marți, 26 octombrie 2010

Ordine si disciplina - in zbor catre al patrulea Reich ;-(

Ieri au venit in vizita doua colege (Claudi si Susan) cu copiii lor, Christoph si Annabell.
Cu Claudi si Christoph ne vedem saptamanal si ne simtim minunat impreuna, fiecare din noi a gasit in cealalta o prietena buna si deschisa, putem discuta despre orice, suntem pe aceeasi lungime de unda in mai toate chestiunile esentiale (mai putin vaccinarea, insa ne toleram reciproc punctele de vedere) si fiecare din noi o intelege foarte bine pe cealalta cu problemele, grijile si durerile unei mamici... Si ea este un fost copil captiv, in sensul ca a avut parte de la parintii ei doar de raceala, critica, negativism, ceea ce a inhibat-o foarte mult si i-a subminat increderea in ea pe viata... E un om foarte placut, care stie sa asculte, iar cum mie imi place sa vorbesc mai mult decat pot sa ascult, ne-am gasit perfect ;-))
Ieri Claudi a ramas mai mult dupa ce Susan a plecat, amandoua am simtit nevoia s-o "forfecam" putin pe Susan pentru ceea ce ne prezentase la masa de pranz... Nu stiu cum venise vorba despre jucarii si stransul acestora, iar Susan ne povesteste ca ea nici nu concepe ca Annabell sa nu-si stranga mereu jucariile si ca ea considera ca e foarte important ca un copil sa invete de acum sa fie ordonat (!). Eu am zis ca gandesc altfel, ca in primul rand e mult prea devreme pentru asa ceva si apoi pentru mine viata inseamna dezordine, am spus ca am citit si la Bettelheim ca pana la 10 ani preocuparea principala a unui copil trebuie sa fie JOACA (nu ordinea!). Cand a vazut ca nu-i impartasim parerea, a plusat pe un ton si mai ferm: "E foarte important sa invete de acum regulile, uite, si eu am fost crescuta sever si nu mi-a daunat" (asa sustin toti care traiesc in denial si pe care-i auzi "Ei, lasa ca si eu am fost batut cand eram mic si uite ca nu am murit" - ZAU???).
Am comentat: "Pana la urma de ce consideri tu ca trebuie neaparat sa invete chestia asta la 2 ani? La ce-i va ajuta in viata? Te intreb nu din perspectiva ei, ci din perspectiva MEA, a unui copil maltratat, a carui mama era obsedata ca al ei 'cuibusor' sa arate ca un muzeu, aseptic si imaculat, totul ordonat si la locul lui... Pe mine nu m-a ajutat cu nimic asta, ba chiar am devenit alergica la toti oamenii care pun pret pe chestii din astea atat de moarte! E vorba de o nevoie bolnavicioasa de ordine ca surogat de siguranta, insa tot surogat este, ordinea nu aduce fericirea". Am debusolat-o pret de cateva secunde, apoi a continuat pe aceeasi tema, aducand ca argumente ca ea a fost "educata sever" si a reusit in viata spre deosebire de fratii ei care au fost crescuti mai "lejer" si care sunt iresponsabili financiar... OK, daca finantele sunt criteriul de baza pentru aceste clasificari, I rest my case. Ea oricum nu gusta discutiile cu iz psihologic ;-(
Eu am spus clar si raspicat ca nu ma deranjeaza dezordinea si ca nu-mi voi pierde timpul si energia obligandu-l pe David sa-si adune mereu jucariile, ca ma simt bine cand il vad pe el fericit si ca din partea mea poate sa-si imprastie jucariile prin toata casa... I-am spus ca si atunci cand ne adunam la grupa de activitati tot noi, mamele, strangem totul si facem curat, mi se pare cel mai normal lucru din lume. Abia atunci - cand nu-i obligam - incep si copiii sa ne ajute de bunavoie. De pilda, David uneori goleste sertarul deschis al comodei de infasat si arunca pe jos tot ce gaseste pe acolo. Eu il las in pace, iar 10 minute mai tarziu il rog frumos sa le puna la loc, ii multumesc ca ma ajuta, iar el o face. Dar il tratez cu respect si nu-l oblig, nu-l "educ" sa faca asta.
Pe parcursul intalnirii si eu si Claudi am simtit clar ca Susan o tine foarte din scurt pe Annabell, e cu ochii pe ea tot timpul, o dreseaza pur si simplu "Ce spui acum?", "Ce se spune acum?", "Nu mai face aia, nu mai face ailalta!" si tot asa, ca un mic robotel programat sa faca impresie buna in societate... Imi aminteste de mama, care era la fel de obsedata de imaginea ei in ochii lumii... Daca ar fi interesat-o atat de mult si imaginea ei in ochii MEI, ai copilului ei, azi as fi fost mai fericita.
La un moment dat am spus ca eu nu vreau sa-mi educ copilul sever si ca de fapt daca ma gandesc bine nu vreau sa-l EDUC deloc, mie educatia mi se pare un mare cacat, mai ales de cand am citit-o pe Alice Miller (D-zeu s-o odihneasca), "educatia" asa cum o concep aceia care o aplica nu este altceva decat un abuz de putere asupra unei fiinte pe care ar trebui s-o respectam si s-o insotim cu dragoste pe drumul propriei dezvoltari.
Susan relateaza apoi pe tonul cel mai normal ca ea ii mai arde cate una la fund lui Annabell ("cand nu mai merge altfel" - CE sa mearga altfel???), dar nu-si face griji deoarece "lasa, ca inca are pampersi, nu simte mai nimic" (!?!). Cum sa nu te cutremuri cand vezi atata ignoranta si lipsa de empatie? Pai durerea sufleteasca de a fi lovit de mama cantareste cu milioane de tone mai mult decat durerea fizica!! Nu mai vorbesc de orbirea care o impiedica sa vada ca ea de fapt da mai departe ceea ce i-au facut ei parintii ei! Exonerandu-i pe parinti de raspundere ("bine mi-au facut ca m-au educat sever"), furia reprimata din ea va fi canalizata catre fetita asta nevinovata, de mila careia mi se rupe inima...
Eu am spus ca o singura data mi-a alunecat mana de furie (cand David statea pe comoda de infasat si m-a lovit rau de tot cu picioarele in piept desi il rugam sa n-o mai faca - am probleme mari de tot sa ma stapanesc cand sunt lovita, atunci iese furia la suprafata!!) si atunci in mod reflex l-am pleznit pe David peste manuta, iar cand el si-a retras-o si a spus pe un ton plin de tristete "Aua!!", l-am luat in brate, mi-am cerut iertare, am plans minute in sir si m-am simtit ca ultima nenorocita si de atunci nu am mai facut niciodata un astfel de gest! Susan: "Ah, peste mana o pleznesc regulat!! Daca nu ma asculta!!" - aici a fost clipa cand m-am ridicat si am inceput sa strang farfuriile de pe masa si am schimbat subiectul. E ultima oara cand aceasta persoana mai intra la mine in casa.

