Colt cu Revolutionary Road

Motto: You know what's good about the truth? Everyone knows what it is, no matter how long they've lived without it. No one forgets the truth. They just get better at lying."

- Kate Winslet in Revolutionary Road -

Aseara, in timp ce imi notam ideile pe o foita de hartie, ma gandeam sa scriu in engleza postarea asta, in intentia inconstienta de a ma detasa putin de ceea ce simt. I-am spus lui Bogdan ca in perioada asta nu pot functiona decat pe doua mode-uri: fie stana de piatra in fuga continua de sentimente dureroase, fie carpa care nu se mai opreste din plans. Am decis sa scriu in romana. Ma simt si acum epuizata si ametita de la plansul de ieri. Dar mi-a facut tare bine, ca intotdeauna cand pot sa ma las prada durerii.

Ieri, dupa o cearta big time cu Bogdan in care din nou s-au pomenit cuvintele-cheie despartire, ura, greseala, straini etc., am vazut filmul Revolutionary Road. Atatea adevaruri dureroase, atata realism (mai putin fazele multe in care ei purtau discutii profunde si serioase, iar copiii nu apareau nicaieri in imagini!!), atata insuportabil, atata ADEVAR si REALITATE rar am mai vazut intr-un film!

Atunci am avut revelatia. De fiecare data cand ma cert cu Bogdan eu ii tot spun ca nu pricep nici in ruptul capului cum de alti parinti par sa se descurce mult mai bine cu copilul; cum de noi facem terapie, ne ascultam vocile interioare, constientizam, discutam, comunicam, facem tot posibilul sa traim autentic si totusi inca avem probleme asa mari de adaptare la situatia de parinti, cum de altii par sa impace si capra si varza, cum la altii nu auzi niciodata cat este de greu sa nu poti dormi luni si luni de zile deoarece te trezeste copilul urland de 6 ori pe noapte (cum e acum cazul la noi, cand lui David ii iese a patra masea consecutiva in decurs de 2 luni), cum de altii au "uitat" colicile, urletele, durerile de spate si de umeri si de coloana si de cap si de toate alea, cum de altora li se pare exagerat cand noi povestim cat de greu este, cum altii povestesc numai chestii vesele si amuzante despre familiile lor ETC.

Dupa acest film mi-am dat seama de ce: pentru ca majoritatea reprima cu maiestrie problemele, majoritatea isi reprima de fapt adevarata fiinta si propria viata, majoritatea joaca rolul de parinti asa cum il cere societatea si cum si l-au imaginat si ei cand si-au dorit copilul si cand vedeau prin filme familii fericite (caci realitatea copilariei lor ii contrazicea flagrant, de aceea fusese exilata in subconstient). Majoritatea astupa vocea copilului din ei care isi cere si el drepturile, majoritatea nu comunica autentic si fug de orice fel de conflicte, majoritatea se tem ca lumea sa nu-i judece, majoritatea sunt ca diCaprio si Winslet in ultima scena a micului dejun: actori perfecti, cu zambet incleiat pe buze, cu armonie perfecta si eleganta spre exterior, cu politete de carton, actori practici, aranjati, punctuali, ordonati, uniformi, cu voci egale, fara inflexiuni afective, actori cu emotiile mutilate, actori care nici nu stiu ca interpreteaza un rol.

De la relatia cu parintii mei si de la ceea ce observ tot mai clar de cand fac terapie, realizez in plus ca oamenii cu propria copilarie reprimata nu au pic de empatie fata de copilul lor, nu simt nimic cand copilul lor sufera (ba chiar ii deranjeaza enorm si vor sa-l reduca la tacere pe bietul copil, sa-l transforme intr-un zombie asa cum sunt si ei!), nici o emotie nu tresare in sufletul lor, nu exista o legatura afectiva puternica intre ei si copilul lor pentru ca ei sunt complet opaci la orice semnale emotionale ale copilului. Acestia sunt parintii care le refuza copiilor dreptul de a simti, dreptul la vitalitate. De aceea asemenea oameni pot functiona monoton si plat ca o linie de monitor cand inima inceteaza sa bata, sunt ca niste roboti (cerand asta si de la copil!!) si lasa in exterior impresia ca totul este in ordine, ca familia respectiva e o familie fericita doar pentru ca nimeni nu articuleaza problemele. Parintii mei jucau atat de perfect acest rol incat toata lumea a ramas cu gura cascata la divortul lor, dupa 27 de ani de casnicie! Deh, fisurile ajung in timp sa darame orice sandrama neingrijita...

