Mamicie si taticie

Acum cateva zile am avut o discutie mai aprinsa cu Bogdan. Eram amandoi cu nervii in pioneze. Eu ma simteam haituita din toate partile, i-am spus ca as avea si eu nevoie de putin timp pentru mine, ca ar fi ideal sa mai iasa si el cu David la parculet dupa-amiaza macar 2 zile pe saptamana, sa am si eu dupa-amiaza putin timp liber. Apoi am mai sesizat ca David parea sa devina din ce in ce mai nelinistit si mai solicitant in prezenta lui Bogdan, plangea si se agata de Bogdan asa cum nu facea cand era doar cu mine, in timpul zilei se juca perfect singurel minute in sir sau se plimba in jurul canapelei sau al mesei, sau golea comoda de infasat sau isi facea de lucru cu alte obiecte prin casa etc. Cand se mai plictisea sau venea la mine, ne jucam impreuna, mai faceam niste ture cu el prin casa ca sa mai mearga, apoi isi gasea iar singurel de lucru, cu jucariile, carticelele lui sau cate o revista.

In acelasi timp mi-am dat seama ca tensiunea crescanda din mine nu se datoreaza prezentei lui David, cat presiunii pe care o punea Bogdan asupra mea de a sta unul din noi permanent cu David cand eram amandoi acasa, iar daca eu nu ma "ocupam" astfel de David, Bogdan devenea nervos, irascibil si pus pe cearta si pe reprosuri. A sta permanent cu David, adica in fiecare secunda. El de obicei statea pe langa David in timp ce David se juca, dar cand avea nevoie la toaleta sau voia sa-si faca de mancare imi spunea mie "Il iei tu?" (?), iar eu i-am tot zis "Lasa-l acolo unde e si vezi-ti de treaba, ca nu trebuie sa-l iau eu, nu mai e bebelus de 5-6 luni sa aiba nevoie de prezenta nemijlocita a mamei pe acelasi metru patrat, daca vrea ceva vine sau cere el singur". Am observat amandoi ca David reactiona stresat si nervos si solicitant doar cand unul din noi astepta inconstient o asemenea reactie de la el, cand unul din noi statea cu frica sa nu cumva sa inceapa David sa planga. I-am atras atentia lui Bogdan ca atunci cand noi stateam de pilda la PC ca sa comprimam poze sau eu eram la PC si Bogdan se uita cu castile la televizor, David isi facea de lucru linistit si se juca pe langa noi fara probleme.

Inainte, cand David incepea sa caraie putin, Bogdan simtea mereu impulsul sa-l ia in brate ca sa-l faca sa taca (nu-i suporta deloc plansul) sau incepea sa mearga cu el prin casa, facea ture intregi. Bine, asta si din cauza ca asa am interpretat noi faptul ca David venea la Bogdan si ridica bratele, mai intai am crezut ca vrea in brate, apoi ca vrea sa mearga. Acum cred insa ca bietul David nici nu stia ce vrea, ci venea de fapt la un apel inconstient al lui Bogdan, care se temea sa-l lase singur ca sa nu planga. Si fiindca David simte ce simte Bogdan in inconstient, el coopera si facea exact ce se astepta de la el: nu mai voia sa stea singur, voia permanent langa Bogdan. E un cerc vicios. Sigur, la asta se adauga si faptul ca pe taica-su nu-l vede toata ziua si atunci seara ii doreste mai abitir compania, dar asta e absolut normal si nu despre asta e vorba aici, ci despre reactiile exacerbate, provocate inconstient de noi, adultii.

Am observat la un moment dat ca Bogdan are mari probleme de constiinta cand e vorba sa-l lase pe David singur, simte nevoia sa stea permanent langa el si are impresia ca trebuie sa-i ofere permanent "entertainment" ca nu cumva David sa inceapa sa planga. A nu se intelege ca un repros la adresa lui Bogdan, si eu eram la fel pana cand am discutat cu luni in urma la terapie despre asta, pentru ca simteam ca-mi fierbe capul, nu mai vedeam lumina din capatul tunelului, eram incordata ca un arc si simteam ca innebunesc de stres. Eu ma puneam singura sub presiune sa nu ma dezlipesc de David, sa vorbesc neintrerupt cu el, sa-i explic tot ce faceam, sa-i arat tot ce faceam, in realitate supuneam copilul la o cascada de stimuli care-l zapaceau de cap. Noroc ca el este un copil linistit, dar pe atunci plangea destul de mult si - mai ales - dormea extraordinar de nelinistit.

