marți, 30 noiembrie 2010

Pana unde sa merg cu toleranta?

Motto: Silke mon "amour"

Azi nu ne-am dus la grupa de activitati. Martea trecuta a fost un cosmar pentru mine si presupun ca nici pentru David n-a fost o incantare.

In primul rand ne-au mutat de la parter (unde aveam o camera mare de tot, pentru joaca si pentru micul dejun) la etajul unu, unde avem o camera mica pentru micul dejun (si ne inghesuim ca naiba, ca suntem 8 mamici cu 11 copii!) si alaturi o alta camera mica pentru joaca - unde sunt o canapea, niste perne, cateva jucarii si un tobogan din lemn pus in coltul camerei. Singura bucatarie este la parter (deci tb. sa ne caram pe niste scari inguste cu farfurii, cani, tacamuri, cana de cafea, lapte, mezeluri, branza si ce mai avem noi prin frigider).

In fine, prima impresie n-a fost prea favorabila, dar nu avem de ales, caci la parter s-a mutat acum mini-gradinita (aia vin zilnic si regulamentul pentru protectia impotriva incendiilor spune ca ei au prioritate sa se foloseasca de camera mare de jos).

Ei, ne-am pus noi la masa, am mancat micul dejun, insa David venea tot timpul la mine si nu parea sa aiba mare chef sa se joace in cealalta camera - unde pe copii nu-i vede nimeni!!

La un moment dat, vine Arian plangand in hohote si vrea sa fie consolat de mama lui fiindca - din nou - il batuse Kilian! Mama lui (care evident voia sa fie lasata in pace) ii raspunde absenta "Dar da si tu, atunci loveste-l si tu!". Iar am intervenit, rugand-o pe Ulla sa nu-i mai spuna copilului sa loveasca, apoi m-am uitat la Arian si i-am spus "Arian, tu sa nu lovesti, ca nu e bine sa lovesti! Mai bine pleci, te duci in alta parte si nu te mai joci cu cine te loveste!!".

Ei, atata mi-a fost, ca a sarit de bombeu coana Silke (mama lui Kilian) si m-a pus imediat la punct pe un ton foarte doct si directoral: "Feli, te rog, asa nu!! Nu excludem copilul, nu-l dam la o parte!". Eu, calmul intruchipat: "Ah, dar lovitul e ok?". Ea, pe acelasi ton: "Nu, dar te rog frumos, nu excludem copilul!!" - eu am repetat tot calma: "Bine, Silke, dar atunci lovitul inapoi este o optiune?? Te rog sa-mi raspunzi!!"

A intervenit o alta mamica, s-a aplanat cumva discutia, dar deja se simtea in atmosfera agresiunea...

Cateva minute mai tarziu, o alta mamica o intreaba pe Silke daca s-a gandit sa mearga la consiliere. Imi statea pe limba sa completez: "Pentru TINE, nu pentru copil!!" - dar am tacut. Silke raspunde, pe un ton agresiv-defensiv: "Mda, ne-am gandit, dar stii, asta e PROBLEMA MEA!". Din nou imi statea pe limba sa-i spun "Draga mea, cand spui ca asta e problema ta mi-e clar ca vrei sa ne inchizi gura, dar cand copilul tau ii bate pe ai nostri, asta nu mai e demult doar problema ta!" - dar am tacut din nou.

Dupa alte cateva minute, o alta mamica incearca penibil sa aplaneze lucrurile aruncand un cliseu: "Pai la varsta asta toti sunt asa...", la care am comentat: "Imi pare rau, dar nu e adevarat... David nu este asa, de exemplu..." - evident ca Silke nu putea sa rateze sa-mi raspunda pe un ton foarte intepat, din varful buzelor: "Ei, bravo tie, Feli, ca al tau copil este altfel!"...

