joi, 26 noiembrie 2009

Citesc, citesc

Din autobiografia lui Agassi, dupa un meci pierdut in adolescenta, pierdere care l-a durut pana in maduva:

"After years of hearing my father rant at my flaws, one loss has caused me to take up his rant. I've internalized my father - his impatience, his perfectionism, his rage - until his voice doesn't just feel like my own, it is my own. I no longer need my father to torture me. From this day on, I can do it all by myself".***

Exact cum descrie el m-am simtit si ma simt si eu in raport cu mama. De o viata intreaga. De cand ma stiu. Am internalizat toata critica si nemultumirea ei referitoare la persoana mea, iar tiranul interior care a capatat dimensiuni spatiale si care ma tortureaza neintrerupt imi sopteste si acum cu voce de foc: "Esti urata, esti grasa, esti lenesa, pute pamantul sub tine, nu esti buna de nimic, esti o putoare" - exact ca mesajele "dragastoase" pe care le primeam de la mama.

______________________________
***Asa vorbeste un om care a fost in terapie. Bravo lui!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu