Traditii

Nu am gasit din pacate nici un echivalent romanesc pentru Seifenkistenrennen.

In engleza ii zice soap box derby.

Cu multi, multi ani in urma, sapunul (ca si alte produse) era transportat in cutii mari de lemn de dimensiunea 30cm x 40cm x 50cm. Copiii ingeniosi au inceput sa-si construiasca mici masinute din acele cutii de lemn, pe care apoi le inzestrau cu roti si alte elemente, majoritatea improvizate din vechiturile de metal pe care le aveau la dispozitie (constructia in sine era un hobby extraordinar).

Masinuta gata de start era plasata pe un delusor, cu un mic "pilot" la volan, apoi era impinsa la vale, unde aluneca pana se oprea. Cursele organizate au inceput acum vreo 70 de ani si continua pana in ziua de azi, desi evident "cutiutele" nemotorizate nu mai sunt demult din lemn, si-au schimbat si forma si intre timp piesele pot fi comandate pe internet.

Azi am iesit la plimbare cu David si am asistat la o asemenea cursa. Se blocheaza o bucata dintr-o strada care e in panta, apoi se construieste o rampa mare, de pe care se da startul la cate 2 masinute concomitent, care ajung contra cronometru la linia de finis in aprox. 45-50 de secunde. E o traditie frumoasa, baieteii (dar si fetitele) construiesc cu taticii lor masinutele, le vopsesc, le aplica logo-uri, fiecare masinuta are cate un motiv (am vazut una de tip racheta, alta construita ca o cada de baie cu spuma, alta cu rachete de tenis, alta ca o trasura, alta ca un oldtimer, alta ca un contrabas - imaginatia nu are limite!), apoi se antreneaza pentru aceasta cursa anuala. Cateva fotografii si un scurt video puteti viziona incepand de AICI.

E distractie de familie, echipe cu mic cu mare, fani, fotografi, se vand hot dogs si bauturi, se flutura stegulete, se joaca fotbal pe langa strada cu cursa, se aude muzica de la megafoane, e o atmosfera de sarbatoare care mi-a placut... iar pe David l-a zapacit de cap cu atatea impresii noi incat mi-a dormit peste 2 ore dupa-amiaza!

* * * * *

First things first: LA MULTI ANI din toata inima pentru MARA, Sara si Eric de España!! Sa va sarbatoriti ca regii azi, iar pentru anii ce vin sa ne traiti frumosi, sanatosi si papaciosi (hehehe, ce vremuri cand mamicile abia veneau de la spital cu mladitele si mugurasii in brate si urma urarea vitala "sa fie sanatos si papacios"...), va doresc sa fiti norocosi, fericiti si iubiti fara sfarsit, sa aveti parte de cea mai frumoasa si senina viata posibila!

Tanti mama lui Mara, te imbratisez de la distanta (doar kilometrica) si iti tin pumnii sa-ti realizezi toate visurile de a-i putea oferi Marei ceea ce-ti doresti tu mai bun pentru ea! Ideal ar fi sa inveti rapid germana si sa vii la Frankfurt, sa ne facem vecine, eu as fi tare fericita! DanaH, pupici si multumim de complimente! Wow, chiar ca ne asteapta vremuri grele cand or incepe bebicii sa puna intrebari-incuietoare... Daca m-ar fi intrebat pe mine "Dar pe primul cine l-a crescut?", poate as fi incercat sa-i spun ca exista doua posibile raspunsuri (teoria cu Dumnezeu si teoria cu evolutia din maimuta), dar ca nimic nu a fost inca dovedit clar. Ar fi interesant de observat cum gestioneaza un copil o asemenea situatie echivoca. Ah, ba chiar l-as intreba ce versiune i-ar place lui mai mult sau pe care o crede. Doar asa, ca sa vad ce spune. In rest, poate chiar n-ar fi rau sa afle cat se poate de devreme ca anumite intrebari nu au raspunsuri lipsite de echivoc, ca viata nu e numai alb sau negru si mai ales ca parintii nu sunt atotstiutori. In orice caz, mii de multumiri pentru ca ai impartasit cu noi aceasta experienta, ne prinde bine sa ne pregatim de pe acum pentru asemenea intrebari, care presupun ca vor veni de la toti copiii mai devreme sau mai tarziu.

