Azi am aflat intamplator ca in vara a murit Madalina Manole. Si am tot gugalit cateva ore bune. Am citit articole, am vazut filmulete, am vazut si filmuletul facut de ea in oglinda, unde isi ia ramas bun in acel mod halucinant...
Sunt complet intoarsa pe dos, simt deja cum fac febra. Poate ma paste si o raceala, nu stiu, dar ma simt efectiv rascolita, m-a dat peste cap tot ce am vazut si ce am citit. Simt ca imi arde sufletul!
La inceput, nestiind eu mare lucru despre Madalina Manole decat ca i se zicea "fata cu parul de foc", m-am intrebat "Cum poate sa se sinucida o mama a unui copil de un an"? Ei, uite ca poate.
Primele beculete mi s-au aprins cand am aflat ca Madalina Manole a fost zodia Racului. Da, stiu, prejudecatile mele, bla-bla-bla... Dar se potrivesc SI aici al naibii cu tot ce cunosc eu despre zodia asta si se aplica mai ales la narcisistii patologici carora li s-a distrus sufletul de catre parinti, narcisistii patologici macinati de perfectionism, de aparente si de obsesia de a controla totul in jurul lor, narcisistii patologici care ajung sa se urasca intr-un asemenea hal incat uneori sinuciderea pare unica scapare.
Madalina Manole pare sa fi fost un astfel de om, de suflet distrus. Din sinuciderea ei, din mesajele lasate de ea este evident ca a trait toata viata ei o mare minciuna, pe care in final nu a mai avut puterea de a o sustine si care s-a prabusit asupra ei ca un castel de carti. Singurele aspecte autentice din viata ei au fost probabil dragostea sotului si a copilului ei, dar uite ca acestea nu au fost de ajuns. Succesul, cariera, banii, totul era doar un surogat pentru dragostea pe care nu a avut-o niciodata si care nu poate fi inlocuita cu nimic in lumea si in viata asta, dragostea parintilor.
Pe un site in engleza am gasit un articol despre sinuciderea Madalinei, din care citez: "She had a one year-old son. She had a prosperous career (with a comeback album released in 2010) but depression is a disease that blinds people to hope and can leave them flailing for meaning and ultimately grasping for the means to end it all." (articolul AICI)
"Testamentul de suflet" al Madalinei Manole este in realitate un document acuzator la adresa parintilor ei. Pentru mine e clar ca lumina zilei si m-am cutremurat cand am vazut ca nimeni nu vrea sa priceapa asta - nici psihologii, nici ziaristii, nici oamenii de televiziune care se tot intreaba "vai, oare de ce s-o fi sinucis?" si cauta un motiv imediat, concret, gen refuzul caselor de discuri sau o cearta cu sotul - ca si cum astea ar fi vreodata motive pentru ca cineva sa-si ia viata! Da, s-a vorbit de depresie, dar doar in clisee si intotdeauna in aceeasi fraza cu "vai, dar avea tot ce-si dorise, sot iubitor, copil, casa, bani, succes" - ei, uite ca NU AVEA tot ce-si dorise deoarece depresia este intotdeauna manifestarea unor traume mult mai vechi, din copilarie, traume pe care credem ca le-am ingropat in subconstient si care intotdeauna vin sa ne bantuie atunci cand apar in viata noastra triggerele potrivite - iar aparitia unui copil este cel mai puternic trigger, asa cum poate confirma orice psiholog competent.
Madalina pur si simplu nu a mai putut duce atata suferinta si durere sufleteasca si nu a mai vrut sa joace rolul jucat pana atunci, asta a impins-o la suicid. Era o perfectionista atat de crancena incat niciodata nu ar fi vorbit cu cineva despre ceea ce o framanta, ea nici nu voia sa identifice, daramite sa accepte acele aspecte din viata ei care nu erau perfecte.
E evident ca in societate juca teatru si purta o masca (mai toti o facem, iar la ea era mult mai greu, fiind persoana publica, "entertainer" de profesie, trebuia sa raspandeasca veselie si voie buna!). In plus, mai multe persoane care au cunoscut-o spun ca vorbea usor fals, afectat, ca si cum ar fi interpretat un rol... E semnul tipic al narcisistilor, al oamenilor care se valorifica doar prin ceea ce li se oglindeste de catre altii si de aceea obsesia lor majora este sa apara perfecti in ochii celorlalti!
Imaginea ei in exterior era o minciuna dubla: cantareata si femeia fericita. Toata lumea o descrie acum ca "radiind de fericire" - nimeni nu vrea sa-si imagineze ce pret se plateste pentru mentinerea unor asemenea aparente. Ea voia sa se "recompuna sufleteste", voia sa fie asa cum parea in aparenta, insa nu era... Prea multa presiune pentru un suflet atat de distrus, greutatea mastii a rapus-o in final pentru ca nu a avut puterea sa se elibereze de minciuna...
E evident ca se mintea singura ca pentru ea relatia cu parintii era buna si parintii ei erau "minunati" (altfel subconstientul nu ar fi presat-o sa se sinucida ca sa scape de marea minciuna pe care o traia!), omul care traieste in negare se comporta exact asa, insa daca ea ar fi avut puterea si posibilitatea si ar fi fost ajutata sa vada dincolo de minciuna poate ca s-ar fi rupt de parinti si ar fi trait si acum.
Bianca Brad, care si-a pierdut fetita in luna a noua, a marturisit ca si ea a avut de gand sa se sinucida acum doi ani si jumatate. Fiind insa confruntata cu situatia, fiind nevoita sa vorbeasca, sa discute despre trauma, sa se informeze despre contextul respectiv, presupun ca a inceput sa constientizeze ce se intampla cu ea dpdv emotional si asta a ajutat-o sa treaca pragul inapoi si sa nu mai faca gestul final.
Sa analizam putin textul ramas de la Madalina.
