Manerba del Garda, Italia
10 iunie 2009
Iata-ne si de 3 zile la lacul Garda. Tot de 3 zile ne gandim sa ne intoarcem acasa si ne vine sa ne dam pumni in cap ca am achitat 2 saptamani in avans pentru rahatul asta de concediu, unde ne tot chinuim sa gasim cateva avantaje ca sa nu plecam totusi de aici cu coada intre picioare :-(
Dupa ce ne-am simtit ca acasa in Austria, intr-un apartament superb, spatios, dotat cu tot ce trebuie (inclusiv cuptor cu microunde si masina de spalat vase), totul ca acasa, acum a urmat trezirea la realitate sau intrarea in cosmarul italian.
Ce mai, se pare ca, exceptand Venetia si Florenta (Toscana), Italia efectiv nu este pe aceeasi lungime de unda cu noi. Sau noi cu ea ;-) Apartamentul de vacanta se afla intr-un „condominium“ numit (ce ironie!!) Romantica, alcatuit din vreo 90 (!) de apartamente de vacanta, imprastiate evazat in cladiri alaturate a cate 2-3 etaje, construite ca niste blocuri comuniste, in fata avem un gazon cu copaci unde stau la plaja numai nemti (toata zona pare dealtfel sa fi fost luata in posesie de nemti, majoritatea masinilor parcate pe aici au numar de Bavaria), dupa gazon vine faleza si lacul cu un strand frumos, ca la mare, unde se poate face baie (dar eu nu am reusit inca sa intru in apa si sincer nici nu-mi vine sa ma duc undeva in costum de baie – dar asta nu mai are de-a face cu Italia ;-)).
Atmosfera este ce-i drept de mare, de vacanta, dar in prima seara am fost sa mancam la un restaurant din apropiere si am avut brusc „revelatia“ locului unde ne aflam: Italia :-( Eu am comandat ravioli cu dovleac, cu unt si cu salvie (si am primit niste paste aproape reci, inecate in grasime, de a trebuit sa-mi pun tone de parmezan pe ele ca sa le pot manca), iar Bogdan a comandat o pizza cu sunca, ciuperci, branza, rosii si a primit un blat subtire ca un carton si tot caldut, pe care erau aruncate cateva legume si care mustea de ulei (exact ca in cosmarul de la Roma din 2007). Doua din chelnerite erau romance, am discutat cateva minute cu una din ele si ne-am plans de mancarea proasta – facuta efectiv in bataie de joc pentru turisti... Tipa a zis ca data viitoare s-o intrebam pe ea ce sa mancam, ce e de calitate... Pai da, asa ma gandeam si eu initial: sa comand miel la gratar (15€), cu garnitura de cartofi (3€) si o salata asortata (3€), ma scoteam ieftin la 21€ o masa, dar in final m-am decis pentru ravioli care costau „doar“ 9,50€, fiind considerati felul intai; asa se mananca aici, aperitivul (antipasti, adica ceva gen vitello tonato sau salata caprese), apoi felul intai care e fie paste, fie lasagna, apoi felul doi care este fie carne, fie peste, garniturile si salatele costa intotdeauna separat, apoi mai e si desertul, drept pentru care cine mananca asa lasa probabil la restaurant 50€ de persoana in final, ceea ce noi nu ne putem totusi permite, nemaivorbind ca daca as manca zilnic asa, intr-o luna as ajunge la suta de kile :-(
Cladirea unde e apartamentul este deschisa in spate, adica urci 2 etaje pe casa scarilor aflata in exterior si apoi intri practic direct din strada in primul „dormitor“, fara hol... care „dormitor“ consta dintr-un pat, 2 comode de pat si un sifonier incastrat in perete, pentru mai mult nu e loc. Apoi, chiar langa cladire se afla locuri de parcare, de care ne desparte doar o usa, ceea ce face ca la orice ora sa ne „incante“ urechile cate o masina sau motocicleta (sau masinile de salubritate) care trec pe langa cladirea noastra si sa auzim permanent vocile nemtilor care locuiesc in apartamentele invecinate si care se trezesc toti cam la 7 dimineata si incep sa vorbeasca tare, ah, si mai sunt si unii care stau treji la palavre pana dupa miezul noptii, astfel incat noi nu putem adormi ca lumea. Noroc ca Daviducul doarme bine.
Apartamentul este enervant de mic si stramt: primul „dormitor“ este de fapt un hol in care are loc doar patul, pe care l-am lipit de sifonier ca sa putem lipi de el patutul de vacanta al lui David, care oricum a devenit inutil fiindca David doarme acum cap-coada in patul mare; se foieste el la greu, dar ... surpriza surprizelor - nu se mai trezeste deloc noaptea, semn ca-i prieste co-sleeping-ul cand cu mami cand cu tati. Singura parte nasoala este ca unul din noi trebuie mereu sa doarma langa David, ca sa se asigure ca bebe nu cade din pat cand se trezeste, astfel incat momentele noastre de adulti sunt zero in concediul asta...
Al doilea „dormitor“ este in realitate o camara minuscula in care au fost puse 2 paturi suprapuse, in forma de cruce (ca altfel nu aveau loc), plus cateva sertare inghesuite in spatele usii, astfel incat abia are loc o persoana in picioare acolo, daca intram doi nu se mai inchide usa... Bucataria este de fapt o chicineta minuscula direct in sufragerie, unde din nou nu are loc decat o persoana la aragaz sau la chiuveta (daca deschizi masina de spalat vase nu mai ajungi la chiuveta - dar zicem mersi de masina, ca daca mai trebuia si sa spal vasele aici cred ca ma spanzuram de primul pom), aragazul nu are cuptor (!!), frigiderul e si el minuscul, iar boilerul face ca apa de la chiuveta sa fie ori prea rece, ori fiarta de te arde la degete... Sufrageria este mica si plina cu mobila, a trebuit sa scoatem o masuta pe balcon, ca sa avem loc sa ne miscam. Macar balconul este mare si frumos (desi sunt cam multe furnici pe acolo), iar David e incantat sa-l parcurga de nebun pe toate partile, la aer liber, merge in patru labe si chiuie de nu mai poate.
Ah, am mentionat ca a trebuit sa venim cu cearseafuri si cu prosoape de acasa?? Blocul asta e plin de apartamente ieftine, cumparate evident de nemti, care sunt in marea majoritate inchiriate in perioadele cand nu vin proprietarii aici in concediu... Toata zona pare o enclava nemteasca, aproape ca nici nu auzi pe cineva vorbind italiana...
In prima zi a fost extrem de cald si aerul total sufocant (desi se anuntasera doar 26°), iar lui David i se ondulase parul total de la transpiratie (incantare pentru tati sa vada ca si fi-su e buclat ca el), dar dupa-amiaza i-au aparut deja primele eczeme pe brate de indata ce l-am imbracat in tricou :-( Acum i-au trecut...
Avem plasa la geamurile din baie si camera de dormit, dar sunt puse cu kuru’ si nu sunt fixate ca lumea, astfel incat aseara in baie am avut surpriza sa-mi zboare in fata un fluture de noapte in timp ce ma spalam pe dinti :-(
Apa de la chiuveta, chiar dupa ce o fierbem, lasa in vase niste urme ca un nisip fin, acum am folosit apa minerala de la sticla si se intampla acelasi lucru :-(
Ieri m-am trezit plina de nervi, am mancat repede micul dejun si am plecat la cumparaturi. Ziua s-a transformat rapid intr-o catastrofa pe banda rulanta. Ne interesasem inca din Germania de posibilitatea de a cumpara alimente bio, mi se confirmase ca exista de toate, administratoarea cladirii ne-a trimis la un „mare shopping center“ din apropiere unde „exista legume si fructe bio“, am mers azi acolo si intr-adevar am dat peste un supermarket urias, plin cu de toate (inclusiv 4 randuri a cate 50m cu vinuri), DAAAAR nici urma de legume sau fructe bio!!!! Asa ca trebuie sa-i fac lui David mancare cu alimente stropite cu pesticide, ha ha :-( Mi-a pierit pofta de ras...
Dupa-amiaza am gatit la greu, iar seara am constatat ca s-a stricat frigiderul (dupa ce ieri gatisem pentru David cu merele, morcovii si cartofii bio adusi din Austria si bagasem totul la congelator!), asta deja m-a facut sa ajung la capatul rabdarilor, am simtit ca-mi vine sa-mi smulg parul din cap de nervi!!! L-am chemat pe sotul administratoarei, care a incercat sa vada daca nu cumva e vreo problema cu curentul de nu mai merge frigiderul, dar se pare ca pur si simplu s-a stricat, nu mai incalzeste :-( I-am dat mancarea lui David s-o puna la el in congelator si a zis ca azi dimineata vine cu un frigider micut ca sa-l inlocuiasca pe asta.
Intre timp, am scos oala cu mancare afara, ca sa nu se strice. Rezultatul? Azi dimineata oala era plina cu furnici moarte inauntru si sute de furnici vii care roiau in jurul ei :-( Am aruncat totul.
Ei, ori avem noi un ghinion cumplit, ori astea toate sunt semne ca nu mai avem ce cauta in tara asta de kkt numita Italia. Zau ca nu vreau sa fiu rasista, intoleranta sau mai stiu eu cum, insa deja mi se face rau cand vad iar peste tot aceeasi mentalitate de care am fugit ca de dracu’ cand am plecat din Romania: inselatorie, mica ciupeala, nesimtire, lipsa de amabilitate, smecherii ieftine, lipsa de politete, civilizatie indoielnica, totul facut in bataie de joc...
Asa ca incepusem sa ne gandim sa plecam de urgenta inapoi. Daviducul a fost si el cumplit de agitat in primele doua zile, ne simtea noua starea de spirit proasta si nu stia ce se intampla, maraia si caraia in continuu, voia doar in brate, of...
Noroc ca azi am fost in excursie la Sirmione si ne-a placut, am vizitat ruinele castelului, micul port, ne-am clatit ochii cu casutele frumoase de acolo, am filmat si am facut poze reusite (am surprins chiar o pereche de miri japonezi care se fotografiau si ei pe malul lacului – ce frumos!), am mai luat o gura de optimism si acum incercam sa rezistam pe baricade in conditiile astea vitrege. Vorba lui Bogdan, daca am fi mers in Corsica am fi avut probabil conditii si mai primitive, asa ca asta e...
11 iunie 2009
Ziua de ieri a avut un final apoteotic. Dupa-amiaza am iesit pe gazonul care desparte cladirea noastra de promenada si de lac, am intins un prosop mare si l-am pus pe David acolo. Trebuie sa precizez ca iarba este ingrijita excelent, pasesti ca pe un covor... Sa-l fi vazut pe baiatul meu cu cat avant s-a aruncat spre iarba, a pus o mana, apoi cand a vrut s-o puna si pe a doua i-a beculit lui ca acolo e ceva nou si neobisnuit... si a inceput sa ezite... A stat in genunchi, s-a uitat, s-a mai aplecat si a mai atins iarba de cateva ori, iar a mai stat si s-a uitat, dar dupa 5 minute elanul lui de mare descoperitor nu a mai putut fi infranat si Daviducul meu s-a aruncat in iarba, „inota“ si chiuia ca nebunul, era in culmea fericirii, toata lumea era a lui... Vreo 20 de metri mai departe, doi copii de vreo 6-7 ani se jucau cu o minge de fotbal pe care si-o pasau unul altuia... David a inceput sa fuga dupa mingea aia, era ca un catelandru beat in paradis... L-am fotografiat, l-am filmat, am alergat dupa el, am ras impreuna si ne-am simtit minunat. Diseara vrem sa iesim iar, dar luam si mingiuta lui de apa, sa aiba si el cu ce se juca si dupa ce alerga...
Ziua de azi incepuse prost. Ne hotarasem sa mergem la Gardaland (care se vrea un fel de mini-Disneyland italienesc) si ca intotdeauna eram pe fuga ca sa ne intoarcem la pranz sa-i dam lui David sa manance si sa-l culcam. Ajungem acolo si ... o nebunie mai mare n-am vazut decat la aeroport!! Scriau aia ca e de mers acolo in timpul saptamanii, dar daca azi era asa balamuc, ma intreb cum o fi in weekend, cred ca stai o ora doar la coada la bilete... Ah, vorbind de bilete: costau „doar“ 35 de euro, ca deh, acolo intri ca sa petreci o zi intreaga (cica ai destule de facut si nu te plictisesti), insa noi cu copil mic ce sa facem? Deja de afara ii vedeam pe aia in montagne russe cum ii intorcea cu capul in jos, de tipau ca din gura de sarpe, deci clar nu era de noi acolo... Majoritatea chestiilor de acolo oricum sunt pentru copii peste 10 ani (Corsarii, Magic House – la care te si avertizeaza ca poate produce panica la copiii mai mici, Blue Tornado, Space Vertigo, Colorado Boat, Funny Express, Fuga de Atlantide), noi ce sa facem cu bebele nostru care nici macar nu merge? Ne-am bagat undeva la umbra si i-am dat lui David cerealele cu banana, apoi am plecat spre Peschiera, cu gandul sa ajungem undeva la port, sa facem cateva poze si sa ne intoarcem la apartamentul nostru. Surpriza a fost ca portul era dragut foc, plin ochi de barci si iachtulete, care de care mai smechere (Bogdan incepuse deja sa-si aleaga care i-ar place – si sa-l fi vazut ce pretentios era ;-)), promenada era incadrata de copaci grosi care dadeau o umbra extraordinar de placuta in miezul unei zile foarte toride. La intoarcere am mers la un Euro Spar, tot in speranta ca vom gasi si noi undeva mult promisele legume bio. Pe dracu’! In final am luat borcanele de la nenea Hipp si de la Alete, macar alea stiu sigur ca sunt bio, chiar daca nu-mi convine ideea de a-i da lui David de acum sare, iar gustul este efectiv de mancare industriala (pur si simplu nu poti distinge gustul vreunei legume), dar borcanelele sunt pentru bebei „de la 8 luni in sus“, asa ca m-am gandit ca totusi nu i-or dauna la 11 luni jumate ;-) In plus, este cazul sa-i dam sa manance piureiasul cu bucatele tot mai maricele, iar mie efectiv nu-mi ies cum trebuie la blenduit, ori raman doar 3-4 mari de tot, ori il fac pasta pe tot :-( Asa ca – avand in vedere ca nici carnea de pui gasita la marele supermarket Il Leone nu arata prea imbietor – ii vom da borcanase pana ajungem acasa... Deocamdata vad ca pielea se mentine ok, a avut cateva eczeme usoare, dar presupun ca au fost din cauza soarelui, a lotiunii protectoare si a caldurii. In rest, de 2-3 ori i-am dat chiar cateva miezuri de cireasa si n-a avut nici o reactie nasoala.
Aseara m-am bagat cu el in cabina de dus si am facut pentru prima oara dus impreuna. Ne-am amuzat copios, l-am stropit cu dusul, i-a placut la nebunie. Apoi a venit tati care, de afara, l-a tinut cu capul pe spate ca sa-l pot spala pe par, dar si aici a reactionat bine dupa primul moment de spaima, cand nu stia ce avem de gand cu el... Aici e mai cald, trebuie sa-i facem dus mai des, dar deocamdata vad ca pielicica lui reactioneaza ok...
Azi scriu la o terasa la umbra, aflata langa un teren de mini-golf. Marele restaurant de pe malul lacului servea masa numai pana la ora 14:30, iar eu m-am dus la ora 15, dupa ce i-am lasat pe baieti sa doarma impreuna (ii dadusem lui David sa manance, iar Bogdan si-a facut paste cu sos). Aveam chef de o friptura de miel cu cartofi si salata si de o inghetata... Cand colo... am plecat cu coada intre picioare si am ajuns la terasa asta, care de afara pare un chiosc, insa am avut surpriza sa pot manca un steak de vita foarte gustos, cu cartofi prajiti si o salata buna, plus o inghetata de ciocolata si de tiramisu. Acum astept SMS sau bip de la Bogdan ca sa stiu cand pot sa ma intorc; daca ei dorm, eu nu pot intra in casa, fiindca – n-ati uitat, nu? - „dormitorul“ este chiar prima camera in care se intra practic din strada ;-(((
Pana acum am explorat sudul lacului Garda. Maine vrem sa o luam pe partea de vest (noi suntem in sud-vest) si sa dam o fuga pana la Gardone Riviera, cica ar fi si acolo cate ceva de vazut... Frumos ar fi si la Malcesine, de unde se poate urca in telecabina pe Monte Baldo, dar e mult prea departe pe partea de est a lacului si pana la urma va merge doar Bogdan acolo, sa faca poze si sa-si clateasca si el ochii cu Alpii (speram sa prinda o zi fara nori).
Eu mai vreau cateva zile de caldura fara excursii, ca sa ies cu Daviducul pe pajiste, sa stau si eu putin la plaja (daca ma lasa el) si eventual sa intru cu el in apa – la mal este ca la mare (dar pe pietre, nu pe nisip), se intra incet-incet si deci as putea merge cu el vreo 5-6 metri in larg ca sa-l obisnuiesc cu apa... asta numai daca va fi suficient de cald afara... Apa e relativ curata, am vazut destui oameni inotand si copii jucandu-se in apa, deci e posibil... Daca Bogdan pleaca in excursie singur, eu il scot pe Daviduc pe pajiste, ii dau sa pape de pranz la aer curat si apoi il las sa doarma frumos in buggy la umbra, in timp ce eu citesc si stau pe sezlong sau pe prosop... Frumos plan, nu? Sa vedem daca-mi reuseste.
Acum trebuie sa ma opresc, au venit niste barbati italieni la 2 mese alaturate, vorbesc tare, beau bere si sunt deosebit de enervanti.
13 iunie 2009
Ieri a fost o zi plina. Apoteoza a fost ca am gasit legume bio la un supermarket de langa Salo. Finally!!!
Am plecat dimineata devreme pe partea de vest a lacului, am facut un prim popas in portul din Toscolano-Maderno, unde am admirat un peisaj foarte pitoresc, dupa care am mers pe o promenada din apropiere, plina cu copaci umbrosi, unde i-am dat lui David fructele cu orez de dimineata in timp ce admiram ratustele pe apa... Am trecut pe langa Gardone Riviera, o statiune luxurioasa unde am vazut din masina cateva hoteluri de 4-5 stele, cu camere la lac de te lua ameteala, nu am mai oprit ca sa nu ne mai facem inima rea ;-) si am plecat mai departe spre Gargnano, punctul final al excursiei noastre. Se facuse o caldura criminala, dar nu ne-am lasat. Ne-am plimbat putin in port pe o alee de portocali, l-am bagat putin pe Daviducul cu picioarele in apa, ca sa se mai dezmorteasca si el (ca pentru el, saracutul, excursiile astea inseamna jos din scaunul de masina, sus in buggy, jos din buggy, sus in scaunul de masina si tot asa), apoi ne-am retras pentru masa de pranz la un restaurant chiar pe malul lacului. 2 dintre chelnerite erau romance (si aici!). Bogdan a mancat un steak de vita, eu un peste la gratar (febletea mea in concedii), cu cartofi natur si salata. David saliva, asa ca i-am dat si lui cateva bucatele de cartofior sa pape, a fost incantat...
La intoarcerea in apartamentul nostru eram rupti de oboseala si de caldura, asa ca mi-am luat inima in dinti si am zis ca ma duc sa inot. Bogdan urma sa vina cu David la lac (cu pampersi speciali), sa-l bagam si pe el in apa... Zis si facut. Am intrat rapid in apa si am inotat vreo 10 minute pe saturate pana au venit baietii. Bogdan a venit pe promontoriu (care are trepte pe care se intra in apa) si mi l-a dat pe David in brate. Mititelul tremura tot de frica, nestiind ce urma sa se intample. L-am bagat incet-incet, intai cu piciorusele, apoi cu gambisoarele, apoi pana la fundulet, in timp ce-l leganam si dansam cu el si-l stropeam usor si-i povesteam ce frumos e in apa... A stat cumintel si, chiar daca nu stiu in ce masura i-a placut, stiu sigur ca nu i-a fost frica, s-a simtit in siguranta la mine in brate. Bogdan se temea datorita experientei traumatizante prin care a trecut el ca bebe mic din cauza ca tatal lui l-a bagat cu forta in apa de mai multe ori, ceea ce lui Bogdan i-a accentuat frica de apa pe care o are pana azi (desi a invatat sa inoate) si care il paralizeaza de fiecare data cand nu mai simte pamantul sub picioare. Eu sper ca Daviducul sa invete sa inoate si, Racusor fiind, sa se simta in elementul lui in apa...
