Sa vorbim discutii cu Mutti

Na, ca nu ma mai plansesem demult ;-)

Femeia asta este pe atat de buna pe cat e de proasta. Sau invers. Si daca spun ca e buna ca painea lui Dumnezeu... restul se subintelege. Zilele trecute i-au furat bicicleta. Ne-am vazut scurt cand eu plecam cu David la locul de joaca, iar ea era trista din cauza asta. I-am spus ca nici mie nu-mi merge bine, iar ea s-a oferit sa vina cu noi ca sa stam de vorba (probabil in ideea - ca intotdeauna - ca o voi consola eu pe ea, iar problemele mele vor fi trecute sub tacere - exact ca atunci cand am anuntat-o ca eu si fi-su divortam si tot eu a trebuit s-o consolez pe ea!).

Discutia a inceput inofensiv, i-am explicat de depresie, de modul cum functioneaza o terapie, desi ea oricum nu intelege nimic fiindca nu vrea sa inteleaga, dupa ce ii explic a 580-a oara ea mai baga uneori cate o fraza referitoare la fi-su "Nu stiu, dar inainte de terapie nu era asa, nu m-a atacat niciodata" (h-a h-a !). Era acuta treaba, ca a fost la el in vizita sambata trecuta si probabil ca iar au iesit la suprafata niste furii ascunse ale lui fi-su (care a intrerupt terapia mintind ca a absolvit-o si in schimb isi pierde acum vremea cu budismul). Si pentru a 581-a oara ii explic lui Mutti ca exact asta e rostul unei terapii: sa nu mai fim aceiasi ca inainte de terapie, pentru ca asta ne distrugea!! Si pentru a 581-a oara ii mai explic o data ca Manfred nu o "ataca", ci ii da inapoi raspunderea pentru modul cum ea si sotul ei i-au distrus copilaria; chiar daca doar sotul ei a fost abuzatorul activ, ea a fost abuzatorul pasiv care nu a intervenit niciodata si l-a lasat pe sotul ei sa-i maltrateze pe copii. Si pentru a 581-a oara ea coboara privirea si imi da dreptate... Dar asta nu inseamna ca nu va urma in curand si a 582-a discutie pe tema asta [emoticon care-si trage pumni in cap].

Femeia asta e o gaura neagra care ma stoarce de energie ingrozitor... si dureros de inutil, fiindca nu se alege cu nimic, pe o ureche ii intra si pe amandoua ii iese tot ce-i spun.

Mai tarziu, cand venise vorba de fi-su, imi strecoara iar ce-o ardea pe ea: "Da, dar tu ai fost casatorita cu el atatia ani si acum vorbesti urat de el!". Bey, daca n-as sti ca e proasta facuta gramada mai ca m-as supara pe ea... Si pentru a 320-a oara o rog sa-mi spuna ce anume am vorbit eu "urat" despre fi-su. L-am facut bou, dobitoc, jigodie, ticalos, nenorocit?? Nu. Pur si simplu am rostit cateva adevaruri care ei nu-i plac. Inainte de a pleca la el in vizita mi-a cerut "cu imprumut" o poza recenta a lui David ca sa i-l arate lui fi-su. Am cautat, n-am gasit una recenta, am vrut sa scot una dintr-o rama si am constatat ca se lipise de geamul ramei, am renuntat enervata, ea incepuse (tipic) sa se scuze iar si iar pentru deranj (scuzele alea penetrante care te fac sa nu mai vrei in viata ta sa-i faci cuiva o favoare!!), iar in final i-am spus-o pe sleau: "Ei, nu-i bai, ca oricum pe el nu-l intereseaza cu adevarat de David". Ei, taci draga, ca asta a deranjat-o... Pai ultima oara cand ii dadusem poze am intrebat-o de reactia lui fi-su, iar ea a balmajit ceva ... in final a reiesit ca fi-su n-a zis nimic de poze... Pai atunci la ce-i trebuie sa mai vada si altele?

I-am spus ca nu vorbesc urat despre fi-su (trebuia s-o rog sa-mi repete exact cuvintele mele "urate"), ci spun adevarul: eu i-am facut lui numai bine, l-am incurajat si l-am sustinut si l-am ajutat, i-am aratat afectiune si l-am acceptat asa cum era el, in timp ce el a fost rece si distant, m-a criticat permanent si m-a ranit pana in ultimul moment al casniciei noastre... Asta e adevarul. Cica i-ar parea foarte rau. "Da, Mutti, dar eu ce am la treaba asta? Pe mine cu ce ma incalzeste ca el iti spune tie ca are regrete?? Lasand la o parte ca ii pare rau pentru el insusi ca a pierdut un om ca mine, el la mine nu s-a scuzat niciodata, nu si-a cerut iertare pentru nimic, nici pentru modul indiferent si imatur cum s-a purtat cu mine in timpul casniciei, nici pentru comportamentul lui iresponsabil prin care a contribuit la sfarsitul casniciei noastre... La fel e si cu pozele, tu chiar crezi ca daca te intreaba in treacat >ce mai face Felicia< asta inseamna ca il si intereseaza sa vada poze cu copilul pe care eu l-am facut cu Bogdan?? Cat de naiva poti sa fii?".