- de ce "cei mai buni si SACRIFICATI parinti din lume" daca nu asta e imaginea pe care ei i-o inoculasera toata viata, ca s-o poata folosi cum voiau ei (ceea ce au si facut!)? Si de ce o obseda sa "fie de folos" ca si cum asta era rostul ei in viata si nu acela de a fi fericita ea insasi?? Cunosc exact simptomul: sa dau si sa dau si sa am grija si sa fiu de folos, poate intr-un final, dupa un milion de ani, voi primi si eu o farama de iubire...
"Sunt o neputincioasa, o nevrednica, o complexata, am un milion de defecte si astea ma fac sa ma gandesc ca trebuie sa ma opresc aici! Nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea, doar eu! Voi toti ma iubiti, si mi-ati aratat asta, mereu. Si totusi eu gandesc ca trebuie sa ma opresc aici cu viata!"
- nu realiza deloc paradoxul, ca daca ar fi fost iubita cu adevarat de catre parinti (aceea este singura iubire care ne defineste fiinta!!) nu ar fi ajuns la un asemenea grad de disperare si nebunie incat sa nu mai vada alta scapare decat sa-si ia viata! Oare de unde ii venea convingerea ca era o neputincioasa, o nevrednica??? Ea in realitate era o cantareata de succes, era independenta financiar, tanara, frumoasa, casatorita cu un barbat care o iubea, mama unui copil mic, deci de unde veneau complexele si "milionul de defecte" daca nu de la imaginea pe care o aveau de fapt parintii ei despre ea si pe care i-o transmisesera hipnotic o viata intreaga, incat ea o preluase cu atata succes si nu mai vedea altceva cand se privea in oglinda? Dealtfel tragedia Madalinei e inca o dovada ca NU CONTEAZA cate ai realizat in viata, NU CONTEAZA ce partener ti-ai ales si cat de fericita esti cu el la maturitate, NU CONTEAZA ce copil minunat ti-a fost dat sa ai, NU CONTEAZA cum te privesc altii, daca tu insati dintotdeauna te simti ca un gunoi, ca un "rebut"... Daca ea se considera defecta, nevrednica de sufletele curate din jurul ei, nu trebuie sa se mai mire nimeni ca in mintea ei viata tuturor celorlalti ar fi fost mai buna si mai frumoasa fara ea!! Ea le-a lasat banii, considerand ca doar de asta e buna, sa faca bani ca sa aiba grija de altii, sa fie de folos! Cunosc perfect sentimentul acesta... si cat de zadarnic e totul, fiindca e ca si cum ai incerca sa umpli o gaura neagra... niciodata nu e de ajuns, indiferent cat ai da!!
"Sunt de neiertat. Ma gandesc la VOI TOTI DAR SI LA CE SA FAC SA NU MAI FIU!
Pui mic sa ramana o perioada la Botosani, cu mama si tata. Poate ma va ierta mai tarziu, cand va fi mare."
- deci Madalina si-a dorit ca baietelul ei sa ramana dupa moartea ei la Botosani, la socrii ei!!!! Instinctul a indemnat-o sa nu-si lase copilul pe mana propriilor ei parinti, inca o dovada ca de fapt in adancul sufletului ei stia ce fel de oameni erau parintii ei, insa nu a putut darama bariera reprimarii si sa constientizeze tot raul, toata durerea!!Pui mic sa ramana o perioada la Botosani, cu mama si tata. Poate ma va ierta mai tarziu, cand va fi mare."
"Puiucu meu - ai grija de tot, atat cat poti! Nu uita de banii de la BRD in cont Euro!!"
- ii pune pe umeri toata raspunderea sotului, incercand in acelasi timp sa se scuze si sa se justifice si sa-si reduca la tacere remuscarile, pomenind banii. Era probabil atat de obisnuita sa-si cumpere "dragostea" parintilor, rudelor, incat asta era singura valuta prin care se valorifica ea insasi.
"SI AI MEI SCUMPI sa ma ierte,
atat pot sa gandesc, am ajuns
aici NUMAI DIN VINA MEA"
- observati ce nu e in regula cu aceasta bucata de text? Da, lipseste cuvantul PARINTI, subconstientul Madalinei l-a sarit, l-a omis pur si simplu!! Imediat vine insa si lovitura de gratie a tiranului interior integrat de ea, prin care isi asuma in intregime raspunderea pentru nefericirea care a dus-o la sinucidere! Simte nevoia sa sustina pana si in fata mortii minciuna, si in fata mortii se simte tot mica si insignifianta si proasta ("atat pot sa gandesc") in fata parintilor, pe care ii mai si roaga s-o ierte, de parca ei ar fi victimele!! In asa hal ii spalasera creierul...
"SI SA-L IUBEASCA MULT PE PUIU, RAMANE SUFLETUL MEU PTR. TOT CE A FACUT PENTRU MINE, PTR. SUFLETUL LUI!"
- da, Puiu avea suflet bun si a iubit-o (a iubit-o atat de mult incat poate fara el s-ar fi sinucis mai devreme si in orice caz nu s-ar fi incumetat sa aiba ea insasi un copil), insa ea intuia ca parintii ei nu-l inghiteau pe Puiu, deoarece el ii oferea iubire autentica, nu simulacrul pe care ea il primise de la ei!
Cunosc si acest sentiment, fiindca si eu am incercat din rasputeri, ani de zile, sa-i determin pe ai mei sa-l accepte pe Bogdan spunandu-le ca ma iubeste si ma face fericita... Naiva de mine credea ca asa ii voi face sa-l priveasca mai binevoitor, cand in realitate exact asta il facea insuportabil in ochii lor, faptul ca el imi oferea dragoste adevarata si ei simteau ca eu in curand as fi realizat diferenta intre ceea ce primeam de la Bogdan si modul cum ma manipulau ei in mod narcisist, ceea ce imi SPUNEAU ei ca imi ofera (vezi miorlaiturile mamei la telefon, cu "iubi" in sus si "iubi" in jos, de ii spusesem si in fata sa nu-mi mai zica asa pentru ca suna FALS!).
Puiucu ei era deci singurul ei sprijin, insa cand, dupa nastere, a navalit depresia cea mai cumplita peste ea, nici iubirea lui Puiu n-a mai putut salva nimic, pentru ca ea oricum se simtea dintotdeauna un rebut...
