Cutite in inima

Cu ce sa incep?

Am venit si noi ca tot omul duminica din concediu, ne bucuram ca mai avem 3 zile libere impreuna pana cand Bogdan urma sa inceapa din nou serviciul. Luni m-am dus cu David la homeopat. Cand ies, incepuse sa picure si dau sa-l sun pe Bogdan sa vina sa ne ia cu masina. Cand colo... gasesc un SMS de la el: "Taica-tu e jos pe terasa la dl. Sticla. Asta da surpriza. Vorbesti cu el?". Am crezut ca ma loveste un tren.

Pentru cine nu ma cunoaste si nu stie povestea, eu din 2003 nu l-am mai vazut pe tata si - cu exceptia catorva intermezzo-uri epistolare care mi-au lasat un gust tare amar - am evitat orice contact cu el. De ce am rupt relatiile cu el? La vremea respectiva, din cauza ca s-a amestecat la modul cel mai nesimtit si egoist in relatia mea cu Bogdan, incercand sa ne dezbine. Acea despartire, pe care am operat-o fara sa ma gandesc prea mult, m-a aruncat intr-un haos emotional de nedescris. Eu, copilul perfect pana atunci, indraznisem sa refuz sa ma mai las exploatata, manipulata, folosita. Asa am ajuns la terapie. In terapie am reusit sa vad ca dincolo de problema "concreta" se afla de fapt o relatie profund toxica intre copilul perfect si doi parinti incapabili de iubire. Dupa si mai multe zbateri si suferinta, un an mai tarziu am rupt relatiile si cu mama (care mi-a facut mult mai mult rau decat tata).

Cand am capatat distanta emotionala necesara, am realizat ca - in ciuda impotentei lui sufletesti - tata avusese si partile lui bune in copilaria mea: ma stimulase intelectual, imi oferise prin exemplul lui (dispretul fata de mama) o portita de scapare ca sa nu ma transform si eu in mama (ceea ce era scopul inconstient al "educatiei" date de ea cu jigniri, umiliri, pumni in spate si papuci in cap) , imi lasase destula libertate incat sa invat ca sunt responsabila pentru viata mea si ca orice actiune a mea are consecinte pe care tot eu le suport (a fost cea mai importanta lectie de viata primita vreodata de la el, pentru care ii sunt recunoscatoare). Partile negative: batai-pedeapsa (10, 15 curele, in functie de gravitatea "crimei" savarsite!), la care am apreciat macar faptul ca erau aplicate cu sange rece si cu calm, dupa care eram iar "prieteni" si mergeam la meciuri de baschet (tot abuz se cheama, fara indoiala, dar macar nu intervenea teroarea imprevizibilitatii ca la mama, care ma batea cu sete si cu ura, din toata ura ei reprimata fata de propriii ei parinti, toata aceasta ura si-o revarsa asupra mea).
Cand mi-am recapatat deci putin echilibrul, am incercat de cateva ori sa-i intind o mana: fie l-am rugat sa ma ajute sa-mi obtin arborele genealogic (lucru care a ramas pana acum o dorinta fierbinte neimplinita pentru mine) , fie i-am trimis corespondenta mea cu mama in speranta (speranta zadarnica a copilului din mine) ca voi gasi la el putina intelegere si compasiune pentru suferinta mea (uitand ca el este ingropat pana la sprancene in negare si ca nu aveam nici o sansa) si mai ales l-am rugat sa-mi povesteasca sincer despre trecut, despre copilaria si tineretea lui, despre casnicia cu mama, despre copilaria si adolescenta mea... Rezultatul: niste scrisori oligofrene in care mi-a demonstrat doar gradul in care se minte pe el insusi, dar in rest nu m-a ajutat cu nimic, ba chiar mi-a provocat o suferinta suplimentara cu afirmatii de genul "Dina n-a batut-o niciodata pe Felicia" :-( L-am inteles, daca vreodata ar putea vedea fie si pentru o secunda intregul adevar, cred ca ar face un atac cerebral. Totusi, concluzia dureroasa este ca pentru mine toate incercarile de reconciliere cu el au fost tot atatea esecuri.

