Wise thought by Winston Churchill

The farther backward you can look,

the farther forward you will see.

- Winston Churchill -

Solitary pain

WE FEAR VIOLENCE LESS THAN OUR OWN FEELINGS.

PERSONAL, PRIVATE, SOLITARY PAIN IS MORE TERRIFYING

THAN WHAT ANYONE ELSE CAN INFLICT.

Jim Morrison, 8 decembrie 1943 - 3 iulie 1971

NEIN zu Impfungen!

Acest text il va primi noua noastra pediatra din Offenbach, la care avem programare pe 2 august :-)

Ein Text für unsere (neue) Kinderärztin aus Offenbach, bei der wir am 2. August die U7A haben :-)

* * * * *

Nachdem ich mich seit fast 4 Jahren mit dem Thema Impfen auseinandergesetzt und mich eingehend darüber informiert habe, erkläre ich hiermit ausdrücklich, dass ich aus folgenden Gründen mein Kind auf keinen Fall impfen lassen will:

• Die allgemeine Einstellung der Schulmedizin, dass jede Krankheit ein Angriff von außen sei, eine Invasion von äußeren "feindlichen" Erregern, die es unbedingt mit chemischen Mitteln zu beseitigen/bekämpfen gilt, überzeugt mich nicht; vielmehr glaube ich an eine ganzheitliche Heransgehensweise, die die Ursache sucht und keine reine (nebenwirkungsvolle) Symptombekämpfung durch z.B. Antibiotika oder Kortison betreibt. Mikroben sind nicht die Feinde der Menschen, sonst wäre die Spezie Mensch längst ausgestorben.
• Einer der Mitbegründer der Pharma- und Impfindustrie, Louis Pasteur, war ein mittelmäßiger Chemiker, der erwiesenermaßen einen Großteil seiner Experimente gefälscht und nur die Ergebnisse veröffentlicht hat, die seinen vorgefertigten Erwartungen entsprochen haben, während die anderen Ergebnisse nur in seinen privaten Notizbüchern vermerkt geblieben sind; ein Historiker der Universität Princeton, Prof. Gerald L. Geison, hat in seinem Buch "Die private Wissenschaft von Louis Pasteur" sämtliche Notizbücher von Pasteur unter die Lupe genommen und so den Betrug aufgedeckt. Dazu die Süddeutsche Zeitung, München, am 19.02.93: "Besonders negative Versuchsergebnisse hatte Pasteur nur darin eingetragen, die veröffentlichten Daten dagegen geschönt und manchmal - gerade bei seinen spektakulären Impf-Experimenten - bewusst gelogen." Wie kann man also einer "Wissenschaft" vertrauen, die von Anfang an nur auf Betrug, Profitgier und Panikmacherei basierte?? ... Pasteur behauptete unter anderem (nur eine der vielen Lügen), er hätte das Tollwutvirus verwendet, um seine Impfung gegen Tollwut zu entwickeln - d.h. 100 Jahre vor der Erfindung des Elektronenmikroskops, mit dem man zum erstenmal ein Virus (und dann auch nur zum Teil!!) identifizieren und isolieren konnte!! Kurz vor seinem Tod hatte Pasteur selbst endlich zugegeben: "die Mikrobe ist nichts, das Milieu ist alles". Leider war die Profitmachinerie aber zu dem Zeitpunkt so erfolgreich, dass niemand mehr ein Interesse hatte, sie zu stoppen. Auch nachdem Prof. Geison den Betrug Pasteurs entlarvt hatte, hat die Welt der "Wissenschaft" nichts unternommen, um diesen schwerwiegenden medizinischen Irrtum namens Impfen zu korrigieren, es ist alles beim business as usual geblieben.
• Es gibt keine unabhängigen langfristigen und zuverlässigen Studien über die Wirksamkeit der Impfungen. Alle sogenannten Studien (kurzfristig und nur zulassungsorientiert) werden organisiert und finanziert durch die Impfstoffhersteller. Allerdings auch unter diesen Bedingungen gibt es keine einzige Studie, die die Wirksamkeit der Impfungen belegen könnte!!
• In der Regel veröffentlichen die Impfhersteller allenfalls (immer noch geschönt) solche Nebenwirkungen oder Schäden, die nicht zu übersehen sind. Negative Ergebnisse aus Impfstudien werden in der Regel unter Verschluss gehalten, als Betriebsgeheimnis behandelt oder geleugnet. Einzige Ausname davon scheint eine Langzeitstudie in Guinea-Bissau (Afrika) von Aaby und seinen Kollegen zu sein(Kristensen I, Aaby P, Jensen H.: “Routine vaccinations and child survival: follow up study in Guinea-Bissau, West Africa”, BMJ 2000; 321: 1435–41). Diese erstreckte sich über sechs Jahre. Die Ergebnisse wurden 2000 und 2001 veröffentlicht. In dieser Studie wurde eine von der WHO empfohlene Vierfachimpfung kritisch untersucht. Als nach sechs Jahren die Sterberaten verglichen wurden, erwies sich, dass in der geimpften Gruppe die Kinder doppelt so häufig starben als in der nichtgeimpften Gruppe!! Die WHO hat allerdings eine andere ähnliche Studie in Auftrag gegeben, die dann in Burkina Faso vorgenommen wurde und die zum Zweck hatte, die Studie von Aaby zu diskreditieren. Das ist Aabys Stellungnahme zu der Studie in Burkina Faso und das sagt schon alles:"First, the Burkina Faso study registered vaccination status from the vaccination card, but did not document who were unvaccinated. In Guinea-Bissau, 35% of the children were not included in the analysis because it was not possible to get information on their vaccination status (card not seen, travelling, lost card). In Burkina Faso, no child was excluded from the analyses, and when the card was not seen it was assumed that the child had not been vaccinated. Hence, the “unvaccinated” group in Burkina Faso was a mixture of unvaccinated with no card and children for whom information was not available because the card was not inspected. Children whose family was not home to present a vaccination card may be a special group with higher mortality for a variety of reasons (e.g. sick, seeking treatment, travelling, living far away from the health centre). Many children classified as “unvaccinated” may have been high-risk vaccinated children seeking treatment elsewhere. For instance, in rural Malawi (unpublished data), mortality was 3-fold higher for absent children than for children examined anthropometrically at home.""The effect of such misclassification is survival bias: children who die between two visits will remain in the unvaccinated group because their vaccination card was not examined, … For example, a child seen at 3 months of age as unvaccinated and subsequently visited at 11 months of age but having died at 9 months would be classified as unvaccinated even if it had been vaccinated between 3 and 9 months of age.""To document that there is no problem with DTP outside Guinea-Bissau, Vaugelade and colleagues mention that DTP was not associated with mortality in Senegal with reference to one of our previous studies (4). This is a surprising use of our data. In this study from a high-titre measles vaccination trial, children who had been called for vaccination at 5 months of age and received DTP-IPV tended to have higher mortality than children who had not turned up for vaccination between 5 and 10 months of age (MR=1.60 (0.76-3.37)). If anything, this estimate suggests a negative effect of DTP-IPV which is compatible with our previous estimate from Guinea-Bissau of 1.84 (1.10-3.10) (2) but clearly incompatible with the effect of DTP reported by Vaugelade (1)."
• Die sogenannten Impfstudien vergleichen immer nur Wirkstoffe aus einer Impfung mit den Wirkstoffen aus anderen Impfungen, nie mit einem Placebo!! Wie könnte daher eine solche Studie zuverlässig sein?

• Dass Impfungen wenig oder gar nichts Positives bewirken, beweist zum Beispiel auch die BCG-Impfung, die seit 1998 nicht mehr empfohlen wird. Nach 18 Jahren ist die ständige Impfkommission auch aufgewacht! Denn seit 1979 war bekannt, dass die Tuberkulose-Impfung nicht wirkt. Dies wurde durch eine große Feldstudie in Indien bewiesen, wo man über 364.000 Menschen geimpft hat (damals war sich die WHO seiner (Impf-)Sache sicher!), nur um festzustellen, dass gerade in diesem Areal mehr Erkrankungen und Todesfälle gemeldet wurden als woanders!! Durchgeführt wurde die Studie zwischen 1968 und 1971, die Ergebnisse 1979 publiziert, in Deutschland erst 1983 veröffentlicht und erst 5 Jahre später hat man die Empfehlung gestrichen!!!

• Für die Pharmaindustrie bedeuten die Impfungen einen hohen Gewinn (wir sprechen hier z.B. von einer 400%-igen Umsatzsteigerung bei SmithKline Beecham nur aufgrund von Impfprodukten!!), und nicht nur das. Durch das Impfen werden langfristige Schäden gesetzt, die der Pharmahersteller auch zukünftig Patienten in großem Ausmaß bescheren. Das gibt man sogar offen zu, wie in der Herald Tribune vom 1.3. 2003 nachzulesen ist. Dort sagte Alex Hittle, ein führender Biotech Analyst von A.G. Edwards, St. Louis: "Manchmal sagen wir scherzhaft, es gibt zwei mögliche Katastrophenszenarien im Rahmen einer klinischen Studie. Eine Katastrophe ist, wenn die Menschen daran sterben. Die zweite Katastrophe ist, wenn sie geheilt werden. Die wirklich guten Medikamente sind solche, welche chronisch Kranke sehr, sehr lange benötigen." QED.

• Die Impfung gegen Poliomielitis war eine der ersten antiviralen Impfungen, die von dem Biologen Salk entwickelt wurde. Obwohl Salks Impfung als "safe, effective and potent" angepriesen wurde (wie eigentlich alle Impfungen!!), haben 1960 die Wissenschaftler Sweet und Hilleman das SV40-Virus in den Affennieren entdeckt, die bei der Entwicklung der Polioimpfung verwendet wurden... dieses Virus ist nachgewiesenermaßen krebserregend (Shah K, Nathanson N.: Human exposure to SV40: review and comment. Am J Epidemiol. 1976 Jan; 103(1):1-12) und das Ganze wurde entdeckt, nachdem Millionen von Kindern geimpft wurden!! Wer kann uns garantieren, dass nicht auch andere Impfstoffe ähnlich verunreinigt sind und dass es wieder 20 Jahre dauern könnte, bis die Wahrheit ans Licht kommt?
Ein anderer Aspekt der Poliogeschichte: Als die Impfungen gegen Polio eingeführt wurden, waren die Fallzahlen schon rückläufig. Hinzu kommt, dass die Krankheit "Polio" umdefiniert wurde: Bis dahin zählten alle Fälle, die auch nur kurzfristig Lähmungserscheinungen zeigten, als Polio. Nun wurde per Definitionem abgestimmt, dass nur die Fälle als Polio gewertet werden sollten, die länger als 60 (sechzig!) Tage Lähmungen hatten. Dies führte zum sofortigen Rückgang der Fallzahlen. Wie praktisch! Und noch ein Faktor darf nicht außer Acht gelassen werden: das Insektizid DDT, das in den 50er Jahren mit großer Begeisterung und sorglos verwendet wurde. Eine DDT-Vergiftung kann haargenau die gleichen Symptome hervorrufen wie Polio. Auch diese Fälle flossen in die Statistiken hinein. Als dann bald auch DDT verboten wurde, gingen natürlich die Lähmungsfälle und damit die "Polio-Fälle" zurück. Auch werden Diagnosen bekanntlicherweise von Ärzten gestellt und man kann eine Krankheit sehr gut umtaufen: z.B. anstatt Poliomyelitis wurde die Diagnose "aseptische Meningitis" gestellt. Es gibt Statistiken aus den USA, dass "aseptische Meningitis" im gleichem Maße anstieg, wie Polio zurückging. So kann man die Daten manipulieren, schließlich hatte der "große" Pasteur genau diesen Weg geebnet!