Daviducul doarme ceva mai bine noptile de cand a strapuns si al doilea incisiv central gingia, nu se mai trezeste decat de max. 2 ori. Azi-noapte de pilda, eu l-am trezit pe la ora 2 cand am fost la toaleta si nu am putut adormi imediat, m-am cam foit sub patura si asta i-a transmis nelinistea mea, cred, caci 5 minute mai tarziu era si el treaz si caraia, in genunchi, cu bratele peste gratiile patutului, intinse spre mine. Cum as fi putut sa rezist si sa nu-l iau langa mine?

By the way, la cursa de cutii de sapun m-am intalnit cu familia de nemti care locuiesc in casa alaturata (el este varul fostului meu sot, ea e sotia si au 2 fetite). Am stat de vorba si printre altele a venit vorba de somnul de noapte. Tipa imi povesteste ca fetita ei cea mica a fost foarte dificila noaptea, ca o dispera, se trezea in fiecare ora, bla-bla-bla (nimic nou pentru mine)... Spre marea mea mirare imi spune ca au dus-o la vreo 3-4 medici, ca sa afle ce avea de se trezea si plangea asa des (si ... de ce nu dormea in patutul ei!!). Cica abia a patra pediatra le-ar fi deschis ochii (cu afirmatia stupefianta: "Fetitei nu-i lipseste nimic, dar va manipuleaza de minune, nu?" - aici imi trebuie un emoticon care isi smulge parul din cap), apoi le-a recomandat cartea lui Ferber, sau "cum sa-ti inveti bebelusul sa adoarma fara alinarea ta" (bleah!).

Evident ca fetita, lasata mai multe nopti sa planga zdravan, a "invatat" in final sa adoarma singurica, un copil e atat de adaptabil incat ar "invata" sa doarma si legat de piciorul unei mese, dar cum e posibil sa nu simti, ca mama, ce ravagii face o asemenea "metoda" in sufletul unui copil? M-am facut ca o inteleg ("Deh, erai la capatul puterilor si o mai aveai si pe cea mare de care trebuia sa ai grija"), dar apoi i-am spus ca pentru mine nici nu se pune problema de o asemenea metoda, eu intotdeauna am preferat ideea de co-sleeping, m-am orientat dupa nevoile lui David si m-am adaptat eu la el, de pilda am invatat sa dorm si cu el in brate sau lipit de corpul meu; iar cand cineva mi-a spus "Dar cand intra in faza adanca de somn il poti pune la loc in patutul lui", i-am raspuns "Pai in faza lui adanca de somn dorm si eu adanc, adorm acum in max. 10 minute langa el si am constatat ca ma odihnesc mult mai bine asa decat sa-i pandesc lui fazele de somn ca sa scap de el"... I-am spus tipei ca pur si simplu am incercat sa ma pun in pielea copilului meu si m-am intrebat "De ce sa dorm eu singur, intr-un pat rece, cu gratii, cand la pieptul lui mami e mult mai bine?"... apoi i-am spus ca dupa parerea mea pediatra aia s-a inselat, fiindca nici un bebelus nu manipuleaza, NICIODATA, un bebelus are pur si simplu nevoi reale si palpabile, pe care parintele trebuie si este capabil sa le satisfaca.

Chiar, pentru mine la ora actuala cel mai greu lucru este sa fac fata presiunii exterioare ("Dar copiii altora cum dorm in patutul lor toata noaptea??" - bla-bla-bla, tampenii din astea raspandite si crezute mai mult de barbati), somnul lui David nu ma mai deranjeaza demult, cam din ziua cand am incetat sa mai caut solutii si sa ma autoflagelez cum ca as putea face eu ceva ca sa-l ajut sa doarma mai bine; din clipa cand am inteles ca asa e copilul meu, ca trebuie sa ma adaptez la ritmul lui, mi-a fost mult mai bine.

Finally, daca tot a venit vorba de interventii inadecvate, vreau sa mai precizez odata ca eu sunt total impotriva decalotarii!! Pentru cine doreste sa se informeze mai mult, va recomand calduros sa cititi AICI si AICI.