Cum m-a schimbat terapia

1a. Sunt mamica!!!!!

1. Nu mai gandesc doar in alb si negru. Ce-i drept, nu mi-au placut mie niciodata nuantele de gri ale lasitatii, dar intre timp am invatat ca lumea si oamenii sunt pictati in toate culorile curcubeului, unele mai luminoase, altele mai intunecate, iar cea mai buna alegere este de a invata sa identificam aceste culori la timp intr-o relatie, pentru a nu ne lasa orbiti de convingeri gresite despre o persoana si pentru a nu fi dezamagiti mai tarziu. E mai bine sa nu idealizam pe nimeni, nici macar pe cei pe care-i iubim (asta am invatat-o si de la cel care ma iubeste). E sanatos si benefic sa-i vedem pe oameni cu calitatile si defectele lor si sa incercam sa-i acceptam ca atare pe cei la care predomina calitatile si sa ne distantam la timp de ceilalti.

2. Nu mai fug de conflicte si nu mai sunt obsedata de o armonie inselatoare. Am trecut intre timp prin mai multe crize cu oameni dragi si nu am mai simtit nevoia sa rup legaturile, ci doar sa clarific ce aveam pe suflet si sa il inteleg si pe celalalt. Astfel, relatiile care au meritat s-au pastrat.

3. Sunt mult mai conectata la mine insami. In copilarie obisnuiam sa dispar din mine insami, sa impietresc pe dinauntru ca sa nu simt ceea ce m-ar fi putut distruge. Multi traiesc o viata intreaga asa si nu observa: zambesc, rad, fac glume, poarta conversatii, dar in ei nu e nimeni acasa. Multi dintre cei care sunt incapabili sa simta se considera deosebit de spirituali. Spiritualitatea devine un medicament care-i ajuta sa nu simta. Eu acum am devenit mult mai receptiva la propriile mele sentimente, reusesc sa identific tot mai bine momentele cand reactionez emotional ca adult si cand regresez in starea de constienta a copilului.

4. Nu mai traiesc exclusiv proiectata in trecut sau in viitor. Reusesc mult mai bine sa raman prezenta in prezent ;-)

5. Mi-a disparut pietroiul din stomac si mi s-au ameliorat durerile de coloana. Toate emotiile reprimate se strangeau la mine in stomac, erau ca un bolovan pe care eu nici nu il simteam, atat de obisnuita eram cu el... Dupa mai multe sedinte in care am analizat "pietroiul" (consistenta, culoarea, marimea, substanta etc.), am inceput sa ma imprietenesc cu el si sa-l dizolv... In timp, pietroiul s-a facut simtit tot mai putin (pe masura ce am invatat sa-mi exteriorizez emotiile reprimate) si in final a disparut :-)

6. Am devenit mai autocritica in sensul bun. Spun in sensul bun pentru ca in celalalt sens eu cunosteam doar senzatia de a-mi fi singura cel mai mare dusman si cel mai inversunat critic, senzatia de autobiciuire si de a nu fi nicicand suficient de buna, senzatia autodistructiva ca orice as face nu merit sa mi se intample nimic bun. Poate parea bizar pentru cine ma cunoaste si stie ca viata mea este un sir de reusite, dar poate ca tocmai senzatia mea de inadecvare si de nevoie de perfectiune m-a adus acolo unde sunt azi si m-a ajutat sa-mi construiesc reusitele. Nu mai consider ca a fi criticat este sfarsitul lumii. Am devenit mai autocritica in sensul bun, adica iau mult mai in serios modul cum ma percep altii, fara a ma mai simti atacata, si incerc sa suprapun imaginea lor despre mine cu a mea proprie, ca sa vad ce anume nu corespunde si ce trebuie corectat. De asemenea, nu mai dau vina pe altii pentru sentimentele mele dureroase (tristete, dezamagire etc.), ci identific tot mai exact masura in care eu sunt responsabila pentru aparitia conflictelor cu altii.

7. Nu mai incerc cu disperare sa-i salvez pe cei care nu vor sa fie salvati. Am inceput sa vad tot mai clar si sa accept tot mai usor orbirea si ignoranta celor din jur si - desi inca ma mai doare uneori - simt tot mai slab dorinta de a interveni.

8. Nu mai cersesc permanent confirmari de la altii in ce priveste propriile mele actiuni. Nu mai bat la usi inchise. Sunt tot mai sigura pe mine si pe sentimentele mele.

9. Identific tot mai bine mecanismele care declanseaza emotiile copilului din mine. Asta ma ajuta sa am reactii diferentiate si sa ma controlez mai bine. De asemenea, reusesc sa identific si la alti oameni aceleasi reactii si sa ma comport diferit cu ei in postura de "copii" decat in postura de adulti.

10. Am devenit mult mai empatica. Luand in considerare faptul ca empatia este ceea ce ne ajuta sa sesizam trairile altora (nu insa si sa le preluam, atentie!), am invatat sa filtrez mai bine si sa identific adevaratele motivatii ale actiunilor celorlalti (motivatii de care acestia de multe ori nici nu sunt constienti). Poate suna arogant, dar numai pentru cine habar nu are despre ce vorbesc.

11. Devin incet-incet mai toleranta cu mine insami.

Pai sa vina cineva si sa spuna ca asta nu e mare lucru!