• Ein anderes Beispiel: Tetanus. Wenn die Natur nach einer überstandener Tetanus-Erkrankung keine Immunität vorgesehen hat, wie könnte ein Chemikalien-Cocktail diese Immunität sichern? Die für die Erkrankung verantwortlichen Bakterien (Clostridium Tetani) können erwiesenermaßen nur in einem anaeroben (d.h. sauerstofflosen!) Umfeld überleben und ihr Toxin ausscheiden; solange eine Wunde blutet, ist die Gefahr jeglicher Tetanuserkrankung absolut ausgeschlossen. Trotzdem wird in jedem Krankenhaus und jeder kinderärztliche Praxis sofort die Tetanusimpfung angeboten, sobald es sich um eine (blutende) Verletzung handelt (?).
• Die Impfungen (auch in Einzeldosen) können generell sehr schwerwiegende Nebenwirkungen haben, von denen manche kurzfristig, aber die meisten eben langfristig die Gesundheit schädigen können. Die langfristigen Nebenwirkungen der Impfungen waren und werden nie das Objekt einer Studie sein.
• Die Zulassungsstudien sind "Betriebsgeheimnisse" des Herstellers, da sie innerhalb sehr kurzer Zeit abgeschlossen werden, um die Impfstoffe sehr schnell auf den Markt zu bringen! Zur Beziehung von STIKO-Mitgliedern zur Pharmaindustrie schreibt Martin Hirte: "Die STIKO besteht derzeit aus siebzehn Fachleuten: Kliniker und Wissenschaftler aus Mikrobiologie und Immunologie - meist Professoren medizinischer Fakultäten - und Vertreter des öffentlichen Gesundheitsdienstes und der niedergelassenen Ärzte.... Impfkritiker wird man in der STIKO vergeblich suchen. Mitglieder der STIKO haben im Gegenteil ein eher enges Verhältnis zur Pharmaindustrie. Dies belegen gemeinsame Auftritte mit Pharmavertretern in sogenannten "Pressegesprächen" (zum Bespiel Pressegespräch 1999) oder Sponsering von Dienstreisen durch Pharmaunternehmen. Auch gemeinsame Projekte wie die "Arbeitsgemeinschaft Masern" zwischen dem Robert-Koch Institut, dem Grünen Kreuz und drei großen Impfstoffherstellern drücken die Intensität der Beziehungen aus.... Auf internationaler Ebene ist die WHO ein überzeugter Vertreter des Impfgedankens. Auch sie steht in sehr engem Kontakt mit der pharmazeutischen Industrie und lässt hochrangige Stellen sponsern oder sogar von Pharmamitarbeitern besetzten (BUKO 1999)". (Martin Hirte: Impfen Pro und Contra, S. 26-27)

• Ein weiterer (strikt medizinischer) Grund, nicht zu impfen: Die Impfung stimuliert primär das humorale Abwehrsystem (Bildung von Antikörpern) und nicht das zelluläre Abwehrsystem. Gerade das zelluläre Abwehrsystem ist es jedoch, das im ersten Lebensjahr natürlicherweise als vorrangiges Abwehrsystem eingeschaltet wird und bei einer Impfung aber praktisch "umgangen" wird, da diese das humorale Abwehrsystem stimuliert. Dies ist auch der Grund, warum manche Impfstoffe zwar bei einigen Erwachsenen funktionieren, bei Säuglingen aber leider nutzlos wenn nicht gar gefährlich sind. (Martin Hirte: Impfung Pro & Contra, S. 49-52)
• Die Schulmediziner halten ferner die Produktion von Antikörpern für den Beweis der Wirksamkeit der Impfungen. Dabei sind Antikörper nur eine banale Reaktion des Körpers auf ein Antigen in einem Erreger (da sie nicht die gesamte Struktur dieses Erregers erkennen können!); ein Antikörper ist laut dem Robert-Koch-Institut und der ständigen Impfkommission nur ein Surrogatparameter, also nur ein Behelf! Ein vorhandener Antikörpertiter-Titer bedeutet kein sicherer Schutz. Es wird immer wieder beobachtet, dass Personen trotz "ausreichender" Antikörper erkranken. In der Immunologie wird dem zellulären Ast des Immunsystems (TH-1-Th-2 Zellen) noch zu wenig Rechnung getragen, obwohl die zelluläre Immunität bei der Entwicklung von Autoimmunkrankheiten eine mindestens genauso große Rolle spielt wie die Antikörper.

• Der natürliche Weg der Erkrankung ist über die Schleimhäute des Verdauungs- bzw. des Atemtraktes. Dieser natürliche Weg wird bei einer Impfung umgangen, indem in den Körper eines Babys direkt folgende Substanzen injiziert werden: lebende oder "schlafende" Viren, gemischt mit Formaldehyd (einer Substanz, die vom amerikanischen Gesundheitsinstitut dieses Jahr endlich auf die Liste der krebserregenden Substanzen aufgenommen wurde!!!), Aluminiumhydroxid, Aluminiumphosphat, Aluminiumsulphat, Quecksilber, Ammoniumsulphat, Phenoxyethanol (= Frostmittel!!), Chloroform, Potassiumdiphosphat und -monophosphat, Gelatine, Polysorbat, Sorbitol, Tributylphosphat, Glycerol, Neomycin, Neomycinsulphat, Monosodiumglutamat, Kaseinhydrolysat aus der Bauchspeicheldrüse des Schweins, Rückstände von MR5-Eiweißzellen, Antibiotika, Latex, Kulturen embryonaler Hühnerzellen, bakterielle Endotoxine, Reste aus den Nähr- und Kulturmedien tierischen und menschlichen Ursprungs (= Fötalzellen!), fremde Eiweiße, die auf Affennieren gezüchtet werden etc. etc... Das heißt im Klartext, dass Substanzen, die Eltern wie die Pest vermeiden würden, wenn sie auf dem Etikett irgendeines Lebensmittels zu finden wären, direkt und bedenkenlos in den Körper eines Babys gespritzt werden!!!

• Geimpfte Kinder sind auf keinen Fall gesünder als nichtgeimpfte! Mein Sohn David ist im Vergleich zu den anderen 16-17 Kindern, die ich seit Davids Geburt näher kennengelernt und beobachtet habe, viel gesünder, er ist der einzige, der bisher lediglich eine einzige ernsthafte Erkältung und einmal das 3-Tage-Fieber, aber nie eine Mittelohrentzündung oder Magen-Darm-Viren oder schleimproduzierende Infekte hatte! Ja, ich führe sozusagen meine eigene kleine "Privatstudie", die mich bis jetzt in jeder meiner Überzeugungen bestätigt hat.

• Die Einschüchterungspolitik der Impfbefürwörter mit dem Begriff der Herdimmunität beeindruckt mich ebenfalls nicht, da dieser Begriff auf keinen Fall auf Impfungen angewendet werden kann!! Die Theorie der Herdimmunität wurde 1933 von Hedrich entwickelt, der zuvor die Masernepidemien in den USA zwischen 1900-1931 beobachtet hatte (also viele Jahre vor der ersten Masernimpfung!). Hedrich hatte festgestellt, dass die Masernepidemien nur dort ausbrachen, wo weniger als 68% der Kinder eine natürliche Immunität durch die Erkrankung entwickelt hatten. Wo mehr als 68% der Kinder die Krankheit durchgemacht hatten, waren keine Epidemien mehr zu verzeichnen! Die Theorie gilt dem entsprechend nur für den natürlichen Prozess der Erkrankung und hat mit den Impfungen absolut nichts zu tun! Später hat die Impfpropaganda diesen Begriff ohne jegliche wissenschaftliche Grundlage einfach übernommen und behauptet heute noch, dass die Herdimmunität dort entstehen würde, wo 95% (?!?!) der Bevölkerung geimpft wurde!!

• Ungeimpfte Kinder gefährden niemanden!! Geimpfte können genausogut Träger von diversen Erregern sein. Außerdem müssten die Eltern von geimpften Kindern beruhigt sein, dass ihre Kinder aufgrund von Impfungen "geschützt" sind... aber gerade diese Eltern sind es, die immer hysterisch werden, wenn mal wieder irgendeine "Epidemie" in den Medien zum Panikspektakel hochgeschaukelt wird, während man bei den Eltern ungeimpfter Kinder interessanterweise nie eine solche Hysterie beobachten kann!

• Es gibt nur eine Immunität: Die natürliche Immunität, die Kinder erwerben, wenn sie durch infektiöse Kinderkrankheiten gehen. Diese sind da, um das Immunsytem von Kindern zur Reife zu bringen, und sie stellen Meilensteine in ihrer Entwicklung dar. Einige Probleme mit infektiösen Kinderkrankheiten sind auch das Ergebnis von Falschbehandlung: Wenn man einem Kind mit schweren Masern Antibiotika gibt, statt Vitamin A und C, und wenn man sein Fieber senkt, dann kann der kindliche Körper nicht mehr die Infektion bekämpfen und es ist so, als würde man um Komplikationen richtig betteln!

• Last but not least, können Impfungen langfristige Schäden verursachen, die noch nicht ausreichend erforscht wurden, und stehen vermehrt unter Verdacht, durch die Einführung fremder Proteine in den genetischen menschlichen Code sowie durch ihre immunosuppressive Wirkung langfristig Verhaltensänderungen und Entwicklungsstörungen sowie chronische und schwerwiegende Krankheiten hervorzurufen wie: Allergien, Neurodermitis, Diabetes, Autoimmunkrankheiten (wie z.B. Lupus), Arthritis, Asthma, Enzephalopathie, Leukämie, Epilepsie, Multiple Sklerosis, Guillain-Barré-Syndrom, Autismus, Krebs und viele andere.

... and you learn ...

After a while you learn
the subtle difference between
holding a hand and chaining a soul,
and you learn that love doesn't mean possession
and company doesn't mean security.
And you begin to learn that kisses aren't contracts
and presents aren't promises,
And you begin to accept
your defeats with your head up and your eyes open
with the grace of an adult not the grief of a child.
And you learn to build your roads today
because tomorrow's ground is too uncertain for plans
and futures have ways of falling down in mid-flight.
After awhile you learn that even sunshine
burns if you get too much.
So plant your own garden and decorate your own soul
instead of waiting for someone to bring you flowers.
And you learn that you really can endure
that you really are strong
and you really do have worth
and you learn
and you learn...

