Tudor Chirila - Scrisoare catre adolescenti

Preiau ceva frumos de pe blogul lui Alice. Ceva ce m-a impresionat tare de tot!!

Fantoma poliomielitei si miturile vaccinarii

Inainte de a intra in subiect, cateva ganduri ale mele... Vorbeam cu Bogdan despre cat de usor sunt de manipulat parintii proaspeti cand li se inoculeaza FRICA. Pornisem de la exemplul meu cu alaptarea (cand, in ciuda logicii si evidentei, m-am lasat - de frica! - influentata de o vaca de moasa care mi-a perorat ca nu ia copilul destul in greutate si am inceput sa-i dau si biberon la aproape 5 luni, in loc sa fi inceput sa-i dau pur si simplu ambii sani la fiecare alaptat - ca eu pana atunci ii dadeam doar unul si daca bietul copil parea multumit eram si eu multumita; daca as fi avut siguranta de sine atunci sa-i fi dat ambii sani la fiecare alaptat, ar fi primit mai mult lapte, productia ar fi fost stimulata, era o win-win situation si nu am sa-mi iert niciodata prostia de a ma fi lasat influentata de idioata aia cu panica ei irationala!!).

Am ajuns, prin acelasi mecanism de gandire, la concluzia ca pentru politica prin frica si manipulare a vaccinalistilor este VITAL ca toate vaccinurile sa le fie impuse parintilor cat bebelusii lor sunt inca mici, din cauza ca exact atunci TOTI parintii sunt in momentele cele mai pline de teama si nesiguranta din viata lor, atunci isi trateaza copiii ca pe niste obiecte din cel mai fin portelan care se poate sparge in orice secunda, atunci stau cu frica in san permanent sa nu cumva sa li se intample ceva copiilor lor, atunci este momentul cel mai oportun pentru a fi manipulati si pentru a fi deja prinsi in capcana sistemului, fiindca 1) mai apoi urmeaza alte si alte vaccinuri, alte si alte rapeluri si se mizeaza pe faptul ca 2) un parinte care si-a vaccinat deja copilul va fi nevoit in cele mai multe cazuri sa-si reduca la tacere orice fel de procese de constiinta interioara, adica va reactiona la modul "Eu am ales sa vaccinez, deci vaccinurile TREBUIE sa fie bune, NU AU VOIE sa fie nocive". E trist, dar asa functioneaza psihicul uman.   

Mai tarziu, cand copilul creste, cand incepe sa se confrunte cu "microbii" din mediul inconjurator si parintii vad ca nu le moare odrasla dupa ce a mancat primul pumn de nisip, cand copilul incepe sa devina mai puternic, cand incepe sa vorbeasca, deja parintii au alta viziune, dealtfel asta se poate vedea clar in atitudinea pe care o au parintii copiilor mai mari vizavi de medicamente, antibiotice etc.: toti le evita, toti incearca sa-si ajute copilul la boala cu homeopate, cu medicamente pe baza de plante, cu substante naturiste, pentru ca toti sunt constienti ca medicamentele alopate nu fac decat sa slabeasca sistemul imunitar si sa pregateasca terenul pentru alte si noi imbolnaviri. Atunci de ce nu se aplica aceeasi mentalitate si fata de vaccinare? Exact, DIN FRICA! Cloaca farmaceutica stie prea bine ca parintii trebuie manipulati si manevrati foarte devreme inspre vaccinare, sa nu aiba timp sa se dezmeticeasca si sa priceapa cum stau lucrurile cu sanatatea copilului lor. Of, Doamne...

Si acum, ia sa vedem ce argumenteaza Dr. De Brouwer (Vaccinarea - Eroarea medicala a secolului) referitor la vaccinul impotriva poliomielitei.

BCG-ul si istoria mea medicala

Stiti deja ca eu nu cred in inselatoria planetara cu vaccinurile, da?

Citesc acum Vaccinarea - eroarea medicala a secolului, scrisa de Dr. Louis de Brouwer (doctor in medicina, specialist in biologie moleculara). In mare, este relatata cu lux de amanunte toata istoria vaccinarii, in primul rand din perspectiva celui mai mare sarlatan care a trait vreodata pe planeta asta - Louis Pasteur. Trebuie sa-mi fac timp si sa transcriu niste pasaje semnificative pe homepage-ul lui David, acolo unde am concentrat informatiile de baza despre vaccinare.

Din introducerea cartii: "În cartea „Vaccinarea: eroarea medicală a secolului“ este vorba despre triumful dogmei vaccinării, adică despre credinţa în principiile nedemonstrate ştiinţific ale imunologiei şi ridicate la rang de religie de către doi „profeţi“: Jenner şi Pasteur. Conform acestei dogme, dacă se realizează preventiv o agresiune, sistemul imunitar o înregistrează, o memorează şi ia măsurile necesare pentru a contracara o altă agresiune. De unde axioma: Fără vaccinuri nu există salvare! Fără vaccinuri, „răul“ triumfă. Botezul vaccinului este o condiţie sine qua non a salvării.
În ceea ce priveşte „profeţii“, unul este Jenner, medic fără a fi biolog şi celălalt, Pasteur, chimist mediocru, fals biolog şi câtuşi de puţin medic. Aceşti fondatori ai noii religii nu posedă, de fapt, nici o noţiune de imunologie. Jenner aplică un principiu stabilit empiric, iar Pasteur falsifică experimentele: între altele, inocularea - la Pouilly-le-Fort - a unui vaccin împotriva antraxului diferit de cel pe care îl anunţase, apoi inocularea tânărului Meister cu un vaccin împotriva turbării, fără ca pacientul să fi contractat această boală.
Pasteur a avut apostolii şi discipolii săi ignoranţi, precum Roux şi Chamberland, Calmette şi Guerin, etc. şi s-a preocupat de formarea „marilor preoţi“. Institutul Pasteur a devenit sediul „bisericii vaccinării“. Afaceriştii, marii „preoţi“ au început să formeze noi „preoţi“ şi „misionari“ şi să-i înveţe noua dogmă. Corpul medical s-a „convertit“ imediat şi fără să comenteze la această nouă religie din prostie, ignoranţă sau spirit de turmă, cu excepţia unei minorităţi de medici şi profesori inteligenţi, cum ar fi A. Bechamp, Tissot, Deloge, Carrel, etc. care au opus rezistenţă. Au fost înfiinţate „biserici“ pretutindeni în lume, adică alte laboratoare şi institute Pasteur atât în Franţa cât şi în alte ţări.
În cartea „Vaccinarea: eroarea medicală a secolului“ va fi analizată organizarea financiară a Institutului Pasteur şi a „bisericilor“ sale, manipularea pentru impunerea dogmei vaccinării şi afacerea generată de laboratoarele create în acest scop.
Producătorii de vaccinuri, ajutaţi de corpul medical, care a acceptat fără nici un fel de rezervă sau comentarii principiul vaccinării, au atins adevărate culmi în ce priveşte dezinformarea şi minciuna. Un fapt fără precedent în istoria umanităţii: să faci oamenii să creadă în eficacitatea şi inocuitatea acestui principiu inventat de Jenner şi însuşit de Pasteur, deşi nu are nici un fundament ştiinţific serios.
Imunologia modernă demonstrează, din contra, că actul vaccinal constituie o lezare gravă a integrităţii sistemului imunitar a persoanelor vaccinate, făcând din acestea veritabile rezervoare de viruşi.
Viruşi şi retroviruşi deveniţi pasivi de-a lungul evoluţiei, se găsesc în stare latentă în toate organismele animale şi umane, pierzându-şi o parte din capitalul lor genetic sau enzimatic.
Introducerea în organism (prin vaccinare) a viruşilor vii sau atenuaţi, îi pot permite acestuia să reconstituie acest capital şi să dobândească deci o virulenţă nouă sau să creeze din bucăţi un virus sau un retrovirus hibrid. Aceasta se numeşte recombinare genetică. (HIV-ul este fără îndoială fructul unei astfel de recombinări).
Deşi accidentele provocate de vaccinuri sunt nenumărate, ele sunt trecute sub tăcere.
Se ştie astăzi, la 100 de ani după moartea sa, că Pasteur a fost un geniu al trişării, al plagiatului, al trucării statisticilor, al traficului de influenţă, al publicităţii bine regizate, iar diversele sale experienţe vaccinale erau trucate, după cum mărturisesc chiar colaboratorii săi.
Această carte stabileşte adevărul despre acest personaj şi demonstrează, prin studiul principalelor vaccinări, inutilitatea şi pericolul lor.
În sfârşit, cititorul va afla despre cârdăşia farmaco-medico-politică care dezinformează publicul şi predică vaccinarea doar pentru a profita financiar. De asemenea, va afla de ce vaccinarea a devenit un fel de act de credinţă într-o religie ale cărei dogme sunt false şi ale cărei mari preoţi sunt producătorii de vaccinuri şi corpul medical."

Luna plina la Racusori raciti

Of, se iau cateva seri cu luna plina (da' plina rau, cica de 18 ani luna nu a fost atat de aproape de pamant), se ia o raceala usoara cu nas infundat si un baietel epuizat si se obtin cateva nopti de cosmar! Bine ca au trecut!!

Partea buna (si amuzanta, acum retrospectiv) este ca l-am vazut pe David total chiaun de somn cum pendula de pe bratul lu' ta-su pe bratul meu si invers, apoi se ducea iar la Bogdan si-l pupa pe obraz ca sa-l trezeasca (o imbunatatire, spre deosebire de urletele de odinioara)... A fost o experienta interesanta!

Iar "raceala" i-a trecut in 3 zile. Iaca ce sistem imunitar beton are baiatul meu nevaccinat!

Imbratiseaza durerea!!

Chiar daca nu suntem constienti, taram dupa noi in viata greutati imense, dureri imense, vechi, reprimate, refulate, pe care le credem ingropate undeva de unde nu mai pot veni sa ne bantuie. Asa le credem... Adevarul este altul.

Fiecare din noi are cate o durere din asta, pe care o trateaza diferit: fie o neaga, fie o ignora, fie o bagatelizeaza si o rationalizeaza, fie o astupa cu o furie generalizata si face la randul lui rau altora, din orbire si ignoranta, fie o foloseste pentru a ramane intr-o postura de victima narcisista din care sa-i manipuleze pe altii, fie o foloseste pentru a incerca sa-i salveze pe altii mai neajutorati, fie ... si asta e calea cea buna, o identifica, o constientizeaza, se imprieteneste cu ea, o imbratiseaza ca pe un bun prieten care-i poate fi de folos. Atunci dispare teama.

Toti oamenii se tem si fug de durere. Fug de durerea fizica inghitind medicamente cu pumnul si mintindu-se ca isi fac un bine. Fug de durerea sufleteasca bagatelizandu-si suferinta, fiindca nu o pot suporta, nu-i pot face loc in constient, preferand s-o lase undeva ingropata in neant. Numai ca suferinta aia lucreaza si din neant, ea exista, este o REALITATE care nu se lasa pacalita cu minciunelele pe care ni le spune noua constientul... Pana la urma subconstientul ne decide viata in cele mai importante aspecte, ca vrem noi sau nu. Si cand psihicul neaga mult prea mult existenta acelei suferinte, ea isi cauta o noua cale de exprimare: prin boli.

Pe de alta parte, e o iluzie nociva sa mergi la terapie ca sa-ti fie mai bine imediat. O rana atat de veche trebuie mai intai curatata cu bisturiul si cu totii stim ca asta inseamna mai intai durere. Da' durere, nenica, nu gluma!! Si e bine asa, fiindca numai asa poate fi dezinfectata in adancime, curatata de toate mizeriile care s-au depus acolo prin reprimarea de-o juma' de viata, numai asa o putem elibera de mirosul pestilential al minciunilor care ne-au fost spuse de parinti si pe care am continuat sa ni le spunem singuri, nerealizand ca vremea povestilor a trecut, ca suntem adulti si deci da, suntem capabili sa gestionam prezentul, viata proprie, suntem capabili sa digeram ADEVARUL!