Cand am iesit cu el din apa, l-am sters bine cu prosopul si apoi l-am mai lasat cateva minute prin iarba... i-a placut la nebunie... Cu o zi inainte avusesem si o experienta mai putin placuta din cauza asta: printre familiile care locuiesc in acest condominium este si una de 4 persoane care isi petrec aproape toata ziua pe gazon, pe sezlonguri, la soare, mama este o fumatoare cu voce gajaita, tatal este ars de soare pe tot corpul si umbla permanent cu un slip prea stramt (e genul ala care a uitat ca nu mai are 19 ani) si 2 baieti intre 6-10 ani; toti sunt curiosi, bagareti, se uita la tine cu nesimtire minute in sir, ba chiar au iesit pe plaja dupa mine cand m-am dus eu sa intru in apa (eram in costum de baie si cu un prosop mare infasurat in jurul corpului, nu aveam chef sa-mi vada toti de acolo suncile) si se uitau la mine ca taranii (mi-a zis Bogdan, care-i vedea din balcon). Cand ne-am intors si David „inota“ vitejeste in iarba cu capul in jos, baiatul mai mare vine catre mine (in timp ce tac-su astepta in slipuletul lui care parea luat din greseala din bagajul lui fi-su!!) si ma intreaba privindu-l pe David: „Asta e un fel de copil de circ?“ (!!??!!). I-am raspuns: „Nu, este un copil normal care e prea mic ca sa mearga in picioare si de aceea merge in patru labe... Daca era copil de circ era bine, ca faceam si noi bani frumosi cu el...“. Altceva mai spiritual nu mi-a trecut prin cap. In mod normal nu m-ar fi deranjat o asemenea intrebare din partea unui copil, dar deja toata familia mi se parea ciudata, asa ca dupa aceea am fost foarte indispusa.
Aseara am avut din pacate niste vecini petrecareti care au facut galagie pana dupa miezul noptii, asa ca am dormit foarte prost in camaruta mea... Noroc ca David a dormit bine... Sa repet ca scumpisorul nostru doarme noptile ca un campion mondial, de ai jura ca el niciodata nu se trezea noptile ca sa planga? Solutia a fost simpla: tati sau mami se baga in pat odata cu David, se pregateste de somn, ii intoarce spatele lui bebe, iar Daviducul se mai joaca putin prin pat, mai bodoganeste in bebeluseasca lui si apoi – vazandu-ne pe noi ca ne culcam, se culca si el...
Ziua de azi a fost mai putin reusita. Am fost iar in Sirmione, ca sa vizitam si orasul vechi, care intr-adevar ne-a placut mult de tot. Am gasit un magazin cu niste paste dementiale, tot felul de forme si culori (am gasit si farfalle in culorile Germaniei ;-)), am cumparat pentru Anto, Mutti si Elena cate o mica amintire culinara: grappoli, farfalline tedesche, papillon si trombette 6 colori (toate sunt viu colorate si facute cu ingrediente gen sepia, curcuma, telina, spanac, sfecla, ardei). Tipul care le vindea m-a lasat sa-i fotografiez vitrina (altfel nu-ti dadea voie!!) si mi-a spus cum se prepar pastele: se pun in apa rece, apoi se lasa sa fiarba cat scrie pe ambalaj si se mananca doar cu ulei si putin usturoi (eventual si parmezan), deci fara sos! Sunt tare curioasa cum vor fi, am luat si pentru noi, de curiozitate... Oare de ce nu gasim si la restaurante asa ceva, sa gustam si noi putin dintr-un altfel de Italie, nu aia cu pizza si pasta reincalzite si inecate in ulei?? E pacat ca oamenii astia nu stiu sa-si faca reclama cum trebuie la tara asta...
Din pacate, timingul nostru a fost din nou de kko, asa ca ne apucase foamea tocmai cand mai erau 20’ si ne expira tichetul de parcare, asa ca Bogdan a sugerat sa ne luam cate o bucata de mini-pizza si s-o mancam pe fuga, la botul calului, in mijlocul mesei de turisti si in arsita insuportabila de ora 13, moment in care eu am simtit ca explodez de nervi, i-am indesat nervoasa banii in buzunar si i-am spus ca eu asa ceva nu fac, mai ales pe caldura aia care ma storcea de toate puterile. Ii sugerasem cu 30’ inainte sa ne fi luat cate ceva si sa fi mers pe partea unde erau bancute si se putea vedea marea, atunci am fi avut timp si de o inghetata buna ca desert (stie prea bine ca asta e tabietul meu de pranz), dar el se trezise exact in ultima clipa si mai ales in zona care era full de turisti de nu aveai unde sa arunci un ac :-(
Oricum, aia a fost doar scanteia, eu deja de zile intregi simteam cum se aduna frustrarea in mine, sunt obosita (mai obosita ca acasa), sunt nervoasa si nemultumita (evident din cauza problemelor mele cu mine insami), mi-e cald de mor si nu mai suport arsita asta (dormim cu toate ferestrele si usile deschise si tot ma sufoc!!!), plus ca in concediul asta am mancat dulciuri cu nemiluita si ma simt ingrozitor, sunt mai complexata ca niciodata, m-am ingrasat ca o scroafa si exact asa ma si simt... E clar, am intrat din nou in cercul ala vicios in care ma autoflagelez fiindca arat si ma simt oribil, apoi „compensez“ mancand in fiecare zi cate o ciocolata (mai ales de cand am descoperit Lindor-ul cu portocale!!!), dupa care ma simt si mai oribil :-( Saracul Bogdan tot incearca sa ma binedispuna, azi la pranz imi zice „uite, tu poti sa faci ceva ca sa slabesti, dar eu ce sa mai zic, cu chelie si cracanat“... of, of, of, tot ii dadea zor sa-si gaseasca si el defecte... a fost mortal, asa dulce si in acelasi timp transparent, incat am simtit ca-l iubesc si mai mult... I-am multumit pentru intentie, apoi i-am spus ca poate si sa-si taie o ureche, asta nu ma face pe mine sa ma simt mai bine in pielea mea... Gata, e clar ca la intoarcerea acasa trebuie sa fac ceva ca sa ies din acest mare rahat...
15 iunie 2009
Azi se implinesc 8 ani de cand l-am cunoscut pe Bogdan in deloc romantica parcare din Freiheitsplatz din Hanau. 8 ani de cand am dat mana (sau ne-am pupat pe obraz?) si fiecare a gandit despre celalalt „Hm... nu e genul meu“! Si iata-ne unde suntem azi :-)
Ieri David ne-a facut o surpriza si o bucurie de proportii si s-a ridicat singur in picioare, pe canapea. E inca putin nesigur, mai ales cand vrea sa se lase iar jos si nu mai stie cum (e haios foc), dar dupa cateva ore s-a ridicat si pe ciment, la prietena lui cea mai buna – masina de spalat vase :-) In final s-a lasat sa cada in fund, ca deocamdata nu stie altfel, scumpisorul de el... Ii spusesem eu lui Bogdan ca daca il lasam in picioarele goale si se va simti ceva mai sigur pe el o sa se ridice (ca in sosete aluneca permanent, iar la noi acasa unde e aproape peste tot laminat aluneca oricum ca la patinoar). Am avut dreptate...
Azi Bogdan a plecat dimineata devreme pe „coasta“ de vest a lacului, sa vada Limone, Riva del Garda si sa faca si el poze cu o lumina mai de Doamne-ajuta, ca pana acum aproape peste tot pe unde am fost am prins lumina aia oribila de ora 12, iar pozele ies ca atare.
Eu am fost cu David cu buggy-ul la strand, am facut o baie scurta, apoi i-am dat lui David sa pape cerealele cu fructe, am stat putin la soare si am citit, dupa care am facut o scurta plimbare pe faleza si ne-am intors, ca sa-l las si pe Daviduc sa-si faca de cap prin iarba din gradina de aici... Era cam umeda, dar nu l-a deranjat deloc ca s-a udat tot pe palme si pe pantaloni, el inota vitejeste pe acolo, nu-l mai oprea nimeni in elanul lui de explorator ;-)
Am ajuns la volumul 3 din saga Twilight, imi place si ma destinde. E lectura perfecta pentru concediu...
Mai putin placute sunt insa temperaturile pe care le avem de 2 zile si care se pare ca se vor mentine si in urmatoarele 5 zile: maxime de 36° - murim de caldura, nenica, ne sufocam, transpiram si cand ne ridicam de pe scaun, nu mai vorbesc ca nici noaptea nu se raceste cumva aerul, dormim cu toate ferestrele si usile deschise, in curent constant, dar tot transpiram in ultimul hal. Pentru mine e crima curata, cu problemele mele de tensiune, simt ca o apasare pe inima... E cumplit, simt ca-mi fierb creierii :-(((
Prin urmare, e foarte probabil sa plecam totusi cu 2 zile mai devreme, sa dam o fuga la Mutti in Sautens, si-asa ea la plecare ne-a zis sa trecem pe la ea la intoarcere...
Sautens, Austria
19 iunie 2009
Am plecat cu 4 zile mai devreme, adica alaltaieri, fiindca efectiv nu mai suportam arsita aia nenorocita. Saracutul David plangea cate o ora seara inainte de culcare, se agita si urla din cauza caldurii care nu-l lasa sa adoarma, iar noaptea se trezea gemand si dormea foarte nelinistit...
Am vorbit cu tipa din Sautens (Olga) unde am stat 2 saptamani si am venit tot la ea, fiindca ne-am gandit ca David cunoaste deja apartamentul si sa nu-l dam si mai mult peste cap cu schimbarile daca mergem la Mutti. Am vazut-o si pe ea miercuri seara, a cam facut mutre ca de ce nu am tras la ea, dar i-am explicat de ce si a parut sa inteleaga. Am lasat-o sa se joace cu David, vine maine din nou sa mai stea o ora cu el inainte ca noi sa plecam acasa, duminica dimineata. Abia astept sa ajungem acasa!!