Cunosc si acest sentiment, fiindca si eu am incercat din rasputeri, ani de zile, sa-i determin pe ai mei sa-l accepte pe Bogdan spunandu-le ca ma iubeste si ma face fericita... Naiva de mine credea ca asa ii voi face sa-l priveasca mai binevoitor, cand in realitate exact asta il facea insuportabil in ochii lor, faptul ca el imi oferea dragoste adevarata si ei simteau ca eu in curand as fi realizat diferenta intre ceea ce primeam de la Bogdan si modul cum ma manipulau ei in mod narcisist, ceea ce imi SPUNEAU ei ca imi ofera (vezi miorlaiturile mamei la telefon, cu "iubi" in sus si "iubi" in jos, de ii spusesem si in fata sa nu-mi mai zica asa pentru ca suna FALS!).
Puiucu ei era deci singurul ei sprijin, insa cand, dupa nastere, a navalit depresia cea mai cumplita peste ea, nici iubirea lui Puiu n-a mai putut salva nimic, pentru ca ea oricum se simtea dintotdeauna un rebut...
DE DRAGUL COPILULUI NOSTRU SI DE DRAGUL LUI MIHAITA, VA IMPLOR!!!"
- ce naiva, sa creada ca parintii s-ar putea judeca pe ei insisi? Dupa cum nici pentru maltratarile din copilaria Madalinei nu si-au asumat vreodata responsabilitatea, s-a vazut mai tarziu ca nici prin gand nu le trecea sa-si asume vreo raspundere pentru sinuciderea ei, ei au dat vina pe Puiu!! Evident, intotdeauna cineva "din afara" e vinovat... Fi-mi-ar scarba!
Madalina ii implora pe parinti ca macar de dragul copilului ei sa nu o judece, ea nu simtea ca persoana ei ar fi avut vreo valoare in ochii lor pentru ca ei s-o "ierte" de dragul ei, de mila suferintei ei... In realitate subconstientul ii arata Madalinei clar ca lumina zilei cine sunt adevaratii vinovati, iar ea simte nevoia din nou sa-i apere, sa-i exonereze de orice vina! E cumplit, cat de oarba era! Ce trist, sa nu fi avut pe nimeni in anturajul ei care sa-i deschida ochii!!
Madalina ii implora pe parinti ca macar de dragul copilului ei sa nu o judece, ea nu simtea ca persoana ei ar fi avut vreo valoare in ochii lor pentru ca ei s-o "ierte" de dragul ei, de mila suferintei ei... In realitate subconstientul ii arata Madalinei clar ca lumina zilei cine sunt adevaratii vinovati, iar ea simte nevoia din nou sa-i apere, sa-i exonereze de orice vina! E cumplit, cat de oarba era! Ce trist, sa nu fi avut pe nimeni in anturajul ei care sa-i deschida ochii!!
Toata lumea a cautat febril explicatii, dar toti au avut grija sa ocoleasca acel camp minat al adevarului, toti au vrut explicatii logice, care sa nu le darame propriul esafodaj de minciuni si negare.
Aceeasi minciuna in care a trait Madalina iese la suprafata si in SMS-ul de adio:
"Nimeni nu are vreo vina. Toti ma iubiti enorm si ati facut totul pentru mine."
- da, toti ma iubiti, dar eu de aceea simt nevoia sa mor??? Ea repeta papagaliceste ceea ce si-a spus constient toata viata, ca de fapt parintii o iubisera si facusera totul pentru ea, insa in realitate sufletul ei era convins de contrariu, altfel nu s-ar fi simtit toata viata "defecta" si "un rebut" si nu ar fi simtit nevoia sa-si ia viata ca sa scape odata de calvar!!! In plus, de fapt EA era cea care facea demult totul pentru parintii ei, insa copilul din ea care nu primise dragoste nu vedea decat ca nu face destul, ca oricat ar fi facut pentru ei nu era de ajuns, ea tot "neputincioasa si nevrednica" ramanea!!
- oh, unde esti, draga noastra Alice Miller? Nu se mai putea suporta fiindca niciodata nu invatase sa se iubeasca pe ea insasi, propria ei persoana ii crea repulsie, se simtea "defecta", un "rebut" - ASA CUM A FOST MEREU??? De unde convingerea asta atat de adanca daca nu fusese inoculata de parinti in modul cel mai clar cu putinta si preluata de ea inca din frageda copilarie?
Nici un copil care primeste iubire nu creste ca sa se simta toata viata un rebut!! Aceste cuvinte arata cel mai clar adancimea prapastiei sufletesti in care se gasea Madalina inca din copilarie... Cu Serban Georgescu, primul ei sot care era cu 15 ani mai in varsta decat ea, s-a casatorit intr-o intentie inconstienta de a obtine siguranta emotionala in persoana unui surogat de tata. Acest proiect de viata a esuat lamentabil, sotul o insela si o folosea (reinscenarea dezamagirii cu parintii!), iar asta a impins-o si mai aproape de catastrofa finala... Apoi, l-a cunoscut mai bine pe Petru, s-a apropiat omeneste de el (probabil n-a fost dragoste la prima vedere, ci abia cand a realizat ca el o iubea!) si prin el a reusit sa obtina un mic respiro, un mic timeout de la demonii depresiei, depresie care o chinuia demult dar ramasese latenta!!! Dupa nasterea copilului a venit declinul final: in clipa cand se rup zagazurile constientului deoarece un copil iti produce o avalansa de emotii pe care nu o mai poti controla, Madalina si-a pierdut pamantul de sub picioare. Catastrofa era programata. Departe de a constitui o "salvare", asa cum probabil spera ea (si cum spera din pacate multe alte femei), aparitia copilului multdorit a accelerat tragedia!