Acesti oameni sunt actori care cresc copii nefericiti, singuri, parasiti in interior, copii crescuti intr-o atmosfera artificiala de zambete si veselie prefacuta (sa nu cumva sa-si dea seama nici ei insisi cat sunt de tristi si nefericiti); actori care sunt preocupati pana la obsesie in primul rand ca masa sa fie pusa de sarbatoare (sa se umple burdihanele - asta e esenta vietii lor!!), actori care continua sa joace rolul searbad trasat de propriii lor parinti, rolul de care nu au voie sa se indeparteze cu nici o replica, altfel tot esafodajul de scena li s-ar prabusi in cap si ei ar vedea vagauna intunecata si lipsita de speranta in care se afla cu adevarat si in care ii tin prizonieri si pe copiii lor.

Nici nu e de mirare ca singurul personaj autentic din filmul Revolutionary Road este un tip care fusese internat de mamicuta lui la psihiatrie si tratat cu socuri electrice pentru ca avea obiceiul sa rosteasca raspicat adevaruri pe care ceilalti nu le puteau suporta. Ehei, vremea socurilor electrice a trecut, dar modul cum ne trateaza pe noi oamenii cand noi nu interpretam rolul dictat de societate si de parinti ma duce cu gandul la dorinta lor fierbinte de a ne considera anormali, ciudati, aroganti etc. (fiindca alternativa de a ne da dreptate nu trece de bariera constientului lor care incearca sa-i protejeze de adevarurile alea care taie pana la os).

Cuplul care ne-a inspirat pe noi sa luam decizia sa avem si noi un copil s-a destramat exact ca si casnicia alor mei: 8 sau 9 ani de casnicie, in exterior totul parea minunat, erau mereu gazde perfecte, in aparenta se intelegeau bine, copilul inflorea si parea extrem de fericit, pana cand au devenit vizibile si pentru straini fisurile, apoi au aparut si explicatiile din interior, de acolo pana la despartire n-a mai durat decat cateva luni. Si inainte totul parea perfect!! Da, pentru ca oamenii reprima si se mint, oamenii vor sa creada ca viata lor e mai buna decat este, oamenii vor sa se minta cand adevarul doare prea tare, oamenii nu vor sa admita cand s-au inselat si cu atat mai putin sunt dispusi sa lupte ca sa schimbe cu adevarat in bine situatia in care se afla. Unii se despart, in timp ce altii, intr-o situatie asemanatoare (neconstientizata!), prefera sa toarne repede si al doilea copil, exact din motivele explicate de Kate Winslet in film: "Ne-am mutat aici fiindca eu eram gravida. Apoi am mai facut un copil ca sa dovedim ca primul n-a fost o greseala"...

Da, oamenii prefera sa inchida ochii si sa ramana in inertie, si poate ca fara Bogdan eu as fi fost pe primul loc intr-o astfel de lista a celor care reprima totul. In fond, asta am facut o viata intreaga si eram experta in negarea si ascunderea si ignorarea propriilor sentimente. Bogdan insa nu poate fi asa, iubirea autentica primita de la tatal lui i-a inlesnit contactul cu propria persoana si pentru el usa reprimarii este definitiv inchisa.

Noi ne certam si ne zbuciumam in primul rand pentru ca vrem sa facem totul perfect si in al doilea rand pentru ca nu putem. In al treilea rand pentru ca nu ne putem abandona pe noi insine (sau mai bine zis probabil ca eu as putea, dar Bogdan nu poate si nu ma lasa nici pe mine), in al patrulea rand pentru ca noi nu (mai) putem simula ceva ce stim prea bine ca este altfel. Noi ne luptam sa ne rezolvam problemele si nu sa le bagam sub covor ca si cum nu ar fi, un covor de genul asta a crescut cat un bloc de 100 de etaje in viata parintilor mei si cand a fost scuturat ne-am inecat cu totii de la praful si gunoaiele stranse acolo in 27 de ani de casnicie, 27 de ani de intors capul, de inchis ochii, de inghitit si de prefacut ca totul e ok!

In plus, noi avem canalele de comunicare afectiva deschise, noi prin terapie am luat contact cu suferinta copilului din noi, iar emotiile puternice ale lui David ne rascolesc si pe noi, trairile sau durerile lui ne zguduie sufletul din temelii si ne readuc in prezent toate durerile din copilaria noastra, de care reusisem sa fugim atatia ani. De aici vine disperarea si zbaterea noastra.

Asta inseamna continuarea luptei: strangere din dinti, certuri, injuraturi (whatever, importanta e comunicarea autentica), apoi plans, urlat, imbratisari, eliberare, adunarea puterilor, luarea de la capat cu lupta si mai presus de toate speranta de mai bine... dar totul prin adevar si numai prin adevar.

*****

Update de toamna despre David.