(Veronica A. Shoffstall 1971)

I think it's the same when you lose a dear friendship and your heart aches. When you realize that nothing lasts forever, that people change (not always for the better), that some words can mean the world today and become empty of all meaning tomorrow, that life's decisions are tough, that the price for your personal progress may be a huge loneliness, that the best you can do is just...

O noua sedinta de terapie

Vreau sa le multumesc in primul rand celor care isi faceau griji pentru mine si care chiar mi-au sugerat ca poate asta nu e terapia care-mi trebuie (!? ;-)), dar ii pot linisti: inrautatirea depresiei mele din ultimul an nu se datoreaza in nici un caz terapiei, ci doar lipsei terapiei!! Cred ca de fapt nu am precizat niciodata, insa in ultimii 3 ani nu am mai avut nici banii, nici timpul necesar sa continui terapia asa cum trebuie, de aceea ramasesem efectiv atarnata in aer... 3-4 sedinte pe an nu inseamna terapie... Anul trecut de exemplu am avut o singura mare revelatie, cea de ziua mea, care m-a ajutat enorm o perioada, dar dupa aceea am batut pasul pe loc cu introspectia tocmai fiindca nu am mai ajuns la terapie...

Asadar azi am fost in oras si m-am intalnit cu Elfriede, dupa care am mers in parcul de la Opera si am facut o sedinta de 2 ore. Am discutat mai intai despre mine si Bogdan, despre faptul ca nu mai avem certuri din alea "urate": el a procesat ceea ce i-am povestit la ultima noastra discutie serioasa si deschisa si nu mai reactioneaza atat de agresiv, eu concomitent mi-am schimbat "strategia" si - cand el se mai infurie - pur si simplu ma retrag complet in mine si nu mai scot nici un cuvant; chiar si atunci cand are dreptate sau cand cuvintele lui ma ranesc, pur si simplu tac, nu raspund nimic. Astfel incerc (si pana acum vad ca-mi reuseste) sa dezamorsez situatia incarcata. In situatii in care baiatul din el este la control, sunt oricum absolut constienta ca orice discutie in contradictoriu nu face decat sa aprinda spiritele si mai mult, de aceea nici nu mai intru in "joc". Stau pe margine si tac.

Al doilea subiect de discutie: tata. Am schimbat inainte de concediu cateva scrisori ceva mai "deschise" cu el. In primul lui raspuns am citit ceva de genul "Abia acum incep sa realizez cat rau ti-am facut... chiar daca inconstient si neintentionat", ceea ce ma facuse (partial!) sa sper ca-l voi castiga de aliat in lupta Feliutei (nota bene, a Feliutei!!) de a se face auzita si luata in serios cu traumele cauzate de mama. Ei, din pacate deja la a treia scrisoare, dupa ce eu imi varsasem amarul despre durerea mea si ii trimisesem si corespondenta mea cu mama din anul de gratie 2004, tata se afla deja la polul opus: "chiar ca exagerezi scriind ca te batea cu bestialitate sau ca te batea de te stingea; ce naiba, eram si eu pe acolo, crezi ca i-as fi permis asa ceva??" - e clar ca el NU VREA (si constientul nu-i permite!) sa vada adevarul, ba chiar acum si-a luat avant si a inceput sa-mi scrie ca el e convins ca eu nu mai am nevoie de terapie, ca el nu crede nici in ruptul capului ca eu am fost dintotdeauna o complexata (hehe, ce bine am purtat masca perfectiunii!!) sau ca el e convins ca de fapt terapia m-a facut sa-mi pierd siguranta de sine (hehe, si cliseul asta il cunosc, terapia e de vina cand ceilalti - care au ramas in mocirla lor comoda - constata ca "nu te mai recunosc, draga!").

Ei, unul din succesele terapiei poate fi vazut in modul cum am gestionat aceasta situatie: imprimasem scrisoarea lui, o citeam in S-Bahn si incepusem deja sa fac notite pe marginea foii, sa elaborez raspunsul, ma aprinsesem deja, pentru ca la un moment dat sa inchid ochii si sa-mi spun mental "Stop, Feliuta! Nu mergem pe drumul asta!". Scurt, calm, eliberator... Altadata nu as fi fost capabila sa trag frana intr-un moment atat de incarcat emotional, in care Feliuta deja era in pozitie de lupta, sa argumenteze, sa explice, sa se justifice... M-am oprit si pana in ziua de azi nu am redactat absolut nici un fel de raspuns... si nici nu ma ard degetele s-o fac. Am s-o fac cand voi fi eu pregatita, o voi face in mod compact, telegrafic, calm, fara a mai intra in jocul contrazicerilor (pe care tata l-a dus la perfectiune fiindca este pur si simplu bolnav sa contrazica pe toti si pe oricine si despre orice! A ajuns la un asemenea nivel incat e in stare ca in aceeasi fraza sa-ti dea dreptate si 10 cuvinte mai tarziu sa te contrazica!). Unul din progresele pe care le-am facut la terapie, si de care sunt tare mandra, este acela ca nu mai simt nevoia sa ma dau de ceasul mortii ca sa obtin aprobarea altora, acum sunt atat de sigura pe ceea ce simt si pe adevarul meu personal incat nu ma mai simt constransa, ca inainte, sa duc munca de convingere cu toata lumea ca sa le deschid ochii celor care prefera sa ramana orbi. Good for me;-)

Interesanta a fost si reactia pe care am avut-o citind urmatoarele randuri "Dina nu a vrut sa citeasca si a doua scrisoare de la tine. Cuvintele ei au fost sub forma de intrebare: De ce trebuie sa foloseasca un intermediar pentru a-mi spune ceea ce imi poate spune mie direct?"... Ce vorbesti, tzatzico? Deci nu ti-a priit ce ai citit in prima mea scrisoare pentru tata (pe care EL a ales sa ti-o dea sa citesti fara a-mi cere voie). Hehe, Moromete, cu gura inca plina de cel mai imputit cacat, cu mirosul pestilential inca aburindu-ti din toti porii, chiar crezi ca preiei comanda situatiei si ma manipulezi sa reiau contactul in felul asta? Se vede treaba ca inconstient tot ca pe fetita naiva de 10 ani ma vede, aia care se lupta cu disperare sa castige iubirea mamicutei... numai ca fetita aia nu mai este la volanul situatiei, aici este adulta care VEDE dincolo de ceata manipularii. Asa ca dumneai poate sa astepte pana or zbura porcii deasupra mormantului ei ca sa mai dau eu un semn de viata in conditiile actuale. Once again, good for me ;-)

In fine, observand ca pe tata il pot "prelucra" extrem de rapid si nu ies la suprafata nici un fel de alte chestii, am decis apoi cu Elfriede sa ne concentram pe mama. Am incercat s-o vizualizez din nou - ultima oara cand o facusem, acum vreo 4 ani, ea arata cam cum arata in perioada acuta a abuzului (cand eu aveam vreo 12-13 ani) si nu am putut s-o vizualizez in aceeasi camera cu mine, era jos la statia de tramvai si tipa de acolo la mine... Ei, acum am vazut-o intr-o bucata de lemn murdara care pe jos langa banca noastra - pamantie, cenusie la fata, purtand deja semnul mortii, cu chipul ca o masca de cauciuc umflata, cu acelasi zambet fals de paiata cu care am vazut-o ultima oara intr-o poza de la nunta varului meu... M-am "napustit" peste ea cu niste palme, pumni, scuipaturi si niste reprosuri ca niste "bulgari de ura", care insa pareau sa se loveasca de ea ca de un cauciuc si veneau inapoi in mine, spre inima mea, unde se dezintegrau, dar fara sa ma doara acut... Totul avea culoarea pamantului, fara consistenta, si se farama in bucati... Nu am putut nici sa plang, dovada ca azi nu am ajuns la durere. Ramane acum sa se sedimenteze totul si sa incerc sa deslusesc semnificatiile ascunse ale imaginilor...

Apoi am vorbit si despre parodontoza mea, de unde ar putea sa se fi acutizat asa mult in ultimul an, de unde pot veni senzatiile alea ciudate ca dintii nu mai sunt dintii mei, ca nu-mi mai simt gura ca fiind a mea... Oare sa aiba tot legatura cu faptul ca am pierdut-o pe mama din clipa cand am inceput sa vorbesc si e o reactie intarziata a subconstientului, care pune in act in mod psihosomatic acele sentimente reprimate atunci? Nu stiu, ramane si aici sa se sedimenteze discutia cu Elfriede si poate imi vine si raspunsul cumva, candva... I-am povestit ca de catva vreme am hotarat sa opun rezistenta: ma spal pe dinti mult mai des si mai temeinic, am reinceput sa mestec guma (si aia curata!), imi masez gingiile si in plus din cand in cand clampanesc din dinti si imi spun mental "Astia sunt dintii mei si nu renunt la ei! Parodontoza, cara-te dracului din viata mea, ca nu vei reusi sa ma invingi!" - mic joc de autosugestie ;-) Evident ca trebuie cat mai curand sa ajung si la dentist, sa imi curete toata dantura cum trebuie...

Apropo de mestecat guma, de curand a inceput si David s-o faca (a gasit la mine in geanta o lama si mi-a adus-o mestecata, sa-i dau una noua ;-)). I-am explicat la inceput ca nu e pentru copii, ci doar pentru adulti, dar nu am rezistat cand s-a uitat fix in ochii mei si mi-a zis: ""Doch, doch, Mami, bitte, bitte vertrau' mir! ("Ba da, te rog, mami, te rog ai incredere in mine!!"). Cum sa rezisti la asa ceva? ;-) Asa ca acum mesteca uneori, iar dupa 10 minute mi-o aduce frumos inapoi ca s-o arunc si primeste alta. Creste baiatul meu :-)

Vacanta noastra

Iata cea mai frumoasa poza cu noi din concediu - facuta la Villa Ephrussi (Rothschild) din St. Jean Cap Ferrat. De fapt, daca ma gandesc bine, e cea mai frumoasa poza cu noi trei de cand s-a nascut David ;-)

Iubire de Varsator

Dupa ce am postat despre criza mare cu Bogdan, a citit si el postul respectiv, a rumegat ce a rumegat, apoi am avut intr-o seara o discutie linistita si profunda si empatica despre terapie, despre efectele ei, despre furia lui, despre dezamagirea lui ca nu mai descoperea nimic nou si se temea de stagnare (asta era motivatia rationala a faptului ca nu se mai dusese la terapie), iar in acel cadru i-am putut in sfarsit prezenta ipoteza mea (intuita, evident, nu am dovezi stiintifice) ca blocajul lui si refuzul de a continua se datoreaza controlului crescut al constientului, care vrea sa-l protejeze de o descoperire MARE de tot care va urma sau mai bine zis ar fi urmat daca ar fi continuat atunci terapia (asa fusese si la mine, dupa o prima etapa am intrerupt, cu convingerea sincera ca nu am nevoie totusi de terapie, ca ma descurc si singura, iar cand m-am dus din nou am constatat ca se mai rupsesera niste zagazuri si mai iesisera la suprafata niste raze de lumina si niste revelatii din subconstient)... Sunt convinsa ca si la el va urma o revelatie mare de tot si dureroasa de tot, din moment ce constientul incearca atat de disperat de vreo 2 ani de zile sa-l protejeze si el nu a reusit pana acum sa vada prin negura negarii... Se intreba si el daca nu cumva urmatoarea revelatie, de orice natura ar fi ea, il priveste pe tatal lui, care este pentru el practic simbolul ultimului bastion de speranta, statuia de neclintit care l-a insotit o viata intreaga?? Asta ar explica oarecum rezistenta interioara incredibila pe care a aratat-o pana acum!!! Desi, pe de alta parte, el a avut deja o "confruntare" mentala la terapie cu tatal lui, l-a vizualizat extrem de palpabil (Bogdan are de multe ori capacitatea asta, de a inchide ochii si a se conecta la propriile sentimente si emotii sau amintiri), dupa care l-a apucat o furie nebuna pe tatal lui pentru toate bataile pe care acesta i le daduse in copilarie, in acea confruntare Bogdan l-a impins pe tatal lui si l-a "batut" de l-a rupt, si-a descarcat mental toata furia acumulata si reprimata atatia ani; reprimata fiindca tatal lui a fost totusi capabil, in ciuda multelor greseli facute - sa-i ofere si iubire si acceptare autentica...