Dupa ce s-a nascut David, i-am trimis si lui tata anuntul nasterii (la fel cum il anuntasem despre sarcina foarte devreme, fiindca nu am vrut sa afle acest lucru de la dl. Sticla, prietenul lui pe mess). Reactia lui e tipica: a fugit la vecini urland in bloc "sunt bunic, sunt bunic" (logic si totodata trist, era vorba doar despre el, asa cum niciodata nu a fost vorba decat despre el!).
La cateva luni dupa nasterea lui David imi vine o scrisoare de la tata, adresata lui David (!!!), plina de intepaturi si rautati la adresa mea. Dupa asta i-am trimis si eu cateva randuri, incheind cu un "hai sictir din viata mea" pe care de data asta il voiam definitiv.
In ultimul schimb de epistole, el imi trimite o transcriere pe un CD a scrisorilor mele catre el din perioada azilului (1990-1991), desi eu il rugasem sa-mi trimita còpii ale scrisorilor. Ei bine, transcrierile mai erau si pline de modificari si comentarii rautacioase ale lui. (sincer, nici macar nu mai stiam care fusese textul meu original). Din nou o actiune tipica pentru el, un om care nu stie sa comunice altfel decat prin sarcasm si sa raneasca mereu pe toata lumea. I-am returnat CD-ul cu un biletel pe care am scris doar "care parte din hai sictir n-ai inteles-o?".

Apoi a venit Craciunul. Facand felicitarile cu pozele lui David, facand bilantul anului care urma sa se incheie, m-am lasat (pentru a cata oara, fir-ar sa fie!) cuprinsa de mila si compasiune fata de "batranul meu tata" si m-am gandit la o solutie de compromis. I-am trimis un calendar si un DVD cu David, impreuna cu o scrisorica scurta in care ii propuneam o intelegere: el nu mai incearca niciodata sa ia legatura cu noi, ne lasa definitiv in pace, iar eu am sa fac in asa fel incat sa-i parvina odata la cateva luni cateva fotografii cu nepotul lui (parca intuisem ca oricum numai asta l-ar mai putea interesa). Recomandata mi-a venit inapoi, nu fusese ridicata. Am luat-o ca pe un raspuns fara echivoc si am incheiat definitiv capitolul in sinea mea. Ma simteam chiar usurata si linistita.

Pana acum 4 zile.

Primele senzatii au fost de rau de la stomac si ameteala. Apoi s-a instalat frica, mai bine zis panica, teroarea, in fiecare celula a corpului ma simteam atacata si parca eram intr-o cusca fara scapare. M-am intors acasa si am mers foarte repede de la masina pana in casa, de teama sa nu iasa sa ma interpeleze. Panica... a cui era panica din mine? A micutei Feliuta, evident. Mi-era clar ca datoria mea de adulta e sa protejez atat copilul din mine cat si pe copilul meu. Din afara, pentru cine n-a trecut niciodata prin asemenea momente, poate parea o reactie exagerata. S-a dovedit (pentru a cata oara?) ca nu a fost asa.

In dupa-amiaza respectiva tata a venit si a ciocanit la usa. Nu i-am deschis. Intre timp o sunasem pe terapeuta pentru o sedinta de urgenta, dar - destinul - saraca femeie e in vacanta in Austria saptamana asta.

Seara i-am pus lui un bilet jos in fata usii nemernicului care-l invitase, pe care i-am scris "Prezenta ta in aceasta casa imi este foarte neplacuta. Nu mai am nimic de discutat sau de clarificat cu tine si nu doresc sa mai am nici un contact cu persoana ta. Te rog sa pastrezi distanta pe toata perioada sederii tale aici".
Dupa aceea gasim si noi un bilet in fata usii: "Credeai ca am facut atata drum ca sa-l vad pe Perro? Ai cea mai vaga idee de cum ma simt eu acum? Ai aflat pana acum ca si iertarea-i inscrisa in legile-omenesti? ".

La aceasta dovada de cel mai pur egoism, am vrut initial sa nu mai raspund (adulta din mine). Totusi, am cedat impulsurilor de justificare (ca mai intotdeauna) si i-am facut partial jocul, intrand in corespondenta cu el. A doua zi la pranz i-am dus in fata usii produsul unei nopti de ganduri in care dormisem foarte prost (ce surpriza!).