Nici un copil care primeste iubire nu creste ca sa se simta toata viata un rebut!! Aceste cuvinte arata cel mai clar adancimea prapastiei sufletesti in care se gasea Madalina inca din copilarie... Cu Serban Georgescu, primul ei sot care era cu 15 ani mai in varsta decat ea, s-a casatorit intr-o intentie inconstienta de a obtine siguranta emotionala in persoana unui surogat de tata. Acest proiect de viata a esuat lamentabil, sotul o insela si o folosea (reinscenarea dezamagirii cu parintii!), iar asta a impins-o si mai aproape de catastrofa finala... Apoi, l-a cunoscut mai bine pe Petru, s-a apropiat omeneste de el (probabil n-a fost dragoste la prima vedere, ci abia cand a realizat ca el o iubea!) si prin el a reusit sa obtina un mic respiro, un mic timeout de la demonii depresiei, depresie care o chinuia demult dar ramasese latenta!!! Dupa nasterea copilului a venit declinul final: in clipa cand se rup zagazurile constientului deoarece un copil iti produce o avalansa de emotii pe care nu o mai poti controla, Madalina si-a pierdut pamantul de sub picioare. Catastrofa era programata. Departe de a constitui o "salvare", asa cum probabil spera ea (si cum spera din pacate multe alte femei), aparitia copilului multdorit a accelerat tragedia!
- nota pentru ziaristii imbecili care au interpretat "nu ma mai pot suporta, fizic vorbind" ca fiind echivalent cu "vai, nu ma mai simt frumoasa, tzatzo" (!!??): atata prostie, ignoranta, superficialitate este chiar de nesuportat, chiar daca vine de la mass-media romaneasca! Strigator la cer! Boilor si cretinilor, e vorba de acea sila existentiala pe care o au oamenii a caror depresie atinge limita suportabilului, e vorba de acea dorinta de a evada din propriul corp fiindca nu te mai suporti, nu mai vrei sa fii cine esti, nu mai vrei sa fii, FIZIC vorbind, ceea ce nu are nici o legatura cu fizicul ca infatisare, dobitocilor, ci doar cu starea sufleteasca!!
Te iubesc, ingerasul nostru!"
- pentru mine textul asta denota ca Madalina isi iubea mai mult sotul decat copilul, mai bine zis ca avea mai mare nevoie de sot si de iubirea lui decat de copil si cred ca nu reusise nici sa creeze o legatura emotionala stabila cu copilul, asa cum sperase si isi dorise si isi imaginase. E normal, cand fugi de tine insuti si te refugiezi in negare, nu poti stabili nici o legatura sufleteasca autentica si profunda cu nimeni... Depresia s-a adancit si s-a agravat prin aparitia copilului, ea se identifica din ce in ce mai mult cu micutul si asta incepuse sa scoata la iveala toate traumele reprimate din propria ei copilarie, durerea sufleteasca de a nu fi fost iubita, de a se vedea "defecta", "un rebut"! Cunosc senzatiile astea prea bine, exact asa ma simt si eu, desi copilul meu nu are nici o vina. Eu incerc sa ma lupt cu demonii trecutului si sa-i inving unul cate unul si in acelasi timp fac tot posibilul ca David sa nu simta prea mult din durerea mea... Din pacate, Madalina nu a constientizat adevarata sursa a durerii care o coplesea si asta a dus la tragedia sinuciderii.
matusa, tata Botosani, Dana, George. Ati facut totul
pentru mine si toti ceilalti ati fost buni cu mine.
Puiucul meu, puiucul meu, puiucul meu, puiucul meu..."
- pe mine ultimele cuvinte ma termina, sunt ca o jelanie, ca un urlet de durere inabusit, din nou inabusit, de data asta definitiv prin pactul cu otrava!
Dupa cateva luni de la sinuciderea Madalinei a izbucnit scandalul (normal si inevitabil, dupa cum intuisem) intre sotul si parintii ei. Parintii au aparut foc si para la Petru Mircea acasa, mama Madalinei a dat cu pumnul in masina, spunand "masina mea!!", apoi "casa mea!!", afirmand ca n-o intereseaza nimic altceva decat ca totul a fost facut din munca Madalinei si deci le apartine acum lor!! Isi luasera si avocat (o blonda spalacita care abia se articula in fata camerelor de luat vederi) si voiau neaparat sa puna mana pe averea Madalinei.
Petru Mircea povesteste apoi intr-un interviu ca DE FAPT relatia Madalinei cu mama ei nu a fost una buna, fiindca - atentie! - mama ei o batuse foarte mult in copilarie (surprise??), mi-a fost confirmat indirect de o cunostinta a Madalinei din adolescenta ca viata acesteia pe vremea aceea ar fi fost un calvar!!! Iar Madalina foarte probabil reprimase totul (cum am facut si eu pana la ruptura de tata in 2003), continuand astfel sa-si idealizeze parintii care vai, iata ce mult au iubit-o si ce mult i-au aratat iubirea, incat ea o viata intreaga s-a simtit "neputincioasa", "nevrednica", "defecta", "un rebut"... Pentru cine e dispus sa vada adevarul, sechelele sufletesti ale Madalinei din cea mai frageda copilarie sunt vizibile ca lumina zilei! Un om care a fost candva un copil iubit nu se va simti niciodata asa cum se descria Madalina!
In plus, departe de minciuna de care se agata sufletul ei cum ca "ati facut totul pentru mine", in realitate Madalina fusese cea care-i tinuse in carca pe parinti (si pe fratele ei) pana la moarte! Ei nu faceau nimic, doar o mulgeau pe Madalina. Casa, masa, datorii platite, fata era mai ceva decat o banca... Citat Petru Mircea: "O viata intreaga Madalina si-a ajutat parintii, poate mai mult... mai mult decat pe ea!"
In plus, departe de minciuna de care se agata sufletul ei cum ca "ati facut totul pentru mine", in realitate Madalina fusese cea care-i tinuse in carca pe parinti (si pe fratele ei) pana la moarte! Ei nu faceau nimic, doar o mulgeau pe Madalina. Casa, masa, datorii platite, fata era mai ceva decat o banca... Citat Petru Mircea: "O viata intreaga Madalina si-a ajutat parintii, poate mai mult... mai mult decat pe ea!"