Dupa cateva zile de la discutia asta mi-a spus ca incet-incet se simte pregatit sa mearga din nou la terapie...

La inca o zi dupa aceea mi-a trimis un SMS in timp ce eram la piscina cu Daviducul: "Te iubesc, sa nu te indoiesti niciodata de asta!" - i-am spus ca o sa pastrez SMS-ul asta pana ma ingrop cu el ;-))

Si uite de-aia il iubesc si il admir eu pe omul asta si imi doresc sa imbatranesc alaturi de el!! Sunt o mare norocoasa, ce mai!

Argumentele mele impotriva vaccinarii si legislatia in Romania

Acest articol a fost redactat in forma originala in 2011,
insa de atunci l-am modificat, completat, actualizat de multe ori,
am adaugat multe linkuri si informatii noi, in speranta de a crea
o baza de informare cat mai cuprinzatoare pentru toti parintii
care cauta raspunsuri in marea controversa a vaccinarii.
Pana in ianuarie 2015 acest articol a fost citit de 12.286 de ori!

Sanatatea nu vine din exterior

• Organismul nostru nu este teren de lupta. Eu nu ma identific cu evaluarea si abordarea bolilor ca in medicina alopata, si anume ca pe o manifestare a unui "atac" din afara, ca pe o "invazie" de "agenti patogeni externi" care trebuie eliminati, eu cred in abordarea holistica a oricarei manifestari de simptome si mai ales in rezolvarea cauzei, nu in tratarea/eliminarea simptomelor. Imaginati-va ca mergeti cu masina si la bord vi se aprinde un beculet rosu. Ce faceti? Mergeti la un mecanic care sa va desurubeze beculetul ca sa nu va mai deranjeze lumina rosie SAU cautati cauza, stiind ca altfel riscati ca motorul sa va lase in pana definitiv?

• Nu exista dpdv stiintific absolut nicio dovada a "patogenitatii" vreunui microb, ba dimpotriva, dintotdeauna au fost si sunt tot mai multi medici care sustin ca acesti microbi sunt in realitate ajutoarele corpului (microb = mic rob) in programele biologice pe care natura le ruleaza in organismele vii pentru a le vindeca si a le readapta la viata. Medicina alopata este o dogma, NU este o stiinta, ea este alcatuita doar din ipoteze si statistici, majoritatea celor din urma fiind falsificate pt. a aduce "semnificatie" ipotezelor stabilite ca si "consens medical". Medicina alopata este o medicina a suprimarii simptomelor prin administrarea de substante chimice. Medicina alopata nu vindeca nimic, ci doar "trateaza" (adica suprima simptomele, astfel ajutand la cronicizarea bolilor, care necesita alte si alte "tratamente", transformandu-ne in clienti pe viata ai farmaciilor si cabinetelor medicale). Teoria infectiei, care este combatuta masiv de secole intregi, nu are nicio baza stiintifica; microbii, bacteriile, virusurile nu au cum sa fie dusmanii oamenilor, altfel specia umana ar fi disparut demult.

• Este pueril si periculos (dar profitabil pt. industria farma) ca un medic sa abordeze bolile si imbolnavirile pacientilor la modul simplist "a pill for every ill, a drug for every bug", sau cum spune prietenul quibono "mergi la doctor si ti se spune: ai problema aia, inghiti pastila asta" - sanatatea nu poate veni niciodata din afara (din pilule, injectii, chimicale), sanatatea vine intotdeauna dinauntru (din echilibru interior, alimentatie sanatoasa, mediu sanatos etc.), organismul nostru este perfect capabil sa se vindece daca este lasat in pace. Programele biologice naturale care declanseaza simptomele numite "boala" au intotdeauna sens, iar organismul nostru este perfect capabil de autovindecare (respectiv de adaptare la realitate), daca nu intervenim intoxicandu-l cu chimicale.

Istoria vaccinarii darama orice credibilitate a vaccinurilor

•  Eu am citit foarte multe despre istoria vaccinarii, ceea ce va sfatuiesc si pe voi sa faceti. Versiunea oficiala este ca prin 1790 si ceva, medicul englez Edward Jenner a contribuit la pornirea caruselului industrial al vaccinarii de la un "studiu" de fix 23 de persoane (!!), care nu a urmarit in timp nici efectele secundare, nici perioada de "protectie" a vaccinului antivariolic, nimic, in primul lui raport nici nu se mentioneaza ca un baietel de 5 ani murise la cateva zile dupa administrarea vaccinului... abia in al doilea, un an mai tarziu, se face referinta :-(( Dupa aceea, cum au inceput sa se faca bani la capitolul asta, nu a mai fost nevoie de nici un fel de dovezi stiintifice... Dealtfel, iata si bazele asa-zis "stiintifice" ale vaccinarii: in secolul 19 se colecta lichid din basicile bolnavilor de variola, se turna intr-un uter de vaca spintecat, iar puroiul produs acolo se introducea direct in ranile facute prin taieturi in pielea celor "imunizati". Va dati seama ca mureau oamenii si mai ales copiii pe capete, cei care nu mureau se imbolnaveau pe capete de sifilis si chiar de lepra! Exista carti scrise de medici pe aceasta tema inca dinainte de 1900! Pe vremea aceea mai multi medici aveau coloana vertebrala si se opuneau vaccinarii fortate, scriau carti, faceau petitii oficiale, ca sa-si salveze pacientii!

Mitul eradicarii variolei prin vaccinare este o dogma foarte periculoasa!!

Update 2013: Medicul austriac dr. Johann Loibner studiaza de zeci de ani frauda vaccinarii si tine prelegeri in care incearca sa deschida ochii cat mai multor oameni despre adevaratele implicatii ale vaccinarii. Puteti citi mai multe informatii extraordinar de interesante despre istoria si originea vaccinurilor AICI.

•  Unul dintre "parintii" industriei vaccinarii, Louis Pasteur ("tricky Louis"), un chimist mediocru care a murit milionar, a fost demascat ca si-a falsificat experimentele, publicand doar rezultatele care-i conveneau lui (vezi cartea "The private science of Louis Pasteur" scrisa de prof. univ. Gerald L. Geison - o carte pe care am cumparat-o si am frunzarit-o in pasajele esentiale, vorba aia, daca facem research, pai research sa fie, ca nu luam eu asemenea decizii bazandu-ma pe ce zice nenea Schmidt macelarul din colt :-))))  Pasteur isi nota rezultatele corecte ale experimentelor lui doar in carnetele lui private, despre care a lasat cu limba de moarte sa nu fie publicate niciodata (!!), dar unul din stranepotii lui a avut un dram de constiinta si a pus aceste carnete la dispozitia Universitatii Princeton, unde prof. Geison le-a analizat si a publicat apoi lucrarea lui despre fraudele stiintifice comise de Pasteur.

Prof. Geison este cel mai reputat autor care l-a demascat pe Pasteur, dar nu este singurul.
In 1923, Ethel Douglas Hume a scris "Pasteur Exposed".
In 1942, R.B. Pearson a publicat "The Dream and Lie of Louis Pasteur".

10 motive pentru a nu vaccina

1. You can vaccinate and still get the illness. Outbreaks of mumps, chickenpox and pertussis have occurred among groups of highly vaccinated individuals. Many had more than one dos.

2. Illnesses come and go; vaccine injuries are for life (and do sometimes cause death).

3. Health cannot come through a needle.

4. Health cannot improve or be promoted through an injection of toxic substances.

5. Each shot is Russian Roulette; you never know which chamber has the bullet that could kill you.

6. Vaccine injuries can occur at any age. Waiting until a child is older does not guarantee safety or that an injury will not occur.

7. Like bee stings and doses of penicillin, you can have many vaccines without a reaction…but the next one can be deadly.

8. The vaccine industry says that vaccine injuries are “one in a million.” What if you are The One?

9. The vaccine industry says vaccine injuries are rare. Does anyone in the Industry ever read the VAERS database?

10. Many wish they had never vaccinated; very few ever wish they would have gotten the shots.


Sursa AICI

Copilul si mamica sau despre diferitele planuri ale unei relatii de cuplu

Azi ar fi trebuit sa fiu la Amsterdam. Impreuna cu cateva fete de la Beretele mov (un grup "secret" de femei deosebite, ha!) planificasem o iesire de 2 zile la Amsterdam, unde sa ne intalnim din Germania, Scotia, Romania, Franta, Olanda, sa ne incarcam bateriile, sa ne simtim din nou tinere, sa radem mult, sa ne "facem de cap" (in masura in care o mama mai este capabila sa-si faca de cap ;-)), sa alea-alea... daaa, mai ales "sa alea-alea" ;-)

Eu am anulat in ultima clipa. Am "profitat" inconstient de ocazia luptei mele cu nenorocitii de la asigurarile medicale care imi refuza cura pentru mama si copil din cele mai oligofrene motive si am stat ieri 6 ore pe net cu creierul fumegand ca sa caut argumente si formulari pentru o noua scrisoare, am planificat o noua consultatie la medicul de casa pentru a obtine o noua adeverinta, am formulat 2 pagini de scrisoare catre asigurari, drept pentru care am acuzat tot stresul asta si am anulat excursia... ca de, am alte griji acum, am si nevoie de bani pentru concediul din Franta, as sta si cu remuscari ca mi-am "parasit" barbatul in plina criza matrimoniala (da, remuscarile ar fi fost exclusiv fata de Bogdan, nici o secunda fata de David!!), apoi ma speriasem si citind planurile mari ale fetelor: iesit la club vineri seara, baut Mojitos, muzica jazz sau mai stiu eu de care, rochite negre, sutiene sexy, sandalute cu toc, m-am vazut intr-o secunda acolo in imaginea in care ma vad eu acum: grasa, diforma, urata, cazuta, dezintegrata, insuportabila, demna doar de dispret, si din nou m-am condamnat fara drept de apel, m-am pus la zid si m-am si mitraliat: "Not worth a shit".