Ii iese a patra masea, suntem haituiti noptile, nimeni nu doarme 2 ore fara intrerupere, este mai rau ca in vremurile "bune" de odinioara. Din 15 luni de la nasterea lui, am dormit si eu vreo 2 luni niste nopti mai bune. Nici nu mai stiu cum e. Ma simt cu creierul lichefiat, ca aia la Guantanamo; mai lipseste sa-mi toarne cineva galeti cu apa rece in cap (la propriu, caci la figurat se mai intampla). Ori se trezeste scurt si mai trage cate un tipat sau un latrat sau o tuse uscata, ori se trezeste si urla fiindca nu mai poate sa adoarma la loc, iar mai nou vrea sa adoarma doar lipit de mine si urla ca nu-si gaseste pozitia ideala, in care sa stea si lipit de mine si sa poata si sa dea din cap in stanga si in dreapta ca sa adoarma mai usor. Il mai iau pe bratul meu sau il pun pe burta mea cand nu se mai poate altfel... S-ar putea si sa-i fie frig, ca sacul de dormit nu-l mai serveste si patura inca nu o accepta, desi eu sunt toata noaptea de servici sa-l acopar cand il prind dezvelit. S-ar putea sa fie si tantarii care-l deranjeaza, am luat ceva ca sa punem prin prize si sa-i killerim, sa vedem cat se mai imbunatateste situatia. Incercam toate variantele posibile...

Nu merge inca singurel, desi e tot mai sigur pe el si merge foarte repede, dar inca mai are nevoie de un deget de la noi. Zilele trecute am venit cu el de la parc pana acasa pe jos si m-am trezit ca degetul imi era vanat de la cat il stransese... Acum i le dau pe schimb (ieri de exemplu i l-am intins pe ala mijlociul ;-)))

Mai are inca reflexul de a se lovi usor peste cap seara, cand e obosit si-l dor maselele, dar m-am linistit de cand prietena mea Claudi mi-a povestit despre Christoph al ei ca face exact acelasi lucru de cand ii ies si lui maselele. Si Christoph, la fel ca David, se mai punea in pat cu mainile de perete si testa cu capul rezistenta peretelui ;-) Apropos de Claudi, ea este singura de aici cu care pot vorbi deschis despre cat ne este de greu, e singura 100% sincera, care povesteste si despre certurile cu sotul, despre dificultatile lor, despre relatia tensionata cu parintii ei care nici acum nu-l accepta in intregime pe sotul ei, imi spune ca nici ea nu poate vorbi decat cu mine despre asa ceva, la toti ceilalti sau la toate celelalte ar avea impresia ca o judeca si o condamna; ceilalti sunt genul de oameni care vad totul doar in alb sau negru, oameni pentru care daca povestesti ca te certi cu sotul asta inseamna ca gata, ori nu te mai intelegi bine cu el, ori nu va mai iubiti, ori esti pe cale sa divortezi! Probabil ca asa este in casniciile lor, o cearta ar duce la divort, de aceea ei o evita si o evita si o evita pana cand chiar va duce la divort intr-o buna zi...

De mancat, David mananca bine. Programul lui e cam asa:
Dimineata
La 7 fara ceva primeste 240ml de lapte (inca formula, dar vom trece pe lapte de capra cand terminam ultimul pachet de lapte praf).
La 10 mananca fructe cat cuprinde: piersici, caise, pere, mere, mango, banane, capsuni, struguri etc. Ii plac la nebunie toate fructele.
Pranz
La 13:45 mananca de pranz cam 350ml de mancarica (o farfurie de adult): orez/risotto cu legume si carnita, paste integrale sau gnocchi cu legume si carnita sau cu sos de rosii sau carbonara pt. copii sau cu un sos din Gorgonzola, masline si putin curry, alteori cartofi cu legume si carnita, mei cu legume si cu carnita tocata de vita si dres totul cu smantanica, iar legumele variaza tot timpul: morcovi, zucchini, conopida, broccoli, rosii, ardei, ceapa, porumb, fasole verde, praz, mazare, dovleac Hokkaido, telina, vinete, ciuperci, hribi etc. Ii mai fac "clatita leopard" (felii de banana rumenite in tigaie impreuna cu un amestec din fulgi de ovaz, lapte, ou si un pic de cacao pe deasupra), gyros de legume cu crutoane, risotto cu broccoli, shrimps, menta si ulei de nuci, cartofi gratinati cu morcovei si zucchini, tortilla pentru copii, salata de cous-cous, cartofiori cu miel cu menta si zmeura (reteta inspirata de la prietena mea, Raluca)... In curand am sa-i introduc si pestele, sper ca nu va dezvolta din nou vreo alergie.
Dupa-amiaza
Dupa somnul de pranz se delecteaza iar cu fructe cat cuprinde, uneori ii mai dau la cel putin 30' dupa fructe putin pesmet din alac fara sare/zahar sau cativa biscuitei bio din alac, cu miere si fara zahar.
Seara
Seara mananca mamaliguta cu lapte si smantana (in care ii rad marunt si un morcov sau un zucchino, usor rumenit in unt), cereale integrale de adult inmuiate bine in lapte, painica neagra de secara cu branzica Philadelphia sau de cele mai multe ori un piure facut dintr-un cartof mare fiert, cu lapte si branza si cu fulgi de ovaz instant (asta ii place cel mai mult). De baut bea doar apa, nu ceai si nu sucuri. N-a fost niciodata constipat si nici diaree nu a avut niciodata, deci ma gandesc ca ii prieste programul asta ;-)