Ce lungi au fost astea 4 saptamani! Niciodata nu am lipsit asa mult de acasa... si trebuie sa spun acum ca Daviducul s-a comportat minunat si s-a adaptat perfect, si la trezitul dimineata devreme ca sa plecam cu masina, si la noile locuri. Culmea este ca, dupa cum am descoperit intamplator ieri seara, ii ies inca 2 dintisori jos, chiar inaintea celor de sus (3 si 4) care inca nu au spart gingia desi sunt vizibili... si totusi, in conditiile astea, copilul doarme neintrerupt de n-are treaba. Se pare ca asta era secretul: renuntarea la sacul de dormit si sa stea unul din noi langa el in pat pana adoarme, respectiv sa ne culcam si noi langa el, atunci se simte in siguranta perfecta si doarme ca un ingeras, nu-l mai simti pana dimineata... Abia astept sa continuam si acasa practica asta, unde sper sa dorm mai bine pe saltelele noi pe care urmeaza sa ni le cumparam.
Cum am ajuns in Austria m-am gandit si eu sa citesc revista Spiegel. Evident, dau de un articol extraordinar de palpitant despre gripa porcina: „In asteptarea celui de-al doilea val“ (!?!). Las la o parte epitetele panicarde, cuvantul pandemie (da' cica la majoritatea imbolnavitilor simptomele trec in 5 zile – jiiisas, pai atunci prefer si eu o gripa din asta decat o din aia normala care ma tine 2 saptamani!!), se arunca prognoze de „risc de imbolnavire la 1 din 3 oameni“, virus imprevizibil, bla-bla, catastrofe, bla-bla-bla, trec peste falsul grotesc care se vrea poza asa-zisului virus H1N1 (cand pana acum nu a fost niciodata, dar niciodata izolat fara dubiu nici macar un singur virus in toata splendoarea lui de material genetic), ajung la aceleasi discrepante penibile care-mi suna cunoscut: directorul Institutului Robert Koch declara foarte „ingrijorat“ ca aceia care vor sa se infecteze intentionat cu virusul (dupa motto-ul „Mai bine acum bolnav decat mort mai tarziu“) sunt inconstienti, fiindca ... atentieeee!... „Este neclar daca cei care au supravietuit unei infectii sunt protejati de o noua infectie“ – ajungem la aceeasi ineptie ca si cu vaccinul antitetanos: adica daca am avut virusul H1N1 (whatever this may be) nu e clar daca sunt imun, daaaar... daca ma vaccinez (cu un vaccin care abia anul asta urmeaza sa fie testat si admis pe piata!!!), gata, miracol, am garantata imunitatea! Beei, da' cat de prosti ne considera astia??? Imi creste iar tensiunea :-(
Urmeaza apoi stirea zilei, legata de productia de vaccinuri. Pana acum, vaccinurile traditionale impotriva gripei erau produse din germeni crescuti pe oua de gaina, la o doza de vaccin fiind necesar un ou. Toate bune si frumoase, dar la ditamai pandemia nu mai prididesc gainile sa faca oua ca sa produca bietii cercetatori frumusete de vaccinuri salvatoare... Ta-daaaa! Si iata si mesajul principal al articolului: stati linistiti, dragi potentiali pacienti, ca nu va lasa concernele farmaceutice de izbeliste, pai se poate? Baietii aia harnici si total dezinteresati de la Novartis au reusit acum sa produca o prima sarja de vaccinuri impotriva gripei porcine (??!!) pe baza de culturi celulare. Directorul Institutului de Virologie din Marburg, colaborator strans al firmei Novartis, declara entuziast „Asta e dovada ca se poate“ (!?!?) – in traducere libera, un fel de „Yes, we can“ la nivelul escrocilor in ale farmaciei.
Ei, culturile astea celulare prezinta avantajul ca vaccinurile pot fi produse in cateva saptamani in loc ca bietii potentiali bolnavi sa astepte luni de zile preparatele miraculoase... Bucurati-va! In iulie incep testele clinice pe oameni (direct, pai ce sa mai pierdem vremea si sa testam pe animale?), iar in decembrie vaccinurile sunt gata de admitere pe piata (!?!?!?!). Asa scrie in articol!! Mishto, nu? „Daca totul merge bine, dupa aceea vor putea milioane de doze de vaccinuri sa paraseasca saptamanal fabrica din Marburg, si inca mai multe in North Carolina, unde Novartis tocmai construieste o noua fabrica de vaccinuri“. Ce spui, tzatzo? Si cam cati marafeti ati incasat voi, ziaristii revistei Spiegel, de la Novartis pe sub masa pentru acest articol??? Beeei, sunt deja cu tensiunea in tavan, nenorocitii astia chiar nu cunosc nici o limita!!!
Pe de alta parte, in acelasi Spiegel am gasit si un articolas mititel, de un sfert de pagina, care m-a bucurat si mi-a mai schimbat in bine parerea despre bavarezi. Cel putin despre taranii bavarezi. Cica autoritatile vor trece la actiuni si mai riguroase impotriva taranilor care refuza vaccinarea vacilor lor impotriva virusului „limbii albastre“ BTV-8. Un taran care a refuzat si vaccinarea si achitarea amenzii de 528 de euro intra si la inchisoare din cauza asta!! De asemenea, zeci de alte familii de tarani (proprietari de vaci) au primit decizii de executare si li s-au blocat conturile pentru a obtine sumele de amenda cu forta (!!). Intre timp, sute de crescatori de vite au inceput sa se opuna prin masuri legale vaccinarii obligatorii, care (atentie!) pana in luna martie a fost efectuata cu vaccinuri inca neadmise pe piata, despre care ei sustin ca au cauzat mari probleme de sanatate vacilor. Criticii vaccinarii sustin ca mai multe vite au murit din cauza vaccinarilor decat din cauza virusului, insa – cum vatamarile datorate vaccinarii sunt foarte greu de dovedit, nici unul din tarani nu poate cere despagubiri. Jos palaria in fata taranilor bavarezi care nu se lasa prostiti si un mare HUO pentru autoritatile corupte care nu se dezmint!!
20 iunie 2009
Ultima zi departe de casa. Mutti a venit la 11 sa-l ia pe David la plimbare, acum ne facem si noi de cap 2 ore ;-))
Sa va mai zic insa si alte noutati despre Daviducul principal ;-) Sta acum in picioare fara probleme (trebuie ajutat doar cand sa se lase din nou in genunchi, dar invata rapid), se ridica si la masa, cand il tin in brate, dealtfel se ridica intotdeauna cand se poate sprijini si cu pieptul de ceva. Ieri a tinut pentru prima oara singurel in mana o para si a papat din ea (o mai dadea si de podea, mai musca din ea – noroc ca aici e foarte curat!). Ce am remarcat cu bucurie este ca pielicica lui s-a comportat extraordinar de bine in aceste 4 saptamani, n-au fost nici un fel de probleme. In plus, am trecut acum exclusiv pe borcanele pentru o perioada, fiindca trebuia sa incep odata sa-i dau sa manance cu bucatele, ca sa invete sa mestece si – dupa cum am mai spus – mie nu-mi reuseau de nici un fel bucatelele uniforme. Am luat niste borcanele de la unchiul Hipp (pentru bebei de 8 luni ;-)), acum ca David face un an este ok sa pape si cu putina sare, desi ma enerveaza la culme chestia asta, sa pui sare in borcanele sub pretextul ca sanchi, le trebuie iod copiilor... iar dobitocii de la Nestlé pun si piper (!!!).
Ah, apropo de mancarea copiilor, vi se pare ca sunt eu exagerata si paranoica?? Sa va spun ce se intampla prin Germanica. Ministrul Alimentatiei, doamna Ilse Aigner, a prezentat in aprilie noile standarde de calitate pentru mancarea copiilor in gradinite, la care se pare ca industria alimentara a contribuit in mod notabil! Intr-un memo intern (!), Asociatia de varf a Industriei Alimentare (BLL) se lauda ca in urma discutiilor cu expertii ministerului si ai Societatii Germane pentru Alimentare (DGE) au reusit „sa corecteze sau sa imbunatateasca multe aspecte“. Aha, stati sa vedem ce inseamna pentru astia „a imbunatati“!! Astfel, se precizeaza in memo, lobby-ul industriei alimentare a reusit sa elimine pasajul in care se reglementa renuntarea la branza topita, maioneza, aditivi alimentari, arome artificiale si indulcitori artificiali. Pai asta da imbunatatire, nenicule, numai ca e o imbunatatire pentru profiturile industriei alimentare si nu pentru sanatatea copiilor! Pai voi ce credeati? Mai departe, baietii critica vehement si califica drept „ideologice si educative“ afirmatiile la care DGE nu a vrut sa renunte: „Alimentele industriale pentru copii si dulciurile nu au ce cauta in pachetul de mancare“. In psihologia alimentarii se stie doar ca interzicerea unor produse este contraproductiva, argumenteaza Asociatia, al carei presedinte Theo Spettmann lucreaza pentru Südzucker (firma producatoare de zahar si produse zaharoase!!!!). DGE, care elaborase criteriile la cererea guvernului, motiveaza ca s-a sfatuit (!) cu reprezentantii BLL „pentru a putea lua in considerare si conditiile pietii si atitudinea consumatorilor“. Thilo Bode, de la organizatia pentru protectia consumatorilor Foodwatch, pune insa punctul pe i: „Doamna ministru Aigner se lauda ca va avea grija de alimentatia sanatoasa a copiilor din gradinite – in realitate insa ea nu face decat sa apere interesele industriei alimentare pe spinarea sanatatii copiilor“.
Gata cu impresiile de concediu, cand ajungem acasa le postez pe blog (in 2 etape, ca sa nu se plictiseasca lumea citind prea mult dintr-o data). Dupa aceea trebuie sa ma straduiesc sa ma pun la curent cu ce-au mai facut fetele mele si bebeii lor de la odisee, apoi am de vazut vreo 40 de ore de seriale inregistrate pe DVD recorder (my God!!). Apoi incep pregatirile pentru serbarea zilei lui Daviducul, pe care am programat-o pentru 11 iulie ca sa poata veni toate persoanele care-mi sunt importante. Dupa cum se vede, ma asteapta multe de facut ;-))
10 iunie 2009
Iata-ne si de 3 zile la lacul Garda. Tot de 3 zile ne gandim sa ne intoarcem acasa si ne vine sa ne dam pumni in cap ca am achitat 2 saptamani in avans pentru rahatul asta de concediu, unde ne tot chinuim sa gasim cateva avantaje ca sa nu plecam totusi de aici cu coada intre picioare :-(
Dupa ce ne-am simtit ca acasa in Austria, intr-un apartament superb, spatios, dotat cu tot ce trebuie (inclusiv cuptor cu microunde si masina de spalat vase), totul ca acasa, acum a urmat trezirea la realitate sau intrarea in cosmarul italian.