12 comentarii:

  1. Ma mir ca existe mame atat de inapoiate in Germania. Povestile astea abuzive suna ca in...Romania.

    RăspundețiȘtergere
  2. "specialisti in educatie "exista peste tot, pacat ca reinventeaza roate . Un copil de 2 ani, daca am retinut bine , obligat sa faca /pastreze curat nu ofera o perspectiva tocmai optimista a viitorului copii nu-s "croiti" sa pastreze ordinea cu atat mai mult sa o faca. la varsta asta parintele ar trebui sa isi supuna casa mottoului "the house is for free expression , not for good impression" si toata lumea ar fi fericita, mai ales mama.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Anonim: abuzul nu e made in Romania, din pacate...

    @boscodina: da, reinventeaza roata cu tepuse incinse :-(( Excelent motto-ul, am sa-l retin si am sa-l folosesc cu prima ocazie!!

    RăspundețiȘtergere
  4. si eu am avut o discutie in contradictoriu cu o amica - despre folosirea pedepsei prin bataie. Raspunsul meu a fost: "sunt suficient de inteligenta sa nu imi folosesc forta".
    Din pacate, nu a percutat. Dar, daca vreuna din persoanele din jurul meu va folosi bataia la copil, am salvat in agenda telefonica numarul de la protectia copilului. SI cei din jur o stiu ca sunt in stare.

    Cat despre ordine si pusul copilului sa faca ordine - la unii oameni nu am pretentii. cred ca ti-ai pierdut timpul explicandu-i - nu e deschisa la comunicarea din inima catre inima. La asa oameni, tre sa schimbi modul de explicatie iar solutia gasita de mine este ironia: am explicat soacrei ca Einstein era prea dezordonat pt gustul unora, dar si Mara in muntele ei de jucarii va gasi imediat Vaca Bruxelleza daca o intreb unde e; si ca eu consider ca asa numita ordine este o solutie la persoanele cu mintea dezordonata.