###

Randurile tale sunt inca o dovada ca nu ma respecti si nu te intereseaza ce simt EU, te intereseaza doar cum te simti TU, cat drum ai facut TU, pe cine ai venit sa vezi TU, ce vrei TU, nici o clipa nu respecti dorintele MELE, nu te preocupa cum ma simt EU. Esti ca un copil egoist care vrea, vrea, vrea, fara a lua in considerare dorintele sau sentimentele celorlalti. Parca esti Corina, care „suferea“ la fel cand Bogdan i-a dat papucii definitiv, si in toata „suferinta“ ei nu era vorba decat despre ea.

De ce ai merita sa te iert, tata?

Nu m-ai ajutat sa-mi obtin arborele genealogic atunci cand te-am rugat, spunandu-ti ca mi-e important. Ai inceput in schimb (nemaiavand adresa mea de mail) sa ma bombardezi cu SMS-uri oligofrene despre grupele de la Europenele de fotbal. Nu esti in stare dealtfel niciodata sa comunici in mod adult, fara sarcasme, ironii ieftine sau rautati. Nu vrei sau nu poti (pentru mine totuna) sa accepti dorinta mea de a nu mai avea nici un contact cu tine.

Nu m-ai luat in serios cand ti-am scris despre toata suferinta pe care mi-a provocat-o mama in copilarie, nici o clipa nu te-a impresionat durerea mea, ba i-ai luat tot ei apararea negand bataile crunte pe care le primeam de la ea (si pe care ea insasi le-a recunoscut de fata cu Florin, cu mentiunea ca „Da, am batut-o cu papucul si bine i-am facut!“, alaturi de celebrul – cand eu aveam 36 de ani!! – „De ce n-a venit sa-mi spuna toate astea in fata, ca o calcam in picioare!!“), tu ai negat toata teroarea la care am fost supusa din partea mamei atatia ani de zile, nu m-ai aparat nici in copilarie de mama, de furia ei constanta, de izbucnirile ei imprevizibile, tu ai negat lipsa ei de iubire fata de mine pe care EU am simtit-o din plin si care m-a distrus, fiindca o viata intreaga ma mai si mintisem ca vai, ce mult ma iubeste ea, cand de fapt ea nu facea decat sa ma manipuleze ca sa-i „castig“ dragostea, asa cum am patit si cu Manfred (clona mamei)!! O viata intreaga – din cauza lipsei de iubire de la voi – m-am tot chinuit sa obtin iubirea si aprobarea altora, sa-mi castig sentimentele celor din jur, sa mi le cumpar (cu eforturi inumane, cu cadouri, cu orice, cu renuntarea la propria mea persoana!), o viata intreaga am fost dependenta de aprobarea altora, la fel cum m-ati programat voi, o viata intreaga nu am avut voie sa stiu ce simteam si ce voiam eu, ce aveam eu nevoie, ce isi dorea sufletul meu, o viata intreaga am dat si am dat si am dat... Ei bine, fantana sentimentelor gratuite si nemeritate a secat.

Nu m-ai luat in serios cand ti-am spus ca am fost abuzata sexual de Zoana (aici am amintiri concrete) si de cel putin inca o alta persoana din familia mamei, ori tataie ori unul din fratii mamei (am amintirile fizice, dar trauma a fost atat de puternica incat psihicul meu a reprimat restul). Nu m-ai luat in serios cand ti-am spus ca in familia mamei s-a practicat INCESTUL pe banda rulanta, ca eu am intuit ceva pornind de la trairile mele, nu ai crezut ca tataie era bi- sau chiar homosexual (mama stie!) si a abuzat cumva de Fane, iar Fane la randul lui – dupa ce a incercat sa abuzeze de mama – a abuzat mai intai de Costel (confirmat!) si apoi a abuzat si de Mioara, pe care a violat-o cand aceasta avea 4 ani (adevar confirmat ulterior de Carmen, careia Mioara ii povestise totul!!). Eu am indicii ca si Costel mai tarziu a abuzat de Vasile, altfel Vasile nu ar fi ajuns un molestator de copii la randul lui.