Am simtit ca mi se urca sangele la cap. Cat de toleranta ar trebui (sa pot) sa mai fiu cu o asemenea persoana care geme de ignoranta si agresiune? Pentru ce sa suport, pe langa teama ca fi-su il va lovi pe David, si raspunsurile ei jignitoare cu care ea crede ca rezolva problema punandu-ma pe mine la punct? Si pana cand? M-am saturat pur si simplu sa bagatelizam chestiile astea si sa inchidem ochii si sa ne facem ca nu vedem, ca nu cumva sa ranim orgoliul mamicii iresponsabile si ignorante, care refuza sa se confrunte cu problemele pe care copilul ei le pune in act din ce in ce mai acut! M-am saturat sa le apucam pe asemenea mamici cu manusile de dantela in timp ce ele tipa/urla la copii sau ii ignora, ii smucesc, sau ii critica, ii pedepsesc trimitandu-i in camera lor sa stea acolo singuri (asta n-o mai deranja pe Silke, dar o deranja sfatul meu catre Arian sa se retraga de langa Kilian cand acesta il loveste!), m-am saturat de ifose, de superficialitate, de raspunsurile pline de o aroganta prost mascata cand tot lor le pute oala clocotind sub nas, m-am saturat sa ma fac ca nu vad, ca nu observ, sa tac, sa menajez, sa fiu draguta si sa fac conversatie ieftina ca nu cumva sa deranjez pe cineva cu vreun comentariu, m-am saturat sa tot simt in vocea si atitudinea lor o agresiune cuplata cu invidie la adresa mea, fiindca eu sunt aia care "le stie pe toate" si copilul meu nu face nici un fel de probleme!

Am decis ca voi vorbi cu sefa de acolo si o sa incerc sa schimb grupa, se pare ca mai sunt si joia si vinerea grupe de activitati cu copii de varsta lui David. Iar daca nu se poate, caut ceva in Offenbach sau in Frankfurt eventual. Trebuie sa gasesc altceva.

10 comentarii:

  1. deci io in locul tau ii exemplificam ce vreau sa zic. ii dadeam un branci si ii ceream sa nu ma "excluda". Si argumentam: daca un om matur ma agreseaza chem politia. acelasi lucru se intampla si la copii doar ca legal ei nu pot face nimic. deci de ce trebuie sa cunoasca de mici acest gen de umilinte?! tante mama lui K. nu stiu cata nevoie are de consiliere dar cu siguranta are nevoie sa recuperze cumva cei sapte ani de-acasa facuti la seral!

    RăspundețiȘtergere
  2. Hai ca esti tare! Uite asta nu mi-a trecut prin cap, sa-i infig o mana in beregata si s-o dau cu capul in perete cum face fi-su imperturbabil cu ceilalti copii si apoi sa-i spun pe ton suav: "Te rog nu ma exclude!"

    RăspundețiȘtergere
  3. Adultii nu pot pricepe cat de cumplita poate sa fie pentru un copil ca altul sa-l hartuiasca sau ca mediiul in care se joaca/traieste sa fie agresiv.
    Daca la birou la Silke asta, in fiecare zi ar veni seful sau un coleg si i-ar pocni una s-ar considera, pe buna dreptate, agresata. Dar cand vorbesc despre copii oamenii acestia spun ca astea fac parte din a fi copil si ca nu e mare chestie.
    Sunt doua atitudini standard:
    - parintii cu copii mai agresivi in realitate se freaca pe burta pentru ca stiu ca ai lor or sa se descurce si nu vor fi victime (chiar daca de ochii lumii spun "vai, nu-i frumos puisor"). Ba chiar considera ca agresiunea propriilor copii este un semn ca vor fi buni lideri si ca n-o sa le sufle nimeni in ciorba la maturitate (incep sa-si mai nuanteze discursul daca au inca un bb care devine inevitabil sacul de box al fratiorului, le face viata in casa un infern si atunci se vad nevoiti sa nu se mai uite cu mandrie la odrazla "descuracreata").
    - parintii copiilor agresati isi smulg parul din cap de invidie ca al lor nu e mai "barbat" si cand copilul vine plangand ii spun chestii de genul "dar da si tu", "dar nu fi atat de mototol", "esti un fraier", "daca mai vi odata plangand la mine te bat si eu", etc.

    Nu vreau sa te sperii dar eu oameni care sa pledeze activ pentru o societate non-violenta am intalnit numai pe internet, niciodata in realitate.

    Apropos, in Geramnia exista legi anti "bulling"?

    RăspundețiȘtergere
  4. nu e deloc de glumit cu asa ceva! din nefericire, fetita mea (2 ani si 2 luni) are in cercul de parteneri de joaca cativa asemenea baietei si, in ultimul timp, nu e zi sa nu ne intoarcem acasa fara sa observ noi lovituri. ultima cireasa de pe tort a fost niste pietre pe care un baietel i le-a aruncat direct in ochi, iar ea s-a ales cu cateva semne (chiar si-n ochi) care, din fericire, intr-un final, i-au trecut..
    ea este la fel; sta, nu riposteaza. tot ce vreau s-o invat este sa se retraga cand simte ca e agresata.
    dar se poate intampla si mai rau; poate sa-si ia o lovitura d-aia care s-o semneze pe viata si, (pana) atunci, in niciun caz nu e de stat cu mainile incrucisate si de tolerat..