Inca o chestie pe care voiam s-o scriu demult, poate mai citeste pe aici cate o mamica dispusa sa renunte la idei preconcepute ;-) Eu ii dau lui David fructele separat si pe stomacul gol. Stiu ca in mai toate cartile pentru copii scrie cea mai mare tampenie posibila, ca fructele trebuie date ca desert dupa masa, dar dati si voi un search pe google cu textul cum se digera fructele.

Iata de ce ii dau eu fructele intotdeauna separat si pe stomacul gol: fructele sunt alimentele care se digera in intestin, acolo isi elibereaza in mod ideal nutrientii. Daca le mancam DUPA ce am mancat mancare normala, fructele raman in stomac, blocate de mancarea normala, si fermenteaza/putrezesc acolo, fara ca organismul sa beneficieze de nutrientii vitali aflati in fructe. Desi e dovedit ca fructele (si cele mai acide!) devin alcaline in intestin, daca le combinam cu alte alimente totul se transforma in acid, inclusiv mancarea ingurgitata inainte de fructe! Sigur, organismul se adapteaza si consecintele (gastrita, ulcer, probleme de greutate, guta etc.) apar mult mai tarziu, dar oare vreti asta pentru copiii vostri? Cititi si informati-va, e mult mai bine cand fructele sunt mancate pe stomacul gol, atunci se digera in modul cel mai sanatos pentru organism. Iata aici si o PREZENTARE draguta pe tema asta.

Mergem la doua grupe de activitati de copii saptamanale (una la o biserica valona-olandeza, dar evident fara nici o nota bisericoasa, alta cu titlul "Sa descoperim lumea prin joaca" la centrul unei organizatii de familie)... In rest, Daviducul este cuminte si vesel ziua, rade mult cand ne fugarim prin casa, nu imi goleste sertarele, se joaca frumos cu masinutele sau cu "albina magica" (are o carte electronica unde trebuie sa apese cu albina magica, legata cu snur, si se aude o voce care spune cum se cheama animalutele sau obiectele unde pui albina magica), ii place sa stea pe balcon si sa se joace cu lumina care se reflecta pe jos, intelege cand ii spun sa nu puna mana pe galeata de gunoi, ii place la nebunie sa se joace cu hartiutele de la ciocolata After Eight, dupa ce ia sosetele si bluzele din comoda de infasat si le arunca pe jos intelege cand ii spun sa le puna la loc si le pune frumos la loc, se joaca si cu bilele colorate de la Splash and play si apoi le pune pe toate frumos in cutie, a reusit de curand si sa bage doua forme mici in suportul potrivit din cubul colorat, pune cubuletele unul peste altul, la fel si chip-urile de cazino de diferite culori cu care ii place sa se joace... Este foarte atras de tot ce este lumina si tot ce are culoarea rosie (are niste cubulete si forme de lemn de diferite culori, dar lui ii plac cel mai mult cele rosii si ciclamen), iar cand mergem pe strada ma duce la fiecare masina si pune mana pe farurile rosii din spate.

Imi arata cand il intreb (si in germana si in romana) unde sunt avionul, autobuzul, motocicleta, bicicleta, cainele, pisica, frigiderul, cuptorul cu microunde, lumina, balconul, floarea, copacii, scaunul, masa, bavetica, lingura, bananele, merele, perele, stie sa arate unde este parul, mana, nasul, unde sunt ochii etc. Zice "dada kaka" (David a facut kaka), apoi cand il intreb unde e "Gogo", repeta si el "Gogo", cand ii cant "la-la-la" canta si el un fel de "dla-dla-dla" atat de dulce ca iti vine sa-l mananci... Intelege absolut tot ce-i spui, fie ca e in romana, fie ca e in germana, e un copil extrem de receptiv si de istet... Toti vecinii il cunosc de-acum si-l simpatizeaza, toti cei care-l vad ii admira ochii albastri frumosi si expresivi cu genele lungi si intoarse... Uneori ma gandesc ca e prea frumos ca sa fie copilul meu ;-)