    Noi strangem jucariile 1-2 ori pe sapt. La dat cu aspiratorul :D. E un 'declin' pt mine, cea care intra in panica si furie daca venea Pastele si nu avea geamurile lucind . Acum calc pe macaroane pe jos, ca i-a placut Marei sa se joace cu punga de spaghete, si le-a rupt mic mic mic mic mic mic

    RăspundețiȘtergere
  5. mai citii o data - zisesi ca nu o mai primesti niciodata la tine in casa. Fuga noastra de persoanele cu probleme nu e o solutie.
    Cred ca o mai buna solutie, pt a le ajuta, nu este sa le explici, ci sa taci si sa le dai ocazia sa vada ce inseamna echilibru.
    Eu am mai zis unei bunici violente din parc, ca si acum am cosmarurile cu bataile din copilarie, si ca sa nu se mire daca peste 5 ani o sa o bata copilul pt ca asta l-a invatat ea.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce-mi place chestia asta "the house is for free expresion"!
    Totusi baiatul meu are 9 ani si noi am fost nevoiti sa facem cateva reguli pentru a-l ajuta sa se ordoneze cu scoala: cartile stau in acelasi loc, hainele de scoala se pun pe umeras, etc. Eu cred ca undeva pe la 6-7 ani poti incepe sa inveti un copil sa fie putin ordonat (daca vezi ca el nu da semne vizibile ca face deja asta). Si poti sa o faci fara coercitie, fara rautate, fara cearta, fara nervi.
    Noi avem de pilda containere pe familii de jucarii avioane, masinute, soldati, joc de constructii, etc.). Copilul a vazut si el ca daca le pune personal cat de cat in ordine le gaseste data viitoare cand vrea sa se joace, dar daca o lasa pe Mihaela menajera sa le puna ea unde considera... Tota asa avem sertare pentru sotete, chilori, maieuri, pantaloni, bluze. Nu le pune acolo impachetate sau aranjate ci la gramada. Dar macar le pune pe toate in acelasi loc.

    Eu, spre deosebire de tine, Felicia, am crescut intr-un haos total. Mama nu ne punea sa facem niciodata ordine, niciun lucru nu avea un loc anume si nimic nu avea o directie, o logica anume. Pe mine asta ma innebunea. Ca eleva a trebuit sa inventez singura ordinea (din necesitate) pentru ca altfel cred ca ramaneam repetenta. Nu-ti spun cate castane am luat de la profesori pana cand am ajuns cat de cat la normalitate. Am si acum carnetul de note din I-IV plin de observatiile invatatoarei la sfarsit: "eleva a uitat caietul de...", "eleva a uitat bentita", "eleva intarzie in mod repetat", "eleva a uitat sa-si faca tema", "elva nu are cele necesare la ora de desen".

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu as incepe cu sotul care nu e ordonat deloc....deci clar nu am pretentii de la copilul meu de 7 ani!!! :) Asa ca din start nu imi bat capul....si eu sunt destul de lejera incat sa nu ma obsedeze curatenia!
    Uneori privesc cu jind la copiii care au simtul ordinii (ma gandesc ca poate e ceva genetic totusi, si nu produs al "educatiei") si sper sa apuc si eu ziua aia!!!
    Pana atunci...tot eu strang, tot eu inchid cureaua, leg sireturi, fac ghiozdanul de scoala si imi aduc aminte ce trebuie sa fie in el.
    Daca il rog sa stranga, strange cam in 2-3 ore cand isi aduce aminte (daca) si cu viteza melcului obosit...desi de multe ori in mijlocul "curateniei" gaseste altceva de facut!!!!
    Si mie mi se spune ca nu l-am educat sa fie ordonat de catre alte mamici cu copiii ordonati, dar le dau "ignore" pentru ca eu stiu ca nu as putea sa il fortez sa faca ce el nu simte ca ii trebuie...
    Dar nu pot spune ca e dezordonat...are ritualurile lui pe care si le respecta si uneori ma surprinde chiar cu spalatul farfuriei in care mananca!!! :)

    RăspundețiȘtergere
  8. zumzi, cuvantul 'ordine' e relativ. Mie mi se pare fantastic ce face pt un cupil de 7 ani!
    Cat despre strans: si eu ma apuc sa strang/fac ordine, si ma trezesc ca raman si juma de ora cu un lucru in mana, si ca ma joc cu el. D-apoi un cupil! in fura privelistea ;)

    RăspundețiȘtergere
  9. Felicia, gresesti indepartandu-te de Susan. POTI schimba lucrurile pentru Annabelle, fa-o! Cu rabdare, deschide-i ochii lui Susan. STII ca nu e usor, dar stii la fel de bine ca functioneaza. Mai gandeste-te, nu alunga, infrunta. Nu pentru ca ai fi vreun erou, ci pentru ca pur si simplu poti.