I-am mai explicat de exemplu ca pentru mine reprimarea este nociva si ca depresia este ceea ce-mi face bine, fiindca ma ajuta sa ma eliberez, ma ajuta sa plang, sa ma simt mai in mine insami, mai aproape de ceea ce simt... Cu toate astea, alaltaieri cand m-a vazut ca plangeam tacut cand ii faceam lui David masa de seara m-a intrebat din nou cu panica in gat "De ce plangi, ce s-a intamplat?". I-am spus si eu ca s-a intamplat aceeasi intamplare intamplata dintotdeauna si ca nu trebuie neaparat sa se intample intotdeauna ceva ca sa simt nevoia sa plang... i-am spus ca plang din cauza ca nu se mai termina durerea!

I-am mai spus cand fusesem in parc ca ma deranjeaza si atitudinea ei: acu' ma compatimeste cand ma vede ca plang, dar nu pierde nici o ocazie sa-mi infiga veninul prejudecatilor ei (chestii generale, aruncate fara absolut nici o baza de argumente): ba ca vorbesc urat de fi-su, ba ca vezi Doamne din cauza terapeutei nu am acceptat eu sa ma "impac" cu tata (da, uitasem ca si in viziunea alor mei terapeuta imi spala creierii cu Ariel si de-aia nu mai vreau eu sa am de-a face cu ei)... Ah, iar ultima perla de la Mutti a fost cand ne-a spus ca barbat-su ne-a reziliat contractul cu apartamentul fiindca de fapt noi l-am provocat (hellloooooo!) si "deh, asa e el cand cineva se pune cu el" (probabil asa gandeste ea si despre fratele ei, care a ajuns saracul pana la a-l da in judecata pe nenorocit din cauza ca nu-i mai suporta sicanele si rautatile!!).

De-aia spuneam in postarile anterioare ca m-am saturat de toleranta fortata care ascunde un ocean de idei preconcepute, m-am saturat de falsitatea prost mascata, de amabilitatile mecanice, m-am saturat de vorbe goale care nu redau adevaratele ganduri ale oamenilor, m-am saturat de pacalelile pe care si le cadorisesc oamenii unii altora si lor insisi in egala masura. Caci nu-i asa, tuturor ne place sa aparem mai buni decat suntem. Uite la ce mai e buna o terapie la casa omului: acum VAD ceea ce inainte nu vedeam, SIMT ceea ce inainte nu simteam. Se rarefiaza aerul in zona asta, ce-i drept, dar e mai mult "oxigen" si prefer asa...

* * * * *

Daviducul intelege tot mai multe, stie sa-ti arate cand il intrebi de pisica, masina, floare, frigider, cuptor cu microunde, lumina etc. Majoritatea obiectelor sunt pentru el "TA" sau "DA", acum se arata si pe el cand il intrebi "unde e David?" si zice "DA"; odata a zis "da-da ka-ka" (ca sa ma anunte ca a facut kk).

E un copil extraordinar de receptiv. La intalnirile cu ceilalti copii vad ca e mai rezervat (nu atat de rezervat ca si Christoph, dar nici indraznet pana la a fi usor brutal precum Felix), este genul care mai intai observa atent totul, abia dupa vreo jumatate de ora incepe sa fie in largul lui si sa se joace. In curand vom merge saptamanal la o grupa cu copii de varsta lui, sa vedem cu cine ne mai putem imprieteni...

Mai nou vrea si el sa ma pupe, adica atunci cand ne pregatim de culcare vine cu gura si si-o lipeste de obrazul meu, apoi ma amusineaza putin si se lipeste si cu obrazul de mine; a vazut cum eu si Bogdan ne pupam foarte des si vrea si el sa vada cum e, sa fie si el parte activa in "chestiuta" asta numita pupat ;-)

Dupa ce ma temusem ca nu voi reusi niciodata sa-l trec de la mancarea blenduita la cea cu bucatele, acum urmeaza alt hop: cum sa invete sa manance singur. Deocamdata isi ia cu mana bucatelele de fructe, dar pana la a folosi singur lingurita e cale lunga. Daca-i pun in mana lingurita si ii arat cum se ia din castronel, el vine repede cu mana cealalta si-si baga tot degetele in castron!! Of... Cred ca trebuie sa incep sa-i fac si mancarea in bucatele mai mari si sa-i dau mai intai o furculita cu care sa invete incet-incet sa-si ia el bucatile de pe castronel. Ei, dar n-au intrat zilele in sac si - vorba lui Cleo - nici copil de scoala caruia sa-i dea ma-sa mancarea cu lingurita n-am vazut inca ;-)

Sa nu uit sa scriu despre inca un aspect important: am inceput sa-l invat pe David in germana cuvintele pentru obiectele pe care le vede. Stiu ca inainte gandeam altfel si romana mi se parea prioritatea numarul unu, dar acum ma gandesc ca va invata romaneste oricum din conversatie, automat si instinctiv, mai ales ca eu cu Bogdan vom vorbi o viata intreaga numai romaneste intre noi, in timp ce pentru David germana este mult mai importanta, deoarece are contact aproape numai cu copii germani (cu o singura exceptie, Alexandra a Marilenei, care si ea va trebui sa invete germana pana la urma, nu?) si deci pentru el limba principala va trebui sa fie germana, pentru ca nu vreau sa fie discriminat mai tarziu din cauza asta.