Am mai spus si prin alte parti: 1) nu se mai poate intampla nimic din ce nu s-a intamplat deja si 2) adultul suporta!

Asa ca cel mai bine e sa imbratisam durerea, cu rolul ei vindecator, sa ne plangem suferinta, s-o onoram, s-o integram! Asta duce la vindecare si chiar de-ar fi ca procesul vindecarii sa dureze si cealalta jumatate de viata care ne-a mai ramas, eu sunt multumita.

Doamna Sperietoare - o mama moderna

V-am mai povestit de doamna Sperietoare (aka_cumnatica mea "multiubita", pe care o cheama, vai ce nume potrivit, chiar Schreck = sperietura).

Bogdan a reluat un fel de corespondenta cu ea anul asta, dupa ce ea a facut generosul gest de a-si achita 7 mii de euro din cei 15 mii pe care ii datoreaza lui Bogdan. Ah, o saptamana mai tarziu a venit cu un mail plin de "tragedii", ca i s-a stricat masina, ca are datorii mari la cealalta cumnata a ei, ca ea vrea doar sa-i fie bine copilului ei, chiar daca ea "mananca paine goala" (textual!), pe scurt voia inapoi o mie de euro, la care Bogdan i-a spus ca nu se mai poate, ca el a achitat la banca acei bani ca sa ne mai scada si noua creditul la apartament...

De atunci, vaicareli si autovictimizari peste autovictimizari in fiecare mesaj. Bogdan i-a scris de la obraz: "Daca esti in mare criza financiara, vinde apartamentul din Bucuresti. Eu nu am asemenea posibilitati", la care ea a lasat-o putin mai moale, dupa ce a motivat ca nu vrea mama ei ca apartamentul sa fie vandut (desi mama ei a renuntat demult la orice drepturi, iar apartamentul ii apartine doar ei, duamnei Sperietoare!).

Ca de obicei, ea nu povesteste decat chestii superficiale (miorlaieli, vaicareli, chestii care put a falsitate de la cinci kilometri), dar tine mortis si insista ca Bogdan sa se deschida (!), sa povesteasca despre David etc.

Ei, la un moment dat Bogdan a facut greseala sa ii scrie ca noi ii trimitem matusii lor in fiecare an calendar cu David. Wow, ce-a mai luat foc duamna Sperietoare... Ca_cum, adica nu mai avem nici un fel de relatie cu matusa (Bogdan a renuntat cu ani in urma oficial si notarizat la dreptul lui de mostenire pt. apartamentul bunicului, moment in care i-a scris si o scrisoare cu toate ofurile lui vizavi de ea de-a lungul timpului), si cum adica nu mai avem contact cu ea DAR ii trimitem calendar cu David? [Eu am inteles imediat ce-o ardea pe ea: ca uite, nici cu ea nu mai aveam nici un fel de contact, dar ea n-a primit niciodata nimica-nimicuta de la noi ;-))]. Ca "Felicia nici n-o cunoaste pe tanti Coca, e aiurea sa-i trimita calendar" (gata, tot eu eram vinovata ;-) si - avand ea memoria selectiva - uitase ca eu am cunoscut-o pe tanti Coca in 2002 si chiar am corespondat cu ea cativa ani pana la ruptura provocata de Bogdan...

In fine, amuzant a fost raspunsul ei, cand Bogdan i-a scris "Esti si tu mama, deci poti intelege cum este sa fii mandra de copilul tau si sa vrei sa-ti impartasesti fericirea si cu altii, sa il vada si ei cum creste etc.". Raspunsul a venit ca din pistol: "Sunt mama si totusi nu cred ca fericirea de a fi mama trebuie impartasita, ea se vede pe fata si la cum stralucesti toata de fericire. Cred ca mai mult e dorinta de a arata cat de frumos e copilul meu si uite ce frumos se dezvolta. Asta e ceea ce am vazut la mamele cu care m-am intalnit la krabelgruppe". Concluzia trista: EA nu isi vede copilul ca pe un copil frumos (asta reiese din mai multe chestii spuse de ea), ea nu doreste sa-si arate nimanui copilul plina de mandrie, deoarece copilul ei - saracutul de el, vai de el cu o astfel de mama - are niste probleme cu oasele picioarelor si e cracanat (ca si mama lui!!!) si merge ca Charlie Chaplin; din toate mesajele ei reiese pregnant acelasi mesaj: "Ce blestemata am fost cu un copil care nu e sanatos si nu e nici de o frumusete rara" (asa l-a descris ea pe David dupa ce tatal meu i-a trimis o diaporama cu el, ea pe atunci inca nefiind mama).

Deja ea este pe cale de a deveni un fel de Münchhausen by proxy - se vede DOAR PE EA ca victima din cauza ca baietelul ei nu este "perfect", isi plange soarta amara si deja a luat distanta de micut, il acuza inconstient ca nu e perfect sanatos (si se simte vinovata la gandul ca poate a mostenit oarece probleme genetice de la ea), baietelul nu are nici doi ani si ea deja regreta ca el creste mult prea repede si plange dupa momentele cand era mic-mic, iar in plus deja viseaza la al doilea copil, dar e frustrata ca nu are destui bani... Motivatia pentru un al doilea copil? "Pentru ca si noi am fost doi la parinti" (adica exact cel mai bun exemplu pentru a NU avea un al doilea copil, daca e sa ajunga ca ea si Bogdan, dar te pui cu narcisistul care isi picteaza lumea in culorile halucinante din capul lui??). Ah, alta motivatie la fel de oligofrena: "dar inima mi-o cere si el peste cativa ani va intreba daca primeste un frate sau o surioara". Ati inteles: daca va face al doilea copil si lucrurile nu vor fi perfecte (si NU VOR FI!!), de vina va fi saracul Mihaita care a cerut sa "primeasca" un frate sau o surioara (observati cum numai "surioara" e la diminutiv - proiectia ei proprie ;-(().

Repetand ca nu-si permite sa mai faca un copil din cauza de bani, conchide furioso: "Dar tu ai putea sa mai faci un copil, avand in vedere ca amandoi aveti de lucru si o duceti mai bine decat noi." - bai, si se mira inocenta (!) ca Bogdan s-a scarbit dupa acest mail si nu a mai simtit nevoia sa-i scrie.

Cat despre alte sfaturi sau pareri ale lui Bogdan, ea i-a servit si botnita: "Ceea ce scrii tu despre copii, o iau ca fiind nerelevant, mai ales venind de la tine care ai spus ca nu vei face niciodata copii, avand in vedere conditia impusa de Felicia". Lasand la o parte virgula intre subiect si predicat (deh, e inginera ;-)), asa functioneaza un creier narcisist irecuperabil: Nu accept sfaturi de la tine (care esti parinte de mai multa vreme decat mine) fiindca tu ai spus in ianuarie doua mii coispe ca nu vrei copii, ca asa iti impusese Felicia, sa nu faceti copii. O logica impecabila, ocazie cu care mai arunca o sageata otravita catre mine, ca doar nu era sa scape ea asa un prilej de bucurie ;-((

Faza cu adevarat strigatoare la cer vine insa abia acum. Bogdan a mai facut o mica greseala strategica, scriindu-i "Referitor la copii, da, intr-adevar cresc repede si multe femei se arunca sa faca si al doilea copil ca sa mai aiba odata "ceva mic si pufos". Ele nu vor copii care sa devina independenti, ele de fapt cauta doar niste "papusi" care sa ramana asa pt. totdeauna. Eu unul abia astept sa creasca David si mai mult, sa inceapa sa doarma in camera lui, sa devina totul mai usor"...

Ei, credeati ca asemenea afirmatii scapa nepedepsite? ;-)) Iata raspunsul ei, self-explanatory, de o "bogatie sufleteasca" si de o "intelepciune" cu totul si cu totul deosebite: "Ce scrii tu ca David doarme cu voi mi se pare greseala voastra. Eu la inceput am dormit 2-3 nopti cu el si apoi, pentru ca nu puteam sa inchid nici un ochi, caci la fiecare miscare a lui eram treaza (stii ca dorm iepureste), l-am pus in patutul lui, in camera lui si de atunci numai acolo doarme. Te sfatuiesc sa il culci pe David cat mai repede la el in camera, caci altfel o sa aveti probleme cu el pana tarziu. Cunosc persoane care abia au reusit sa-si trimita copiii la ei in camera, cand aveau 9-10 ani si stiu si mai rau. Asa ca ai grija. Deja e mare, face 3 ani, cat o sa-l mai tii cu voi in camera? Si eu am momente in care desi stiu ca e la el in camera mi se face un dor nebun de el si as vrea sa-l iau in brate si sa-l culc langa mine, dar incerc sa ma abtin, caci stiu ca nu ii fac bine. Copilul trebuie sa invete sa fie independent. Dar stii ce fac? Ma duc de cateva ori pana sa adorm si il mangai pe capsor si pe manute si ii spun ca mami il iubeste si apoi ma furisez afara din camera. "

Asta e duamna Sperietoare in toata splendoarea ei. Auzi tu, al dreaq bebelus, s-o trezeasca el la fiecare miscare si sa n-o lase sa doarma!! Pai a incercat ea 2-3 nopti (2-3 nopti!!!!!!) sa doarma langa bebelusul ei nou-nascut (asta da sacrificiu matern!), da' cand a vazut ca asta nu e trai, nenica, l-a si azvarlit cat colo in patul lui SI in camera lui... Ce, nu stiati ca un bebelus trebuie inca de la cateva zile de viata sa devina independent???

Daca nu ar fi de plans, ar fi tot de plans, de URLAT!! Cand ma gandesc la ce-o fi fost in sufletul acelui bebelus, abia nascut de cateva zile, cand a fost ABANDONAT de mama lui, cum i-a fost refuzata caldura corpului mamei lui cand el avea o nevoie esentiala de ea, cum a fost lasat in bezna rece a unei camere izolate, lasat de izbeliste ca sa poata acest monument de egoism, sa poata jigodia asta de om (sorry, nu-i pot spune altfel) sa doarma linistita, imi vine sa plang fara intrerupere de mila acelui sufletel nevinovat!!!

Si nu numai ca nu-si pune problema ca a gresit, dar ne trage si pe noi de urechi ca facem "greseala" de a-l lasa pe David sa doarma cu noi. Nu va mai spun ca baietelul ei este deja de la un an dat la cresa, apoi a fost lasat cu saptamanile pe mana mamei ei (care este alcoolica, labila si in care nu poti pune nici o baza!!), intrucat duamna Sperietoare pleca la practica pe santiere, ca studiul nu putea fi amanat inca un an (ce e un an in comparatie cu nevoile unui copil la acea varsta frageda??)... Este clar ca lumina zilei ca ea deja incepe sa realizeze ca visul ei cel mare ("sa am cuibusorul meu, familia mea, copilul meu") NU i-a adus fericirea dorita de ea, drept pentru care copilul este deja pe cale de a deveni persona non grata... Acum e mic, adevaratele represalii vor veni abia mai tarziu... Vai de acest biet baietel, ce-l asteapta, cu un asemenea monstru narcisist pe post de mama...

Olita noastra cea de toate zilele ;-))

Gata, o prima intrebuintare i-a gasit deja ;-))

Autobiography in Five Chapters

Autobiography in Five Chapters
(by Portia Nelson)

~ sau cum ne schimbam viata prin introspectie si terapie ~


Chapter One
I walk down the street.
There is a deep hole in the sidewalk
I fall in.
I am lost . . . I am hopeless.
It isn't my fault.
It takes forever to find a way out.


Chapter Two
I walk down the same street.
There is a deep hole in the sidewalk.
I pretend I don't see it.
I fall in again.
I can't believe I'm in the same place.
But it isn't my fault.
It still takes a long time to get out.


Chapter Three
I walk down the same street.
There is a deep hole in the sidewalk.
I see it is there.
I still fall in . . . it's a habit.
My eyes are open
I know where I am
It is my fault.
I get out immediately.


Chapter Four
I walk down the same street.
There is a deep hole in the sidewalk
I walk around it


Chapter Five
I walk down another street.

Dialog cu David

David: "David inca o bomboana!"

Eu: "Nu, David, ai mancat destule!"

David: "David inca o bomboana! Doar o singura bomboana!"

Eu: "Nu, David, nu mai primesti bomboane. Daca vrei, iti dau un mar!"

David: "Daaa, un mar...... sau o bomboana!"

Iesirea din pampersi ;-)

Incet-incet am inceput sa ma gandesc la educatia sfincteriana a lui David. Doar ma gandesc deocamdata ;-)

Am gasit pe babycenter un articol f. interesant despre asta; printre altele, este prezentata si o lista de criterii care sa te ajute sa vezi daca al tau copil este pregatit sa renunte la pampersi. Si zice asa:


"Copilul dvs. este pregatit pentru a renunta la pampersi:

• cand are scaun normal si moale.

• cand isi poate pune si scoate singur pantalonii.
• cand imita comportamentul din baie al adultilor (adica vrea sa-si puna si el chiloti, cand va observa si va imita in baie etc.).

• cand se comporta intr-un anumit fel de indata ce pampersul e plin (de ex. vine si va anunta, se aseaza pe vine sau face anumite zgomote).

• cand incepe sa inventeze el singur nume pentru treaba mica si treaba mare.

• cand stie sa indeplineasca indicatii simple de genul "Da-mi jucaria".

• cand reuseste sa identifice semnalele fizice care-i spun ca urmeaza imediat "ceva" - deci ca e timpul sa mearga la olita sau sa spuna mamei ca isi face treaba mare.

• cand nu se simte bine cu un pampers plin.

• cand are faze "uscate" de 3-4 ore. Asta dovedeste ca sfincterul vezicii este suficient de dezvoltat si antrenat ca sa poata opri urina.

• cand nu este dezamagit daca nu-i reuseste ceva.

• cand intelege ca toate lucrurile au locul lor.

• cand solicita el insusi mai multa independenta.

• cand se poate aseza singurel pe olita sau pe scaunul special de toaleta pt. copii."

* * * * *

OK, David indeplineste f. putine conditii din lista de mai sus, asa ca asta mi-a intarit decizia de a-mi lasa timp foarte mult cu aceasta noua etapa din viata lui.

Deocamdata i-am explicat ca "o parte din ceea ce mancam iese din nou afara prin locul acela special ;-)" si acum repeta si el "o parte din nou afara..."

Urmatorul pas pe care il voi face la primavara, cand se mai incalzeste vremea, va fi sa cumpar o olita si un scaunel de toaleta special, sa fie acolo, sa-i pot explica despre ce e vorba. In rest, voi astepta semnele lui, atunci cand va fi pregatit.

"Razbunarea" alergatorului de cursa lunga

A fost odata un tanar absolvent de liceu, care era indragostit de atletism. Nu se stie de ce, dar ii placea la nebunie sa alerge, poate incerca sa lase ceva in urma, poate iubea acea senzatie de libertate pe care o ai cand te mangaie vantul pe fata alergand, poate il incanta toata acea adrenalina de care i se umplea tot trupul atunci cand alerga... Cert este ca participa deja la tot felul de concursuri si visa sa studieze la Institutul de Educatie Fizica si Sport.

Tatal lui era geolog si directorul Institutului de Geologie, drept pentru care isi dorea pentru fiul lui o meserie "serioasa". Cu un an inainte de admiterea la facultate, in timp ce tanarul se pregatea pentru un concurs important, tatal i-a oferit o sansa: "Daca ai sa castigi acest concurs, ai voie sa dai la IEFS. Daca nu, dai la Constructii, la Geodezie sau unde vrei tu pe acolo, important e sa devii inginer"...

Si tanarul a iesit pe locul doi la acel concurs...

A studiat Geodezia, nu stim daca i-a placut cu adevarat sau ce profesie are acum, daca lucreaza in domeniul lui sau nu.

Ceea ce stim este ca s-a casatorit, are 2 copii, un baiat de vreo 14-15 ani si o fetita de vreo 12 ani (ah, constelatia clasica ;-)) ... si mai stim ca ... TOATA FAMILIA LUI participa la maratoane, la triatloane si la toate concursurile de atletism posibile ;-)

Asta este genul de "razbunare" care ar face incantarea oricarui psihoterapeut ;-(((

Intr-una din fotografiile de familie, baiatul pozeaza deja in invingator, in timp ce fetita isi arata timida si oarecum jenata medalia castigata la unul din concursuri. Concluzia: orice copil plateste un pret enorm pentru a incerca sa castige iubirea parintilor, atunci cand aceasta nu este oferita neconditionat.

Gone with the wind ;-))

Frankfurt, saptamana trecuta ;-)

Perlute

Ne uitam intr-o carte cu animalute si comentam (in germana).

David: "Un iepuras... Ui, iepurasul e scump si drag..."
Eu: "Da... Vrei sa fii tu iepurasul lui mami?"
David: "David e baietel, nu iepuras"...

Pam-pam!

Alaptam si disciplinam ;-((

Prindem intamplator o reclama. Incepe cu imaginea unui bebe scump, blond, vesel, o mamica vesela, supla, sprintara, care il tinea in brate, il mangaia, il dragalea, totul pe fundalul unui apartament mobilat in pastel si care sclipea de curatenie, apoi apare si un tatic zambitor care-l ridica in brate pe bebe si radea cu el, dupa care apare imaginea unei cutii de Milupa (= lapte praf) si, concomitent cu textul "Tot ce e mai important pentru dezvoltarea copilului dvs." o vedem pe mama cum ii baga bebelusului biberonul in gura...

Eu, deja nervoasa, catre Bogdan: "Auzi, bebele n-are nici 6 luni, de ce dracu' nu-l alapteaza ea?"

Bogdan, calm: "Fiindca tre' sa-l alapteze pe barbat-su!"

* * *

Pai da, asa e femeia moderna: intarcam la 3 luni, il dam la cresa la 6 luni, la gradinita la 1 an, la 2 ani trebuie sa manance copilul singur, ce atata rasfat si copilarie? Iar cand nu ne iese cum vrem noi, tu-i mama ei de treaba, il "disciplinam" cu spatula, cu cureaua sau cu nuiaua**.

** Vezi To train up a child by Michael and Debi Pearl (manual pentru parintii care vor sa invete cum sa-si abuzeze copilul cat mai eficient), o carte care se vinde bine in SUA...

Dialog despre David

Bogdan vrea sa aeriseasca si il intreaba pe David "Vrei sa aerisim?", la care Daviducul raspunde intr-o germana foarte condescendenta: "Eher nicht" (= mai degraba nu) ;-))

Bogdan: "Da, nu e motoric super dezvoltat, dar in schimb ii merg rotitele in cap de nu se poate..."

Eu: "Ei... lasa sa fie Hagi motoric super dezvoltat" ;-))

Starea vremii la narcisistii patologici

Cine citeste presa germana este probabil la curent cu cazul, de-acum celebru, Jörg Kachelmann.

Pentru cei care aud acum pentru prima oara acest nume, un scurt portret: elvetian de origine, 52 de ani, zodia Racului (ah, si cat de bine se incadreaza in profil ;-)))meteorolog de profesie si angajat al postului german ARD. Uitati-va la el, ce "normal" arata, ce inofensiv pare, ce sters si banal este (sau pare), ce figura aproape blanda... Asta ca sa nu va lasati inselati de aparente! Niciodata! Si pedofilii cei mai periculosi sunt la prima vedere cei mai inofensivi si "invizibili" barbati...

Tipul asta "inofensiv" a fost dat in judecata la inceputul lui 2010 de prietena lui, o moderatoare la radio pe nume Claudia D., sub acuzatia de viol si atac brutal cu un cutit. Colegii lui de la Meteomedia nu si-au crezut urechilor, multi credeau ca tipul era single... Claudia D. insa are dovezi ca a avut o relatie timp de 11 ani cu Jörg Kachelmann, foarte multi oameni i-au vazut impreuna, luau masa la restaurante italienesti etc. Pana si primarul din orasul respectiv spune ca stia despre relatia respectiva.

Ceea ce insa nu se stia pana la izbucnirea scandalului: 1999 este nu numai anul in care Kachelmann a cunoscut-o pe Claudia D., ci si anul in care a devenit tata. In octombrie 1999 i s-a nascut primul copil. Pe mama copilului, cunoscuta sub pseudonimul Denise W., o cunoscuse in firma lui, oficial ei se declara impreuna din 1999, dar se cunosteau inca din 1997. Jörg Kachelmann era pe atunci casatorit de peste zece ani cu Katja H. Este ca va incurcati deja in nume?

Inca in timpul casniciei cu Katja H., Kachelmann a intretinut in 1995 o relatie sexuala de mai multe saptamani cu scriitoarea Heike Nocker-Beyer. Ea stia ca nu e singura in viata lui si declara acum "Era un mic womanizer" (ah, ironia acestei expresii ;-))

Nasterea primului copil si casatoria ulterioara cu mama acestuia nu l-au impiedicat pe Kachelmann sa se vada cu Claudia D., dupa cum sustine ea si mai multi martori confirma. Claudia D. nu stia nimic despre sotie sau copii, ceea ce nu e de mirare considerand ca in 2004 Kachelmann s-a mutat cu sotia (se casatorise intre timp cu Denise W.) si cu cei (intre timp) doi copii in Canada... Desi intre Claudia D. si el se afla acum un ocean, ea inca ramasese cu convingerea ca Jörg si ea sunt impreuna.

Rolurile se schimba iar. Incepand cu 2009, o noua femeie semneaza felicitarile de Craciun ale lui Kachelmann, o anume Katia, "cea mai importanta femeie in viata lui Jörg Kachelmann". Colegii stiau, asta nu mai era un secret. Era insa un secret faptul ca Jörg Kachelmann se despartise abia in 2009 de Denise W. Era insa un secret faptul ca Jörg Kachelmann continuase sa se vada cu Claudia D. din Schwetzingen, care credea in continuare ca ea era "the one and only" in timp ce de fapt bietul domn Kachelmann isi impartea barbatia la 3 femei.

Viata lui era dealtfel o minciuna de la cap la coada, individul se pare ca a avut intr-o perioada pana la 7 amante concomitent (revista BUNTE are numele a 14 femei in total, dintre care 2 sunt cunoscute in mass media), fiecare in alt oras (el calatorea mult, cu firma lui meteo), fiecare credea ca ea este singura lui prietena si viitoarea doamna Kachelmann, el le numea doar "scumpo" sau "comoara mea" ca sa nu le incurce numele, avea mai multe mobile si blackberry-uri, trimitea in unele seri cate 14 SMS-uri cu textul "Noapte buna, pustoaica mea", ce mai, era mai organizat ca Obama si expresia "viata dubla" nu descrie nici pe departe realitatea acestui "mic womanizer"...

Asta ar fi partea concreta, dovedita a scandalului. Acum, la chestia cu violul se cam reduce totul la "he said, she said"... care e mai credibil, care nu se incurca in fata avocatilor si a judecatorilor, care are nervii de otel? Si tot asa. Doctorita de la clinica din Heidelberg, care a controlat-o pe Claudia D. dupa seara cu presupusul viol, a declarat ca avea deja hematoame pe interiorul pulpelor, asemanatoare cu cele pe care le vede de obicei la alte victime de viol. Avocatul apararii sustine ca Claudia D. si-a produs singura acele hematoame. Psiholoaga cu expertiza a constatat ca martora nu este din cale-afara de consistenta in relatarile ei, dar asta se poate datora si traumei suferite. Politista care i-a luat depozitia initial a spus ca femeia tremura din tot corpul, isi infigea permanent degetele in carne, avea o privire terorizata si tresarea din orice... Faptul ca a spus si cateva minciuni (de exemplu despre cum a aflat de existenta altor femei) este de asemenea uman si normal.

Kachelmann pe de alta parte este un narcisist patologic de manual: "simpatic", dezarmant, sarmant, alunecos doar atat cat sa nu dea de banuit celor care nu se pricep deloc la oameni... Dar cum se explica faptul ca in seara respectiva a avut nevoie de doua ore si jumatate pentru a ajunge din Schwetzingen in hotelul lui din Frankfurt-Mörfelden, cand drumul respectiv se face de obicei in 45 de minute? Oare seara nu a fost mult mai "dramatica" decat a descris-o el: "sex, apoi spaghetti si televizor"??

(Citesc chiar azi ca procuratura din Mannheim mai are o martora pentru un alt caz de violenta sexuala din partea lui Kachelmann, din ianuarie 2010. E vorba de o femeie care lucreaza pentru televiziunea elvetiana si care nu doreste sa depuna marturie in Germania. Ramane de vazut daca o vor audia in Elvetia, caz in care s-ar putea sa i se deschida lui Kachelmann si acolo un proces, in patria-muma...)

Chestia este ca aceasta Claudia D. a aflat cumva, candva, despre existenta altei (altor!) femei si in seara (presupusa a) violului l-a confruntat pe domnul meteo. Ei, pentru mine aceasta confruntare este punctul crucial al ridicarii nivelului de credibilitate al femeii.

Ce se intampla cu narcisistii patologici cand se destrama panza pe care au asezat-o cu atata maiestrie pe ochii celor din jur si sunt aratati in plina lumina a narcisismului lor? Isi pierd controlul in totalitate.

Intr-un caz asemanator de viata dubla, un sot si tata de familie isi construise intreaga existenta pe minciuna ca este doctor, se ducea in parcuri si citea ziarele in perioada cat ar fi trebuit sa fie la servici, isi escrocase atat parintii cat si socrii cu afaceri banoase, cu investitii false, apoi si-a ucis socrul cand acesta i-a cerut o parte din bani pentru a face o croaziera cu sotia lui, iar cand adevarul a iesit la iveala complet, acest sot si tata iubitor a luat o pusca si si-a impuscat sotia si ambii copii. Caz real. Din aceasta perspectiva, reactia de care e acuzat Kachelmann (ca a amenintat-o cu cutitul pe Claudia D. si a violat-o) mi se pare foarte credibila.

Sa nu uitam ca violul in sine nu este un act primordial sexual, asa cum s-ar crede la prima vedere, ci este un act de violenta exprimata si accentuata prin sex, este un act de demonstrare a puterii, de recapatare a controlului asupra unei situatii de criza, un act de umilire a persoanei violate...

In concluzie, eu inclin s-o cred pe Claudia D.

Looking for his soulmate

- un afis pus la metroul din Frankfurt -

"Hello, tu esti japoneza care pe 12 noiembrie 2010 se intorcea din Tokyo cu bagaje multe. Eu sunt chinezul cu care ai avut o conversatie in S-Bahn de la aeroport pana la gara principala. Am vizitat amandoi castelul din Marburg si ne-a placut.

Ne-am intretinut foarte placut in S-Bahn si eu nu am avut din pacate inspiratia de a-ti cere numarul de telefon inainte de a fi coborat din tren. Sper sa am noroc si tu sa poti citi anuntul meu si sa ma cauti la http://www.nihonjin.de/ ca sa ne putem cunoaste mai bine."

Bafta, Chuhao, sa-ti (re)gasesti jumatatea!

Quote

"Do you know how to create a disturbed personality?
Constant criticism and lack of affection.
Works like a charm."

- Dr. Cal Lightman in "Lie to me"-

Vacuum stiintific

Haideti sa va mai dau o bomboana acra cu gust de Big Pharma...

Urmatorul articol e tradus din revista Spiegel din ianuarie 2011.

* * * * *

Vacuum stiintific

- Absolut inutil si potential periculos - acesta este verdictul expertilor despre un medicament administrat in cazuri de urgenta. Un caz plin de falsificari reveleaza cum a fost infrumusetata in mod intentionat efectivitatea unui medicament -

Indiferent daca e vorba de cadere de tensiune, un cap spart sau pierdere de sange - aproape instinctiv orice medic de urgenta apeleaza la canula de perfuzie. Aproape orice eventualitate de urgenta este tratata intai si intai cu o perfuzie.

Adesea ceea ce se afla in punga de perfuzie este HES (plasma artificiala cu numele hidroxietil amidon). Daca e sa dai crezare unei statistici recente, e vorba de un adevarat medicament-minune: aproape 70% (saptezeci la suta!!!) din personalul medical intervievat cred ca HES imbunatateste prognosticul de supravietuire la oamenii grav bolnavi si la cei raniti. In ultimii 5 ani, aproape 40% din cei intervievati au inceput sa foloseasca exclusiv perfuziile cu HES.

La fel precum proteinele din plasma leaga lichidul si il pastreaza astfel in vasele de sange, HES este menit sa stabilizeze circuitul sangelui - in cazuri de accidente grave sau operatii serioase sau septicemie etc. Drept urmare, sticlele sau pungile cu HES nu lipsesc din nici o salvare, din nici o sala de operatie, din nici o sectie de reanimare. Cu Voluven, un produs HES al firmei Fresenius Kabi, au fost deja tratati peste 30 de milioane de oameni!

Dar pe ce se bazeaza de fapt reputatia acestui medicament ca "medicament-minune"? Revista de specialitate Anesthesia & Analgesia a inceput sa cerceteze aceasta tema - cu un rezultat uimitor: nu exista practic nici un fel de studii de valoare, iar cele putine care exista ii atribuie medicamentului HES o efectivitate care este doar minimal mai mare decat aceea a solutiei saline. Cu atat mai grave sunt insa efectele secundare: in special blocajul renal, sangerari interne si o mancarime care dureaza ani de zile sunt numite in lista de efecte secundare.

Exista chiar argumente in favoarea faptului ca HES, administrat in doze mari, inrautateste prognosticul de supravietuire la bolnavii grav, mai ales la cei cu septicemie; de asemenea, alte studii arata ca HES le poata dauna in mod direct si celor cu traume craniene. Nu exista absolut nici un fel de dovezi stiintifice ca noile produse HES ar fi mai bune decat cele vechi. (exact ca si cu vaccinurile, my dear friends! - nota trad.)

Rezumatul unuia din autorii lucrarii de cercetare despre HES (Konrad Reinhart, director al clinicii de anesteziologie si terapie intensiva a clinicii universitare din Jena) suna asa: "HES este, conform cu studiile actuale, un medicament absolut inutil si potential periculos".

Ca la manual arata cazul HES cum un medicament se poate afirma in practica medicala fara ca efectivitatea lui sa fie vreodata dovedita stiintific fara umbra de indoiala. Firmele producatoare au invocat sistematic efectivitatea produsului lor, pana cand imaginea frumoasa a unui HES sigur, efectiv, indispensabil si salvator de vieti s-a ancorat in constiinta medicilor.

A fost nevoie de scandalul legat de anestezistul Joachim Boldt pentru ca lumea de specialitate sa tresara speriata. Ca director al clinicii Ludwigshafen, Boldt incasase ani de zile bani de la toti producatorii importanti de HES pentru conferinte si pentru executarea unor studii. Boldt a publicat aproape 70 de lucrari pe tema asta si mai toate cu evaluari pozitive.

Boldt este un orator excelent si un prieten al adevarurilor simple. Angajat de industria farmaceutica, el a expus aceste "adevaruri simple" la nenumarate seminare si congrese medicale; in prelegerile lui, el a vandut cu maiestrie in fata a sute si poate mii de medici basmul unui HES de calitate indubitabila.

In toamna lui 2010, Boldt a fost insa in sfarsit demascat ca falsificator - iar odata cu el s-a impiedicat si mitul HES. Imediat, clinica l-a dat afara pe Boldt, dupa ce banuielile incepusera sa se inmulteasca. Intre timp iese la iveala ca Boldt avea in Ludwigshafen un intreg laborator de falsificare.

Nu numai ca in urma cu un an Boldt a condus un studiu despre HES fara acordul pacientilor si al Comisiei Etice, a falsificat semnaturile celorlalti autori si foarte probabil si mare parte din rezultate. Acum i se mai reproseaza de catre redactorul sef al revistei Anesthesia & Analgesia ca deja in 2002 el manipulase rezultatele unor studii pentru ca versiunea mai noua a unor produse HES sa arate mai bine decat cea veche.

O comisie formata de clinica Ludwigshafen impreuna cu un anestezist angajat special in acest scop urmeaza sa verifice minutios si alte studii suspecte ale lui Boldt. Procuratura din Frankenthal si-a inceput si ea ancheta pentru falsificare de acte si posibila violare a legii medicamentelor.

Totusi, cum a fost posibil ca infuziile cu HES sa patrunda in practica medicala? Firma producatoare B. Braun Melsungen a verificat din nou documentele despre produsele HES proprii si a ajuns la concluzia ca evaluarea beneficiu-risc nu s-a schimbat. Si Fresenius Kabi ramane la convingerea ca produsele sale HES indeplinesc cerintele de efectivitate, calitate si siguranta. Amandoua firmele sustin ca produsele lor HES au fost supuse unor teste clinice de amploare inainte de a fi lansate pe piata.

In realitate, primele produse HES au fost lansate pe piata germana cu 35 de ani in urma - fara a fi supuse standardurilor medicale de astazi! De atunci au mai aparut nenumarate produse HES - dar nici unul nu a parcurs procesul complet de admitere. "Toate admiterile de produse HES noi se bazeaza inca pe datele vechi din anii '70", explica Rembert Elbers, seful sectiei de specialitate din Institutul Federal de Medicamente si Produse Medicale. "Toate sunt doar putin imbunatatite cu studii interim si literatura mult citata".

In acest vacuum stiintific, Boldt a fost pentru industria farmaceutica instrumentul perfect care sa creeze o fatada asa-zis stiintifica pentru propagarea produselor lor: ambitios, avid de bani si fara mari scrupule.

Boldt si-a inceput primele studii despre HES la clinica universitatii din Gießen. Intre medicii tineri de acolo, marele tel declarat era de a castiga multi bani. "De la un milion in sus incepe omul" - asta era deviza. Se salutau cu "Sieg, heil und fette Beute" (Victorie si punga groasa). Porecla lui Boldt era "Dirty Harry".

In 2004 procuratura din Gießen a deschis ancheta impotriva a 11 doctori, printre care si Boldt. Erau banuiti ca facusera experimente pe pacienti sedati si narcotizati, fara a fi obtinut in prealabil acordul acestora. In aceste experimente (in care intotdeauna erau folositi pacienti de la asigurarile medicale "normale" si nu cele private!), narcozele erau prelungite inutil si se administrau medicamente in doze mari acolo unde nu erau necesare. Doi pacienti au murit, unul din ei din cauza de sangerari interne dupa administrare de HES.

Despre majoritatea experimentelor nu s-au mai gasit documente. Un caz unde a putut fi dovedita vatamarea corporala era deja prescris. In final ancheta a fost inchisa fara a se ajunge la vreun proces. "Eram convinsi ca acolo nu iesise fum fara foc", spune procurorul de atunci Reinhard Hübner. "Dar nu am putut aduna destule dovezi".

La ancheta din Gießen, Boldt nu era suspectul principal. Cu toate acestea, procuratura Frankenthal a luat acum legatura cu procuratura Gießen si spera sa aduca astfel si mai multa lumina in cazul actual. Boldt nu a putut fi contactat inainte de publicarea acestui articol, pentru o luare de pozitie.

Ancheta din Gießen nu i-a afectat pe atunci reputatia. Nimeni nu s-a indoit vreodata de datele lui. Ele au fost citate de nenumarate ori si au aparut in documentele de admitere oficiala pe piata ale produselor respective, ba chiar au aparut si in renumita si respectabila revista "Cochrane Reviews", care este cunoscuta pentru calitatea stiintifica de mare nivel. (Mai cunoastem cazuri din astea si cu vaccinurile! - nota trad.)

Boldt a reusit sa patrunda si intr-un cerc de lucru al Camerei Federale a Medicilor care se ocupa de formularea recomandarilor pentru medici. Tocmai el a formulat modul de folosire al albuminei, redactand un verdict nimicitor pentru acest produs care face concurenta produselor HES, avand grija in schimb sa laude permanent produsele HES.

Intre timp, Camera Federala a Medicilor a retras din circulatie acele recomandari, care urmeaza a fi modificate. Reinhart, cel care a scos la iveala toata inselaciunea, declara: "Acum, prin cazul Boldt, poate se trezesc la realitate oamenii si inceteaza sa mai creada in basmul cu medicamentul minune HES".

* * * * *

Acesta este inca un exemplu DE MANUAL despre inselatoriile, falsificarile si coruptia care domnesc in domeniul medical unde ajung bratele caracatitei numita industria farmaceutica. Va doresc sa nu aveti nevoie prea curand sa ajungeti pe mana unor asemenea oameni, care nu se dau inapoi de la nimic pentru profiturile lor si pentru care o viata de om nu inseamna absolut nimic.

O zi din viata mea de mamica

Vreau sa incep anul nou cu o postare frumoasa, despre preaplinul sufletesc al starii de mamica si cum decurge o zi normala pentru mine.

Diminetile mele incep tarziu, fiindca ma culc de obicei dupa 1 noaptea si sunt rupta de oboseala, ma trezeste de obicei David intre 9 si 10 ... Cand ma bag noaptea in pat, uneori el se trezeste putin, se foieste, gangureste sau emite plescaitul ala dulce care imi incalzeste inima, apoi imi cauta mana, mi-o ia, incepe sa se legene putin sau alteori vine la mine pe brat si asa adormim amandoi...

El fiind un mic cameleon, ma simte pe mine si uneori, cand eu dorm beton dimineata, doarme cot la cot cu mine chiar pana la 11 ... Ii aud apoi ganguritul cand se trezeste, il simt cum se intinde cu voluptate, moment cand eu ridic patura mea si intind bratul, iar el vine si se mai ghemuieste la pieptul meu cateva minute dulci, in care eu de obicei atipesc din nou (uneori chiar adormim mai departe asa) ... As vrea sa inghet undeva in timp clipele astea atat de pretioase, de care incerc sa-mi umplu sufletul in fiecare zi, sa-mi fac o rezerva pentru ziua cand el va incepe sa doarma singurel in camera lui (zi pe care o vreau tot mai indepartata).

Dupa aceea incepe sa ciripeasca ... si nu se mai opreste ... Apoi vine spre mine si spune cu vocea lui subtirica si dulce "Hallo Mama, gehdir ok?" (geht's dir gut? = esti bine, totul ok?). Din clipa aia nu mai am voie sa ma intorc cu spatele la el, se apleaca si ma pupa pe obraz, apoi imi comanda "Jetzt runtergehen!" (= acum da-te jos din pat!). Nu am de ales. Ma ridic din pat, iau sticla de lapte pe care in fiecare dimineata devreme i-o pregateste Bogdan lui David si pe care eu apoi ca prin somn o pun pe jos langa pat, dupa ce David o goleste... Ma duc la baie si ma imbrac repede, in timp ce-i dau raportul ce fac si unde sunt si ca vin imediat la el, sa-l scot din sacul de dormit. Uneori ma asteapta, alteori se da jos cu sac cu tot si vine pâsh-pâsh pana la usa dormitorului razand, iar eu incep sa rad in hohote cand il vad din baie...

Il schimb de pampersi si il imbrac, chestie la care in ultima vreme trebuie sa negociez la nivel tot mai sofisticat fiindca a intrat si el in perioada lui "nu, nu si nu"... Eu am rabdare cat Everestul la chestii din astea, drept pentru care si el coopereaza. Ii respect dreptul de a ma refuza sau de a vrea altceva, dar in acelasi timp ii explic de ce trebuie sa facem lucrurile asa cum zice mama, iar in plus uneori ii mai fac si lui pe plac, cand se poate, ca sa vada ca nu sunt rau intentionata ;-) Deocamdata nu ma tem de "the terrible twos" sau de "Trotzalter", cum definesc englezii si nemtii aceasta perioada absolut normala, de definire si afirmare a personalitatii copilului. Mie imi pare bine ca incepe sa vrea sa se impuna si el, e cel mai normal lucru din lume si ma bucur ca pot gestiona bine totul...

Mai nou David a devenit curios sa vada ce tot curat eu in pampersii lui si zice "Kaka kukn" (= Kaka gucken = Sa vad caca), asa ca ii arat ce produce ;-)) si ii explic ca toata lumea face caca si ca o parte din ceea ce mancam iese din nou afara sub forma de caca... Ma tot gandeam cum sa procedez ca sa-i transmit ca totul e normal si nu are de ce sa-i fie rusine, insa dupa o discutie cu Elfriede pe tema asta am inteles ca normal este de fapt sa-i fie rusine, este o faza normala si chiar necesara in evolutia lui, sa inteleaga ca zona genitala este ceva 100% intim, care-i apartine doar lui, ceva care trebuie protejat si deci oarecum ascuns... Elfriede mi-a explicat ca aceste sentimente de jena si de rusine sunt printre altele unul din factorii importanti care ii ajuta pe copii sa isi afirme granitele personale si nu se lase abuzati mai tarziu. Bun... am mai invatat ceva...

Dupa ce il schimb il mai las sa se joace putin cu masinutele si cu smecheriile lui (de care e plina casa, fiindca atat eu cat si Bogdan nu ne mai putem opri din cumparatul jucariilor), dupa care mergem la micul dejun. Eu imi fac o cafea, uneori mancam cornuri sau chifle cu stafide, alteori mancam chifle cu unt si miere...

Dupa micul dejun fie iesim la parculet (daca vremea e ok) , fie il las in mai multe etape cate putin la TV, ca sa-mi fac si eu de cap la computer cu scrapping-ul meu... Intre timp mai rasfoim o carticica impreuna, ne mai jucam cu mingea, ne mai alergam prin casa, il mai gadil si-l mai invartesc prin aer (el e avionul!) etc.

La pranz ne uitam impreuna la Mickey Mouse (e deja traditie, din cand in cand strigam amandoi prin casa "Oh, Toodles!! Oh, Toodles"), apoi mancam de pranz, cel mai des paste cu legume sau risotto cu legume (si mananca baiatul meu la greu ciuperci, broccoli, spanac etc., nu ma pot plange), la 2 zile papa si carnita, cam o data pe luna ne regalam si cu cartofi prajiti cu oua si castraveciori acri ;-)) Nu-i (mai) place pateul de ficat, de asemenea de sarbatori am constatat ca nu-i plac nici sarmalele, nici salata de boeuf... Nu-i bai, nici noua nu ne placeau la varsta lui... Ce ma mira pe mine este ca nu-i prea mai plac in general cartofii, in schimb mananca bine paste si orez... O fi pe jumate italian si pe jumate chinez si mi l-or fi schimbat la nastere? ;-)

Dupa masa de pranz avem iar fiecare program de voie, el vine la mine cand are nevoie de tandreturi sau de joaca, iar in rest se joaca frumos langa mine cu masinutele lui sau, mai nou, cu garajul adus de Mos Craciun, care ocupa aproape o juma' din camera lui ;-))

Seara vine si tati si il ia in primire, se joaca impreuna tare foarte frumos (ca baietii), imi creste inima cand ii aud razand si alergandu-se prin casa sau cum Bogdan il mai ridica si il intoarce cu capul in jos, iar David rade de se prapadeste... Seara de obicei David mananca impreuna cu Bogdan (paine cu unt si gem sau cu cascaval sau cu icre rosii sau cu putin iaurt natural), iar eu mananc mai tarziu si ceva mai putin, de obicei la computer. Oh, da, stiu pe de rost din toate cartile de psihologia copilului bla-bla-ul despre cat de importante sunt mesele de familie, sa stea cu totii la masa ca sa celebreze timpul petrecut impreuna (!), dar eu cred ca multi insista pe religia asta ca fiind absolut necesara doar fiindca altfel probabil nu-si petrec destul timp valoros cu copilul si se simt vinovati si incearca sa compenseze ceva, ori la mine e altfel, eu nu am nevoie de timp calculat petrecut cu copilul intr-un anume cadru fix. Eu cred ca e ok si sa se manance impreuna si sa nu se manance intotdeauna impreuna.

De exemplu, imi aduc aminte ca si la mine in familie se manca neaparat in grup, adica eu si tata ne asezam la masa in bucatarie in timp ce mama mai avea de fumat jumatate de tigara si imputea tot aerul din bucatarie, apoi tata hapaia totul in 5 minute si se ridica de la masa exact cand mama se aseza, apoi tata se ducea in baie ca sa-si curete nasul cu apa sarata (si nu va pot descrie indeajuns de realist zgomotele scarboase pe care le scotea cand isi scuipa flegmele, in timp ce eu inca nu terminasem de mancat), era o atmosfera "de vis" la mesele noastre de familie, asa ca retrospectiv ma gandesc ca poate ar fi fost mai bine pentru mine sa fi mancat singura, pe balcon eventual... Relatia disfunctionala pe care o am cu corpul meu prin alimentatie (mai bine zis prin dependenta de ciocolata) nu se datoreaza in nici un caz ritualurilor de masa, fie ca mancam impreuna cu parintii, fie ca nu. Lipsa de respect fata de propriul corp si propria sanatate, ignorarea adevaratelor nevoi, apelarea la surogaturi pentru a umple un gol sufletesc, toate astea sunt consecintele lipsei de iubire de la parinti, nu a mancatului intr-un cadru neadecvat... Sa fim seriosi... Cand o relatie este busita, nu te poti minti ca o salvezi aranjand ritualuri fixe cu stat la masa fata in fata, eventual la o lumanare, si mancand impreuna. Asta nu repara nimic, nu compenseaza lipsa de intimitate adevarata dintre oameni.

In fine...

Dupa masa de seara ne apropiem de ritualul de nani. David se mai joaca, alearga prin casa, merge cu bobbycar-ul... uneori mai sta la tati in brate si se uita amandoi la cate un reportaj pe National Geographic... Cand se apropie ora de culcare, incepem iar negocierile: "David, te mai joci 5 minute si apoi gata... mergem la nani, da?". Cand ii amintim chestia asta, zice singur "Munuten pilen..." (= Minuten spielen = minute joaca), e atat de scump de ne vine la amandoi sa radem si nu ne lasa inima sa-l luam inca la nani... Cand il luam, la inceput plange si se zbate, daca il ia Bogdan incepe sa strige "Mami, mami!!", daca-l iau eu incepe cu "Papa! Papa!!"... Eu ii explic calma ca e noapte, e intuneric, ca toata lumea face nani, ca a doua zi o sa ne jucam si mai frumos, ca o sa mergem iar tai-tai, in fine, o gramada de tactici de moment, care - Doamne-ajuta! - deocamdata functioneaza ireprosabil... Dealtfel, nu imi voi pierde niciodata convingerea ca daca-l tratez cu iubire si cu respect, David va coopera intotdeauna!!

