Un bulgaras de viata

Asa imi spunea Bogdan dupa ce vazuse prima ecografie cu David: "Un bulgaras de viata"!

Ei bine, bulgarasul nostru de viata va implini in curand doi anisori. Cand au trecut atat de repede, Doamne?

Bulgarasul nostru de viata alearga prin casa si striga "Mami, mami" si "Tati, tati" si ne umple inimile de bucurie - exact asa cum ne imaginam noi! A invatat sa zica si sa fie "lieb" (sa mangaie si sa pupe si sa dragaleasca - pentru ca ne vede pe noi!), zice o multime de cuvinte (majoritatea in germana) pe care le-am scris pe homepage-ul lui, mai nou ne amuzam copios cand il auzim cum zice "laba-laba" (ei, ce vreti, astea sunt sunetele pe care le pronunta cu usurinta ;-))).

Intelege totul, repeta deja majoritatea cuvintelor pe care i le spunem, ii turuie gurita ziua si noaptea... da, uneori e pe trei sferturi adormit si apoi se ridica in fund, face cu mainile ca si cum ar conduce o masina, zice de cateva ori "um... um..." si apoi cade lat la loc, de zici ca e somnambul...

Dintisorul i-a iesit deja aproape pe trei sferturi, Doamne, ce inspirata am fost sa ma rog de doctorita aia sa nu i-l scoata atunci!! Ce bine ca am insistat cu lacrimi in ochi sa faca ceva ca sa-l salveze, iar doctorita atunci l-a sunat pe seful ei care i-a spus sa nu-l scoata, sa mai astepte, ca exista acea “eruptie spontana” in 70-80% din cazuri etc. Daca nu am fi intrat in panica atunci cand l-am vazut pe Daviducul plin de sange la gura si daca as fi gugalit putin despre accidentele cu dintii de lapte, gaseam si eu din prima informatiile necesare (le-am gasit dupa aceea, seara, cand ne mai linistisem). Inca o confirmare pentru mine ca asemenea decizii nu trebuie luate din panica, din frica, si mai ales ca nu trebuie intotdeauna sa faci ce zice doctorul, ca nici unul din ei nu este zeu si nu le poate sti pe toate. Noroc ca am dat de o tipa deschisa, care a vrut sa afle si altceva decat ce stia ea, care nu si-a pus orgoliul la bataie ca sa-mi arate mie ca stie ea mai bine, ca puteam sa dam si de una din asta… Cand ma gandesc ca asistenta deja pregatise si seringa cu anestezia, brrr... Ce bine cand totul se termina cu bine!

Odata cu mutarea a devenit si el usor nelinistit, face mici prostioare (am scris pe blogul lui), iar eu incerc sa-i explic ce urmeaza, sa-i spun ca o sa plecam de aici, ca ne mutam intr-o casa mai frumoasa, care va fi doar a noastra, unde vom fi mai linistiti si mai fericiti... Chiar daca nu intelege el totul, sper sa-l linisteasca putin...

Ne mutam lunea viitoare. Pana atunci mai cara Bogdan din chestiile mai "usoare" (vorba vine, ca deja l-au cocosat cutiile, dar e orgolios si nu vrea sa apeleze la nimeni).

Voi aveti prieteni care v-ar ajuta cu drag la mutat? Ca pentru mine chestia asta chiar a ajuns de curand un criteriu de apreciere a unei adevarate prietenii. Ca vorba aia, de prietenii din alea tipic romanesti, doar la distractie si dans si voie buna, toata lumea e satula, nu? Sau nu? Pe cine v-ati putea baza la un mutat? Ca eu in afara de Antoanela, care a venit cateva ore si ne-a ajutat la impachetat stiva de carti din biblioteca, nu am simtit ca am la cine sa apelez cu draga inima. E trist, nu? Dar asta e realitatea, iar mie sincer imi e mai bine asa decat cu armata de false prietene pe care le aveam inainte si despre care ma minteam ca ar fi tinut la mine. Adevarul o fi dureros, dar tot mai dureroasa e minciuna.