Masti peste masti

M-am saturat de masti. Mai ales de ale mele.

Masti care zambesc cand inima sangereaza (sau ar trebui sa sangereze, dar o acoperim si ii sugrumam glasul ca nu cumva sa miste in front). Masti care formuleaza cuvinte frumoase, precise, dar inca mult prea elegante si nesangeroase, pentru a metaforiza adevaruri sfasietoare.

Masti care se simt nevoite sa-si aseze mereu un zambet pe buze ca sa nu deranjeze echilibrul precar al altora, caci aceia nu vor sa se identifice cu nimic din ceea ce le-ar putea zgaria sau clatina propriile lor masti. Masti care nu-si permit sa invadeze slabiciunea celorlalti cu adevarata dimensiune a propriilor dureri, fiindca ceilalti s-au obisnuit prea tare cu mastile care degajeaza numai energie, optimism, mastile care respira hotarare si forta si sunt o inspiratie pentru altii (intotdeauna pentru altii, blestemul vietii mele). Masti care ajuta si incearca sa salveze pe altii, sa-i convinga sa-si dea jos mastile. Macar ei.

Masti pe care lumea le vrea acolo, prezente, intiparite adanc pe fata, etern sociabile si vesele. Masti ale aceleiasi piese de teatru reiterate obsesiv, cu pauze de fugit in spatele cortinei si umplut galeti cu lacrimi (sau voma, dupa caz). Masti de protectie, cand de fapt urletele de durere vin de dinauntru. Masti din cuvinte, masti din sarcasme, masti din rasete stridente si cascade de povesti amuzante. Masti ca evadare, ne intoarcem fata de la propriul chip si de cele mai multe ori nu realizam ca suntem cumplit de departe de noi insine.

Masti care se refugiaza dincolo de alte masti chiar si in cel mai adanc abis al propriului suflet. Masti care mascheaza perfect orice suferinta, la comanda. Comanda a fost data cu decenii in urma, iar banda inca merge, inregistrarea a devenit un fel de live pervertit si butonul de stop pare stricat. Masti care gliseaza in perfect unison cu miscarile marionetelor ce am devenit.

Masti care stiu ca sunt masti. Asta e cel mai tragic.

M-am saturat de masti. De necesitatea lor.

Credeti ca eu nu vreau doar momente de fericire deplina, de orgasme existentiale? Dar viata nu e asa. Sunt puternica? Da. Sufar ca un caine? Da.

* * * * *

Am mai citit cateva pagini la odisee. Scriu din amintiri, ca de data asta nu am mai avut timp de conspect scris. Am vizionat poze splendide de Laurita de la Paris, poze superbe cu copii superbi (aelita, Iulia, Cenia, inais, Desiree, am ametit si nu-mi mai amintesc acum altele), am citit din pacate de prea multi bebei bolnaviori (pui de inais, Micaela, Lori, chinabulina, Andrada, Simonix), va doresc din inima multa sanatate pentru toti, sa va faceti bine cat mai repede!! Pup tare-tare in mod special pe Lori, sa se linisteasca mami si sa fie totul ok cu Robertino.

Va citesc cu drag si ma gandesc la voi, chiar daca am schimbat dependenta de odisee pe alta dependenta, despre care veti afla si voi cat de curand - asa ca stay tuned ;-)