joi, 17 decembrie 2009

Din nou si din nou Timisoara

Gest impresionant al fanilor timişoreni duminică seara pe stadionul „Dan Păltinişanu“:

omagiu pentru cei ucişi la Revoluţia din 1989


Există momente pe stadioane în care amuţeşti. Te trec fiorii, nu mai poţi să spui nimic, decât cel mult să aplauzi.

Duminică, la Timişoara, a avut loc un astfel de moment. La pauză, întregul stadion a încetat aproape şi să respire după ce galeria a ridicat aproximativ o sută de bannere cu nume. Nume care pentru majoritatea dintre noi nu spun nimic, dar care înseamnă enorm pentru toţi. Sunt cei care au fost ucişi în decembrie 1989 la Timişoara. În mijloc, Opera, un alt simbol al Revoluţiei, îndoliată. Într-un colţ, o pânză albă este dedicată memoriei celor dispăruţi sau neidentificaţi.

"În fiecare an facem câte un eveniment în memoria oamenilor care au murit atunci. Trebuia să reamintim unora că acei oameni au murit pentru ca ei să se poată certa acum în parlament sau cu ocazia campaniei electorale", a explicat Emanuel Cernescu, unul dintre suporteri. "Vrem ca nimeni să nu uite. E o onoare că, fie şi pentru câteva clipe şi într-un mod metaforic, acei Oameni au fost cu noi în peluză", completează Silvian Radosav.


***********

Un comentariu:

  1. Da e adevarat...Timisoara nu-si uita eroii...si au murit foarte multi aici...sute de familii indurerate! Sunt din 2000 aici si iti pot spune cu mana pe inima ca aici e o altfel de Romanie!

    Te pup! Miha

    RăspundețiȘtergere