Doamne, cat de cunoscut imi pare totul, mai ales cum un fost copil lipsit de iubire se minte cu disperare ca a fost totusi iubit, dar incearca si la maturitate cu aceeasi disperare sa-si castige dragostea parintilor, mai ales a mamei - fie si cu bani daca e nevoie! Cine isi muncea mainile pana la sangerare frecand cuptoare la brutarie pentru 6 marci pe ora ca sa trimita bani in plic acasa la mamica si taticul, sa-i faca mandri de ea? Cine se lasa umilita de patroana frantuzoaica de la bar ca sa trimita bani acasa? ("Hm, tu scrii in franceza mai corect ca mine, dar uite, tu faci curat la mine si eu imi fac concediile la Mi-à-mi" - pronuntat cu accent frantuzesc si exact asa cum l-am scris: mì-a-mì ca vizavi!). Cine se lasa pe ea la o parte ca sa le trimita bani si cadouri lui mamica si lui taticul? Cine avea datorii cu miile de marci, dar se ducea in Romania cu 40kg de cadouri dupa ea? Cine nu a pus un ban deoparte in toti anii in care a castigat bine si in schimb trimitea mereu cadouri la parinti, la rude, la prietene, la copiii prietenelor, la parintii prietenelor, la prietenii prietenelor? Cine era atat de oarba incat nu se supara nici atunci cand unii dintre cei de mai sus nici nu se mai gandeau sa spuna "multumesc" cand primeau ceva? Cine tot dadea si dadea si dadea si spera inconstient ca intr-un final va primi macar o farama de iubire inapoi? Stiti cine? Da, stiti.
Fiindca tot spuneam in postarea precedenta ca nu ne cunoastem cu adevarat, iata si ce scria Madalina pe blogul ei cu foarte putin timp inainte de a-si lua viata: "M-am recompus sufleteşte şi merg mai departe, preţuind cu toată fiinţa mea tot ceea ce am primit şi primesc de la viaţă!" - Mda... QED. Inca o dovada ca nu ne salveaza nimic din ceea ce realizam la maturitate (casnicie fericita, copil, cariera, bani) daca purtam cu noi dintotdeauna o imagine ciobita a propriei noastre persoane, un suflet sfasiat de durerea de a nu fi primit iubirea materna, daca ne lipseste acea dragoste originara fara de care sufletul nostru nu poate supravietui.
"Nimeni nu are vreo vina"?? Daca Madalina ar fi realizat cine era de fapt de vina pentru intreaga ei suferinta reprimata, poate nu ar mai fi simtit presiunea dementa de a se sinucide pentru a scapa din iadul care devenise viata ei interioara.
Odihneste-te in pace, fata draga si trista, suflet curat si chinuit care ai fost, si fie ca baietelul tau sa aiba un inger pazitor care sa-l ajute sa treaca peste aceasta trauma cu cat mai putine sechele!
nu i-am citit 'testamentul'. SI nici de la tine nu avui puterea sa citesc pe tot.
RăspundețiȘtergereDe ce? Pt ca m-am suprapus cu ea.
acum multi ani, a declarat in presa, ca in copilarie isi bandaja o mana/picior, ca si cum ar fi fost luxata/lovita, rupta. A recunoscut ca o facea ca sa atrage atentia. Am fost impresionata, pt ca m-am regasit acolo, in ceea ce zice, si in ea. Un copil neiubit, un suflet ca al meu, mi-am zis - unul care a reusit in viata. Si mi-a dat speranta ca voi reusi si eu!
Cam asta a insemnat Madalina Manole pt mine.
Un alt lucru tulburator - este scandalul. Evident, familia nu a reusit sa se inteleaga nici cand a trait, nici dupa ce a murit - cum se zice - gunoiul da pe afara...
Desi in presa n-am vazut decat tampenii despre subiect (pe cine mai reprezinta astazi presa romaneasca?)sa sti ca oamenii de bun simt au ajuns de multisor la concluzia ta.
RăspundețiȘtergereDe adaugat ca Madalina era si cam proasta (0 barat scoala, nix cultura, chitara in carca de la varste fragede, etc.) si ca pe prostie vin si altele (de pilda incapacitatea de a-si gasi supape in muzica). Muzica ei, ca si ea, era falsa, cuvinte goale potrivite sa sune din coada. O voce minunata dar din pacate doar atat.
Madalina a fost o reprezentanta perfecta a societatii romanesti dinainte de '89 pentru care singurul lucru care conta era sa dea bine in societate: copii calcati la linie, cu strampi albi si cu funde albe in par, covor de Cisnadie cu ciucurii aranjati cu periuta, dacie stralucitoare in parcare, ea taioras el costumas, intepati amandoi si incapabili sa-si traiasca viata, defiland zilnic cu pancarde si lozinci infipte-n creier: "Copiii nu au voie sa-si judece parintii", "noi nu ne spalam rufele murdare decat in familie", "familia noastra este perfecta", "noi suntem o familie de intelectuali", "in familia noastra nu se petrece nimic despre care sa avem ce discuta intre noi sau cu altii", etc., etc.
Si sti ce ma revolta cel mai tare? Faptul ca unii artisti puteau sa fie formatori de opinie, sa ajute la scoaterea societatii din zombificarea aceasta, sa tipe si sa urle pe scena aia, sa-si cante amarul, sa vorbeasca despre abuzuri, sa rupa zidul tacerii. Dar ei n-au fcut nimic. Dimpotriva, au mai pus o caramida consolidand miilor de femei nefericite iluzia ca perfectiunea este posibila ("Uitati-va la mine, Madalina Manole"), ca ele sunt singurele "defecte" pe lumea asta, ca ele sunt nebune si au visat azi noapte abuzurile din copilarie.
Madalina Manole a purtat toata viata o masca iar scrisoarea de adio este o dovada ca nici macar inainte de moarte nu a fost capabila sa si-o smulga. Ma trimite cu gandul a divele acelea din anii 30 care se duceau noaptea la culcare cu fardul pe fata, rujate, coafate si cu ciorapii de matase.
