milivolţi. Acest lucru este valabil şi pentru aşa-zişii paraziţi. Pentru clarificarea rolului paraziţilor în acest context ar fi nevoie de mult mai multă cercetare în direcţia corectă. Dacă o stare de energie foarte scăzută persistă prea mult timp, de aici rezultă slăbiciuni şi simptome deoarece organismul nu mai dispune de suficientă energie pentru a se regenera. Aceste simptome sunt puse apoi în cârca aşa-zişilor paraziţi, fără niciun fel de dovezi, exact la fel cum şi bacteriile sunt făcute răspunzătoare pentru alte simptome/boli.

Nu s-au făcut niciodată cercetări pentru a observa dacă nu cumva paraziţii sunt un fel de simbionţi, care încearcă să furnizeze organismului energia care îi lipseşte acestuia; căci dacă paraziţii ar cauza lipsa de energie, ei nu ar apărea exact atunci când nivelul de energie al organismului este deja extrem de scăzut. Ca atare, cauza lipsei de energie trebuie căutată înainte de apariţia paraziţilor.”

Cauzele diareei conform celor 5 legi biologice ale naturii

Funcţia biologică a diareei: dezintoxicare, eliminare de toxine sau a unei mase de celule vătămate/excedentare

Cauze posibile:

• Intoxicaţie - alimente stricate, contaminate, aspartam, efecte adverse de la medicamente (în special antibiotice), calmante etc.
• Alimentaţie greşită: combinarea greşita a alimentelor poate duce la diaree.
• Un conflict de „supărare nedigerabilă” (faza postconflictuală), care afectează tubul digestiv

Când o "bucată nedigerabilă" a unui conflict de supărare este blocată în tubul digestiv, se pornesc de obicei două programe biologice speciale: un program de natură secretorie, apare o aşa-zisă "tumoare" de tip conopidă (masă conflictuală), în urma hiperfuncţiei prelungite şi a producţiei mărite de sucuri gastrice pentru a digera şi dizolva bucata respectivă, la care se adaugă un program de natură motorică (peristaltică), ce implică musculatura intestinului, având sensul biologic de a "arunca" afară bucata nedigerabilă (conflictul constă în imposibilitatea de a scăpa de acea supărare, percepută ca o bucată nedigerabilă, o „îmbucătură toxică”).

Diareea apare în criza epileptoidă din faza postconflictuală sau când se intră pe vindecare suspendată (recidive), vezi Morbus Crohn, vezi inflamaţiile intestinului, colite etc.

Simpaticotonie, în general: În faza activă de conflict, se deschid muşchii anali şi cei ai vezicii urinare, pentru a pregăti aruncarea balastului, muşchii stomacului se deschid pentru a uşura trecerea.

Terapie la diaree: în funcţie de cauza respectivă.

• mişcări de focusare de tip tai-chi sau antrenament pt. muşchi
•   nutriţie: afine, orz, ovăz, miere- ceaiuri: frunze de mure, coajă de stejar, muşeţel, cicoare.

Pentru intestinul în faza de vindecare:

• ceaiuri: centaur, turiţă mare, fenicul, mentă, coada şoricelului.
• mestecat îndelungat, gustat pe îndelete mâncarea.
• îngrijirea simbionţilor bacterieni cu Kombucha, borş, iaurt de casă.
• Cayce: o migdală pe zi, terapie hidrocolon (băi intestinale) şi clisme pt. dezintoxicare.
• Hildegard von Bingen: condimente gen seminţe de fenicul, mentă.
• comprese calde cu sare de mare pe burtă.
• ţinut post (cea mai veche şi mai eficientă terapie pt. tulburările digestive).

Aici trebuie să ne ascultam instinctul şi intuiţia, aşa cum fac şi animalele când sunt bolnave; părinţii să nu se îngrijoreze cănd copilul nu vrea să mănânce; aici, eliminarea este esenţială, nu aportul.

Willfort: o cură de 3 săptămâni cu suc proaspăt de varză albă (0,5-1l pe zi)

NOTA BENE: a nu se ţine post în mod impus şi în condiţii de stres, altfel există riscul să se declanşeze alte conflicte!

De asemenea, trebuie precizat că în cazul sugarilor, 90% din conflicte sunt preluate de la mamă (furii reprimate, discuţii şi certuri în familie, supărări nedigerabile ale mamei etc.). Mamele trebuie să depăşeasca starea de autoculpabilizare şi să-şi conştientizeze propriile conflicte, doar astfel îi vor putea ajuta cel mai bine pe micuţi să scape de simptome.

Cauzele reale ale Sindromului Hemolitic Uremic

Vătămările care duc la anemie gravă şi la insuficienţă renală şi care sunt atribuite bacteriei E. Coli sub denumirea „Sindrom Hemolitic Uremic” apar aproape numai în spitale şi doar în urma intoxicaţiei medicamentoase, mai ales că în majoritatea spitalelor simptomele „anemie, diaree masivă şi insuficienţă renală” nu sunt tratate prin măsuri de susţinere a funcţiilor fiziologice, prin administrarea de substanţe biologice asimilabile de organism pentru creşterea nivelului de energie. Dimpotrivă: în paranoia colectivă a bacteriofobiei, se administrează unui organism slăbit nişte substanţe chimice toxice, care duc la o pierdere şi mai mare de energie.