Nu m-ai luat in serios nici cand ti-am spus ca aceste abuzuri s-au reflectat in comportamentul distructiv si autodistructiv al TUTUROR membrilor familiei mamei, ca de aceea toti erau incarcati de ura reprimata, pe care au descarcat-o – toti, fara exceptie – atat prin violenta si teroare asupra noastra, a copiilor din familia asta blestemata, cat si prin abuzuri sexuale (cel putin la Fane si la Vasile sunt 100% sigura). Nu ai fost niciodata de partea mea, te-ai coalizat cu mama ca sa va compatimiti reciproc si s-o barfiti pe fiica devenita peste noapte o nerecunoscatoare, o „Gigioaia“ (cuvintele tale). De fapt, de ce sa nu te fi coalizat cu mama? Doar o viata intreaga ati fost aliati in a ma exploata sufleteste, in a ma manipula cu sentimente permanente de vinovatie. Ati fost o echipa foarte efectiva.

Nu te intereseaza iertarea, te intereseaza cel mult absolutiunea pacatelor tale, care te rod pe dinauntru ca un cancer (desi tu negi si te refugiezi in sarcasm), dar aceasta absolutiune s-ar manifesta in ochii tai prin reluarea relatiilor ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ori asta nu se poate. Tu vrei sa fii iertat, dar sa nu se schimbe nimic, iar eu sa redevin Feliuta aia de 12 ani cu care mergeai pe stadion. Asta nu se poate, in ultimii ani ti-am mai spus-o de nenumarate ori si sub nenumarate forme, dar se pare ca nu vrei sa pricepi.

Ti-am tot oferit in ultimii ani cateva sanse SA FACI ceva ca sa-ti meriti aceasta iertare, sa-ti mai stergi din pacate, dar de fiecare data m-ai dezamagit si m-ai ranit si mai tare prin egoismul si orbirea ta. Nu mai pot sa permit acest lucru. Integritatea mea sufleteasca este prima prioritate pentru mine acum. Copilul din mine a fost prea de multe ori lovit, ranit, facut sa sufere, acum trebuie sa ma protejez. Nu ma mai intereseaza cum te simti tu atunci cand eu trebuie sa platesc pretul suferintei, asa ca nu mai incerca sa ma manipulezi si sa-mi creezi sentimente de vinovatie! Ma intereseaza cum ma simt EU, cum sa ma protejez pe mine insami de alte rani si dezamagiri si lovituri. Iar aceasta protectie include lipsa totala de contact personal cu tine sau cu mama. Ranile mele inca nu s-au vindecat si nici macar nu stiu cand sau daca se vor vindeca vreodata, pentru ca acum am alte prioritati. Iar ceea ce faci tu nu imbunatateste cu nimic situatia, ci o inrautateste.

Nu eu te-am chemat aici, iar acum ma simt ca si cum m-as fi intors acasa si as fi gasit un hot cotrobaindu-mi prin cele mai intime lucruri, ma simt de parca mi-ar sta la usa cineva cu arma incarcata. Ma simt violata, ma simt atacata in intimitatea mea sufleteasca.

TU stii ca azi e ziua copilului meu care implineste un an, iar eu nu ma pot bucura de aceasta zi fiindca te simt pe tine ca pe o ghilotina la gatul meu? Tu stii ca de la venirea ta am un bolovan in stomac si ma simt ca impietrita, ca si cum cineva mi-ar strange capul intr-o menghina de otel?

TU ai idee cat rau imi faci cu prezenta ta aici? Copilul din mine a fost aruncat intr-un abis de panica si disperare, copilul din mine vrea pe de o parte sa fuga, iar o mica parte din el (pe care trebuie s-o controlez) ar vrea sa se mai agate de o ultima speranta, cat de mica, asa cum a facut o viata intreaga si a fost mereu ranit si lovit, manipulat, exploatat si calcat in picioare. Copilul din mine se simte ca intr-o cusca fara scapare, copilul din mine a ajuns sa se teama sa treaca prin fata usii de la intrare ca sa nu vada acolo silueta ta dincolo de usa. Prezenta ta aici ma arunca din nou in valtoarea otravita a trecutului, intr-un moment cand eu am nevoie mai mult decat oricand sa functionez ca adulta, ca mama pentru copilul meu, caruia vreau sa-i ofer tot ce nu mi-ati oferit voi mie si pentru asta am nevoie de toata energia si toata puterea mea ca sa ma eliberez de sechelele trecutului, si de toate programarile negative cu care m-ati incarcat voi. Eu nu am voie sa ma las acum prada durerii vechi care sa ma sfasie si sa ma faca sa plang iar fara oprire, nu-mi permit sa reintru in lupta cu strigoii si ranile mele, e suficient ca am ajuns sa plang pe infundate in bratele lui Bogdan cand copilul meu doarme, dar deja el simte ca ceva nu e in regula si este mai agitat si mai nelinistit ca oricand, de 2 zile plange din orice si vomita la aproape fiecare masa, ceea ce pana acum nu s-a mai intamplat niciodata!! Prezenta ta aici are o influenta catastrofala asupra vietii mele din toate punctele de vedere.