@ Cleo: citeste, scumpa, citeste, asta e un trigger perfect pentru ca sa mai elimini ceva balast!! Pe mine m-a ajutat enorm, am plans 3 zile in sir, cu fiecare ocazie si in fiecare clipa libera, m-am mai eliberat putin, mi-a facut tare bine, acum imi simt stomacul moale si cald, nu mai am pietroiul reprimarii si controlului acolo! Sigur ca nu va dura starea asta, dar mi-a facut bine!! Nu pierde sansa de a trai durerea, da-i frau liber si las-o sa te copleseasca, stii bine ca numai asa vei scapa de ea!!
RăspundețiȘtergereTe imbratisez cu drag!!
@ Alice: simt in cuvintele tale o furie mocninda... Da, poate ca Madalina era "proasta" in sensul de inculta (nu confundam totusi notiunile, da?), insa mai presus de toate era narcisista patologica, deci BOLNAVA sufleteste. Toti narcisistii patologici poarta aceasta masca, de care nu sunt constienti (foarte putini sunt capabili sa iasa din cercul vicios), tu crezi ca ea si-a dorit ca viata ei sa evolueze asa? Ea a fost victima parintilor si numai a parintilor, cand a crescut a invatat sa se autodistruga si sa se devalorifice cot la cot cu parintii, a cautat tot timpul surogate (Serban Georgescu) si cand a gasit adevarata iubire (Puiucu ei) nu a stiut s-o primeasca pentru ca asta e blestemul copiilor abuzati: ei nu cred NICIODATA ca merita iubire, ca li se poate intampla ceva bun, nu au capacitatea de a se bucura de ceva bun! Tu crezi ca ea n-ar fi vrut sa fie capabila sa-si dea jos masca?
RăspundețiȘtergereAm citit subiectul unde aparuse si ea pe DC si cum au tratat-o cu sictir dobitoacele de acolo si ma tot gandesc... poate daca ar fi dat de un subiect de-al meu despre abuzuri, poate daca ar fi citit Alice Miller... ar mai fi fost acum in viata!
Of...
Sigur ca este furie in postul meu. Habar n-ai cate idioate s-au sinucis cu Furadan dupa modelul Madalina. Ba mai mult, in perioada "Madalina" mi s-a intamplat sa ma duc la o firma de chimicale sa caut soda caustica de puritate 99% pentru un proiect al meu si sa-mi spuna tipul de acolo ca nu poate sa-mi vanda ca n-are de unde sa stie ca nu vreau s-o beau. Sigur ca a doua zi l-am trimis pe Sim SI LUI I-AU DAT!
RăspundețiȘtergereFelicia, ea nu putea sa dea pe DC peste un subiect de-al tau despre abuzuri pentru ca nu cauta niciodata asa ceva. Si nu pentru ca era inculta ci pentru ca era proasta. Proasta ca sinonim al cuvantului "stupid" din engleza; nu ca s-ar fi nascut cu neuroni in minus ca nu se naste nimeni stupid dar orice creier nelucrat macar un piculet devine astfel. Pentru ca dincolo de abuzul din copilarie, decizia de a-ti construi sinele si altfel decat prin cure de slabire, vopse de par si toale de zeci de mii de euro este o optiune la latitudinea oricarui adult de inteligenta medie.
Iar "Puiu". Ma ierti,s-au intalnit tusea cu junghiul. El o ducea la biserica si la exorcizari daca poti sa-ti inchipui.
O sa-mi spui ca n-am compasiune pentru victimele abuzului... Am. Dar mai mila mi-e de copii, de situatia lor. Gandeste-te la copilul Madalinei... Sinuciderea este dupa mine lasitatea suprema, aruncarea responsabilitatii in gradina altora. "Curatati voi dupa mine, ca eu trebuie s-o sterg".
Sigur ca as prefera sa nu mai existe fosti copii abuzati care sa ajunga in situtia Madalinei. Dar nu avem voie sa transmitem fostilor copii abuzati mesajul "este OK sa te sinucizi, noi te intelegem".
Feli, si pe tine te-a afectat? de fapt, ce ma mir. la mine a tinut luni bune deraierea. si nici macar nu mi-a placut de ea vreodata, dar acum parca am recunoscut in multime un suflet nu geaman, dar insemnat. in sensul de insemnat cu fierul rosu, asa cum se recunosc sclavii din priviri. iar comentariul tau mi-a muiat genunchii. daca pana si tu zici ca nici o alta iubire nu ne vindeca, inseamna ca Madalina a gasit singura iesire logica.
RăspundețiȘtergereAna, Madalina a gasit o iesire dar in niciun caz pe cea logica. Iesirea logica putea sa fie o terapie, niste carti, niste prieteni cu probleme similare, adevarul, etc.
RăspundețiȘtergereAlisuca-Alisuca, iti inteleg furia... e dictata de ratiune, de intoleranta, asa as fi judecat si eu probabil daca as fi cunoscut-o mai indeaproape pe Madalina si m-ar fi enervat la culme superficialitatea ei.
RăspundețiȘtergereDar uite cum iti sabotezi singura argumentatia: "era proasta fiindca orice creier nelucrat macar un piculet devine astfel"! Pai cine e responsabil daca nu leprele ei de parinti??? Sigur, poate exista (ca in cazul nostru) o bucatica de substanta sufleteasca, de sambure personal, de scanteie genetica pe care leprele sa n-o poata distruge, poate mai apare in unele cazuri un martor salvator, poate unii copiii abuzati se salveaza refugiindu-se in inteligenta si grandiozitate, DAR asta nu-i face pe "prosti" mai putin victime!
Construirea sinelui se petrece cu MULT inainte de aparitia curelor de slabire, a vopselelor de par sau a smacurilor sau a revistelor lucioase etc., din nou sunt sigura ca stii asta dar esti atat de furioasa incat nu vrei sa vezi... Sinele fals apare din cea mai frageda copilarie, cand copilul maltratat incearca disperat sa fie asa cum crede el ca il vor ceilalti, asa cum crede el ca va supravietui... La maturitate doar se aseaza masti peste alte masti, se mai ajusteaza pe ici-colo masca principala, dar raul e facut demult!! Cand esti paralizat demult si traiesti DINTOTDEAUNA cu sentimentul/convingerea ca esti un rebut, nu te mai ajuta la maturitate nici o schimbare de "optiune", deoarece toata viata ta e construita pe acel esafodaj gresit, sansele de vindecare sunt nule.
"Optiunea" de a-ti schimba destinul nu poate aparea atunci cand traiesti DINTOTDEAUNA cu sentimentul si convingerea inradacinata ca esti un rebut, ramai mereu in mecanismul tragic de marioneta care va face tot ce CREDE ca i-ar putea aduce putina iubire si acceptare de la cei din jur... mai mult nu se poate.
P.S. Ma tem ca tb. sa te dezamagesc: in realitate inteligenta nu te salveaza de la nimic!! Golul si durerea sufleteasca tot acolo sunt (caci in final doar asta conteaza), inteligenta te ajuta doar sa te invartesti mai "eficient" in rotita cobaiului si sa te iluzionezi ca ai rezolva ceva! In realitate nu rezolvi nimic, trust me... Esti la fel de in rahat ca si "prostul", cicatricile sufletului sunt tot atat de adanci...
RăspundețiȘtergereAspectul sinuciderii e oricum altceva, acolo nu ma risc cu verdicte fiindca nu stim niciodata cati factori formeaza puzzle-ul vietii unui sinucigas si cata disperare se aduna care sa te indemne la asa ceva.
@Ana: M-a afectat fiindca m-am identificat cu copilul distrus din ea, m-a afectat durerea MEA proprie care m-a coplesit prin triggerul Madalina. Sunt multumita ca mi s-a oferit ocazia de a lua contact astfel din nou cu sufletul meu ranit, de a plange mult si profund, de a nu mai baga iar la fund durerea (ca sa iasa prin boli!)...
RăspundețiȘtergereE drept ca nici o alta iubire nu ne vindeca, dar completez: nici o alta iubire DIN EXTERIOR nu ne poate vindeca! Noi trebuie sa lucram la recastigarea PROPRIEI noastre iubiri fata de propria noastra fiinta, asta ne e salvarea! Si aici munca e al naibii de grea si de anevoioasa, dar crede-ma, sinuciderea nu este nici pe departe singura iesire logica...
Feli, inteligenta te salveaza fie si numai pentru faptul ca te trimite dracu' sa cauti niste solutii (cat de cat viabile) la problema pe care o ai. In nicun caz nu spun ca te vindeca. Esti fix in acelasi rahat si fix aceiasi monstrii cu care te lupti. Dar macar te impiedica sa ajungi la exorcisti, la babe si la Furadan.
RăspundețiȘtergereP.S. Conform ultimelor reguli de scriere ale Academiei Romane nici un se scrie niciun. Naspa, nu?
Alice, da, aici ai dreptate, pana la urma noi datorita inteligentei am ajuns intr-un final sa gasim niste solutii, sa aruncam o privire in afara rotitei, sa REALIZAM ca suntem intr-o rotita in care ne invarteam in gol... dar raman la parerea ca "prostia" Madalinei nu o face mai putin victima parintilor. Vorbesc de copilarie, fiindca in rest si eu sunt de parere ca in general la maturitate se poate schimba macazul... dar uite ca sinuciderea ei ne arata ca nu exista intotdeauna accesul la o alta optiune. Ehei, ce simpla era viata cand credeam ca totul e alb sau negru...
RăspundețiȘtergereEu n-am putut sa urmaresc niciun reportaj pe tema asta cap-coada!...In schimb am citit articolul tau. Si iti dau dreptate. Acolo a fost ceva mult mai adanc decat "vreau sa fiu frumoasa si nu sunt!"...Pacat, mare pacat!
RăspundețiȘtergereAna, n-a gasit iesirea logica, a gasit singura iesire logica pentru ea.
RăspundețiȘtergereFeli, o analiza foarte buna, cu care sunt de acord in totalitate. Din pacate, si foarte trista...
RăspundețiȘtergereAlice, despre inteligenta iti spun doar atat: niciun sinucigas nu are IQ sub 70. Pur si simplu.
In rest... logica nu prea are a face cu simtirea.
Roxana
te citesc din cand in cand. si cu analiza asta m-ai "dat peste cap" cu totul. imi este asa cunoscuta suferinta ei, care este foarte asemanatoare cu a mea...incerc sa gasesc o iesire din ce simt si e atat de greu...si cu atat mai greu cu cat nici nu am cu cine vorbi. si uneori cred ca reusesc sa fac fata, alteori cred ca am cazut si nu mai pot sa ma ridic...dar pana la urma stiu ca voi fi ok, macar pentru minunile mele.
RăspundețiȘtergereMonica, abia acum am descoperit comentariul tau!!! Sper ca esti mai bine! Cum esti?
RăspundețiȘtergereNici nu stiu cum am ajuns pe aici si, sincer, initial am avut mari reticente gandindu-ma: ' mda, altcineva care-si da cu parerea si probabil nu are nici un habar...'Am inceput sa citesc totusi si e prima oara cand urmaresc ceva legat de acest subiect pana la capat (pana acum deja ma scarbeau aiurelile debitate de "cunoscatori"). Eu traiesc cu un asemenea om, sunt casatorita cu el. Pe langa toate cele mentionate de tine mai sus, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, sotul meu se considera si profund inferior surorii lui. De ce? Simplu, pentru ca asa a fost format de "iubitorii" parinti...Pot spune ca viata mea de aproape 20 de ani este o lupta continua cu parintii, sora, el...am ramas alaturi de el pentru ca, la baza, este un om extraordinar pe care-l iubesc mult, mult! Multe persoane ar fi dat bir cu fugitii demult si poate ca si eu am oarece probleme ramanand alaturi de un om clar distrus...Any thoughts? M-as bucura daca ti-ai face timp sa-mi raspunzi pentru ca mi-a placut analiza ta si clar stii ce vorbesti!