Ce mai, se pare ca, exceptand Venetia si Florenta (Toscana), Italia efectiv nu este pe aceeasi lungime de unda cu noi. Sau noi cu ea ;-) Apartamentul de vacanta se afla intr-un „condominium“ numit (ce ironie!!) Romantica, alcatuit din vreo 90 (!) de apartamente de vacanta, imprastiate evazat in cladiri alaturate a cate 2-3 etaje, construite ca niste blocuri comuniste, in fata avem un gazon cu copaci unde stau la plaja numai nemti (toata zona pare dealtfel sa fi fost luata in posesie de nemti, majoritatea masinilor parcate pe aici au numar de Bavaria), dupa gazon vine faleza si lacul cu un strand frumos, ca la mare, unde se poate face baie (dar eu nu am reusit inca sa intru in apa si sincer nici nu-mi vine sa ma duc undeva in costum de baie – dar asta nu mai are de-a face cu Italia ;-)).
Atmosfera este ce-i drept de mare, de vacanta, dar in prima seara am fost sa mancam la un restaurant din apropiere si am avut brusc „revelatia“ locului unde ne aflam: Italia :-( Eu am comandat ravioli cu dovleac, cu unt si cu salvie (si am primit niste paste aproape reci, inecate in grasime, de a trebuit sa-mi pun tone de parmezan pe ele ca sa le pot manca), iar Bogdan a comandat o pizza cu sunca, ciuperci, branza, rosii si a primit un blat subtire ca un carton si tot caldut, pe care erau aruncate cateva legume si care mustea de ulei (exact ca in cosmarul de la Roma din 2007). Doua din chelnerite erau romance, am discutat cateva minute cu una din ele si ne-am plans de mancarea proasta – facuta efectiv in bataie de joc pentru turisti... Tipa a zis ca data viitoare s-o intrebam pe ea ce sa mancam, ce e de calitate... Pai da, asa ma gandeam si eu initial: sa comand miel la gratar (15€), cu garnitura de cartofi (3€) si o salata asortata (3€), ma scoteam ieftin la 21€ o masa, dar in final m-am decis pentru ravioli care costau „doar“ 9,50€, fiind considerati felul intai; asa se mananca aici, aperitivul (antipasti, adica ceva gen vitello tonato sau salata caprese), apoi felul intai care e fie paste, fie lasagna, apoi felul doi care este fie carne, fie peste, garniturile si salatele costa intotdeauna separat, apoi mai e si desertul, drept pentru care cine mananca asa lasa probabil la restaurant 50€ de persoana in final, ceea ce noi nu ne putem totusi permite, nemaivorbind ca daca as manca zilnic asa, intr-o luna as ajunge la suta de kile :-(
Cladirea unde e apartamentul este deschisa in spate, adica urci 2 etaje pe casa scarilor aflata in exterior si apoi intri practic direct din strada in primul „dormitor“, fara hol... care „dormitor“ consta dintr-un pat, 2 comode de pat si un sifonier incastrat in perete, pentru mai mult nu e loc. Apoi, chiar langa cladire se afla locuri de parcare, de care ne desparte doar o usa, ceea ce face ca la orice ora sa ne „incante“ urechile cate o masina sau motocicleta (sau masinile de salubritate) care trec pe langa cladirea noastra si sa auzim permanent vocile nemtilor care locuiesc in apartamentele invecinate si care se trezesc toti cam la 7 dimineata si incep sa vorbeasca tare, ah, si mai sunt si unii care stau treji la palavre pana dupa miezul noptii, astfel incat noi nu putem adormi ca lumea. Noroc ca Daviducul doarme bine.
Apartamentul este enervant de mic si stramt: primul „dormitor“ este de fapt un hol in care are loc doar patul, pe care l-am lipit de sifonier ca sa putem lipi de el patutul de vacanta al lui David, care oricum a devenit inutil fiindca David doarme acum cap-coada in patul mare; se foieste el la greu, dar ... surpriza surprizelor - nu se mai trezeste deloc noaptea, semn ca-i prieste co-sleeping-ul cand cu mami cand cu tati. Singura parte nasoala este ca unul din noi trebuie mereu sa doarma langa David, ca sa se asigure ca bebe nu cade din pat cand se trezeste, astfel incat momentele noastre de adulti sunt zero in concediul asta...
Al doilea „dormitor“ este in realitate o camara minuscula in care au fost puse 2 paturi suprapuse, in forma de cruce (ca altfel nu aveau loc), plus cateva sertare inghesuite in spatele usii, astfel incat abia are loc o persoana in picioare acolo, daca intram doi nu se mai inchide usa... Bucataria este de fapt o chicineta minuscula direct in sufragerie, unde din nou nu are loc decat o persoana la aragaz sau la chiuveta (daca deschizi masina de spalat vase nu mai ajungi la chiuveta - dar zicem mersi de masina, ca daca mai trebuia si sa spal vasele aici cred ca ma spanzuram de primul pom), aragazul nu are cuptor (!!), frigiderul e si el minuscul, iar boilerul face ca apa de la chiuveta sa fie ori prea rece, ori fiarta de te arde la degete... Sufrageria este mica si plina cu mobila, a trebuit sa scoatem o masuta pe balcon, ca sa avem loc sa ne miscam. Macar balconul este mare si frumos (desi sunt cam multe furnici pe acolo), iar David e incantat sa-l parcurga de nebun pe toate partile, la aer liber, merge in patru labe si chiuie de nu mai poate.
Ah, am mentionat ca a trebuit sa venim cu cearseafuri si cu prosoape de acasa?? Blocul asta e plin de apartamente ieftine, cumparate evident de nemti, care sunt in marea majoritate inchiriate in perioadele cand nu vin proprietarii aici in concediu... Toata zona pare o enclava nemteasca, aproape ca nici nu auzi pe cineva vorbind italiana...
In prima zi a fost extrem de cald si aerul total sufocant (desi se anuntasera doar 26°), iar lui David i se ondulase parul total de la transpiratie (incantare pentru tati sa vada ca si fi-su e buclat ca el), dar dupa-amiaza i-au aparut deja primele eczeme pe brate de indata ce l-am imbracat in tricou :-( Acum i-au trecut...
Avem plasa la geamurile din baie si camera de dormit, dar sunt puse cu kuru’ si nu sunt fixate ca lumea, astfel incat aseara in baie am avut surpriza sa-mi zboare in fata un fluture de noapte in timp ce ma spalam pe dinti :-(
Apa de la chiuveta, chiar dupa ce o fierbem, lasa in vase niste urme ca un nisip fin, acum am folosit apa minerala de la sticla si se intampla acelasi lucru :-(
Ieri m-am trezit plina de nervi, am mancat repede micul dejun si am plecat la cumparaturi. Ziua s-a transformat rapid intr-o catastrofa pe banda rulanta. Ne interesasem inca din Germania de posibilitatea de a cumpara alimente bio, mi se confirmase ca exista de toate, administratoarea cladirii ne-a trimis la un „mare shopping center“ din apropiere unde „exista legume si fructe bio“, am mers azi acolo si intr-adevar am dat peste un supermarket urias, plin cu de toate (inclusiv 4 randuri a cate 50m cu vinuri), DAAAAR nici urma de legume sau fructe bio!!!! Asa ca trebuie sa-i fac lui David mancare cu alimente stropite cu pesticide, ha ha :-( Mi-a pierit pofta de ras...
Dupa-amiaza am gatit la greu, iar seara am constatat ca s-a stricat frigiderul (dupa ce ieri gatisem pentru David cu merele, morcovii si cartofii bio adusi din Austria si bagasem totul la congelator!), asta deja m-a facut sa ajung la capatul rabdarilor, am simtit ca-mi vine sa-mi smulg parul din cap de nervi!!! L-am chemat pe sotul administratoarei, care a incercat sa vada daca nu cumva e vreo problema cu curentul de nu mai merge frigiderul, dar se pare ca pur si simplu s-a stricat, nu mai incalzeste :-( I-am dat mancarea lui David s-o puna la el in congelator si a zis ca azi dimineata vine cu un frigider micut ca sa-l inlocuiasca pe asta.
Intre timp, am scos oala cu mancare afara, ca sa nu se strice. Rezultatul? Azi dimineata oala era plina cu furnici moarte inauntru si sute de furnici vii care roiau in jurul ei :-( Am aruncat totul.
Ei, ori avem noi un ghinion cumplit, ori astea toate sunt semne ca nu mai avem ce cauta in tara asta de kkt numita Italia. Zau ca nu vreau sa fiu rasista, intoleranta sau mai stiu eu cum, insa deja mi se face rau cand vad iar peste tot aceeasi mentalitate de care am fugit ca de dracu’ cand am plecat din Romania: inselatorie, mica ciupeala, nesimtire, lipsa de amabilitate, smecherii ieftine, lipsa de politete, civilizatie indoielnica, totul facut in bataie de joc...
Asa ca incepusem sa ne gandim sa plecam de urgenta inapoi. Daviducul a fost si el cumplit de agitat in primele doua zile, ne simtea noua starea de spirit proasta si nu stia ce se intampla, maraia si caraia in continuu, voia doar in brate, of...
Noroc ca azi am fost in excursie la Sirmione si ne-a placut, am vizitat ruinele castelului, micul port, ne-am clatit ochii cu casutele frumoase de acolo, am filmat si am facut poze reusite (am surprins chiar o pereche de miri japonezi care se fotografiau si ei pe malul lacului – ce frumos!), am mai luat o gura de optimism si acum incercam sa rezistam pe baricade in conditiile astea vitrege. Vorba lui Bogdan, daca am fi mers in Corsica am fi avut probabil conditii si mai primitive, asa ca asta e...