Adulta din mine este furioasa pe egoismul tau de a veni aici fara invitatie din partea mea, ca sa-ti obtii „iertarea“ creandu-mi remuscari sau mizand pe mila mea, ademenindu-ma din nou cu iluzii sentimentale care sa-mi faca dupa aceea si mai mult rau, dovedindu-se ca intotdeauna mincinoase. Ei bine, nu functioneaza asa. Iertarea se merita, se castiga, nu se solicita cu pumnul in masa si nici cu vorbe mieroase in spatele carora nu se afla nimic autentic, nici cea mai mica intentie de schimbare.

Vrei iertare fara sa faci ceva ca s-o meriti (egoism curat) si asta ti-am mai spus-o!! Vii peste mine neanuntat si nu te gandesti ca in felul asta imi distrugi linistea si echilibrul sufletesc pe care abia am reusit sa mi le obtin prin ani de terapie si de distanta fata de voi, parintii mei care mi-ati facut atata rau prin incapacitatea voastra de a ma iubi (tot egoism). Toata actiunea asta plus cele din trecut dovedesc doar egoismul tau. Poate ca esti disperat, ti-o fi dor de vremurile vechi, vrei impacare, vrei armonie, DAR tot din egoism, tot pentru linistea TA, tot fara a lua in considerare ce doresc eu. Ei, in felul asta, cu pistolul la tampla, nu am nici o iertare de acordat. Cu atat mai putin cu cat ai venit la invitatia unui psihopat cu care noi nu mai vrem sa avem de-a face si care te-a adus aici din motivele lui personale: ca sa ne faca mie si lui Bogdan rau (stiind ca eu nu mai doresc contact cu tine si ca ce ma afecteaza negativ pe mine se va rasfrange cumva negativ si asupra lui Bogdan), ca sa se razbune pe Mutti (fiindca ea nu-i mai permite sa mearga in Austria) si ca sa aiba si el un mameluc care sa-i asculte contra cost peroratiile bolnave. Daca veneai aici pentru iertarea mea, ai fi venit cu valiza la usa la mine, sa-mi ceri iertare, si ai fi luat in calcul si posibilitatea ca eu sa nu-ti deschid usa (dar ai fi venit si asa!!). Te autovictimizezi pentru ca „ai facut atata drum“ (!!!) de parca ai fi venit pe jos cu bocceluta in bat, cand tu de fapt ai venit comod, la invitatia si cu siguranta pe banii prietenului tau, cu care corespondezi pe mail si de la care accepti bani de ani de zile in ciuda dispretului profund pe care sustineai ca-l ai fata de persoana lui. Asuma-ti raspunderea pentru propriile fapte si pentru prietenii pe care ti-i alegi.

Intelege ca venirea ta nu poate fi un act al unei piese unde a cazut demult cortina. Ceea ce ai fi putut sa faci, nu ai facut. Acum nu mai e nimic de spus care sa imi schimbe sentimentele. Daca vrei sa-mi dovedesti ca meriti sa te iert (candva, cand voi fi pregatita eu), nu-mi distruge si mai mult echilibrul sufletesc castigat atat de greu. Te rog frumos sa pleci inapoi si sa ma lasi sa-mi traiesc mai departe viata mea, in liniste si calm si fara tensiuni inutile.