Pai de ce sa ma duc acolo daca nu (mai) am puterea sa fiu optimista, sa-i incarc si pe ceilalti cu optimismul meu, cum eram pana nu demult (aveam atata charisma si energie pozitiva ca functionam ca un magnet pentru toti, de-aia toti ma "placeau" si-mi erau "prieteni")?? Cum sa ma duc acolo ca sa ma plang eu la altele cand eu am fost o viata intreaga stalp de sustinere si sursa de energie si optimism pentru altii?? Cum sa-mi arat durerea si depresia unor femei care nu ma cunosc decat virtual, cum sa le incarc cu suferinta mea, cum sa le stric dispozitia, cum sa-mi arat adevarata fata unor persoane straine cand nici cei care ma cunosc nu mai vor sa stie nimic de mine si de durerea mea?? Si cum sa indraznesc sa fac ceva doar pentru mine??? Lista de intrebari poate continua pana poimaine...

In fine, cert este ca nu m-am dus. Imi pare rau, dar asta e. Ma consolez cu gandul ca n-au intrat zilele in sac.

In schimb, am decis sa fac totusi ceva pentru mine si m-am vazut azi cu Elfriede in Frankfurt, am mancat de pranz impreuna si apoi am facut o sedinta de 2 ore in parcul Operei.

I-am povestit despre corespondenta de anul asta cu tata (da, am reluat incet-incet si decent o corespondenta cat de cat normala), i-am tradus cateva pasaje din ultima lui scrisoare - saracul de el, e intr-o bezna si o negare de zile mari... mai intrevede cate o raza mica de soare, dar isi trage rapid caciula pe ochi ca sa nu-l deranjeze prea tare lumina adevarului... Chestia buna este ca nu ma mai deranjeaza negarea in care traieste el, il inteleg si acum macar simt in spatele cuvintelor lui (chiar si asa, in orbirea lui) o umbra de bunavointa, de intentii bune la adresa mea... ceea ce nu pot afirma si despre "iubita" mea mama, care refuza pana si sa discute cu el subiectul "Felicia"... In final, vorba lui - "la ea orgoliul si incapatanarea sunt duse la extrem, asa ca va trebui sa-si duca singura crucea in continuare"...

Povestind despre corespondenta cu tata, am ajuns si la aspectul "imaginea de sine", asa cum o am eu acum si cum am incercat sa i-o prezint si lui tata, numai pentru a constata ca ii este absolut imposibil sa inteleaga cum "un copil care era piua intai, sefa tuturor la gradinita si la scoala, eleva care isi corecta profesorii si lua mereu premiu, studenta care era lider de opinie si intotdeauna sigura pe ea, femeia care radia forta, siguranta de sine" a devenit o adulta care sustine ca a fost dintotdeauna o mare complexata si ca a avut dintotdeauna o frica irationala de conflicte, ca intotdeauna a suferit ca un caine la orice critica oricat de mica si ca dintotdeauna s-a simtit ca un rebut, ca un gunoi... Am pe undeva senzatia ca vorbesc la pereti, dar il inteleg: de unde si cum sa stie si cum sa creada el astea cand nici eu nu le-am stiut o viata intreaga si abia la terapie le-am descoperit?

Ei, iar de aici am ajuns la relatia cu Bogdan si la criza actuala, criza in care "baiatul" de 15 ani care se manifesta tot mai pregnant in Bogdan a inceput sa preia tot mai frecvent controlul asupra adultului din el si sa-mi faca viata un iad. I-am relatat Elfriedei ceea ce incerc de luni de zile sa-i explic si lui Bogdan, ca acum sunt doar mamica lui David si ca acea parte din mine care in trecut compensa cumva in ochii "baiatului" lipsa propriei lui mame din copilaria lui nu mai este acum indreptata catre el, ci exclusiv catre David, pentru care incerc sa fiu cea mai buna mama posibila (si chiar sunt ;-))).

Problema este ca noi doi inainte eram si parteneri adulti, si prieteni, si amanti, si iubiti, si mama si baiat, si tata si fetita, si frati, si suflete pereche, tot, in functie de imprejurari, de starea de spirit, de triggere etc. Ei, acum nu se mai poate, fiindca a aparut un copil in carne si oase care ne solicita exclusiv ca si parinti, ca si adulti. Acum nu se mai poate, fiindca fiecare din noi se identifica in alt fel si in alt plan cu David si fiecare din noi gestioneaza diferit consecintele acestei identificari: eu m-am pus pe standby pe mine insami, mi-am ingropat undeva adanc nevoile personale si astept sa treaca furtuna pentru a putea sa scot din nou capul din pestera si pentru a ma putea ocupa cum trebuie de fetita din mine, in timp ce la Bogdan "baiatul" se manifesta tot mai pregnant, este din ce in ce mai nemultumit, mai furios, mai agresiv si transfera asupra mea tot mai puternic toata furia pe care in copilarie si-a reprimat-o partial fata de mama lui.

In alta ordine de idei, mi-e clar ca prioritatile la mine sunt false: 1) David, 2) Bogdan, 3) eu insami, cand de fapt ar trebui sa fie 1) eu insami, 2) David, 3) Bogdan. Problema insa merge mult mai in adancime. I-am explicat lui Bogdan de f.f.f. multe ori ca nu am cum sa-i ofer mai mult decat o fac acum, pentru ca nici mie insami nu-mi mai pot oferi mai mult. Lasand la o parte acest aspect, care nu e nici el de neglijat, ceea ce solicita "baiatul" prin crize de furie, prin amenintari, prin critica si jigniri nici macar nu este ceea ce-i trebuie si ceea ce l-ar face cu adevarat fericit!! Tot un surogat ar fi, ori la surogate se stie ca nu au nici un efect, fiindca nu se adreseaza adevaratei cauze a suferintei.

"Baiatul" nu stie decat atat: prin aparitia lui David el si-a pierdut "mamica" aia pe care o transferase partial asupra mea si pe care eu i-o sustinusem probabil inconstient (caci, nu-i asa, in aproape orice relatie exista si un fragment de interactiune gen mama-copil pe care fiecare din noi o reinsceneaza cu partenerul atunci cand are loc o regresie intr-una din varstele copilariei). Ei, el pe mamica aia o vrea inapoi, mai bine zis pretentiile lui se indreapta de fapt inconstient spre propria lui mama, suprapusa prin transfer asupra mea, de a i se da in sfarsit iubirea pe care nu a primit-o in copilarie. Ori acest lucru NU SE POATE INTAMPLA indiferent ce as face eu, indiferent daca eu as fi mai putin absenta (cum imi reproseaza el), indiferent daca eu as renunta la scrapping (cum imi reproseaza el), indiferent daca m-as ocupa mai mult de casa si tot asa...

Partea buna este ca recunosc tiparul de comportament, partea proasta este ca - prin acest comportament - Bogdan a inceput sa-mi reaminteasca de mama si de modul cum ma trata ea, iar reactia mea este tot cea veche, cea prin care ma aparam si atunci: stau cu frica de urmatoarea explozie si concomitent ma indepartez tot mai mult, ma retrag in mine insami, opun acea rezistenta muta care pe mama o scotea din minti si o facea si mai furioasa. In clipa cand surprind la mine o reactie veche, constientizez ca suntem amandoi pe alt plan, ca am regresat si nu mai suntem in starea de constienta a adultului. In clipa cand eu ma simt din nou fetita speriata, terorizata, permanent tematoare, imi dau seama ca stau de vorba cu "baiatul" si nu cu adultul din Bogdan. Realizand ca de fapt este vorba de o regresie de un transfer, reusesc sa nu ma las prinsa intotdeauna in "jocul" asta toxic, dar de afectat tot ma afecteaza.

Vorbind cu Elfriede pe tema asta, i-am spus ca din fericire intre mine si Bogdan asta este doar una din fatetele relatiei noastre, dar mi-am amintit ca exact pe aceasta baza a fost construita de fapt intreaga mea relatie cu Manfred: el era baiatul (deprimat, nefericit, neiubit, imatur), eu eram mamica, aia care luase asupra ei obligatia de a-l face fericit, de a umple golul lasat in sufletul lui de o mama care l-a iubit prea putin pentru a-l salva de la abuzurile tatalui lui... Si se stie unde ne-a dus aceasta constelatie.

Problema pe care mi-a evidentiat-o Elfriede este insa f.f.f. interesanta si sunt convinsa (sau sper!!) ca aici se vor recunoaste foarte multe femei in relatiile lor. Problema cea mai mare este ca de indata ce tu, ca femeie-sotie-partenera, accepti si felia asta de rol de mamica, automat iti atragi dupa un anumit timp furia acelui "baiat" care incepe sa te identifice tot mai mult cu autentica lui mamica de la care el nu a primit iubire, automat el va incepe sa fie furios pe tine si sa-si manifeste tot mai necontrolat furia pe care si-a reprimat-o o viata intreaga pana atunci.

Aceasta furie se poate manifesta fie prin izbucniri deschise si prin critica permanenta (cum se intampla la Bogdan), fie in mod mult mai subtil: prin manipulare, desconsiderare in cele mai diverse moduri, prin sabotarea increderii tale in tine insati ca femeie, prin resentimente abia camuflate, prin tot felul de nemultumiri latente proiectate asupra partenerei, prin mofturi, acuzatii imaginare, insinuari, prin respingere intentionat prost mascata, prin proasta dispozitie ocazionala sau stari de "melancolie" inexplicabile cu plasarea strategica a responsabilitatii in carca partenerei, prin inoculare imperceptibila de sentimente de vinovatie etc. etc. etc. Cam asta este paleta de modus operandi a celor mai multi "baieti" nemultumiti aflati undeva, adanc, in toti barbatii care nu au primit suficienta iubire de la propria lor mama si care mai devreme sau mai tarziu reinsceneaza vechiul conflict in prezent, refuzand sa constientizeze si sa prelucreze adevarata trauma, aia VECHE! Ori eu refuz acum consecvent sa-mi mai asum acest rol de tap ispasitor.

I-am spus Elfriedei ca, in ciuda loviturilor masive incasate in ultimul an, in ciuda certurilor tot mai agresive verbal din partea lui Bogdan, ceea ce imi da putere sa rezist este faptul ca sunt absolut SIGURA pe ceea ce simt si pe convingerea ca problema nu este la mine. Sunt sigura pentru ca stiu exact ce simt si nu as simti asa daca problemele ar fi la nivel de relatie adulta.