11 iunie 2009
Ziua de ieri a avut un final apoteotic. Dupa-amiaza am iesit pe gazonul care desparte cladirea noastra de promenada si de lac, am intins un prosop mare si l-am pus pe David acolo. Trebuie sa precizez ca iarba este ingrijita excelent, pasesti ca pe un covor... Sa-l fi vazut pe baiatul meu cu cat avant s-a aruncat spre iarba, a pus o mana, apoi cand a vrut s-o puna si pe a doua i-a beculit lui ca acolo e ceva nou si neobisnuit... si a inceput sa ezite... A stat in genunchi, s-a uitat, s-a mai aplecat si a mai atins iarba de cateva ori, iar a mai stat si s-a uitat, dar dupa 5 minute elanul lui de mare descoperitor nu a mai putut fi infranat si Daviducul meu s-a aruncat in iarba, „inota“ si chiuia ca nebunul, era in culmea fericirii, toata lumea era a lui... Vreo 20 de metri mai departe, doi copii de vreo 6-7 ani se jucau cu o minge de fotbal pe care si-o pasau unul altuia... David a inceput sa fuga dupa mingea aia, era ca un catelandru beat in paradis... L-am fotografiat, l-am filmat, am alergat dupa el, am ras impreuna si ne-am simtit minunat. Diseara vrem sa iesim iar, dar luam si mingiuta lui de apa, sa aiba si el cu ce se juca si dupa ce alerga...
Ziua de azi incepuse prost. Ne hotarasem sa mergem la Gardaland (care se vrea un fel de mini-Disneyland italienesc) si ca intotdeauna eram pe fuga ca sa ne intoarcem la pranz sa-i dam lui David sa manance si sa-l culcam. Ajungem acolo si ... o nebunie mai mare n-am vazut decat la aeroport!! Scriau aia ca e de mers acolo in timpul saptamanii, dar daca azi era asa balamuc, ma intreb cum o fi in weekend, cred ca stai o ora doar la coada la bilete... Ah, vorbind de bilete: costau „doar“ 35 de euro, ca deh, acolo intri ca sa petreci o zi intreaga (cica ai destule de facut si nu te plictisesti), insa noi cu copil mic ce sa facem? Deja de afara ii vedeam pe aia in montagne russe cum ii intorcea cu capul in jos, de tipau ca din gura de sarpe, deci clar nu era de noi acolo... Majoritatea chestiilor de acolo oricum sunt pentru copii peste 10 ani (Corsarii, Magic House – la care te si avertizeaza ca poate produce panica la copiii mai mici, Blue Tornado, Space Vertigo, Colorado Boat, Funny Express, Fuga de Atlantide), noi ce sa facem cu bebele nostru care nici macar nu merge? Ne-am bagat undeva la umbra si i-am dat lui David cerealele cu banana, apoi am plecat spre Peschiera, cu gandul sa ajungem undeva la port, sa facem cateva poze si sa ne intoarcem la apartamentul nostru. Surpriza a fost ca portul era dragut foc, plin ochi de barci si iachtulete, care de care mai smechere (Bogdan incepuse deja sa-si aleaga care i-ar place – si sa-l fi vazut ce pretentios era ;-)), promenada era incadrata de copaci grosi care dadeau o umbra extraordinar de placuta in miezul unei zile foarte toride. La intoarcere am mers la un Euro Spar, tot in speranta ca vom gasi si noi undeva mult promisele legume bio. Pe dracu’! In final am luat borcanele de la nenea Hipp si de la Alete, macar alea stiu sigur ca sunt bio, chiar daca nu-mi convine ideea de a-i da lui David de acum sare, iar gustul este efectiv de mancare industriala (pur si simplu nu poti distinge gustul vreunei legume), dar borcanelele sunt pentru bebei „de la 8 luni in sus“, asa ca m-am gandit ca totusi nu i-or dauna la 11 luni jumate ;-) In plus, este cazul sa-i dam sa manance piureiasul cu bucatele tot mai maricele, iar mie efectiv nu-mi ies cum trebuie la blenduit, ori raman doar 3-4 mari de tot, ori il fac pasta pe tot :-( Asa ca – avand in vedere ca nici carnea de pui gasita la marele supermarket Il Leone nu arata prea imbietor – ii vom da borcanase pana ajungem acasa... Deocamdata vad ca pielea se mentine ok, a avut cateva eczeme usoare, dar presupun ca au fost din cauza soarelui, a lotiunii protectoare si a caldurii. In rest, de 2-3 ori i-am dat chiar cateva miezuri de cireasa si n-a avut nici o reactie nasoala.
Aseara m-am bagat cu el in cabina de dus si am facut pentru prima oara dus impreuna. Ne-am amuzat copios, l-am stropit cu dusul, i-a placut la nebunie. Apoi a venit tati care, de afara, l-a tinut cu capul pe spate ca sa-l pot spala pe par, dar si aici a reactionat bine dupa primul moment de spaima, cand nu stia ce avem de gand cu el... Aici e mai cald, trebuie sa-i facem dus mai des, dar deocamdata vad ca pielicica lui reactioneaza ok...
Azi scriu la o terasa la umbra, aflata langa un teren de mini-golf. Marele restaurant de pe malul lacului servea masa numai pana la ora 14:30, iar eu m-am dus la ora 15, dupa ce i-am lasat pe baieti sa doarma impreuna (ii dadusem lui David sa manance, iar Bogdan si-a facut paste cu sos). Aveam chef de o friptura de miel cu cartofi si salata si de o inghetata... Cand colo... am plecat cu coada intre picioare si am ajuns la terasa asta, care de afara pare un chiosc, insa am avut surpriza sa pot manca un steak de vita foarte gustos, cu cartofi prajiti si o salata buna, plus o inghetata de ciocolata si de tiramisu. Acum astept SMS sau bip de la Bogdan ca sa stiu cand pot sa ma intorc; daca ei dorm, eu nu pot intra in casa, fiindca – n-ati uitat, nu? - „dormitorul“ este chiar prima camera in care se intra practic din strada ;-(((
Pana acum am explorat sudul lacului Garda. Maine vrem sa o luam pe partea de vest (noi suntem in sud-vest) si sa dam o fuga pana la Gardone Riviera, cica ar fi si acolo cate ceva de vazut... Frumos ar fi si la Malcesine, de unde se poate urca in telecabina pe Monte Baldo, dar e mult prea departe pe partea de est a lacului si pana la urma va merge doar Bogdan acolo, sa faca poze si sa-si clateasca si el ochii cu Alpii (speram sa prinda o zi fara nori).
Eu mai vreau cateva zile de caldura fara excursii, ca sa ies cu Daviducul pe pajiste, sa stau si eu putin la plaja (daca ma lasa el) si eventual sa intru cu el in apa – la mal este ca la mare (dar pe pietre, nu pe nisip), se intra incet-incet si deci as putea merge cu el vreo 5-6 metri in larg ca sa-l obisnuiesc cu apa... asta numai daca va fi suficient de cald afara... Apa e relativ curata, am vazut destui oameni inotand si copii jucandu-se in apa, deci e posibil... Daca Bogdan pleaca in excursie singur, eu il scot pe Daviduc pe pajiste, ii dau sa pape de pranz la aer curat si apoi il las sa doarma frumos in buggy la umbra, in timp ce eu citesc si stau pe sezlong sau pe prosop... Frumos plan, nu? Sa vedem daca-mi reuseste.
Acum trebuie sa ma opresc, au venit niste barbati italieni la 2 mese alaturate, vorbesc tare, beau bere si sunt deosebit de enervanti.
13 iunie 2009
Ieri a fost o zi plina. Apoteoza a fost ca am gasit legume bio la un supermarket de langa Salo. Finally!!!
Am plecat dimineata devreme pe partea de vest a lacului, am facut un prim popas in portul din Toscolano-Maderno, unde am admirat un peisaj foarte pitoresc, dupa care am mers pe o promenada din apropiere, plina cu copaci umbrosi, unde i-am dat lui David fructele cu orez de dimineata in timp ce admiram ratustele pe apa... Am trecut pe langa Gardone Riviera, o statiune luxurioasa unde am vazut din masina cateva hoteluri de 4-5 stele, cu camere la lac de te lua ameteala, nu am mai oprit ca sa nu ne mai facem inima rea ;-) si am plecat mai departe spre Gargnano, punctul final al excursiei noastre. Se facuse o caldura criminala, dar nu ne-am lasat. Ne-am plimbat putin in port pe o alee de portocali, l-am bagat putin pe Daviducul cu picioarele in apa, ca sa se mai dezmorteasca si el (ca pentru el, saracutul, excursiile astea inseamna jos din scaunul de masina, sus in buggy, jos din buggy, sus in scaunul de masina si tot asa), apoi ne-am retras pentru masa de pranz la un restaurant chiar pe malul lacului. 2 dintre chelnerite erau romance (si aici!). Bogdan a mancat un steak de vita, eu un peste la gratar (febletea mea in concedii), cu cartofi natur si salata. David saliva, asa ca i-am dat si lui cateva bucatele de cartofior sa pape, a fost incantat...
La intoarcerea in apartamentul nostru eram rupti de oboseala si de caldura, asa ca mi-am luat inima in dinti si am zis ca ma duc sa inot. Bogdan urma sa vina cu David la lac (cu pampersi speciali), sa-l bagam si pe el in apa... Zis si facut. Am intrat rapid in apa si am inotat vreo 10 minute pe saturate pana au venit baietii. Bogdan a venit pe promontoriu (care are trepte pe care se intra in apa) si mi l-a dat pe David in brate. Mititelul tremura tot de frica, nestiind ce urma sa se intample. L-am bagat incet-incet, intai cu piciorusele, apoi cu gambisoarele, apoi pana la fundulet, in timp ce-l leganam si dansam cu el si-l stropeam usor si-i povesteam ce frumos e in apa... A stat cumintel si, chiar daca nu stiu in ce masura i-a placut, stiu sigur ca nu i-a fost frica, s-a simtit in siguranta la mine in brate. Bogdan se temea datorita experientei traumatizante prin care a trecut el ca bebe mic din cauza ca tatal lui l-a bagat cu forta in apa de mai multe ori, ceea ce lui Bogdan i-a accentuat frica de apa pe care o are pana azi (desi a invatat sa inoate) si care il paralizeaza de fiecare data cand nu mai simte pamantul sub picioare. Eu sper ca Daviducul sa invete sa inoate si, Racusor fiind, sa se simta in elementul lui in apa...
