sâmbătă, 17 octombrie 2009

Cuplu si parinti

De cand citesc Jesper Juul am mai luat o gura de oxigen serioasa. Desi stiu si eu intuitiv toate astea (vorba aia, genial e scriitorul care te face mereu sa spui "Da, bai, exact asa e!"), imi mangaie sufletul si ma linisteste sa vad ca in conceptia acestui psiholog de exceptie eu si Bogdan ne incadram in categoria unor parinti de calitate in ciuda sau poate tocmai datorita crizei in care suntem: suntem autentici, ne asumam raspunderea pentru ceea ce facem, acceptam ca e normal sa existe conflicte intr-o casnicie cu copil, facem tot posibilul ca sa rezolvam conflictele si nu sa le ingropam sub covor, invatam sa ne relaxam si sa acceptam ca e normal sa facem greseli, suntem genul de oameni care vor permanent sa evolueze si asta ne ajuta enorm si in interactiunea cu David, din care avem enorm de multe de invatat, suntem obisnuiti si dornici sa comunicam intens si deschis, iubim adevarul chiar cand acesta doare pana la maduva, nu fugim de durere si de provocarile care ne cer sa dam masura adevaratei noastre valori ca oameni...

Ideea de baza a lui Juul, asa cum am inteles-o eu din cele 2 carti citite pana acum, este ca "educatia" nu valoreaza nici cat o ceapa degerata. Esenta dezvoltarii pozitive a unui copil este data de calitatea vietii pe care o traiesc cei doi adulti de referinta din viata lui. Nota bene!

3 comentarii:

  1. eu va felicit pe amindoi
    pentru ca v-ati gasit, pentru ceea ce sinteti
    caci drumul e mult mai usor in doi decit de unul singur

    RăspundețiȘtergere
  2. Teodora, saru'mana mult de tot pentru comentariile tale, asa de mult ma bucura!! Da, lupta e grea si continua, nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi de una singura, ma tot gandesc la Adina de la fosta mea odisee si mi se rupe inima... Si mai sunt si cele care nu sunt singure pe hartie, dar sunt singure in fapt, ceea ce iar nu vreau sa-mi imaginez... Of, si din toate ecuatiile astea strambe, in final copiii au cel mai mult de suferit, de ei imi este cel mai tare mila...
    Sper ca tu esti bine!!

    RăspundețiȘtergere
  3. pe Adina n-o cunosc, nu-i stiu povestea...
    cit despre singuratatea in doi...ah, fu povestea me din urma cu ceva ani (din fericire, pe atunci , fara prunc)
    acum sint bine, merci! bine, adica asa cum stii si tu "binele", cu urcusuri, cu coborisuri, cu taisuri de intrebari si cu lumini de zimbet atunci cind am mai inteles ceva

    RăspundețiȘtergere