    I.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Cleo: as aplica ironia daca nu m-ar afecta pe mine emotional sa vad ignoranta si agresivitatea cu care isi apara edificiul de minciuni... simt cum imi creste tensiunea! In astfel de conditii nu mai pot ramane calma...
    Stai sa vezi puterea exemplului: ultima oara ne vazusem acum vreo 2 luni la ea acasa, fie-sa turuia de n-avea treaba, David era timid si tacut. Acum s-au inversat rolurile, David turuia in continuu ("tziki tziki" ca Soficu!), Annabell era tacuta si deja imi parea usor "maturizata" (nu stiu cum sa explic altfel). La un moment dat Susan incepe sa se "scuze": "Nu stiu ce are, ca acasa vorbeste mult!" - obsesia ca vezi Doamne, a "luat-o" David pe fie-sa la vorbit... I-am spus ca nici David nu e vorbarest printre straini, deci ce pretentii are de la biata Bella?
    Incerc sa vorbesc deschis, din inima, fiindca nu pot altfel cand ma implic. Pentru ironii si altfel de lupte nu mai am energie si nici chef!

    RăspundețiȘtergere
  11. @Alice, stai asa, ca atunci cand o sa ajungem cu cartile si lectiile va fi altceva, presupun ca va dori el sa fie ordonat ca sa-si gaseasca lucrurile!
    Ah, maica-mea era obsedata cu ordinea, imi "ordona" lucrurile de nu mai gaseam nimic (eu avand haosul meu ordonat in care gaseam orice cu ochii inchisi - in facultate de ex. invatam cu toate cartile si hartiile si caietele intinse pe jos in juma de dormitor, iar pe vremea aia deja nu mai indraznea sa se atinga de obiectele mele de studiu, haha!).
    Crezi ca daca la voi in casa ar fi domnit ordinea, ajungeai si tu ordonata? Iata-ma pe mine, o dezordonata si o haotica prin excelenta! Eu cred ca incarcatura emotionala a situatiilor respective si-a pus mai mult amprenta asupra noastra decat exemplul parintesc...

    RăspundețiȘtergere
  12. Da, conteaza enorm incarcatura emotionala din jurul situatiilor si asta te afecteaza mult mai mult decat situatia in sine. Tu n-ai devenit mai ordonata asa cum eu n-am devenit varza. Dar daca am devenit exact pe dos este din cauza familiei disfunctionale in care am trait. Copiii ca noi au tendinta sa exagereze fie intr-o directie fie intr-alta. Iar calea de mijloc este cel mai greu de gasit. (ca o paranteze, fratele meu, care parea ca se simte minunat in dezastrul din casa noastra, in ziua de azi are un apartament la Bucuresti in care locuieste singur, aranjat dupa ultima fita si daca gaseste o scama pe jos o aduna si o baga in buzunar!!!).

    Dar eu personal nu cred ca la copil se declanseaza spiritul ordinei din senin. Este drept ca sunt copii mai dispusi prin natura lor sa piarda timp pentru a aranja lucruri (tipul acela de copil care sta ore intregi la masuta si face puzzle sau coloreaza) si copii care sunt ca o furtuna si orice dureaza mai mult de un minut e prea mult pentru ei. (Plus unii intre cele doua extreme).

    Dar norma de mamestru in eductatie este sa reusesti (cu dragoste si prietenie, fara sa distrugi sufletul copilului, fara sa ritici sau sa te isterizezi) sa-l ajuti pe copilul care ar sta ore in sir la masuta si ar aranja lucruri sa nu mai faca asa mare caz din ordinea asta, sa iasa afara si sa se bucure de un joc cu mingea iar pe cel care e ca o furtuna sa se opreasca o clipa si sa acorde atentie unor detalii cum ar fi putintica ordine.

    Stiu ca este acum un curent in educatie care bate din directia "lasa copilul sa faca fix numai ce doreste si nu mai incerca tu sa modelezi natura ca natura e frumosa asa cum este". Nimic mai adevarat si mai generos la prima vedere, perfect aplicabil la plante si animale, poate si la om acum 10000 de ani, dar utopic (dupa mine) in societatea nebuna a secolului 21. Daca lasi pe baietelul sportiv si activ sa faca numai sport iar pe cel linistit si introvertit sa stea numai in casa la calculator rezulta sportivul cu muschi si fara creier si tinerelul galbejit si incapabil de interactiune sociala (cu problemele aferente la maturitate) iar asta nu cred ca e ceva la care sa te uiti ca parinte si sa zici "am facut o treaba buna".

    Sigur ca educatie nu inseamna nici sa indesi pe gatul copilului valorile tale ignorandu-le complet pe ale lui. Aceasta este cealalta extrema...

    RăspundețiȘtergere