Terapeuta mi-a explicat "Faceti prea mult", lucru pe care initial l-am interpretat ca pe un repros (cum ar putea vreodata o mama sa faca prea mult?), dar dupa cateva saptamani a facut clic si in capul meu ce a spus terapeuta si apoi am inceput sa ma mai relaxez. De curand, mi-a mai explicat terapeuta ca un copil de un an de zile chiar trebuie sa inceapa sa se simta si sa se perceapa ca fiinta separata de mama, nu mai are nevoie de prezenta permanenta la o jumatate de metru a mamei, este absolut suficient s-o aiba in campul vizual, s-o simta aproape pentru orice eventualitate, dar el trebuie sa inceapa sa actioneze si sa se perceapa ca fiinta de sine statatoare. Este nociv sa stam permanent in ceafa copilului sau sa credem ca trebuie permanent sa-i oferim preocupare sau sa-i stimulam interesul, asta nu este "joaca" (am retinut acel citat din revista Eltern, care spunea ca tot ce vine de la copil este joaca, iar ce vine de la adulti este ocupatie - mare diferenta). In plus, cand mama sta nedezlipita de copil, inconstient si indirect ea ii transmite acestuia mesajul "nu te descurci singur, nu poti sa fii singur", mesaj pe care copilul competent il integreaza si apoi se comporta ca atare (iar parintii se mira de ce copilul este atat de dependent).

In orice caz, discutia dintre noi referitor la statul permanent langa David a fost foarte aprinsa. Ei, a doua zi dupa acea discutie Bogdan a avut un episod de tinnitus :-((((( A fost la doctor si i-a dat concediu medical o saptamana si i-a spus sa incerce sa se mai relaxeze, sa nu mai fie stresat. Asta fiindca singura posibila cauza pt. tinnitus care i s-ar putea aplica lui Bogdan este stresul. Numai ca noi stim mai multe si despre simptomele psihosomatice. Tinnitus (caderea auzului!) poate fi un simbol pentru reactia de revolta inconstienta a cuiva care nu mai vrea sa asculte, sa auda.

Bogdan a fost dupa aceea la o sedinta de terapie revelatoare, unde iata ca a mai descoperit un episod din copilarie care l-a marcat si care are legatura directa cu plansul lui David. A retrait unul din momentele in care el, copil mic, a vrut s-o mangaie pe sora lui, care era inca bebelus (e un an si jumatate diferenta de varsta intre ei) si a trezit-o din somn, iar aceasta a inceput sa urle. Bogdan a fost imediat cuprins de teroare si nu mai stia ce sa faca pentru ca surioara sa taca, in acelasi timp a intrat in panica la gandul ca mama lui il va batea sau pedepsi din cauza ca o trezise pe sora lui si o facuse sa planga. Apoi a retrait o scena in care mama venea, intra in camera si o lua imediat pe fetita pentru a o linisti, DAR nu-i adresa nici un cuvant lui Bogdan (desi si el era copil mic, avea cam 2 ani), mama lui nu incerca absolut deloc sa-l linisteasca sau sa-l consoleze cumva si pe el, sa-i ia sentimentele de vinovatie. Astfel el ramanea singur cu mustrarile de constiinta (abandonat fiindca el era deja "mare" :-(( - lucru ce se intampla frecvent cu fratii intre care exista o diferenta mica de varsta, multe mame se concentreaza pe bebelusi si uita ca si copiii mai mari sunt tot mici, cel mai recent exemplu a fost tipa din parc care se dadea cu fetita in leagan si pe baiatul cel "mare" de 4 ani il lasase singur, desi ar fi avut si el loc pe leagan). Nefiind atunci consolat si el pentru spaima pe care o trasese trezind-o pe sora lui, Bogdan a ramas cu acea trauma si nu suporta sa-l auda pe David plangand sau scancind, imediat se simte vinovat si se duce sa-l ia in brate...