    RăspundețiȘtergere
  5. @Alice- eu tot cred ca oamenii de bun simt sunt ok si in realitate. uite eu, de exp, nu am pb. de genul asta la locul de joaca de aici de langa casa. sunt maxim 9 copii (intre 4 si 10 ani) care se joaca frumos si NON-VIOLENT. se mai intampla cate o minge in cap la fotbal etc. dar in secunda doi isi cer scuze, il consoleaza pe cel lovit iar cu Sof, fiind cel mai mic copil, se poarta cu maaaaaaaaaaare atentie. este adevarat ca noi mamele suntem d-alea cu porniri hippy, make peace etc.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ma mut la tine, papadie, macar virtual!
    Daca este ceva ce cu adevarat nu-mi place in Romania este agresivitatea sociala.

    RăspundețiȘtergere
  7. papadia rulz!!

    Si cu Mara, am aceeasi dilema. Are un baietel agresiv la gradi, Eric. Si deja ne zice: "Eric da asa, dar si Mara da inapoi" . Prima data m-a bucurat ca s-a descurcat si singura, apoi am realizat ca asa a invatzat sa vina sa dea o palma in mine si apoi se duce singura la coltz.
    Am vorbit cu educatoarea, am rugat-o in situatii incendiare sa nu ii lase, sa ii puna la colt. Educatoarea a recunoscut - Eric sta si se joaca singur. Intr-o dim. am cunoscut si pe mama lui Eric - o femeie nervoasa ...

    solutia de a schimba grupa - e f. buna. Cred ca trebuie argumentat : e un copil f. agresiv, care a ridicat nivelul de agresivitate a celorlalti copii din jur, lucru care pe tine te face sa te indoiesti de sensul pozitiv educational al mediului.

    RăspundețiȘtergere
  8. si ca o completare la ce a spus mai sus arakelian as adauga: " si mamei lui Kilian i se spune 'Silke, cap in gura' :D" tot ca un argument pro-mutare.
    totusi David nu ar suferi dupa ceilalti copii?

    RăspundețiȘtergere
  9. Feli, eu m-am imprietenit cu fetita de la gradi care o agresa aproape zilnic pe Sonia, asta acum vreo doi ani. si a functionat, sa stii, dovada ca pruncii agresivi sunt asa via modelul parintesc. eu vad in ei victime, nu agresori. sunt prea mici sa ii numesc agresori, ii consider victime. cand ii vezi drept victime, te lumineaza si Dumnezeu privitor la solutie. eu asa cred. stii de ce? pentru ca descoperim macar un punct in comun, si de-aici pana la empatie...de a ne purta cu ei cum ne-am fi dorit sa se poarte cu noi adultii cand am fost copii e doar un pas. mie mi-e mila rau de copilasul agresiv, nu vreau sa ma gandesc ce cosmar traieste el acasa. copilasii ceilalti primesc un ghiont de la el azi, dar restul timpului il petrec iubiti de parinti, respectati, etc. ghiontul e doar un accident in viata lor. pe cand in viata lui Killian...gandeste-te la asta si vezi ce brainstorming se isca, poate gasesti si solutia salvatoare.

    nu trebuie sa taci, Feli, bineinteles ca nu.

    RăspundețiȘtergere
  10. Feli, David al meu e mai mare...dar parca il vad in David al tau...
    Mereu bland...interesat de joaca si fara porniri agresive....
    Mi se rupe sufletul cand imi aduc aminte, ca, in anturajul foarte apropiat mie, avea un baietel care mereu il agresa...il musca, il batea, il inghesuia...

    Si eu...mama fara experienta (batuta in cap pot sa spun) nu am stiut cum sa reactionez si sa fiu asa puternica ca tine...am asistat la scenele astea fara sa fac NIMIC, sperand in sinea mea ca David se va apara vreodata...si asta pentru ca eram buna prietena cu mama baietelului si ii era jena sa ii spun ceva ei sau copilului...

    Si acum e la fel de bland, bun, darnic si naiv...si copiii (la scoala) sunt duri, si desi nu violenti...sunt de multe ori rau intentionati....
    Sper sa fie in continuare echilibrat, si sa le tina piept cu...ignoranta...

    RăspundețiȘtergere