(o altfel de) Oda a prieteniei

De cand ma stiu, visez urat si am foarte des cosmaruri. Cand eram mica, scrasneam permanent din dinti in somn, ma luptam cu palmele si pumnii, strigam, injuram.. Cand am inceput sa-mi amintesc ce visam, s-a conturat un tipar: sunt mereu urmarita, vanata, haituita, fie de animale salbatice, fie de oameni cu cutite sau pistoale, alternativ (mai recent) ma visez foarte des in pericol din cauza unui val imens care vine spre locul unde ma aflu (uneori sunt pe dig sau pe plaja si fug de nebuna, alteori intr-un bloc unde vad de sus toata tragedia)... Cand ma hotarasem sa-i scriu mamei "scrisoarea decisiva" (care a dus in final la ruptura noastra), am avut vise si mai semnificative: ma luptam cu furtuni pe strada, vantul si uraganul ma impingeau inapoi spre casa de unde iesisem, iar eu ma incapatanam sa inaintez prin furtuna spre locul unde voiam sa ajung, in alt vis eram la un examen si trebuia sa dactilografiez un text in timp ce mi se turna apa fiarta peste maini... Genul asta de vise sunt la mine la ordinea zilei...

Aceste cosmaruri au un element comun. Aproape in toate apar si cele mai vechi prietene ale mele, Luminita si Mirela. Uneori impreuna (cand cosmarul e deosebit de urat), alteori doar Luminita. Dupa ruptura de mama, am visat ca eram urmarita pe o strada de doua femei in varsta, cand s-au apropiat am vazut ca erau mama si sora ei. Dintr-o data subconstientul meu mi le-a adus in ajutor, ca intotdeauna, pe Luminita si pe Mirela, care alergau langa mine, tragandu-ma de maini (eu dintr-o data aveam plumb in picioare), ajutandu-ma sa ma indepartez mai repede de urmaritoare. OK, visul acela s-a sfarsit prost, in sensul ca urmaritoarele m-au ajuns, eu m-am intors spre ele si sora mamei m-a impuscat in burta (m-am trezit exact in secunda impuscaturii), dar in toate celelalte Luminita si Mirela ma salveaza, ma ajuta sa scap din situatiile groaznice in care visez ca ma aflu.

Alte dati, cand visez ca sunt "acasa", in apartamentul ala nenorocit din Colentina care la ultima vizita mi s-a parut ca o casa de papusi (tare mic in comparatie cu cat am crescut eu de cand am plecat de acolo), se intampla sa ma vad si in spatele blocului, strigand-o la geam pe Lumi. In fiecare vis in care sunt in Romania si intarzii la aeroport ca sa plec (si visez des asta), imi fac reprosuri ca nu mai apuc s-o sun pe Lumi ca s-o mai vad odata si ma visez vorbind la telefon cu ea.

Pe Luminita si pe Mirela le cunosc de cand aveam cativa ani, stateam in acelasi bloc si ne jucam impreuna. Cu Mirela am fost cativa ani si in aceeasi clasa la scoala, Lumi este cu 3 ani mai mica. Acum au si ele copii, avem contact mai rar, dar legatura sufleteasca este acolo, de fiecare data cand ma intalnesc cu ele simt ca ne-am despartit cu cateva zile in urma. Fiecare din noi a evoluat in ritmul si pe drumul ei propriu, poate daca ne-am cunoaste acum nu ne-am mai imprieteni asa profund, insa ceea ce ma leaga pe mine de ele doua este ceva minunat si irepetabil: amintirea inocentei noastre.

* * * * *

Azi trimitem pupici catre Micaela, cu mentiunea ca e bine sa ne constientizam impulsurile toxice, e primul pas in directia buna, alaturi de introspectie si vigilenta, astfel invatam sa traim autentic, sa ne corectam si sa ne imbunatatim permanent comportamentul si sa ne construim o relatie benefica si armonioasa cu copilul nostru.

In final, un citat frumos descoperit azi (autor Steve Jobs, CEO la Apple):

Don't be trapped by dogma – which is living with the results of other people's thinking. Don't let the noise of others' opinions drown out your own inner voice. And most important, have the courage to follow your heart and intuition.""