De cand a descoperit si a retrait toate acestea la terapie, s-a mai relaxat putin, contientizand de unde vine problema, iar in cateva zile si-a mai revenit si cu urechea (fara infuzii si alte minuni cum a facut de pilda seful meu). Doamne-ajuta! Acum am stabilit ca saptamana asta, daca sta acasa, sa iasa si el macar 5-6 ore pe zi la aer liber, sa mearga prin padure, sa se duca la un film, sa citeasca pe o banca la aer curat, sa se plimbe, sa se bucure de putina liniste. Zice ca asta ii lipseste: linistea. Il inteleg. Pe de o parte ma simt vinovata cand vad cat a slabit in ultimul an (9 kile!), desi mananca bine, pe de alta parte ma simt si eu frustrata (la mine se manifesta pe invers si eu ma ingras!) si as vrea si eu macar 2 zile pe saptamana cate 2 ore de liniste completa, il vad pe Bogdan plecat 9 ore pe zi, in unele zile merge cu bicicleta la servici si deci isi traieste unul din marile lui hobby-uri (sa se simta liber pe bicicleta), iar eu si prioritatile mele suntem acum iar pe ultimul loc, mai ales ca la Bogdan au aparut simptome fizice ale stresului; la mine nu apar fiindca eu mananc tone de ciocolata si astfel reusesc (ca intotdeauna) sa fac sa amuteasca o vreme semnalele de alarma. Ah, iar cu alunita mea rupta nu am reusit sa ajung inca la dermatolog...

Of, ce greu este sa nu ai pe nimeni care sa te ajute, in care sa ai cu adevarat incredere ca sa-i lasi copilul cateva ore. Mutti e atat de neajutorata incat si-ar pierde si propriul cap daca nu ar fi insurubat pe umeri, asa ca nu putem conta pe ea. Singura pe care o pot ruga este Antoanela, dar mi-e jena sa profit de timpul ei in felul asta.

Ei, la toate astea se adauga faptul ca lui David pare sa-i iasa acum si prima masea (gingia de sus din stanga este usor rosie) si este chinuit si chinuitor, plange extrem de mult si vrea numai in brate (iar cand il luam in brate imediat pune capul pe umarul nostru, semn ca il doare ceva). Of...

Vestea buna am pastrat-o pentru final: a papat baiatul meu acum doua zile prima lui ciorbita de perisoare. O facusem pentru noi (cu multe legume) si a fost gata seara. Fiind inca fierbinte, am luat o perisoara, in rest cartofi si legume, am pus niste branzica proaspata de capra si am pisat totul cu furculita, apoi i-am dat baiatului si s-a lins pe botic! M-am linistit acum si cu bucatelele, a inceput sa manance si bucatele mai mari (de ex. cate o jumatate de cireasa mare), asa ca mi-a mai disparut o grija si am inceput din nou sa-i fac eu mancarica - acum o combinatie de cartofi, conopida, morcovi si zucchini, cu carnita de pui bio si patrunjel proaspat. Gata, dupa ce termin rezerva de borcanele pe care le mai avem, zilele unchiului Hipp la noi in casa sunt numarate ;-)

* * * * *

Mai voiam sa scriu despre cele mai frumoase momente de mamicie ale mele....... Pai cu ce sa incep? Cu duiosia si fericirea care imi inunda inima cand intru dimineata in dormitor si David e treaz, cand ne intampinam cu zambetul pe fata si mai intai il mangai pe spatic, il dragalesc bine, apoi il iau in brate si-l plimb 10 minute langa inima mea, iar el isi pune capsorul pe umarul meu si sta cuminte-cuminte... Apoi mergem la oglinda si-l intreb "Cine e acolo? David si cu mama?", iar el rade cu toti dintisorii lui si cu ochisorii lui curati si iubitori! Dupa aceea uneori mai exersam datul jos din pat, mai are de invatat pana sa retina ca trebuie sa coboare cu spatele.

