miercuri, 27 aprilie 2011

A deeper level at rock bottom

Am crezut ca am ajuns la fundul mlastinei, dar hei, se poate si mai adanc...


In duminica Pastelui am avut musafiri, a fost tare frumos. In mine insa deja se adunau nori negri si astfel am fost destul de absenta (mai putin la teme legate de abuz, copilarie etc.).


De o buna bucata de vreme constientizez ca ma simt tot mai rau in pielea mea si imi tot adun puterile ca sa ma reconciliez cu mine insami si in acelasi timp sa pornesc la o noua actiune de "restructurare" interioara si exterioara... Simt pe undeva o mica adiere de imbunatatire, dar nu reusesc s-o implementez atat de rapid pe cat ar vrea perfectionismul meu crunt...


Luni la pranz ne-a facut Mutti o surpriza si a venit sa-l ia pe David la plimbare 2 ore. In prima secunda ne-am bucurat, gandindu-ne ca vom avea timp pentru ... stiti voi ce. Ca de cand ne-am mutat in noul apartament nu am mai avut ocazia sa ne dam rendez-vous la orizontala in timpul zilei (cum si cand era s-o facem, daca nu are cine sa stea cu David?). Ei, dar am taraganat-o putin ca sa schimbam asternuturile (care oricum trebuiau schimbate), dupa care, cand ne-am imbratisat, pe mine m-a pocnit o criza de plans de zile mari. Si am plans, nenica, am plans la Bogdan in brate cu sughituri, cu urlete si inecaciune, cu zgaltaituri, cu tremurat, ca pe vremurile mele bune la terapie...


Si stand si plangand in bratele lui Bogdan, i-am spus printre sughituri ce ma ucide, constientizand totul chiar in clipa cand imi puneam sentimentele in cuvinte. In criza noastra actuala, imi e din ce in ce mai greu sa suport rabufnirile baiatului nemultumit din el, imi e din ce in ce mai greu sa raman eu calma si adulta si suverana pana in unghii, sa-mi spun ca "este doar baiatul", imi e din ce in ce mai greu sa nu las cratere de durere sa se caste in sufletul meu, fiindca ranile au ajuns la maduva.


Eu oricum dintotdeauna ma simt defecta din punct de vedere fizic, un rebut, inadecvata, incompleta, necorespunzatoare, spuneti-i cum vreti. Dintotdeauna ma simt urata, grasa, diforma, insuportabila, un monstru de care oricui ar trebui sa-i fie sila. Asa ma vad eu dintotdeauna. DAR pana acum nu m-am indoit niciodata de calitatile mele ca om. Pana acum. Ori in ultimele certuri cu Bogdan, cand baiatul furios preia controlul, tot aud ca este foarte nefericit cu mine, ca nu mai simte nimic din ceea ce simtea pe vremuri, ca nu mai simte ca primeste nimic de la mine, ca sunt absenta, ca am devenit doi straini si ca in clipa de fata doar David il mai tine langa mine, iar cuvintele astea (chiar daca sunt spuse la furie de baiatul frustrat din el, care iese la suprafata tot mai des de cand Bogdan nu a mai fost la terapie!!) toarna acid sulfuric in inima mea si-asa facuta zdrente. El a negat si a incercat sa ma consoleze, cred ca un pic s-a speriat si el de consecintele grave ale comportamentului lui, dar stiu ca urmatoarea furtuna va veni cu siguranta si la fel si urmatoarele... iar in timpul asta eu am inceput deja sa cred ca am devenit un om de nimic, un om fara nici un fel de calitati, care nu merita decat sa fie aruncat la gunoi.


Desi postul asta poate parea o lamentare, este doar o relatare mult prea lucida a ceea ce simt atunci cand Bogdan ma cearta (ca nici nu mai pot sa spun "cand ma cert cu Bogdan"). Am ajuns sa ma simt exact ca in copilarie, cand stateam permanent cu frica in san si cu stomacul strans ghem, asteptand urmatoarea izbucnire imprevizibila a mamei, cand eram permanent timorata si criticata fiindca orice faceam nu era bine... Asa ma simt acum. Si am aceeasi reactie de aparare ca si in copilarie: ma indepartez si mai tare, ma retrag si mai mult in mine, opun o rezistenta muta si mai mare. I-am explicat lui Bogdan (si adultul din el stie prea bine!!) ca atitudinea lui cu iesiri infantile nu va imbunatati cu nimic criza dintre noi, ba chiar dimpotriva, dar se pare ca furia baiatului din el (care ma identifica total cu mama lui care l-a abandonat) este inca prea puternica si il orbeste. Incerc din rasputeri sa rezist la bombardament, sa cern printre lovituri toata dragostea pe care STIU ca mi-o poarta, dar imi e si mie tot mai greu cand nu ma simt deloc bine in pielea mea, cand si eu lovesc la randul meu in mine si musc in carne vie fara mila cu verdictele implacabile pe care mi le servesc singura...

