O bunica de nota 10

Acum vreo saptamana, cand m-am dus degeaba la dermatolog, am intrat intamplator intr-un magazin de jucarii. In timp ce cautam ceva pentru David si pentru Blanca (fetita din Guatemala pe care o sponsorizez), am asistat la o scena - as zice - tipica pentru multi parinti sau bunici. Baietelul de 5 ani voia neaparat sa i se cumpere o anumita jucarie. Bunica (tanara, la vreo 50 si ceva de ani) i-a explicat ca mama nu i-a dat voie sa cumpere nimic peste 30 de euro, ca nu au bani. Baietelul incepuse sa se enerveze si sa strige "Dar eu pe asta o vreau, vreau sa ma joc cu ea", iar bunica incepuse sa traga de el ca sa iasa din magazin. Baietelul ajunsese cu frustrarea si nervii la apogeu, moment in care a inceput sa tipe, sa dea din picioare, sa se tavaleasca pe jos, dupa ce ii daduse bunicii niste pumni in coapsa. Bunica isi pierde si ea cumpatul, il ridica de jos cu o mana, il rasuceste, isi ia avant si cu cealalta mana ii trage o palma peste fund, incercand in acelasi timp verbal sa-l linisteasca (!).

Intr-o secunda am fost langa ei, m-am apropiat de bunica si am mangaiat-o pe umar, spunandu-i calm "Nu-l loviti, va rog din suflet nu-l loviti, ca nu invata nimic bun din asta si nu ajuta la nimic, e inca prea mic ca sa inteleaga ce-i spuneti". Ea s-a intors si (surpriza!) nici urma de acea reactie agresiva tipica vinovatului ("Da' ce va amestecati, doamna?" sau "Eu stiu mai bine, ca eu sunt bunica lui"), ci mi-a raspuns pe un ton indurerat "Nu-mi sta in obicei sa-l lovesc, credeti-ma, dar nu mai stiu ce sa fac, mi-am iesit din fire! As vrea sa-i cumpar jucaria, dar daca mama lui a zis ca nu au bani de asa ceva, ce sa fac?". Copilul asculta atent. M-am lasat la nivelul lui, l-am mangaiat si pe el pe umar si i-am spus calm "Uite, bunica ar vrea sa-ti cumpere jucaria, dar trebuie s-o intelegi ca nu-i ajung banii... iar daca o lovesti sa stii ca nu rezolvi nimic, niciodata bataia nu aduce nimic bun. Mai bine alege-ti o alta jucarie, putin mai ieftina, iar bunica o sa ti-o cumpere" (il mangaiam tot timpul pe spate).

Baietelul se uita la mine, apoi la bunica, aceasta ii confirma, apoi el spune "Bine, dar pot sa ma joc macar putin aici cu cealalta jucarie?" si se duce catre raftul respectiv. Se linistise toata lumea.

M-a batut gandul sa-i cumpar eu jucaria respectiva, dar in secunda urmatoare am realizat ca ar fi fost o mutare psihologica proasta: pentru copil, in situatia respectiva, jucaria simboliza sentimentele cuiva fata de el (bunica era "instrumentul" care asculta indicatiile mamei lui). Ori, daca ar fi primit de la un strain jucaria care ii fusese refuzata de bunica, mesajul transmis astfel l-ar fi derutat emotional foarte tare si nu ar fi contribuit la imbunatatirea relatiilor in familia lui. Cunosc asemenea sentimente de la parintii mei, care concurau la sange in a-mi cumpara care mai de care obiecte cu care sa pluseze unul in fata celuilalt in ce priveste "dragostea" fata de mine. Si in timp ce mormanul de jucarii crestea, sufletul meu se usca in continuare...

Am plecat din magazin si m-am multumit cu bucuria ca am reusit sa dezamorsez un conflict, sa linistesc un copil si sa-l salvez de la bataie. Nu mai spun ce mare satisfactie suplimentara am avut sa vad ca bunica, desi frustrata si depasita de situatie, a fost receptiva la interventia mea, astfel ca totul a putut sa se termine pasnic. As vrea sa intalnesc mai multi oameni ca ea.