RăspundețiȘtergereEma, nu e o intamplare ca ai ajuns aici, probabil aveai nevoie sa citesti articolul meu si ma bucur ca ti-a fost de folos. Si eu am fost scarbita la vremea aia de parerile marilor "experti", care ramaneau permanent pe langa adevar (dar acum nu ii mai acuz, au o perdea de negare atat de groasa pe ochi, e mecanismul lor de supravietuire).
ȘtergereDespre sotul tau, ce sa spun: daca tu ii cunosti "samburele" adevarat al fiintei lui si simti ca este un om extraordinar, este norocos ca te are! In acelasi timp, TU trebuie sa ai grija si de integritatea ta sufleteasca. Este frumos ca-l iubesti, dar trebuie sa fii atenta sa tragi linie mai clara intre iubire si codependenta.
Ar fi ideal sa-l ajuti cumva in sensul de a-i oferi sustinere si suport pentru ca EL sa se maturizeze emotional si sa-si poarte singur "luptele"; sau, daca se maturizeaza suficient, sa constientizeze ca luptele nu (mai) sunt necesare, deoarece atunci cand te lupti cu parintii, asta este tot un mod de a le cersi iubirea si este nociv. Iti recomand cu drag acest articol tradus de mine din germana:
http://piersicuta.blogspot.de/2013/01/despartirea-de-parinti.html
Toate bune!
Nici nu stii cat de mult apreciez raspunsul tau - prompt si la obiect: cuvintele au "lovit in plin" din nou (integritatea TA sufleteasca, EL sa se maturizeze emotional, chiar si...codependenta)...Cine esti? :) Am citit articolul si... din nou, cine esti? :) Ca un exemplu, mai nou apar in discutii chestii de genul "ma gandesc ca ei o sa moara", "ei sunt familia mea" - familie pe care el n-a avut-o NICIODATA, "ei m-au crescut" - este de ajuns DOAR sa te creasca? Si cum, terminat sufleteste?, samd...Lucrurile sunt cu atat mai acute cu cat eu am fost binecuvantata cu niste parinti asa cum ar trebui sa fie toti parintii. Scrii despre experienta ta cu parintii si-mi pare sincer rau! In acelasi timp, te apreciez foarte tare. In ciuda acestei experiente, simt ca esti un om de exceptie si nu multi reusesc asta. Felicitari si-ti multumesc! Ma faci sa simt ca mai exista speranta...Ai grija de tine!
ȘtergerePS: Asa este, nu este deloc o intamplare ca am ajuns aici desi initial nu cautam nimic legat de acest subiect. Cautam o melodie a Angelei Similea pe youtube (gasita, ascultata), am ajuns pe la Mihaela Runceanu, dupa Madalina Manole...Hm! Parca am fost "ghidata" aici...Multumesc din nou si numai bine iti doresc!
la fel ca si Ema,intimplator mi-a incitat curiozitatea articolul tau,si iata-ma citindu-l cap coada(inclusiv comentariile).Cazul Madaline, nu este singular,incrincenarea parintilor care au pierdut TOT, este evidenta si de aceea pina acum chiar am evitat sa citesc tot ce s-a postat.despre caz,insa te rog sa m-a crezi ca sint extrem de fericita ca ti-am gasit articolul.Acum asi concluziona , ca ceeace scrii tu in el,este din pacate fff adevarat,ca in multe familii nu se tine cont de sufletul copiilor pe care-i educa, ca se fac diferente intre copii,acolo unde sint mai multi,si ca mindria de a educa in spirit concurntial cu vecinii,colegii etcprimeaza.. Putine sint cazurile in care sa nu se faca comparatie cu x sau y ,si in care sa nu fie injosit de catre parintii iubitori unul dintre copii sau chiar toti , in felul lor gindind ca ne fac bine. Insa in momentul cind un copil incepe sa discearna ,incepe sa priceapa ce si cum,(o fi depinzind si de zodia fiecaruia) atunci isi ia viatza in propriile miini si merge mai departe.Eu personal nu cred ca in tara noastra,cu conceptiile poporului nostru ,sint multi copiii (acum maturi) care sa zica ca au fost iubitzi asa cum a
Ștergeredorit si Madalina sa fie iubita.Parintii nostri spuneau ca:"copiii sa fie pupati doar cind dorm".Insa de aici si pina la sinucidere ,este mult de discutat.Sa ma ierte ,de acolo de unde este,ca spun :da a fost prostutza.Ca si cultura,dar si ca spirit de conservare.In fond se spune ca,copiii isi aleg parintiii (spiritual vorbind)Ei in acesta situatie, toti sintem nascuti si inzestrati si cu acel spirit de conservare de care am amintit si care la Madalina chiar cred ca a fost anihilat total,din moment ce atunci cind s-a hotarit sa-si ia viata, ,nu a mai contat nici o iubire din acele pe care le-a invocat in mesajul de adio. Daca toti am gindi asa,ar fi sinucigasi la toate colturile.Int-un cuvint:viata-i o lupta deci lupata-te cu ea. La Madalina a functionat prostia,lasitatea.si dotinta de a se mai vorbi de ea.Asta-i umila mea parere.Parintiii ei, ar fi bine sa lase lacomia evidenta la o parte,sa-si vada de batrinetile lor.Iar Puiu este normal sa-si refaca viata si sa-l creasca pe micut. Mai departe Dumnezeu le va orindui asa cum este scris in destinul fiecaruia.Toate persoanele care sint depresive, sa isi caute sa-si ocupe timpul cu lucruri folositoare,pentru a nu da friu liber gindurilor negre(asta-i depresia)Daca am gresit in tot ceeace am comentat,va rog sa-mi spuneti.Nu ma supar,insa mentionez ca mie personal viata mi-a fost si buna si rea(am crescut cu mama si tata vitregi,prin lasare a unui copil de 3 ani la usa lor.Va dati seama ce dragoste multa am primit.Si am crescut si acum sint septuagenara.Am luptat si am fost pe linia de plutireAm crescut doi copii de care sint mindra.Si daca este adevarat ca viata aici pe pamint este o scoala a spiritelor,atunci ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat atitea incercari.Multa sanatate si ginduri pozitive,iertare si iubire.