O alta tragedie, cu David :-(

David a alergat azi-dimineata dintr-o camera in alta, s-a sprijinit nu stiu cum pe o naveta cu sticle goale, si-a pierdut echilibrul si a cazut nu stiu cum, ca eu aveam castile la urechi si doar Bogdan a auzit zgomotele ingrozitoare. Cand s-a dus dupa David, care deja urla in ultimul hal, l-am auzit "Aoleu, Feli, aoleu!" si cand i-am vazut pe amandoi (David la Bogdan in brate) am crezut ca-mi sta inima in loc: David era plin de sange in gura, la gura, pe gat, pe bluza, curgea in continuu... Paralizasem... Bogdan voia sa se duca spre dormitor cu David (si el era chiaun!), eu ii zic "Un'te duci? Hai la baie!"...

L-a pus pe David pe comoda de infasat, ca sa ne uitam ce are... L-am sters de sange si cand m-am uitat in gura lui chiar mi-a stat inima in loc: unul din dintii din fata este complet indoit spre inauntru si bagat pe jumatate si mai bine in gingie, insemnand ca David a cazut exact pe gura, pe dinti! DOAMNE, nu doresc nimanui sa se simta cum ma simt eu din secunda aia incoace.

Am fugit cu el la urgenta, din Hanau am ajuns la clinica universitara din Frankfurt, care are si urgenta stomatologica si chirurgicala. Am avut noroc ca ne-au luat repede si nu am asteptat mult. Stomatoloaga de acolo s-a uitat si imediat a zis ca dintele trebuie scos. Eu - printre lacrimi - am intrebat-o (implorator) daca nu poate cumva sa salveze dintele, am tot spus ca nu se poate sa fie scos dintele, trebuie gasita alta solutie!! In timp ce asistentele pregateau injectia cu anestezie si ce mai era nevoie, noi asteptam in cabinet cu inima cat un purice (il si vedeam deja pe David urland de durere si sculand din morti tot spitalul), imi venea in continuu sa plang de mila lui, gandindu-ma la durerea lui si la dintele pierdut, la consecintele pentru dintele care va urma sa creasca acolo si pe care il va avea o viata intreaga... refuzam sa accept pierderea acestui dinte! Un carusel de ganduri care de care mai dureroase, totul intr-o furtuna de dureri sufletesti, remuscari si sentimente de vinovatie pe care de asemenea nu le doresc nimanui!!

Dupa vreo 10 minute stomatoloaga a venit si ne-a spus ca s-a sfatuit cu medicul-sef la telefon si acesta, avand mai multa experienta, i-a spus sa nu scoata (inca) dintele, caci daca acesta este indoit palatinal (spre inauntru) si nu spre inafara, exista cam in 80% din cazuri posibilitatea unei remisii spontane printr-o reactie a corpului. Ceea ce speram si noi din tot sufletul! Ne ducem maine din nou la control, apoi o sa ne ducem cel putin o data pe saptamana sa-l controleze din nou, am primit si antibiotice (pt. prevenirea unei eventuale infectii!) pe care evident ca nu i le voi da, iar daca in urmatoarele 4-6 saptamani dintele nu se reaseaza la loc, atunci trebuie scos... Stomatoloaga mi-a spus ca azi nu trebuie in nici un caz sa-l spal pe dintisori, a zis sa continui cu ingrijirea ca si pana acum, ca David are o dantura impecabila si ingrijita (i-am spus ca nu mananca zahar si dulciuri, nu bea sucuri de fructe etc., il spal zilnic, deci e normal sa aiba dantura perfecta), a mai zis sa-i dam mancare moale zilele astea, sa nu-l lasam sa muste din ceva, sa fim atenti...

Cand am ajuns acasa, David n-a vrut sa manance nimic, sa bea nimic, abia cand a revenit Bogdan de la farmacie a mancat 2 banane si a baut niste apa, iar acum doarme...

Of, Doamne, saracutul de el, de ce a trebuit sa se intample asa ceva?? Nu-mi revin!! Am mancat, m-am uitat putin la televizor, dar fiecare secunda in care am reusit sa nu ma gandesc la asta a fost urmata de secunde in care gandul mi-a zburat din nou la ce s-a intamplat si mi s-a strans din nou inima si din nou m-am rugat ca cineva sa dea timpul inapoi si sa anuleze ce s-a intamplat, cineva sa stearga cu buretele totul!! Dar apoi trebuie din nou sa accept muscatura otravita a realitatii, ca s-a intamplat si nu mai avem cum sa dam timpul inapoi si sa reparam nimic!

Cum sa traiesti ca parinte cu aceasta povara, Dumnezeule? Sunt cu inima franta de tot...