Of, e tare greu...



vineri, 22 aprilie 2011

Paste fericit!

Va doresc cele mai minunate si insorite zile de Paste,
sa aveti pace, caldura si fericire in suflet, sa sarbatoriti frumos si
sa va bucurati de fiecare clipa petrecuta alaturi de cei dragi!



PASTE FERICIT!!!



Spring bunnies and Easter stories by NewlifeDreams Designs

miercuri, 6 aprilie 2011

Sau lasa...

Va amintiti de amica mea Susan? Este cea care sustine ca ei i-a prins bine sa fie educata "sever" si de aceea acum o altoieste pe fetita ei si peste maini si peste fund, ca "are pampers si nu simte" (!?!?!?). De la ultima noastra intalnire din octombrie nu a mai dat nici un semn de viata decat o poza de Craciun. In ianuarie eu i-am trimis un link spre pagina lui Alice Miller cu un articol despre scatoalce si i-am recomandat sa-l citeasca atent. Dupa aceea... tacere. Saptamana trecuta Susan a sunat-o pe Claudi (prietena mea si mama lui Christoph, cu care noi ne intalnim in fiecare miercuri) si a invitat-o pe la ea. Claudi, naivitatea intruchipata, o intreaba: "S-o sun si pe Feli, sa vina si ea cu David?". Raspunsul lui Susan: "Ah, nu, lasa..."


OK, trebuie sa recunosc ca m-a durut, desi nici nu ma asteptam la altceva si nici eu sincer nu mai doresc sa am de-a face cu aceasta persoana. Dar m-a durut. Si am stat si m-am intrebat CE ANUME ma supara chiar atat de tare la toata povestea asta. Ca doar nu mi-as fi dorit sa merg si eu acolo... Si, constientizand, mi-am dat seama ca nu ma deranjeaza atat "respingerea" lui Susan (previzibila dealtfel), cat ma deranjeaza faptul ca prietena mea Claudi se duce bine mersi acolo fara mine, desi a fost de fata la discutiile mele cu Susan despre "educatie", desi cunoaste toata istoria si a fost complet de acord cu mine ca Susan face niste greseli imense si le mai si argumenteaza agresiv!!


M-am gandit foarte bine si am sa-i spun Claudiei cu prima ocazie ce anume ma deranjeaza: prin faptul ca ea se duce la Susan in vizita, sa se joace copiii, ele sa stea la o parola si la o cafea ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic si lui Susan i-ar mirosi gura doar a micsunele, Claudi ii va confirma lui Susan ca totul este ok, ca EU sunt problema, ca nu e nimic in neregula cu EA, ca eliminandu-ma pe mine din cercul ei de amice si-a rezolvat "problema", poate sa atarne in cui oglinda in care nu-i place ce vede si acum se poate dedica si mai aprig "educatiei" si "disciplinarii" fetitei ei. Invitand-o ostentativ doar pe Claudi, Susan si-a spus clar parerea despre mine. Ei, trist este ca, acceptand invitatia expresa fara mine, Claudi si-a declarat si ea in ochii lui Susan pozitia fata de mine (chiar daca nu constient), chestia asta este ceea ce m-a durut. Stiu sigur ca Susan a mizat si pe faptul ca eu voi afla de la Claudi despre intalnirea lor fara mine, iar eu acum simt asta acum ca pe o palma dubla.



Plus ca nu ma pot impiedica sa gandesc, in idealismul meu care frizeaza imbecilitatea, ca daca si Claudi ar mentine distanta, poate ca Susan s-ar intreba macar o secunda de ce oare o evita DOUA persoane dupa ce s-au intretinut cu ea pe tema educatiei si a maltratarii fizice a copiilor. Pe cand asa, Feli va cadea din nou de proasta si va primi iar eticheta binecunoscuta "ei, las-o pe aroganta aia care crede ca le stie pe toate", iar duamnei Susan nu i se va clinti nici un neuron pe tema abuzului fata de propriul copil.



Ma simt tradata, trista si cu sufletul greu.

marți, 5 aprilie 2011

Una din cele mai minunate zile ale vietii mele

Aseara, asteptandu-l pe Daviduc sa adoarma, il vad ca se ridica in patru labe, vine spre mine, ma priveste fix in ochi si imi spune din senin: "Ich liebe dich, Mama!"

Cascada Niagara a iubirii si a fericirii s-a revarsat in sufletul meu!

Doamne, iti multumesc inca o data pentru acest copil si pentru ca mi-ai dat sansa de a auzi asemenea cuvinte de la el!