Il iau in bratica si-l pun pe comoda de infasat, il schimb, in timp ce povestim cum a fost ziua, recapitulam tot ce am facut, ce am vazut etc. Apoi mergem la baie sa ne spalam pe dintisori; cand mai are momente de refuz ii explic ca toata lumea se spala pe dintisori, ca daca nu se spala o sa vina Baktus si Karies (= bacteriile si cariile) si o sa-i cada dintii si n-o sa mai poata sa manance, ii spun ca e important sa avem dintii albi si frumosi (cu toate ca eu sunt un exemplu jalnic, cu inceputul meu de parodontoza), iar el de fiecare data sfarseste prin a coopera, iar eu in final ii multumesc ca m-a ajutat si a tinut dintii cum trebuie ca sa-i pot spala ca lumea...

Dupa aceea urmeaza un mic ritual de joaca: eu il tin in brate, deschidem dulapul de la baie si el scoate cele doua clepsidre si incepe sa se joace cu ele, le intoarce pe toate partile si urmareste fascinat cum se scurge nisipul prin ele. Apoi stinge lumina si mergem in dormitor. Il bag in sacul de dormit, ii mai dau o data sa bea apa, apoi ne bagam in pat. De vreo cateva luni are din nou nevoie sa stea cineva cu el pana adoarme, imi spune direct "Mama hier bleiden" (= Mama hier bleiben = Mama sa stea aici). Eu stau pe spate si el vine si se lipeste de mine, cu capul pe umarul meu... Apoi se intinde pe o parte, cu fata la mine, imi ia mana si incepe sa se joace cu ea, sa-mi miroasa degetele (e sensibil olfactiv ca si taica-su, care ma amusina mereu in "tineretile" noastre involburate ;-)), apoi mi-o intoarce pe toate partile, uneori mi-o si pupa, moment in care inima mea se topeste de tot... La un moment dat se pune pe burtica si cere "Massage", cum l-a invatat tati ;-) Ii fac un masagel (cred ca mai mult ii dau Reiki) si il simt cum se linisteste si incet-incet il ia somnul... Uneori dureaza 20 de minute tot ritualul, alteori e inca treaz si are chef de joaca, asa ca incepe sa ceara gadilaturi, vine aproape de fata mea si face grimase ca sa ma faca sa rad, iar eu ii intru in joc si asa mai petrecem impreuna vreo jumatate de ora de tandreturi care pentru mine valoreaza aur curat!

Lasand la o parte toate problemele, depresiile, crizele, suferintele mele personale, care nu au absolut nici o legatura cu David, nu as vrea sa schimb absolut nimic din ceea ce sunt si ce am acum. Sunt fericita si multumita si implinita cu acest mic bulgaras de viata pe care mi l-am dorit cu atata ardoare si cu care am fost rasplatita dincolo de cele mai fantastice visuri ale mele, nu as mai vrea si nu as mai putea sa traiesc nici o milisecunda fara el!! Este o incantare de nedescris in cuvinte sa-l vad cum creste, cum rade, cum se joaca, cum incepe sa inteleaga viata, cum ii stralucesc ochii si cum se bucura de orice fleac, cum e prietenos si vorbaret oriunde ne-am duce, cum infloreste pe zi ce trece, cum radiaza vitalitate si fericire neumbrita!

Iti multumesc, Daviducule scump si drag, ca ai venit in viata mea!

LA MULTI ANI!!!

Va doresc din tot sufletul,
voua si celor dragi voua,
un an nou mai bun,
cu multa sanatate,
cu visuri implinite,
cu dragoste nesfarsita
si fericire neumbrita!

LA

MULTI

ANI!!

Merry Christmas!

For this holiday season,
may your days be crisp and clear
and filled with warm gatherings,
precious time spent with loved ones
and lovely walks in the white nature!
May your ears be filled with joyous sounds,
singing voices, laughter and chatter!
May you find the comforts of home
wherever you are and celebrate
in the spirit of traditions old and new:
baking cookies, window shopping, lighting candles,
exchanging gifts with family and good friends.
May you be surrounded with hearts aglow,
bringing fond memories
and a hopeful look toward the year to come...
May every face you see shine with the joy of giving,
the peace of mind and serenity of the heart.

May the new year bring you all that is good
and the realization of your hopes and dreams,
and the birth of new ones
as you grow and prosper at each step ...

Merry Christmas!!!

Continuare la povestea cu Kilian

Am vrut initial sa adaug ceva la comentariile de la postarea trecuta, dar mai bine scriu o postare noua.

In martea cand i-am trimis Ullei SMS-ul cu textul "Din diverse motive personale eu nu mai vin la grupa", am primit un telefon de la Miriam (mamica lui Noemi).

Despre Miriam trebuie sa spun ca imi aminteste de cumnata mea (amandoua Rac, amandoua vorbesc pe un ton fals si afectat, amandoua sunt foarte vanitoase si obsedate de fizic). Miriam asta are 2 copii (un baiat de 8-9 ani, Noemi de 2,5 ani) si al treilea e pe drum. Acum vreo 2 luni ma sunase cu lacrimile in gat si speriata in ultimul hal, avusese o noua cearta urata cu sotul ei (cu care nu se intelege deloc de ani de zile, de te intrebi DE CE mai toarna copii cu el!), care i-o luase pe Noemi si o amenintase c-o da afara din casa (ea era gravida in 6 luni atunci, iar de sarcina cica n-a stiut nimic pana in luna a 3-a sau a 4-a!! Dar nici de protectie n-a auzit???). In fine, am sarit in ajutor (sotul ei incuiase camera computerului si ea nu avea acces la internet), am cautat pe google, i-am facut rost de vreo 5 adrese si numere de telefon de la avocati pentru dreptul familiei, am incurajat-o, na, cum se procedeaza de obicei in aceste cazuri. Ea facuse si la politie un denunt impotriva sotului, se pare ca nu era prima oara etc. O saptamana mai tarziu erau "impacati". Iar o asemanare cu cumnata mea, care la fel se certa si se invinetea cu prietenul ei, pentru ca o ora mai tarziu sa se puna la usa si sa urle "Nu pleca, nu pleca!", iar doua ore mai tarziu sa gafaie amandoi transpirati in pat...

Deci Miriam ma suna (pusa de Ulla sub pretextul "Hai, ca tu esti mai diplomata"). Si incepe sa ma descoasa, evident stiind care era motivul pentru care nu mai mergeam la grupa. I-am spus in mare ce am scris si aici in postarea cealalta, i-am explicat ca pentru mine tot conflictul este mai mult decat o contradictie teoretica intre metodele diferite de a "educa" un copil, i-am spus ca imi pare rau si de Silke, ca e stresata si nu are nici un ajutor de la sotul ei, isi creste copiii singura, dar in fond ea e adulta, a fost alegerea ei, este responsabilitatea ei, iar eu ma identific cu Kilian si mi se rupe inima de mila lui si nu mai suport sa-l vad neglijat si maltratat verbal. Chiar mi-a venit si sa plang cand i-am spus asta... I-am amintit ca la un moment dat Silke facuse o cadere nervoasa si, de fata cu noi, l-a smucit pe Kilian si a plecat cu el val-vartej de la grupa, clipa in care mi se facuse MIE frica de ea si i-am spus lui Miriam ca mi-am amintit - fizic!! - de bataile furtunoase pe care le primisem de la mama, asa ca, indiferent ce mi-ar spune ea, eu sunt convinsa in sufletul meu ca Silke il si bate pe Kilian cand o mai lasa nervii (iar bietul copil probabil ca o "provoaca", avand nevoie de dramul ala de atentie!).

Miriam m-a aburit ca au vorbit si ele cu Silke, ca i-au reprosat ca din cauza ei nu am mai venit eu la grupa... Mi-a povestit ca inainte de mine ii mai facuse si Sabine reprosuri lui Silke (!?!), dar ea continuase sa vina, iar de la venirea mea nu am auzit-o niciodata pe Sabine sa mai comenteze ceva, deci intrase deja in jocul "hai sa ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic", iar Silke nu invatase nimic si continuase tot asa, ba chiar acum e si mai rau!! Si atunci, i-am spus lui Miriam, pentru ce sa-mi fac eu zile amare si sa ma simt prost, cand lupta asta de Don Juan nu duce la nimic? Ea a incercat sa-mi spuna ca vor mai discuta cu Silke (eu i-am spus ca insusi faptul ca m-a sunat EA si nu Silke demonstreaza ca nu se va schimba nimic, ca Silke nu e dispusa sa schimbe nimic!!!), apoi i-am trimis pe mail linkul spre blogul lui David, unde eu relatasem detaliat toata polologhia atat in germana cat si in engleza, si i-am scris ca - daca Silke mai are vreun interes, dupa ce citeste acolo - sa ne asezam toate si sa discutam si sa clarificam ceva, sa ma contacteze. Am adaugat ca si ele (Miriam si Ulla) vor trebui sa-si modifice comportamentul si mentalitatea din radacini, daca vor sa ma mai vada acolo la grupa, fiindca si ele au facut greseli enorme indemnandu-si copiii sa fie agresivi la randul lor...

Mai e cazul sa va spun ca de atunci nu a mai dat nici una din ele vreun semn de viata?

Iarna adevarata la Frankfurt

A venit si la noi iarna.

Opera din Frankfurt, noaptea

Obertshausen, la miezul noptii

In weekend

Offenbach, sambata

Decembre

Decembrie

Cumplita luna...

Ma simt atat de trista...

Pierduta...

Mai singura ca niciodata...

Pana unde sa merg cu toleranta?

Motto: Silke mon "amour"

Azi nu ne-am dus la grupa de activitati. Martea trecuta a fost un cosmar pentru mine si presupun ca nici pentru David n-a fost o incantare.

In primul rand ne-au mutat de la parter (unde aveam o camera mare de tot, pentru joaca si pentru micul dejun) la etajul unu, unde avem o camera mica pentru micul dejun (si ne inghesuim ca naiba, ca suntem 8 mamici cu 11 copii!) si alaturi o alta camera mica pentru joaca - unde sunt o canapea, niste perne, cateva jucarii si un tobogan din lemn pus in coltul camerei. Singura bucatarie este la parter (deci tb. sa ne caram pe niste scari inguste cu farfurii, cani, tacamuri, cana de cafea, lapte, mezeluri, branza si ce mai avem noi prin frigider).

In fine, prima impresie n-a fost prea favorabila, dar nu avem de ales, caci la parter s-a mutat acum mini-gradinita (aia vin zilnic si regulamentul pentru protectia impotriva incendiilor spune ca ei au prioritate sa se foloseasca de camera mare de jos).

Ei, ne-am pus noi la masa, am mancat micul dejun, insa David venea tot timpul la mine si nu parea sa aiba mare chef sa se joace in cealalta camera - unde pe copii nu-i vede nimeni!!

La un moment dat, vine Arian plangand in hohote si vrea sa fie consolat de mama lui fiindca - din nou - il batuse Kilian! Mama lui (care evident voia sa fie lasata in pace) ii raspunde absenta "Dar da si tu, atunci loveste-l si tu!". Iar am intervenit, rugand-o pe Ulla sa nu-i mai spuna copilului sa loveasca, apoi m-am uitat la Arian si i-am spus "Arian, tu sa nu lovesti, ca nu e bine sa lovesti! Mai bine pleci, te duci in alta parte si nu te mai joci cu cine te loveste!!".

Ei, atata mi-a fost, ca a sarit de bombeu coana Silke (mama lui Kilian) si m-a pus imediat la punct pe un ton foarte doct si directoral: "Feli, te rog, asa nu!! Nu excludem copilul, nu-l dam la o parte!". Eu, calmul intruchipat: "Ah, dar lovitul e ok?". Ea, pe acelasi ton: "Nu, dar te rog frumos, nu excludem copilul!!" - eu am repetat tot calma: "Bine, Silke, dar atunci lovitul inapoi este o optiune?? Te rog sa-mi raspunzi!!"

A intervenit o alta mamica, s-a aplanat cumva discutia, dar deja se simtea in atmosfera agresiunea...

Cateva minute mai tarziu, o alta mamica o intreaba pe Silke daca s-a gandit sa mearga la consiliere. Imi statea pe limba sa completez: "Pentru TINE, nu pentru copil!!" - dar am tacut. Silke raspunde, pe un ton agresiv-defensiv: "Mda, ne-am gandit, dar stii, asta e PROBLEMA MEA!". Din nou imi statea pe limba sa-i spun "Draga mea, cand spui ca asta e problema ta mi-e clar ca vrei sa ne inchizi gura, dar cand copilul tau ii bate pe ai nostri, asta nu mai e demult doar problema ta!" - dar am tacut din nou.

Dupa alte cateva minute, o alta mamica incearca penibil sa aplaneze lucrurile aruncand un cliseu: "Pai la varsta asta toti sunt asa...", la care am comentat: "Imi pare rau, dar nu e adevarat... David nu este asa, de exemplu..." - evident ca Silke nu putea sa rateze sa-mi raspunda pe un ton foarte intepat, din varful buzelor: "Ei, bravo tie, Feli, ca al tau copil este altfel!"...

Am simtit ca mi se urca sangele la cap. Cat de toleranta ar trebui (sa pot) sa mai fiu cu o asemenea persoana care geme de ignoranta si agresiune? Pentru ce sa suport, pe langa teama ca fi-su il va lovi pe David, si raspunsurile ei jignitoare cu care ea crede ca rezolva problema punandu-ma pe mine la punct? Si pana cand? M-am saturat pur si simplu sa bagatelizam chestiile astea si sa inchidem ochii si sa ne facem ca nu vedem, ca nu cumva sa ranim orgoliul mamicii iresponsabile si ignorante, care refuza sa se confrunte cu problemele pe care copilul ei le pune in act din ce in ce mai acut! M-am saturat sa le apucam pe asemenea mamici cu manusile de dantela in timp ce ele tipa/urla la copii sau ii ignora, ii smucesc, sau ii critica, ii pedepsesc trimitandu-i in camera lor sa stea acolo singuri (asta n-o mai deranja pe Silke, dar o deranja sfatul meu catre Arian sa se retraga de langa Kilian cand acesta il loveste!), m-am saturat de ifose, de superficialitate, de raspunsurile pline de o aroganta prost mascata cand tot lor le pute oala clocotind sub nas, m-am saturat sa ma fac ca nu vad, ca nu observ, sa tac, sa menajez, sa fiu draguta si sa fac conversatie ieftina ca nu cumva sa deranjez pe cineva cu vreun comentariu, m-am saturat sa tot simt in vocea si atitudinea lor o agresiune cuplata cu invidie la adresa mea, fiindca eu sunt aia care "le stie pe toate" si copilul meu nu face nici un fel de probleme!

Am decis ca voi vorbi cu sefa de acolo si o sa incerc sa schimb grupa, se pare ca mai sunt si joia si vinerea grupe de activitati cu copii de varsta lui David. Iar daca nu se poate, caut ceva in Offenbach sau in Frankfurt eventual. Trebuie sa gasesc altceva.

Iesirea din matrice

V-ati gandit vreodata cat de inspaimantator de GENIAL este filmul "The Matrix"?

Pentru cei care inteleg, acest film este o metafora a vietii noastre. Noi toti suntem sau am fost intr-un anumit punct al vietii noastre Thomas A. Anderson, alias Neo, cel care are potentialul de a deveni THE ONE.

Trinity poate fi cumva jumatatea sufleteasca, cea care ofera iubire, sustinere morala si sacrificiu. Triada unei iubiri cu usoara tenta materna. Morpheus poate fi cumva terapeutul, indrumatorul, ghidul, mentorul, deschizatorul de drum. Neo traieste intr-o lume in care functioneaza ca un robot si in acelasi timp simte ca ceva nu e in regula cu lumea lui, fara a sti sa spuna exact CE anume nu este in regula. Toti am trecut prin faza asta. Eu chiar obisnuiam candva, acum vreo 15 ani, sa spun ca simt cum imi lipseste ceva, simt ca ar trebui sa stiu ceva si nu stiu, ar trebui sa am acces la ceva care-mi ramane innaccesibil, asta ma innebunea! Pe vremea aia credeam ca ceea ce-mi lipsea era empatia sau o anumita sensibilitate sufleteasca, o anumita forma de intuitie, ceva de genul asta...

Trinity: Stiu de ce esti aici, Neo. Stiu ce faci... de ce nu ai somn, de ce traiesti singur si de ce in fiecare noapte stai doar la computer. Il cauti pe el. Stiu, fiindca si eu candva cautam acelasi lucru. Si cand el m-a gasit, mi-a spus ca de fapt nu-l cautam pe el. Cautam un raspuns. Intrebarea este ceea ce ne impulsioneaza, Neo. Intrebarea te-a adus aici. Stii intrebarea, asa cum si eu am stiut-o.
Neo: Ce e matricea?
Trinity: Raspunsul e undeva acolo, Neo, si te cauta, si te va gasi daca doresti acest lucru.

Neo intreaba la un moment dat "Ai avut vreodata sentimentul ca nu stii daca dormi sau daca esti treaz?" - cam asa traiesc oamenii teleghidati de catre subconstient, oamenii-zombie care nu au acces la propria lor constiinta, oamenii care reactioneaza orbeste, reflex, la triggere si pun in act vechi traume pe care sunt constransi sa le reinsceneze deoarece nu sunt capabili sa le constientizeze, la fel ca si oamenii care traiesc ca niste oi usor de manipulat cu "adevaruri" cu gust puternic de "1984" a lui Orwell.

Un "curier" binevoitor ii aduce lui Neo la birou telefonul pe care-l suna Morpheus. Morpheus ii spune "Nu sunt sigur ca esti pregatit pentru ceea ce vreau sa-ti arat, insa din pacate ne fuge timpul printre degete!"
Mai stiti ce se intampla la scena din birou? Morpheus vrea sa-l ajute sa scape si-l indruma spre exteriorul cladirii - unde atarna mica schela de fatada pentru spalatorii de ferestre - dar Neo se sperie ingrozitor, se uita in jos de la fereastra si ameteste, se sperie de moarte in fata "abisului" (= in fata necunoscutului), asa ca isi spune "Nu pot sa fac asta" si se duce inapoi si se preda. Scena poate fi asemuita cu perioada de cumpana a unei crize existentiale majore, in care incepem sa cautam ajutor (sau il gasim si fara sa-l cautam) si totusi ne e teama, ne e o frica de moarte sa iesim "pe geam", sa ne agatam de o schelarie care atarna in aer, si atunci unii din noi prefera sa se intoarca la ceea ce cunosc deja si sa se "predea", reluandu-si locul in vechea puscarie.

Urmeaza interviul in care trebuie sa dea socoteala pentru rebeliune. E ceea ce se intampla uneori cand unii dintre noi (copiii captivi) incearca sa iasa din sistemul disfunctional al propriei familii. "Copilul" trebuie sa se decida, in fata unor amenintari tot mai putin voalate, pentru una din vieti, pentru una din identitati: cea de cetatean exemplar al matricei sau cea de hacker subversiv care vrea sa dauneze sistemului. Neo e la inceput curajos si ii arata celebrul deget mijlociu agentului Smith, dupa care cere sa dea un telefon. La care agentul Smith ii spune "La ce-ti foloseste telefonul daca nu vei putea sa vorbesti?" Aici va amintiti cu totii faza in care lui Neo i se lipeste gura in cel mai adevarat sens al cuvantului, de nu mai e capabil sa scoata nici un cuvant. Tot o metafora - ordinul indirect al parintilor, al stapanilor matricei: "Taci, nu vorbi, nu divulga nimic, tine-ti gura!!!". Dupa ce i se strecoara si dihonia aia electronica in buric, Neo se trezeste si crede ca totul n-a fost decat un vis - efectul spalarii creierilor, cand psihicul pur si simplu nu rezista la imaginea adevarului si atunci se refugiaza din nou in minciuna, in iluzie, in negare.

Cand Neo mai apoi e pregatit sa-l intalneasca pe Morpheus si vine limuzina cu Trinity sa-l ia, in masina i se scoate masinaria electronica ce-i fusese implantata inainte de a i se sterge din memorie episodul cu interviul si amenintarea... Socul nu poate fi mai mare cand isi da seama ca totul fusese real!!! Inainte de asta, si in masina Neo e gata sa mai arunce o data prosopul si sa renunte, iar Trinity ii spune "Nu pleca! Cunosti drumul ala, e acelasi dintotdeauna. Si stiu ca nu vrei sa mai fii acolo!!".

Apoi vine marea intalnire cu Morpheus, in camera cu paharul de apa pe masa.

Morpheus: Imi imaginez ca te simti cam ca Alice cand a cazut in gaura iepurelui. O vad in ochii tai. Pari un om care crede ceea ce vede doar fiindca se asteapta sa se trezeasca imediat. Intr-un mod ironic, asta nici nu e departe de adevar. Crezi in destin?
Neo: Nu, pentru ca nu-mi place sa nu am controlul asupra propriei mele vieti.
Morpheus: Stiu exact la ce te referi. Esti aici pentru ca stii ceva. Nu-ti poti explica ceea ce stii, dar o simti. Ai simtit-o o viata intreaga, ca ceva e in neregula cu lumea ta. Nu stii ce anume este, dar e acolo, ca un ciob in mintea ta care te innebuneste. Acest sentiment te-a adus la mine. Stii despre ce vorbesc?
Neo: Matricea?
Morpheus: Vrei sa stii ce este? Matricea e peste tot. Si acum, aici, in camera asta. O vezi cand te uiti pe fereastra sau dai drumul la televizor. O simti cand te duci la servici... la biserica... o simti cand iti platesti impozitele. Este lumea care ti-a fost trasa peste ochi ca sa te orbeasca in fata adevarului.
Neo: Care adevar?
Morpheus: Adevarul ca esti un sclav, Neo. Ca toata lumea, te-ai nascut in prizonierat. Intr-o puscarie pe care n-o poti pipai sau gusta sau mirosi. O puscarie pentru mintea ta.

Noi toti - pana sa vedem adevarul - traim sau am trait in matrice. Matricea inventata si bine organizata de parintii-papusari. Mintea noastra se invartea mereu doar in cusca aceluiasi prizonierat! Cei care raman in starea de zombie-ism, cu creierul spalat de parinti, sunt si cei care inghit pe nemestecate minciunile societatii si ale autoritatilor, pentru ca nu au invatat niciodata sa chestioneze pe cei care sunt la putere.

Morpheus: Din pacate nimeni nu poate fi invatat ce e matricea. Trebuie s-o vezi cu ochii tai.

Asa e. Cine nu a pus intrebarea si nu e pregatit, nu va intelege niciodata ca traieste intr-o matrice si nu va sti cum sa iasa. Ba mai mult, te va dusmani si te va elimina din viata lui cat de repede va putea, pentru ca nu va mai suporta sa i se arate un adevar atat de dureros. Mi-a luat ani de zile ca sa inteleg ca este o reactie absolut normala si am invatat acum sa ma detasez si sa accept ca multi oameni pur si simplu prefera sa ramana in iadul lor personal (matricea lor personala) decat sa faca eforturile supraomenesti de a iesi de acolo. Am invatat sa ma implic mai putin, singurul aspect unde nu mai doresc sa fac compromisuri este acela ca nu mai accept sa fiu cosul de gunoi al autocompatimirii nimanui.

Morpheus ii intinde lui Neo mana cu cele doua pastile si-i spune:

"Asta e ultima ta sansa. Dupa asta nu mai exista cale de intoarcere. Daca iei pastila albastra - povestea se incheie aici, te trezesti in patul tau si crezi ce vrei tu sa crezi. Daca iei pastila rosie - ramai in Tara Minunilor si iti voi arata cat de adanca e gaura iepurelui."

La o rascruce existentiala, intotdeauna avem sansa de a ne trezi la realitate si de a infrunta adevarul (inghitind pastila rosie) sau de a ne infunda din nou in negare si in reprimare, inghitind pastila albastra care ne da doar iluzia ca suntem din nou la pupitrul de control al propriei vieti.

Neo intinde mana dupa pastila rosie, iar Morpheus il atentioneaza:

"Retine, tot ce-ti ofer este adevarul. Nimic mai mult."

Da, exact asa e si cu terapia, cu drumul autocunoasterii. Singura rasplata imediata este adevarul. Iar adevarul vine intotdeauna cu durere, asa cum a descoperit si Neo cand adevarata lui fiinta a fost smulsa dintr-o data din coconul zombificat in care el se iluziona ca avea o viata!!

Apropos de simboluri, stiati ca exista in româna un cuvant "mătríce" a carui semnificatie invechita este uter, san matern?? Ei bine, Neo se trezeste din "coma matriceala" (simbolic, iese din cocon ca si cum s-ar naste pentru a doua oara) si pentru prima oara in viata e constient de cablurile care-l leaga de matrice, e constient de lanturile prizonieratului si de acea instalatie fixata de capul lui prin care i se insuflau gandurile, senzatiile, trairile, ca si cum ar fi fost ale lui - totul era un truc al celor care-i spalau mintea!! Cand i se demonteaza cablul din ceafa, toate celelalte cabluri care treceau prin corpul lui se desprind brutal si ele, iar Neo - cel real - aluneca intr-un canal care-l absoarbe cu toata forta, ajunge intr-un lac murdar unde trebuie sa se zbata ca sa poata ramane la suprafata si sa nu se inece pana cand e salvat de oamenii lui Morpheus, iar acesta il intampina cu cuvintele "Bine-ai venit in lumea reala!".

Asa si noi - traiam intr-un cocon caldut (in aparenta) care ne anulase personalitatea, vointa, insasi existenta, care ne dicta ce sa simtim si ce sa gandim... iar unii dintre noi au norocul extraordinar sa se trezeasca la realitate candva... alunecand mai intai intr-o mocirla (mizeria traumelor reprimate), unde trebuie sa ne zbatem, sa dam din maini si din picioare, sa ne punem in miscare instinctul de conservare, sa ne redefinim din temelii, pana cand reusim sa ne mentinem cat de cat la suprafata sau, mai tarziu, sa iesim de acolo si sa ne recapatam increderea in propria persoana, sa ne recastigam autonomia!

Munca de "reconstructie" incepe: Neo e pus pe o masa de operatie si, cu ajutorul impulsurilor electrice, i se pun in miscare din nou muschii atrofiati. La fel, in terapie invatam sa ne folosim de instrumente ale gandirii si simtirii noastre despre care nici nu stiam ca exista, erau atrofiate...

Neo: De ce ma dor ochii?
Morpheus: Pentru ca nu i-ai folosit niciodata!

Morpheus si echipa lui de "hackeri" simbolizeaza pentru mine toti aceia care au deschis drumul spre autocunoastere, cei care evident sunt huliti si dispretuiti (daca nu haituiti de-a dreptul) de catre societatea asta bolnava de sindromul "Respecta-ti parintii cu orice pret"... Acest sindrom l-a facut posibil pe Hitler si face posibile toate atrocitatile comise de autoritatile si guvernele corupte, de bancile si industriile criminale!

I se explica apoi lui Neo ce este matricea.

Imi place mult replica asta: "Matricea e un sistem, Neo. Acel sistem e dusmanul nostru. Dar cand esti inauntrul ei, ce vezi? Oameni de afaceri, profesori, avocati, tamplari. Insesi mintile oamenilor pe care incercam sa-i salvam. Trebuie sa intelegi ca majoritatea acestor oameni nu sunt inca pregatiti sa fie deconectati de la matrice. Iar multi dintre ei sunt atat de inerti, atat de definitiv dependenti de sistem, incat se vor lupta cu dintii ca sa-l protejeze."

Fraza asta de mai sus imi aminteste de provaccinalisti.

Morpheus il ia din nou pe Neo in matrice si-i spune ca ceea ce vede el acolo (un Neo fara cabluri infipte in corp, cu parul lung, imbracat elegant) se cheama "residual self-image, a mental projection of your digital self" - asta simbolizeaza falsul self pe care il dezvolta toti copiii captivi si care este intotdeauna foarte departe de fiinta lor adevarata. Este imaginea pe care ei ar dori s-o aiba, este ceea ce si-ar dori ei sa fie, DAR nu ceea ce sunt ei cu adevarat.

Lumea adevarata cea veche nu mai ramasese decat ca o simulare neurologica - asta e matricea: un simulacru de viata. Morpheus ii arata lui Neo si lumea noua, spunandu-i "Welcome to the desert of the real!". Din nou, asa este. Cand iesi din matrice, treci mai intai scurt printr-o furtuna, ca mai apoi sa ajungi intr-adevar intr-un desert, sa constati ca de fapt traiai inca de dinainte intr-un desert, ca de fapt nu aveai nimic din ce credeai ca ai...

Morpheus: "Matricea e un simulacru de viata construit artificial ca sa ne tina sub control, sa transforme o fiinta umana intr-o baterie, o sursa de energie".

Nu-i departe de adevar daca extrapolam putin si-i vedem pe parintii abuzivi in locul robotilor din Matrix. Narcisisti patologici, ei nu urmaresc niciodata altceva decat satisfacerea propriilor nevoi de combustibil narcisist. Noi nu suntem decat instrumentele cu care ei spera sa-si obtina fericirea, suntem laurii cu care ei simt nevoia sa se impodobeasca pentru a-si imbunatati propria imagine despre ei insisi, noi suntem "papusile" pe care ei sunt obsedati sa le controleze pana la ultima rasuflare.

Neo e ingrozit cand vede toate astea si nu ii vine sa creada.

Morpheus: "Nu ti-am spus niciodata ca va fi usor. Ti-am spus doar ca va fi adevarul!"

Prima reactie a lui Neo e una de spaima amestecata cu furie: "Lasa-ma sa plec, vreau sa ies de aici!" Mda, e greu de suportat adevarul cand se prabuseste asupra ta ca Niagara. Si la inceput de drum cam asa se intampla. Lui Neo i se face apoi rau si vomita si lesina.

Cand isi revine, prima intrebare este "Nu ma mai pot intoarce, nu-i asa?", iar Morpheus ii raspunde "Nu. Dar daca ai putea, chiar ai vrea?". Mie personal - am mai spus-o - asta mi se pare inca o victorie: faptul ca, odata ce ai deschis ochii si ai privit in jurul tau in afara matricei, nu mai exista cale de intoarcere! Sunt recunoscatoare pentru asta!

Urmeaza apoi antrenamentele de lupta, Neo invata jiu-jitsu si alte chestii asemanatoare, pentru mine asta simbolizeaza pregatirea de "lupta" pentru autoprotectie, invatarea unor metode pentru ca ceilalti sa ne respecte granitele si sa nu ne mai invadeze spatiul emotional.

Cand Morpheus il bate la jiu-jitsu, ii spune sa nu se mai gandeasca la cat de puternic si de rapid este, ci sa stie ca este mai puternic si mai rapid decat el. "Don't think you are faster, KNOW you are!"...

Morpheus: Incerc sa-ti eliberez mintea, Neo! Dar eu nu pot decat sa-ti arat usa. Tu esti cel care trebuie sa treaca prin ea.

Ii spune apoi lui Neo sa se elibereze de indoieli, de teama, sa-si limpezeasca mintea, ca sa-si dea seama de cate este cu adevarat capabil! Asta am invatat si invat si eu la terapie... E un proces foarte greu si indelungat, dar se poate, cu rabdare, pas cu pas...

Urmatorul antrenament: agentii - implanturile electronice care se pot misca libere prin matrice, luand absolut orice forma... Agentii sunt cei mai periculosi oponenti! Ce simbol mai clar aici al scriptului inoculat, implantat de parintii abuzivi, cu directivele preluate si integrate de subconstientul nostru, cu tiranii internalizati care aluneca pe sub orice bariera a constientului si ne dicteaza in continuare viata chiar si dupa ce (credem ca) ne-am desprins de controlul parintilor!!

Neo: Am asa multe amintiri din viata care de fapt n-a fost viata! Ce inseamna asta?
Trinity: Inseamna ca matricea nu-ti poate spune cine esti!

Urmeaza prima (re)intrare in matrice, vizita la oracol. Intre timp, unul din acolitii lui Morpheus ii tradase si negociase cu un agent al matricei sa-l vanda pe Morpheus contra reintoarcerii in matrice, unde voia sa manance bine si sa fie bogat si sa i se stearga din memorie orice secunda petrecuta in afara matricei (!). Alt simbol al celor care te parasesc si te tradeaza cand treci dincolo de baricadele cunoscute lor, al celor lasi si slabi sau lipsiti de caracter care o rup inapoi spre coconul caldut al minciunii fiindca adevarul le pute si ii sperie prea tare...

La intoarcerea de la oracol are loc faza cu acel déjà-vu care atrage pe scena agentii si toata armata matricei!! Eu vad aici un simbol al acelor triggere care declanseaza de la atacuri de panica pana la depresii, atacuri de plans, cand suferinta veche navaleste peste tine aproape fara avertisment! Din ambuscada nu scapa toti, asa cum si in viata reala platim prin suferinta, prin goluri sufletesti, si ne plangem pierderile...

La scena finala din statia de tren, Neo nu mai fuge de agentul care apare (Morpheus: "Incepe sa creada!"), ci il infrunta curajos si desi mananca bataie sanatos, nu moare.

Finalul este iar esential. Neo vorbeste in prezenta agentilor matricei: "Stiu ca sunteti acolo. Va simt acum. Stiu ca va temeti... va temeti de noi. Va temeti de schimbare. Nu cunosc viitorul. N-am venit sa va spun cum va lua sfarsit totul. Am venit sa va spun cum incepe. Eu voi inchide telefonul si am sa le arat acestor oameni ceea ce voi nu vreti ca ei sa vada. Am sa le arat o lume fara voi. O lume fara reguli si control, fara granite si limite. O lume in care totul e posibil. Unde mergem mai departe de acolo este alegerea fiecaruia!"

Acest film este atat de plin de semnificatii, de metafore, de simboluri... Sa-l mai vedeti odata si o sa intelegeti!

Esentialul este ca pana la urma iesirea din matrice nu este niciodata echivalenta cu salvarea definitiva, ci este doar inceputul unui drum, prin adevar, catre ceva mult mai inalt. Cu cuvintele lui Morpheus: "There's a difference between knowing the path and walking the path!"

Va doresc numai bine si puterea de a merge pe drumul bun!