Apoi il schimb in hainutele de zi si el se joaca putin singurel. Apoi papa fructe (acum nu mai vrea cereale cu fructe, asa ca ii dau doar fructe proaspete - nectarine, mere, pere, piersici, cirese, capsuni) si ma bucur ca un copil de fiecare data cand reuseste sa bage singur o bucatica in gurita. Apoi ne jucam cu trenuletul, cu cubuletele, cu balonasele, ne alergam prin dormitor, eu il gadil si strig in urma lui "Fugi, ca te prind, fugi, ca te prind", iar el fuge in patru labe si se "ascunde" pe salteaua din spatele patului, unde se ridica si se uita peste tablia patului sa vada unde sunt, iar eu il astept cu fata aproape de tablie si el se face ca se sperie ca ma vede, dupa care rade cu pofta...

Apoi mergem afara la plimbare si in final mergem la leganus, unde David e incantat si nu mai vrea sa il dau jos de acolo... Apoi ajungem iar acasa, unde ne mai jucam putin, de exemplu cu degetelele ("Degetul mare pleaca la plimbare, degetul aratator se urca pe tractor" - nu le-am citit nicaieri, le inventez eu), mai facem ture prin casa si David merge bine de tot tinut de manute, apoi eu mai fac ceva scrapping pe PC si David se joaca pe balcon sau in dormitor. Dupa aceea David papa de pranz, mai stam putin si apoi il pun in pijamaluta si mergem la nanita. In pat, ne mai smotocim putin, ne mai jucam cu manutele si ma chinui sa-l invat sa nu ma mai traga de par (incepe sa invete), mai schimbam tandreturi si pupici, apoi el se intoarce pe o parte si eu il mangai pe spatic pana adoarme... Apoi el face nani aproape 2 ore, iar eu mananc, ma uit la un serial sau lucrez cu Photoshop-ul.

Cand il aud ca s-a trezit si ma asteapta cumintel in pat, ma duc la el si din nou ne intampinam cu zambete (si ochi lipiti de somn), il iau iar in brate si-l plimb 10 minute ca sa se dezmeticeasca, apoi il schimb si el isi face iar de lucru cu jucarioarele si carticelele lui. In timpul asta vine si tati acasa, mai sta si el cu Daviducul, se joaca amandoi frumos in timp ce eu mai fac un scrapping ;-) Apoi Daviducul papa un borcanel de cereale cu fructe si iar ne jucam, mergem, se joaca tati cu el etc. Masa de seara acum e mai variata ca inainte, dar de obicei ii fac cartofi fierti cu unt, lapte de capra si branzica de capra, in care pun si fulgi de cereale (mei, ca are mult fier) sau alteori ii dau painica neagra cu iaurt si branzica sau mamaliguta cu lapte, unt si morcovei rasi. Papa bine baiatul, cu toate ca acum mananca mai putin intre mese, dar e normal, la varsta asta copiii nu mai au apetitul de la 8 luni. Ei, mai gusta el si de la noi cateva bucatele de painica, fructe, paste, salata etc.

Seara, cand eu sunt pe computerul mare, Bogdan se uita (cu castile) la televizor, iar David vine pe langa noi si-si face de lucru ba pe masa, ba mai rasfoieste o revista, niciodata nu-l intereseaza sa se uite la televizor. Si vine si ora de culcare, cand il iau la baita ca sa-l pregatesc (cand nu e arsita, ii fac dus cam de 2 ori pe saptamana si pe cap il spal cam la 7-8 zile, in rest il sterg frumusel cu manusa de spalat), il spal pe dintisori (aoleu si ce ma mai musca de degetul pe care am "periuta"!), ii mai dau cu crema pe picioare si i le masez frumos, el mai caraie ca e obosit si nu vrea sa fie schimbat la pijamaluta... Apoi mergem in dormitor, unde ma plimb cu el in brate vreo 10 minute si ii cant (fie lullaby-ul din Pan's Labyrinth, fie cantecele cu versuri inventate de mine), dupa care ne bagam in patut, ne mai dragalim niste minute bune, il mai mangai si-l mai masez pe spatic, apoi adoarme, iar eu il ascult cu nesat cum mai gangureste sau mai rade in somn... si imi umplu sufletul de fericire...

Da, astea sunt momentele mele cele mai frumoase de mamicie, astea sunt zilele mele...