Stiu ca nu am altceva de facut decat sa sper si sa astept ca Bogdan sa-si revina, sa reia terapia, sa se conecteze din nou ca inainte la propria lui durere si la propria lui istorie personala, sper ca adultul din el va reusi sa preia din nou controlul asupra propriei vieti si ca va reusi sa ma vada din nou asa cum sunt, nu asa cum ar vrea "baiatul" sa fiu ca sa-i compensez lui golul interior lasat de absenta propriei mame. Fiindca asa ceva imi este absolut imposibil, chiar daca as vrea. Mi se rupe inima cand realizez ca lui ii este infinit mai greu sa iasa din acest conflict interior deoarece el spre deosebire de mine se identifica mult mai intens si mai profund cu David si deci are mult mai multe triggere care-i dezlantuie sentimente demult ingropate, asa ca asta fac... astept si sper! Si il iubesc in continuare pe omul asta care este sufletul meu pereche si alaturi de care imi doresc sa imbatranesc!

A deeper level at rock bottom

Am crezut ca am ajuns la fundul mlastinei, dar hei, se poate si mai adanc...

In duminica Pastelui am avut musafiri, a fost tare frumos. In mine insa deja se adunau nori negri si astfel am fost destul de absenta (mai putin la teme legate de abuz, copilarie etc.).

De o buna bucata de vreme constientizez ca ma simt tot mai rau in pielea mea si imi tot adun puterile ca sa ma reconciliez cu mine insami si in acelasi timp sa pornesc la o noua actiune de "restructurare" interioara si exterioara... Simt pe undeva o mica adiere de imbunatatire, dar nu reusesc s-o implementez atat de rapid pe cat ar vrea perfectionismul meu crunt...

Luni la pranz ne-a facut Mutti o surpriza si a venit sa-l ia pe David la plimbare 2 ore. In prima secunda ne-am bucurat, gandindu-ne ca vom avea timp pentru ... stiti voi ce. Ca de cand ne-am mutat in noul apartament nu am mai avut ocazia sa ne dam rendez-vous la orizontala in timpul zilei (cum si cand era s-o facem, daca nu are cine sa stea cu David?). Ei, dar am taraganat-o putin ca sa schimbam asternuturile (care oricum trebuiau schimbate), dupa care, cand ne-am imbratisat, pe mine m-a pocnit o criza de plans de zile mari. Si am plans, nenica, am plans la Bogdan in brate cu sughituri, cu urlete si inecaciune, cu zgaltaituri, cu tremurat, ca pe vremurile mele bune la terapie...

Si stand si plangand in bratele lui Bogdan, i-am spus printre sughituri ce ma ucide, constientizand totul chiar in clipa cand imi puneam sentimentele in cuvinte. In criza noastra actuala, imi e din ce in ce mai greu sa suport rabufnirile baiatului nemultumit din el, imi e din ce in ce mai greu sa raman eu calma si adulta si suverana pana in unghii, sa-mi spun ca "este doar baiatul", imi e din ce in ce mai greu sa nu las cratere de durere sa se caste in sufletul meu, fiindca ranile au ajuns la maduva.

Eu oricum dintotdeauna ma simt defecta din punct de vedere fizic, un rebut, inadecvata, incompleta, necorespunzatoare, spuneti-i cum vreti. Dintotdeauna ma simt urata, grasa, diforma, insuportabila, un monstru de care oricui ar trebui sa-i fie sila. Asa ma vad eu dintotdeauna. DAR pana acum nu m-am indoit niciodata de calitatile mele ca om. Pana acum. Ori in ultimele certuri cu Bogdan, cand baiatul furios preia controlul, tot aud ca este foarte nefericit cu mine, ca nu mai simte nimic din ceea ce simtea pe vremuri, ca nu mai simte ca primeste nimic de la mine, ca sunt absenta, ca am devenit doi straini si ca in clipa de fata doar David il mai tine langa mine, iar cuvintele astea (chiar daca sunt spuse la furie de baiatul frustrat din el, care iese la suprafata tot mai des de cand Bogdan nu a mai fost la terapie!!) toarna acid sulfuric in inima mea si-asa facuta zdrente. El a negat si a incercat sa ma consoleze, cred ca un pic s-a speriat si el de consecintele grave ale comportamentului lui, dar stiu ca urmatoarea furtuna va veni cu siguranta si la fel si urmatoarele... iar in timpul asta eu am inceput deja sa cred ca am devenit un om de nimic, un om fara nici un fel de calitati, care nu merita decat sa fie aruncat la gunoi.

Desi postul asta poate parea o lamentare, este doar o relatare mult prea lucida a ceea ce simt atunci cand Bogdan ma cearta (ca nici nu mai pot sa spun "cand ma cert cu Bogdan"). Am ajuns sa ma simt exact ca in copilarie, cand stateam permanent cu frica in san si cu stomacul strans ghem, asteptand urmatoarea izbucnire imprevizibila a mamei, cand eram permanent timorata si criticata fiindca orice faceam nu era bine... Asa ma simt acum. Si am aceeasi reactie de aparare ca si in copilarie: ma indepartez si mai tare, ma retrag si mai mult in mine, opun o rezistenta muta si mai mare. I-am explicat lui Bogdan (si adultul din el stie prea bine!!) ca atitudinea lui cu iesiri infantile nu va imbunatati cu nimic criza dintre noi, ba chiar dimpotriva, dar se pare ca furia baiatului din el (care ma identifica total cu mama lui care l-a abandonat) este inca prea puternica si il orbeste. Incerc din rasputeri sa rezist la bombardament, sa cern printre lovituri toata dragostea pe care STIU ca mi-o poarta, dar imi e si mie tot mai greu cand nu ma simt deloc bine in pielea mea, cand si eu lovesc la randul meu in mine si musc in carne vie fara mila cu verdictele implacabile pe care mi le servesc singura...

Of, e tare greu...

Paste fericit!

Va doresc cele mai minunate si insorite zile de Paste,
sa aveti pace, caldura si fericire in suflet, sa sarbatoriti frumos si
sa va bucurati de fiecare clipa petrecuta alaturi de cei dragi!

PASTE FERICIT!!!

Spring bunnies and Easter stories by NewlifeDreams Designs

Hobby-uri de baieti de baieti

Zilele trecute, in fata firmei unde lucrez ;-)))

Sau lasa...

Va amintiti de amica mea Susan? Este cea care sustine ca ei i-a prins bine sa fie educata "sever" si de aceea acum o altoieste pe fetita ei si peste maini si peste fund, ca "are pampers si nu simte" (!?!?!?). De la ultima noastra intalnire din octombrie nu a mai dat nici un semn de viata decat o poza de Craciun. In ianuarie eu i-am trimis un link spre pagina lui Alice Miller cu un articol despre scatoalce si i-am recomandat sa-l citeasca atent. Dupa aceea... tacere. Saptamana trecuta Susan a sunat-o pe Claudi (prietena mea si mama lui Christoph, cu care noi ne intalnim in fiecare miercuri) si a invitat-o pe la ea. Claudi, naivitatea intruchipata, o intreaba: "S-o sun si pe Feli, sa vina si ea cu David?". Raspunsul lui Susan: "Ah, nu, lasa..."

OK, trebuie sa recunosc ca m-a durut, desi nici nu ma asteptam la altceva si nici eu sincer nu mai doresc sa am de-a face cu aceasta persoana. Dar m-a durut. Si am stat si m-am intrebat CE ANUME ma supara chiar atat de tare la toata povestea asta. Ca doar nu mi-as fi dorit sa merg si eu acolo... Si, constientizand, mi-am dat seama ca nu ma deranjeaza atat "respingerea" lui Susan (previzibila dealtfel), cat ma deranjeaza faptul ca prietena mea Claudi se duce bine mersi acolo fara mine, desi a fost de fata la discutiile mele cu Susan despre "educatie", desi cunoaste toata istoria si a fost complet de acord cu mine ca Susan face niste greseli imense si le mai si argumenteaza agresiv!!

M-am gandit foarte bine si am sa-i spun Claudiei cu prima ocazie ce anume ma deranjeaza: prin faptul ca ea se duce la Susan in vizita, sa se joace copiii, ele sa stea la o parola si la o cafea ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic si lui Susan i-ar mirosi gura doar a micsunele, Claudi ii va confirma lui Susan ca totul este ok, ca EU sunt problema, ca nu e nimic in neregula cu EA, ca eliminandu-ma pe mine din cercul ei de amice si-a rezolvat "problema", poate sa atarne in cui oglinda in care nu-i place ce vede si acum se poate dedica si mai aprig "educatiei" si "disciplinarii" fetitei ei. Invitand-o ostentativ doar pe Claudi, Susan si-a spus clar parerea despre mine. Ei, trist este ca, acceptand invitatia expresa fara mine, Claudi si-a declarat si ea in ochii lui Susan pozitia fata de mine (chiar daca nu constient), chestia asta este ceea ce m-a durut. Stiu sigur ca Susan a mizat si pe faptul ca eu voi afla de la Claudi despre intalnirea lor fara mine, iar eu acum simt asta acum ca pe o palma dubla.

Plus ca nu ma pot impiedica sa gandesc, in idealismul meu care frizeaza imbecilitatea, ca daca si Claudi ar mentine distanta, poate ca Susan s-ar intreba macar o secunda de ce oare o evita DOUA persoane dupa ce s-au intretinut cu ea pe tema educatiei si a maltratarii fizice a copiilor. Pe cand asa, Feli va cadea din nou de proasta si va primi iar eticheta binecunoscuta "ei, las-o pe aroganta aia care crede ca le stie pe toate", iar duamnei Susan nu i se va clinti nici un neuron pe tema abuzului fata de propriul copil.

Ma simt tradata, trista si cu sufletul greu.

Una din cele mai minunate zile ale vietii mele

Aseara, asteptandu-l pe Daviduc sa adoarma, il vad ca se ridica in patru labe, vine spre mine, ma priveste fix in ochi si imi spune din senin: "Ich liebe dich, Mama!"

Cascada Niagara a iubirii si a fericirii s-a revarsat in sufletul meu!

Doamne, iti multumesc inca o data pentru acest copil si pentru ca mi-ai dat sansa de a auzi asemenea cuvinte de la el!

Tudor Chirila - Scrisoare catre adolescenti

Preiau ceva frumos de pe blogul lui Alice. Ceva ce m-a impresionat tare de tot!!

Fantoma poliomielitei si miturile vaccinarii

Inainte de a intra in subiect, cateva ganduri ale mele... Vorbeam cu Bogdan despre cat de usor sunt de manipulat parintii proaspeti cand li se inoculeaza FRICA. Pornisem de la exemplul meu cu alaptarea (cand, in ciuda logicii si evidentei, m-am lasat - de frica! - influentata de o vaca de moasa care mi-a perorat ca nu ia copilul destul in greutate si am inceput sa-i dau si biberon la aproape 5 luni, in loc sa fi inceput sa-i dau pur si simplu ambii sani la fiecare alaptat - ca eu pana atunci ii dadeam doar unul si daca bietul copil parea multumit eram si eu multumita; daca as fi avut siguranta de sine atunci sa-i fi dat ambii sani la fiecare alaptat, ar fi primit mai mult lapte, productia ar fi fost stimulata, era o win-win situation si nu am sa-mi iert niciodata prostia de a ma fi lasat influentata de idioata aia cu panica ei irationala!!).