Cand am iesit cu el din apa, l-am sters bine cu prosopul si apoi l-am mai lasat cateva minute prin iarba... i-a placut la nebunie... Cu o zi inainte avusesem si o experienta mai putin placuta din cauza asta: printre familiile care locuiesc in acest condominium este si una de 4 persoane care isi petrec aproape toata ziua pe gazon, pe sezlonguri, la soare, mama este o fumatoare cu voce gajaita, tatal este ars de soare pe tot corpul si umbla permanent cu un slip prea stramt (e genul ala care a uitat ca nu mai are 19 ani) si 2 baieti intre 6-10 ani; toti sunt curiosi, bagareti, se uita la tine cu nesimtire minute in sir, ba chiar au iesit pe plaja dupa mine cand m-am dus eu sa intru in apa (eram in costum de baie si cu un prosop mare infasurat in jurul corpului, nu aveam chef sa-mi vada toti de acolo suncile) si se uitau la mine ca taranii (mi-a zis Bogdan, care-i vedea din balcon). Cand ne-am intors si David „inota“ vitejeste in iarba cu capul in jos, baiatul mai mare vine catre mine (in timp ce tac-su astepta in slipuletul lui care parea luat din greseala din bagajul lui fi-su!!) si ma intreaba privindu-l pe David: „Asta e un fel de copil de circ?“ (!!??!!). I-am raspuns: „Nu, este un copil normal care e prea mic ca sa mearga in picioare si de aceea merge in patru labe... Daca era copil de circ era bine, ca faceam si noi bani frumosi cu el...“. Altceva mai spiritual nu mi-a trecut prin cap. In mod normal nu m-ar fi deranjat o asemenea intrebare din partea unui copil, dar deja toata familia mi se parea ciudata, asa ca dupa aceea am fost foarte indispusa.
Aseara am avut din pacate niste vecini petrecareti care au facut galagie pana dupa miezul noptii, asa ca am dormit foarte prost in camaruta mea... Noroc ca David a dormit bine... Sa repet ca scumpisorul nostru doarme noptile ca un campion mondial, de ai jura ca el niciodata nu se trezea noptile ca sa planga? Solutia a fost simpla: tati sau mami se baga in pat odata cu David, se pregateste de somn, ii intoarce spatele lui bebe, iar Daviducul se mai joaca putin prin pat, mai bodoganeste in bebeluseasca lui si apoi – vazandu-ne pe noi ca ne culcam, se culca si el...
Ziua de azi a fost mai putin reusita. Am fost iar in Sirmione, ca sa vizitam si orasul vechi, care intr-adevar ne-a placut mult de tot. Am gasit un magazin cu niste paste dementiale, tot felul de forme si culori (am gasit si farfalle in culorile Germaniei ;-)), am cumparat pentru Anto, Mutti si Elena cate o mica amintire culinara: grappoli, farfalline tedesche, papillon si trombette 6 colori (toate sunt viu colorate si facute cu ingrediente gen sepia, curcuma, telina, spanac, sfecla, ardei). Tipul care le vindea m-a lasat sa-i fotografiez vitrina (altfel nu-ti dadea voie!!) si mi-a spus cum se prepar pastele: se pun in apa rece, apoi se lasa sa fiarba cat scrie pe ambalaj si se mananca doar cu ulei si putin usturoi (eventual si parmezan), deci fara sos! Sunt tare curioasa cum vor fi, am luat si pentru noi, de curiozitate... Oare de ce nu gasim si la restaurante asa ceva, sa gustam si noi putin dintr-un altfel de Italie, nu aia cu pizza si pasta reincalzite si inecate in ulei?? E pacat ca oamenii astia nu stiu sa-si faca reclama cum trebuie la tara asta...
Din pacate, timingul nostru a fost din nou de kko, asa ca ne apucase foamea tocmai cand mai erau 20’ si ne expira tichetul de parcare, asa ca Bogdan a sugerat sa ne luam cate o bucata de mini-pizza si s-o mancam pe fuga, la botul calului, in mijlocul mesei de turisti si in arsita insuportabila de ora 13, moment in care eu am simtit ca explodez de nervi, i-am indesat nervoasa banii in buzunar si i-am spus ca eu asa ceva nu fac, mai ales pe caldura aia care ma storcea de toate puterile. Ii sugerasem cu 30’ inainte sa ne fi luat cate ceva si sa fi mers pe partea unde erau bancute si se putea vedea marea, atunci am fi avut timp si de o inghetata buna ca desert (stie prea bine ca asta e tabietul meu de pranz), dar el se trezise exact in ultima clipa si mai ales in zona care era full de turisti de nu aveai unde sa arunci un ac :-(
Oricum, aia a fost doar scanteia, eu deja de zile intregi simteam cum se aduna frustrarea in mine, sunt obosita (mai obosita ca acasa), sunt nervoasa si nemultumita (evident din cauza problemelor mele cu mine insami), mi-e cald de mor si nu mai suport arsita asta (dormim cu toate ferestrele si usile deschise si tot ma sufoc!!!), plus ca in concediul asta am mancat dulciuri cu nemiluita si ma simt ingrozitor, sunt mai complexata ca niciodata, m-am ingrasat ca o scroafa si exact asa ma si simt... E clar, am intrat din nou in cercul ala vicios in care ma autoflagelez fiindca arat si ma simt oribil, apoi „compensez“ mancand in fiecare zi cate o ciocolata (mai ales de cand am descoperit Lindor-ul cu portocale!!!), dupa care ma simt si mai oribil :-( Saracul Bogdan tot incearca sa ma binedispuna, azi la pranz imi zice „uite, tu poti sa faci ceva ca sa slabesti, dar eu ce sa mai zic, cu chelie si cracanat“... of, of, of, tot ii dadea zor sa-si gaseasca si el defecte... a fost mortal, asa dulce si in acelasi timp transparent, incat am simtit ca-l iubesc si mai mult... I-am multumit pentru intentie, apoi i-am spus ca poate si sa-si taie o ureche, asta nu ma face pe mine sa ma simt mai bine in pielea mea... Gata, e clar ca la intoarcerea acasa trebuie sa fac ceva ca sa ies din acest mare rahat...
15 iunie 2009
Azi se implinesc 8 ani de cand l-am cunoscut pe Bogdan in deloc romantica parcare din Freiheitsplatz din Hanau. 8 ani de cand am dat mana (sau ne-am pupat pe obraz?) si fiecare a gandit despre celalalt „Hm... nu e genul meu“! Si iata-ne unde suntem azi :-)
Ieri David ne-a facut o surpriza si o bucurie de proportii si s-a ridicat singur in picioare, pe canapea. E inca putin nesigur, mai ales cand vrea sa se lase iar jos si nu mai stie cum (e haios foc), dar dupa cateva ore s-a ridicat si pe ciment, la prietena lui cea mai buna – masina de spalat vase :-) In final s-a lasat sa cada in fund, ca deocamdata nu stie altfel, scumpisorul de el... Ii spusesem eu lui Bogdan ca daca il lasam in picioarele goale si se va simti ceva mai sigur pe el o sa se ridice (ca in sosete aluneca permanent, iar la noi acasa unde e aproape peste tot laminat aluneca oricum ca la patinoar). Am avut dreptate...
Azi Bogdan a plecat dimineata devreme pe „coasta“ de vest a lacului, sa vada Limone, Riva del Garda si sa faca si el poze cu o lumina mai de Doamne-ajuta, ca pana acum aproape peste tot pe unde am fost am prins lumina aia oribila de ora 12, iar pozele ies ca atare.
Eu am fost cu David cu buggy-ul la strand, am facut o baie scurta, apoi i-am dat lui David sa pape cerealele cu fructe, am stat putin la soare si am citit, dupa care am facut o scurta plimbare pe faleza si ne-am intors, ca sa-l las si pe Daviduc sa-si faca de cap prin iarba din gradina de aici... Era cam umeda, dar nu l-a deranjat deloc ca s-a udat tot pe palme si pe pantaloni, el inota vitejeste pe acolo, nu-l mai oprea nimeni in elanul lui de explorator ;-)
Am ajuns la volumul 3 din saga Twilight, imi place si ma destinde. E lectura perfecta pentru concediu...
Mai putin placute sunt insa temperaturile pe care le avem de 2 zile si care se pare ca se vor mentine si in urmatoarele 5 zile: maxime de 36° - murim de caldura, nenica, ne sufocam, transpiram si cand ne ridicam de pe scaun, nu mai vorbesc ca nici noaptea nu se raceste cumva aerul, dormim cu toate ferestrele si usile deschise, in curent constant, dar tot transpiram in ultimul hal. Pentru mine e crima curata, cu problemele mele de tensiune, simt ca o apasare pe inima... E cumplit, simt ca-mi fierb creierii :-(((
Prin urmare, e foarte probabil sa plecam totusi cu 2 zile mai devreme, sa dam o fuga la Mutti in Sautens, si-asa ea la plecare ne-a zis sa trecem pe la ea la intoarcere...
Sautens, Austria
19 iunie 2009
Am plecat cu 4 zile mai devreme, adica alaltaieri, fiindca efectiv nu mai suportam arsita aia nenorocita. Saracutul David plangea cate o ora seara inainte de culcare, se agita si urla din cauza caldurii care nu-l lasa sa adoarma, iar noaptea se trezea gemand si dormea foarte nelinistit...
Am vorbit cu tipa din Sautens (Olga) unde am stat 2 saptamani si am venit tot la ea, fiindca ne-am gandit ca David cunoaste deja apartamentul si sa nu-l dam si mai mult peste cap cu schimbarile daca mergem la Mutti. Am vazut-o si pe ea miercuri seara, a cam facut mutre ca de ce nu am tras la ea, dar i-am explicat de ce si a parut sa inteleaga. Am lasat-o sa se joace cu David, vine maine din nou sa mai stea o ora cu el inainte ca noi sa plecam acasa, duminica dimineata. Abia astept sa ajungem acasa!!