Chiar inainte de a incheia scrisoarea m-am uitat in punga cu cadoul tau pentru ziua lui David: o minge de fotbal si o masinuta. Pe langa ca nu mai reactionez la manipulari transparente, m-a facut sa vad brusc adevarul: tu nu ai venit nici macar pentru iertarea aia inchipuita, tu ai venit de fapt doar fiindca vrei neaparat sa-ti vezi nepotul! Categoric ca nu te intereseaza cu adevarat nici de el personal, altfel nu ai avea lipsa de bun simt sa vorbesti tare si sa trantesti usile cand copilul meu doarme!!! Nu, si aici este vorba tot doar despre tine. Ai venit de fapt ca sa-ti iei o portie de iluzie a unei „normalitati“ inexistente, tu vrei sa-ti iei la pachet niste hrana sufleteasca (imaginea inocenta a copilului meu), cu care speri sa te mai eliberezi de demonii interiori care nu-ti dau pace, ai venit cu dorinta sa te alimentezi de la o sursa de fericire, de puritate, de frumusete la care tu nu vei avea niciodata acces in interiorul tau. Copilul meu ar fi in acest caz doar combustibil narcisist pentru golul tau interior, ori eu nu pot permite asa ceva. In plus, realizez acum clar ca lumina zilei ca in realitate vizita ta are de-a face 100% cu tine si numai cu tine. Astfel, ma simt mai usurata cand iti repet: nu doresc sa te vad sau sa vorbesc cu tine si te rog sa-mi respecti dorinta si sa nu ma silesti sa nu mai parasesc apartamentul pe toata perioada sederii tale aici. Nu de alta, dar o voi face si pe asta ca sa-mi protejez copilul si pe mine insami.

Ramai cu bine si vezi-ti de viata ta, gaseste-ti pacea si iertarea in tine insuti, ca asta e cel mai important!

P.S. In decembrie iti trimisesem o scrisoare scurta, un calendar si un DVD cu David impreuna cu propunerea unei intelegeri: tu ne lasi in pace pentru totdeauna si nu mai incerci niciodata sa mai iei legatura cu noi, iar eu iti trimit periodic fotografii cu nepotul tau (parca intuiam ca de fapt doar asta doresti). Recomandata mi-a venit inapoi cu mentiunea ca nu fusese ridicata, asa ca repet acum oferta. Daca imi respecti dorinta si pleci in urmatoarele 2-3 zile, anunta-ma cu o zi inainte si vei primi un pachetel cu acel calendar, cu DVD-ul si mai multe fotografii cu David. E tot ce-ti pot oferi acum.

###

Greu de crezut (cand alte prietene mi-au spus din prima "Pai a venit sa-si vada nepotul, tu ce credeai?") ca eu chiar m-am zbatut o zi si o noapte in chinuri sufletesti pe care nu le doresc nimanui, greu de crezut ca Feliuta cea mica a cazut la inceput din nou in capcana de a crede ca tatal ei venise pentru ea, ca venise ca sa ne impacam, ca sa-mi demonstreze intr-un sfarsit ca totusi are sentimente pentru mine. Greu de crezut atata naivitate, nu? Tocmai de aceea era absolut necesar ca Felicia cea adulta sa tina situatia sub control, s-o franeze pe Feliuta in sperantele ei desarte, s-o consoleze si sa-i explice ca ceea ce-si doreste ea nu se va intampla niciodata si ca nu mai are nimic de sperat.

Am plans in dimineata zilei lui David de m-am uscat, am plans cu hohote de soapta, cu nasul infundat in tricoul lui Bogdan care m-a tinut in brate si m-a consolat, am plans de tremura carnea pe mine, din nou, pentru a cata oara? Cate rani mai sunt acolo si cand se vor vindeca oare?????

Evident ca tata nu s-a putut abtine (nici el, cu deosebirea ca la mine venea din disperare, iar la el din nevoia de nou combustibil narcisist) si mi-a scris iar.

###

Daca gasesc cateva fotografii - nu prea multe - cu David (puse intr-un plic, J. e curios din fire) maine dimineata sunt WEG (plecat)! Am glumit; amar, da' ce conteaza? Biletul de avion era oricum pentru 26 iunie.
Cat priveste "iertarea si legile ei", ai facut o confuzie. Lui Bogdan am intentionat sa-i cer iertare si de aceea am batut la usa. Am vrut sa-i spun ca l-am judecat gresit in anul de gratie 2003, pt. ca am constatat in timp ca m-am inselat in ce-l priveste. Atata tot.
Daca ti s-a parut deplasat faptul ca am dorit din suflet - atata cat am - sa-l vad pe David, nu pot decat sa cred ca vor trece secole pana cand vei intelege oamenii care gandesc altfel decat tine.
Iti doresc fericire, o meriti din plin. Fericirea are insa si umbre. Trebuie sa te obisnuiesti cu asta.
Te-am zarit 2 secunde prin fereastra bucatariei. Erai cu David in brate. Desi am venit pana aici ca sa-l vad pe el, de ce oare in acele 2 secunde eu m-am uitat la tine?
Ma bucur ca arati mai bine ca in 2003. Ai inteles, sper, ce minune poate sa faca faptul ca esti mama. Poate ca daca nu ai fi atat de exagerata in privinta simtamintelor, ai avea parte de o viata si mai fericita. Spun asta pentru ca nu sunt un monstru, ci un om cu bune si rele.
La acele pagini iti voi raspunde de acasa. Sunt prea multe de spus si vreau sa fiu sigur ca tot ceea ce iti voi spune va fi urmare a gandurilor mele si nu ceva care porneste dintr-o amaraciune de neinteles pentru tine.
Cu tristete si speranta, C.