Am ajuns, prin acelasi mecanism de gandire, la concluzia ca pentru politica prin frica si manipulare a vaccinalistilor este VITAL ca toate vaccinurile sa le fie impuse parintilor cat bebelusii lor sunt inca mici, din cauza ca exact atunci TOTI parintii sunt in momentele cele mai pline de teama si nesiguranta din viata lor, atunci isi trateaza copiii ca pe niste obiecte din cel mai fin portelan care se poate sparge in orice secunda, atunci stau cu frica in san permanent sa nu cumva sa li se intample ceva copiilor lor, atunci este momentul cel mai oportun pentru a fi manipulati si pentru a fi deja prinsi in capcana sistemului, fiindca 1) mai apoi urmeaza alte si alte vaccinuri, alte si alte rapeluri si se mizeaza pe faptul ca 2) un parinte care si-a vaccinat deja copilul va fi nevoit in cele mai multe cazuri sa-si reduca la tacere orice fel de procese de constiinta interioara, adica va reactiona la modul "Eu am ales sa vaccinez, deci vaccinurile TREBUIE sa fie bune, NU AU VOIE sa fie nocive". E trist, dar asa functioneaza psihicul uman.   

Mai tarziu, cand copilul creste, cand incepe sa se confrunte cu "microbii" din mediul inconjurator si parintii vad ca nu le moare odrasla dupa ce a mancat primul pumn de nisip, cand copilul incepe sa devina mai puternic, cand incepe sa vorbeasca, deja parintii au alta viziune, dealtfel asta se poate vedea clar in atitudinea pe care o au parintii copiilor mai mari vizavi de medicamente, antibiotice etc.: toti le evita, toti incearca sa-si ajute copilul la boala cu homeopate, cu medicamente pe baza de plante, cu substante naturiste, pentru ca toti sunt constienti ca medicamentele alopate nu fac decat sa slabeasca sistemul imunitar si sa pregateasca terenul pentru alte si noi imbolnaviri. Atunci de ce nu se aplica aceeasi mentalitate si fata de vaccinare? Exact, DIN FRICA! Cloaca farmaceutica stie prea bine ca parintii trebuie manipulati si manevrati foarte devreme inspre vaccinare, sa nu aiba timp sa se dezmeticeasca si sa priceapa cum stau lucrurile cu sanatatea copilului lor. Of, Doamne...

Si acum, ia sa vedem ce argumenteaza Dr. De Brouwer (Vaccinarea - Eroarea medicala a secolului) referitor la vaccinul impotriva poliomielitei.

BCG-ul si istoria mea medicala

Stiti deja ca eu nu cred in inselatoria planetara cu vaccinurile, da?

Citesc acum Vaccinarea - eroarea medicala a secolului, scrisa de Dr. Louis de Brouwer (doctor in medicina, specialist in biologie moleculara). In mare, este relatata cu lux de amanunte toata istoria vaccinarii, in primul rand din perspectiva celui mai mare sarlatan care a trait vreodata pe planeta asta - Louis Pasteur. Trebuie sa-mi fac timp si sa transcriu niste pasaje semnificative pe homepage-ul lui David, acolo unde am concentrat informatiile de baza despre vaccinare.

Din introducerea cartii: "În cartea „Vaccinarea: eroarea medicală a secolului“ este vorba despre triumful dogmei vaccinării, adică despre credinţa în principiile nedemonstrate ştiinţific ale imunologiei şi ridicate la rang de religie de către doi „profeţi“: Jenner şi Pasteur. Conform acestei dogme, dacă se realizează preventiv o agresiune, sistemul imunitar o înregistrează, o memorează şi ia măsurile necesare pentru a contracara o altă agresiune. De unde axioma: Fără vaccinuri nu există salvare! Fără vaccinuri, „răul“ triumfă. Botezul vaccinului este o condiţie sine qua non a salvării.
În ceea ce priveşte „profeţii“, unul este Jenner, medic fără a fi biolog şi celălalt, Pasteur, chimist mediocru, fals biolog şi câtuşi de puţin medic. Aceşti fondatori ai noii religii nu posedă, de fapt, nici o noţiune de imunologie. Jenner aplică un principiu stabilit empiric, iar Pasteur falsifică experimentele: între altele, inocularea - la Pouilly-le-Fort - a unui vaccin împotriva antraxului diferit de cel pe care îl anunţase, apoi inocularea tânărului Meister cu un vaccin împotriva turbării, fără ca pacientul să fi contractat această boală.
Pasteur a avut apostolii şi discipolii săi ignoranţi, precum Roux şi Chamberland, Calmette şi Guerin, etc. şi s-a preocupat de formarea „marilor preoţi“. Institutul Pasteur a devenit sediul „bisericii vaccinării“. Afaceriştii, marii „preoţi“ au început să formeze noi „preoţi“ şi „misionari“ şi să-i înveţe noua dogmă. Corpul medical s-a „convertit“ imediat şi fără să comenteze la această nouă religie din prostie, ignoranţă sau spirit de turmă, cu excepţia unei minorităţi de medici şi profesori inteligenţi, cum ar fi A. Bechamp, Tissot, Deloge, Carrel, etc. care au opus rezistenţă. Au fost înfiinţate „biserici“ pretutindeni în lume, adică alte laboratoare şi institute Pasteur atât în Franţa cât şi în alte ţări.
În cartea „Vaccinarea: eroarea medicală a secolului“ va fi analizată organizarea financiară a Institutului Pasteur şi a „bisericilor“ sale, manipularea pentru impunerea dogmei vaccinării şi afacerea generată de laboratoarele create în acest scop.
Producătorii de vaccinuri, ajutaţi de corpul medical, care a acceptat fără nici un fel de rezervă sau comentarii principiul vaccinării, au atins adevărate culmi în ce priveşte dezinformarea şi minciuna. Un fapt fără precedent în istoria umanităţii: să faci oamenii să creadă în eficacitatea şi inocuitatea acestui principiu inventat de Jenner şi însuşit de Pasteur, deşi nu are nici un fundament ştiinţific serios.
Imunologia modernă demonstrează, din contra, că actul vaccinal constituie o lezare gravă a integrităţii sistemului imunitar a persoanelor vaccinate, făcând din acestea veritabile rezervoare de viruşi.
Viruşi şi retroviruşi deveniţi pasivi de-a lungul evoluţiei, se găsesc în stare latentă în toate organismele animale şi umane, pierzându-şi o parte din capitalul lor genetic sau enzimatic.
Introducerea în organism (prin vaccinare) a viruşilor vii sau atenuaţi, îi pot permite acestuia să reconstituie acest capital şi să dobândească deci o virulenţă nouă sau să creeze din bucăţi un virus sau un retrovirus hibrid. Aceasta se numeşte recombinare genetică. (HIV-ul este fără îndoială fructul unei astfel de recombinări).
Deşi accidentele provocate de vaccinuri sunt nenumărate, ele sunt trecute sub tăcere.
Se ştie astăzi, la 100 de ani după moartea sa, că Pasteur a fost un geniu al trişării, al plagiatului, al trucării statisticilor, al traficului de influenţă, al publicităţii bine regizate, iar diversele sale experienţe vaccinale erau trucate, după cum mărturisesc chiar colaboratorii săi.
Această carte stabileşte adevărul despre acest personaj şi demonstrează, prin studiul principalelor vaccinări, inutilitatea şi pericolul lor.
În sfârşit, cititorul va afla despre cârdăşia farmaco-medico-politică care dezinformează publicul şi predică vaccinarea doar pentru a profita financiar. De asemenea, va afla de ce vaccinarea a devenit un fel de act de credinţă într-o religie ale cărei dogme sunt false şi ale cărei mari preoţi sunt producătorii de vaccinuri şi corpul medical."

Luna plina la Racusori raciti

Of, se iau cateva seri cu luna plina (da' plina rau, cica de 18 ani luna nu a fost atat de aproape de pamant), se ia o raceala usoara cu nas infundat si un baietel epuizat si se obtin cateva nopti de cosmar! Bine ca au trecut!!

Partea buna (si amuzanta, acum retrospectiv) este ca l-am vazut pe David total chiaun de somn cum pendula de pe bratul lu' ta-su pe bratul meu si invers, apoi se ducea iar la Bogdan si-l pupa pe obraz ca sa-l trezeasca (o imbunatatire, spre deosebire de urletele de odinioara)... A fost o experienta interesanta!

Iar "raceala" i-a trecut in 3 zile. Iaca ce sistem imunitar beton are baiatul meu nevaccinat!

Imbratiseaza durerea!!

Chiar daca nu suntem constienti, taram dupa noi in viata greutati imense, dureri imense, vechi, reprimate, refulate, pe care le credem ingropate undeva de unde nu mai pot veni sa ne bantuie. Asa le credem... Adevarul este altul.

Fiecare din noi are cate o durere din asta, pe care o trateaza diferit: fie o neaga, fie o ignora, fie o bagatelizeaza si o rationalizeaza, fie o astupa cu o furie generalizata si face la randul lui rau altora, din orbire si ignoranta, fie o foloseste pentru a ramane intr-o postura de victima narcisista din care sa-i manipuleze pe altii, fie o foloseste pentru a incerca sa-i salveze pe altii mai neajutorati, fie ... si asta e calea cea buna, o identifica, o constientizeaza, se imprieteneste cu ea, o imbratiseaza ca pe un bun prieten care-i poate fi de folos. Atunci dispare teama.

Toti oamenii se tem si fug de durere. Fug de durerea fizica inghitind medicamente cu pumnul si mintindu-se ca isi fac un bine. Fug de durerea sufleteasca bagatelizandu-si suferinta, fiindca nu o pot suporta, nu-i pot face loc in constient, preferand s-o lase undeva ingropata in neant. Numai ca suferinta aia lucreaza si din neant, ea exista, este o REALITATE care nu se lasa pacalita cu minciunelele pe care ni le spune noua constientul... Pana la urma subconstientul ne decide viata in cele mai importante aspecte, ca vrem noi sau nu. Si cand psihicul neaga mult prea mult existenta acelei suferinte, ea isi cauta o noua cale de exprimare: prin boli.

Pe de alta parte, e o iluzie nociva sa mergi la terapie ca sa-ti fie mai bine imediat. O rana atat de veche trebuie mai intai curatata cu bisturiul si cu totii stim ca asta inseamna mai intai durere. Da' durere, nenica, nu gluma!! Si e bine asa, fiindca numai asa poate fi dezinfectata in adancime, curatata de toate mizeriile care s-au depus acolo prin reprimarea de-o juma' de viata, numai asa o putem elibera de mirosul pestilential al minciunilor care ne-au fost spuse de parinti si pe care am continuat sa ni le spunem singuri, nerealizand ca vremea povestilor a trecut, ca suntem adulti si deci da, suntem capabili sa gestionam prezentul, viata proprie, suntem capabili sa digeram ADEVARUL!

Am mai spus si prin alte parti: 1) nu se mai poate intampla nimic din ce nu s-a intamplat deja si 2) adultul suporta!