Ce lungi au fost astea 4 saptamani! Niciodata nu am lipsit asa mult de acasa... si trebuie sa spun acum ca Daviducul s-a comportat minunat si s-a adaptat perfect, si la trezitul dimineata devreme ca sa plecam cu masina, si la noile locuri. Culmea este ca, dupa cum am descoperit intamplator ieri seara, ii ies inca 2 dintisori jos, chiar inaintea celor de sus (3 si 4) care inca nu au spart gingia desi sunt vizibili... si totusi, in conditiile astea, copilul doarme neintrerupt de n-are treaba. Se pare ca asta era secretul: renuntarea la sacul de dormit si sa stea unul din noi langa el in pat pana adoarme, respectiv sa ne culcam si noi langa el, atunci se simte in siguranta perfecta si doarme ca un ingeras, nu-l mai simti pana dimineata... Abia astept sa continuam si acasa practica asta, unde sper sa dorm mai bine pe saltelele noi pe care urmeaza sa ni le cumparam.
Cum am ajuns in Austria m-am gandit si eu sa citesc revista Spiegel. Evident, dau de un articol extraordinar de palpitant despre gripa porcina: „In asteptarea celui de-al doilea val“ (!?!). Las la o parte epitetele panicarde, cuvantul pandemie (da' cica la majoritatea imbolnavitilor simptomele trec in 5 zile – jiiisas, pai atunci prefer si eu o gripa din asta decat o din aia normala care ma tine 2 saptamani!!), se arunca prognoze de „risc de imbolnavire la 1 din 3 oameni“, virus imprevizibil, bla-bla, catastrofe, bla-bla-bla, trec peste falsul grotesc care se vrea poza asa-zisului virus H1N1 (cand pana acum nu a fost niciodata, dar niciodata izolat fara dubiu nici macar un singur virus in toata splendoarea lui de material genetic), ajung la aceleasi discrepante penibile care-mi suna cunoscut: directorul Institutului Robert Koch declara foarte „ingrijorat“ ca aceia care vor sa se infecteze intentionat cu virusul (dupa motto-ul „Mai bine acum bolnav decat mort mai tarziu“) sunt inconstienti, fiindca ... atentieeee!... „Este neclar daca cei care au supravietuit unei infectii sunt protejati de o noua infectie“ – ajungem la aceeasi ineptie ca si cu vaccinul antitetanos: adica daca am avut virusul H1N1 (whatever this may be) nu e clar daca sunt imun, daaaar... daca ma vaccinez (cu un vaccin care abia anul asta urmeaza sa fie testat si admis pe piata!!!), gata, miracol, am garantata imunitatea! Beei, da' cat de prosti ne considera astia??? Imi creste iar tensiunea :-(
Urmeaza apoi stirea zilei, legata de productia de vaccinuri. Pana acum, vaccinurile traditionale impotriva gripei erau produse din germeni crescuti pe oua de gaina, la o doza de vaccin fiind necesar un ou. Toate bune si frumoase, dar la ditamai pandemia nu mai prididesc gainile sa faca oua ca sa produca bietii cercetatori frumusete de vaccinuri salvatoare... Ta-daaaa! Si iata si mesajul principal al articolului: stati linistiti, dragi potentiali pacienti, ca nu va lasa concernele farmaceutice de izbeliste, pai se poate? Baietii aia harnici si total dezinteresati de la Novartis au reusit acum sa produca o prima sarja de vaccinuri impotriva gripei porcine (??!!) pe baza de culturi celulare. Directorul Institutului de Virologie din Marburg, colaborator strans al firmei Novartis, declara entuziast „Asta e dovada ca se poate“ (!?!?) – in traducere libera, un fel de „Yes, we can“ la nivelul escrocilor in ale farmaciei.
Ei, culturile astea celulare prezinta avantajul ca vaccinurile pot fi produse in cateva saptamani in loc ca bietii potentiali bolnavi sa astepte luni de zile preparatele miraculoase... Bucurati-va! In iulie incep testele clinice pe oameni (direct, pai ce sa mai pierdem vremea si sa testam pe animale?), iar in decembrie vaccinurile sunt gata de admitere pe piata (!?!?!?!). Asa scrie in articol!! Mishto, nu? „Daca totul merge bine, dupa aceea vor putea milioane de doze de vaccinuri sa paraseasca saptamanal fabrica din Marburg, si inca mai multe in North Carolina, unde Novartis tocmai construieste o noua fabrica de vaccinuri“. Ce spui, tzatzo? Si cam cati marafeti ati incasat voi, ziaristii revistei Spiegel, de la Novartis pe sub masa pentru acest articol??? Beeei, sunt deja cu tensiunea in tavan, nenorocitii astia chiar nu cunosc nici o limita!!!
Pe de alta parte, in acelasi Spiegel am gasit si un articolas mititel, de un sfert de pagina, care m-a bucurat si mi-a mai schimbat in bine parerea despre bavarezi. Cel putin despre taranii bavarezi. Cica autoritatile vor trece la actiuni si mai riguroase impotriva taranilor care refuza vaccinarea vacilor lor impotriva virusului „limbii albastre“ BTV-8. Un taran care a refuzat si vaccinarea si achitarea amenzii de 528 de euro intra si la inchisoare din cauza asta!! De asemenea, zeci de alte familii de tarani (proprietari de vaci) au primit decizii de executare si li s-au blocat conturile pentru a obtine sumele de amenda cu forta (!!). Intre timp, sute de crescatori de vite au inceput sa se opuna prin masuri legale vaccinarii obligatorii, care (atentie!) pana in luna martie a fost efectuata cu vaccinuri inca neadmise pe piata, despre care ei sustin ca au cauzat mari probleme de sanatate vacilor. Criticii vaccinarii sustin ca mai multe vite au murit din cauza vaccinarilor decat din cauza virusului, insa – cum vatamarile datorate vaccinarii sunt foarte greu de dovedit, nici unul din tarani nu poate cere despagubiri. Jos palaria in fata taranilor bavarezi care nu se lasa prostiti si un mare HUO pentru autoritatile corupte care nu se dezmint!!
20 iunie 2009
Ultima zi departe de casa. Mutti a venit la 11 sa-l ia pe David la plimbare, acum ne facem si noi de cap 2 ore ;-))
Sa va mai zic insa si alte noutati despre Daviducul principal ;-) Sta acum in picioare fara probleme (trebuie ajutat doar cand sa se lase din nou in genunchi, dar invata rapid), se ridica si la masa, cand il tin in brate, dealtfel se ridica intotdeauna cand se poate sprijini si cu pieptul de ceva. Ieri a tinut pentru prima oara singurel in mana o para si a papat din ea (o mai dadea si de podea, mai musca din ea – noroc ca aici e foarte curat!). Ce am remarcat cu bucurie este ca pielicica lui s-a comportat extraordinar de bine in aceste 4 saptamani, n-au fost nici un fel de probleme. In plus, am trecut acum exclusiv pe borcanele pentru o perioada, fiindca trebuia sa incep odata sa-i dau sa manance cu bucatele, ca sa invete sa mestece si – dupa cum am mai spus – mie nu-mi reuseau de nici un fel bucatelele uniforme. Am luat niste borcanele de la unchiul Hipp (pentru bebei de 8 luni ;-)), acum ca David face un an este ok sa pape si cu putina sare, desi ma enerveaza la culme chestia asta, sa pui sare in borcanele sub pretextul ca sanchi, le trebuie iod copiilor... iar dobitocii de la Nestlé pun si piper (!!!).
Ah, apropo de mancarea copiilor, vi se pare ca sunt eu exagerata si paranoica?? Sa va spun ce se intampla prin Germanica. Ministrul Alimentatiei, doamna Ilse Aigner, a prezentat in aprilie noile standarde de calitate pentru mancarea copiilor in gradinite, la care se pare ca industria alimentara a contribuit in mod notabil! Intr-un memo intern (!), Asociatia de varf a Industriei Alimentare (BLL) se lauda ca in urma discutiilor cu expertii ministerului si ai Societatii Germane pentru Alimentare (DGE) au reusit „sa corecteze sau sa imbunatateasca multe aspecte“. Aha, stati sa vedem ce inseamna pentru astia „a imbunatati“!! Astfel, se precizeaza in memo, lobby-ul industriei alimentare a reusit sa elimine pasajul in care se reglementa renuntarea la branza topita, maioneza, aditivi alimentari, arome artificiale si indulcitori artificiali. Pai asta da imbunatatire, nenicule, numai ca e o imbunatatire pentru profiturile industriei alimentare si nu pentru sanatatea copiilor! Pai voi ce credeati? Mai departe, baietii critica vehement si califica drept „ideologice si educative“ afirmatiile la care DGE nu a vrut sa renunte: „Alimentele industriale pentru copii si dulciurile nu au ce cauta in pachetul de mancare“. In psihologia alimentarii se stie doar ca interzicerea unor produse este contraproductiva, argumenteaza Asociatia, al carei presedinte Theo Spettmann lucreaza pentru Südzucker (firma producatoare de zahar si produse zaharoase!!!!). DGE, care elaborase criteriile la cererea guvernului, motiveaza ca s-a sfatuit (!) cu reprezentantii BLL „pentru a putea lua in considerare si conditiile pietii si atitudinea consumatorilor“. Thilo Bode, de la organizatia pentru protectia consumatorilor Foodwatch, pune insa punctul pe i: „Doamna ministru Aigner se lauda ca va avea grija de alimentatia sanatoasa a copiilor din gradinite – in realitate insa ea nu face decat sa apere interesele industriei alimentare pe spinarea sanatatii copiilor“.
Gata cu impresiile de concediu, cand ajungem acasa le postez pe blog (in 2 etape, ca sa nu se plictiseasca lumea citind prea mult dintr-o data). Dupa aceea trebuie sa ma straduiesc sa ma pun la curent cu ce-au mai facut fetele mele si bebeii lor de la odisee, apoi am de vazut vreo 40 de ore de seriale inregistrate pe DVD recorder (my God!!). Apoi incep pregatirile pentru serbarea zilei lui Daviducul, pe care am programat-o pentru 11 iulie ca sa poata veni toate persoanele care-mi sunt importante. Dupa cum se vede, ma asteapta multe de facut ;-))
welcome home, pui drag
RăspundețiȘtergeremiine suflam in lumanarica, da?
ati crescut....voi, puiul, ati mai crescut un pic
RăspundețiȘtergeresi chiar de n-a fost chiar pe placul tau, Felicia, cred ca a fost o vacanta reusita, in care puiul mic ti-a adus lumina ca in fiecare zi