###

Ehei... Imi scuzati cinismul (recuperat ieri), asta e scoala mare de manipulare...
Si iata si replica mea (ultima!):

###

Deci ne-ai ciocanit la usa ca sa-ti ceri iertare de la Bogdan (??!!), dar cand l-ai auzit pe scari ai fugit si ai inchis usa, in loc sa te fi dus la el, sa-i fi intins mana barbateste si sa-ti fi cerut scuze (cum ar face orice om cu coloana vertebrala) sau sa fi incercat un telefon sau sa-i fi scris LUI un biletel cu scuze!!! Apropo, asta ramane valabil, daca intr-adevar vrei sa-ti ceri iertare de la Bogdan, dai un telefon diseara dupa ora 18, cand vine el de la servici, si iti ceri iertare la modul serios si autocritic! Pe pariu ca nu vei face nimic fiindca totul e doar vorbe goale?

Deci vrei pozele cu David in plic (ca e psihopatul curios), dar paralel nu ai probleme sa-i traduci toata scrisoarea mea (ca sa te consoleze, ca intre „tatici iubitori si respinsi pe nedrept“, nu?), nemaivorbind de pretextul cu plicul care e transparent rau – adica eu sa cred ca daca-ti pun un plic sigilat la usa psihopatului, tu nu-i vei arata ce e inauntru? (haida-de, cat de cretina ma crezi? ).

Crede-ma ca esti ultimul om de pe pamantul asta care imi poate explica mie (!!!) ce minune poate fi faptul de a fi mama. Da, am inteles foarte bine acest lucru si nu numai ca asta ne face sa avem si mai putine in comun, dar acum, ca stiu si eu ce inseamna sa fii mama, o condamn si mai mult pe Dida pentru lipsa de iubire si pentru tot raul pe care mi l-a facut!

Cu alte cuvinte, ca sa traduc mesajul tau, nu numai ca sunt prea ghidata de „simtaminte“ si asta e un mare dezavantaj (altfel ne-am fi pupat Piata Independentii si eu as fi fost mai fericita, i-auzi braul!), dar mi-am luat si aroganta sa fac o „confuzie“ crezand ca tu de fapt MIE voiai sa-mi ceri iertare. Bine de stiut. Macar in felul asta am si mai putine regrete ca nu-ti dau sansa sa intri din nou cu bocancii murdari de noroi in sufletul meu.

Ca esti trist nu cred, astea sunt doar vorbe, tata, din partea cuiva care oricum nu pune pret pe simtaminte (vezi, asta e pretul, ca nimeni nu te mai crede in stare sa simti ceva), mai degraba cred ca esti umilit in ego si asta pare sa te doara mai tare, ca te intorci acasa cu coada intre picioare si nu ti-ai vazut frumusete de nepot. Nu mi s-a parut „deplasata“ dorinta ta sa-l vezi pe David (nu-mi mai pune cuvinte in gura pe care nu le-am spus), ci mi s-a parut 100% EGOISTA, ceea ce si este. Nu ai realizat inca, dar la mine nu prea mai functioneaza manipularea prin inducere de sentimente de vinovatie. Nu-ti cumpar schema cu amaraciunea sau tristetea, ca doar tu nu esti asa „exagerat in privinta simtamintelor“...

Ia si tu exemplu de la Dida: poate ca si ea ar vrea sa-l vada pe David, dar sta in banca ei fiindca 1) ego-ul ei o controleaza total in mentalitatea ei limitata si 2) ea spre deosebire de tine a inteles ca nu ma mai las folosita si este constienta ca nu are nimic de oferit care sa merite sa reiau relatiile. De la punctul 2 ai avea si tu ceva de invatat.