Asa ca cel mai bine e sa imbratisam durerea, cu rolul ei vindecator, sa ne plangem suferinta, s-o onoram, s-o integram! Asta duce la vindecare si chiar de-ar fi ca procesul vindecarii sa dureze si cealalta jumatate de viata care ne-a mai ramas, eu sunt multumita.

Doamna Sperietoare - o mama moderna

V-am mai povestit de doamna Sperietoare (aka_cumnatica mea "multiubita", pe care o cheama, vai ce nume potrivit, chiar Schreck = sperietura).

Bogdan a reluat un fel de corespondenta cu ea anul asta, dupa ce ea a facut generosul gest de a-si achita 7 mii de euro din cei 15 mii pe care ii datoreaza lui Bogdan. Ah, o saptamana mai tarziu a venit cu un mail plin de "tragedii", ca i s-a stricat masina, ca are datorii mari la cealalta cumnata a ei, ca ea vrea doar sa-i fie bine copilului ei, chiar daca ea "mananca paine goala" (textual!), pe scurt voia inapoi o mie de euro, la care Bogdan i-a spus ca nu se mai poate, ca el a achitat la banca acei bani ca sa ne mai scada si noua creditul la apartament...

De atunci, vaicareli si autovictimizari peste autovictimizari in fiecare mesaj. Bogdan i-a scris de la obraz: "Daca esti in mare criza financiara, vinde apartamentul din Bucuresti. Eu nu am asemenea posibilitati", la care ea a lasat-o putin mai moale, dupa ce a motivat ca nu vrea mama ei ca apartamentul sa fie vandut (desi mama ei a renuntat demult la orice drepturi, iar apartamentul ii apartine doar ei, duamnei Sperietoare!).

Ca de obicei, ea nu povesteste decat chestii superficiale (miorlaieli, vaicareli, chestii care put a falsitate de la cinci kilometri), dar tine mortis si insista ca Bogdan sa se deschida (!), sa povesteasca despre David etc.

Ei, la un moment dat Bogdan a facut greseala sa ii scrie ca noi ii trimitem matusii lor in fiecare an calendar cu David. Wow, ce-a mai luat foc duamna Sperietoare... Ca_cum, adica nu mai avem nici un fel de relatie cu matusa (Bogdan a renuntat cu ani in urma oficial si notarizat la dreptul lui de mostenire pt. apartamentul bunicului, moment in care i-a scris si o scrisoare cu toate ofurile lui vizavi de ea de-a lungul timpului), si cum adica nu mai avem contact cu ea DAR ii trimitem calendar cu David? [Eu am inteles imediat ce-o ardea pe ea: ca uite, nici cu ea nu mai aveam nici un fel de contact, dar ea n-a primit niciodata nimica-nimicuta de la noi ;-))]. Ca "Felicia nici n-o cunoaste pe tanti Coca, e aiurea sa-i trimita calendar" (gata, tot eu eram vinovata ;-) si - avand ea memoria selectiva - uitase ca eu am cunoscut-o pe tanti Coca in 2002 si chiar am corespondat cu ea cativa ani pana la ruptura provocata de Bogdan...

In fine, amuzant a fost raspunsul ei, cand Bogdan i-a scris "Esti si tu mama, deci poti intelege cum este sa fii mandra de copilul tau si sa vrei sa-ti impartasesti fericirea si cu altii, sa il vada si ei cum creste etc.". Raspunsul a venit ca din pistol: "Sunt mama si totusi nu cred ca fericirea de a fi mama trebuie impartasita, ea se vede pe fata si la cum stralucesti toata de fericire. Cred ca mai mult e dorinta de a arata cat de frumos e copilul meu si uite ce frumos se dezvolta. Asta e ceea ce am vazut la mamele cu care m-am intalnit la krabelgruppe". Concluzia trista: EA nu isi vede copilul ca pe un copil frumos (asta reiese din mai multe chestii spuse de ea), ea nu doreste sa-si arate nimanui copilul plina de mandrie, deoarece copilul ei - saracutul de el, vai de el cu o astfel de mama - are niste probleme cu oasele picioarelor si e cracanat (ca si mama lui!!!) si merge ca Charlie Chaplin; din toate mesajele ei reiese pregnant acelasi mesaj: "Ce blestemata am fost cu un copil care nu e sanatos si nu e nici de o frumusete rara" (asa l-a descris ea pe David dupa ce tatal meu i-a trimis o diaporama cu el, ea pe atunci inca nefiind mama).

Deja ea este pe cale de a deveni un fel de Münchhausen by proxy - se vede DOAR PE EA ca victima din cauza ca baietelul ei nu este "perfect", isi plange soarta amara si deja a luat distanta de micut, il acuza inconstient ca nu e perfect sanatos (si se simte vinovata la gandul ca poate a mostenit oarece probleme genetice de la ea), baietelul nu are nici doi ani si ea deja regreta ca el creste mult prea repede si plange dupa momentele cand era mic-mic, iar in plus deja viseaza la al doilea copil, dar e frustrata ca nu are destui bani... Motivatia pentru un al doilea copil? "Pentru ca si noi am fost doi la parinti" (adica exact cel mai bun exemplu pentru a NU avea un al doilea copil, daca e sa ajunga ca ea si Bogdan, dar te pui cu narcisistul care isi picteaza lumea in culorile halucinante din capul lui??). Ah, alta motivatie la fel de oligofrena: "dar inima mi-o cere si el peste cativa ani va intreba daca primeste un frate sau o surioara". Ati inteles: daca va face al doilea copil si lucrurile nu vor fi perfecte (si NU VOR FI!!), de vina va fi saracul Mihaita care a cerut sa "primeasca" un frate sau o surioara (observati cum numai "surioara" e la diminutiv - proiectia ei proprie ;-(().

Repetand ca nu-si permite sa mai faca un copil din cauza de bani, conchide furioso: "Dar tu ai putea sa mai faci un copil, avand in vedere ca amandoi aveti de lucru si o duceti mai bine decat noi." - bai, si se mira inocenta (!) ca Bogdan s-a scarbit dupa acest mail si nu a mai simtit nevoia sa-i scrie.

Cat despre alte sfaturi sau pareri ale lui Bogdan, ea i-a servit si botnita: "Ceea ce scrii tu despre copii, o iau ca fiind nerelevant, mai ales venind de la tine care ai spus ca nu vei face niciodata copii, avand in vedere conditia impusa de Felicia". Lasand la o parte virgula intre subiect si predicat (deh, e inginera ;-)), asa functioneaza un creier narcisist irecuperabil: Nu accept sfaturi de la tine (care esti parinte de mai multa vreme decat mine) fiindca tu ai spus in ianuarie doua mii coispe ca nu vrei copii, ca asa iti impusese Felicia, sa nu faceti copii. O logica impecabila, ocazie cu care mai arunca o sageata otravita catre mine, ca doar nu era sa scape ea asa un prilej de bucurie ;-((

Faza cu adevarat strigatoare la cer vine insa abia acum. Bogdan a mai facut o mica greseala strategica, scriindu-i "Referitor la copii, da, intr-adevar cresc repede si multe femei se arunca sa faca si al doilea copil ca sa mai aiba odata "ceva mic si pufos". Ele nu vor copii care sa devina independenti, ele de fapt cauta doar niste "papusi" care sa ramana asa pt. totdeauna. Eu unul abia astept sa creasca David si mai mult, sa inceapa sa doarma in camera lui, sa devina totul mai usor"...

Ei, credeati ca asemenea afirmatii scapa nepedepsite? ;-)) Iata raspunsul ei, self-explanatory, de o "bogatie sufleteasca" si de o "intelepciune" cu totul si cu totul deosebite: "Ce scrii tu ca David doarme cu voi mi se pare greseala voastra. Eu la inceput am dormit 2-3 nopti cu el si apoi, pentru ca nu puteam sa inchid nici un ochi, caci la fiecare miscare a lui eram treaza (stii ca dorm iepureste), l-am pus in patutul lui, in camera lui si de atunci numai acolo doarme. Te sfatuiesc sa il culci pe David cat mai repede la el in camera, caci altfel o sa aveti probleme cu el pana tarziu. Cunosc persoane care abia au reusit sa-si trimita copiii la ei in camera, cand aveau 9-10 ani si stiu si mai rau. Asa ca ai grija. Deja e mare, face 3 ani, cat o sa-l mai tii cu voi in camera? Si eu am momente in care desi stiu ca e la el in camera mi se face un dor nebun de el si as vrea sa-l iau in brate si sa-l culc langa mine, dar incerc sa ma abtin, caci stiu ca nu ii fac bine. Copilul trebuie sa invete sa fie independent. Dar stii ce fac? Ma duc de cateva ori pana sa adorm si il mangai pe capsor si pe manute si ii spun ca mami il iubeste si apoi ma furisez afara din camera. "

Asta e duamna Sperietoare in toata splendoarea ei. Auzi tu, al dreaq bebelus, s-o trezeasca el la fiecare miscare si sa n-o lase sa doarma!! Pai a incercat ea 2-3 nopti (2-3 nopti!!!!!!) sa doarma langa bebelusul ei nou-nascut (asta da sacrificiu matern!), da' cand a vazut ca asta nu e trai, nenica, l-a si azvarlit cat colo in patul lui SI in camera lui... Ce, nu stiati ca un bebelus trebuie inca de la cateva zile de viata sa devina independent???

Daca nu ar fi de plans, ar fi tot de plans, de URLAT!! Cand ma gandesc la ce-o fi fost in sufletul acelui bebelus, abia nascut de cateva zile, cand a fost ABANDONAT de mama lui, cum i-a fost refuzata caldura corpului mamei lui cand el avea o nevoie esentiala de ea, cum a fost lasat in bezna rece a unei camere izolate, lasat de izbeliste ca sa poata acest monument de egoism, sa poata jigodia asta de om (sorry, nu-i pot spune altfel) sa doarma linistita, imi vine sa plang fara intrerupere de mila acelui sufletel nevinovat!!!

Si nu numai ca nu-si pune problema ca a gresit, dar ne trage si pe noi de urechi ca facem "greseala" de a-l lasa pe David sa doarma cu noi. Nu va mai spun ca baietelul ei este deja de la un an dat la cresa, apoi a fost lasat cu saptamanile pe mana mamei ei (care este alcoolica, labila si in care nu poti pune nici o baza!!), intrucat duamna Sperietoare pleca la practica pe santiere, ca studiul nu putea fi amanat inca un an (ce e un an in comparatie cu nevoile unui copil la acea varsta frageda??)... Este clar ca lumina zilei ca ea deja incepe sa realizeze ca visul ei cel mare ("sa am cuibusorul meu, familia mea, copilul meu") NU i-a adus fericirea dorita de ea, drept pentru care copilul este deja pe cale de a deveni persona non grata... Acum e mic, adevaratele represalii vor veni abia mai tarziu... Vai de acest biet baietel, ce-l asteapta, cu un asemenea monstru narcisist pe post de mama...