Suntem baieti mari si ne facem pasaport

Azi am fost cu Daviducul in oras si i-am facut poze de pasaport. Fotograful era un tanar tare simpatic, cu aparatul intr-o mana si clopotelul magic in cealalta, cu care tot incerca sa-i capteze atentia lui David ca sa prinda o poza 100% frontala cu un David serios, ca asa se cere acum la noile pasapoarte biometrice... Si culmea, David care este de obicei seriozitatea in persoana fata de straini, David care e timid si in expectativa pana se lamureste cu cine are de-a face, acelasi David incepuse sa zambeasca ba la mine, ba la fotograf, apoi se apucase sa examineze scaunul pe care statea etc., de i-au trebuit bietului om vreo 10 minute pana a prins poza dorita...

Cand il vad in poza asta nici nu-mi vine sa cred ca are abia 10 luni si jumatate. Baietelul asta al meu este de o maturitate incredibila! Ma uit in ochii lui de azur (Lori, te pup pentru expresia asta!) si vad secrete divine, mistere infinite, inteligenta, geniu si intelegere dincolo de cuvinte! Toti cei care il vad sunt imediat fascinati de ochii lui, incredibil de mari, de expresivi si de albastri... Unora parca nu le vine sa creada ca e copilul meu, ii vad cum se uita cand la el, cand la mine, temandu-se sa nu faca vreo gafa ;-) Ma amuza teribil, dar ma si incanta ezitarea lor, o iau ca pe cel mai placut compliment, acela ca am pur si simplu un copil incredibil de frumos...

In seara asta a trecut Mutti pe la noi. Mi-e mila de ea, dar ma si enerveaza peste poate cu aerul ei etern de martira. I-am spus lui Bogdan ca "a venit sa-si ia portia de fericire". Astept cu mare interes ca Daviducul sa creasca mai mare si sa-si poata exprima clar si fara echivoc sentimentele fata de cineva, abia atunci am sa ma conving daca prezenta lui Mutti ii este cu adevarat benefica lui David sau nu.