Este interesant şi relevant faptul că diagnosticele de SHU apar de cele mai multe ori abia după ce pacienţii au petrecut mai multe zile în spital! Practic nici un pacient nu vine de acasă cu toate simptomele de SHU, ci iniţial doar cu diaree masivă.

În cazul apariţiei consecutive a simptomelor, deci atunci când „insuficienţa renală” este diagnosticată ABIA în spital, este vorba de un proces biologic explicabil prin noua medicină germanică, un proces prin care capacitatea de eliminare a rinichilor determină atât intensitatea cât şi prognoza simptomelor. Avem de-a face aici cu un conflict biologic de „refugiat”, un conflict de abandon, pe care foarte mulţi oameni îl resimt când se internează în spital! Astfel, orice edem este agravat şi mărit dacă există în paralel şi un conflict care a afectat tuburile colectoare renale. Tuburile colectoare renale încep să lucreze la capacitate mărită, pentru a reţine apa în organism, sensul biologic fiind de a salva persoana care prin acel conflict se simte „ca peştele pe uscat, fără apă pentru a supravieţui”. Astfel, când rinichii reţin tot mai multă apă şi se ajunge la o retenţie mărită, deci o hiperfuncţie a rinichilor, care lucrează la capacitate maximă, medicina academică diagnostichează paradoxal exact contrariul: insuficienţă renală! În realitate, această hiperfuncţie de reţinere a apei poate amplifica până la de 10 ori celelalte simptome ale „bolii”. Când rinichii funcţionează bine şi corpul elimină lichidele, simptomele sunt reduse în intensitate.

Cele 5 legi biologice ale naturii descrise de noua medicină germanică nu au nicio excepţie şi explică aceste simptome[16], în timp ce medicii alopaţi interpretează totul ca fiind acţiunea unei bacterii patogene şi continuă să atace un organism slăbit, administrând otrăvuri celulare precum antibioticele, care ucid bacteriile atât de necesare corpului şi în acelaşi timp distrug aproape în totalitate restul de energie din organism, ducând uneori la deces. Cauza deceselor se află mai degrabă în vânătoarea de bacterii şi în „tratamentul” cu otrăvuri celulare.

   

Castravetele (sau brânza de Brădet, după caz)

Isteria propagată în mass media în 2011, cum că E. Coli ar fi venit călare pe trei castraveţi din Spania, sau în 2016, cum că E. Coli din brânza de Brădet ar ucide de la distanţă bebeluşi care nici nu consumaseră acea brânză, ne arată cât de eficient lucrează propaganda în mass media şi cât de puternică este frica de contaminare a populaţiei dezinformate. 

Într-adevăr, cu „microbul fricii” nu este de glumit, singurul „vaccin” eficient este informarea independentă, din surse necontaminate de interese comerciale.

În weekendul trecut, alţi doi copilaşi au fost internaţi în stare gravă şi diagnosticaţi cu SHU. Aşteptăm de la autorităţile medicale să investigheze corect posibilitatea reală ca toţi aceşti copii să fi fost victimele unui malpraxis medical.

[1] Prof. Gheorghe Mustaţă, Mariana Mustaţă, The Microbiome – The Secret Weapon of Modern Medicine, Int. Journal of Medical Dentistry, Vol. 4, Issue 2 Aprilie/June 2014, pag. 123-137

[2] http://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa1205037

[3] UK Parliament, Further Reports Respecting the Cholera Epidemic în Egypt and the Proceedings of the German Scientific Commission, C. 3996 LXXX III (1884), p. 4

[4] http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2723483/

[5] Prof. Gerald L. Geison: The Private Science of Louis Pasteur, 1995, Princeton University Press

[6] http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/2013/

[7] http://www.eurosurveillance.org/images/dynamic/EE/V21N11/art21417.pdf

[8] http://www.gandul.info/stiri/cazul-bebelusilor-din-arges-angajati-ai-firmei-bradet-depistati-cu-e-coli-15108562

[9] Dr. Louis de Brouwer, Vaccinarea – Eroarea medicală a secolului, Ed. VIDIA 2011

[10] http://www.degam.de/files/Inhalte/Degam-Inhalte/Ueber_uns/Positionspapiere/DEGAM_S1-LL_EHEC_10-6-2011.pdf

[11] https://www.rki.de/DE/Content/Infekt/EpidBull/Merkblaetter/Ratgeber_EHEC.html

[12] http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22391549

[13] I. Ruchman, K. Dodd, The Isolation of a strain of Escherichia Coli pathogenic for the rabbit’s eye from a patient with diarrhea, J Bacteriol. 1947 May; 53(5): 653–656.

[14] HW Smith, CL Gyles, Escherichia coli enterotoxin, Veterinary Record 1969;85:24 694doi:10.1136/vr.85.24.694-a

[15] https://en.wikipedia.org/wiki/Robert_Remak

[16] YouTube: „Cele 5 legi biologice ale naturii – Noua Medicină Germanică”

Surse suplimentare:

Dr. Stefan Lanka: Poate bacteria E. Coli să cauzeze boli?, klein-klein-verlag, 2011

Hans U. P. Tolzin: impf-report 78-79, 2011