Ah, in nici un caz nu-mi raspunzi la ce ti-am scris eu!! Scrisoarea mea a fost doar o explicatie a motivelor pentru care nu doresc sa te mai vad sau sa mai am contact cu tine, ai si uitat? Nu a fost nici o invitatie la corespondenta. Cel mult, daca vrei sa faci un pas spre iertare (aia a lui Bogdan, pe care zici ca o voiai), imi trimiti peste 2 luni arborele meu genealogic (cu familiile Plischi + Mihai, nume exacte, date de nastere, còpii dupa certificatele de nastere respective etc.) cam pana la 1800, sau pana la data la care nu mai exista documente. Vezi ca sunt firme in Bucuresti care fac asta sau poti merge tu sa cauti actele respective, ai dreptul prin lege sa cauti in arhive. Oricum, stiu ca in final nu vei face absolut nimic, asa ca...

Repet: in rest, nu intram in nici o corespondenta si nu mai avem contact prin scrisori sau alte moduri de comunicare. Nu imi mai scrii nimic. Intelegerea este: poze cu David contra tacere totala din partea ta. Diseara am sa scot pe hol la noi in fata usii un alt plic, mai mare, cu calendarul si DVD-ul, il poti lua dupa ora 22:30, daca doresti sa nu te vada psihopatul.

Drum bun inapoi!

P.S. Sper ca macar pozele cu David sa-ti mai incalzeasca putin inima, poate atunci ai sa realizezi ca un parinte (fie mama, fie tata) nu poate fi niciodata exagerat cu simtamintele, atunci cand le are!!!

###

El a raspuns la provocare (hehehe, de parca nu stiam ca e doar un alibi ieftin) si a sunat la noi, vezi Doamne ca sa discute cu Bogdan. De parca nu ar fi stiut ca nici la Bogdan nu va gasi usa deschisa. Daca ar fi vrut cu adevarat sa-si ceara iertare, o putea face pana acum de enspe mii de ori, in scris, la telefon, prin mail, prin SMS etc. Dupa atatia ani, s-a trezit - tocmai dupa ce ii spusesem eu ca nu am iertare de acordat in conditiile astea, ca nu, stai sa vezi putin, ca el de fapt voia iertare de la Bogdan... Mai sa fie...
L-a intrebat pe Bogdan daca vrea sa stea de vorba cu el, Bogdan a zis NU, si-au spus la revedere si asta a fost toata convorbirea telefonica. Bogdan i-a scris dupa aceea si el un bilet cu textul "N-are rost sa pierdem vremea cand stim amandoi ca scuzele sunt doar vorbe goale si nu costa nimic. Urat din partea dvs. ca incercati prin mine sa ajungeti in mod manipulativ la Felicia".
Ei, aici a iesit la iveala adevaratul chip al celui care mi-e tata: s-a "suparat" asa tare (cel mai clar semn ca povestea cu "iertarea" era oricum doar un pretext ieftin), incat nu a mai luat nici plicul cu calendarul si DVD-ul cu David, ca sa ne pedepseasca pt. ca i-am inchis toate portitele de comunicare. Sau mai stii, versiunea lui Bogdan este ca nu i-a convenit intelegerea oferita de mine, poze cu David contra tacere totala din partea lui.

M-am convins din nou ca am procedat sanatos pentru mine insami refuzand orice contact direct cu el, fiindca as fi sfarsit prin a fi din nou si din nou dezamagita, lovita, ranita. De la asemenea oameni nu mai este nimic de sperat. Chiar daca nu sunt monstri (apelul asta subtil la mila mea nu si-a facut efectul), ei sunt oameni goi pe dinauntru, care fac rau inconstient, dar nu mai putin grav. Ori eu invat la terapie sa ma apar, sa nu-mi mai pierd energia in lupte pierdute.

Am depasit cu bine faza acuta, acum m-am linistit stiind ca tata a plecat azi acasa, cand vine terapeuta am sa fac o sedinta in care sa incerc sa adun cioburile si sa vad ce rani mai pot pansa in sufletul meu sau ce altceva pot sa fac ca sa-mi refac complet echilibrul.